Sighet Run 700: Sport, Istorie și Comunitate la Sighetu Marmației (autor, Brîndușa Oanță)

Ediția aniversară a competiției a „direcționat” alergătorii (peste 170 înscriși) pe traseele din jurul orașului nostru, sâmbătă, 12 septembrie 2026, o ediție specială a competiției Sighet Run, organizată în contextul aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a municipiului.

Evenimentul Sighet Run 700 a propus patru probe de alergare, de la cursa de 5 kilometri până la maratonul de 42 de kilometri, pe lângă sport, participanții s-au „bucurat” (în funcție de efortul depus) și de peisajele zonei și istoria locală.

Startul și punctul central al competiției au fost stabilite în Parcul Grădina Morii. Traseele au inclus porțiuni din zona urbană, drumuri neamenajate, poteci, malul Izei și sectoare de pădure, iar Dealul Solovan a reprezentat unul dintre reperele principale ale curselor.

Sighet Run 700 a fost conceput ca parte a contextului aniversar Sighet 700. În 2026, municipiul marchează șapte secole de la prima sa atestare documentară, iar organizatorii au legat evenimentul sportiv de identitatea istorică și culturală a orașului.

Un element distinctiv al ediției l-a reprezentat implicarea Clubului de Istorie GEMINA (coord. prof. Marius Voinaghi) și a Clubului TechX (mentor, prof. Cornelia Hotea) din cadrul Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighet (acesta din urmă fiind și beneficiarul evenimentului). Voluntarii, coordonați de profesorul de istorie Marius Voinaghi, au fost implicați într-un demers de readucere în atenția publicului a Turnului Belvedere de pe Solovan, un reper asociat zonei traversate de trasee.

Prin această componentă, alergarea a căpătat și o dimensiune de promovare a patrimoniului local. Participanții au descoperit un cadru natural legat de istoria orașului, iar publicul a avut ocazia să urmărească o competiție desfășurată într-un spațiu cu valoare peisagistică și culturală.

Rezultatele ediției Sighet Run 2026 și clasamentele oficiale sunt disponibile pe platforma My Run, pe pagina dedicată competiției: https://my-run.ro/sighet-run-2026-rezultate/

Printre participanții la Sighet Run 700 s-au numărat Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației și deputata Brigitta Zahoranszki, care au luat parte la traseul de 5 km respectiv 10 km.

Succesul evenimentului a fost asigurat și de organizatorii și sprijinul local: Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației – prin Clubul de Robotică Tech-X; IPA – Regiunea 2 Maramureș, în colaborare cu Asociația Club Sportiv Tisa din cadrul ITPF Sighetu Marmației (au participat și 26 de ofițeri din cadrul Frontex, the European Border and Coast Guard Agency din 10 țări, fapt care a transformat competiția într-un eveniment internațional), Primăria municipiului Sighetu Marmației; Consiliul Județean Maramureș; Serviciul Public Salvamont Maramureș; Crucea Roșie – Subfiliala Sighetu Marmației; Serviciul de Ajutor Maltez din România – Sucursala Sighetu Marmației.

Felicitări organizatorilor și participanților la Sighet Run 700!!

Prof. Brîndușa Oanță




#SIGHET_RUN_700: Ne vedem la start?! Înscrie-te până mâine!

Mâine, 8 septembrie 2026 (ora 23:00), este ultima zi în care te poți înscrie la Sighet Run 700.

Dacă îți dorești să iei parte la un eveniment care aduce împreună alergători de toate vârstele și nivelurile de pregătire, acum este momentul. Alege cursa potrivită pentru tine, provoacă un prieten să participe și bucură-te de atmosfera unei competiții speciale. Fie că alergi pentru un nou record sau pentru plăcerea mișcării, fiecare kilometru contează. Nu amâna înscrierea!

Profită de ultima zi disponibilă și rezervă-ți locul la startul Sighet Run 700, AICI.

 

Salut, Sighet!