Sighet – Album retro (LXVI)

Gara din Sighet (construită între anii 1893 – 1897) într-o imagine de la începutul secolului XX, era intens populată atât  cu lucrători feroviari cât și cu mulți călători. Din Gara Sighet se putea ajunge la Hust și de acolo mai departe spre alte zone ale Imperiului Austro – Ungar. Ecartamentul șinelor era îngust, european (1435 mm) și a fost „completat” prin anii ’40 cu cel rusesc, mult mai lat (1524 mm).
Azi Gara Sighet (și împrejurimile) arată… dezolant!

 

Salut, Sighet!

NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.




Călătorie (autor, Diana Nadir Ștefănescu)

Diana Nadir Ștefănescu

Orele se scurg cu o viteză neobișnuită, realizezi că e vineri seara. Oboseala acumulată pe parcursul săptămânii își face simțită prezența. Te urci în autobuzul speranței, precum ți-e rutina mult prea bine cunoscută. Aștepți răbdător ultima stație.

Deși știi că stația este aceeași de câțiva ani buni, aștepți parcă să se întâmple ceva. Orice. Ceva ce va face diferența dintre azi, ieri, august, anul 2000.

Cerul începe să plângă iar tu privești lung pe geamul prin care abia se mai văd luminile orașului. Nu e vreo scenă de film vechi, în ciuda aprențelor. Muzica din căști este la volum maxim. Nu, nu e Mozart nici Metallica, doar un instrumental rătăcit prin lista de redare.

Înainte de a te deconecta complet de ce se întâmplă în jur, observi definiția vieții prin chipuri, lacrimi și zâmbete. Copilul inocent care așteaptă cuminte să ajungă la destinație, adolescentul cu ochii captați de telefon, femeia vizibil extenuată după programul de lucru, cuplul de bătrâni care își păstrează intact focul din priviri încă de când s-au îndragostit.

Ești doar unul dintre cei mulți, totuși ești altceva. Reușești să te distanțezi psihic de tot și toate. Gândurile îți invadează mintea. Reconstitui neîncetat secvențe, conversații, imagini; te gândești la ce ai fi putut face diferit. Printre multe alte întrebări pe care ți le adresezi, te bântuie clasicul „cum ar fi fost dacă?” sau banalul „de ce?”. Ești conștient că nu poți schimba nimic dar alegi să îți transformi viața într-un scenariu doar de tine știut. Alegi să lași aceste fantezii ale trecutului la o parte și începi să îți reamintești programul pentru următoarele zile.

Orice ai face, gândul îți fuge undeva. Acel „undeva” este un loc, o persoană sau o dorință. Nici măcar muzica tare, acompaniată de picăturile de ploaie nu mai poate acoperi vocea ta interioară pentru ceva timp. Ești doar tu și… restul lumii.

Te trezești din transă brusc atunci când o voce de robot te anunță că urmează stația unde trebuie să cobori. Te întristezi când realizezi că totul s-a întâmplat la fel ca de fiecare dată.

Cobori din autobuz și te îndrepți spre casă. Ai ajuns în stație dar nu la destinație. La destinația la care visezi vei ajunge când vei întâmpina acel „ceva” pe care îl aștepți.

Timpul trece. E dimineață. E seară. Îți păstrezi zâmbetul pe buze orice ar fi și o iei de la capăt…

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
Liceul de Muzică „Sigismund Toduța”

Cluj-Napoca




Au trecut 30 de ani!

Trei decenii s-au scurs de la izbucnirea Revoluției la Timișoara. În ziua de 20 decembrie 1989, după proteste de mai mică amploare care au început în 16 decembrie 1989, dar cu peste 70 de morți și aproape 300 de răniți, toți locuitorii orașului au ieșit în stradă; în jur de 100.000 de oameni au proclamat Timișoara oraș liber de comunism. Timișorenii, deși izolați de restul țării, au înființat în ilegalitate un partid al lor, Frontul Democrat Român. Armata, trupele MI și cele de securitate se retrăseseră în cazărmi.

În țară, doar cei care ascultau mai ales Radio Europa Liberă, realizau că se întâmplă ceva foarte grav acolo. Sighetul era încă liniștit, doar în unele familii – acolo unde se recepta, pe diverse căi, mesajul din mass media internațională – se analiza tacit revolta din Tmișoara, se făceau supoziții și se miza pe glasnostul și perestroika lui Mihail Gorbaciov, aflat în vădită cotradicție cu Nicolae Ceaușescu. Marea majoritate a populației încă nu spera la evoluția ulterioară, incredibilă, a evenimentelor!

Salut, Sighet!

NR: Foto – Mihai Dăncuș, din arhiva Muzeului Maramureșului. Sighetenii au ieșit în centrul orașului în ziua de 22 decembrie 1989.




Sighet – Școala gimnazială din Sarasău a ajuns la… Pompieri!

Vineri, 13 Septembrie 2019, la Sighet, la Detașamentul de Pompieri din localitatea fost… ziua porților deschise . De fapt, la data de 13 septembrie – în fiecare an – se sărbătorește Ziua Pompierilor din România.

Pentru a marca această zi importantă, un grup de copii de la Școala Gimnazială din Sarasău a poposit la pompierii sigheteni unde au fost invitați să admire tehnica specifică pentru intervenții în situații de urgență

Descinderea copiilor la unitatea din Sighet a inclus și o ședință foto organizată ad hoc de către cadrele didactice însoțitoare împreună cu numeroșii părinți prezenți.

 

Salut, Sighet!




Sighet – Competiţia de artă digitală ,,Parallel Traces”

Fundaţia Tarbut Sighet anunţă deschisă competiţia de artă digitală ,,Parallel Traces”.

O competiţie unică şi o platformă de expunere internaţională te invită să descoperi moştenirea evreiască a Sighetului, un vechi centru urban al evreimii transilvănene. Câştigă recunoştere internaţională, lucrări expuse în mari oraşe ale Europei şi premii în valoare de 5.000 de euro! Înscrierile au loc până la 26 iunie pe: www.paralleltraces.eu

Durata concursului 17 aprilie 2019 –  26 iunie 2019

Competiţia este deschisă fotografilor şi creatorilor de produse audiovizuale care au împlinit vârsta legală a maturităţii şi sunt cetăţeni ai oricărei ţări aparţinând Uniunii Europene. Competiţia Parallel Traces urmăreşte să descopere moştenirea evreiască în arhitectură şi urbanism prin reprezentări vizuale inedite ale urmelor moştenirii evreieşti din oraşele participante în proiect: Girona, Wroclaw, Tbilisi, Sighet şi Belgrad. Competiţia urmăreşte să:

  • Producă lucrări de artă contemporană pe suport digital
  • Scoată în evidenţă elemente comune care apropie cetăţeni din diferite culturi cu descendenţă evreiască şi neevreiască
  • Evidenţieze că moştenirea evreiască este parte dintr-o Europa comună şi că urmele aparţinând trecutului evreiesc  sunt încă active în viaţa de fiecare zi
  • Să facă mai bine înţeles trecutul

Lucrările depuse vor fi evaluate de un juriu format din 12 membri activi în domeniul studiilor iudaice şi al fotografiei/audiovizualului.

Detalii legate de proiect şi criteriile de participare pot fi găsite pe www.paralleltraces.eu

Parallel Traces este un proiect de cooperare pan europeană care prezintă o nouă perspectivă asupra importanţei moştenirii evreieşti. Proiectul aduce împreună un bine definit consorţiu de opt organizaţii din cinci ţări ale Uniunii Europene şi două care nu aparţin Uniunii Europene. Consorţiul condus de Asociaţia Europeană pentru Păstrarea şi Promovarea moştenirii culturale evreieşti (AEJP) cu sediul la Luxemburg mai include: Culture and Media Agency Europe (Belgia), Imascono Art S.L. şi partenerii locali: Patronat Call deGirona (Spania), Tacka Kommukacije (Serbia), Fundaţia Tarbut Sighet (România), Fundaţia Bente Kahan (Polonia) şi Israeli House (Georgia).

Comunicat de presă, Fundația Tarbut Sighet




Program Sighet 2019 (Levente Pesek)

La ce să vă așteptați în acest an? O să fac o scurtă trecere în revistă (atenție, acest articol nu prezintă toate evenimentele care vor avea loc, sunt doar câteva care sunt mai importante și obișnuite). Vine iarna Adevărată, și autoritățile sighetene vor fi pregătite pentru acest anotimp, dar zăpada le va lua prin surprindere. Vor urma, probabil, și niște inundații, dar să nu ne facem griji, apa trece, iar pentru acest ”fenomen” orașul va plăti (pentru o fantomă) sume uriașe, chiar dacă, practic, nu se va face nimic, doar teoretic (să discuți despre cum curge apa și cum va dispărea până la urmă singură, totuși, costă enorm de mult! + zicala, Dumnezeu a dat, El va și lua). Prin februarie, vor apărea tarabele în centrul orașului care o să vă vândă multă iubire, iar când se termină iubirea urmează ”atenția” pentru femei și mame.

La sfârșitul iernii, vine, din fericire, primăvara, anotimp în care vor fi două evenimente importante. Pentru ambele să vă pregătiți!

Pentru primul eveniment (prin luna mai!), deschideți cămara, pentru că urmează perioada de alegeri, când o să primiți ulei, făină, zahăr dar și pixuri și calendare pe care nu le veți folosi, probabil, niciodată. Pregătiți-vă facebookul pentru pozele de la evenimentele celor care vor să fie aleși. Dacă aveți deja ulei, nicio problemă, vor fi concerte peste concerte oferite gratuit, cu artiști care au mai fost pe aici și vă vor cânta aceleași melodii ca ultima dată. Plus, să nu vă mirați să vedeți, din senin, că cei care candidează la europarlamentare, brusc, vor apărea la biserică, la evenimente organizate de ONG-uri etc.

Al doilea “eveniment” e mai mult pentru posesorii de automobile, fiindcă majoritatea lor merg la service auto pe la sfârșitul primăverii, poate începutul verii. Da, se merge la service, fiindcă sunt atâtea drumuri de nivel de Uniune Europeană în 2019, încât e o plăcere să conduci prin orașul nostru! De cumva vedeți undeva, prin oraș, că se repară o parte dintr-o stradă, plimbați-vă mult de tot pe acolo, fiindcă, după finalizare, cineva își va aduce aminte că e nevoie de o reparație la ceva țeavă. Astfel, apare o groapă uriașă, care se termină cu o binecuvântare, sau cu tipicul moral si responsabilitate a muncitorului român care se uită la groapă și o lasă așa, fiindcă… merge și așa! Și tu, drag șofer, o să mergi pe stradă după o ploaie ușoară, crezând că, pe marginea drumului e doar apă adunată, și așa ajungi la un service pentru o bucșă, o planetară etc.

Urmează vara, când tot orașul e plin de doritori de o plimbare. Veste bună, evident, doar să vă încărcați cu mult calm, fiindcă în centrul orașului la fiecare pas o sa fiți ”poftiți” să cumpărați țigări, fiindcă poliția nu e capabilă să pună punct acestui fenomen. Aaa… să nu uităm că în loc de programe culturale valoroase se vor deschide încă vreo cinci săli de jocuri de noroc în oraș. Vara, să nu cumva să vă surprindă căldura, pentru că nici pentru asta nu e pregătit orașul. La spital să nu mergeți dacă vi se face rău de la căldură, fiindcă și doctorii suferă la fel de mult!

Toamna, va fi mai liniștită, fiindcă aleșii noștri locali, care ne vor solicita votul doar în 2020, vor fi prin locații exotice, așa că, să nu ne asteptăm la reparații în oraș, la evenimente, la construcții etc, poate doar la taxe noi pe care le vom plăti (toate date de aceiași oameni care nu au făcut nimic până acuma, deși au promis minuni în oraș). Spre sfârșitul toamnei alte alegeri, cele prezidențiale, cu alte frumoase… povești și, poate, cu alte… atenții. Că doar are și cetățeanul obișnuit mici și periodice nevoi. Și politicienii nu uită asta!

Iarna, aceeași poveste cu anul ce se termină, centrul blocat, vin acasă personalități din alte țări, personalități care trebuie respectate, ei fiind boieri și peste orice lege sau bun simț (până la urmă ei vin din Europa, stiu ei ce înseamnă cultură și omenie), concerte și evenimente tradiționale care lasă în urmă tradiționalul gunoi și gust amar, fețe care s-au plictisit deja de același nimic.

Se pare că urmează un an nou plin de lucruri minunate, ONG-urile sau grupurile de voluntari se vor strădui din nou să coloreze orașul și să mențină un gram de decență. În rest, toate cele nemenționate, aproape sigur vor fi interesante! Până la urmă, în 2019, ca țară europeană, să ne mândrim de asta! Totuși, cei mai mulți care stau la povești în oraș și visează la țările din vest, la cultura de acolo, sunt cu mentalitatea dintr-o țară din est.

Bine ai venit, 2019!

Levente PESEK




Sighet – Copiii Casei de Tip Familial „George Coșbuc” au nevoie de ajutorul nostru!

Câțiva sigheteni au demarat un proiect ambițios de strângere de fonduri pentru a ajuta copiii Casei de Tip Familial „George Coșbuc” din Sighet.

Ionica-Viorica Opriș este inițiatoarea acestui proiect și își dorește să doteze Casa de Tip Familial cu electrocasnice mici și mari, dar și cu aparatura necesară unei camere senzoriale de care ar putea beneficia toți cei 12 copii ai casei.

”Există camera senzorială, fizic, însă nu e dotată și se află într-o stare cam proastă. E nevoie de aparatură specializată, iar copiii ar putea fi mult ajutați în recuperare dacă aceasta ar exista. În plus, referitor la electrocasnice, acestea ba nu există, ba se strică foarte repede, iar copiii mănâncă doar mâncare pisată, ceea ce înseamnă multă muncă din partea personalului, mai ales dacă nu au aparatura necesară”, susține Viorica Opriș.

Acest proiect este similar cu un altul, la care Viorica, împreună cu soțul ei a luat parte la Iași, în timpul facultății, când o grădiniță a confecționat mărțișoare și le-a vândut, iar din banii obținuți s-au cumpărat alimente pentru bătrânii unei case din Iași.

”Îmi doresc la fel să facem și la Sighet. Până în prezent, ne ajută elevii Liceului Tehnologic Marmația, angajații Fabricii Plimob, cei care frecventează Centrul de Zi „Acasă”, dar și alți voluntari.”, mai spune Viorica.

Cei doritori să dea o mână de ajutor sau să doneze aparatură, pot să contacteze coordonatoarea proiectului la numărul de telefon 0747 706 673 sau pot cumpăra mărțișoarele hand made tradiționale, în perioada 1-8 martie, de pe platoul din Parcul Central al orașului.

Salut, Sighet!




Bacşiş de 2.000 de lei, de Dragobete!

Într-o atmosferă de sărbătoare, vineri, 24 februarie, în restaurantul sighetean „Grădina Morii”, ospătarii au făcut un bacşiş de 2.000 de lei! Desigur că nu se câştigă chiar atât de bine în această meserie, însă această seară a fost una specială.

Ospătarii au fost tinerii din Clubul Rotaract Sighet care, pentru câteva ore, şi-au pus şorţul de ospătar, ancărul pe mână, s-au înarmat cu carneţel şi pixul şi s-au apucat de servit, în cadrul proiectului ”De Dragobete, Rotaract Servește!”. Cauza a fost una nobilă. Rotaractienii au pus accent pe tombola cu premii-surpriză şi pe tipsul lăsat de clienţi. Astfel, au strâns la final de seară, suma de 2.000 de lei. Banii vor fi folosiţi în proiectul ”De ziua femeilor uitate”, când, pe 8 martie, împreună cu seniorii clubului Rotary Sighet vor oferi un spectacol locatarilor Căminului de Bătrâni din Sighet. De asemenea, se vor cumpăra articole vestimentare şi fructe, iar doamnele vor avea parte de un moment de răsfăţ.

Suma de bani strânsă la proiectul ”De Dragobete, Rotaract Serveşte!” a fost un record pentru club, fiind cea mai mare sumă adunată până acum în cadrul celor trei ediții ale acestui proiect. Pe lângă bucate şi băuturi alese, cei peste 50 de clienţi au avut parte de un recital de pian oferit de Hodor Alexandru, chitară de Buftea Nemeş Alexandru, iar momentele vocale au aparţinut domnişoarelor Andreea Mariş şi Andreea Chiş. Cei 4 fac parte din Clubul Interact Sighetu-Marmaţiei.

”Dorim să mulţumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat în proiect, de la ospătari, gazde, clienţi şi presă. A fost un proiect frumos, o seară deosebită şi un adevărat succes pentru club”, declară coordonatorii proiectului.

Diana Mariana Apopi




Irlandezul Peter Hurley „arde” pentru Maramureș – Focul viu (recenzie, Delia Pop)

Delia PopScoasă recent de sub tipar „Focul viu” este o broșură bilingvă cu 68 de pagini care cuprinde călătoria de șapte ani a lui Peter Hurley către cultura tradițională a României. Tipărită în două mii de exemplare, va fi disponibilă și online în curând!

Peter Hurley utilizează sintagma ”foc viu” pentru a defini acel spirit autentic românesc care a dat naștere culturii populare a satului tradițional maramureșean, arhetip al satului primordial, „o matrice vie a obârșiilor culturii Europei”. (P.Hurley-FOCUL VIU, pag.6)

În prima parte a broșurii, se dezvăluie prin cuvinte și imagini conceptul de ”foc fiu”, mesaje de conștientizare a faptului că flacăra acestuia abia mai pâlpâie: „Și dacă se va stinge azi în vremea noastră de strajă (…) va fi pentru că am renunțat să ne pese.”(FOCUL VIU, pag.15), dar și îndemnuri de a iubi și cunoaște cultura tradițională pentru a descoperi valori autentice profunde.

A doua parte a broșurii cuprinde: o sinteză cu descrieri și fotografii ale celor 7 ediții ale Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, Raportul financiar, Scrisoarea deschisă a lui Peter Hurley în care prezintă cum a luat naștere Festivalul Drumul Lung Spre Cimitirul Vesel, cum l-a menținut în viață, care au fost pragurile și provocările pe care a trebuit să le depășească în cei 7 ani, precum și prezentarea propunerilor legate de ediția a 8-a a Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.

În ultima parte a broșurii, Peter Hurley prezintă propria sa viziune de salvare economică a satului tradițional, oferind soluții pentru valorificarea produselor agro-alimentare și artizanale ale sătenilor. În acest sens propune două direcții strategice și crearea unui Fond de Investiție Rurală pentru Încurajarea Cooperării în Economia Locală=FIRICEL.

”Scopul FIRICEL este încurajarea cooperării între producătorii din mediul rural și sprijinirea acestora în accesarea fondurilor disponibile pentru dezvoltare de inițiative antreprenoriale, în special PNDR.”(FOCUL VIU, pag 64)

Broșura s-a realizat pentru a face cunoscute conceptele și activitățile din cadrul proiectelor inițiate de Peter Hurley, pentru a aduce lumină în chestiunile legate de sursele de finanțare ale proiectelor sale, dar mai ales ca bază de discuție pentru viitoarele colaborări.

Broșurile vor fi distribuite către instituțiile și către persoanele cu care am colaborat anul trecut și nu numai: primării, școli, parohii, oameni de afaceri etc, dar, vor putea fi și cumpărate la conferințele organizate de Peter Hurley astfel:
Sighet – 9 februarie 2017, ora 17.00, Sala Transist Primărie
Baia Mare – 16 februarie, ora 17.30, Aula Centru Universitar Nord
Cluj Napoca – 2 martie 2017, ora 18:00, Aula FSEGA UBB

Mulțumiri Loredanei Ionescu, lui  Florin Olingheru pentru răbdare și colaborarea minunată în ceea ce privește designul, mulțumim” Și Eu” pentru fotografia de copertă, mulțumim Tipografia Aska Grafika, mulțumim Ion Gurgu! Mulțumim tuturor celor ce și-au adus aportul pentru realizarea acestei publicații. Cu recunoștință!

Delia Pop- membru al echipei de management al Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel (începand cu anul 2014)




Apocalipsa americană (autor, Ileana Pisuc)

pisuc_ileana1N-am crezut că voi mai avea ceva de adăugat celor scrise pe parcursul peregrinărilor mele în America dar, niciodată să nu spui niciodată! Subiectul de acum chiar că merită dezbătut deoarece aşa ceva nu ţi se întîmplă des, ba chiar americani cu vechime aici în Dallas susţin că asemenea fenomene, rar le-a fost dat să vadă.

Eu, încă de la început mi-am făcut nişte idei pentru a mă orienta în noul mediu, şi anume: America am comparat-o cu o maşinărie infernală care zumzăie zi şi noapte şi scoate un zgomot de fond cu care te obişnuieşti de la o vreme şi care ziceam că, dacă s-ar opri, ar însemna că a murit America (trebuie să te gîndeşti bine cînd spui ceva că s-ar putea să se întîmple).

Exact de Moş Nicolae, noaptea pe la vreo 3, m-a trezit o linişte „asurzitoare”. Întuneric beznă peste tot, curentul căzut, frig în casă, dar mai ales o linişte de mormînt ce te băga în sperieţi. Mi-am dat seama că ceva rău s-a întîmplat. Mai ales că în urmă cu o seară începuse să plouă cu gheaţă. Aveai impresia că stoluri de fluturi îngheţaţi se lovesc de geamuri. Am aşteptat dimineaţa şi ce am văzut pe geam, m-a cutremurat. Numai în filme documentare din era glaciară am mai văzut asemenea imagini. Totul era înlemnit în gheaţă: copaci, autostrăzi pustii, maşini abandonate, nu se vedea ţipenie de om… ce mai, apocalipsă!

Cum aici totul funcţionează pe curent, îţi dai seama cam ce puteai face. Am stat sub plapumă (mai puţin Dani care a plecat cu o oră mai devreme ca de obicei şi are noroc că pe drum nu are de trecut pe autostradă suspendată). Toţi cei care îşi aveau locul de muncă şi trebuiau să treacă peste poduri, nu s-au prezentat la serviciu. S-au închis şcoli, staţii de benzină, magazine, din lipsă de curent. Sute de mii de case de pe cuprinsul Texasului au rămas în beznă.

Eu tot timpul mă legam de „cutiile de carton” care aici se numesc locuinţe dar care pînă acum n-au pus nicio problemă. Vara le răcesc cu aerul, iarna care nu prea era, le încălzesc tot cu aerul. De cum lipeşte aerul, eşti descoperit. La subţirimea pereţilor, dîrdîitul e invers proporţional. De mîncare caldă, nici vorbă. Am mîncat hrană rece, am aprins lumînări, ne-am tras glugile pe cap şi am stat încremeniţi 48 de ore. Cînd a venit curentul, l-am luat ca pe o minune fără de care aici nu poţi exista.

Mulţi dintre vecinii lui Dani, mai în vărstă, au pornit maşinile în parcări si au stat în ele cît au rezistat. A fost un coşmar trăit în cea mai dezvoltată naţiune de pe pămînt, dar care în faţa puterii lui Dumnezeu a fost îngenunchiată! De-abia atunci ai putut spune că s-au şters toate inegalităţile dintre cei bogaţi şi cei săraci. Dîrdîitul este pretutindeni la fel. Încă la cei bogaţi e mai de soi, noi ăştialalţi avem antrenament de acasă. Poţi să ai vila lui Peşte, aragazele cu toate inducţiile posibile, că în aceste condiţii doar un şpor cu ţădea scoasă direct pe geam te mai poate salva. Au inventat ei aparaturi de ultimă generaţie dar n-au inventat (încă) un banal şpori care îţi dă şi căldură şi mîncare. Numai atunci cînd primeşti cîte un bobîrnac de Sus îţi dai seama cît de vulnerabil este omul.

Este aici în vecinătate o clădire înaltă, iar în vîrful ei este arborat drapelul american. Pentru mine, era ca o giruetă care se rotea după cum bătea vîntul, mai ales în zilele toride mă uitam cu disperare să îl văd fluturînd. Era semnalul că am aer şi pot să deschid geamul să aerisesc. Atîta l-a fîlfîit ploaia cu gheaţă, că l-a făcut ferfeniţă. Emblema americană este vulturul, dar pot să spun că cel puţin drapelul arăta acum ca o cioară jumulită cu trei pene în coadă, ce fîlfîia jalnic în aer. Încă nu s-a încălzit afară să poată să-l schimbe. E ca şi o căpriţă de Crăciun cînd se satură pruncii de ea şi o aruncă în fundul şanţului. Am zis: sărmane drapel, ai fost înfrînt nu pe un cîmp de luptă ci învins de Măria Sa, Iarna.

Se pare că mult trîmbiţata încălzire globală se resimte şi aici. Sau poate pentru că am venit eu? Loţi zice că de vreo 3 – 4 ani încoace tot aşa fenomene rare se întîmplă. Fac şi eu ce pot, dacă nu pot duce multe de pe aici, măcar le aduc cîte ceva. Alina a prins o gripă big, sănătoasă nu glumă, o ţine de vreo lună, poate şi asta o va lămuri că nu oricine poate rezista provocărilor Americii.

Nu mai am multe de completat dar am vrut neaparat să vă împărtăşesc şi vouă din experienţa mea din „apocalipsă”.

Ileana Pisuc