Salut, Sighet!
urează colaboratorilor și cititorilor… de-acasă și din lumea largă:
LA MULȚI ANI!
Boldog új évet!
Happy New Year!
Felice Anno Nuovo!
Frohes Neues Jahr!
Bonne Année!
Щасливого Нового року!
Feliz año nuevo!
Adveniens Annus vobis fulgida et optima portet!
Salut, Sighet!
Miercuri, 06 noiembrie 2024, de la ora 16:00, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet va avea loc lansarea volumului „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”, (765 pagini), autor Ioan ARDELEANU-PRUNCU (Editura Valea Verde, 2024).
„Punând pe tapet un volum de informații imens, edite și inedite, autorul reușește să ofere publicului un grandios laudatio personajului de care se ocupă și, prin felul de tratare a evenimentelor, un encomion al familiilor nobile din Maramureș. […] Autorul cărții (Ioan Ardeleanu-Pruncu) vorbește într-un limbaj accesibil, scrie într-un stil plăcut, lipsit de abruptețe.” (prof. univ. dr. Blaga Mihoc)
Salut, Sighet!
Nu doresc a stârni multe întrebări din partea celor care nu o cunosc. Nici nu am a mă învrednici de gânduri ceremonioase.
Numele său este cel mai primăvăratec, cel mai atrăgător, cel mai fascinant pseudonim pentru Primăvară, pentru iubire, pentru prietenie. Este chiar delicat, dacă nu dificil, să afli cele mai potrivite cuvinte care să acopere o tulburătoare realitate a prietenei! Prof. Brîndușa Oanță – căci despre d.ei este vorba – cuvine-i-se a-i spune: La mulți ani! Prețuiesc până la capăt acest pseudonim al Primăverii și al Prieteniei, al celei care-l poartă! (Echim VANCEA, membru al Uniunii Scriitorilor din România)
* * *
Profesoară de latină și română la CNDV Sighet, Brîndușa Oanța își onorează familia cu aspirații culturale din care provine. Este o deschizătoare de drumuri a elevilor spre performanță, lectură, creație literară și o promotoare sistematică a celor merituoși. Se dedică generos e-revistei „Salut Sighet!”, la care activează non-stop și absolut pro bono, precum și la îndrumarea colectivului revistei „AxA” a liceului.
Brîndușa dragă! Văzându-ți împlinirile, acum, la ceas aniversar și rotund, declar: sunt onorat că ți-am fost profesor („un an, atâta doar, un singur an”) și recunoscător că îmi „manageriezi” textele cu atâta atenție și gentilețe.
La multe bucurii și strălucite realizări! La Mulți Ani! (Marin SLUJERU, poet)
* * *
La mulți ani, Brîndușa, să ai parte doar de zile senine, bucurii și împliniri și să ne revedem sănătoși și optimiști! (Radu ȚUCULESCU, membru al Uniuni Scriitorilor din România)
***
pentru că mirosea a flori, a mere crude și a bomboane
cuibărită în brațele mele cu lentoarea unei pisici adormite
și portocalii
pentru că îmi amintea de valurile mării
și de orice privire stingheră
capabilă să îmi scrie poezia
pe care nu am putut să o trăiesc
și pentru că o iubeam în fiecare duminică
mai mult
mai înăbușit
mai puțin limitativ (Mira ORZA, redactor șef al revistei AxA, CNDV Sighet)
* * *
Redactorul coordonator al publicației „Salut, Sighet!”, prof. Brîndușa Oanță, este pre_destinată Cuvântului pre_dat, respectat, înnobilat de muncă și pasiune. Se dedică continuu proiectelor educațional – cultural – mediatice din dorința de-a „favoriza” performanța și de-a modela caractere. Orice aș spune este mai puțin și prea puțin față de ceea ce ar merita.
50 de brîndușe într-o singură primăvară înseamnă frumosul atemporal… dincolo de clișeele lumii. La mulți ani luminați de… iubire și generozitate. (Ion MARIȘ, coordonator Editura Valea Verde)
* * *
Prof. Brîndușa OANȚĂ s-a născut la Sighet, în 24 martie 1974.
A absolvit Liceul „Dragoș – Vodă” (1992) și Facultatea de Litere – specializarea Limbi Clasice (Latina – Greaca veche), Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj-Napoca (1996). Are un masterat în Politici Publice și Administrație Publică la Universitatea din București – Consiliere și Orientare profesională (promoția 2002).
Este profesor titular la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet (începând cu anul absolvirii facultății, 1996), a fost profesor la Liceul Pedagogic Sighet (1996 – 2012). În prezent, predă doar la CNDV Sighet. Este profesor gradul I. A fost redactor (2005 – 2014) și redactor coordonator (2014 – 2016) la Radio România Sighet.
Este co-autor (împreună cu Ion Mariș) al volumului „#CNDV 100 – Convorbiri mărturisiri” (Editura Valea Verde, 2019).
Din anul 2016 până în prezent este redactor coordonator al publicației online „Salut, Sighet!” (www.salutsighet.ro).
Salut, Sighet!
Nota redacției: În imaginea reprezentativă (de la stânga la dreapta), Brîndușa Oanță împreună cu Ducu Bertzi – cantautor, Toma Enache – regizor și Radu Țuculescu – scriitor.
„Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe noile taxe – document final”, scria în presa online din 27 septembrie 2023. Ura! Sau: în sfârşit! Un eveniment notabil, mult aşteptat de toţi plătitorii de taxe din România.
Documentul (?) o fi bun, o fi rău, va rezolva dacă se va aplica, nu va rezolva dacă nu se va aplica, nu ştiu şi nici nu mă hazardez în a-l lua la bani mărunţi. Tot mărunţi şi puţini sunt şi banii rezultaţi din duduitoarea economie.
Pot să mă întreb, în schimb, în ce constă „asumarea răspunderii”. Nu e prima dată când un guvern al României zice că-şi asumă răspunderea. Noi, neiniţiaţii în arta guvernării, când auzim/ citim despre asumare, mai-mai să nu cădem pe spate de admiraţie pentru vremelnicii conducători şi vitejeasca lor atitudine.
Daaa… Dacă-şi asumă răspunderea, e clar! E suprem! Putem să stăm linistiţi. Noile taxe se vor încasa, că doar aşa a zis guvernul. E suficient un act de mare curaj din partea celor mai destoinici şi mai bine pregătiţi, că deja de mâine vom fi mai încrezători. Se îndreaptă strâmbăciunea. Gata cu risipa. Gata cu puşculiţa goală. Taxele şi impozitele mai mari vor umple „Punguţa cu doi bani” (sursa: Ion Creangă)
În fapt „asumarea răspunderii” guvernului pentru un proiect de lege înseamnă că actul în cauză e „supus unei dezbateri strict politice, având drept consecinţă menţinerea în continuare sau demiterea Guverului în funcţiune, prin retragerea încrederii acordate de Parlament şi declanşarea, în condiţiile Constituţiei, a proceduri[i] pentru alcătuirea unui nou Guvern”. (sursa: https://www.avocatconstanta.com/index.php/blog/102-ce-inseamna-asumarea-raspunderii)
Urmează şi alte explicaţii, cine atacă proiectul de lege, cine ce poate să facă, dar nu vreau să plictisesc. Destul că o fac alţii, toată ziua, iar reporterii sar să le scoată cuvintele „din puţul gândirii”(aş scrie sursa, dar autorul pare că s-a pierdut în negura istoriei postdecembriste).
Asumarea răspunderii ar trebui să însemne că dacă nu se face ce trebuie să se facă, atunci să plece tot guvernul să facă nani. Lucrul pare imposibil, din moment ce Parlamentul e de stânga-dreapta, oricând de stânga sau oricând de dreapta, iar preşedintele are guvernul lui, format din două jumătăţi ca doi fraţi, unul lipit de sufletul prezidenţial, celălalt frate fiind vitreg.
Horia Picu
P.S: L-am pomenit pe Ion Creangă şi una din poveştile sale. Nu-mi doresc ca efectul asumării răspunderii să mă/ne trimită cu gândul la altă poveste a aceluiaşi autor.
Luni, 07 august 2023, prozatorul, poetul, eseistul, jurnalistul Vasile GOGEA, născut la Sighet (07 august 1953), a împlinit 70 de ani. Un mesaj concis dar sclipitor a fost transmis sărbătoritului de către scriitorul Dorin Tudoran. Ne permitem să redăm în continuare mesajul „surprinzător” – chiar și pentru mulți dintre noi – al lui Dorin Tudoran și să-i urăm Maestrului Vasile Gogea multă sănătate și forță… inegalabilă!
Salut, Sighet!
* * *
Anselmus, vara – 70
Retras, dar nu marginal. Discret, dar nu umil. Curajos, dar nu retoric. Loial, dar nu servil. Cultivat, dar nu infatuat. Moralist, dar nu moralizator. Boem, dar nu extravagant. Amuzat, când se confruntă cu superficialitatea. Încruntat, când prostia și reaua-credință ating cote alarmante. Un dârz de cursă lungă și un tandru inegalabil.
Iată câteva dintre scurtele, posibilele caracterizări care-mi vin în minte, când mă gândesc la Vasile Gogea, un om despre care se poate spune “They don’t make them like you anymore” (Rory Gallagher). Melcul Gogea, locuitor în aforismul lui Suetonius festina lente, mă ia prin surprindere astăzi, grăbindu-se să împlinească 70 de ani. Dar este și senectutea o cochilie. Se câștigă anevoie, dar, în fața agresiunilor imorale, se poate dovedi o cazemată inexpugnabilă.
Supraviețuind doar în traducerea în limba maghiară, n-am avut acces la primele povestiri ale lui Vasile Gogea cum ar fi Anselmus, iarna. Cred că primul contact a fost cel cu scene Scene din viața lui Anselmus, un roman de neuitat. Am avut atunci sentimentul că mă aflu în prezența unui autor cu totul deosebit și m-am bucurat când, peste ani, Ion Bogdan Lefter, unul dintre cei mai atenți și aplicați critici și istorici literari al optzecismului, scria despre destinul prozei lui Gogea: “Anselmus îl sprijină majestuos, cu aerul său de capodoperă bizară, sumbră, grotescă. Evanghelie pe dos a unei lumi pe dos. Cutremurătoare.”
Cândva, într-un Marș de Crăciun, Vasile Gogea scria:
„Raportez:
‘În timpul serviciului meu s-a născut Isus!’ ”
Într-o lume aflată mereu pe dos, poetul ar fi putut oferi și o variantă complementară:
„Raportez:
‘În timpul serviciului meu a fost ucis Isus!’”
În urmă cu aproape un deceniu, am avut bucuria și onoarea de a scrie o prefață pentru una dintre cărțile lui Vasile Gogea. Reiau aici un gând din acel text, fiindcă mi se pare definitoriu pentru ceea ce cred despre personalitatea celui sărbătorit astăzi:
„Vasile Gogea l-a citit pe Lautréamont și nu a uitat că nici toată apa oceanului nu poate spăla o picătură de sânge intelectual nevinovat. Dar este și dintre cei care știu, de asemenea, că până și o singură picătură de sânge intelectual murdar poate infecta toată apa oceanului planetar. Vasile Gogea caută să afle unde și de ce trebuie să se afle intelectualul și cum poate acesta din urmă să se dovedească mai mult decât un abțibild.
La mulți ani, Vasile Gogea!
Dorin Tudoran
Radio România Sighet și Asociația Valea Verde (Editura Valea Verde) invită sighetenii la vernisajul expoziției de pictură a doamnei Ana SIMONI. Vernisajul va avea loc la Sala Radio Sighet (str. Plevnei, nr. 8), marți, 07 martie 2023, ora 14:00.
Parteneri: Salut, Sighet! și Aska Grafika
Salut, Sighet!
„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor ce sunt conectați la magia acestor zile: CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!
Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest! З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ! Счастливого Рождества! メリークリスマス！圣诞快乐！
Salut, Sighet!
Foto: picturi de Ștefan Hegedüs.
O veche amintire îmi bate la fereastra sufletului meu, în adîncurile inimii. O amintire veche, de vreo 35 de ani… La acea vîrstă de douăzeci și… de ani, am învăţat multe lucruri: ce şi cum să faci, cum să nu faci!
… lucrez în trei schimburi. Colegii de muncă reprezintă (sînt din) diferite clase sociale. Unul alcoolist – fost profesor, celălalt un bijutier – condamnat la locul de muncă (a vîndut argint ca aur) şi un țăran (din mediul rural) în sensul bun al cuvîntului.
Sîntem în atelier, noaptea , cam în jurul orei 2. Ceilalţi trei dorm. Unul pe masă, doi pe băncile lungi. Ştiu bine: fiecare dintre ei îşi are viaţa lui obositoare, aşa că fiecare minut trebuie folosit pentru odihnă. Şi eu mă odihnesc: citesc.
Deodată, în tăcerea întunecată izbucneşte de două ori sunetul goarnei, semnalul de intervenţie! Una dintre macaralele de 100 de tone are o problemă! Îmi iau sculele sub braţ şi mă grăbesc la intervenţie, privind înapoi cu invidie la cei trei. Trebuie să urc la o înălţime de 8 etaje. Este frig şi întuneric. Traseul este deja atît de cunoscut şi obișnuit că din reflex nu mă ţin de balustrăzi.
„Cu ce mama dracu’ s-au distrat cei din schimbul unu (de dimineaţa) toată ziua, că acuma, la ora asta, trebuie să se defecteze macaraua?”
A înjura, totdeauna este bine şi folositor în asemenea cazuri: te ţine treaz şi… şi nici nu se aude, aşa mare e zgomotul!
Imediat voi ajunge sus, somnambulii mei pot să doarmă liniştit. Urcînd, la o întoarcere de scară, cam la 50-60 metri de mine, sesizez cîteva umbre în spatele meu…
… la dracu! Numai asta mi-a mai lipsit! Dacă sînt hoţi, sînt în bucluc mare! Deoarece, tablourile de comutare a macaralelor sînt pline de cupru! Dacă mă arăt (ies la iveală), sînt în pericol, ăştia nu cunosc nici un Dumnezeu! Dacă mă ascund, la fel! Ce să fac? De ce nu sînt liber astăzi?! La naiba!
Se apropie, se apropie… ce este? Ce se întîmplă?! Ăştia-s ai mei din atelier! Ai mei! Toţi trei! Cu mîinile în buzunar, cu ţigara în gură, fără nicio sculă, obosiţi şi plictisiţi, au venit după mine.
Chipul meu plin de mirare şi întrebarea… „totuşi, ce căutați aici sus?”, primesc un răspuns direct şi frapant: „Să nu fii singur, măi! De aia!”
Şi noaptea, la ora două, în plin întuneric şi frig şi zgomot, fără niciun cuvînt, au urmărit cum cu două chei fixe de 32, strîng frînele. Nu eram singur.
Bandi T.
(Un sighetean stabilit la Budapesta)
N.A.: În noaptea de Crăciun nimeni nu trebuie să fie singur!
Foto: Ion Mariș („The Last Supper” lucrare de Jerzy Fober)
GRĂDINA MORII ON-LINE
un tânăr ostil, anonim
tocmai am avut o dispută pe site-ul local
totu-i privit notat comentat
respirăm în cerneala virtualului
(copiii prea mici mămicile translucide
un râu cu un deal împietrit
pe dig trec perechi afundate în câte s-au scris
cândva se aude un aparat de filmat)
CORSO
ce dumnezeiţe, ce şcoli de manechine
cine a zis că oraşul e mort
se poate trăi mult şi bine la Sighet
întâlneşti bătrâni noi peste tot
BĂIATUL
mi-am vizitat prietenul bolnav de un număr potrivit de ori
nu l-am deranjat, nu l-am uitat
„întotdeauna ai fost tu un băiat bun” – zice toată lumea
şi am râs pe larg, obligat, cu fiecare
pe celelalte drumuri, în celelalte ceasuri ale mele
GRĂDINA MORII
plină, Iza curge în seara asta tăcut, repede
trec tineri guralivi spre dealul întunecat
aproape ne-atingem şi nu ne vedem
de înlănţuiţi, de amintirile locului
***
băieţi şi fete –
trec în grup, înalţi, râzând
– la mijloc, vara
***
Marin SLUJERU s-a născut în 12 iunie 1954, la Ocna Şugatag, Maramureș. Sighetean din anul 1958. Licenţiat în filosofie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași. Fost profesor de istorie, ştiinţe socio-umane ş.a., în mai multe şcoli din zonă. Din anul 2017 este pensionar.
Prezenţe sporadice în presa judeţeană, antologii şi reviste literare.
Premiat la Festivalul de Poezie din Sighet şi la „Serile de Poezie de la Deseşti”.
A publicat volumele de poezie: Pauza de lectură, 1999, Editura ECHIM, Tresăriri, 2002, Editura ECHIM, Târziu în iunie, 2003, Editura ECHIM, …léptem?, 2010, Editura ECHIM, În neştire, Editura LIMES, 2008, Anotimpul neprevăzut, 2013, Editura VALEA VERDE; În pas de 17 (alături de volumul În ce mă priveşte de Doina Rândunica Anton), 2015, Editura VALEA VERDE, Cum trecem cuminți (triptic), 2019, Editura VALEA VERDE, Capturi de Maramureș, 2021, Editura VALEA VERDE.
Este membru în echipa de redacție a publicației on-line „Salut, Sighet!”(www.salutsighet.ro)
LA MULȚI ANI, MARINE, PRIETENE, DOMNULE!…
Salut, Sighet!
Foto: Ion Mariș
Revin, după ziua aniversării primei atestări documentare a orașului (nota de subsol 1), la dilema care a suscitat interesul multora, începând din secolul XIX până azi: cine au fost, oare, primii locuitori ai Sighetului?
Misterul poate fi elucidat prin intermediul a trei tipuri de surse:
1. Documente scrise
2. Clădiri martor
3. Dovezi arheologice
1. Prima mențiune cunoscută a Sighetului, dublul privilegiu din 1326 (2), precum și toate celelalte documente emise în secolul respectiv (din anii 1334, 1335, 1346, 1352 etc.), menționează localitatea exclusiv în calitate de colonie regală locuită de „oaspeții” catolici saxoni și de maghiari, nicidecum de către români, slavi, teutoni ori alte nații.
Singurul act veritabil invocat de „tabăra cealaltă”, dat la Sighet în 1349 de către Ioan, voievodul Maramureșului (3), reprezintă un simplu raport către regele Ungariei, prin care voievodul, împreună cu omul maghiarilor, confirmă îndeplinirea unui ordin primit de la rege, din categoria relaţiilor vasal-suzeran. Regele le-a trasat sarcina de a-l repune în posesie pe Giula de Giulești, iar cei doi răspund: „am mers în pomenitele sate, unde, după ce am chemat pe toţi cnezii pomenitului ţinut, pe vecinii şi megieşii lor, am dat în stăpânire…”, lămurind astfel faptul că adunarea românilor nici măcar nu a avut loc la Sighet, cum susțin unii, ci la Giulești și Mestecăniș, orașul nereprezentând decât locul emiterii diplomei (care, deci, nu a fost reședință voievodală!). Iar în plus, se știe că voievodul Ioan rezida la Rozavlea, nu la Sighet…
E adevărat că în oraș se aduna regulat Congregația nobiliară a comitatului, alcătuită pe atunci exclusiv din cnezii români din diferite sate, însă aceasta era o instituție pur regală, nicidecum una românească…
Voievozii Balc și Drag, care au stăpânit Sighetul vreme de doar 12 ani (1392-1404), însă nu în calitate de voievozi români, ci ca feudali susținuți de către regele Ungariei, nu au locuit nici ei în oraș ori în Maramureș, ci în „castrul Belch” de lângă Seini (comitatul Sătmar), azi dispărut.
Contextul în care elita românilor maramureșeni ortodocși a emis în 1404 singurul document pur autohton dat la Sighet (hrisov slavon, nu latin, absolut unic, necunoscut însă nici lui I. Mihalyi de Apșa, nici lui Al. Filipașcu), rămâne nelămurit (4).
Extrem de important, nici un document nu menționează, pentru vatra Sighetului, vreo pretenție venită din partea românilor din vecinătate (ei fiind maeștri ai revendicărilor teritoriale, pe care le reiterau și la 1-200 ani de la momentul pierderii), așa cum s-a petrecut de-a lungul veacurilor XIV-XV în cazul altor colonii maramureșene (Câmpulung, Teceu, dar și Remeți).
Faptul că românii medievali nu au pretins niciodată că teritoriul orașului ar fi fost cândva al lor, reprezintă cea mai clară dovadă că Sighetul nu le-a aparținut.
Supoziția că acolo a fost un străvechi loc public de târg și punct de întâlnire pentru întregul Maramureș (bazată pe toponimul slav „sihot”-târg), deși ispititoare și plauzibilă, nu este susținută de nici un fel de dovezi.
Apoi, până și majoritatea cercetătorilor români (V. Bogrea, T. Papahagi, N. Drăganu, I. Iordan. E. Petrovici ș.a.) susțin originea maghiară a numelui locului (5) (din „sziget”- insulă), nu slavă ori dacică…
În fine, toți cetățenii urbei menționați în actele medievale au avut nume maghiare sau germane, ei fiind catolici ca religie (ulterior Reformei – calvini, iar mai apoi, amestecați).
Se cunoaște o singură excepție, Mihai Ştibor (cu tată probabil polonez, dar român giuleştean după mamă), care a fost amintit ca locuitor al Sighetului între anii 1461-1471.
Abia începând din anul 1698 sunt menționați în oraș rezidenții români: fraţii Rişco veniți din Biserica Albă, în 1715 familiile Mich de Iapa şi Codrea de Berbești, apoi în anii următori familiile Rednic, Jura, Moiş, Danci, Ieudean, Demian, Hodor etc.
Acești români (alături de ucraineni), s-au organizat ca parohie în 1723, fiind acceptaţi ca cetăţeni ai urbei în 1781, preluând primăria după 1918 și ajungând majoritari după anul 1944.
Arhivele păstrează lungi liste ale cetățenilor și proprietarilor din oraș care dovedesc aceste lucruri.
2. Unica clădire medievală rămasă în Sighet este actuala biserică reformată, toate mențiunile sale documentare (care încep în anul 1352) vorbind despre un lăcaș catolic, iar după 1540, calvin.
Nici un act nu spune că biserica ar fi fost vreodată răsăriteană…
La biserică s-au efectuat două serii (limitate) de săpături arheologice (6) , acestea dezvelind probe atribuibile coloniștilor și neconținând nici un element cert ortodox ori românesc (și nici teuton sau dacic!), suprapuse peste urme din epoca bronzului.
De fapt, stilul arhitectonic al bisericii, gotic cu elemente de tranziție de la romanic, este pur occidental, tipic pentru prima jumătate a sec. XIV, nicidecum din intervalul 1050-1150, așa cum și-au închipuit, cu o imaginație lipsită de suport științific, unii istorici ai locului…
Pictura bisericii, datată în sec. XIV-XV, a fost, din punct de vedere tematic și stilistic, de tip catolic, după cum au dovedit-o inclusiv cei mai titrați istorici de artă români: V. Vătășianu, V. Drăguț (7), ș.a.
Orientarea est-vest a clădirii și presupusa lipsă a sacristiei (neprobată, deocamdată, științific) nu dovedesc nimic: acest tip de orientare a fost practicat atât de ortodocși cât și de catolici, iar în foarte multe cazuri sacristiile nu au fost întrețesute în zidăria lăcașului inițial, fiind în plus și reconstruite în mod repetat (precum la catedrala catolică din Alba Iulia) (8) .
Privind împrejur, observăm că în puținele locuri unde românii transilvăneni au locuit în orașe, ei și-au construit biserici care dăinuie acolo și azi: Brașov, Hunedoara sau Lipova, doar la Caransebeș lăcașul ortodox dispărând în timp și fiind redezvelit de către arheologi.
În schimb, în majoritatea celorlalte orașe (Cluj, Sibiu, Oradea, Arad etc.), românii și-au ridicat primele lăcașuri de cult abia în secolul XVIII, precum la Sighet (biserica de lemn greco-catolică româno-ucraineană, înălțată în 1746 și rezidită în piatră după anul 1804).
3. Restul cercetărilor arheologice de pe raza municipiului, puține câte au fost (9), au relevat două lucruri :
– vatra veche a așezării medievale, din jurul bisericii reformate, a început să fie locuită de către coloniști în jurul anului 1300, aceștia fiind primii orășeni (10);
– singura așezare autohtonă veche cunoscută în apropiere, de secol XII-XIII, a fost marele sat de pe Valea Mare (aflat la 4 km distanță de centrul urbei și numit, probabil, Dănești), aceasta dispărând însă odată cu sosirea coloniștilor străini (11) .
Referitor tot la etnia primilor locuitori, cercetătorii sunt practic unanimi: atât în Transilvania, cât și în Moldova și Țara Românească, cvasi-totalitatea orașelor medievale de dinainte de anii 1350 au fost întemeiate de către germani, maghiari, italieni ș.a., nu de către români (12) .
Concluzionând critic, fără preconcepții, partizanate ori frustrări istorice de orice fel (13) , toate dovezile existente acum (de vor apărea noi date, voi reveni) atestă că Sighetul a fost fondat de către oaspeții regali, punct de vedere împărtășit de majoritatea istoricilor români moderni (14).
–––––––––––––––––––
Note:
1). 14 mai 1326, sărbătorită de obicei de către oficialități doar o dată la 10 ani și în plus minimalizată, pueril, de unii: „este doar prima dată cunoscută momentan, nicidecum data fondării”, de parcă nu aproape toate așezările lumii s-ar afla în exact aceeași situație…
2). T.I., „Primele atestări ale târgurilor de coroană maramureşene“, în “Revista Arhivei Maramureşene“, nr. 9, Baia Mare, 2016. Primele nume de sigheteni cunoscute sunt preoții romano-catolici Ioannes și Benedictus.
3). I. Mihalyi de Apșa, „Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”, Sighet, 1900, p. 28-29.
4). N. Iorga, ”O mărturie din 1404 a celor mai vechi „moldoveni”, București, 1925 și T.I., „Acte medievale româneşti emise la Sighet“, în „Revista Arhivei Maramureşene“, nr. 7, Baia Mare, 2014 (printre altele, în intervalul 1326-1329 proaspăt înființatul oraş pare să fi fost distrus ori cucerit de către românii maramureșeni).
5). T.I., „Sighet: nume dacic, slav sau maghiar?”, în „Maramureş.Vatră de istorie milenară“, VIII, Cluj-Napoca, 2016.
6) C. Kacso, ”Repertoriul arheologic al județului Maramureș”, vol. I, Baia Mare, 2015 și T. I., „Completări la repertoriul arheologic al judeţului Maramureş”, în „Marmaţia”, 14, Baia Mare, 2017.
7). V. Vătășianu, „Istoria artei feudale în Țările Române”, București, 2001 și V. Drăguț, „Arta gotică în România”, București, 1979.
8). Mai pe larg la: T.I., „Demitizarea istoriei: despre biserica reformată din Sighet”, în “Maramureş. Vatră de istorie milenară“, VIII, Cluj-Napoca, 2016.
9). Dintre cele 16 situri arheologice de pe raza Sighetului incluse în Repertoriul Arheologic Național, numai punctul biserica reformată și așezarea de la Valea Mare aparțin evului mediu.
10). Dr. C. Kacso, op. cit.
11). R. Popa, ”Urmele unui sat părăsit din feudalismul timpuriu în hotarul Sighetului Marmaţiei”, în ”SCIVA”, 26.2, Bucureşti, 1975. Celelalte sate autohtone dimprejur: Iapa, Vad, Tisa sau Slatina, sunt menționate documentar în secolele XIV-XV, la fel ca Sarasăul – loc unde arheologii au dezvelit însă și urme din secolele IX-XI și XII-XIII.
12). L. Rădvan, „Orașele din țările române în evul mediu (sfârșitul sec. al XIII-lea – începutul sec. al XVI-lea)”, Iași, 2011, apoi lucrările scrise de Ș. Papacostea, D. Căprăroiu, T.O. Gheorghiu etc.
13). Există persoane convinse că orașul a fost „reședință voievodală românească ocupată de unguri”, simțindu-se confortabil doar cu istoria naționalistă de inspirație interbelică ori ceaușistă și refuzând să accepte multiplele probe științifice existente, însă cele de mai sus au fost scrise pentru cei care vor să cunoască istoria așa cum a fost ea…
14). Ioan Aurel Pop (președintele în exercițiu al Academiei Române), ”Le pays du Maramures au XIVe siècle – interférences ethniques et confessionnelles”, în ”Studia Universitatis Babes-Bolyai. Historia”, 1, Cluj-Napoca, 2011; Radu Popa (cel mai de seamă medievist al Maramureșului), ”Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea”, București, 1970; Paul Niedermaier, ”Geneza orașelor medievale în Transilvania”, București, 2016, Livia Ardelean, Marius Diaconescu și alții.
Teofil Ivanciuc