Lupul dacic vine-n Sighet
Să ne facă mai eterni:
Zornăit de arme, icnet,
Să fim antici… subalterni.

Vin la noi să-ncerce leii
Dacă țin la tăvăleală,
Noi suntem blajini ca mieii
Nu le ținem socoteală

Celor ce gândesc anticul
Un aranjament sadea,
Că de aia-i simbol “micul”
Peste tot în… țara mea.

Înghițim idei pe pâine,
Credem în comiții drepte:
Tot sperăm, ziua de mâine
Un pic să ne redeștepte.

C-o fi una, c-o fi alta,
Avem bani și pentru lupi,
Bucuroși om duce soarta:
Bani să fie și să-i… pupi!

Ars Publica

O altă zi, un nou început, o nouă speranță, o nouă dimineață cu aceeași durere de spate din cauza patului din fier doar cu un sac de paie ca așternut. Mă numesc Maria Goh, o femeie în vârstă de 38 de ani care locuiește într-o celulă de închisoare, singură de 24 de luni. Cât de albi sunt pereții, parcă s-au mai înverzit; sau am devenit daltonistă?

Mă tot gândesc cât de repede au trecut anii aceștia… sigur, sau nu, suntem în anul 1954, iar eu caut cu disperare vești despre soțul meu, Iosif și cei doi fii ai mei gemeni, Petru și Samuel. Ultima informație pe care am primit-o -săptămâna trecută – sau să fi trecut deja două săptămâni de atunci? – spunea că au fost trimiși să lucreze în mină pentru a acoperi cheltuielile. Înainte de comuniști nu era așa, câștigam bani foarte ușor și nu foarte puțini.

În 1945 am absolvit Conservatorul de la Cluj pe specialitatea dirijat-coral și vocal. În același an, într-o scurtă vacanță, am reușit sa mă întorc acasă și să particip la un marș în 5 martie, un marș de solidaritate pentru a cere revenirea Maramureșului la Statul Român. A fost locul și data în care l-am văzut prima dată pe Iosif, am reușit să vorbim abia în București când am avut de susținut un concert în centrul orașului iar tenorul din rândul 2 nu a reușit să ajungă fiind înlocuit de Iosif la insistența unui corist. Parcă și azi aud linia melodică și vocile coriștilor foarte talentați! Îmi aduc aminte cu plăcere de repetițiile de dinaintea concertului „Cele patru anotimpuri” de Antonio Vivaldi și coristul din rândul 2! Imediat după concert am povestit și ne-am îndrăgostit unul de altul doar vorbind. Am aflat că și el era dirijor orchestrant, este puțin diferit față de tehnica coristă, știam să dirijez și orchestra dar dădeam impresia că nu știam, urma un alt concert în care trebuia să dirijez orchestra și corul, iar repetițiile cu Iosif m-au făcut parcă să dirijez mai bine ca înainte și să-l iubesc mai mult.

Pe data de 9 aprilie 1945 m-a cerut de soție, zi în care administrația românească a fost restabilită și în Maramureș. Următorul an, Dumnezeu ne-a dăruit doi fii, Petru și Samuel, două nume din Bilblie deoarece acești oameni au fost copiii Lui Dumnezeu.

Este ora 08:00, am ieșit din celulă, tocmai ce am aflat de moartea lui Stalin din 1953 și noi suntem în 1954; informații de acest tip nu se aduc și în închisoare, mai ales în cea de la Sighet, o închisoare foarte dură unde, dacă nu era respectat regulamentul una din pedepsele care mie nu mi-au plăcut niciodată și totuși pe care am primit-o și eu era să fii dus într-o cameră cu paznici înarmați cu diferite arme, unul avea o bâtă, alții aveau biciuri, erai înconjurat de ei fără cale de scăpare. În mijlocul încăperii era o motocicletă asamblată, drept pedeapsă trebuia să o dezasamblăm și să o asamblăm la loc într-un timp scurt suportând loviturile de bici, frânghii și altele care lăsau urme dureroase.

Nu mă pot gândi la altceva decât la familia mea, pe care nu am văzut-o de 2 ani, bieții mei copii, au doar 6 ani și lucrează cu tatăl lor în mină. Îmi este așa dor de ei… Nu mai pot suporta această teroare. Este ora 18:00, m-am întors în celulă, voi ieși abia mâine afară dacă voi mai apuca. Am încercat să uit o clipă de locul unde mă aflu (am ajuns în închisoare deoarece am fost acuzată pe nedrept din cauza unor acte importante care se aflau în casa mea; nu am aflat nici astăzi cine este făptașul, nu știu care era conținutul lor, dar am fost arestată și am primit 5 ani de închisoare). Au trecut abia 2 ani… Stând singură în celula mea încerc să fredonez sonatele lui Beethoven, sonata pentru pian Nr. 23 în fa minor „Appassionata”… Pe vremea când eram la Conservator am studiat pianul și vioara, fapt pentru care știam să fredonez aceste sonate pe care le-am cântat în tinerețe.

Nimic nu mai are sens, nu voi mai afla alte informații despre familia mea, probabil sunt morți, simt acest lucru. Îmi este dor de ei, vreau să îi văd.Am găsit o bucată de frânghie în camera mea, nu știu cum a ajuns aici, nu avem voie cu aceste lucruri ]n celulă, dar profit că o am. Sunt ultimele mele cuvinte, este imposibil pentru o femeie slabă ca mine să traiască într-o asemenea lume, plec la familia mea.

Autor, Bianca Mihai
clasa a XI-a F, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”
(prof. coordonator, Marius Voinaghi)

Lucrare înscrisă la concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.

The Big Bang Theory versus Scorpion

Geniile au fascinat întotdeauna şi nu este de mirare că două seriale în care personajele principale au înzestrări intelectuale deosebite au un asemenea succes.

The Big Bang Theory şi Scorpion au amândouă în centru un grup de 4 tineri, diferiţi de ceilalţi în primul rând prin faptul că au un IQ mult superior unui om obişnuit. În The Big Bang Theory acest lucru creează situaţii comice, cu replici amuzante atunci când relaţionează cu lumea obişnuită iar în Scorpion îi ajută să rezolve cazuri importante pentru siguranţa oamenilor.

The Big Bang Theory apare pe 24 septembrie 2007 şi este creat de Chuck Lorre şi Bill Prady. A câştigat Globul de Aur în 2011 pentru personajul Sheldon, rol interpretat de actorul Jim Parsons – care primeşte în prezent 1 000.000 $ pentru un episod – şi mai multe premii Emmy. Personajele trăiesc în Pasadena, California: Leonard Hofstadter, Sheldon Cooper, fizicieni la Caltech, inginerul Howard Wolowitz şi astrofizicianul Raj Koothrappali alături de care apare blonda Penny care nu se remarcă prin inteligenţă, e o tipă obişnuită, ci prin felul în care este capabilă să socializeze şi să se facă simpatică. Cu timpul alte personaje îşi fac apariţia, fiecare având farmecul lui : Bernadette, Amy, Stuart sau Emily. Ajuns la 10 sezoane în 2016, 242 de episoade până în prezent, continuând şi în 2017, serialul câştigă din ce în ce mai multă popularitate, pe CBS store tricourile cu soft kitty şi bazinga fiind de departe în topul vânzărilor.

Scorpion a avut premiera pe 22 septembrie 2014 şi e un serial de acţiune ajuns la sezonul al 3-lea, cu 57 de episoade până în prezent. În jurul lui Walter O’ Brien, expert IT, cu un IQ de 197, pe locul 4 în lume, se adună Toby, expertul în comportamente, Sylvester, specialist în calcule şi Happy, un geniu mecanic. Paige, fostă chelneriţă, la fel ca Penny, doar că puţin mai serioasă, face legătura între ei şi lume, punctul lor comun fiind fiul ei, Ralph, geniu şi el. Serialul nu se bucură de succesul lui The Big Bang Theory, nefiind comedie şi apropiindu-se mai mult de dramă, cu o listă kilometrică pe wikipedia de producători şi producători executivi, cu un limbaj uneori greoi şi mulţi termeni de specialitate din domeniul IT-ului, mecanicii şi fizicii. Totuşi, te face să gândeşti, dezmorţeşte mintea, deschide noi orizonturi şi te determină să rămâi în realitatea secolului XXI. Nici în The Big Bang Theory nu pricepi de fiecare dată toţi termenii ştiinţifici doar că acolo sunt mai uşor digerabili, fiind urmaţi de câte o replică amuzantă. Adică acolo e un personaj ca tine, cu care te poţi identifica, unul care nu înţelege toţi acei termeni pretenţioşi – cel mai adesea Penny – pe când în Scorpion toţi par să ştie despre ce e vorba şi uneori rămâi singur. Dar poate fi o formă de autoeducaţie şi asta mi se pare fascinant.

Fascinant mai e că personajele din ambele seriale dau impresia unor roboţi care sunt capabili să rezolve orice problemă obiectivă, orice calcul, cu mult deasupra unor oameni obişnuiţi dar în aparenta lor perfecţiune apare câte o sincopă, o ruptură care îi face teribil de umani. Se îndrăgostesc, au dorinţe pe care nu şi le pot explica logic, sunt vulnerabili şi cu atât mai umani, copii mari incapabili să-şi gestioneze propriile emoţii şi încercând să le dea de capăt folosind singura armă la îndemâna lor: inteligenţa. Dar nu este suficient, nici pe departe.

Vor aduce cu siguranţă o notă de umor sau de acţiune zilelor lungi de iarnă şi duminicilor interminabile. Sau zilelor de vacanţă. De fapt cel mai mult îşi doresc să fie normali şi ca noi toţi, să se bucure de Crăciun, de miracole, iubire şi empatie, adică de tot ceea ce li se pare iraţional dar atât de frumos, atât de uman.

Autor, Crina Voinaghi