„Doi pe un balansoar″. Sau chiar mai mulţi? (autor, Horia Picu)

Pagina de internet a Primăriei e şi acum nefinalizată. „Acest site este în curs de reconstrucție (martie – iunie 2021)″- aşa scrie acolo. Ne mai trece puţin din supărare pentru că pe acelaşi site ni se spune, politicos: „Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de utilizarea site-ului″.

Neplăcerile nu sunt deloc „eventuale″. Ele chiar există şi se concretizează acum în întrebarea: câţi încap într-un balansoar (a se citi într-o primărie) ? Doi, trei, sau mai mulţi?

Piesa de teatru a lui William Gibson „Doi pe un balansoar″, e una cu doi actori, el şi ea. Scuzată să-mi fie aparenta impoliteţe, dar am folosit ordinea importanţei administrativ – locale.

Ce-ar fi dacă balansoarul ar fi Primăria, iar în locul actorilor de pe scena teatrală ar fi primarul, administratorul de UAT Sighetu Marmaţiei, viceprimarul şi Consiliul local? Cam mare înghesuială pentru un singur balansoar…

Singura mea consolare e că avem o primărie destul de încăpătoare pentru toţi cei amintiţi, şi-i vedem întotdeauna preocupaţi de bunăstarea noastră, neştiind cum să rezolve mai repede „micile″ probleme ale oraşului pentru că… ce să vezi… în unele cazuri au aceleaşi atribuţii.

Astfel, la „Atribuţiile primarului (în baza OUG 57/2019 privind Codul Administrativ)
Articolul 155″, se precizează: „(1) Primarul îndeplineşte […]: c) atribuţii referitoare la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale; d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local;″

Cam acelaşi atribuţii le va avea şi atât de mult-aşteptatul manager de oraş mic şi găurit, dar cu primărie încăpătoare. În „Manualul administratorului public″, zice că: „4.1 Principalele atribuţii ale administratorilor publici din România sunt: exercitarea calităţii de ordonator principal de credite, coordonarea diferitelor servicii publice ([…] de gospodărire comunală, […] public comunitar pentru situaţii de urgenţă şi Pompieri, Poliţia comunitară, […] de pază şi ordine, […] de asistenţă socială, […] de evidenţă a populaţiei, […] învăţământ-sănătate-sport-cultură, […] public pentru finanţe publice locale, impozite şi taxe locale)″.

Totuşi, trebuie precizat că poate fi mai bine pentru viitorul administrator-şef peste toate: „Conform Legii nr. 286/2006, care modifică şi completează Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, administratorul public poate, în baza unui contract de management, să îndeplinească un număr variabil de atribuţii, de la exercitarea calităţii de ordonator de credite (delegată) la coordonarea aparatului de specialitate al primarului[…]″.

Un lucru e sigur. Managerul de oraş cu clădiri curgânde va avea mai mult de lucru decât viceprimarul, degrevat de atribuţiuni prin grija primarului. Viitorul administrator de localitate abia vizibilă pe harta României actuale şi absolut invizibilă pe harta Europei (am fost la o şedinţă pe 3 iunie a.c. şi ştiu ce vreau să spun cu asta) va avea un salariu pe măsura muncii pe care va trebui s-o desfăşoare, adică imens.

În aceste condiţii, ce-ar fi dacă acei consilieri care au votat existenţa postului de locţiitor al primarului şi-ar vărsa banii cuveniţi în urma inutilelor şedinţe din sala Transist într-o cotă parte a salariului celui care va avea grijă mare de oraş? Astfel, bugetul local va respira ceva mai bine, iar noi nu ne vom mai pune întrebarea câţi pot încăpea pe un balansoar.

Horia Picu

 

Foto: Ion Mariș




Floarea de colț cu Floarea de… IRIS | VIDEO

Gala Folk „Floare de colț” 2020, de la Sighet, s-a încheiat cu un concert de excepție al trupei Iris:

 

Foto & Video, Sorin MARKUS




[VIDEO] Sighet – Concert excepțional de Florii, dedicat memoriei celor șapte episcopi martiri greco-catolici

Corul Bisericii Greco-Catolice ”Cristos Rege”, dirijat de doamna profesor Rodica Gheorghiu, a susținut, duminică, 21 aprilie 2019, de la orele 19.00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, un emoționant concert dedicat celor șapte episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste, martiri ai neamului românesc, care vor fi beatificați de Papa Francisc în data de 2 iunie 2019, la Blaj.

La concert, au participat Episcopul greco-catolic de Maramureș, Vasile Bizău, preoți de la parohiile din zonă și un numeros public. Preoții Vasile Florea și Marius Vișovan au prezentat biografiile celor șapte episcopi-martiri.

Materialul video este doar o mică parte din concertul care a durat mai bine de o oră, la finalul căruia, Episcopul Vasile Bizău a adresat un scurt mesaj publicului prezent.

Salut, Sighet!




Sighetul la zi(d) – Primul proiect „cool” la Sighet: treceri de pietoni acvatice!

2019 începe excelent pentru sigheteni: se implementează proiectul-pilot de construire a unui bazin de înot la Sighet! În prima etapă, străzile orașului au fost pregătite pentru a ne obișnui cu apă ca la… bazin. Apa băltește la loc de cinste pe arterele principale, iar la trecerile de pietoni, cetățenii au ”șansa” de a testa jocul (pardon, înotul!) de glezne! Să ne rugăm pentru un an suficient de ploios, pentru ca străzile din bazinul sighetean să-și păstreze nivelul constant de apă. Domnu’… ajute!

Salut, Sighet!




Chants, sons sur scène – un festival de mare ţinută [VIDEO] (autor, Crina Voinaghi)

Ajuns la cea de-a 16-a ediţie, avându-l pe Nicolae Weisz ca iniţiator şi director, cu o echipă de profesori coordonatori de excepţie, festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scène” adună în fiecare an la Baia Mare un mare număr de melomani şi iubitori de limbă franceză, fie că e vorba de cântăreţi ori doar de spectatori.

Organizat pe 3 secţiuni, în funcţie de vârstă (13-15 ani, 16-17 ani şi 18-25 ani), festivalul a adunat anul acesta în cele 3 zile (12, 13, 14 mai), un număr de aproximativ 50 sau poate mai mulţi adolescenţi iubitori de muzică francofonă din toată ţara care au cântat, au legat prietenii şi au învăţat tehnici noi în atelierele organizate special pentru ei.

Juriul a fost format din Pierre Donoré, artist de mare excepţie care a încântat în seara de sâmbătă publicul prezent cu un recital, Sarah Delbois, Darko Ristovski, François Montier, Pierre Ferrey şi Benoît Bavouset, reprezentanţi ai Institutului Francez sau ai Agenţiei Universitare a Francofoniei. Sponsorii au fost şi ei numeroşi iar premiile consistente: o bicicletă la 13-15 ani, premii în bani la 16-17 ani, iar la 18-25 ani două participări la un festival de muzică din Franţa. Cei doi norocoşi care vor pleca pentru 10 zile în Franţa sunt concurenta din Baia Mare, Sindreştean Cristina şi concurentul din Iaşi, Ţurcanu Ilie Răzvan.

Sighetul a avut şi el reprezentanţi: la categoria 16-17 ani au fost Chiş Andreea acompaniată de Muj Florin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Codrea Diana de la Liceul „Regele Ferdinand”, acompaniată de Hreniuc Alexandru, iar la 18-25 de ani au urcat pe scenă Pop Mălina, Pop Augustin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Ghilea Andrei.

Ceea ce mi s-a părut extraordinar, a fost implicarea de care au dat dovadă deopotrivă organizatori, participanţi şi invitaţi. După cum puteţi vedea în filmarea de mai jos, adolescenţii au fost implicaţi inclusiv în recitalul susţinut de artistul Pierre Donoré, moment pregătit la atelierul de lucru condus de acelaşi artist. Visele uneori devin realitate, acesta este mesajul transmis pe parcursul celor 3 minunate zile de festival.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook, Soreanu Alina