Se zice că, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Adevărate vorbe, care, cel puțin în „cazul” meu, mi s-au aplicat „la sânge”.

Pe scurt, povestea mea. Ea începe în urmă cu vreo 6-7 ani, când, sub un gard despărțitor față de vecinul meu, a răsărit un nuc. Neplantat de nimeni. Așa, din senin (bănuiesc totuși, că la nașterea lui a contribuit sau o cioară, sau el s-a tras de la o rădăcină mai veche a unui nuc bătrân ce a fot tăiat pe vremuri).

Ieșind pe partea din dosul gardului la umbră, ce mi-am zis? Ia să te petrec dincolo de gard, la lumină, să crești și, cu timpul, o să-mi faci umbră la poartă. Însă, timpurile se schimbă și eu m-am hotărât să-mi amplasez la intrare o poartă maramureșeană (visul meu de-o viață). Aceasta a presupus însă, turnarea unor tălpi solide de beton pentru a susține greutatea porții. Surpriză! Rădăcina nevinovatului nuc se trăgea chiar de sub temelia porții, lucru care, în timp, îți poate răsturna orice lucrare.

Nucul, de fapt – și nu de drept – nici nu se plantează la mai puțin de 2 metri de orice lucrare. Însă, acest nuc răsărit, îi zic eu extrauterin, acum mă încurca rău de tot. Am hotărât să-l tai, fiind pe proprietatea mea, n-am considerat că fac vreo nelegiuire. Seara l-am tăiat, dimineața m-am trezit cu Poliția Locală (cu girofarurile și sirenele pornite) că mă somează să le arăt unde e NUCU?

“L-am aruncat la gunoi, să-l aprind la primăvară.” Fiind totuși mic, i-am păstrat și crengile, iar meseriașului care l-a tăiat cu drujba, i-am dat vreo 2-3 boci din tulpină, el având sobă de gătit pe lemne. Începând cu luna octombrie 2016, până în luna martie, a trebuit să mă prezint la Poliție ori de câte ori era nevoie, întocmindu-mi-se dosar penal. Am 60 de ani, dar eu dosar penal n-am avut niciodată, și acum, pentru acest nuc aflat în gard, eu riscam în cel mai bun caz o amendă penală între 5.000 și 10.000 de lei.

N-am devastat nicio pădure, pepinieră de nuci, sau vreo livadă pe rod (cum văd că se devastează în jur). Mi-am zis: „Dacă s-ar aplica legea și în cazul fiecărui copac ce s-a tăiat în țara asta, nu ar fi fot atâta hârtie pentru dosare penale!” A trebuit să dezgrop rădăcina nucului (și nu o dată!) ori de câte ori a fost nevoie pentru a fi măsurată de expert, a fi fotografiată, ca să se poată calcula ce pagubă am făcut avutului obștesc. Acuma nu zic că fiind proprietar, poți face chiar orice pe proprietatea ta, dar să fii învinuit de păgubirea avutului obștesc?

Noroc că nucuțul fiind prea mic, nu s-a încadrat la un anumit standard, la o anumită cantitate lemnoasă și, prin urmare, să fiu pedepsită la modul exemplar, așa că, am scăpat doar cu avertisment. Am aflat apoi că există o lege prin care nucul și castanul comestibil sunt ocrotiți de lege.

Oare câți proprietari care-și toaletează primăvara curțile și grădinile știu că-și riscă libertata, după curățenia de primăvară? Bravo de așa lege! Liber la avort, și pușcărie pentru un copac!

Eu atât vă pot spune că, dacă un criminal (pe bune) ar simți ce am simțit eu ori de câte ori mă căuta Poliția, în țara asta, CRIMA ar fi eradicată complet!

Pentru “îndulcirea” oarecum a pățaniei mele, am compus și o baladă:

Balada unui nuc penal

Sunt nuc de lângă drum și fără gard
La mine-n cap belele se sparg
C-am răsărit în mejdă fără vină,
Întâmplător, dintr-o banală rădăcină.

Dacă știam ce vrajbă voi isca,
Stăteam și eu cuminte-n coaja mea.
Nu răsăream ca prostu’, să fac așa scandal.
Și îmi scuteam stăpâna de un dosar penal.

Nu pot să nu fiu sincer, s-o spun pe aia dreaptă
Nu trebuia să ies sub pragul de la poartă
Puteam să stau cuminte, să nu ies la lumină,
Să putrezesc de-a pururi la mama-n Rădăcină!

Aș fi scutit și eu Poliția Locală
Să nu-ntrebuințeze sirene, girofară,
Și îi scuteam să umble pe drumuri ca năucu’
Având doar o-ntrebare:
– „Unde e, doamnă, NUCU?!”

Nu vreau să par modest (dar nici luat de prost)
Dar astă întâmplare, eu zic că are-un rost,
Să ne trezim cu toții, din țară, de aiurea,
Atunci când observăm c-a dispărut PĂDUREA!

Dacă prin moarte s-ar deștepta românii
Și n-ar lăsa PĂDUREA să o taie străinii,
Eu cu un simplu NUC, v-o spun (mai răspicat)
Că sacrificiul meu, chiar că a meritat!

Acuma eu vă las în pace și odihnă,
Și mă retrag încet, la mama Rădăcină
Și poate-am să răsar vreodată printre spini
Să nu mai fie motiv de ceartă-ntre vecini!

P.S. Am aflat că vecina de dincolo de gard ar fi făcut plângere penală, ea fiind plecată de 7 ani din țară, și nici nu l-a văzut, însă, vorba mamei, „câmpul are ochi și pădurea urechi”!

Ileana Pisuc, vinovata de serviciu

În anul 1775, evreii stabiliţi în Sighet cer aprobarea construirii unei sinagogi, permisiunea fiindu-le acordată de către Curtea Imperială. Ca urmare, între anii 1778-1779, se construieşte o sinagogă din lemn. Deteriorându-se încetul cu încetul şi în timp devenind neîncăpătoare, comunitatea hotărăşte construirea unei noi sinagogi, de data aceasta din piatră.

Noua sinagogă este ridicată între anii 1834-1836: o clădire simplă, cu faţada ritmată de şase pilaştri. Ulterior, în primii ani ai secolului XX, faţadei i se adaugă un timpan pictat cu elemente baroce. Interesant de notat că, la fiecare renovare, timpanul este pictat diferit.

Gardul din faţa sinagogii a fost realizat cu minuţiozitate, acordându-se atenţie sporită calităţii lucrării. Azi, din impozanta clădire a sinagogii a rămas doar o parte din gard.

Cunoscută de sigheteni sub numele de „Sinagoga Mare”, aceasta a fost clădirea în care au fost înghesuiţi evreii înainte de deportare. După deportare, sinagoga a fost folosită de armata germană ca depozit de alimente, în special pentru sacii de fasole care se înălţau până-n tavan. La retragere, clădirea şi acareturile au fost incendiate, arzând mocnit luni de zile. Ruinele au fost demolate, la fel ca şi şcoala, casa rabinului şi tipografia aflate în curtea sinagogii. Ulterior, în locul ei a fost ridicat un monument în memoria celor ucişi în lagărele de concentrare naziste.

Singura clădire salvată de la demolare a fost baia rituală, care a fost folosită ani de-a rândul ca baie comunală, zona purtând şi astăzi acest nume.

De la edificare şi până la Holocaust, în sinagogă au servit rabinii celebrei dinastii Teitelbaum.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Miercuri, 17 mai, am ieșit din casă – contrar obiceiului meu – pentru ca să o revăd pe Crina, colega mea mai tânără, într-o altă ipostază: cea de scriitoare . Nu mă așteptam să văd atâta lume! De obicei vezi la astfel de evenimente aceleași chipuri, aceiasi oameni, de obicei puțini, un pic plictisiți, un pic grăbiți, și prea puțini dintre ei interesați să cumpere! Dar nu! Aici lumea venea în valuri mici, dar compacte, se așeza cuminte, fiecare pe un loc, nu înainte de a se opri să cumpere un exemplar din „Nouă vieți”. Oameni diferiți, de toate vârstele, de la elevi de liceu, la pensionari, dar cu toții curioși să cunoască lumea pe care Crina Voinaghi o creează între coperțile cărții vegheate de o fetiță și o pisică.

Pentru mine, a fost o adevarată încântare prezentarea cărții! Încă nu o citisem, dar am citit unele din creațiile sale anterioare și, de fiecare dată, m-au fascinat frazele care te poartă spre lumi cunoscute și totuși noi. Este ceva, dacă vreți, între lumea lui Antoine de Saint Exupéry din „Micul Prinț” și „Străinul” lui Albert Camus. O lume care pare a fi creată din joacă, dar totuși extrem de cuminte și de profundă. Crina este extrem de cuminte și foarte profundă în tot ceea ce face: la catedră, în familie, chiar și când face sport, dar aici, în cartea ei, este și copil și femeie, este și reală și imaginară. Între filele acestei cărți s-a destăinuit un suflet, s-a dezvăluit o minte, s-a descoperit un om în multitudinea sa de ipostaze.

Am vrut să vorbesc și eu, dar, de obicei sunt mai timidă atunci când sunt în mijlocul unei asemenea mulțimi și de aceea am vrut să vă scriu aceste rânduri.

Felicitări Crinei și o așteptăm cu o nouă carte, care sunt sigură că va fi la fel de reușită!

prof. ONA MARIANA

La Sighet vine-un circ vestit
Ca să avem și noi… cultură,
Că lumea s-a cam plictisit
Să stea la colț, să dea din… gură.

Vom da năvală la circari
Că suntem la nivelul care,
Ca din cultura celor “mari”,
Să ne hrănim cu… vorbe goale!

Hai, fraților la circ pe bani,
Că de-astea gratis ne e acru!
Vor trece sigur mulți, mulți ani
Pân’ vom primi și ceva… sacru.

Ars Publica

Dragă cititorule, încă nu ți-ai învățat lecția? Spune-mi, te rog, de ce nu înțelegi că nu totul trebuie să fie în conformitate cu dorințele tale?

Câți dintre noi nu au repetat aceeași greșeală? Prea puțini. Suntem imperfecți, greșim, ne cerem iertare și o luăm de la capăt. Oare cine a creat acest circuit neîntrerupt al greșelilor? De ce nu suntem capabili să ne asumăm faptele necugetate?

Dragă cititorule, crezi că prin simple scuze poți rezolva ceva? Scuzele sunt necesare pentu consolidarea relațiilor dintre oameni, iar comunicarea face minuni în acest caz. Scuzele pot avea și au un anumit scop. Acestea subliniază regretul și dorința noastră de a NU repeta greșeala. Mereu, când vine vorba de scuze, există acel ceva care nu te lasă să îți exteriorizezi sentimentele de regret. Știi cum se numește? ORGOLIU.

Orgoliul poate distruge relațiile dintre oameni, încurajează egoismul și aroganța, făcându-ne să nu ne mai pese de sentimentele altora. Chiar vrem să fim niște stânci imposibil de atins? Ne lăsăm inima să respingă sentimentele de afecțiune?

Dacă înlăturăm orgoliul, problema este pe jumătate rezolvată. Dar cum rămâne cu cealaltă jumătate? Respectăm primul pas cerându-ne scuze, dar arătăm prin conduită că merităm să fim iertați? Ne revizuim comportamentul și evităm să repetăm greșeala comisă?

Acest lucru rămâne la latitudinea ta, dragă prietene, însă, ai grijă, e greu să capeți încrederea cuiva, dar e ușor să o pierzi.

Crina Tămaș
clasa a IX-a E, C.N. Dragoș Vodă

Ce se întâmplă când nu-ți mai pasă? Când o persoană devine indiferentă? Când nu mai iubește sau când nu mai poate lupta cu răbufnirile celor de lângă ea?

Femeia este puternică, o luptătoare, dar sentimentele puternice estompează orice urmă de sensibilitate.

Indiferența ei te poate răni… o va face, cu siguranță. Dar când nu ai ezitat să o dezamăgești nu te-ai gândit la asta? Probabil că nu. Ai căzut în plasa plăcerilor mărunte. Merită să sacrifici iubirea, compasiunea ființei care te-ar fi putut iubi necondiționat? Nu cred.

Indiferența este generată de orgoliu, lipsă de comunicare sau, poate, de micile firimituri de dispreț apărute în urma rănilor provocate de cel care credeai că îți e sortitul. Și totuși, trecerea ireversibilă a timpului va vindeca orice rană, oricât de adâncă ar fi acesta.

Cum putem alunga indiferența? Putem încerca?! Sau putem găsi scuze puerile: „A fost o greșeală.”, „Nu se va mai întâmpla.”, „E ultima dată”. Doar un alt suflet, o altă șansă la fericire pot zdrobi globul de sticlă în care se oglindește indiferența. Oricât de adâncă ar fi rana, când vei întâlni „destinul”, în care, probabil, te regăsești, sentimentele tale vor emana iar acea aură unică.

Așa cum spunea Elie Wiesel: „Opusul dragostei nu este ura, ci indiferența”. În mod sigur, indiferența aduce durere. Eu cred că atunci când îți pasă cu adevărat, indiferent cine eşti, ce nume ai sau oricât de încărcat îți este contul bancar, indiferența doare.

Tu, cititorule, ai dreptul să acționezi așa cum crezi că este cel mai bine pentru tine, dar niciodată nu lăsa indiferența să îți influențeze rațiunea.

„Indiferenţa este cea mai puternică forţă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu au nicio şansă împotriva ei.” (Joan Vinge)

Andreea Ananie,
clasa a IX-a E, C. N. „Dragoș Vodă”

Muzeul Maramureșan din Sighet organizează sâmbătă, 20 mai 2017, evenimentul Noaptea Muzeelor – porți deschise.

Acțiunea se va desfășura după următorul program:
Ora 19.00 – Muzeul Etnografic
Film artistic de scurt metraj „Vreu”, de Bogdan Fanariu (cu Lavinia Pop Coman, Măriuca Verdeș și Grupul Călineștenii Țării Maramureșului)

Lansare de carte – Ghid turistic „Poienile Izei” (2017) – Vasile Timur Chiș, Mihai Hotea
Proiecții de filme documentare

Ora 22.30 – Casa Elie Wiesel – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș
Amintirea Holocaustului

Expozițiile pot fi vizitate gratuit în intervalul orar 19.00-24.00

Sursa: Muzeul Maramureșului

Orașul nostru astăzi nu are o “parcare”
Să fie dichisită, pentru inaugurare,
Dar, dacă o da Domnul, cu un efort de Sus,
Va fi, poate la iarnă, un loc de derdeluș.

Și poate vine-o criză și ne ajută Cerul
Să crească-n preț benzina să potolească zelul
Celor ce fac bravadă de fițe cu mașina:
Și-atunci pe cine oare, o să mai dăm noi vina?

Ars Publica

foto: terenul viran de pe strada Plevnei, din vecinătatea C.N. „Dragoș Vodă”

Ȋn perioada 11-14 mai s-a desfășurat la Giurgiu ediția din 2017 a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Șah.

Maramureșul a fost reprezentat și în acest an de elevii de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu-Marmației, care au avut o prestaţie excepțională.

La fete, Andra Cȋmpean, elevă în clasa a XII-a E (dirigintă prof. Voinaghi Crina), a pornit ca a treia favorită după coeficientul ELO și a reușit un concurs fără greșeală cu 4 victorii și doar 3 remize, clasându-se astfel pe locul II şi obținând așadar medalia de argint pentru a doua oară ȋn carieră, după cea din clasa a X-a. Singurele ei remize au fost cu cȃștigătoarea concursului, reprezentanta Bucureștiului, Stanciu Andreea-Briana, care este și campioana națională la fete 18 ani, Ciocan Maria din Vâlcea care este campioana națională la fete 16 ani şi vicecampioana de la aceeași categorie din Bistrița, Bălan Briana. A reușit să ȋnvingă în meciurile decisive jucătoare consacrate şi multiple medaliate la Campionatele Naționale cum ar fi Coman Emilia-Florentina din Prahova, sau Tobă Andreea-Valentina din Alexandria, jucătoare care ne-au reprezentat țara în multe competiții internaționale de-a lungul timpului. Pe treapta a treia a podiumului a urcat reprezentanta din Iaşi, Cușmuliuc Diana. La concurs au luat parte 33 de campioane județene, fiind prezente toate jucătoarele de elită de la categoriile de vȃrstă 16, 18 și 20 de ani.

La băieți am fost reprezentați de elevul Dicu Dan-Alexandru, elev în clasa a X-a A (diriginte prof. Boboșan Ovidiu), care a pornit ca al XIII-lea favorit, loc ocupat de el și la finalul competiției. Cu puțină șansă, dacă reușea să ȋși convertească poziția superioară din ultima rundă, ar fi urcat pe locul 8 la egalitate cu 6. Merita deja din acest an să termine în primii 10. A început foarte bine turneul cu 3 victorii din primele 4 partide: o victorie spectaculoasă în runda a 4-a cu reprezentantul judeţului Vâlcea, Mongescu Victor, care a terminat pe locul 7 în final și cu o singură înfrângere suferită de la favoritul 4 din Teleorman, Andreescu Darie-Ioan. A avut ghinionul ca în runda a 6-a să piardă o poziţie favorabilă cu campionul național, Dolana Andrei-Theodor, reprezentantul Bucureștiului, iar în ultima rundă adversarul din Galaţi a reuşit să se salveze cu o remiză dintr-o poziţie grea. Andi, cum îi spun prietenii, mai are 2 ani la dispoziţie şi, fiind un băiat serios, muncitor, va reuşi cu siguranţă să obţină un rezultat superior la această competiţie în anii următori.

Concursul a fost câştigat la băieţi de către Dolana Andrei Theodor din București, fiind urmat de reprezentantul sătmărean Geiger Alex, şi de cel din Ilfov, Năstase Robert Paul. Au participat 33 de sportivi, favoritul principal la băieţi a terminat pe locul 6, Maestrul Fide Toma Radu, din Braşov.

Trebuie să remarcăm excelenta organizare a competiţiei, Inspectorul de specialitate din Giurgiu, prof. Badica Florin, a avut la dispoziţie o echipă excelentă, şi au fost atenți la toate detaliile necesare organizării unui asemenea eveniment, fiind una din cele mai bine organizate ediţii de ONSS la care am participat.

Felicitări elevilor, profesorilor, şi aş dori în mod special să închei cu mulţumiri adresate dl-ui prof. Csillik Zoltan, cel care este motorul mişcării şahiste nu numai din Dragoș Vodă, şi care pune de ani de zile umărul astfel încât, Colegiul Național ”Dragoş Vodă” să fie fruntaş nu numai în judeţ cât şi la nivel naţional.

Dombi Rudolf, Arbitru ONSS

Am avut marea plăcere, zilele trecute (28-30 aprilie 2017), de a vizita Polonia, împreună cu un grup de cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” și ai altor două școli din Sighetul Marmației.

În ziua de 28 aprilie, parcurgând un traseu bine stabilit, am trecut pe la Kosice, unde am vizitat Catedrala Sf. Elisabeta, construită sub formă de cruce greacă, piatra de temelie fiind pusă încă din anul 1380. În seara aceleași zile am ajuns în Polonia, mai exact în Cracovia, care este al doilea oraș ca mărime și unul dintre cele mai vechi din Polonia.

Traversând centrul vechiului oraș, (având impresia că trec prin Sibiu sau Brașov), am ajuns în cea mai întinsă piață medievală din Europa, Rynek Glowny. Aceasta este  înconjurată de case istorice (kamienice), palate și biserici. Centrul pieței este dominat de Sukiennice (sau Hala Postăvarilor), reconstruită în 1555 în stil renascentist, având o mansardă frumoasă decorată cu măști sculptate.

Pe partea  Sukiennice este Turnul Primăriei (Wieża Ratuszowa), pe cealaltă parte Biserica Sf. Wojciech (Sf. Adalbert) din secolul al X-lea și Monumentul lui Adam Mickiewicz din 1898. Deasupra pieței se ridică turnul gotic al Bazilicii Sf. Maria (Kościół Mariacki).

Parcurgând calea pietonală Grodzka am ajuns pe dealul regal Wawel, unde se înalță semeață catedrala și castelul. Castelul Wawel este o construcție în stil gotic, fiind ridicată la ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare, care a domnit de la 1333 până la 1370.

Tot admirând minunățiile acestei coline, Wavel, ne-am îndepărtat puțin, trezindu-ne din visare în cartierul Kazimierz, unde se desfășoară anual Festivalul Cultural Evreiesc.

Ultima destinație unde am poposit în această excursie, a fost la Auschwitz  (în polonă Oświęcim) sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care, aproximativ 144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este încă necunoscută. O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.

Am avut parte de o lecție de istorie, „pe viu”,  alături de doamna dirigintă, Mariana Șuștic!

Emilia Mutu,
(cls. A VII-a A, Școala gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”)