Recitalul internațional care va avea loc vineri, 24 martie, de la ora 19.00 la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică Sighetu – Marmației, va aduce pe scenă doi tineri pianiști europeni, talentați și multipremiați. Pentru a vă stârni interesul pentru acest spectacol de excepție care, în mod sigur, va epuiza biletele puse în vânzare, vă prezentăm biografiile celor doi artiști: Aurelia Vișovan (Sighet, România) și Can Ҫakmur (Turcia).

Aurelia Vișovan s-a născut la Sighetu – Marmației și a început studiul pianului la vârsta de 5 ani sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Și-a continuat studiile la Cluj la clasele profesoarelor Gerda Türk și Adriana Bera, iar în 2017 a absolvit cu nota maximă Universitatea de Muzică din Viena, unde a studiat pian cu profesorul Martin Hughes și clavecin cu profesorul Gordon Murray. Câștigătoare a peste 20 de premii I naționale și internaționale, Aurelia Vișovan a cântat alături de numeroase orchestre din țară și străinătate sub bagheta unor dirijori precum: Mihail Agafița, Horia Andreescu, Cristian Brâncuși, Gheorghe Victor Dumănescu, Wolfgang Hentrich sau Cristian Mandeal. În 2013 pianista și – a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând concertul nr. 2 de P.I. Ceaikovski alături de Das Sinfonie Orchester din Berlin, condusă de Stanley Dodds. Activitatea concertistică a pianistei se întinde din România până în țări precum: Germania, Austria, Italia, Franța, Spania, Portugalia sau Japonia. Printre cele mai recente premii se numără Premiul I la Concursul “Santa Cecilia” din Porto, Premiul I la Concursul “Ciudad de Huesca” din Spania, Premiul III și Premiul Special “Muzică Contemporană” la Concursul “Jean Francaix” de la Paris și Premiul II la Concursul Internațional de Clavecin „Paola Bernardi” de la Bologna.

Aurelia Vișovan este foarte activă în domeniul muzicii de cameră, înregistrând recent, împreună cu Vera Karner și Dominik Wagner un CD pentru firma Berlin Classics, iar în calitate de clavecinistă colaborează regulat cu ansamblul baroc „Orchester 1756” la Viena.

CD-ul de debut al Aureliei Vișovan va fi lansat în 2017 și va conține patru lucrări interpretate pe patru instrumente diferite (trei piane istorice și un pian modern).

Can Ҫakmur s-a născut la Ankara în 1997. Primele sale impulsuri muzicale le-a primit de la pianiștii Emre Sen, Marcella Crudeli și Jun Kanno, iar din 2010 a participat la diverse cursuri de măiestrie unde a lucrat, printre alții, cu artiști precum Ewa Kupiec, Arie Vardi sau Alan Weiss. În prezent își urmează studiile la Hochschule für Musik Franz Liszt din Weimar, la clasa profesorului Grigory Gruzman, studiind în paralel cu Diane Andersen în Belgia. În 2012 a câștigat premiul I la cel de-al XXII-lea Concurs Internațional de la Roma și din același an începe să ia parte la festivaluri internaționale de muzică precum Antaliya Piano Festival, Bodrum D – Marin International Music Festival sau Notti Romana al Teatro di Marcello. Can Ҫakmur a fost acceptat în 2013 în proiectul „G&S Pekinel Young Musicians on the World Stages” și a câștigat în același an premiul EMCY și bursa pentru Academia PIANALE Junior. În 2014 este selectat ca „Tânăr muzician al Anului” în cadrul „Donizetti Classical Music Prizes”, în Turcia și a câștigat premiul III și Premiul Special Bartók la Concursul pentru tineri pianiști „F. Liszt” de la Weimar. Tot în 2014 a fost invitat să cânte în concertul de deschidere a sezonului Orchestrei de Stat din Eskisehir, Turcia, iar în 2015 a inaugurat cea de-a 43-a ediție a Istanbul Music Festival. În sezonul 2015-2016, Can Ҫakmur a cântat în săli precum Eindhoven Muziekgebouw, Albert Long Hall Istanbul sau CRR Hall Istanbul.

În calitate de bursier al proiectului „Young Musicians on the World Stages”, Can Ҫakmur este sprijinit de TUPRAS (Turkiye Petrol Rafinerileri A.S.).

Echipa „Salut, Sighet!”

sursă foto: facebook

Anul 1848 a rămas în istorie drept an de cotitură în istoria popoarelor europene ca şi anul revoluţiilor îndreptate împotriva feudalismului şi a regimurilor absolutiste. După Italia, Franţa, Germania şi Austria, la 15 martie 1848, revoluţia izbucneşte şi în Ungaria. Sighetul, parte a Imperiului Habsburgic, a participat la revoluţia paşoptistă, monumentul dedicat eroilor Asztalos Sándor, Móricz Samu şi Leövey Klára din scuarul de lângă biserica reformată, precum şi monumentele din cimitirele reformat şi romano-catolic, vorbind despre acest lucru.

Speriat de amploarea revoluţiei, guvernul ungar a ordonat retragerea trupelor de husari din Galiţia, printre care şi regimentul de husari Würtenberg, împărţit în patru divizii a câte două companii fiecare, conduse de un colonel, un maior şi doi căpitani printre care şi Lenkey János ce avea să joace un rol important în istoria regimentului şi a revoluţiei paşoptiste. Lenkey a fost cel care, în fruntea a 130 de husari, ajunge la Sighet unde este primit cu urale şi flori de populaţie, peste o sută de tineri urmându-l în luptele ulterioare. Printre aceştia s-au numărat: Leövey Klára – fondatoarea şcolii de fete, pictorul ofiţer Asztalos Sándor, scriitorul şi politicanul Várady Borbely Gábor, graficianul Országh Antal – inventatorul fotografiei lucioase, profesorul Hanák János, medicul Pete Zsigmond, Móricz Samuel, actorul Balogh Károly, scriitorul şi publicistul Grosschmid Gábor, scriitorul Lonkay Antal, preotul romano-catolic Palotay László şi pictorul Zahorai János – a cărui lucrare este expusă la Casa „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”.

Prezentăm în continuare biografiile unora dintre sighetenii participanţi la Revoluţia din 1848.

Asztalos Sándor (Sighet, 5 mai 1823 – Geneva, 17 februarie 1857). Despre anii tinereţii ştim prea puţin, doar că şi-a dorit o carieră de pictor, însă, evenimentele premergătoare Revoluţiei îl găsesc soldat în garda maghiară din Viena pe care o lasă în 1847 pentru a se alătura mişcării revoluţionare, participând la elibearea din puşcăria din Budapesta a lui Táncsics Mihály, comandatul diviziei 29 în care erau şi soldaţi români. Ajuns ofiţer, se remarcă în luptele asupra Aradului de la 6 februarie 1849 când, contrar ordinelor de retragere ale colonelului Gál, Astalos Sándor observă punctele slabe ale inamicilor, atacă şi sparge liniile armatelor imperiale obligându-le la retragere. Dovedindu-şi capacităţile de strateg, participă la reocuparea Timişoarei. După depunerea armelor se întoarce la Sighet dar, fiind ameninţat cu închisoarea, se refugiază iniţial în judeţul Szabolcs din Ungaria ca apoi să plece la Geneva în Elveţia unde va relua pictura, ajungând o celebritate locală. Cu ocazia unui duel, este ucis la 17 februarie 1857 de către un alt ofiţerul refugiat, polonezul Strzelecki. Om de cultură, natură romantică, pe lângă aura de erou paşoptist, a lăsat în urma sa lucrări de pictură remarcabile printre care şi un celebru autoportret donat ulterior de către soţie Primăriei Sighet dar care, din păcate a dispărut.

Leöwey Klára (Sighet, 25 martie 1821 – Budapesta, 8 aprilie 1897). Din anul 1836 activează în cadrul trupei de teatru din Sighet. Între 1846-1949 este profesoară la Pesta la şcoala de fete condusă de Teleki Blanka cu care, la începutul anului 1849, îngrijeşte răniţii revoluţiei paşoptiste la spitalul de campanie din Debrecen. Pentru participarea la revoluţia din 1848 este arestată şi condamnată la 5 ani închisoare. Eliberată în 1856, înfiinţează şcoala de fete din Sighet. După închiderea acesteia în 1862, după o scurtă perioadă petrecută în Paris, se mută la familia Teleki unde va locui până la moarte. Pe lângă activităţile pedagogice, chiar de la lansarea din 1856 a revistei “Máramaros” colaborează cu aceasta: scrie articole politice, economice, de literatură şi, mai ales, recenzii teatrale. Editorialele privind revoluţia din 1848, precum şi versurile sale au fost publicate şi la Budapesta.

Várady Borbély Gábor (Sighet, 11 noiembrie 1820 – 12 noiembrie 1906), provine dintr-o familie de nobili. După terminarea liceului în oraşul natal, tânărul Gábor pleacă la Eperjes unde îşi completează studiile de filozofie şi filologie. La îndemnul părinţilor, celor amintite adaugă şi studiile la facultatea de drept unde va cunoaşte şi lega o trainică prietenie cu Leövey Klára şi, mai ales cu Gabriel Mihályi de Apşa care îi va fi aproape în toate momentele cruciale ale vieţii. După terminarea studiilor, este înrolat în Garda Imperială de la Viena unde îl cunoaşte pe Asztalos Sándor cu care, alături de mai mulţi tineri reformişti, fondează ziarul „Speranţa”. În anul 1840, pleacă la Bratislava, devenit centrul mişcării reformiste, unde va participa activ la dezbaterile parlamentare. Revenit la Sighet, după izbucnirea Revoluţiei din 1848, Várady Gábor preia conducerea unităţii militare 105, sub comanda generalului Bem. După eşecul de pe valea Someşului, reuşeşte cu mare greutate să aducă unitatea militară înapoi în Maramureş ca apoi, fiind condamnat la moarte de Tribunalul Militar de la Arad, se refugiază în Bavaria, unde-şi ia pseudonimul de Borbély pe care-l va păstra de-a lungul întregii vieţi. În urma amnistiei generale, în primăvara anului 1860, Várady Gábor revine în Maramureş şi ocupă diverse funcţii de răspundere, printre care şi cea de deputat în Parlamentul de la Budapesta unde desfăşoară o bogată şi importantă activitate în cadrul grupului democratic. În această perioadă scrie scrisori academicianului Szilágyi István, directorul de atunci al Liceului Reformat din Sighet, scrisori care la 23 octombrie 1871 sunt publicate într-un volum. Pe lângă cel epistolar, o altă operă remarcabilă scrisă de Várady Borbély Gábor este volumul „Hulló Levelek” – „Frunze căzătoare” sau „Frunze ce cad” (1892), volum care în cele peste 300 de pagini conţine o cronică amară a evenimentelor trăite de autor. Cartea mai conţine poezii de satiră politică vizând birocraţia funcţionarilor din Comitatul Maramureş, dar şi poezii lirice care descriu frumuseţile plaiurilor maramureşene. După o activitate neobosită dusă în scopul reformării sistemului politic şi a dezvoltării economice, sociale şi culturale ale Maramureşului natal, Várady Gábor a murit la 12 noiembrie 1906, fiind înmormântat cu toate onorurile la cimitrul reformat din Sighetu Marmaţiei.

Zahorai János (Sighet, 17 iunie 1835 – Beregovo 1909). După clasele elementare în oraşul natal, studiile gimnaziale le continuă la Budapesta cu o întrerupere de trei luni, perioadă în care a participat la Revoluţie ca artilerist. În paralel, ia lecţii de desen la o şoală particulară din capitala Ungariei. Din cauza situaţiei precare a familiei, n-a putut continua studiile la Academia de Arte Plastice aşa că după terminarea gimnaziului şi până în anul 1863 va lucra contabil la Arad. Dovedind un talent deosebit dublat de o putere de muncă ieşită din comun, reuşeşte să-şi însuşească cunoştinţele şi chiar să-i întreacă pe cei doi plasticieni, aşa încât se poate lansa în cariera de grafician ilustrator. Se mută în Budapesta unde, în scurt timp, ajunge un nume cunoscut şi respectat printre plasticienii din oraş şi Viena. Este angajat ca profesor suplinitor la catedra de desen al unei şcoli iar ulterior, după ce-şi ia examenele aferente, este numit profesor de desen la gimnaziul de stat din Munkacevo unde va lucra până în anul 1892 când iese definitiv la pensie. Pe lângă cariera de grafician ilustrator, Zahorai János s-a remarcat ca portretist: printre cele mai cunoscute lucrări sunt cele ale prefecţilor şi guvernatorilor din clădirea primăriei din Beregovo, portretele regelui şi familiei acestuia, ale lui Deák Ferenc, Széchenyi, II. Rákóczi Ferenc, Kossuth Lajos precum şi cele ale episcopilor de Satu Mare şi Ungvar.

Országh Antal (Sighet, 1818 – Budapesta, 6 aprilie 1878), grafician, pictor, traducător, scriitor, fotograf, inventatorul fotografiei lucioase, aşa numite „de porţelan”. Participant al Revoluţiei din 1848, fuge în Italia unde devine ofiţer al legiunii din Veneţia: pleacă şi de aici la Constantinopol unde se ocupă cu fotografia şi lucrează ca interpret. În anul 1853 se mută la Paris unde devine cunoscut ca grafician şi pictor, dar mai ales fotograf. După inventarea fotografiei „de porţelan” pe care o brevetează în 1856, deschide un atelier în apropierea teatrului Odeon. Succesul fotografiilor „de porţelan” a fost de scurtă durată din cauză că ele nu erau rezistente în timp. În anul 1862 este amnistiat şi se întoarce la Pesta unde deschide un atelier foto pe strada Kerepesi, dar nu are succesul scontat: firma dă faliment şi este nevoit să lucreze ca mic funcţionar la Ministerul Comerţului. S-a sinucis trăgându-şi un glonţ în cap. În urma lui au rămas o serie de articole şi traduceri, precum şi o monografie a Maramureşului.

Lonkai Antal (Bocicoi, 12 septembrie 1827 – Balatonfüred, 29 august 1888). După terminarea studiilor gimnaziale la Sighet, Satu Mare şi Budapesta, se angajează ca profesor-preot novice la Nagybecskerek, Ungaria. În timpul Revoluţiei se înrolează în regimentul condus de Perczel Mór. După 1849 este urmărit de armata imperială aşa că se retrage din viaţa publică şi se dedică studiului istoriei, literaturii şi pedagogiei, perioadă în care devine cunoscut ca jurnalist: scrie la ziarele “Pesti Napló” şi “Új Magyar Múzeum”. Traduce zece volume din scrisorile lui Pliniu cel Tânăr şi o mare parte din opera lui Demostene. La 1 mai 1856 fondează revista „Pagini didactice” (Tanodai Lapok) care va apărea pînă la 30 iunie 1871. În paralel, publică cotidianul politic catolic „Martorul vremurilor” („Idők Tanuja”). Opera lui cuprinde o serie de lucrări de valoare din domeniul istoriei, literaturii şi pedagogiei. Papa de la Roma l-a ridicat la rangul de Cavaler al ordinului Sf. Grigore şi comendator al Ordinului Sf. Silvestru, şi i-a oferit diploma de Cavler al Pintenului de Aur.

Ioan J. Popescu

DRAGĂ VITALULE,

Nu degeaba ți-ai luat acest nume, pentru că, iată ce-am găsit scris în dicționar în dreptul numelui tău: 1) care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; 2) foarte important, fundamental, indispensabil vieții. Lichidul pe care ni-l vinzi tu este, deci, indispensabil pentru traiul de zi cu zi. Știind și tu acest lucru, ce te-ai gândit? Ia să mă îmbogățesc și eu puțin, cum fac și alții, în țara asta care pare a fi „un sat fără câini”. Eu sunt sigur că, dacă Sighetul s-ar afla în Sahara, am plăti mai puțin pentru un metru cub de apă. La jumătatea fiecărei luni, aștept cu înfrigurare și emoție factura. Nu atât pentru cei 7 metri cubi de apă, cât pentru „suplimentul” pe care ni-l adaugi în fiecare lună. Mi s-a întunecat vederea. Cum adică? Încă 3,90 metri cubi repartizați la capitolul „pierderi”? Se mai aude prin târg despre cât de echitabil repartizezi tu așa-zisele pierderi. Celui care consumă mult (a se vedea, cel care nu fură) i se vor adăuga mai mulți metri cubi pierderi (în cazul meu, la 7 metri consumați, încă 3,90 metri cubi), iar aceluia cu un consum mic de 2 metri cubi i se vor adăuga 0,5 metri cubi „pierderi”. În concluzie, cel care fură primește o cantitate infimă la capitolul pierderi, pe când cel cinstit va primi drept „răsplată” încă 3,90 metri cubi „pierderi”. Mai vorbește lumea că ești prieten bun cu cei de la primărie și că, fără acordul acestei instituții, n-ai putea majora de cel puțin 2 ori tarifele la „lichidul VITAL”.

P.S. Mulțumim din inimă partidului că ne-a majorat pensiile și salariile! Cu majorarea ta ne putem plăti facturile. Să nu uităm că de la 1 martie și „grecoteiul” Herodot a majorat tarifele. Îi mulțumim. Te „îmbrățișează” cu multă afecțiune, un mare consumator al „LICHIDULUI VITAL”.

Vasile Pop

Clubul Rotary Sighet vă invită, vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică, la Recitalul Internațional de Pian susținut de sigheteanca Aurelia Vișovan și Can Çakmur din Turcia.

Pianista Aurelia Vișovan s-a născut la Sighet și va împlini anul acesta 27 de ani. A fost eleva profesorului Monica Chifor, clasele I – VI (în perioada 1995 – 2002), apoi a urmat Liceul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj Napoca.

Este absolventă a Conservatorului “Gheorghe Dima” din Cluj și din anul 2016 doctorand la aceeași instituție, specializarea pian. În luna ianuarie 2017 și -a finalizat studiile și la Conservatorul de Stat din Viena (Austria). A câștigat numeroase premii la diverse concursuri naționale și internaționale.

Zilele acestea se află la Ankara, unde susține o serie de concerte alături de pianistul turco – german Can Çakmur. Săptămâna viitoare (21 martie 2017) Aurelia Vișovan va susține un concert la Ateneul Român. Interpretează în special lucrări de Mozart și Chopin, dar și compoziții de autori ai secolului XX.

Prin familie, profesori, prieteni este legată sufletește de Sighet. Concertul de acasă, din Sighet, este un mesaj de respect și recunoștință pentru valorile comunității în care și-a descoperit pasiunea pentru muzică, pentru pian.

(Preț bilet: 10 lei; elevii și studenții au reducere – 5 lei. Biletele se găsesc la Școala de Muzică)

Echipa Salut, Sighet!

Amploarea contrabandei cu țigări cunoaște o dinamică ascendentă. Atrași de câștigurile foarte mari obținute în urma acestui gen de activitate cetățeni români alături de „partenerii” ucraineni, constituiți în grupări infrcaționale, activează în zona de graniță, în localitățile de frontieră. O asemenea grupare, având unul dintre lideri un sighetean, a fost destructurată de către oamenii legii.

Gruparea infracțională a acționat pe teritoriul Maramureșului în perioda 2012-2016, având extensii și în județele Cluj, Bihor, Arad, Timiș. Din gruparea au mai făcut parte încă doi sigheteni alături de persoane din Baia Mare și alte localități din Maramureș. Pe durata urmăririi penale, a reieșit faptul că lideri ai grupului infracțional au fost un sighetean împreună cu o persoană dintr-o altă localitate maramureșeană, „aceștia având un rol esențial în inițierea și constituirea grupării, în menținerea ei într-o formă structurată și operațională, în organizarea activității, aceștia procedând inclusiv la achiziționarea de mijloace de transport numeroase și, de regulă, neînmatriculate pe numele lor, pentru a îngreuna identificarea din partea autorităților, fiind preocupați în cooptarea succesivă, pe durata de existență a grupului, a altor persoane cărora li s-au dat roluri în palierul executiv al grupării”, se menționează în actul de acuzare întocmit de către oamenii legii.

Membrii grupării infracționale activau în baza unor atribuții clar specificicate, cum ar fi: procurarea a diverse cantități de produse accizabile din tutun de pe teritoriul Ucrainei și organizarea activităților ilicite de introducere a acestora în România peste frontiera de stat existentă pe limita de nord a județului Maramureș, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, de acest aspect ocupându-se în cadrul grupului liderul sighetean, transportul cantităților de țigări atât din frontieră în diferite locuri de păstrare temporară, cât și ulterior către beneficiari, organizarea activității de depozitare, organizarea activității de identificare, contactare și racolare a cumpărătorilor, pentru a fi convinși să devină clienți fideli în scopul constituirii unei piețe extinse de desfacere, inclusiv pe raza altor localități decât cele din Maramureș, coordonarea și purtarea negocierilor privind prețul de vânzare, racolarea de persoane dispuse fie să ascundă la domiciliile lor, în diferite perioade, unele cantități de țigări aduse ilicit în țară, fie să participe la transportul acestora de la furnizor la celălat lider al grupării care organiza și coordona în continuare distribuția produselor traficate pe raza județului Maramureș ori a altor județe din țară, procurarea și folosirea pe parcursul activităților infracționale a unor mijloace de transport înmatriculate în alte țări sau în România, dar fără posibilitatea stabilirii unor conexiuni cu deținătorii participanți la activitățile infracționale, desfășurarea altor activități, în funcție de situație și de necesități, privind circuitul illegal al țigărilor traficate din Ucraina. Pentru a îngreuna cercetările, membrii grupării rulau numeroase autovehicule în activitățile infracționale care aveau placuțe de înmatriculare care au aparținut altor autovehicule, pe care le aplicau în fals pe cele utilizate de ei. De asemenea, utilizau un limbaj extreme de lacunar și codificat, tocmai pentru a face dificilă înțelegerea din partea anchetatorilor în cazul în care ar fi fost interceptați. În convorbirile telefonice purtate s-a remarcat faptul că, referindu-se la mijlocul de transport cu care se vor aduce țigările, numeau un VW Sharan „aia mare”, iar un Fiat „aceea mică”. De exemplu, limbajul codificat al membrilor grupării a inclus denumirea municipiului Ordadea sub forma „Orașu Mare”, iar localitatea Beiuș, „Orașu Mic”. Pentru a evita să fie interceptați în trafic de către autorități în timp ce efectuau transporturile ilegale, membrii grupării infracționale se deplasau cu precădere pe timp de noapte, utilizând drumuri secundare, mai puțin circulate, chiar dacă acestea erau deteriorate, uneori folosind alte autovehicule ca antemergători.

Contrabanda cu țigări rămâne, în continuare, un fenomen infracțional greu de gestionat.

Liviu Șiman

Haman, nepotul lui Hagag din tribul Amalek – nume de cod pentru Îndoieli – a vrut sa distrugă poporul israelit (simbol al spiritualității), însă Megillat Esther (în traducere-revelația ascunsului) dezvăluie secretele prin care poporul israelit este salvat, iar Haman este ucis în locul iudeilor. Purim nu este nicidecum celebrarea uciderii unui om – (chiar dacă acesta este Haman), ci victoria asupra îndoielilor și negativităților, culminând cu terminarea perioadei de exil prin reconstrucția Templului din Ierusalim.

Text și video, dr. Sorin Markus

„Europa celor 27 nu mai poate fi Europa uniformă a celor 27” a clarificat definitiv François Hollande, președintele Franței, într-un recent interviu, starea Uniunii Europene la începutul anului fatidic 2017 (ce minunată coincidență, se împlinesc 60 de ani de la fixarea bazelor viitoarei Uniuni Europene, în anul 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma – de fapt a fost numit Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene – de către Franța, Republica Federală Germană, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg!).

Mult – adulatul model european comunitar, cel care a produs decenii la rând fiori reci marelui vecin de la răsărit, Rusia, prezintă azi simptome de… agonie. Motorul european, germano – francez – după trădarea… englezească de anul trecut – dă semne de oboseală, a intrat în trepidații post – garanție și-a adus din partea părinților democrației un “subtil” verdict: dansăm în cercuri concentrice (noi privind peste gard la nucleul fericit) sau… falimentul – dezintegrare. Este bine că nu ne mai dorește lumea bună și ghiftuită la masa uniformă (nu ne-au dorit niciodată, de fapt!) împodobită cu directive și hotărâri înțelepte pentru flămânzii Europei. În felul acesta poate că vom produce noi făina pentru mămăligă, vom cultiva roșii eco și nu le vom mânca trufele, cu bani din împrumuturi favorabile ereditar altora. Gata, jucăm concentric în Europa – așa ne-a prezis Mister Juncker – și, poate – poate dă norocul peste noi și primim de la vreun second – hand vestic o diplomă de excelență pentru abstinență pro-activă. Dar, vă propun, ca în onoarea celor care ne-au tras clapa să organizăm câteva demonstrații – model și să cerem dereglementarea vieților noastre de europeni cu viteză nerecomandată.

Acum, că ni s-a luat infringement-ul de pe suflet, vom reveni cu siguranță la… oile noastre (eco – mioritice), ne vom spăla cu apă pură, rece, de izvor și nu vom face alergie de la prea multele energizante pe care ar fi trebuit să le ingerăm pentru a ne dezvolta musculatura exact pe configurația obez-democratică. Avea dreptate maramureșeanul academician Ion Mihalyi de Apșa care a notat într-unul din caietele sale: „Cine caută stăpâni, slugă va muri”.
Noi, cei mici, firavi și… fricoși, ne căutăm stăpâni puternici, forțoși, acidulați hormonal, dacă se poate și de neam nobil, doar – doar s-a-ndura Cel de Sus (nu de la Bruxelles sau Moscova!) să ne țină-n liniște și pace zona de confort. Că, de!… cine are curajul să se pună cu ursul sau cu… leul (pardon, cu euro-ul)?

Asta este! Daca Uniunea ne lasă doar o viteză (și-aia mică!) și de capul nostru, musai să ne gândim la diverse escapade… artistice. Dacă tot suntem asimilați cu “boemii” Europei, păi haideți să le-arătăm ce-nseamnă libertatea! O libertate naturală, fără legume si fructe modificate genetic, fără E-uri și conservanți ucigași, fără medicamente placebo pe bandă rulantă, fără încurajarea feroce a consumului, fără silicoane de fițe, fără brand-uri sclipitoare pline de iluzii. Dar, mai ales, minunați prieteni din marginea verde a Europei, să-ncercăm să nu mai fim nici piața de vechituri a lumii „civilizate”! Avem ce să mâncăm, putem să trăim suficient de bine/ mult și să trăim așa cum știm: simplu, dar frumos! Mulți ne-ar invidia pentru asta! Dar, nu cred că vom fi lăsați de tot în pace: fraților, chiar dacă suntem pe cercul de la exterior al sistemului de referință UE, câteva exerciții spiritual – capitaliste nu ne strică nici nouă (mai avem destul lemn, uraniu, aer de „vândut”). Doar așa vom intui unde se ascunde „adevărul” din buricul Europei.

Eu, unul, m-am resemnat, dacă Franța și Germania ne garantează salamul (cu soia, că-i vegan!) minim pe economie și câte o excursie de vară în Grecia la all inclusive (pe stil ortodox), eu zic că-i suficient și putem să rămânem cu maxim viteza a doua încă 20 – 30 de ani, până când va obosi centrul dur franco – german și ne vor chema să le reînprospătăm gazonul și blazonul cu forța noastră… relativo – creativă.

Dragi concetățeni, reduceți viteza! Stop investițiilor în autostrăzi, aeroporturi, spitale regionale, etc. și, la alegere, concentric, cu Dumnezeu sau cu Darwin (pentru nostalgicii evoluționismului)… ÎNAINTE!
(Nota bene: tot înainte!… era mai bine?!…)

Ion Mariș

Săptămâna Mondială Rotaract debutează în pas de alergare! Clubul Rotaract Sighet (președinte în curs Diana Mariana Apopi) invită sighetenii, indiferent de vârstă, să participe la o oră de alergare în parcul Grădina Morii. Punctul de întâlnire va fi intrarea în parc, iar traseul va fi prezentat la pornire.

Statisticile arată că numărul persoanelor obeze este tot mai mare, iar cu această problemă se confruntă nu doar adulții, ci și copiii. Pornind de la ideea că foarte mulți își petrec majoritatea timpului liber în fața televizorului sau cu telefonul în mână, rotaractienii propun o schimbare, chiar dacă pe termen scurt: alergatul.

Așadar, luni, 13 Martie, de la ora 17.00, în parcul Grădina Morii puteți să vă testați rezistența după o iarnă geroasă și o alimentație pe măsura gerului.

Acest proiect este parte a Săptămânii Mondiale Rotaract care se desfășoară în perioada 13-19 Martie. Tot în această săptămâna începe si proiectul „Acțiunea face Diferența”, în care elevii pot trimite un eseu pe adresa rotaractsighet@yahoo.com pornind de la sintagma „acțiunea face diferența”. Cel mai bun eseu va fi premiat de rotaractieni. Mai multe despre acest concurs, aici: https://www.facebook.com/events/1272566686158578/

Diana Mariana Apopi

REPEDE OCHIRE…
Augustă Duminică, spre amiază. Prin biserici, enoriaşii se-ntrec în cuminţenie. În cimitir, toate mormintele la locul lor. Prin parcuri, bodegi, cafenele. Drojdia societăţii numai şede. Pe centru, fete bronzate scrum.

SALA DE AȘTEPTARE
Pânzături negre cu albastru, galbene cu cafeniu, de Iapa. „ …N-am mers la petrecare, am fost la fân… Pe când am venit o fost pre’ târziu… * …11 ani o bolit… N-am putut-o salva nicicum, …N-o fost rând… * …Nu s-arată moartea… Cosea pe lângă picioci și numa’ ce-o căzut ca fulgerat… gata o fost… Nu s-arată… Omu’ putred’e acolo în pământ… Cum să vreie Dumnezău așa ceva?! * …40 de ani de lucru în oraș… Lucram și Sâmbăta și Duminica … Plecam pe ploaie, la 5.20… Iarna noi rupeam zăpada… Nu era autobuz numa’ până-n Cearda… Odată, n-am ajuns cu banii mărunți pentru colindat la cuconi, până o trecut Crăciunu’… * …Be’ câte-o finge de cavei și-un pahar de horincă în tătă dimineața… și n-are nici pe dracu’… ”Ce pirule tăt bei acolo? Cum nu-i si beteagă?” – mă-ntreabă… * …Da’ cu ce le bei?… cu apă minerală,… nu-i bună,… nice sucu…. * …Amu umblă calculatoru’,… va da rețete la tăți!… Doamne mulți s-o strâns!… * ”… Stresu’…, atâtea și-atâtea…, n-o fost mod să nu mă-nbolnăvesc…” * ”Le-am spus: mn’ie să nu-mi puie din ce’le betoane… că io nu vre’u rămâne’ acolo, io vre’u să ies…” * ”O venit și la noi cu ajutoare din Europa, pentru bătrâni sângurați… , zahăr, oloi… Mi-am luat și eu, de ce să nu ieu? Că am fete și nurori și niciuna nu mă co’tă… Am zis asta, îi drept, de ce să nu zâc? Și m-o filmat de la TV Sighet și m-o dat și-o auzit nora din Italia, nu știu cine i-o spus – ș-apoi!… Da’ io nu de ea am zîs, ciî de celelalte, de-aici….Dint’o penzie de 5 milioane, ce să le dau la toți? Din ce?! ”

ÎNĂUNTRU
Casa de bătrâni. Mic Tricolor, lipit, dinăuntru, pe geam. Afară, Derâderea dansează din buric.

EFECT
Parcul central, vuietul estival. Dintr-odată, deasupra, clopotele amiezii. Ce linişte, după! Zumzetul reţinut, cuviincios al oraşului.

ÎN PARC
Zi de zi, la ceasul amiezii, pe banca din faţa mea, o bătrânică scoate din poşeta tot mai mare, tot mai păzită, bucăţi din covrigul tot mai îndelungat. Mestecă, priveşte prin ochelarii tot mai mari, prin mine, spre nimeni. Porumbeilor nu le dă nimic.

PRE-INFARCT
Zi toridă. Trece, în roşu şi negru, ea. Vânzătorul, un fost sportiv local, deschide violent ziarul. Nevastă-sa – gata să facă infarct.

ROCHIA ÎNFLORATĂ
Duminică toamna pereche la mare şpiţ se deplasează spre urbe la braţ sprijinindu-se unul de altul în argint. „ Ştii, m-am gândit dimineaţă la ideea de a-mi pune pantalonii albaştri…” – zice ea, căutându-i privirea.

Autor, Marin Slujeru

sursă foto: internet

Nu îți scrii viața prin cuvinte, ci prin faptele tale de zi cu zi. Nu este important ceea ce-ți trece în minte, important este ceea ce faci cu gândurile tale, câtă viață le dai. (Patrick Ness, „Copacul cu povești”)

Filmul „Copacul cu povești” realizat după cartea cu același nume (scrisă de Patrick Ness) prezintă o temă sensibilă și tulburătoare: boala incurabilă.

„Copacul cu povești” este povestea unui băiețel de 13 ani pe nume Connor a cărui mamă este diagnosticată cu o boală terminală. Această carte nu este o poveste despre boala în sine, ci despre cum ne manifestăm față de încercările vieții, cât suntem dispuși să ne sacrificăm și până unde. În viața noastră singura constantă este adevărul: ceea ce credem, ceea ce iubim, ceea ce ne face umani.

Afectat peste puteri de suferința mamei, mintea băiatului creează un monstru sub figura unui arbore uriaș și bătrân care îi va spune trei provești, aparent fără nicio conexiune între ele, dar care îl va ajuta pe băiat să își spună propria lui poveste, propriul lui adevăr, iar în acest fel să se elibereze de extenuarea și greutatea care îi apasă umerii zi de zi.

Este o poveste despre vindecarea sufletului, despre vindecarea rănilor sufletești, despre regăsirea sinelui, despre acceptarea și asumarea destinului indiferent de circumstanțele vieții.

Monstrul-arbore reflectă conștiința băiatului, temerile cele mai mari, cele mai adânci, cele mai dificil de abordat iar confruntarea este singura strategie rezolutivă care poate dizolva problema. Cu alte cuvinte, mesajul pe care autorul dorește să ni-l transmită ar fi următorul: priviți în sufletul vostru, acolo unde este boala voastră, acolo este și vindecarea.

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: internet