L-am privit aproape înțelegător pe amicul meu revoltat, ce nu-și putea ascunde dezamăgirea că voi participa la întâlnirea cu un scriitor recunoscut pe plan internațional, dar în același timp politician… „duplicitar”. Am fost “certat” de bunul cetățean pentru că am înțeles „frica” omului Varujan Vosganian și tentația/tendința fugii de o potențială înfruntare exclusiv juridică.

Pentru că politicianul din umbra scriitorului a greșit, sau poate a fost cuprins de o frică omenească, nu trebuie pusă în discuție valoarea scrierilor sale. Cred că libertatea și înțelegerea libertății reprezintă un bonus doar pentru cei care știu să aleagă din toată zbaterea, esențele. Doar cine dăruie din ce nu are, cunoaște măsura echilibrului. Altfel este o prefăcută anatemă.

„În jurul meu sunt oameni fericiţi/ care nu ştiu că sunt fericiţi,/ în primul rând, lor le vorbesc.”  (Varujan Vosganian – Origami)

Poetul, romancierul, cărturarul propus pentru Premiul Nobel pentru literatură în 2013 și 2014 este un pravoslavnic creștin care-și urmează conștiincios trecutul: „Trecutul merge înaintea mea./ Eu merg în urma trecutului meu.” (Elegie pentru un paltin)

Ascultându-l aici, la Sighet, am simțit în glas dârzenia armeanului adevărat, ce-și iubește genetic țara, numele, fără ostentație. Indiscutabil, Varujan Vosganian, prim – vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, este un intelectual ce-și caută în oglinzile sufletului toate personajele pe care le-a întâlnit, iubit, urât dintr-o viață trăită din plin. Uneori ne șoptește povestea/ poveștile dar atât de apăsat că doare/ dor tare.

Dacă șoaptele de altădată au fost înlocuite cu vorbe grele, palme ucigătoare și ură, la fel de adevărat și angoasant este războiul pe care-l duce/ ducem mai departe. Citindu-l iubim doar ceea ce rezonează cu noi, iubim ce înțelegem și înțelgem blocați de constrângerile din inima/mințile noastre. Restul este filozofie, civism utopic.

N-au niciun fel de importanță numele personajelor ce se perindă prin scrierile lui Varujan Vosganian, indiferent dacă se numesc Matei, Eugen, Lucian, Matilda, Haralambie, Prodan, etc. Dialogurile și veridicitatea faptelor, ancorarea lor într-un realism “morbid”, limbajul crud, ne (re)aduc lumile pe care, unii, le-am cunoscut și trăit sau, revelația – pentru alții – amintirilor părinților.

Nici secolul XX nu s-a vindecat în noi, nici noi – urmașii părinților noștri – nu ne-am vindecat, războiul îl ducem, îl perpetuăm ca să nu ne uităm suferința și să ne refuzăm viitorul plat, “banal”.

“Şi astfel viitorul merge în urma mea,/iar eu merg înaintea viitorului meu.” (Elegie pentru un paltin)

Scurta vizită la Sighet a scriitorului Varujan Vosganian m-a făcut să remarc omul focalizat pe destinul încercatului popor din care provine, l-am ascultat vorbind despre mucenicii martiri ai Armeniei, trimițându-ne in/direct și la pictorul Simon Hollosy, locuitor al Imperiului Austro – Ungar, plecat în pribegie pentru a duce mai departe spiritul artei, liant pentru calitatea multiculturalismului transferat peste zeci de ani lumii noastre „moderne”.

Războiul nostru este continuu, îl ducem, uneori, din păcate, între noi, între prieteni, luptându-ne pe false teme, ignorând frumusețea clipei/clipelor. Lupta noastră, războiul nostru al celor ce gândim și credem în rațiune dar suntem – din fericire – atât de diferiți, nu se va sfârși niciodată.

Ion Mariș

Vineri, 31 martie 2017, la Biblioteca Județeană din Târgu Mureș a avut loc finala națională a concursului „Bătălia cărților”. Biblioteca „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației a fost reprezentată de câștigătoarele etapei locale, Daria Nicola Colopelnic (foto) la categoria copii, și Daniela Berciu la categoria adolescenți (eleve la C.N. „Dragoş Vodă”).

Fiecare din cei 18 concurenți a avut la dispoziție 5 minute pentru a vorbi despre cartea preferată din lista propusă pentru anul 2016. Au urmat dezbateri pe subiectul propus de concurent în care juriul și concurenții au pus întrebări capcană, pline de perspicacitate, menite să scoată la iveală misterele, simbolurile, morala acelei povești. Discursurile, de o mare încărcătură emoțională, puse în valoare de un talent artistic sau de personalitatea participantului, dezbaterile pătimașe i-au convins pe cei prezenți de faptul că tinerii nu doar citesc, ci și aleg pentru sufletul lor ceea ce li se potrivește și văd în lectură șansa de a deveni un om mai bun.

Juriul, format din scriitori, un muzeograf, un profesor de limba română și finalistele ediției trecute, au evaluat coerența și argumentarea discursului, originalitatea și implicarea în dezbatere. Pe baza acestora, la categoria copii s-a oferit titlul „Cititorul anului” elevei Daria Nicola Colopelnic și un premiu special lui Rafael Conțiu, reprezentant al Bibliotecii Județene Mureș. La categoria adolescenți titlul „Cititorul anului” a fost obținut de Elena Stanciu de la Biblioteca Orășenească Filiași, iar premiul special a revenit Danielei Berciu.

Daria Nicola Colopelnic va face parte din juriul finalei naționale a „Bătăliei cărților”, 2017.

Participanții au primit invitația de a vizita Palatul Culturii din Târgu Mureș, dar și de a participa la ediția a IV-a, listele cu cărțile propuse fiind deja în posesia bibliotecilor din țară.

Luminița Colopelnic

Melanie Walker, co-președintele World Economic Forum’s Future Council susține că până în 2030 spitalele, așa cum le știm astăzi, vor fi de domeniul trecutului.

Astfel, cu pași mărunți dar siguri, ne pregătim să intrăm într-o nouă eră post-spitalicească datorată avansării în domeniile medicinei personalizate, monitorizării stării de sănătate și nanotehnologiei.

Walker susține că medicina este mereu updatată grație noilor cercetări întreprinse în domeniul geneticii și roboticii, cu impact pozitiv puternic asupra sănătății, iar toate aceste tehnologii vor fi adoptate nu doar în spitale ci și în locuințele pacienților, aspect care va crea toate condițiile necesare tranziției de la hospital la home-spital.

Majoritatea bolilor cu care se confruntă lumea contemporană vizează în principal sistemul circulator, iar o mai bună înțelegere a acestora ar oferi și o perspectivă preventivă și predictibilă, pe principiul este mai ușor și mai ieftin să previi decât să tratezi. În țările cele mai dezvoltate, acest model medical este deja un trend, iar riscurile de eșec medical sunt din ce în ce mai scăzute, pe fondul automatizării și medicinei regenerative, contribuind astfel la creșterea duratei de viață în rândul populației.

Perfecționarea monitorizării stării de sănătate va avea ca și efect principal scăderea numărului de vizite medicale, de vreme ce majoritatea informațiilor cu privire la starea de sănătate a pacientului vor fi preluate direct de pe smartphone pentru a furniza date în timp real. De asemenea, se anticipează creșterea numărului de intervenții chirurgicale elaborate prin dispozitive microbotice, care vor efectua proceduri interne și care vor fi capabile nu doar să diagnosticheze boala, ci și s-o trateze, înainte de a fi absorbite și dizolvate de către organism.

O veste bună pentru toate persoanele care au nevoie de transplant de organe, este că, odată cu acest avânt medical, problematica listelor de așteptare pentru organe nu va mai exista, întrucât se vor crea organe, oase și chiar țesuturi artificiale capabile să le înlocuiască cu succes pe cele deja afectate.

O altă predicție ar fi posibilitatea de a primi un tratament adecvat simptomelor datorită implanturilor cu microcipuri care să fie localizate la nivel cerebral iar pacientul să aibă posibilitatea de a accesa diagnosticul și tratamentul recomandat în mod direct, fără intermediari. În plus, noile cercetări în materie de genetică, te vor informa cu privire la riscurile bolilor la care ești predispus și posibilitatea de a le eradica la nivel genetic.

Acest set de predicții oferă o viziune realistă asupra inovațiilor medicale care ne pot oferi șansa de a deveni propriii noștri medici și posibilitatea de a ține bolile sub control, chiar înainte de debutul acestora.

Articol tradus și prelucrat de Antonia Luiza Dubovici

Sursa: https://futurism.com/by-2030-hospitals-may-be-a-thing-of-the-past/

Când spui Rotary te gândești automat la onoare, dăruire și implicare activă în comunitate. Timp de mai bine de 15 ani, o echipă de oameni deosebiți pe care îi leagă pasiunea pentru frumos, bine, dar și o prietenie aparte, a reușit să aducă schimbări deosebite în ”peisajul” cultural și social al orașului. Este vorba despre Clubul Rotary Sighet, un grup de sigheteni de o deosebită valoare profesională și umană.

Deși și-au dorit să fie o prezență discretă, impactul proiectelor implementate au plasat Clubul Rotary Sighet la loc de cinste în rândul organizațiilor care desfășoară activități în favoarea comunității sighetene. Care să fie secretul acestui exemplu de civism? Cu elegantă modestie oricare dintre distinșii membri ai clubului Rotary ne arată prin profesionalismul cu care își desfășoară meseria cum ”A servi mai presus de Sine”, nu sunt simple cuvinte dintr-un manual, ci sunt un mod de a trăi, de a fi!

Unul dintre proiectele clubului care a presupus investiții enorme de resurse materiale și financiare, precum și o colaborare strânsă între membrii clubului a fost ”BAIA PUBLICĂ”. Acest proiect a însemnat reamenajarea unei foste centrale termice și transformarea ei într-o clădire care are zece dușuri unde persoanele cu un statut socio-economic precar pot să aibă acces la servicii de igienă corporală și au la dispoziție 3 mașini de spălat pentru a-și curăța rufele. Toate eforturile de renovare precum și de susținere financiară a activității se datorează în totalitate Clubului Rotary!

Baia Publică este gestionată de Asociația Frați Minori Capucini, parteneră a clubului Rotary în acest proiect. În cei 7 ani de funcționare persoane de toate vârstele i-au trecut pragul. O sumedenie de oameni cu istorii de viață triste sau alții cu un strop de speranță își găsesc un loc unde să mai descarce din povara vieții prin discuțiile ce le au cu frații franciscani care se ocupă de acest serviciu social. Cu o medie lunară de aproximativ 100 de beneficari care fac duș și își spală hainele, acest serviciu este, cu siguranță, o necesitate chiar dacă pare greu de crezut că încă sunt oameni care nu au lucruri precum un duș sau o mașină de spălat în locuință.

Poate e doar o picătură de apă… în ocean… dar, cu siguranță, oceanul ar fi mult mai sărac fără acest loc!

Camelia Pesek

Ștefania Adela Pop a participat, alături de alți artiști sigheteni, în vara anului 2016, la Tabăra de Pictură de la Târgu Lăpuș unde a fost prezentă echipa de filmare „Valea Verde”. Adela Pop este studentă în anul II la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, sucursala Baia Mare, domeniul Arte Vizuale, specializarea pictură, și se implică activ în mișcarea artistică sigheteană.

Seria de portrete vizuale demarată de Green Valley Films cu Ion Bledea, Ștefan Hegedűs și Valentin Petreuș (proiect în care Asociația „Valea Verde” dorește să cuprindă toate numele relevante ale mișcării artistice locale) continuă cu artistul plastic Adela Ștefania Pop.

N.R. Azi, când ne gândim la Nichita Stănescu, urăm La Mulți Ani…. tuturor celor care-și sărbătoresc ziua de naștere!

Echipa „Salut, Sighet!”

A devenit o necesitate prezența în fiecare an a Colegiului Național “Dragoș Vodă” la Târgul Internațional al Universităților (RIUF), târg organizat la Sala Polivalentă, Cluj Napoca. Deci, și anul acesta a fost inevitabilă participarea la RIUF , cu un număr de 92 de elevi, coordonați de 4 cadre didactice: prof. Cornelia Hotea, prof. Georgeta Lucaci, prof. Mihalca Doinița și psiholog Annamaria Borlean Elek .

Fiind un colegiu cu rezultate bune și foarte bune, peste 90% dintre absolvenți urmează cursurile unei facultăți, iar cei interesați au ținut să vadă care sunt oportunitățile universitare, pentru a putea face o comparație și a lua apoi o decizie potrivită dorințelor lor.

Avem elevi interesați de ofertele prezentate de cele peste 70 de universități participante în acest an la târg, universități care știu să își atragă deosebit de bine viitorii studenți. Și pentru elevii noștri, această participare a fost benefică, majoritatea și-au făcut o părere despre învățământul universitar, unii chiar au decis ce facultate vor să urmeze.

Și din C.N.D.V.  pleacă să studieze în străinătate foarte mulți absolvenți, la universități de top, fapt ce ne face să fim mândri și să ne motiveze și mai mult munca la catedră.

Mulțumim tuturor celor care ne-au facilitat desfășurarea acestei activități de orientare școlară și profesională, iar la anul, sperăm să ni se alăture și mai mulți elevi CNDV-iști!

Succese depline le urează cadrele didactice coordonatoare!

Prof. Cornelia Hotea
Prof. Georgeta Lucaci

De când a început mediatizarea subiectului în ceea ce privește destinul Școlii de Muzică urmărim cu mare atenție lucrurile, deoarece Școala de Muzică este mereu asociată cu Școala Mihalyi de Apșa. Atât timp cât lucrurile nu au degenerat și școala noastră nu a fost implicată, am stat de-o parte, dar consider că acum s-a exagerat. Pentru a informa corect publicul, aș dori să fac niște precizări (chiar dacă ele se repetă): Școala Mihalyi de Apșa nu a solicitat arondarea Școlii de Muzică, noi doar am luat act de hotărârile ISJMM și CL Sighet, punându-le doar în aplicare.

Referitor la anumite aspecte evidențiate de domnul Teofil Ivanciuc în câteva articole, pot să spun că sunt de fapt niște neadevăruri, el afirmând că: „încă în septembrie 2016 părinţilor copiilor de la Grădiniţa nr. 13 (comasată cu Şcoala „Mihalyi”) li s-a spus că vor avea Şcoala de Muzică, acolo unde 9 din 10 copii vor fi de la şcoala „Mihalyi”, ca o motivare suplimentară pentru părinţi să-şi înscrie copiii acolo!”. De fapt părinților li s-a prezentat posibilitatea ca Școala de Muzică să se comaseze cu Școala Mihalyi de Apșa de abia în ianuarie 2017,  dată la care ISJMM avea un proiect pentru planul de școlarizare care prezenta cele două școli comasate (conform procesului verbal de la ședința cu părinții, grupa mare, încheiat în 23.01.2017, orele 15).

De asemenea autorul articolului mai afirmă că: „Pe 30 ianuarie 2017, Consiliul de Administraţie al Şcolii „Mihalyi” a aprobat menţinerea în activitate a profesorului Nicolae Paraschiv de la „structura Şcoala de Muzică” (vezi foto)! Cum ar veni, cei de la „Mihalyi” se ştiau deja stăpâni peste SMAP ori au avut premoniţia că, o zi mai târziu, Consiliul Local va vota comasarea SMAP cu „Mihalyi”!”. În realitate, conform adresei ISJMM nr. 7070 / 22.12.2016 privind derularea etapelor de mobilitate pentru anul școlar 2017-2018, analiza de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ a îndeplinirii condițiilor cumulative pentru menținerea în activitate ca titular a personalului didactic pensionabil la 1 septembrie 2017 trebuia făcută în perioada 30-31 ianuarie 2017. La acea dată exista un proiect al planului de școlarizare avizat de ISJMM cu cele două școli comasate (deci fără premoniții sau viziuni).

Pentru o informare completă și pentru promovarea imaginii reale a Şcolii Mihalyi de Apșa, doresc să profit de ocazie și să spun câte ceva:

• începând din acest an școlar toți elevii școlii sunt în program de dimineață, școala respectând principiile vitale ale unei instituții de învățământ incluzive, neexistând nici o formă de discriminare;
• an de an școala ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește numărul de absolvenți de clasa a VIII-a care ajung la un liceu de referință pe plan județean (Colegiul Național „Dragoș Vodă”);
• în ceea ce privește participarea la concursuri și olimpiade școlare, sunt rezultate notabile, inclusiv participări la fazele naționale și internaționale;
• anul trecut școlar, școala noastră a participat la competiția națională „Olimpiadele Kaufland”, clasându-se pe primul loc în județ și pe locul 10 național din peste 1000 de unități de învățământ participante, fiind singura școală din Maramureș care a fost premiată în cadrului concursului cu suma de 22.000 de euro;
• pentru viitor, alături de Primăria și Consiliul Local Sighet, dorim construirea unei săli de sport pentru elevii școlii noastre și nu numai.

Chiar dacă aspectele amintite nu sunt atât de virale, conducerea Școlii Mihalyi de Apșa este deschisă la dialog pe diverse teme (problemele școlii, performanțele elevilor, proiectele școlii, etc.), iar presa, jurnaliștii sau cei interesați sunt bineveniți pentru informări și discuții.

prof. Simion Florin-Mihai
directorul Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”
Sighetu-Marmației

Seara e momentul prielnic pentru întâlniri de suflet, pentru povești cu prietenii, pentru discuții cu noi înșine. Seara e momentul pentru a face bilanțul unei zile, e timpul pentru organizarea zilei ce va veni, e clipa când tot și toate capătă o altă dimensiune, o altă înțelegere, o altă așteptare.

După ce l-am cunoscut pe Ion Mariș ca publicist, realist, analitic, provocator, iată că prin „Vesperare” facem cunoștință cu poetul. Introspect, sensibil , melancolic. Versurile sale sunt un amestec de sentimente, de gânduri și frământări, de întrebări pentru a înțelege neînțelesele căi pentru că poezia lui Ion Mariș, declanșează întrebări care nu au neapărat răspunsul standard, creionează stări și surprinde esențe: ,,Toată bucuria ce ne ispitește nu vine/ fredonând vocea uitată/ din înțelepciune și nici din ură,/ se naște din ceea ce am pierdut” („Profeții despre trecut”).

Volumul scoate la lumină același om pe care îl știm din viața reală într-o continuă mișcare, într-o continuă activitate, într-o continuă preocupare de toți și toate, care, poate, de multe ori uită de propria persoană pentru a întinde mâna și a-l ajuta pe cel de lângă el, dându-i impresia că de fapt se ajută singur: ,,De-aş putea m-aş naşte / pentru viaţa de-apoi cu alte / aripi / să te-ajut să rişti / să cazi/ în golul nopţii / înfruntându-ți abisul.”

„Vesperare” nu e o colecție de poezii, e poezie vie, e viață pusă în strofe, e frământarea unui suflet care însumează frumusețea, tristețea, iubirea, e un volum care te face să citești și poezia următoare, să vezi fiecare mesaj, să descifrezi metafora din spatele rândurilor, să te întrebi care e limita suferinței, a credinței și a iubirii, ,,câte semne într-o picătură de viaţă?!….” („Spovedanie”). E romantism și neomodernism împletite în cugetări, în aforisme, în cuvinte atom, în cuvinte simbol. În „Timpul la timp”, de exemplu, am găsit o asociere interesantă a cuvântului „dor” cu „embrion”, cu ceva primordial, dar totuși făcut pentru a deveni ființă, esența care devine viață .

Am văzut în „Vesperare” însumarea a ceea ce afirma Tudor Arghezi: „Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bătrânilor, peste durere, dezamăgire și suferință”.

Dacă timpul vă permite, dați ascultare spovedaniei lui Ion Mariș făcută la ceas de seară.

Roxana Pontoș

• Oare viața este o chestiune de alegere? Sau mai degrabă vorbim despre responsabilitate, despre unica ocazie de a pune în valoare un dar de neprețuit, într-un timp limitat. Dacă chiar stă în puterea noastră să decidem ce tăiem sau ce alegem să risipim din viața pe care o avem, cu siguranță vor fi costuri, vor fi consecințe. Ce înseamnă libertate și până unde o putem înțelege? Sunt doar câteva întrebări în jurul cărora merită să ne oprim.

Zilele trecute a avut loc un marș de sensibilizare privind avortul și implicațiile, respectiv consecințele morale (și nu numai) ale acestuia, o inițiativă desfășurată în mai multe orașe din România, printre care și în Sighetu Marmației, sub genericul „Marș pentru viață”.

Evident că pe internet, n-au întârziat să apară și reacții negative din partea unor “feministe” (așa se consideră ele), de genu’: „e corpul meu, decizia mea” (au fost și remarci/atitudini/comportamente urâte pe care nu le voi înșira aici, fiindcă pur și simplu nu merită).

Și acum urmează realitatea cutermurătoare, bazată doar pe statistici, lăsând de-o parte alte interpretări: între anii 1958-2008 au fost înregistrate aproximativ 22 de milioane de avorturi numai în România, un număr înfricoșător, care depășește populația țării la ora actuală. Și acestea sunt doar cifre, dar oare dincolo de aceste cifre, de statistici, câte vieți au fost oprite, câte destine? Oare ne putem imagina o lume care ar fi fost posibilă? O Românie, mai bogată, cu 22 de milioane de suflete.

Să presupunem că poți să faci ce vrei cu corpul tău, dar oare corpul care se formează în corpul tău, a cărui concepție n-a depins decât de tine, o ființă rațională cu dreptul de alegeri, are ceva de spus? Nu. Fiindcă nu poate. Fiindcă nu are cum. Fiindcă nu se poate apăra. Să lovești o ființă lipsită de apărare este cel mai înjositor lucru cu putință.

Cred că merită să medităm la faptul că înainte să fim cine suntem, am fost și noi cândva o fărâmă de viață, ceva minuscul și de necurpins și totuși am trecut prin acele stadii de dezvoltare, dar nu prin meritul nostru, fiindcă am fost mult prea vulnerabili.

Să fii în stare să ucizi cea mai vulnerabilă ființă care se creează prin și în tine, înseamnă să-ți limitezi propria libertate. Copilul care se va naște din tine (nu doar mamele sunt responsabile ci și tații, în egală măsură) reprezintă prelungirea propriei tale vieți, a propriei tale existențe.

Din păcate am văzut multe afirmații de genul: “dreptul la avort înseamnă libertate” (cele mai multe afirmații de acest tip erau susținute chiar de femei), dar oare nu ar fi invers, dreptul la avort să însemne de fapt opusul libertății? Sau înseamnă doar nefericita libertate de a îngropa o poveste vie chiar înainte de a fi spusă…

Antonia Luiza Dubovici

De o mai lungă perioadă de timp trotuarul de pe strada Iuliu Maniu arată ca după război. Strada este principala arteră ce face legătura cu Gara C.F.R. Este foarte circulată și de către pietoni. Este o situație neplăcută pentru o urbe ce se vrea a fi una europeană. La nivelul administrației locale se tot vorbește de proiecte și planuri de reabilitare a străzilor. Așa o fi, dar oare nu se poate rezolva și această problemă? Situația nu este singulară. Și în alte zone ale municipiului pot fi găsite asemenea situații. Dacă cei din administrația locală ar mai circula și pe jos poate ar da o mai mare atenție felului în care arată trotuarele Sighetului.

„Circul zilnic prin zonă. Fac naveta cu trenul. Mergând și venind de la gară, deplasându-mă pe trotuar trebuie să ocolesc gropile ieșind pe carosabil și risc să fiu accidentat”, a spus Ioan Ivanic.

„Nu este suficient să avem doar o alee pietonală care este de apreciat. Și pe celelalte căi de acces pietonale trebuie să se poată circula în condiții cât mai bune. Pentru noi, cei mai în vârstă, mersul pe jos este mai greu, cu atât cu cât trotuarele ne îngreuneaază deplasarea, nu mai vorbesc de cei care folosesc un baston sau un cărucior cu rotile’’, a spus Gheorge Pop, pensionar.

Odată cu apropierea sezonului cald poate se vor găsi și resurse pentru a se reabilita trotuarul de pe strada Iuliu Maniu, precum și alte trotuare aflate în aceeași situație.

Liviu Șiman