Prima femeie viceprimar din istoria modernă a Sighetului, doamna Béres Ildikó este o persoană foarte energică, ambițioasă, ce a reușit să ridice prestigiul Liceului „Leöwey Klára” al cărui director a fost între anii 2004 – 2016. Este absolventă a Facultății de Industrializarea Lemnului din Brașov și a Facultății de Informatică Aplicată și Programare din Cluj. CV-ul doamnei Béres este completat și de un masterat în Managementul Resurselor Umane. Este membru UDMR și, o coincidență fericită, îi urmează soțului la Primăria Sighet, în funcția de viceprimar. Am profitat de ocazia pe care ne-a oferit-o doamna viceprimar de-a discuta liber, fără constrângeri, despre problemele cu care se confruntă municipiul și… nu numai.

Salut, Sighet!: Cum ați perceput trecerea de la școală/liceu, la Primărie?
Béres Ildikó: Având în vedere că am avut un mandat de consilier judeţean şi unul de consilier local, primăria nu a fost ceva nou pentru mine. Nu am venit ca un necunoscător, am făcut parte din Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică şi Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget şi finanţe, ambele importante pentru dezvoltarea oraşului. A fost interesant pentru mine faptul că anumite situaţii aparent simple de rezolvat, s-au dovedit greu de finalizat sau chiar imposibil de dus la bun sfârşit, datorită unor obstacole date de lege sau din anumite neglijenţe şi situaţii moştenite. La şcoală era mai simplu, trebuia să ştii ce vrei, să vrei să faci ceva, să-ţi faci un plan şi cu puţină implicare puteai să-ţi atingi scopul. După 25 de ani în învăţământ m-am despărţit greu de şcoală, dar trebuie să vă mărturisesc că nu a fost o abandonare totală a învăţământului. Cunoscând problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ din Sighet la început de an şcolar, vorbim nu numai de şcoli ci şi de grădiniţe, chiar în prima lună de viceprimar şi pentru faptul că se apropia începutul unui nou an şcolar în ordinea priorităţilor şi în limita posibilităţilor am încercat să mă axez pe rezolvarea unor situaţii cu care se confruntă şcolile de obicei în aceea perioadă.

Salut, Sighet!: Care sunt principalele atribuțiuni din fișa postului de viceprimar?
Béres Ildikó: O să vă răspund mai scurt la această întrebare, fişa postului prevede o serie de atribuţii pentru primar şi viceprimar, nu am amintit doar de viceprimar deoarece nu există fişe separate pentru primar şi viceprimar. Trebuie să subliniez faptul că, viceprimarul are în subordine activităţile repartizate de Primar şi Consiliul Local, reprezintă instituţia în relaţiile externe, conform prerogativelor conferite de LEGEA nr. 215/2001 şi conform împuternicirilor şi delegărilor acordate de Primar.

Salut, Sighet!: Este potrivită o femeie pentru o asemenea funcție grea, de execuție?
Béres Ildikó: Am ajuns la acele vremuri în care consider că nu mai putem să separăm funcţii, meserii pe categorii, femei sau bărbaţi. Vedeţi, femeile pot fi întâlnite şi se descurcă în toate domeniile de activitate indiferent că este vorba de o meserie specifică pentru femei sau o meserie specifică pentru bărbaţi, şi o să fac o mică paranteză – bărbaţii nu demonstrează întotdeauna același lucru. O femeie vede lucrurile altfel, este mai precaută, mai calculată, mai inventivă şi mai diplomată. Se spune deseori că „în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică” sper ca şi în cazul de faţă să fie aşa.

Salut, Sighet!: În curând se împlinește un an de când dețineți această funcție. Ce ați reușit să realizați până în acest moment pentru Sighet?
Béres Ildikó: Este greu de vorbit la momentul acesta despre realizări şi mai ales despre realizări individuale. Mi se pare necinstit să spună cineva că poate să realizeze individual lucruri pentru oraş. Munca din primărie este o muncă de echipă care se bazează pe competenţă, corectitudini, respect, încredere, înţelegere, colegialitate . După o perioadă în care aceste elemente au lipsit, a urmat o perioadă de reabilitare, de recuperare a elementelor lipsă; încet, la început cu paşi mai mărunţi recuperăm tot ce s-a pierdut, iar acum urmează o perioadă de revenire şi realizări, dar după cum am încercat să vă explic numai în limita posibilităţilor, bugetului disponibil, cadrului legal permisibil. Nu întotdeauna munca noastră are rezultate spectaculoase. Chiar dacă nu se vede, noi zi de zi muncim şi facem ceva pentru oraşul nostru şi locuitorii acestui oraş. Pentru a finaliza o lucrare vizibilă este nevoie de timp pentru pregătirea documentaţiilor, proiectelor, licitaţiilor pentru executarea lucrărilor, toate acestea nu sunt activităţi spectaculoase pentru cei din exterior. Am avut o satisfacţie deosebită la încheierea cu succes a licitaţiei pentru continuarea lucrărilor de la blocul Fucs.

Salut, Sighet!: Vă oferă consiliere soțul dumneavoastră, fost viceprimar al Sighetului în perioada 2004 – 2008?
Béres Ildikó: Bineînțeles, ţinând cont de faptul că soţul meu are o experienţă bogată în administrația locală, în cazul în care am nelămuriri sau dificultăți în rezolvarea unor probleme specifice administraţiei îi cer sfatul şi părerea, ne consultăm chiar dacă părerile sunt diferite, pentru mine contează foarte mult părerea lui. Între anii 2004 -2008, ani în care soţul meu a fost viceprimar, a fost o perioadă legislativă diferită faţă de perioada actuală, priorităţile şi problemele cu care s-a confruntat comunitatea locală au fost altele, o parte din aceste probleme au fost rezolvate, o parte din ele au rămas nerezolvate şi prezintă şi acum teme de discuţie modul lor de rezolvare.
Acum o să vă mărturisesc unul din secretele căsniciei noastre fericite, pentru liniştea familie şi evitarea discuţiilor inutile am avut o înţelegere: acasă evităm discuţiile pe tema problemelor de serviciu sau discuţiile pe teme politice, încercăm să ne ocupăm de familie şi viaţa noastră personală.

Salut, Sighet!: Cum colaborați cu dl. Horia Scubli și câtă libertate de mișcare vă oferă Primarul Sighetului?
Béres Ildikó: Cu dl. primar Horia Scubli ne cunoaştem încă din liceu. În momentul în care mi-am asumat această funcţie ştiam cu cine o să lucrez, cunoşteam foarte bine omul care urma să-mi dea dispoziţii. Poate dacă nu-l cunoşteam aşa de bine nu acceptam această schimbare de funcţie, deoarece, ştiţi bine, am plecat de pe o funcţie unde am fost avantajată din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut munca pe care o făceam, am avut succese şi satisfacţii. Am găsit persoana din liceu în care am toată încrederea şi speranţa că va duce mai departe cu cinste, munca mea de mulţi ani din Liceul Leöwey Klára. Am considerat că am ajuns la maturitatea de a încerca să fac ceva pentru acest oraş, pentru copiii noştri, pentru tinerii şi bătrânii noştri, alături de o persoană în care am încredere, mă susţine şi cred că şi el are încredere în posibilităţile mele. Am venit cu multe iniţiative şi proiecte pentru oraş şi sper ca împreună cu primarul Horia Scubli, echipa din primărie şi colegii consilieri să le putem realiza. Nu ştiu ce înţelegeţi prin libertatea de mişcare! Fiecare dintre noi are atribuţii ce trebuiesc rezolvate, nimeni nu impune modul de rezolvare, condiţia este ca sarcinile să fie bine realizate, legal realizate şi cât se poate de operativ.

Salut, Sighet!: Ce aspecte nu vă plac din Primăria Sighet?
Béres Ildikó: Permiteţi-mi ca aspectele care nu-mi plac să nu le fac publice, ci să le rezolvăm pe plan intern. Vă mulţumesc pentru înţelegere!

Salut, Sighet!: Dați-ne câteva exemple de probleme puțin mai dificile cu care v-ați confruntat până în acest moment.
Béres Ildikó: Nu există probleme dificile şi mai puţin dificile într-o primărie, aici există doar probleme care trebuie rezolvate şi într-un mod cât mai favorabil pentru locuitorii oraşului. Problema locuinţelor sociale – este una dintre problemele grave, chiar foarte grave. În prezent, primăria nu dispune de locuinţe sociale şi nu numai, avem un număr mare de cereri din partea celor cu locuinţe retrocedate. Până la darea în folosinţă a celor două blocuri sociale situaţia este foarte tristă.

Salut, Sighet!: Ce rol are UDMR-ul în Consiliul Local?
Béres Ildikó: Suntem doi consilieri UDMR, în cazul în care partidul de opoziţie se opune sau se abţine pentru trecerea anumitor proiecte votul nostru este decisiv.

Salut, Sighet!: Știm că ați făcut foarte multă muncă de teren. Ce probleme mai grave ați identificat în comunitatea locală?
Béres Ildikó: Am făcut şi voi mai face muncă de teren. Consider că din birou şi postări nu poţi conduce un oraş, din acest motiv şi eu şi domnul primar mergem pe teren de câte ori considerăm de cuviinţă. Problema cea mai gravă este… mentalitatea multor sigheteni. Atât a celor care locuiesc în cartiere cât şi a celor care circulă prin centru şi pe străzi. Comunitatea locală plăteşte lunar o sumă însemnată pentru salubrizare. Banii noștri!! Când aruncăm chiştoacele pe trotuare, seminţele, hârtiile, gunoaiele pe lângă tomberoane, golim scrumierele maşinilor în parc, NU NE GÂNDIM LA BANII NOŞTRI? Aceşti bani i-am putea cheltui şi altfel, reparând spre exemplu o faţadă a unei clădiri din centru. În urma deplasărilor pe teren şi nu numai, am evaluat situaţia clădirilor din zona centrală care urmează să fie reparate, situaţia carosabilului care necesită reparaţii în special pe zonele centrale dar nu numai, amenajarea spaţiilor verzi şi a spaţiilor de joacă, toate aceste lucrări sunt urgenţe care trebuie efectuate acum primăvara.

Salut, Sighet!: Ați avut în vedere în mandatul precedent de consilier cosmetizarea clădirilor din centrul vechi. Având acum posibilitatea deciziei, cum veți aborda acest aspect?
Béres Ildikó: Nu am avut discuţii serioase în mandatul precedent de consilier despre repararea clădirilor, dar cred că aţi observat din prima lună a mandatului meu am început să reparăm faţada clădirilor din centru, a porţilor, am cerut proprietarilor să repare faţadele magazinelor. Într-adevăr este o cosmetizare doar, deoarece lucrările serioase de reabilitare necesită sume foarte mari, documentaţie costisitoare şi primăria poate să realizeze aceste lucrări doar prin accesarea unor proiecte de finanţare specifice acestor tipuri de lucrări și care, din păcate, în acest moment nu pot fi accesate. Până reuşim să accesăm un asemenea proiect trebuie să ne mulțumim doar cu o cosmetizare, părerea mea este: „nu neapărat nouă, dar curată”. Asta nu înseamnă că nu pregătim documentaţia şi aşteptăm cu încredere deschiderea liniilor de finanţare.

Salut, Sighet!: Vă place cum arată azi Sighetul? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Béres Ildikó: Îmi place că este oraşul meu, este oraşul unde m-am născut, am crescut, trăiesc. Nu-mi place, deoarece lipsesc multe lucruri care s-ar fi putut realiza dar nu au prezentat interes. Oamenii sesizează doar lucrurile negative, fără a se implica în rezolvarea lor. Nu ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru, ne place senzaţionalul şi critica. De multe ori lucrurile pozitive nici nu le observăm.

Salut, Sighet!: Spune-ți-ne o idee, un proiect pe care doriți să-l realizați/implementați în acest an.
Béres Ildikó: Sala Studio, mai bine spus sala „Viorel Costin”. Este de neconceput să nu avem în oraş o sală de spectacole. Sunt mai multe proiecte prevăzute în bugetul acestui an, să sperăm că o să putem realiza cât mai multe din ele şi nu o să avem surprize neplăcute care impun redirecţionarea banilor.

Salut, Sighet!: Sighetenii s-au plâns în ultima vreme de reapariția câinilor vagabonzi pe străzi. În sarcina cui cade rezolvarea acestei probleme?
Béres Ildikó: Primăria Sighetu Marmaţiei a încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia „Prietenii Animalelor”, după 6 luni de parteneriat putem spune că în adăpostul de la Sighet nu s-a mai efectuat nici o eutanasiere iar majoritatea câinilor care au fost abandonaţi şi strânşi de pe străzi de către echipa de ecarisaj de la SPG Urbana au fost adoptaţi. După cum bine ştiţi în această perioadă este sezonul de împerechere a câinilor şi o mare parte din cei pe care îi strângem sunt apoi revendicaţi de proprietari. În schimb ne confruntăm cu o problemă a abandonului masiv al câinilor . Nu de multe ori Poliţia Locală a amendat şoferi de autoutilitare care aduceau un număr mare de câini din alte localităţi şi îi abandonau la intrarea în oraş. Fac apel prin intermediul publicaţiei dumneavoastră la întreaga comunitate să sesizeze Poliţia Locală când sunt martori la astfel de situaţii. Un număr de înmatriculare ne poate ajuta în identificarea făptaşilor. Nu sunt adepta amenzilor, dar cred că disciplina, respectul şi spiritul civic ne vor ajuta să soluţionăm această problemă atât de stringentă pentru comunitatea noastră. În adăpostul nostru în prezent sunt 110 câini comunitari care, în curând, vor fi daţi spre adopție în Germania prin intermediul Asociaţie ”People 4 pets”.

Salut, Sighet!: Ce se mai aude cu interminabila ”poveste” Fucs?
Béres Ildikó: Am amintit de ea la începutul interviului, sperăm că până în august se va rezolva problema utilităţilor şi unul din blocuri se va putea da în folosinţă iar pentru cealălalt, în luna ianuarie s-a finalizat licitaţia, firma de construcţie câştigătoare va continua construcţia.

Salut, Sighet!: Mai avem o nelămurire: școala neterminată din zona Sălii Polivalente (așa numita Școală cu 16 clase) – este de mulți ani o clădire abandonată. Oare când va fi finalizată și utilizată, ținând cont că au fost direcționate fonduri destul de mari către aceasta.
Béres Ildikó: Situaţia cu această construcţie este mai interesantă deoarece clădirea este proprietate a municipiului, dar a fost dată în administraţie Inspectoratului Şcolar Maramureş pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor. La momentul actual Primăria pregăteşte documentaţia către Guvernul României pentru a face un schimb prin care Şcoala cu 16 clase va trece în proprietatea Ministerului Educaţiei, astfel ISJMM va putea finaliza investiţia. În cadrul aceleiaşi documentaţii clădirea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” va trece în proprietatea municipiului, astfel liceul va putea beneficia de fonduri de la bugetul local şi nu numai.

Salut, Sighet!: Ținând cont că ați fost și consilier județean, care este/poate fi sprijinul pentru rezolvarea unor probleme din Sighet din partea Consiliului Județean (CJ)?
Béres Ildikó: În primul rând sprijin pentru finanţarea Spitalului Municipal Sighet, având în vedere că acesta deserveşte doar 30% din populaţia Sighetului restul pacienților fiind din localităţile limitrofe. În aceeași situaţie este şi Muzeul Maramureşean – Muzeul Satului, costurile mari de restaurare necesită implicarea în finanţare a CJ. O serie de activităţi culturale şi educative pot beneficia de surse de finanţare de la CJ în urma depunerii proiectelor de finanţare întocmite conform Ghidului aplicantului, aprobat şi lansat la începutul fiecărui an financiar.

Salut, Sighet!: Beneficiind de poziția dumneavoastră favorabilă (la parterul Primăriei) de perspectiva cuiului, cum percepeți imaginea „glumeață” de la fereastra dumneavoastră?
Béres Ildikó: Nu mă deranjează, nu am nici mult timp să îl admir și nu cred că deranjează pe nimeni din moment ce Primăria nu a făcut niciun efort financiar pentru amenajarea lui. Turiştii şi cei care vizitează Sighetul apreciază gestul, nu ştiu ce aş putea să comentez la adresa lui. Bineînțeles cârcotași, nemulţumiţi, o să găsim tot timpul, dar știți cum spune o vorbă „fiecare minune ţine două zile apoi devine obişnuinţă”.

Salut, Sighet!: Ce evenimente culturale sunt prevăzute a se desfășura pe parcursul anului 2017 în Sighet?
Béres Ildikó: De organizarea evenimentelor culturale din Sighet se ocupă Centrul Cultural Sighet după un calendar aprobat si prezentat la începutul fiecărui an. Bineînţeles tradiţionalele festivaluri nu vor lipsi nici anul acesta din Calendarul Cultural. În momentul tipăririi Calendarului Cultural o să aveţi mai multe informaţii despre aceste evenimente, organizarea acestora depinde foarte mult şi de bugetul anului 2017.

Salut, Sighet!: Aveți un masterat în Managementul Resurselor Umane. Ce resurse umane aveți în subordine și care este implicarea lor în gestionarea activităților?
Béres Ildikó: Resursele umane cu care lucrez în primărie nu au nicio legătură cu masteratul meu, dar, acesta mă ajută în procesul de realizare a obiectivelor organizaţionale prin atragerea, reţinerea, dezvoltarea, îndepărtarea şi utilizarea corectă a resurselor umane din Primărie.

Salut, Sighet!: Există precedente favorabile pe traseul predecesorilor dumneavoastră în funcție: ultimii doi viceprimari au fost și primari. Vă tentează la următoarele alegeri să candidați pentru poziția de primar și ce plusuri ați aduce?
Béres Ildikó: CU SIGURANŢĂ NU!!!!!! Deşi aş avea multe idei pentru plusurile care s-ar putea aduce oraşului DAR !!!!! acum fiind aici, în miezul problemelor, îmi dau seama că nu este aşa de uşor precum pare din afară.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu, Doamna Viceprimar!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

sursă foto: Peter Lengyel

Sala Polivalentă din oraș a găzduit joi, 2 martie, un meci de fotbal amical între echipele Sporting Sighet și echipa Liceului „Taras Șevcenko” (antrenată de Gheorghe Ardelean).

Până aici, nimic ieșit din comun, doar fotbalul este sportul nostru național! Ce a făcut acest meci special a fost faptul că echipele erau formate din tinere jucătoare care au lăsat la o parte stereotipiile, au îmbrăcat echipamentul sportiv și au ieșit pe teren animate de dorința de a câștiga!

Fetele de la Sporting Sighet s-au impus cu scorul de 7 la 0 după două reprize cu multe faze de joc spectaculoase. A fost un rezultat frumos, care se alătură unei serii de victorii pe care această echipă le-a adunat de-a lungul celor 4 ani de existență. Povestea din spatele acestor tinere ambițioase este pasiunea comună pentru sportul-rege care le-a ajutat să clădească nu doar o echipă, ci un loc unde se regăsesc și se simt valoroase.

Echipa Sporting Sighet, antrenată de Pesek Levente, past president Rotaract Sighet este rezultat al proiectului „Girl Football Trophy”, proiect care are drept scop promovarea sportului în rândul tinerelor din diferite structuri de protecție socială sau voluntare ale unor asociații de profil.

A fost un meci frumos, publicul a fost încântat de prestația jucătoarelor, iar fetele s-au bucurat de posibilitatea de a-și măsura talentul prin fair-play si voie bună!

Echipele au fost premiate cu diplome oferite de Liceul „Taras Șevcenko” prin doamna profesor Roatiș Cristina și, bineînțeles, cu o cupă care a adus bucuria victoriei fetelor de la Sporting Sighet!

Camelia Pesek

Mi-e feminitatea care-ncearcă albul rochiei. Mi-e îndoiala care-aruncă primul nasture descoperindu-mi decolteul. Mi-e, probabil, verdele ochilor care-mi redă speranţa în frumuseţea naturală. Mi-e stânjenirea care-mi arată cu degetul către pudra de culoarea pielii. Mi-e rujul roşu care nu-i prea vinovat, el stă pe buze până când, cu un gest scurt, îl şterg din reflex. Mă panichez.

Scenariul continuă de partea cealaltă a mesei, unde, sub egida unui pahar de vin, locuieşte…

Ţi-s ochii pe care-i văd cei mai limpezi, mi-e dor de puţină naturaleţe, n-am întâlnit-o demult. Ţi-ai scăpat un nasture pe undeva, ţi l-aş căuta chiar si fără certitudinea de a-l găsi, să-l coşi la loc, aici, sub ochii mei. N-ai cearcăne, niciun defect, şi-mi pare că pielea ţi-e mai măslinie de la gât în sus. Acum o secundă aveai buzele roşii care se crăpau sub efectul pastei colorate. Ţi-ai ridicat puţin privirea şi cu un gest neîntrerupt ţi-ai trecut dosul palmei peste ele. Ţi-a rămas o dungă roşie pe mână. Te-ai panicat.

Scenariul continuă de partea cealaltă a mesei, unde Ea nu rămâne fără ruj …

Mi-e orgoliul care mă face să-mi mai dau cu ruj pe buze. Pe cât de colorate-mi sunt, pe atât de femeie mă simt. Renunţ la încă un nasture din colecţia de trei care mi-au mai rămas, iar nasul mi-l pudrez uşor cu încă un strat măsliniu. Pulberea-mi ajunge pe rochia albă. Am timbre maronii de colo-colo, pe care reuşesc să le acopăr cu câteva şuviţe de păr blond, buclat. Mă descalţ pentru câteva secunde, doar să simt cât de uşor e să fii simplu pentru ultima dată, sper, în această seară. Zâmbesc fals în oglinda murdară de-o reflexie străină. Îmi rămâne ruj pe dinţi, nici nu observ. Mă ridic. Credeam c-am văzut-o pe mama; mă dor picioarele şi oftez c-un sunet de frecvenţă neaşteptată, mă panichez.

Scenariul continuă de partea cealaltă a mesei, unde El rămâne fără vin…

Ţi-ai dat din nou cu ruj pe buze, ţi-ai pus şi pudră măslinie, măcar miroşi a liliac. Sub firele blonde se-ascund cercuri pulbere şi-mi arăţi din ce în ce mai goală, şi la propriu şi la figurat. Te ridici pentru un moment, credeai c-ai văzut pe cineva. Scoţi un sunet, de parca-i suspina, te dor picioarele? Îmi mai torni puţin vin? Sunt pe cale să-ţi propun ceva riscant.

Scenariul nu continuă, decât dacă doreşti să vezi o femeie dezbracată…

Mi-a cerut să mă dezbrac. L-am înţeles perfect. În următoarea clipă mi-am şters cu ultima fărâmă de energie rujul de pe buze. Desculţă, am mers până la baie să-mi şterg pudra de pe faţă. Simţeam din nou că respir. Rochiţa albă, murdară de machiaj am azvârlit-o în coşul cu rufe, iar peste pielea goală mi-am aruncat blugii negri şi cămaşa în carouri.

Eram desculţă pe gresia din bucătărie iar la celălalt capăt al mesei el mă privea de parcă aş fi cea mai frumoasă femeie…

Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că atunci când seara te urci tiptil în pat pielea-ţi miroase a cocos. Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că şi atunci când porţi ruj ţipător, fără să vrei, îl ştergi cu dosul mâinii. Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că porţi cămăşi în carouri si părul prins în coc, pentru că-ţi place ploaia şi să sari prin bălţi, să-ţi murdăreşti pantofii şi să n-asculţi de ei. Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că ai curajul să fii tu.

Poţi să-ţi aminteşti cine ai fost, înainte ca ceilalţi să-ţi spună cine ar trebui să fii?

Daiana Opriş,

elevă în clasa a XII-a B, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”

Pentru că viața nu e făcută doar din momente frumoase am decis să exprim un astfel de mesaj.

Dragă cititorule, ce mai faci? Cum o mai duci? Ai reușit să treci peste acel moment greu ivit în viața ta? Ai reușit să uiți acea persoană? Mesajul se adresează unui amalgam de oameni, totuși sunt sigură că TU ai reușit să te regăsești în el. Acum, în sinea ta, răspunde sincer la acele întrebări. Oare chiar a meritat? Aici, unii se vor gândi la faptul că au acordat o a doua șansă, alții la faptul ca au renunțat, totuși, fiecare răspunde fie cu regret, fie cu entuziasm. Unele decizii personale ne afectează viața într-un mod bun. Pentru noi, faptul de a înlătura persoanele care ne țin în loc și nu ne îndrumă spre căi mai bune, reprezintă ceva benefic. Dar ce se poate spune când persoana pe care o pierdem înseamnă ceva pentru noi? Ei bine, nu poți să ții pe nimeni cu forța, dar poți face altceva. POȚI LUPTA. Fiecare dintre noi duce o luptă zilnică, fie cu orgoliul, fie cu resentimentele, cu ura sau depresia. Chiar dacă lupta e interioară, aceasta ne marchează. Mulți dintre noi am auzit că „tot răul este spre bine”, dar, să fie oare așa? Atunci când totul merge bine și suntem fericiți, ne dorim oare să se întâmple ceva rău? Mai mult ca sigur, nu. Totuși, uneori, dezamăgirile ne fac să ne dăm seama de importanța unor lucruri și de faptul că repetarea greșelilor duce la autodistrugere. Uneori, căutând fericirea, ne abatem de la alte lucruri. Uneori, vedem fericirea în succes și astfel ne îndepărtăm de prieteni, acei prieteni care ne-au adus acolo unde suntem. Uneori, din cauza unui fapt interpretat greșit ne îndepărtăm de anumite persoane care cândva reprezentau TOTUL. Uneori, ne găsim refugiul la anumite persoane, alteori în familie, dar întotdeauna vom avea nevoie de un refugiu. Dacă am rămâne fără prieteni unde am găsi refugiul? Desigur, mulți o să răspundă: „în familie”, dar, oare, nu avem fiecare un prieten care ne e mai apropiat decât un frate? Un prieten care știe totul despre noi? Un prieten care ne simte durerea?

Atunci când nu ai un astfel de prieten, lucrurile nu stau prea bine, de aceea, dragă cititorule, te rog să ai grijă de persoanele pe care le ai lângă tine. Poate, cândva, nu vor mai fi acolo…

Crina Tămaș

clasa a IX-a E, Colegiul Național „Dragoș – Vodă”

Poate fi inteligența produsul unui algoritm care se petrece la nivel neuronal? Cum ar fi dacă omul ar gândi după o matematică de care el însuși nu este conștient? O matematică care se petrece la nivel neuronal? Dacă am putea să ne imaginăm un spațiu care să cupindă infinitul, iar acel spațiu să fie însăși mintea noastră legată de suflet prin legături invizibile și aproape imposibil de detectat. Ar fi o știință frumoasă, a conexiunilor, a ne-limitării. Oare când discutăm despre minte, putem vorbi de frontiere?

Cum ar fi dacă toate gândurile noastre s-ar baza de fapt pe un algoritm, pe care creierul nostru îl repetă la nesfârșit? Răspunsul la această întrebare a fost formulat în cadrul unui studiu publicat în revista Frontiers in Systems Neuroscience.

În rândurile care urmează aflăm mai multe despre argumentele care susțin această teorie și modul în care această descoperire ar putea revoluționa inteligența artificială așa cum o înțelegem la ora actuală. Creierul uman este cel mai complex organ, fapt pentru care a inspirat un model de inteligență artificială, iar algoritmul descoperit în teoria conexiunii subliniază procesele complexe care se desfășoară în creierul uman.

Cu alte cuvinte, această teorie vorbește despre cum se petrece procesul achiziției de cunoștințe, adică cum are loc fenomenul învățării, respectiv diverse procese cognitive precum generalizarea și abstractizarea. Se pare că neuronii „socializează’’ la fel ca oamenii. Vorbim despre un soi de comunicare prin care neuronii asamblează și înșiră informația. Nimic nu este aleatoriu. În funcție de anumiți stimuli, se asociază un anumit grup cu un anumit număr de neuroni, iar învățarea se produce de fiecare dată când sunt formate noi tipuri de asocieri. Iar aceste noi tipuri de asocieri „salvează” organismul de pierderi și boli neurodegenerative precum Alzheimer.

Practic, ne putem imagina cum grupuri de neuroni similari formază clustere complexe, și în acest mod construiesc idei și informații similar unui Rubik Cube- cu infinite posibilități de combinații și cu cât apar mai multe astfel de combinații, cu atât ideile care se nasc grație acestui proces fascinant sunt tot mai complexe.

Întrebarea mea ar fi: ce s-ar întâmpla dacă omul ar fi conștient de toate procesele complexe care se petrec în timpul în care acesta gândește, în care meditează, în care se roagă?

Antonia Dubovici

sursă foto: internet

MĂRŢIŞOR
Au ieşit icoanele la plimbare, ţopăie guralive. Uneia tocmai i s-a adus, pentru întîia oară, închinare. ”Primăveri de pus în cui, / Cocoană ca mine nu-i”!

MAI
În grădinuţa dintre blocuri, toate plantele sunt uriaşe, în frunte cu bujorul. Bătrânii proprietari au încredinţat-o unei tinere perechi de pensionari militari, din blocul vecin. Burtoşi, aceștia umblă agil pe cărările înguste dintre straturi – sapă, plivesc, adapă plantele cu nemiluita. Seara, în Mai, după ploaie, numai într-un halat pufos, domna resfiră puii bujorului. Dimineaţă vor înflori toţi. “Veniţi să vedeţi ce castraveţi frumoşi am!” – va striga domnul comisar.

CONFUSION
Dimineaţă, deschid fereastra. Pe trotuar, dulăul blocului se uită spre mine. Nu mai știu care căruia-i zicem: „Ce-i, unch’eşú’?”

CĂLDURĂ MARE…
Duminică la amiază. Mică, dolofană, în roșu, iese din bloc în grabă. – ’Ce nu ți-ai pus, tu, lănțișorul? – o ia în primire soțul, la costum, plimbând căruciorul. – Că n-am apucat!… – îi răspunde ea gâfâind, transpirată, preluînd căruciorul.

CULOARUL „BIG”
”Domnu’, domnu’, nu loaţi lapte?… vi-l dau cu 40… groşcior…, morcozi, domnu’…, avem oauă proapete…, luați petrenjel din Iapa, doomnu’… !”

DULCE GRAI
S-a deschis un nou magazin. O bătrânică în strai popular coboară cu greu treptele: „Uăă, am gândit că-i angro, da-i numa’ andetai!…”

DOMN’ DOCTOR
Un chefliu iese de la Curtea Veche. „Trai bun, Ionuc!” – se adresează, scoţându-şi căciula, statuii înzăpezite.

PERONISTUL…
Peronul Gării, dimineaţă, demult… O nevastă tânără, în strai popular îşi aşteaptă bărbatul de la lucru, din lume. „… Şi nu ţi-i greu singură ?” – o întreabă un „peronist”. „Apoi, domnúle, când te legi de lume, ori mori, ori tri’eşti!”

CĂLDURĂ MARE
Zi toridă. Chioşcul din staţia de autobuz. Nevastă: ” … Din care, Ioa’?” „… Cola!… Auzi, „din care?”!… Ce mă inervezi!… ”

MENIUL ZILEI
– Pot să iau un pic oţetul?
– Cu siguranţă!

LA OFTALMOLOG
„Mie să-mi comanzi o ramă ca aiasta, domn’ doctor !” – cere pacientul arătându-şi vechii ochelari. „Cu ie mă înţeleg! Nu altele, noi, cu tot felul de ţărâmoane! …Ori două – una de rezervă!”

ÎNDEMN…
Venind dinspre Dealul Cetății, o bătrânică dă bineţe vecinei, o orăşancă invalidă, într-un cărucior: „Da’ unde te-ndemni?”

UPDATE
G’eorg’e despărţindu-se de Ion: – Noa. te-am pupat, mă, te-am pupat!

Autor, Marin Slujeru

Majoritatea tinerilor știu de „Orange Is The New Black” (Portocaliul este noul negru) ca fiind unul dintre cele mai vizionate şi cunoscute seriale din ultimii ani. Puţini ştiu însă că serialul se bazează pe cartea cu același nume, scrisă de Piper Kerman, carte pe care urmează să v-o prezint în câteva rânduri.

Colaborând în România cu editura Publica, făcând parte din colecția Narator, Piper Kerman își împărtășește trăirile dintr-o pușcărie americană pentru femei. Pledând vinovată în cazul legat de traficul de droguri din care făcea parte înainte cu câțiva ani să fie condamnată, personajul principal ajunge față în față cu o latură a vieții pe care nu o cunoștea. Ajunge să se obișnuiască, însă are parte de o „surpriză” care îi întoarce viaţa pe dos: bunica îi decedează, logodnicul o părăsește pentru prietena ei din copilărie, și cea pentru care lucra ilegal ajunge să îi fie colegă de celulă.
Mie personal mi-a plăcut modul în care autoarea organizează povestea în așa fel încât să fie vizionat și serialul. Cartea nu deține toate informațiile necesare pentru a înțelege în totalitate ceea ce se întâmplă iar cu unele personaje se comportă într-un anumit fel, așa că i-a dat o mână de ajutor regizorului și acesta a adăugat povestea fiecărui personaj. Situațiile la care ia parte şi pe care le trăieşte sunt descrise atât de bine încât poți cu ușurință să te pui în locul ei, iar pe mine asta m-a ajutat să înțeleg mai bine prin ce a trecut.

Dacă nu sunteți pasionați de citit, vă recomand cu mare drag serialul în care aveți parte de aceeași acțiune intensă precum cea prezentată în carte !

Elekeș Evelyne Carla

clasa a XI-a B,Colegiul Național Dragoș Vodă

Noël Bernard (Noël Bernard Berkovici) s-a născut la Sighet la 25 februarie 1925, pe strada ce azi se numeşte Mihai Viteazu nr. 19, dintr-o familie mixtă, tatăl fiind evreu iar mama săsoaică.

În anul 1937 se stabileşte împreună cu părinţii la Tel Aviv de unde, în anul 1940, emigrează la Londra; urmează cursurile Facultăţii de Matematică şi, după ce primeşte cetăţenia britanică, devine colaborator al secţiei române al postului de radio BBC şi Vocea Americii. Din anul 1953 se stabileşte la München, în Germania, unde devine redactor al secţiei de limba română al postului Europa Liberă, în 1957 fiind promovat director adjunct iar apoi, între 1966-1981 director al secţiei române a Radio Europa Liberă. Vorbitor al limbilor ebraică, idiş, engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă şi română, în cariera sa de jurnalist s-a remarcat ca un fin şi erudit analist politic. Noël Bernard a murit din cauza unui cancer pulmonar suspect, la vârsta de 56 de ani, la 23 decembrie 1981. Cât a fost directorul Departamentului românesc al postului de radio “Europa Liberă”, a fost ţinta unor campanii de discreditare şi de intimidare şi a fost condamnat la moarte de regimul Ceauşescu, fapte confirmate de colegii săi, de ofiţeri superiori ai fostei Securităţi şi ai STASI. Fiind incinerat la cererea sa testamentară, cenuşa sa se află într-o urnă în casa ultimei sale soţii, Ioana Măgura, în San Diego, California – SUA.

Ioan J. Popescu

Construit după planurile arhitectului Kreiszel Géza, în anul 1893, în stil neorenascentist, pe locul fostei săli de sport a Liceului Reformat şi a casei părinteşti a actriţei Prielle Kornelia, fapt consemnat de o placă de marmură albă montată în 1896 pe faţada palatului cu ocazia aniversării celebrei actriţe: “Pe locul acestei clădiri s-a aflat casa în care s-a născut Prielle Kornelia, marea artistă a ţării. Această placă memorială a fost înălţată în anul 1896, la a o mia aniversare a existenţei Ungariei”. Cheltuielile plăcii au fost suportate de proprietarul clădirii.

Szabó Aurel, un renumit avocat, a studiat la Budapesta, fiind unul dintre cei mai culţi oameni ai vremii. Palatul a fost construit cu multă grijă. Intrând pe poarta monumentală a faţadei ne aflăm într-un coridor pictat în stil neorenascentist, de o calitate artistică impresionantă. La stânga intrării, din holul principal urcăm treptele de marmură roz, putând admira pereţii şi tavanul bogat pictat. La etaj, salonul de primire a invitaţilor are un parchet ornamentat, de o frumuseţe aparte, sugerându-se modelul unui covor. Fiecare cameră are alt model de parchet, marchetăria fiind de o calitate unică în zonă.

Atracţia clădirii era celebra bibliotecă, care cuprindea mii de volume, aşezate în dulapuri sculptate. Sticla care împodobea uşile acestor dulapuri era marcată cu monograma Sz.A., iar între ornamentele florale se puteau vedea în basorelief portrete ale unor scriitori şi poeţi. Pereţii erau tapiţaţi cu catifea şi mătase, iar sobele erau adevărate opere de artă. Aici au fost păstrate obiectele personale ale actriţei Prielle Kornelia, donate ulterior oraşului.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

La recenta Conferință de Securitate de la München (17 – 19 februarie 2017), ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, sugera și previziona „o nouă ordine mondială democratică și justă”. Este foarte clar că Rusia se va implica, în perioada următoare, mult mai mult în jocurile geopolitice și geostrategice. Este din ce în ce mai clar că politica Moscovei de „recâștigare” a prietenilor din centrul și estul Europei va marșa pe pârghiile economice, pentru a-i apropia pe cei mai nehotărâți dintre europeni. Actuala criză de identitate europeană unionistă este momentul favorabil pentru implicarea decisivă a Rusiei. Indiscutabil, Rusia își dorește un rol care să-i readucă poziția de leader în (re)configurarea economică mondială ce va avea loc în perioada următoare. Noua ideologie, globalizarea, are tendința de-a consolida o segregare politico – economică brutală ce poate resuscita orgoliile naționaliste transcontinentale. Istoria o vor scrie, azi și mâine, nu doar… illuminati.

Și vizita recentă la Sighet a ambasadorului Rusiei, Excelența Sa Valery Kuzmin, diplomat remarcabil, se înscrie, probabil, pe noua agendă rusească de recâștigare a încrederii cel puțin a foștilor aliați. Faptul că amabasadorul a găsit căile de comunicare în primul rând cu apropiații pe criterii etnice, ne obligă să regândim și noi potențiale formule de reamorsare a colaborării pornind de la valorile comune, culturale în primul rând, ce pot oferi garanții României că mai poate spera la echidistanță din partea unui colos mondial, ce dispune de pârghii eficiente să ne… trezească la realitate.

Am apreciat, la discuția pe care a avut-o ambasadorul cu reprezentanții presei, desfășurată marți, 14 februarie 2017, politețea naturală și mai ales atenția la detaliile răspunsurilor. Fără să jignească sau să afișeze un aer de pragmatism indiscutabil, Excelența Sa a ținut să puncteze ferm și părerea oficială vis a vis de relațiile noastre “nefirești” privind securitatea în regiune.

Întrebându-l despre “nota” pe care domnia sa ar acorda-o relațiilor ruso – române actuale, am aflat că NATO rămâne totuși “cuiul” ce deranajează și incomodează discuțiile bilaterale. NATO, în viziunea domniei sale, nu a fost prezentă în momentele fierbinți din istoria recentă a României, dar aduce blocaje consistente – în concordanță cu strategiile inflexibile pe care le-a impus, cel puțin până în acest moment – în relațiile paneuropene firești, atrăgându-ne, deocamdată, dezavantaje economice. Oricum, șansa și salvarea noastră pot fi relațiile cultural – artistice ce țin nestinsă prietenia româno – rusă la nivel comunitar.

O altă nedumerire a mea vizând fluxul de turiști ruși nesemnificativ spre România (considerată de domnul ambasador o țară cu istorie și obiective turistice foarte interesante) mi-a adus o sugestie la fel de fermă: dacă ne dorim vizibilitate dinspre Rusia e de dorit să vorbim…. rusește și să țintim precis imensa piață rusă! O concluzie simplă: trebuie să ne promovăm mult mai bine și să luăm la modul serios în considerare faptul că Rusia poate înghiți orice… produs „Made in Romania”.

Dacă Germania tratează cu multă condescendență relația cu Rusia, nu văd de ce nu am putea și noi să gândim în special pe criterii economice și să facem pași spre un parteneriat favorabil nouă. Trebuie să ne învingem prejudecățile și să acceptăm că nu suntem atât de puternici – cu toate scuturile ce ne induc senzația de siguranță – încât să ne permitem dușmani de talia Rusiei.

Ion Mariș