En garde: Bătălia Cărților!!! (din trei perspective)

Am ales să mărturisim din trei perspective această inegalabilă bătălie, tocmai pentru ca voi, cei ce citiţi acest articol, să vă puteţi da seama cât de frumoasă este Bătălia Cărţilor.

1. Corneștean Anca, finalista de anul trecut, întoarsă de la Cluj – Napoca cu un Premiu Special, care ieri, 23 februarie, a fost membră a juriului: „Am fost profund impresionată să pot vedea că în Sighet sunt atât de mulţi iubitori de lectură. Azi, mi-am adus aminte de când am fost şi eu în locul concurenţilor, cu câtă ardoare mi-am susținut punctul de vedere asupra cărților citite. Nu e ușor nici să fii în juriu. A fost greu de jurizat, concurenţii au fost foarte buni, ceea ce nu a putut decât să îmi bucure inima şi să mă facă fericită. Puteam zări pe chipul lor nerăbdarea de a afla cine este câștigătorul, dar și bucuria, pasiunea cu care prezentau cărţile. E minunat să vezi că oameni de vârsta ta iubesc aşa mult lectura. M-am simțit onorată să fac parte din acest juriu, să văd prezentări atât de frumoase şi ingenioase, să-mi doresc atâtea alte titluri de cărți spre lecturare.”
2. Ancuța Suciu, perspectiva spectatorului: „Emoţii este cuvântul care descrie cel mai bine atmosfera din sala în care s-a desfăşurat bătălia. Vedeam pe chipul fiecărui concurent emoţii, indiferent de cât de pregătit era. Emoţiile erau un semn al dorinţei de reuşită, indiferent că erau pe chipul concurenţilor, al juriului sau al profesorilor, ba chiar pe chipul meu şi al colegilor noştri. Pasiunea cu care prezentau a fost uluitoare. Unii dintre concurenţi au trăit odată cu acțiunea din carte şi acest lucru s-a văzut. Îmi pare foarte bine că am asistat la acest eveniment, fiindcă am realizat cât de importantă este lectura într-o eră în care tehnologia este mai presus de orice, chiar mai importantă decât relaţiile dintre oameni. Lectura stârneşte interese comune, face ca oamenii să comunice mai mult între ei, prin dezbaterea cărţilor citite.”
3. Impresiile concurentei, Gabriela Mich, elevă în clasa a VIII-a A la Liceul Pedagogic, una dintre cele mai bune concurente de la bătălie: „Am fost, am participat, mi-a plăcut, voi reveni! Acestea sunt cele patru cuvinte cheie pentru a descrie cea mai frumoasă bătălie: cea a cărţilor. La acest tip de evenimente cel mai mult apreciez faptul că întâlnești persoane cu interese şi pasiuni comune de la care poţi învăţa câte ceva sau pot învăţa ei de la tine. Suspans, entuziasm, emoţie, bucurie, amuzament, dar, mai ales, scăparea de tracul scenei sunt câteva dintre senzaţiile trăite astăzi, 23 februarie, la Bătălia Cărţilor. Când am păşit pragul sălii festive, am crezut că intru într-o lume diferită în care cărţile – cei mai tăcuţi prieteni – îţi vorbesc. După aceea, a urmat dezbaterea Convinge-mă să citesc! Am fost împlinită sufleteşte după aceasta, deoarece speram că o parte din prezentarea mea – facută din toată inima şi cu toată pasiunea – va ajunge în sufletul fiecărui spectator şi îl va face să citească această minunată carte. A fost o experiență inedită pe care nu o voi uita niciodată! Abia aștept să mă împrietenesc cu următoarele 10 cărţi!”

Aşadar, acestea fiind spuse, Bătălia Cărţilor a impresionat atât juraţii, spectatorii şi, nu în ultimul rând, concurenţii! Sperăm ca organizatorii să realizeze şi următoarea ediţie !

Redactori: Anca Corneştean
Anca Suciu
Mich Gabriela
Clasa a VIII-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”
Profesor îndrumător: Odarca Bout




Învață despre tine! (autor, Mirela Costinar)

costinar-mirela1Aș vrea să înțeleg oamenii însă, cu cât caut mai multe răspunsuri cu atât mă izbesc mai tare la pământ întrebările, care parcă nu se mai termină. Nici măcar nu știu de ce fac asta, de ce caut. Pare inutil, de ce ne complicăm viața cu lucruri atât de evidente?! La vârsta mea, majoritatea relațiilor se consumă repede și, cel mai grav e că ne consumă brutal din esența vieții și din timp. Timpul… E atât de prețios și de puțin, încât nu ne permitem să-l risipim pe oamenii nepotriviți.

Singură sau „luată”? Oamenii se împart în două mari categorii, indiferent dacă asta îi împlinește sau nu și, culmea e că le-a devenit parte din mentalitate. În cel mai bun caz singuraticul se încarcerează în vicii, iar cel dintr-o relație, înșală. Există excepții, dar de aceea se numesc așa, fiindca sunt rare. Oamenii vin și pleacă, nu-ți risipi timpul! Fă artă, devino opera propriilor decizii! Succesul și odihna nu vin la pachet, deci asta înseamnă sacrificiu. Nu e timp pentru compromisuri sentimentale, efort neapreciat și lacrimi acum. Iubesc, căci nimeni nu poate trăi fără iubire, însă iubesc în felul meu. Iubesc o pizza bună, un apus de soare frumos sau o carte remarcabilă. Iubesc să vreau.

Când îți dorești ceva cu adevărat, te implici total. Ești flămând, dar totuși sătul; obosit și parcă energic, de neoprit. Ce poate fi mai frumos de atât? Să încerci să uiți pe cineva pe care l-ai iubit, e ca și cum ai încerca să-ți amintești pe cineva pe care nu l-ai cunoscut vreodată. Imposibil, corect? Asta vreau să însemn eu. Un gând, poate o idee, poate un sfat, o lecție sau poate o poveste de viață. Am dedus faptul că noi, oamenii, iubim modul în care ne face acea persoană să ne simțim, și devenim egoiști. E atât de simplu, logic, cu toate că puțini acceptă, dar iubirea nu se rezumă la atât. Când treci la cealaltă extremă și renunți la tine în favoarea celuilalt, e doar ignoranță. Dacă te ignori pe tine și te sacrifici pentru cineva, te condamni singur. Repet: toate trec și toți pleacă, dar tu, tu rămâi. Educă-te, vindecă-ți trupul și sufletul, ia-ți vacanțe, ia-ți și visele cu tine, scoate-te la cină și trăiește-ți viața! Vei iubi mai încolo. Acum însă, învață despre tine, descoperă-te!

Mirela Costinar

(clasa a X-a F, C. N. „Dragoș – Vodă”)

sursă foto: internet




Tinerii interactieni sigheteni readuc cinematografia în oraș!

Harry PotterUn alt proiect îndrăzneț al Clubul Interact Sighet a debutat vineri, 17 februarie. Membrii clubului s-au gândit cât de mult lipsește orașului un cinematograf și au venit cu ideea de a improviza un mini cinematograf, unde își propun să proiecteze, săptămânal, filme. Au început cu seria de filme Harry Potter, o alegere foarte bine primită de sigheteni, după cum mărturisește Antonia Hosu, președintele în curs al clubului.

La această primă proiecție au participat în jur de 50 de persoane care au primit în schimbul biletului în valoare de 10 lei, suc și popcorn. Banii încasați au fost folosiți pentru achitarea licenței pentru filme urmând ca pe viitor, în funcție de succesul proiectului, aceștia să fie o sursă de finanțare pentru alte activități propuse de membrii clubului, sau de sigheteni.

Pe această cale, Clubul Interact Sighet vă invită să luați parte la cea de-a doua proiecție de film din seria Harry Potter, vineri, 24 februarie, ora 18:30 la Galeria de artă Vassiliev, gazdă a acestui proiect deosebit!

Camelia Pesek




Ai carte, ai parte! (autor, Carolina Burcuș)

Carolina Burcus

Recenzie: „Matilda”, de Roald Dahl

„Matilda” este una dintre binecunoscutele opere ale lui Roald Dahl, unul dintre cei mai îndrăgiți autori pentru copii.

Este vorba despre o fetiță pe nume Matilda. Părinții ei nu o susțin în cultivarea cunoștințelor sale, încurajând-o să stea să se uite la televizor în loc să citească, sau să mănânce chipsuri în loc de mâncare, și multe altele. În schimb, mica perseverentă ajunge să citească toate cărțile din casă și, după ce epuizează toate volumele, este nevoită să meargă la bibliotecă. Se familiarizează cu această metodă, iar bibliotecara, văzând-o des, consideră că ar trebui trimisă la școală. După un timp ajunge și acolo, unde domnișoara Honey devine noua familie a Matildei.

Oportunitatea de a învăța nu este la îndemâna tuturor, dar Matilda arată că dorința arzătoare și perseverența duce omul pe cea mai înaltă culme a vieții, educația. Trebuie să profităm de ocazia noastră deoarece aceasta s-ar putea să nu se întoarcă… Educația nu este doar un cuvânt pe hârtie, este puterea reală a cuiva. Pare neînsemnată, dar ea ghidează un suflet prin ploaie, noroi și zile senine. Se bazează pe ea și sentimente: a iubi, a fi fericit, educat…

Matilda reprezintă acel tipic suflet pierdut, pierdut printr-o mare de fețe, având părinți needucați, care nu pun preț pe învățătură, dar, totuși, reușește să străbată oceanul de năravuri și să ajungă la capătul luminos și pur… capătul educat.

Vă recomand să citiți cartea. Personal, mi-a plăcut foarte mult. Consider că este genul de carte ”pentru copii”, care înseamnă ceva și pentru adulți. Așa că, NU UITAȚI, perseverența și speranța, valorează mai mult decât o mie de cuvinte, după cum bine se știe: ”Speranța moare ultima!”.

Carolina Burcuș

clasa a V-a, C.N.”Dragoș Vodă”




O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Municipal Sighet

Spitalul Municipal Sighetu Marmației dorește să încurajeze oamenii să doneze voluntar sânge și vă aduce la cunoștință că în data de 07.03.2017, între orele 09:00-11:00, în incinta LABORATORULUI DE ANALIZE MEDICALE din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației se va desfășura o noua Campanie de donare de sânge.

Este prima campanie de acest fel din Sighetu Marmației, din acest an. Și pentru că e în apropierea zilei de 8 Martie, vă invităm să fiți alături de noi și în această campanie. Donarea de sânge poate fi un altfel de cadou pentru cea pe care o iubiți, mamă, fiică, soră, iubită, prietenă, sau pur și simplu o colegă.

Majoritatea spitalelor din România se confruntă cu o acută lipsă de sânge. Potrivit statisticilor, doar 2 din 100 de români donează sânge în fiecare an. Așadar, dacă vrei într-adevăr să ajuți și tu, nu mai amâna momentul, deoarece chiar de tine poate depinde viața unui om. Să donezi sânge este un gest frumos pe care trebuie să-l faci cel puțin o dată în viațî. Centrele medicale au nevoie în permanență de sânge. Cu cât există mai mulți oameni dispuși să doneze sânge, cu atât mai mulți pacienți vor avea șanse să se însănătoșească mai repede. Donarea de sange este un exemplu de altruism și umanitate. Ce poate fi mai uman decât o persoana care donează sângele său unui necunoscut? Să nu uităm că sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința celui de lângă noi. Va mulțumim!

Comunicat Spitalul Municipal Sighet




Byron, gamerii și poezia (autor, Antonia Dubovici)

Un nou joc pe computer și-a propus ceva cu totul inedit, nici mai mult nici mai puțin decât de a transforma gamerii în scriitori. Exact, ați citit corect. Poate vă întrebați ce pot avea în comun jocurile video cu scrisul? Și eu m-am întrebat același lucru, iar răspunsul creatorilor jocului a fost genial. Ei s-au gândit să pună în aceeași încăpere literatura și jocurile video. Așa a fost creat “Elegy for a Dead World”, care nu întrunește caracteriticile unui joc clasic pe computer, deoarece aici ești mai degrabă invitat să explorezi lumi care au dispărut, având ocazia de a scrie povești, poeme sau cântece.

Ți se dă un scenariu, iar tu ai ocazia de a-ți folosi și dezvolta abilitățile artistice pentru a putea parcurge itinerariul jocului. Acest joc, sau mai degrabă tărâm de explorare virtuală este inspirat din poemele lui Byron, Keats și Shelley, aducând în fața curiosului o atmosferă cu o încărcătură aparte, cu rolul de a induce gamerul/călătorul într-un mediu propice creației artistice.

“Elegy for a Dead World” este de fapt un soi de instruire mentală și spirituală în care nu lipsesc provocările pentru a trece la următorul nivel, fiind invitat să-ți pui serios mintea la contribuție. Finalul călătoriei îți oferă posibilitatea de a-ți împărtăși povestea/poemul cu alți jucători sau chiar posibilitatea de a-ți publica cele mai interesante tentative scriitoricești.

Pare interesant? Dacă da, pe câți dintre voi v-a făcut deja curioși?

Antonia Luiza Dubovici

Surse:
http://bigthink.com/design-for-good/experimental-game-turns-players-into-poets-and-writers?utm_campaign=Echobox&utm_medium=Social&utm_source=Facebook#link_time=1479481712
http://www.dejobaan.com/elegy/




Talentul și pasiunea (autor, Andreea Șofineți)

Andrea SofinetPoate că nu sunt scriitor, dar un sfat bun ajută pe oricine. Astăzi o să vorbim despre talent și pasiune, iar mâine poate cineva chiar va avea ambiția să facă ceea ce eu am scris.

În spatele fiecărei persoane există acel ceva care ne deosebește de toți și de toate: talentul sau pasiunea. Talentul este modul prin care ajungem să ne luminăm și să ne descoperim singuri destinul. Nu renunța la el, dacă îl ai, ci continuă să progresezi și gândește-te că faci parte din acei puțini oameni care își creează o viață în care fac ceea ce le place. Poate că nu mulți își vor da seama ce înseamnă să lucrezi toată viața într-un loc fără să-ți placă ceea ce faci, nevoit să te duci în acel loc în care nu vezi în jurul tău decât obligații. Află că nu trebuie să ai o stare financiară foarte bună ca să ajungi cineva în viață, ci să lași în urmă amprenta ta și, poate curajul cu care ai luptat tu, îi va motiva și pe alții.
Încredere, pasiune, exercițiu, curaj, asta înseamnă dorință adevărată. Încă un lucru important pe care nu trebuie să-l uiți, este să riști, chiar dacă de cele mai multe ori vei eșua. Tot ce trebuie să știi este că va veni și ziua în care va exista cel puțin o reușită care, este puțin spus, poate va fi primul tău pas spre o viață în care îți folosești din plin talentul sau pasiunea. Poate că tu ești jos, dar visul tău poate ajunge la extreme! Crede și vei reuși, acesta este mesajul meu!

Două citate care, poate, te vor ajuta:
„Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia) și „Nici un lucru măreț din lume nu a fost realizat fără pasiune.” (William Curtis)

Andreea Șofineți

(clasa a IX-a E, C. N. „Dragoș- Vodă”)




Povestea unui băiețel care s-a trezit, peste noapte, în spital…

Puiul de om aleargă după mama lui, prinsă cu serviciul. Stă într-un colț de masă și-și face temele, răspunde dacă îl întrebi, în rest e serios. Nu prea îi place mâncarea, numai dulciurile. E iarnă afară, dar el are obrajii ireal de albi, e ager, iar ochii mari te urmăresc în tăcere. Noi, adulții ăștia serioși, îl mai băgăm în seamă din când în când. Și-atunci râde și are chef de povestit. E bucuros că vine vacanța de iarnă și Moșul și zăpada. E băiat mare și e la școală, are responsabilități.

Vacanța e pe sfârșite, dar, din păcate, puiul de om despre care tocmai scriu, nu merge iar la școală sau mai exact nu la cea cu care este el obișnuit, nu se întâlnește cu doamna învățătoare și cu colegii pentru a povesti și el câte a făcut în vacanță și câte i-a adus lui Moșu. De ce? Pentru că nu se știe ce ursitoare rea a decis altfel, iar oamenii aceia mari, îmbrăcați în halate albe, i-au găsit o boală, leucemie. Cum așa, dintr-o dată? El era doar puțin obosit și mai mult semăna totul cu o răceală. Dar uite că el ia drumul Clujului, la o altfel de școală, mai dură, mai aprigă, în care calificativul nu mai e bine, foarte bine, satisfăcător ci e balanța între a fi și a nu fi. E școala în care nici un părinte nu ar dori să-și înscrie vreodată copilul, dar care, din păcate, e plină mereu și, în care, fiecare își joacă șansa. Uite că pentru el vacanța nu e gata, cu toate că îl așteaptă toate cărțile și caietele și doamna învățătoare.

Puiul de om nu înțelege de ce până ieri putea să alerge vesel afară și acum are voie doar între patru pereți. De ce este amorțit și i se fac tot felul de analize, de ce mama plânge pe ascuns și de ce tati a rămas acasă. De ce nu mai poate să meargă la mami la serviciu să o aștepte? De ce nu mai poate șă-și facă temele, să meargă la școală? Uite, acum trebuie să-și radă și părul, pentru a-i crește altul mai puternic, dar asta doar după ce oamenii cei mari, în halate albe, o să-i termine ședințele de chimioterapie. Uite că și mama se joacă. Și-a pus mască atunci când stă cu el. Și e tristă. Și el trebuie să mănânce și lucruri ce nu- i plac lui. El vrea să alerge, dar nu poate.

Povestea aceasta nu e inventată, e povestea unui băiețel care s-a trezit, peste noapte în spital și care vrea să se facă bine, chiar dacă acest lucru nu se poate peste noapte. Alături de el sunt părinții lui, suntem noi, adulții cei serioși, care ne mai făceam timp să povestim cu el, sunt medicii de la Oncologie Pediatrică din Cluj și Asociația Beatrix Buhrer pentru Sprijinirea Copiilor Afectați de Cancer, sunt dascălii și colegii de la școala unde învață.

Alături de el puteți fi dumneavostră, cititorii acestor rânduri, dacă veți dori să redirecționați cei 2 % din impozitul anual către Asociația Beatrix Buhrer pentru Sprijinirea Copiilor Afectați de Cancer, prin completarea și depunerea declarației 230 la ANAF (finanțe). Codul de identificare fiscală a asociației este 18355650 iar contul RO86BTRL01301205874316XX.

Roxana Pontoș

sursă foto: internet




REPROGRAMARE PIESĂ DE TEATRU „CERERE ÎN CĂSĂTORIE”!

Informăm publicul că piesa de teatru „Cerere în căsătorie” care urma să se joace la Sighet în 24 februarie va fi reprogramată (din motive obiective) pentru sfârșitul lunii martie, 2017. Vom anunța din timp data la care va fi prezentată piesa la Sighet.




Teatrul ca evadare din cotidian (autor, Marian Gelu)

Gelu Marian«Teatru  poate face oricine, chiar și actorii-și el se poate face oriunde, chiar și  la teatru.» Augusto Boal

De mai bine de 15 ani, elevii  Liceului  Pedagogic «Regele Ferdinand» au făcut o tradiție din participarea la câteva festivaluri de teatru francofone de imens prestigiu și istorie, din țară și  străinătate,  muncind din greu  pentru a  se prezenta  cât mai onorabil. Piesele  abordate  fac parte din repertoriul teatral pentru copii  și adolescenți, în special din autori  francezi contemporani: Yves Garric (Caprices de papillons), Ann Rocard (Le Petit Chaperon Fou, Qui suis-je?, Défilé  de mode, Les chasseurs de choux,  grande représentation du cirque Plic, La belle au bois dormant, un tournage qui reveille!) Sylvain Brison (La Dingomachine), Thierry Francois (Gare aux valises), Mélanie Sandt (Ah.. La vie quotidienne)  dar și  români: Ion  Băieșu, Valeriu Butulescu, sigheteanul Ludovic Bruckstein  etc.

Pentru trupa Ferdy, teatrul  școlar are drept scop stimularea creativității, a dezinvolturii în exprimare, promovând inovația, spiritul de competiție și imaginația elevilor din învățământul gimnazial și liceal, prin participarea acestora, în număr cât mai mare, la activități extrașcolare și extracurriculare, activarea inițiativelor din școli, promovarea creativității și originalității, punerea în valoare a pasiunii elevilor pentru arta spectacolului de teatru,  dezvoltarea capacității și a adaptabilității acestora la munca în echipă, stimularea performanțelor artistice individuale și de grup,  cunoașterea literaturii și a dramaturgiei franceze contemporane. Se  abordează opțiuni repertoriale care să reflecte  vârsta și preocupările interpreților. Se dorește realizarea unui act artistic complet care să corespundă cerințelor estetice ale operelor alese a fi transpuse teatral, cultivarea aptitudinilor de comunicare expresivă a creativității, promovarea imaginii instituției de învățământ participante la festivaluri și concursuri teatrale. Dintre acestea amintim:

Franthousiasme – festival de teatru francofon pentru tineri – are loc în fiecare an în luna  mai la Dej și reunește  de obicei cam 15 trupe din țară și cinci trupe locale. De anvergură națională, festivalul promovează limba franceză în ciclurile primare, gimnaziale și liceale prin practicarea teatrului în limba franceză. Peste 300 de elevi între 8 și 18 ani veniți din  aproximativ 40 de școli  din toate zonele țării, intră în competiție în 3 categorii distincte (clase primare, gimnaziu, liceu). Timp de trei zile, în fiecare an, municipiul Dej devine capitala teatrului francofon, odată cu startul Festivalului Național de Teatru Francofon ”Franthousiasme”.

Cel mai mare festival de teatru francofon din centrul şi estul Europei, Amifran,  are loc la Arad în octombrie , la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Festivalul propune circa  22 de spectacole, dar şi şapte sesiuni de dezbatere a prestaţiilor scenice ale liceenilor francofoni, 14 ateliere de teatru conduse de profesioniști francofoni, un spectacol al atelierelor, un concurs spectacol pe tema dramaturgiei franceze, expoziţia de fotografii “Dincolo de cortină”. Tinerii actori de pe scenă reușesc admirabil să convingă publicul, să transmită acea emoție vibrantă care rămâne în tine mult timp după ce părăsești sala de spectacol. După piesa de teatru, flori și lacrimi pe scenă marchează simbolic despărțirea de trupă  a  celor care, absolvenți de liceu în ultimul an,  au jucat în ultimul lor spectacol Amifran . Președintele festivalului este un  profesor de franceză devenit acum aproape un mit, un simbol al francofoniei : Florin Didilescu (Papa Didi) de la Arad, care conduce Asociația Amifran de 25 de ani. Festivalul înseamnă spectacole, prezentări de piese, ateliere, dezbateri, comunicare, contact spiritual. Participanții de anul trecut: Baia Mare, București, Bistrița, Cluj, Constanța, Dej, Huedin, Iași, Sighet, Slobozia, Târgu Jiu, Arad, apoi Franța, Canada, Rusia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Belgia, Italia, Albania. Spectacole pe texte moderne şi contemporane (Edmond Rostand, Jean Cocteau, Saint Exupéry, Jean-Paul Allègre, Laurent Schröpfer, Matei Vişniec) sau avînd la bază creaţii originale, completate cu atelierele conduse de actori şi animatori profesionişti au  constituit structura de rezistență  a festivalului.

Festivalul de teatru Acting de la Baia Mare a ajuns la a patra ediție, mereu sub auspiciile Rotary. Doamna Angela Dobrai, de la Rotary Club Baia Mare, coordonatoare de proiect, iar coordonator pe planul artistic a fost  profesorul Nicolae Weisz. Spectacolele au  loc la Teatrul de Păpuși din centrul vechi al orașului, în martie. Una dintre marile atracții ale acestui fetival o constituie  prezența echipei de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj: Dana Moisuc, Gelu Badea, Raluca Sas-Marinescu, Mihai Pedestru, Cătălin Mardale, ce realizează cu elevii   numeroase work-shopuri, axate pe rostire, memorare, imagine, spațiu sonor, situații scenice. Participă de obicei trupe  din  Arad, București, Cluj, Focșani, Huedin, Satu Mare, Sighet, Baia Mare. Anul trecut au putut fi văzute, în cadrul festivalului, și  două piese profesioniste: Plex, după texte de Eric Bogosian, cu Andrei Dinu și Andrei Stan, dar mai ales Columbinus de  S.Karam și P.J.Paparelli – Teatrul Municipal Baia Mare – regia: Horia Suru.

Redau mai jos câteva  gânduri, evocări și impresii despre teatru ale elevilor participanți, foști și actuali membri ai trupei :

«Mă uit înapoi și nu-mi vine să cred cât timp a trecut… 8  ani în trupa de teatru Ferdy! Îmi amintesc cu drag de primul festival Franthousiasme de la Dej, prima experiență pe scenă… de nedescris. Mă bucur mult că am fost curioasă să văd ce se întâmplă într-o trupă de teatru și nu regret niciun efort pe care l-am făcut. Zeci de ore de repetiții pentru un spectacol de câteva zeci de minute, costume împrumutate sau confecționate, recuzita, în plus provocarea de a juca un text de teatru într-o alta limbă decât cea maternă, oboseala, atât fizică cât și psihică. Am  învățat să muncesc în ehipă. Noi nu eram o trupă de teatru  și atât, noi eram o familie, iar legătura dintre noi se vedea de cum intram pe scenă. Am fost o trupă muncitoare și apreciată la fiecare concurs sau festival. În cadrul aestor ieșiri, nu doar ne prezentam spectacolul și atât: aveam activități culturale și de dezvoltare, atât în lumea teatrului cât  și  de dezvoltare personală. Am cunosut oameni noi, orașe noi,  mi-am făcut prieteni care și-n ziua de azi îmi sunt aproape. A fost o experiență minunată și vă spun cu mâna pe inimă că nu aș  renunța niciodată la această trupă care e o parte din mine. Ferdy  este și va fi mereu una dintre cele mai frumoase  experiențe din  adolescența mea. Săptămâna petrecută la Arad a fost  una magică. Emoția, plăcerea de a fi pe scenă și înconjurat de oameni care îți împărtășesc pasiunea, te fac să-ți dorești ca acest vis frumos să dureze la nesfârșit. Spectacolul a fost  reușit, apreciat de public cu lungi aplauze, iar de juriu cu laude, făcând astfel ca nesfârșitele ore de repetiții să merite efortul.» (Petrovan  Andreea- absolventă)

«Teatrul mi s-a părut un lucru foarte plictisitor, dar am zis să îi dau o șansă, atâta timp cât am avut ocazia să intru în trupa de teatru Ferdy Junior. Am început să cunosc oameni noi, să învăț lucruri noi și, cel mai important, să mă distrez. Nu am știut ce înseamnă teatru până ce nu am descoperit esența festivalurilor teatrale. Pentru mine teatrul înseamnă distracție, relaxare, comunicare, imaginație, răbdare, îndemânare, curaj și familie. În Arad, unde am participat la primul meu festival, am învățat o mulțime de lucruri interesante, educative și am cunoscut o mulțime de oameni. La teatru, oricât de supărat, mofturos sau plictisit ai fi, devii fericit și plin de viață, chiar dacă ești spectator sau actor. Teatrul este un remediu! Mergeți la teatru!» (Fetico Denisa – clasa a IX-a C)

«Teatrul este viața proiectată cât mai evident pentru a fi înțeleasă. Actorii scot în evidență defectele umanității printr-un joc comic sau dramatic. Toată lumea știe că fericirea absolută  este de scurtă durată sau pentru alții chiar inexistentă, însă pentru mine ea (aceasta) există prin  teatru. Când sunt pe scenă pur și simplu nu mai sunt eu, emoțiile îmi sunt luate de lumina reflectoarelor asemănătoare unor stele zâmbitoare ce îmi șoptesc că va fi bine, scena care scârțâie îmi face picioarele să nu-mi mai tremure, îmi dă putere, iar cortina mă face să uit de mulțimea de oameni care mă vor privi. Aplauzele reprezintă cel mai frumos moment, cel al fericirii absolute, al raiului pentru cel care joacă și bineînțeles rodul muncii sale. Ele îți fac sufletul să zâmbească. Prima mea apariție pe scenă dar și celelalte m-au făcut să iubesc ceea ce fac, sa-mi dea speranță și încredere în mine. Nu pot explica  exact ce  simt când joc teatru dar în mare: sufletul îmi zâmbește, inima îmi dansează de bucurie, uit de tot și de toate, îmi cresc aripi și mă simt împlinită. Teatrul îmi face inima să bată foarte tare, aproape că îmi sare din piept, dar tot el îmi dă o  mare pace interioară . De ce iubesc teatrul? De ce sunt așa îndrăgostită de el? Simplu, fără de el aș fi rămas oarbă deoarece reprezintă lumina ochilor mei care mi-a dezvăluit identitățile și stările multiple ale oamenilor; aș fi fost surdă deoarece el este sunetul vieții, șoptit atât de clar pentru a fi înțeles, fără de el nu aș mai fi ascultat și interpretat atâtea sentimente, atâtea vorbe mărețe care pot fi spuse în miliarde de feluri, exprimând de fiecare dată altceva, la fel ca viața de zi cu zi, actorii sunt schimbați însă trec prin aceleași scene, de multe ori interpretate altfel. Fără teatru aș fi rămas mută, el fiind glasul inimii mele care strigă și mă îndeamnă să fac ce-mi place, ce mă face fericită… Teatrul poate fi asociat cu o grămadă de elemente dacă ajungi să-l înțelegi, de exemplu: poate fi luna care dă lumină nopții, prietenul sufletului și cheia vieții deoarece ne poate rezolva anumite probleme din viață, dar mai ales ploaia (tristețea), curcubeul (fericirea de scurtă durată) și soarele (părțile bune) din viața omului. Ceea ce am învățat din această experiență deosebită este că orice text de teatru este un diamant neșlefuit, care poate deveni oricând, cu grijă și muncă, ceva foarte valoros și strălucitor, și că teatrul în sine reprezintă inima din corp care bate doar în cadrul unor oameni care iubesc asta. Scenele jucate sunt florile minunate, admirate de oameni care dacă nu sunt udate cu aplauze se ofilesc. Actorii reprezintă sufletul si misterul, iar coordonatorii îngeri păzitori care  ne ajută spre îndeplinirea viselor. În cadrul acestui joc ce reflectă viața, am cunoscut oameni frumoși sufletește, care au aceeași dorință și am creat, cu ajutorul lor, legături indestructibile.» (Botizan Denisa – clasa a XII-a D)

«Ce este teatrul? Pentru mine teatrul înseamnă un vis frumos. Un vis pe care l-am descoperit cu puțin timp în urmă. N-am fost un copil care a crescut jucând teatru, cum sunt mulți alți prieteni de la alte trupe ale țării. Aventura mea în lumea teatrului a pornit de la principiul meu de viață, acela de a încerca și a gusta din toate laturile culturale posibile, pentru a-mi canaliza energia, talentul și răbdarea spre activități care să-mi dezvolte abilități și aptitudini. Țin minte primul meu festival de teatru. Drumul a fost un chin. Toți colegii mei vorbeau despre cum se vor reîntâlni după atâta timp cu prietenii din alte trupe, eu eram singurul care nu cunoștea pe nimeni. Vreau să vă mărturisesc că am fost șocat să văd cum toți participanții festivalului renunță la inhibiții, iar prietenia domină atmosfera. Festivalurile sunt geniale, când îmi pierd ambiția și cheful de muncă, mă gândesc cum o să mă reîntâlnesc cu toți prietenii mei, iar brusc, un surâs și o dorință nemaipomenită de muncă tresar în mine. După încheierea unui festival, o săptămână notificările rețelelor de socializare sunt acaparate de cereri de prietenie a persoanelor care au luat parte la festival. E extraordinar să vezi câte relații se leagă în doar 2-3 zile. Fără doar și poate, punctul culminant al fiecărui festival este reprezentat de momentul în care, cu inima gata să decoleze și cu genunchii tremurânzi, vezi cum se ridică înfricoșătoarea, și totodată, prietenoasa Cortină și un singur gând îți trece prin minte: ”Acesta e momentul meu”. Nu mă ascund s-o spun, sunt îndrăgostit de scenă. Scena e marea mea feblețe. Într-o lume a vitezei și a ignoranței, când ești pe scenă lumea ascultă ceea ce ai de spus, iar în funcție de cât de bine transmit publicului mesajul, cu atât vor fi mai intrigați de poveste. E minunat să te gândești că, înainte de culcare, există persoane care meditează la ceea ce le-ai transpus tu și, implicit, chipul tău le va apărea în gând! (Petrețchi Mihai- clasa a X-a A)

Autor, prof. Gelu Marian