EXCLUSIVITATE – Corespondență de la Târgul de Turism al României, București, 16 – 19 februarie 2017

Petru MaranCentrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației participă alături de Consiliul Județean Maramureș la Târgul de Turism al României, organizat și găzduit de Romexpo la București în perioada 16-19 februarie 2017. Deschiderea oficială a avut loc joi, 16 februarie, ora 11:00.

Standul Județului Maramureș este situat în pavilionul C3, vis-à-vis de cel al Ministerului Turismului. În cadrul standului organizat de Consiliul Județean Maramureș este promovat patrimoniul turistic al întregului județ, iar atracțiile turistice din județ sunt înfățișate publicului sub forma unor filme de prezentare care rulează pe un ecran de 24 metri pătrați și sub forma numeroaselor materiale publicitare: hărți, broșuri, pliante, postere și calendare, care sunt distribuite vizitatorilor. A fost evident pentru toată lumea faptul că județul Maramureș s-a situat în topul preferințelor vizitatorilor.

Delegația din Maramureș este una numeroasă, costumul tradițional, muzica și dansul specific diferitelor zone etnografice din Maramureș fiind puse în valoare de Ansamblul Folcloric Național Transilvania, care a asigurat o animație turistică cu impact puternic asupra publicului prezent la această ediție a Târgului de Turism. Un important punct de atractivitate a fost gastronomia maramureșeană, care a fost apreciată de către vizitatorii numeroși din aceste zile.

Standul județului Maramureș a fost vizitat de o serie de personalități: putem remarca vizita d-lui Mircea-Titus Dobre, ministrul  Turismului, dar și a cunoscutei artiste și interprete Paula Seling.

La Târgul de Turism al României a fost prezent cu un stand propriu și Hotelul Restaurant ”Grădina Morii” din Sighetu Marmației care a avut, de asemenea, un număr mare de vizitatori interesați de ofertele de Paște și de 1 Mai.
Vizitatorii au fost în principal potențialii turiști din București, dar un interes major a fost și din partea ghizilor de turism și turoperatori, inclusiv străini, interesați să organizeze sejururi în Maramureș.

Principalele materiale solicitate au fost harta turistică a județului, alături de broșurile (cu o calitate grafică excelentă) în care sunt prezentate motivele pentru care turiștii s-ar deplasa în Maramureș. Am remarcat dorința potențialilor turiști de a vizita un spațiu autentic, încărcat de istorie și cultură. Cele mai multe întrebări s-au referit bineînțeles la regiunea Maramureșului Istoric, mai exact turiștii au fost interesați de: Sighetu Marmației, Săpânța, Bârsana, Borșa și Ocna Șugatag. Majoritatea persoanelor cu care am discutat au solicitat informații despre obiectivele turistice antropice, dintre care menționez: Mocănița de pe Valea Vaserului, bisericile de lemn monument UNESCO, muzeele din Sighetu Marmației sau Cimitirul Vesel. În privința obiectivelor turistice naturale, despre care s-au solicitat informații, le-aș putea aminti pe cele ce au vizat Munții Rodnei și Munții Maramureșului.

Vizitatorii standului județului Maramureș s-au interesat și despre posibilitățile de acces în regiune și despre cazare. Este semnificativ numărul celor care s-au interesat de pensiunile tradiționale, dar și de hotelurile cu grad ridicat de confort. Cred că mai trebuie amintit numărul destul de mare de persoane care au solicitat informații despre campingurile din regiune.

În a doua zi a târgului de turism am avut discuții cu câteva firme care au ca activitate realizarea unor aplicații pentru smartphone-uri și site-uri web clasice sau editează materiale cartografice și care ne-au prezentat oferta lor pentru dezvoltarea turismului maramureșean, în special a celui din Sighetu Marmației. Pot exemplifica întâlnirile cu Schubert & Franzke, care au realizat hărți și aplicații importante pentru turismul din Maramureș și Sighetu Marmației. Discuțiile s-au purtat pe problematica promovării de marketing pentru aplicațiile ”Visit Maramureş App” și ”Sighetu Marmatiei CityApp”.

În ceea ce privește promovarea pe piața turistică a municipiului Sighetu Marmației la această ediție de primăvară a Târgului de Turism a României am distribuit mai multe materiale publicitare, aș menționa harta turistică a orașului (reeditată în 2017) și pliantele în română și engleză cu muzeele din oraș. Aceste materiale au fost realizate anul trecut la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației. Am oferit de asemenea o serie de materiale de la bazele de cazare, de la muzee și de la alte firme cu activitate în sectorul de turism, precum și de la centrele de informare turistică din vecinătatea orașului nostru.

Consider că această primă participare a Centrului de Informare Turistică din Sighetu Marmaţiei alături de Consiliul Județean Maramureș este rezultatul unei bune colaborări anterioare, pe care sperăm să o continuăm și consolidăm. Este important de văzut și analizat în perioada următoare care va fi impactul participării la acest târg de turism, din perspectiva dezvoltării turismului din Sighetu Marmației.

Petru Măran
Director Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației




Doar la C. N.”Dragoș-Vodă”! Ofertă de carte în limba engleză de la Editura Longman

Dragi profesori, elevi, părinți și iubitori ai limbii engleze, Catedra de Limba Engleză a Colegiului Național „Dragoș Vodă” are placerea să vă invite în perioada 21 – 23 februarie 2017, la standul de carte cu vânzare a Editurii Longman din Brașov, stand care va fi amenajat în cadrul institutiei la etajul I. Pe lângă culegeri cu exerciții de gramatică și vocabular, reprezentanții editurii vor mai pune la dispoziție și culegeri de teste în vederea pregătirii examenelor Cambridge, IELTS și TOEFL, precum și cărți de literatură britanică și americană!
Sunt așteptați toți cei interesați!

sursă: prof. Adelina Stoianovici




Sighet – Casa Irsa Béla

Atât strada Tanár, cât şi strada Korház au fost deschise la 1892. La intersecţia acestor străzi se află casa Irsa, construită în 1904, în stil neobaroc.

Camera centrală a fost cea mai spaţioasă încăpere a clădirii, motiv pentru care aici a fost amplasată o orgă de cameră, unicat în zonă. Celelalte camere au fost mobilate cu piese splendide, iar pereţii erau pictaţi cu multe ornamentaţii, după moda vremii, pe fond negru cu flori bleu, roşu – brun sau ocru și contur auriu. Merită menţionate şi sobele de maiolică, în stil art nouveau.

Irsa Béla, fondator şi profesor al Şcolii de Muzică din oraş, a publicat o interesantă broşură intitulată “Menirea Şcolii de Muzică din Sighet”. În colaborare cu Hitter Mária, a pus bazele primei orchestre simfonice din Sighet, dând un nou impuls culturii sighetene de la începutul anilor 1900.

O alee de castani împodobea strada, oferindu-i toamna nuanţe aurii.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Irsa Béla este amplasată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Pintea Viteazul




Rotary Club Sighet vă invită la teatru

Afis_Cehov_cerere in casatorieRotary Club Sighet vă invită la teatru: Cerere în căsătorie de A. P. Cehov (traducerea Elisabeta Pop).

Departe de romantismul şi armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potenţiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros.

DISTRIBUŢIA:

Natalia Stepanovna: Ioana Dragoş-Gajdo
Stepan Stepanovici Ciubukov: George Voinese
Ivan Vasilievici Lomov: Şerban Borda

(actori ai Teatrului ArtX Oradea)

Spectacolul are loc joi, 23 februarie 2017, de la ora 18.30, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică. Preț bilet: 10 lei.




Lansare de lampioane, de Ziua Îndrăgostiţilor, la Sighet

Marți, 14 februarie, Clubul Interact Sighetu-Marmaţiei a marcat ziua celor îndrăgostiţi printr-o lansare de lampioane. Începând cu ora 19.00, pe platoul de la Curtea Vehe, peste 50 de persoane au cumpărat câte un lampion şi l-au lansat singure sau împreună cu persoana iubită, după caz.

”Am preluat ideea de la un alt club Interact din ţară, considerând că, lansarea de lampioane este un mod potrivit, original, de a sărbători Valentine s Day”, spune Antonia Hosu, preşedinte Interact Sighetu Marmaţiei, în mandatul 2016-2017.

Următorul proiect al clubului este proiecţia primului film din seria Harry Potter care va avea loc vineri, 17 februarie, de la ora 18:30, la Galeria Vasiliev din Sighet.

”Ideea proiectului a fost preluată şi ea, de la clubul Interact Galaţi care a organizat prima dată anul trecut un maraton de filme Harry Potter și, datorită succesului pe care l-au avut, au propus o colaborare cu toate celelalte cluburi din ţară”, mai adaugă Antonia. La evenimentul de vineri, intrarea este 10 lei, iar popcornul şi sucul sunt din partea casei.

Diana Mariana Apopi




Noapte bună, Dragoste, pe mâine… (Alina Marincean)

Alina MarinceanM-am întors la Sighet acum 10 ani. Entuziasmul, oricum nelipsit şi azi, era atunci abundent, da’ abundent! Ei, retezat sau doar ciuntit pentru un motiv sau altul, criticat, suspicios, iritant şi dubios, l-am încolţit cu greu şi gata! L-am prins într-un colţ, l-am sedat, că dădea larg din aripi şi l-am transformat. În pasiune şi răbdare. Şi într-o zi de criză a lui, m-am hotărât să văd doar cât e de frumos timpul şi locul meu, iar criticile legat de of, câte ar mai fi, vor fi transformate zâmbitor şi înţelegător în provocări de perspectivă. Este un joc cât se poate de interesant, până la urmă se poate să mă salveze de Alzheimer, la cât îmi exersez creativitatea :).

Mare zi azi în locul şi timpul meu. Aşa că m-am pitit printre gropi, frig şi căţei singuratici, să aflu zâmbete. Un nene grăsănel ieşea din florărie, cam dezbrăcat pentru gradele de afară, dar îmbujorat şi gânditor. ,,Am luat lalele, se poartă, sunt curate, simple, azi vor simplu femeile”. Mda… era cu maşina desigur, metropola cere viteză. Fuga la merţan că e frig, şi-a adus aminte.

Vecinul meu, mecanicul, era la un mare magazin. Modest, cu o căciulă scămoşată, trasă tare pe ochi, cântărea între mărul ştampilat cu I love You (care costa cât un kilogram de mere Jonathatan) şi cutia de inimioare. ,,Iau mărul că e eco”. Şi asta se poartă acum.

Un freamăt roşu pulsa peste tot: preocupare, vârtej de inimioare şi emoţii. Pe cei mai puţin avuţi ce povară: ,,Mama dă-mi mai mulţi, e primul cadou. Musai să fie fain”.

Câţi ochi minunaţi şi sclipitori în cafenele. Gene, gene şi iar gene plecate stingher şi zâmbetul reţinut, mai, mai să izbuncnească într-un hohot de mare fericire. La o masă un cuplu schimba fluturi în loc de cuvinte. Îşi eliberau în sfârşit cavităţile toracice şi abdominale sau pe unde s-or mai ascunde catifelările astea mici.

Am ascultat vals toată ziua. I-am legat pe toţi cu un fir de mătase proaspăt scos din cocon. Azi, cei îndrăgostiţi şi iubitori au avut mare grijă de el. S-au mişcat delicat şi atent, pe vârfuri, în şoapte dulci, mărunt, mărunt şi apoi mai larg într-un mare Ah la sfârşitul serii.

Noapte bună, Dragoste, pe mâine…

Alina Marincean

sursă foto: internet




Noi putem schimba lumea… (autor, Gabriela Pop)

Gabriela PopO lume mai bună… Când?!

Fiecare dintre noi ne-am întrebat cel puţin o dată: ,,De ce lumea e aşa rea?”; şi, de fiecare dată, găsim acelaşi răspuns: ,,Oamenii…” Într-adevăr, doar noi suntem de vină pentru că niciodată nu ne gândim la ceea ce facem. De câte ori, atunci când am fost jigniţi am răspuns cu un zâmbet? Niciodată! De ce? Pentru că ne-ar ştirbi orgoliul, ne-ar face să părem naivi. Atâtea lucruri am putea schimba dacă, măcar o dată, ne-am lăsa orgoliul la o parte şi am zâmbi…
Eu nu pot ţine pasul cu lumea în care trăim, toată lumea se grăbeşte, nimeni nu se uită la ce lasă în urmă. Câţi dintre noi, atunci când ni s-a cerut ajutorul, nu am răspuns cel puţin o dată cu: ,,Nu acum” , ,,Mă grăbesc” , ,,Mai târziu”? Însă, întrebarea este: ,,Unde ne grăbim?”. Nu am auzit că ,,graba strică treaba”? Doar că în acest caz, graba ne distruge vieţile, ne lăsăm orbiţi de lucrurile fără valoare şi alergăm după ceva trecător în loc să alegem lucrurile care vor dura veşnic. Haideți să ne oprim din alergătură şi să realizăm că NOI putem alege între bine şi rău!

NOI PUTEM SCHIMBA LUMEA…

Gabriela Pop
(clasa a IX-a E, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

sursă foto: internet

 




Ziua Sfântului Valentin nu este o sărbătoare de import! (autor, Ioan J. Popescu)

Ioan J. PopescuÎn mod cu totul eronat, fie cu intenţie, fie dintr-o slabă informare, în ultimii ani s-a împământenit ideea că Sfântul Valentin ar fi o sărbătoare importată de la americani. Ei bine, nu este aşa! Ziua de 14 februarie este marcată ca zi de sărbătoare în calendare şi în cărţile religioase din spaţiul central-european încă din Evul Mediu. Ca sărbătoare a iubirii, ea s-a răspândit în secolul al XVII-lea, iniţial în tradiţia rurală apoi şi în cea urbană.

La Sighet, această zi se sărbătorea deja în secolul al XIX-lea cu petreceri dansante: presa vremii scrie de balurile organizate de „Bálintnap” (n.a. Ziua Sf. Valentin) care se ţineau de lumea bună din oraş, precum şi de cele din târgul de la Bujurgău, la care, fetele de măritat băgau pe ascuns în buzunarul feciorului ales seminţele unui măr consumat de ele pentru a-l face să se îndrăgostească: a doua zi, feciorii se mândreau cu numărul de seminţe primite de la fetele cu care au dansat. Tot de măr era legat un alt obicei practicat în această zi: tinerii însurăţei mâncau un măr în comun şi apoi numărau seminţele să vadă câţi copii vor avea împreună. Tinerii îndrăgostiţi îşi puneau câte un fir de păr în aluatul din care fata făcea un mic cozonac pe care-l mâncau doar cei doi, pentru ca să se iubească toată viaţa.

Varianta „comercială” a sărbătorii s-a răspândit la începutul secolului al XIX-lea, aşa cum o dovedesc reclamele apărute în ziarele din regiune în care, comercianţii ofereau buchete personalizate de flori, cutii cu dulciuri şi celebrele inimioare de turtă dulce. Tot atunci s-a răspândit şi obiceiul felicitărilor imprimate, trimise perechii iubite: cele mai vechi din Sighet datează din 1863, ele fiind imprimate la tipografia „Kaufmann şi Fiul”.

Dincolo de obiceiurile legate de găsirea şi păstrarea ursitului, ziua Sfântului Valentin era legată şi de ciclul agricol: dacă ziua era uscată, fără precipitaţii, gospodarii ştiau că vor avea recolte bogate. Tot în această zi se începea plantarea puieţilor de pomi fructiferi.

Ioan J. Popescu




Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, în vizită privată la Sighet

Timp de trei zile Ambasadorul Federației Ruse în România, Excelența Sa Valery Kuzmin se află în vizită privată în municipiul Sighetu-Marmației. Ziua de marți, 14 februarie 2017, este destinată întâlnirii cu primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, cu reprezentanții mediului de afaceri și cei ai presei. Pe parcursul acestei vizite, va avea loc și o întâlnire de prietenie cu președintele Rutenilor Subcarpatici din România. Excelența Sa va vizita și diverse obiective cultural-istorice din Sighet și din zonă.

 

sursă foto: https://sputnik.md/politics




#Rezist (autor, Crina Voinaghi)

crina-voinaghi2În ultimele zile, mai exact 13, am urmărit cu toţii – mai mult sau mai puţin – desfăşurarea evenimentelor din stradă, în Bucureşti şi în alte oraşe.

În capitală s-au adunat protestatari în Piaţa Victoriei, în fiecare seară, ba chiar şi dimineaţa devreme, cu pancarte pe care am putut citi sute de mesaje. Şi în faţa Palatului Cotroceni s-au adunat oameni, români ca şi ceilalţi, dar scandând lucruri diferite, exprimându-şi şi ei nemulţumirile, gândirea, idealurile şi speranţele, dacă nu e prea mult să spunem asta.

Sunt mulţi cei care spun că e inutil, că totul s-a hotărât în ziua de 11 decembrie iar acum asta e, avem ce am ales sau ce nu am ales prin neprezentare. Dar de 13 zile s-au scris şi am citit nenumărate articole, ne-am îmbogăţit limbajul juridic, am trăit în stradă, am frecventat aceleaşi locuri şi am avut aceleaşi gânduri. Poate nu se schimbă nimic în principiu, poate niciuna dintre revendicările celor din stradă nu vor fi rezolvate dar toată lumea ştie, sau dacă nu, îşi va da seama că ceva s-a schimbat ireversibil în România: nu mai suntem aceiaşi, nici nu avem cum să mai fim, ne-am regăsit vocea şi puterea de a spune nu şi rezist.

#Rezist poate că înseamnă nu mai tac, deşi sunt tentat să spun că nu e treaba mea, nu stau deoparte deşi ar fi mai bine în casă când afară e frig şi sunt mort de oboseală de la job, nu-mi las idealurile călcate în picioare, deşi port în mine resemnarea ciobanului mioritic. Războiul e câştigat chiar dacă nu îl câştigăm, am descoperit ceva extrem de important, ce nimeni nu poate face să dispară, că sunt alţii ca mine, nu sunt singur şi acei ceilalţi sunt solidari cu mine, îşi strigă ofurile ca şi mine, iar împreună suntem în stare să facem steagul României, 60000 de oameni, de români, sunt în stare să facă asta doar cu nişte foi colorate, lanterne şi Facebook. Poate că #rezist e încrâncenarea omului care descoperă că are o ţară, un popor al lui, o istorie şi o inimă.

La început scriam Zilele astea vom descoperi cine suntem. Eu am descoperit. Sunt un om care nu uită, nu calcă în picioare, nu este violent, crede în iubire, în dreptate şi cinste, nu se vinde pe nicio sumă de bani, nici pe favoruri sau vorbe pompoase. Sunt un om simplu, cinstit, integru şi #rezist.

Crina Voinaghi

sursă foto: Dan Mihai Bălănescu