Cultura… DIALOGULUI (autor, Ion Mariș)

ion-maris_2015Oare, în țara noastră, adevărul/interesul politic și/sau adevărul/interesul civic sunt „fenomene” sistemic ireconciliabile? Cel puțin în ultimele zile, „sfera publică” și „sfera politică” păreau intangibile.

Strada s-a opus unei ordonanțe legal valabile, „imuabile”, și a solicitat o soluție rezonabilă la o problemă punctuală! Dar să nu uităm, legile sunt făcute de reprezentații desemnați constituțional de popor pentru a „rezolva” implicit – tacit și… pacea socială.

Suntem toți de acord că nu există guvernări perfecte și nici societate civilă ideală dar… cetățeanul nostru este stăpânul nostru! De-aici pornește orice strategie politică!… cetățeanul (de cele mai multe ori) plătește, dar alteori… răsplătește.

Am asistat cu mare tristețe la explozia socială din ultimele zile: „bomba” socială de care vorbeam într-un articol anterior s-a autodeclanșat pe niște paliere indiscutabile. Încrâncenarea a dus la blocajul dialogului și a întărâtat masele, determinând agitarea spiritelor. Știu că nu sunt fixate încă reperele etice perfecte ale sferei politice românești, știu că sfera publică este neformată, neformatată complet și că transformările la nivelul „agorei” sunt în continuă modificare, poate de aceea nu avem încă exercițiul dialogului dar, fiecare entitate juridică, administrativă, trebuie să aibă consilieri adecvați pe comunicare ce ar trebui să fie capabili să corecteze derapajele. Societatea modernă este foarte eterogenă – și este foarte bine așa! – dar liantul ce asigură progresul este tocmai maturitatea „majorității”. Un bun guvernant este de fapt un bun manager. Un bun manager înseamnă – printre altele – și un excelent comunicator și un flexibil mediator.

Din păcate „standardul moral” al clasei politice nu are parametrii de calitate consolidați și, uneori, abaterile ne/premeditate ne trântesc prietenește câte un pumn în figură.

De sute de ani conducătorii manipulează – prin diverse instrumente care au evoluat spectaculos – iar masele marșează, baleiază de la o „țintă” la alta.

Azi, adevărul este tranșat și disecat în detaliu și totuși rezultatul final este o potențială criza politică. Unde se greșește, de ce se greșește? Probabil ar trebui re-considerate conceptele politicii moderne și re-inventată o politică influențată și modelată de sfera publică iluminată. Și, observând protestele din ultimele zile, nu pot decât să constat o maturizare incredibilă a „sferei publice” și o lipsă de imaginație totală a „sferei politice”. Culmea, lupta a ajuns – în sfârșit – să se dea pe principii și cu arme perfect legale (unele ținând de segmentul inocent al cetății).

Argumentele și justificările de mahala nu lipsesc (am văzut „domni” ce-și construiesc replica pe cele mai ordinare „citate” și „epitete”), și, în prelungirea minților viciate de conspiraționism se consideră perfect valizi pentru a da lecții de moralitate. Aici văd rolul, în continuă evoluție, a corecției pe care sfera publică o poate aplica în momentele cheie ale societății.

Transparența și mai ales dialogul sunt elementele pe care se clădește o democrație sănătoasă. S-ar părea că am ajuns în punctul în care orice „pomană” materială nu poate deturna vigilența societății civile, și mai mult decât atât, inteligența maselor – atunci când nu sunt introduși factori perturbatori subversivi – este mult mai solidă și vizionară decât orice program tehnic, extras din strategii pline de… condescendență.

Și-n loc de concluzie, putem să le propunem, în regim de urgență, celor care mai “aud” încă, să demareze reconstrucția reală a clasei politice românești pe fundamentul strict al standardului moral, etic, prin declanșarea dialogului permanent și-al transparenței destinate tuturor sferelor societății nu doar… inițiaților.

Ion Mariș




„Moara de foc” din centrul Sighetului stă să cadă (autor, Liviu Șiman)

O clădire situată în zona pieței de cereale, aflată într-un stadiu avansat de degradare, stă să cadă.

Clădirea cunoscută ca „Moara de foc”, situată în zona pieței de cereale, stă să cadă de la o zi la alta. Ajunsă într-o stare avansată de degradare datorită intemperiilor, dar și în urma unui incendiu devastator, oferă o imagine care nu cadrează cu o urbe ce se vrea a fi una europeană. Clădirea prezintă și un risc pentru siguranța cetățenilor, zona fiind una dens circulată. De-a lungul timpului în interiorul clădirii și-au găsit ocazional adăpost oameni ai străzii. Clădirea aparține unei fundații din București, care a neglijat-o mult timp.

“Locuiesc în cartierul apropiat. Imaginea oferită de această clădire în ruine nu este una plăcută. Am văzut câteodată cum mai vin și se joacă copii în interiorul clădirii, nesesizând pericolul la care se expun. Eu i-am alungat de câteva ori, dar copiii sunt copii și nu prea ascultă. Sper ca cei de la Primăria Sighet să ia grabnic măsuri de demolare a clădirii ca să nu mai reprezinte un pericol”, a spus Mihai P., pensionar.

Cei de la Primăria Sighet cunosc situația clădirii și promit rezolvarea problemei. “Am luat legătura cu proprietarul clădirii. Recent, în cadrul unei discuții purtate cu acesta mi-a promis că va găsi o soluție. În acest sens a fost contactat un architect care urmează să facă un plan de demolare a clădirii. Sper ca acest lucru să se realizeze cât mai curând posibil’’, a spus Horia Scubli, primarul Sighetului.

Liviu Șiman




Seară muzicală israeliană la Sighet [VIDEO]

În această duminică (5 februarie 2017) tumultuoasă meteorologic și politic, două orașe înfrățite, Kiryat Yam și Sighetu-Marmației, au decis să se dedice culturii și au organizat o seară muzicală la Coffee Factory, în centrul orașului Sighetu-Marmației.

n.r. Concertul (cu un repertoriu lărgit) va fi oferit publicului sighetean azi, 6 februarie, de la ora 18.00, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică.

Autor, dr. Sorin Markus




Sighet – Album de protestatar [FOTO] [VIDEO] (autor, Bogdan Lucian)

Participant la protestele (1 februarie 2017 – 4 februarie 2017) de la Sighet, tânărul Bogdan Lucian, elev la Colegiul Național „Dragoș- Vodă”, ne oferă o succesiune de instantanee (foto, video) ce surprind pulsul sighetenilor.

3 februarie 2017

4 februarie 2017

Autor, Bogdan Lucian

(elev, clasa a IX-a G, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

 

 




Din folclorul local (III) (autor, Marin Slujeru)

marinslujeruDIMINEAŢĂ LA ORAŞ
„Noa, asta-i!” – zice unchieşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet tocul ochelarilor. (Mai precis: întâi aşeză ochelarii în toc şi îi prezentă spre Soare, apoi răsună strada şi el privi cocoşeşte de jur-împrejur.) Nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută, de sub pânzătura ei.

ORĂŞELUL STUDIOS
Liliacul sub ferestră freamătă… Privim absolventele – coboară spre Centru, pare că merg să alăpteze Oraşul. „Uite! Fiecare o Alma mater!” – le imită careva formele pline. „Alma mater pe dracu’! Toate îs modificate genetic!” – răbufneşte, cătrănit, altul.

COMERCIANŢII
În parcarea supermarketului sighetean un automobil cu 1, 2, 3 pânzături verde-măşcat şi aparţinătoarele; la volan o pălărioară Gio Jeans verde-întunecat, cu un nenea mic, vesel. De fapt, o semicamionetă „Dacia” ticsită cu marfă (străiţi, saci, lăzi, sacoşe). O ia spre sat, cu ocupanţii drepţi, mândri, la… trap.

CUMĂTRĂ
Duminică, la amiază. Ea trece în ralenti, pe lângă biserica din centru, în djipalău, cu mistreţul aferent. Șade în faţă, pe locul mortului. De dincolo de geamul mare al portierei, i se vede blana întreagă, de vulpe.

COMPLIMENT
Între treptele magazinului şi camionul din care se descarcă mobilă trece a nu ştiu câtea înaltă manechină. „’A coborî Ceru’ odată jos!” – răbufneşte, de sub un dulap, tânărul manipulant.

PETRE LA VEDERE
Duminică la Spital. Bolţi de trandafiri, vizitatori. Bolnavi în pijamale pe bănci. „Da’ aici eşti, Pă’?” – dă să-l căineze pe unul dintre ei o nevastă venită în vizită. „ Da’ unde’ai vrea să fiu?” – o repede Pătru. „Aici vin oamenii!” – şi îi arată cu un gest larg marea de bolnavi şi vizitatori.

Marin Slujeru

sursă foto (piață): internet




Vocea străzii (mesaje de la proteste)

Românul s-a născut poet, asta o ştim deja. Nu prea are ocazia să o arate, viaţa fiindu-i împărţită între job, familie şi prieteni. Dar odată ajuns în stradă, jignit şi terfelit pe toate părţile, făcut nemernic, putoare, dezinformat, prost, ş.a.m.d., românul regăseşte poezia plină de năduf pe care o poartă în el.

Pancartele au mesaje multiple care, în totalitatea lor, sunt unul singur: nu suntem proşti, ştim că nu poate fi ceva bun într-o ordonanţă de urgenţă dată la 10 seara şi publicată în Monitorul Oficial la 1 noaptea. Orice lucruri nobile ar putea conţine ea. E anormal. Unele sunt dure, limbajul e libertin, ca un uf!, nu mai pot!, trebuie să spun! Oamenii şi-au adus aminte de „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine” a lui Ion Raţiu sau de „ Negociem orice, dar nu negociem principii” a lui Corneliu Coposu. Au reluat o idee mai veche „Tot ceea ce e nevoie pentru ca răul să câştige este ca oamenii buni să nu facă nimic” şi au inventat altele noi, majoritatea caricaturale, pline de umor amar şi năduf. Iată câteva adunate de pe internet, facebook, live la protest :

« Îi atâta de grav că o ieşit şi introvertiţii. »
« Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta! »
« Consumul excesiv de putere dăunează grav libertăţii. »
« Aţi dat de dracu : se încălzeşte vremea! »
« Altă întrebare! Suntem destui??? »
« Banii, viața sau mustaţa. »
« N-aveţi tupeu voi, cât suflet avem noi! »
« Dacă politicienii români au devenit atât de interesaţi de situaţia închisorilor imediat după ce au început să le viziteze, vă daţi seama ce învăţământ aveam dacă ar fi trecut şi prin şcoală ? »
« Dragnea connecting people. »
« Dragnea, m-ai făcut să ascult Voltaj, tufu-ţi mustaţa. »
« Eu sunt Gruia şi rezist. » (pe un cărucior în care dormea un copil de maxim 6 luni)
« Îmi vine să urlu. » (la gâtul unui câine)

Sunt doar o mică parte a inventivităţii românului, a simţului de dreptate, a libertăţii câştigate atât de recent şi cu atât de multă trudă.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook (Romana Puiulet)




Sighet – Casa Koch – Gruber

Construită în jurul anilor 1880 la interescţia străzilor Lónyay János şi Szlatinai, casa Koch – Gruber este printre primele clădiri care a fost construită în stilul eclectic.

La începutul secolului i se zideşte poarta mare, intrarea în clădire rămânând doar cea de pe strada Lónyay János.
În interiorul clădirii a funcţionat magazinul lui Paszternák Mayer care, cu ocazia sărbătorilor oferea clienţilor fideli câte un mic pachet cadou.

În salonul casei a fost înălţat primul brad din oraş care avea ca şi decoraţiuni becuri colorate, stârnind admiraţia localnicilor.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește… restaurantul Casa Veche.




Și azi inima SIGHETENILOR bate în stradă! [FOTO] [VIDEO]

Este a treia zi de proteste la Sighetu Marmației (3 februarie, 2017), plouă, dar vremea urâtă nu a împiedicat aproximativ 300 de sigheteni să se adune în semn de solidaritate cu celelalte orașe din țară pentru a protesta împotriva ordonanței emise de Ministerul Justiției privind grațierea unor fapte și modificarea Codului Penal.

În seara aceasta am văzut sute de inimi care, bătând la unison, au construit o inimă colectivă, iar câteva dintre mesajele sighetenilor scrise pe pancarte și rostite cu voce clară și răspicată au fost: „Eu încă mai cred în țara mea”; „Vrem justiție, nu corupție”; „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”; „Amnistie pentru voi, doar în viața de apoi”; „Uniți salvăm toată România”; „DNA suntem de partea ta!”; „Jandarmeria, jos pălăria”.

În această seară, versurile imnului țării “acum ori niciodată croiește-ți altă soartă” sau “uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri” au răsunat în inima fiecărui sighetean prezent la protest, afară, în frig, pentru viitorul acestei țări.

Antonia Luiza Dubovici

 




Cartea și dragostea (autor, Iuliana Moiș)

Carti dragosteCe titlu interesant! Oare ce v-a atras atenţia: cartea sau dragostea? Bineînțeles ca a fost EA, cartea, cea fără de care nu se poate trăi frumos.

Am ales să vorbesc despre acest subiect pentru că îmi place ,,să călătoresc prin suflete, gânduri şi frumuseţi” (Arghezi), iar altă cale nu am găsit decât prin cărţi. Cred că nu există oameni care urăsc cărţile, ci oameni care nu şi-au găsit cărţile potrivite, din acest motiv am ales şi titlul: ,,Cartea şi dragostea”. Cititul este o ,,hrană” pentru suflet şi scoate din tine tot ceea ce te reprezintă, trebuie să citim şi să alegem ce ne este de folos. Nu uitaţi că, înainte de orice, scopul unei cărţi este să te facă să gândeşti.

Este un proverb: ,,Spune-mi ce citeşti ca să îţi spun cine eşti!” Vă sugerez să-l aplicaţi în viaţa voastră şi aşa îi veţi cunoaşte mai bine pe cei din jur.

Iubirea din cărti este pură, o trăieşti cu tot sufletul, la cote maxime, simţi importanţa ei şi în acelaşi timp îi dai valoare, te pui în locul personajului, iar aici vă recomand dintre romanele secolului al XlX- lea, „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi. La mine este primul pe lista, dar cea mai importantă listă, este cea personală, pentru că acolo vă vedeţi idealurile, aspiraţiile şi poveştile voastre. Din punctul meu de vedere, fiecare om are anumite sentimente cu o anumită profunzime, fiind unic, această profunzime este atinsă doar în unele momente ale vieţii.
La final, vă recomand câteva cărți care „sunt dispuse” să vă arate drumul spre adevărata dragoste:

1. “Mândrie şi prejudecată”, Jane Austen
2. “Emma”, Jane Austen
3. “Eugenie Grandet”, Balzac
4. “Micul prinţ”, Antoine de Saint-Exupery
5. “Pe aripile vântului”, Margaret Mitchell
6. „Umbra vântului”, Carlos Ruiz Zafon

Autor: Iuliana Moiş

sursă foto: internet

 




Experiență traumatizantă pentru un sighetean (autor, Liviu Șiman)

Experiență traumatizantă pentru un sighetean după ce a căzut într-o gură de canal lăsată descoperită și nesemnalizată corespunzător
 
De o experiență traumatizantă a avut parte la finele anului trecut sigheteanul Mihai T. Deplasându-se pe strada Avram Iancu a dorit să traverseze de pe o parte pe cealaltă a străzii. La un moment dat a căzut într-o gură de canal situată între carosabil și trotuar, care avea deasupra așezat un placaj subțire ascuns privirii de stratul de zăpadă. Adâncimea canalului este de 2 m.

“Neobservând gura de canal am căzut în ea. Am rămas imobilizat și am fost scos de către prietenii care mă însoțeau. În urma căzăturii am suferit leziuni grave la piciorul stâng, tibie,  peroneu și gambă. Am fost dus la UPU Sighet unde mi s-a acordat asistența de specialitate. Într-un final a fost nevoie să fiu supus unei intervenții chirurgicale. Am luat legătura ce cei de la Vital care mi-au spus că vom găsi o cale de a mi se acorda daune reparatorii, lucru care nu s-a întâmplat nici pânâ în prezent. Gura de canal a fost astupată abia la o lună după ce am căzut în ea. Gura de canal nu era semnalizată cu țăruși sau bandă. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă în locul meu cădea un copil sau o persoană mai în etate. În trecut în aceeași gură de canal a intrat un autoturism care a fost avariat. I-am acționat în judecată pe cei de la Vital și aștept să mi se facă dreptate. Sper ca nimeni să nu treacă prin asemenea experiențe nedorite, generate de indolența și inconștiența unora”, a spus Mihai T.
 
 Liviu Șiman