Profesorul de desen (artist vizual) Arpad Kovacs (n. 1948 – d. 2023) în stânga fotografiei  și artistul fotograf  Petru Sângeorzan (dreapta), în centrul Sighetului, în anul 1980.

Arpad Kovacs  a fost profesor de desen – caligrafie la Liceul Pedagogic din Sighet din anul 1973 până la părăsirea României în anul 1985, când a emigrat în Israel. A părăsit Israelul în anul 1995, din motive personale, stabilindu-se definitiv în  Germania (Frankfurt am Main), unde s-a dedicat studiilor teoretice și experimentelor practice în artă.
A avut numeroase expoziții atât în România – Sighet (1974), Baia Mare, Brașov, Cluj, cât și în Polonia, Ungaria, Israel, Germania, SUA etc.
În Germania reușește să-și facă un nume în artă dar a expus sporadic; a lăsat în urmă o impresionantă moștenire (în curs de inventariere).
A decedat în Germania la 06 iulie 2023.

Fotografia (foto – Róbert Pásztor) și informațiile ne-au fost transmise de dl. Petru Sângeorzan. Mulțumim!

Salut, Sighet!

Rănile acestui Crăciun

cu Hristos colindând în toate
casele cu oameni
pe vreme de război și de
dragoste

doar inima mea caldă,
neîntreruptă ca
într-o fotografie veche ce
sângerează o mie de flăcări

în această noapte sfântă de
iarnă visul meu frumos de
Crăciun mi-a adus o casă nouă
în turla unei biserici.
                                            Antonia Luiza DUBOVICI

* * *

■ Antonia Luiza DUBOVICI (n. ZAVALIC) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei.
■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă, în ziarul județean Graiul Maramureșului etc.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA).

Salut, Sighet!

Foto: colaj (imagine stânga – Andy Warhol)

Anul 2025 se încheie cu binecunoscutul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA”, ajuns la ediția 57. Și la parada din acest an (27 decembrie) a fost „înghesuiala” specifică, grupuri și formații folclorice din Maramureș dar și din alte județe (Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Mureș, Neamț, Suceava) și din Republica Moldova (Dondușeni) plus mulțimea privitorilor (localnici dar și vizitatori).
N-a fost zăpadă (ne-am obișnuit așa în ultimii ani) dar a fost voie bună și relaxare.

Vă invităm să urmăriți un scurt montaj VIDEO de la parada formațiilor artistice participante:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

În inima Maramureșului Voievodal, acolo unde tradiția se trăiește și se transmite din generație în generație, municipiul Sighetu Marmației va găzdui, în data de 27 decembrie 2025, cea de-a 57-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA”, unul dintre cele mai longevive și reprezentative evenimente dedicate tradițiilor de iarnă din România, un eveniment emblematic al spiritualității și identității românești.

Festivalul „MARMAȚIA” aduce împreună cete de colindători, ansambluri folclorice, grupuri de mascați și păstrători ai obiceiurilor străvechi, într-un spectacol viu al iernii maramureșene. Jocul, colindul, portul popular autentic și ritualurile ancestrale vor transforma orașul într-o adevărată scenă a tradiției, unde trecutul și prezentul se întâlnesc sub semnul bucuriei și al comunității.

La ediția din acest an sunt așteptați participanți din toate zonele etnografice ale Maramureșului, precum și invitați din alte regiuni ale țării, oferind publicului larg un spectacol de o mare valoare artistică și spirituală. Festivalul reprezintă un prilej de întâlnire între generații și o reafirmare a importanței păstrării tradițiilor românești autentice.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA” rămâne un simbol al continuității, al demnității culturale și al spiritului voievodal care definește Maramureșul.

Organizatori: Primăria și Consiliul Local Sighet, Centrul Cultural Sighet, Muzeul Maramureșean, Consiliul Județean Maramureș (sprijin financiar).

Centrul Cultural Sighet

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor care sunt conectați la magia acestor zile:
CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt!
Frohe Weihnachten!
Joyeux Noël!
Merry Christmas!
Buon Natale!
Feliz Navidad!
Καλά Χριστούγεννα!
Vrolijk Kerstfeest!
З Різдвом Христовим!
Veselé Vánoce! God Jul!
Սուրբ Ծնունդ!
Счастливого Рождества! 

Salut, Sighet!

Foto: lucrări de Edvard Munch și Banksy

„Gala Celebrităților” este un eveniment de premiere și recunoaștere publică care adună personalități importante din diverse sectoare ale vieții sociale și profesionale din România – cultură, educație, media, administrație publică, sport, sănătate, diplomație și altele.
Această gală are loc cu regularitate – anul acesta a fost ediția a XVIII-a care s-a desfășurat în 15 decembrie 2025 – și acordă premii de excelență sau alte distincții în funcție de rezultatele și contribuțiile deosebite ale instituțiilor, organizațiilor sau persoanelor din anul precedent.
Premiile sunt acordate pe baza evaluării unor juriuri formate din reprezentanți ai mass-media, jurnaliști și personalități profesionale, care analizează activitatea și importanța realizărilor nominalizate.
Am descris pe scurt un eveniment care are un impact mediatic semnificativ dar, partea mai spectaculoasă este că avem o sigheteancă printre premiați.
Da, este sigheteancă, jurnalista Julia-Sandra Vîrsta iubește Sighetul și se mândrește cu asta, deși locuiește la Roma (Italia) de aproape 30 de ani. Am avut o discuție „fulger” cu Julia-Sandra despre acest premiu dar și despre câteva aspecte din biografia ei locală, națională și… internațională.

Ion Mariș (I.M.): Cine a instituit și ce înseamnă pentru tine premiul pentru carieră primit la „Gala Celebrităților”?
Julia-Sandra Virsta (J.S.V): Premiul pentru Cariera jurnalistică la „Gala Celebrităților” 2025 cred că este un premiu al publicului, adică cititorii mei de-o viață au făcut propuneri și juriul a ales dintre multe personalități din diverse domenii. Organizatoarea și prezentatoarea Galei a fost jurnalista  Mihaela Șerban.
Ce reprezintă pentru mine acest premiu? O imensă onoare și responsabilitate și pentru  viitor! Este prima recunoștință primită în România și astfel pot dezminți proverbul latin: “Nemo Est Propheta in Patria Sua!” Voi continua să promovez România și Maramureșul așa cum am făcut din prima clipă când am părăsit orașul meu natal, pe care nu l-am uitat niciodată! Marți, 16 decembrie 2025, am fost invitată pentru un interviu la emisiunea „Culturalia” și am fost plăcut surprinsă de o remarcă a Andrei Fornea: „Iulia, cu icoanele pe care le-ai dăruit Papei Francesco și Monicăi Bellucci și alte daruri (cadouri maramureșene și românești) oferite unor personalități importante italiene și străine pe care le-ai intervievat, ai reprezentat România! Tu ești și ai fost dintotdeauna un „ambasador” în Italia și nu numai!”
Da, e adevărat, de fiecare dacă când vin acasă cumpăr obiecte de artizanat, icoane, trăistuțe, horincă, să le am pentru că nu se știe când se vor ivi ocaziile să le dăruiesc aici, prietenilor italieni, pentru a cunoaște orașul meu natal și Maramureșul! În cei 30 de ani de când locuiesc în Italia am reușit să îi fac să se îndrăgostească de Țara Dacilor Liberi (iar mie îmi place să mă numesc o „Dacă Liberă” care i-a cucerit pe Romani acasă la ei și nu viceversa!) și să își petreacă vacanțele de iarnă și vară în Maramureș!

I.M.: Știu că ai avut un parcurs profesional foarte interesant. Cum te raportezi la începuturile tale… nu doar sighetene?
J.S.V.: Prima mea „operă literară” am publicat-o la opt ani în revista școlii, era o compunere „Primăvara”, apoi au urmat poezii publicate în reviste județene. În primul an de liceu am fost responsabilă cu „Gazeta de perete” de la Liceul „Dragoș-Vodă”.
Dar, doar în anul 1989, 28 decembrie, am putut să public un articol în primul ziar liber al Sighetului, sub coordonarea foștilor mei profesori, Ion Ardeleanu-Pruncu și Nicolae Iuga. Apoi au urmat alte articole în câteva ziare din Baia-Mare iar în 1992 am început să colaborez la București cu „Dimineața” și „AZI”, unde am publicat și primul interviu din istoria jurnalismului (fără lipsă de modestie spun asta, sunt deschizătoare de drumuri) cu paranormalii din România (mai 1992). Nimeni nu credea că ar putea interesa cititorii și mi-au publicat doar prima parte, iar a doua zi m-a sunat urgent redactorul șef, Dinu, să îi trimit și partea a doua.
În 1997 am plecat la Roma ca și corespondent de presă pentru mai multe reviste și ziare românești, dar în special pentru „Național”, „Grand’Or”, „Independentul” și din 2001 colaborez și cu „Graiul Maramureșului”, ca să fiu aproape de locul meu de baștină. Fac parte din 1997 din Asociația Presei Străine din Italia (Associazione della Stampa Estera in Italia) iar din 1998 fac parte din Ordine dei Giornalisti Italiani (ODG Lazio) și din UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România). Între timp m-am specializat și în oenogastronomia și turismul italian și din 2005 sint „Ambasador al vinului italian în lume”! Colaborez cu multe ziare și reviste italiene și cuprind toate domeniile.
În pandemie am pledat pentru România pe care am „apărat-o” atunci cînd toată presa italiană susținea că „badantele” românce au readus covidul în Italia întorcîndu-se din vacanța de vară! Atunci am fost intervievată de televiziuni italiene și mi-am apărat cu demnitate și forță România și pe români, am publicat două interviuri cu personalități românești despre situația din România, dezmințind idioțeniile susținute de italieni. Au fost publicate în cotidianul IL FATTO QUOTIDIANO.

I.M.: Privind retrospectiv, care au fost cele mai dificile momente din cariera ta și ce „lecții” te-au definit ca jurnalist?
J.S.V.: Cele mai dificile momente au fost în primii ani de ședere la Roma, când trebuia să scriu și despre fotbal, rugby, „sporturi masculine” având foarte puține colege jurnaliste. A trebuit să le demonstrez că deși arătam bine totuși eram și un bun profesionist și „aveam habar de aceste sporturi”!
Alt moment dificil a fost în perioada când ne categoriseau pe toți românii drept hoți, prostituate și handicapati puși la ușile bisericilor la cerșit! Dar încet, încet și-au „înghițit”cuvintele și gândurile urâte în privința românilor și cred, cu sinceritate și modestie spun, că și eu am contribuit puțin!

I.M.: Ce loc mai ocupă astăzi Sighetul în viața și munca ta, chiar dacă activitatea ți-o desfășori în afara țării?
J.S.V.: Sighetul a reprezentat mereu pentru mine „acasa”! Terra binecuvântată de Dumnezeu și de oameni, acel acasă unde vin să îmi încarc bateriile cel puțin o dată pe an și unde timpul s-a oprit în loc! Îmi dă senzația că nu am plecat niciodată și doar când ajung în oraș… continuă existența mea. Este foarte trist de Crăciun departe de casă, deși nu îmi lipsesc sarmalele dar nu au nici mirosul și nici gustul ca pe la noi! Ascult casetele cu colindele lui Ștefan Hrușcă (am fost colegi – în generații diferite – la Liceul Pedagogic din Sighet) și lacrimile se împletesc cu emoția. „Mănânc și plâng. Mănânc!”…

I.M.: Într-o epocă a informației rapide și a rețelelor sociale, care crezi că este responsabilitatea actuală a jurnalistului?
J.S.V.: Odată cu apariția rețelelor sociale s-au înmulțit așa zișii jurnaliști ocazionali, influencer-ii, etc, care numai jurnaliști nu se pot numi! Trebuie să fim foarte atenți și la apariția multor „fake news”- uri care pot manipula opinia publică mai ales în aceste momente pe care le trăim!

I.M: Ce mesaj(e) le-ai transmite românilor, tinerilor, din Maramureș și/ sau din diaspora dar și celor care își doresc o carieră în jurnalism?
J.S.V.: Am dedicat premiul meu pentru cariera de jurnalist, acordat de către juriul „Galei Celebrităților 2025”, aflat la cea de-a XVIII-a ediție, tuturor românilor din Diaspora indiferent de meseria pe care o  desfășoară. Este trist și dificil să îți sărbătorești Crăciunul sau Paștele departe de țară și de cei dragi și să nu te poți întoarce când îți plânge sufletul!
Ce sfat să le dau colegilor mai tineri? Să nu fie sub nicio formă „de vânzare”! Să nu facă compromisuri și să aibă coloană vertebrală pentru că doar așa vor reuși să-și asigure o carieră lungă și demnă!
De asemenea, sfatul meu pentru românii, maramureșenii și sighetenii care au ales să locuiască pentru o perioadă în altă țară este de-a nu își uita rădăcinile, să nu le fie rușine să își învețe copiii limba română!
Sărbători în pace și înțelepciune tuturor și… să nu ne uitam originile! AM FO’ Ș’OM SI!

I.M.: Mulțumesc Julia-Sandra, îți doresc cât mai multe succese în activitatea ta! Crăciun minunat și sărbători liniștite!

Ion Mariș

Neîntrerupta goană (istorică) a descurcăreților hrăpăreți după avere, putere, faimă și plăcere nu numai că a generat abrupte inegalități sociale între membrii ginților și triburilor primordiale, mai apoi între castele și/ sau clasele popoarelor și națiunilor, dar a stat la baza divizării lumii în țări pașnice, cu adevărat iubitoare de pace (poporul român este unul dintre ele), și cele cu neodihnite tendințe expansioniste, care – prin cotropiri și jafuri – s-au transformat în regate sau imperii atât de întinse și de puternice, încât nu doar că dictau/ dictează în politicile internaționale (imperiul lui Alexandru Macedon, imperiul roman, imperiul carolingian, cele trei reichuri germane, imensul regat spaniol din vremea lui Carol Quintul și Filip al II-lea, întinsul și bine administratul imperiu britanic, sterilul imperiu otoman, mult opresivul imperiu țarist și criminalul său urmaș bolșevico-rus, nu în ultimul rând actualul imperiu american, vizibil incomodat de colosul chinez), ci, având resursele materiale și spirituale necesare (evident, cu excepția mongolilor, turcilor și muscalilor, stăpânitori asiatici în exclusivitate prădalnici și extensivi), s-au străduit să lase în urmă înfăptuiri memorabile pentru cultura și spiritualitatea universală: Macedoneanul a răspândit până în India elenismul și a construit o salbă de Alexandrii (mai dăinuie doar Alexandria egipteană); romanii au difuzat în vastul lor imperiu (din Iberia și până în Palestina, din Dacia și până în Egipt) latina populară, cultura și civilizația greco-romană (mitologie, poezie, muzică, literatură, filosofie, drumuri impecabile, teatre, sculpturi, columne, amfiteatre, apeducte, terme, disciplină administrativă, drept roman etc.); renașterile carolingiană și ottoniană au creat valori referențiale în cele două imperii europene medievale; funcționarii britanici au dus cu ei în colonii nu doar lăcomia, corupția, comoditatea și suficiența burgheză, ci și limba engleză (astăzi principalul vehicul al culturii tehnice și al civilizației mondiale), gândirea empirică a ilustrului Francis Bacon, strălucita cultură anglo-saxonă, rigoarea administrativă, anglicanismul și spiritul inventivo-competitiv…

Întrucât năucitoarea civilizație mașinistă din zilele noastre a luat-o cu mult înaintea culturii la plesneală, căci tot mai mulți pământeni vor să fie la modă, adică cel puțin la fel de pragmatici ca americanii get-beget într-ale gândirii mercantile (unde este Baruch Spinoza cu admirabila lui îndârjire de-a căuta în mod dezinteresat adevărul?!), și întrucât competiția dintre indivizi și dintre state este eminamente de ordin material, iar prin aceasta în totalitate anticreștină („Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții” – Matei 6/19), iată de ce cruzimea, necinstea, lăcomia și ipocrizia umană, îndeosebi în cazul cârmuitorilor și ciocoilor cu ștaif (vezi recentul fals în declarații al useristului Ionuț Moșteanu, până de curând ministru al Apărării, după uriașul fals al fostului președinte turnător Traian Băsescu, după plagiatul fostului premier mitoman Victor Ponta, după tâlhăriile ca-n codru ale atâtor politruci și demnitari) a atins nu numai la noi cote nemaiîntâlnite în istorie.

Toate acestea adâncesc necontenit decalajele dintre indivizii bogați și cei săraci (sub 10% dintre hiperavuții lumii dețin mai mult decât toți ceilalți pământeni la un loc, lider absolut în acest clasament al deșertăciunii umane fiind clanul Rothschild!), precum și dintre statele lumii, mai exact dintre Vestul opulent și Estul sărăntoc (mai puțin Japonia, Coreea de sud și, de curând, China), respectiv dintre Nordul avansat (în principal europenii și americanii septentrionali) și Sudul rămas binișor în urmă, un Sud unde, pe arii întinse ale globului, seceta și corupția fac   ravagii, drept urmare, în fiecare oră mor foame peste 500 de pământeni, mai bine de jumătate dintre aceștia fiind copii!

În tot acest timp, fapt care ilustrează paradoxurile prezentului, atotputernicii din țările bogate și/ sau ultramilitarizate (cazul Rusiei) fac tot ce le stă în putință, inclusiv prin încălcarea tratatelor și invazii, să-și tot extindă dominația politico-economică și strategico-militară, întru dobândirea (în general prin propagandă, șantaj, corupție, amenințări și forță brută) de noi surse de materii prime și piețe de desfacere (astfel procedează nu numai Rusia în Ucraina invadată, ci și tandemul asiatic ruso-chinez în Asia, Africa și America de Sud, iar necușerul Donald Trump la rândul lui, a folosit cele mai incalificabile mijloace în discuțiile cu partea ucraineană, până ce a pus gabja pe trilioanele de dolari încorporate în jumătate din pământurile rare ale acestei țări, ba chiar a amenințat Groenlanda și a declanșat războaie tarifare cu aliații tradiționali ai Statelor Unite), mijloace totalitare prin care bogații devin mai bogați și săracii tot mai săraci, căci marile puteri întrețin pe întreaga planetă o politică a urii față de dușmanii lor declarați (bunăoară, democrația occcidentală versus dictatura asiatică), o politică a ipocriziei față de partenerii  tradiționali (fricțiunile dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, pe de o parte, dintre Statele Unite și Canada, Japonia, Mexic sau Australia, pe de altă parte) și una a neîncrederii ostile față de concetățenii de altă culoare, confesiune sau ideologie, în general față de toți străinii, astfel că pentru înarmarea globală, implicit a armatelor regulate și a gherilelor din cele mai nevoiașe țări (taman aici răfuielile politice, rebeliunile și războaiele civile se țin lanț!), se cheltuie, tot într-o oră, circa 500 de miliarde dolari.

Lesne de înțeles de către toți muritorii cu discernământ, nu și de cei care încurajează loviturile de stat și – din umbră – coordonează conflictelele militare întru sporirea influenței, puterii și profiturilor (i-am avut în vedere pe cârmuitorii ticăloși, generalii criminali și afaceriștii închinători la banul-zeu), lesne de înțeles, deci, cam ce s-ar putea face pentru întreaga omenire cu sutele de trilioane economisite într-un singur an, dacă toate țările ar renunța deodată la aberanta înarmare până în dinți, care înarmare n-are nici pe departe scopul, rațiunea și capacitatea de-a instaura pacea în toată lumea. Dimpotrivă, prin constituirea de blocuri militare postbelice, continua înarmare și, drept consecință, declanșarea lungului război rece, n-a trecut nici măcar o zi fără conflicte și vărsări de sânge de la a doua conflagrație mondială până în prezent, astfel adeverindu-se din plin atât porunca noutestamentară că pacea sigură și durabilă nu poate să rezulte decât din înlocuirea armelor de toate tipurile cu dragostea sinceră față de toți semenii („Să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot astfel să vă iubiți și voi unii pe alții” – Ioan 13/14), cât și înțeleptul avertisment hristic că „Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26/52).

Dar cine dintre sforarii planetari din umbră (membrii Grupului Bilderberg, masonii, iluminații) sau la vedere (Donald Trump, Xi Jinping, Vladimir Putin, Ursula von der Leyen, Mark Rutte ș.a.) este dispus să ia aminte la catastrofismul generat de forța combinată a regresului moral-spiritual al omului modern (necredință, sodomie, cruzime, lăcomie, zgârcenie, ipocrizie etc.) și a dementei sale civilizații mașiniste (poluare, consum pe rupte, risipă, comoditate, confort, hrană cancerigenă, educație pe sponci, dependență de mașini, medicamente contrafăcute, scule electronice și tabieturi sinucigașe)?

Primii dintre cei amintiți mai sus se consideră nemuritori și atotputernici, fără ca în realitate și – desigur – din fericire pentru restul muritorilor, să poată deține cele două atribute divine, căci, ignorând sau chiar negând existența Atoatefăcătorului etern, atotputernic, atotștiutor și atotiubitor, ei toată viața caută absolutul în relativitatea avuției și puterii la nivel eminamente uman, deci aparențial, astfel ratându-și șansa soteriologică a jertfei conștiente, iar prin ea a veritabilei fericiri.

Nici ceilalți nu stau mai bine, deși se împăunează cu puterile lor discreționare de autocratori, lucru pentru care sunt invidiați de naivi, elogiați de lingușitori și aspru criticați fie de profesioniștii demni, fie de curajoșii cu bun-simț…

Atât Donald Trump, considerat de sărmanele canoane umane drept cel mai puternic om al planetei (firește, pentru faptul că anul trecut a cîștigat încă un mandat de președinte al celei mai mari forțe economico-financiare, politice și militare din lumea actuală), cât și Xi Jinping sau V. Putin, dictatori de prea mult timp (primul al Chinei marxiste și cu pretenții de pol universal, celălalt al Rusiei nucleare și cu nostalgii bolșevico-sovietice), sunt convinși că au descoperit punctul de sprijin, căutat și negăsit de Arhimede, pentru răsturnarea Pământului (banii și tehnica militară superioară în cazul yankeului, simpla migrație a milioanelor de supuși în cazul chinezului, mătăhălosul și îndoielnicul arsenal nuclear în cazul muscalului), ba chiar susțin cu aroganță că pot să oprească la repezeală războaiele declanșate de ei sau de alții.
Bunăoară, Trumpovul mărginit, ahtiat după bani și arătat cu degetul de serviciile secrete britanice că, aidoma mult nevrednicului său prieten Putinov, a făcut parte din KGB, susținea sus și tare în campania electorală pentru Casa Albă de anul trecut, cum că – după înscăunare – va face pace între ucraineni și ruși în 24 de ore! Dar iată că au trecut de-atunci peste 300 de zile și nici pomeneală de așa ceva, chit că cei doi mari farsori s-au întâlnit în luna august la baza militară din Alaska, iar jalnicul yankeu s-a gudurat pe lângă penibilul muscal și – potrivit codului kaghebist al dezonoarei și totalei nesimțiri – i-a promis că va repeta dezastruosul tratat încheiat doar de el cu talibanii, adică amenințând și somând Ucraina să capituleze!

Noroc cu Uniunea Europeană, adevăratul aliat de nădejde al ucrainenilor, care, întrucât o privește în mod direct, nu este de acord să dea nas lui Ivan (fără cel mai mic ponos după nenumăratele crime săvârșite în aproape patru ani de război cotropitor), ca nu cumva acesta să urce pe divanul europenilor, via Republica Moldova, România, Polonia, Finlanda sau țările baltice…

Netrebnicilor și nestimabililor cu pretenții de magicieni, știți care-i cel mai eficient pacificator? Acela care deține o considerabilă forță militară, dar fără să recurgă vreodată la ea, ci  urmând doar calea diplomației, deoarece inima și mintea îl ajută să priceapă că infinit mai umană este șubreda pace antebelică decât incerta pace postbelică! Altfel spus, ceea ce nu-i în stare să facă nici rusul, nici chinezul și nici yankeul, chit că ăsta din urmă, ahtiat după Premiul Nobel pentru Pace, se laudă c-ar fi contribuit cu autoritatea lui discutabilă la instaurarea păcii în mai multe conflicte militare, inclusiv în cel din Orientul Mijlociu, unde vede toată lumea cu discernământ că funcționează la turația maximă prima dintre cele trei lozinci orwelliene à rebours din faimosul roman O mie nouă sute optzeci și patru: Războiul este pace!

                                                                               George  PETROVAI

Foto (colaj): I. Mariș

Şi totuşi…

Tu vrei să trecem prin interjecţiile limuzinelor
Cum albinele prin gene albe de tei,
Să atingem faţa caldarâmului
Cu paşi de felină
Desăvârşiţi în Ţara bătrânului Will.
Numai întinsele grădini pricep,
Ne înfiază tăcut,
Ne confundă uneori vocile
Cu puii de raţă sălbatică
Ai lacurilor de cleştar.
Şi totuşi cu cât umblăm
Prin lume mai mult,
Îmi este tot mai dor de tine,
Îmi pare că doar azi ne-am cunoscut.

* * *

Petre GOT (n. 20 septembrie 1937, Desești, Maramureș – d. 29 iulie 2017, București) poet și jurnalist român. Numele său este uneori scris sub forma Petre Gott.
Părinții săi se numeau Gheorghe Got și Ioana (n. Sacalâș) și erau amândoi țărani. Gheorghe Got și Ioan Pop (văr primar dinspre mamă) au fost deținuți politici în perioada 1959–1962, respectiv 1958–1964, fapt care l-a adus pe tânărul Got la un pas de a fi exmatriculat din facultate.
După absolvirea Liceului Pedagogic din Sighetu Marmației Petre Got absolvă studiile de licență ale Facultății de Filologie din cadrul Universității din Cluj (1962). A fost profesor la Satu Mare.
Debutează cu poeme în revista „Familia” (1966). Debutul editorial este reprezentat de volumul de poezii „Cer înfrunzit” (1969). Urmează colaborări la reviste literare precum: Familia, Tribuna, Luceafărul”, Steaua, România literară, Viața Românească, Ramuri, Convorbii literare etc.
Poezia „Muntele” beneficiază de adaptarea muzicală în manieră hard rock a lui Dan Aldea, pentru grupul Sfinx. Piesa a fost lansată în 1975, pe discul Lume albă.
Între anii 1974–2008 a fost redactor la revista „Viața Românească”. Pentru activitatea de aici, a fost suspectat de către Ileana Mălăncioiu de colaborare cu Securitatea.
Din toamna lui 2007 a fost redactor-șef al revistei lunare de literatură și artă „Acolada” (Satu Mare), revistă care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Distincții: 1999 – Premiul Scriitorilor din Moldova; 2007 – este numit Cetățean de onoare al orașului Baia Mare; 2008 – Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru anul 2007, secțiunea Poezie.

Volume de versuri: Cer înfrunzit (1969), Glas de ceară (1972), Masa de mire (1975), Ochii florilor (1976), Dimineața cuvântului (1980), Paranteza lunii (1985), Stelele strigă (1988), Timp răstignit (1991)Inima lui septembrie (1996), Poeme (1997), Plâns de heruvim (1999), Vocale celeste (2001), Clipa dintre hotare (2001), Autoportret târziu (2004), Vocale celeste/Celestial Vowels (2006), Protocolul norilor (2007).

Este prezent în Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, Germania.

Salut, Sighet!

Ajuns la acest al treilea volum de ANAMTEME Din Delta Memoriei (Editura Eikon, 2025) am avut revelația procesului „creator” care a generat această  serie. Exercițiile de anamneză consemnate în aceste pagini nu au urmat o ordine prestabilită, nu au avut un algoritm, o „curgere” cronologică, tematică sau afectivă.

Doar primul text, Huta (inclus și în volumul al doilea) indică, simbolic, izvorul primar al unei curgeri, devenit pe parcurs un adevărat fluviu al memoriei, putînd fi considerat o prefață la ceea ce adevenit o trilogie. Însă fluxul amintirilor nu a urmărit cursul acestui fluviu, ca în manualele de geografie, „de la izvor pînă la vărsare”, ci ele s-au relevat doar în așteptarea activă a autorului, retras pe un grind din delta amintirilor lui, însoțit de „caii verzi pe pereți”, visați cîndva, pe malurile Tisei și Izei, ale Oltului și Berivoiului, ale Șcheiului sau ale Someșului. Acestea se reconstituie, aparent aleatoriu, din „analiza” sedimentelor aduse din amonte, adesea amestecate cu alte aluviuni „vărsate” de „afluenți”. Și, da, și… gunoaie. Acest text ar fi putut fi o „prefață” la primul volum, dar și o „postfață” la acesta, al treilea.

Cele trei volume ale ANAMTEMELOR pot fi considerate, din această perspectivă, trei brațe ale unei delte. Brăzdate de o rețea de „canale”, uneori secate prin schimbarea albiilor, alteori transformate în insule plutitoare ori bălți închise. De pe grindul pe care s-a însingurat, autorul înregistrează doar ecourile, vibrațiile și reziduurile cataractelor, cheilor sau meandrelor prin care a curs chiar viața lui.

Vasile GOGEA

* * *

Vasile GOGEA s-a născut la Sighetu Marmației, la data de 07 august 1953. Este absolvent al Facultăţii de Istorie – filosofie, secţia Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1979).
Este autorul mai multor cărţi în care… „în general, a scris cum s-a priceput mai bine, despre alţii şi despre ale altora”: Scene din viața lui Anselmus, roman, (Ediția I, Editura Litera, 1990; Ediția a II-a, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Limes, 2oo8), Fragmente salvate. 1975-1989. Jurnal și alte texte. (cu o prefață de Vladimir Tismăneanu, Editura Polirom, 1996), Propoieziții, versuri, (Editura Solstițiu & Decalog, 1998), Exerciții de tragere cu pușca de soc, publicistică, (Editura Paralele 45, 1998), (Re)citindu-l pe Eminescu. În umbra timpului, eseu, (Editura Charmides, 2000), OftalMOFTologia sau ochelarii lui Nenea Iancu, eseu, (Ediția I, cu o postfață de Mircea Muthu, Editura Grinta, 2002, Ediția a II-a, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Grinta, 2012), Logodnica mecanicului Gavrilov, proză scurtă, (Editura Limes, 2002), Repere ale gîndirii românești, în colaborare cu Aurel Ion Brumaru, (cu o prefață de Acad. Alexandru Surdu, Editura Grinta, 2003), Tratat despre înfrînt, meditații, (Editura Charmides & Eikon, 2004), Încă Propoieziții, versuri (cu o postfață de Ion Mureșan, Editura Grinta, 2006), Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, interviu (cu o postfață de Liviu Antonesei, Ediția I, Editura Eikon, 2010, Ediția a II-a, Editura Eikon, 2013), Mofteme, comentarii la I.L.Caragiale, (Editura Charmides, 2012), Singur cu Hegel (un autoportret ascuns), (cu o prefață de Vasile Muscă, filosofie, Editura Eikon, 2013), Propoiezițiile din Salonul 9 (6 fiind ocupat), versuri (cu un text critic de Gheorghe Grigurcu în loc de postfață, Editura Charmides, 2014), La scara blogului. Jurnal dedus (2919-2014), (prefață de Dorin Tudoran, postafață de Letiția Ilea, Editura Charmides, 2014), ANAMTEME. Exerciții de anamneză, (postfață de Andrei Zanca, Editura Eikon, 2015), LUCA PIȚU. Fărâmele meteoritului din Cajvana înregistrate la Observatorul cyberspațial Gogea’s Blog. IN MEMORIAM (prefață de Bedros Horasangian, post-prefață de Șerban Foarță, pre-postfață de Dorin Tudoran, postfață de Vasile Gogea, Editura Charmides, 2015), Din gramaTEMAtica, poezii, (Editura Școala Ardeleană, 2016), Timbre literare fără… T.V. A., (Editura Grinta, 2016), ANAMTEME II. Noi exerciții de anamneză, (Editura Eikon, 2017), FRAGMENTE SALVATE (1975 – 1989) Un jurnal din sub – estul Europei, (Editura Charmides, 2019), CUVINTE ÎMPOTRIVITE – 30 de ani de iluzii și speranțe 1989 – 2019, (Editura DOTA, 2019), Din caietul melcului. Poezii din cochilii, Editura DOTA, 2023.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al PEN Internațional – Centrul România. Luptător cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989. I-a fost acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației în anul 2017.

Volumul ANAMTEME III Din Delta Memoriei a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, Duminică, 07 decembrie 2025.

Salut, Sighet!

Felicitări scriitorului Vasile GOGEA – din partea redacției „Salut, Sighet!” – pentru noua apariție editorială și… multă energie pentru a-și continua și completa opera!

În ultimele săptămâni sighetenii au observat transformarea exterioară „neobișnuită” a unei clădiri de pe strada Gheorghe Șincai, aflată la câteva zeci de metri de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Schimbarea spectaculoasă a atras curiozitatea multora și a generat numeroase întrebări despre ce urmează să apară în acest spațiu.
Pentru a afla mai multe despre proiectul MiM – Muzeul Imaginației Maramureș – am stat de vorbă cu tânărul antreprenor băimărean Matei Țiboc, inițiatorul și finanțatorul acestei investiții private. Am discutat despre concept, motivație, impactul potențial asupra orașului nostru și direcțiile de dezvoltare.

Ion Mariș (I.M.): Cum a apărut ideea Muzeului Imaginației Maramureș și ce v-a determinat să o implementați în Sighetu Marmației?
Matei Țiboc (M.Ț.): Ideea a pornit din dorința de a aduce în Maramureș un tip de experiență vizuală care este foarte apreciată în orașele din Europa și din lume. Sighetu Marmației are un potențial turistic important, dar lipsea o atracție interactivă, accesibilă tuturor vârstelor. Aici am simțit că un astfel de proiect poate contribui real la diversificarea ofertei culturale și turistice.

I.M.: Cine sunt „actorii” din spatele conceptului?
M.Ț.: Proiectul este o investiție privată pe care o coordonez personal. Am lucrat cu o echipă de design și producție vizuală care m-a ajutat să transform ideile în zone și instalații vizuale concrete. Fiecare element este creat special pentru spațiul de la Sighetu Marmației.

I.M.: Cum definiți „imaginația” în contextul experienței pe care o propuneți vizitatorilor?
M.Ț.: Imaginația este libertatea de a vedea mai mult decât ceea ce există în fața ta. Muzeul provoacă fiecare vizitator să se joace cu perspectiva, cu dimensiunea și cu realitatea, într-un mod relaxat și accesibil.

I.M.: Cât de mult v-ați inspirat în crearea acestui muzeu de la alte muzee sau locații experiențiale din România sau din străinătate?
M.Ț.: Am studiat multe concepte similare din Europa, Statele Unite și Asia. Am luat ce funcționează bine la nivel internațional și am adaptat la spațiul de aici, astfel încât MiM să aibă propria identitate și propriul stil.

I.M.: Ce „mostre” imaginative se vor găsi în muzeu?
M.Ț.: Vizitatorii vor descoperi iluzii optice, instalații vizuale, perspective imposibile și zone configurate pentru fotografii spectaculoase. Spațiul este structurat pe două nivele, cu pereți modulari, astfel încât elementele să poată fi actualizate și completate în timp.

I.M.: Muzeul Imaginației presupune multă inovație. Care este rolul tehnologiei în experiența finală?
M.Ț.: Tehnologia ne ajută în proiectarea efectelor vizuale și în integrarea luminilor, dar esența muzeului este interacțiunea directă cu spațiul. Oamenii se bucură mai mult când nu există o barieră tehnologică între ei și experiență.

I.M.: Pentru cine și cărui public se adresează Muzeul Imaginației? Copii, adulți  sau… oricine simte nevoia să viseze puțin?
M.Ț.: Muzeul este pentru toată lumea. Copii, adolescenți, familii, turiști, grupuri școlare. Este un loc în care vii să te relaxezi, să te distrezi și să te surprinzi. Și am observat un lucru interesant: adulții sunt cei care se bucură cel mai sincer.

I.M.: Cum credeți că va „schimba” muzeul atmosfera orașului și viața culturală din Sighet, mai ales în contextul aniversării a 700 de ani, de anul viitor?
M.Ț.: Este un an important pentru Sighet, deoarece orașul marchează 700 de ani de la prima sa atestare documentară – un moment cu o încărcătură simbolică pentru întreaga comunitate. MiM nu vine să înlocuiască nimic din ceea ce există deja, ci să completeze într-un mod diferit oferta orașului. Cred că o atracție creativă, accesibilă tuturor vârstelor, poate aduce un plus de energie și un motiv suplimentar pentru localnici și turiști să petreacă timp în Sighet într-un an atât de special.

I.M.: Ce provocări ați întâmpinat în procesul de planificare – implementare și cum le-ați depășit?
M.Ț.: Au fost multe detalii tehnice, multe ajustări și multă organizare. Am lucrat etapizat, cu răbdare, alături de profesioniști din domeniu. A fost un proces intens, dar foarte frumos.

I.M.: Ce impact economic estimați că va avea muzeul?
M.Ț.: MiM poate genera trafic turistic și poate susține indirect afacerile locale – de la restaurante și cafenele până la unități de cazare și alte servicii. Este o investiție privată care rămâne în oraș și lucrează pentru economia locală.

I.M.: Aveți deja o perioadă estimativă pentru deschidere? Ce surprize pregătiți pentru primele zile?
M.Ț.: Suntem foarte aproape de final. Deschiderea va fi simplă și naturală. Vrem ca oamenii să intre, să exploreze și să se bucure de experiență fără artificii și fără scenarii complicate.

I.M.: Cum vedeți evoluția muzeului în următorii 3 – 4 ani?
M.Ț.: Ne dorim să adăugăm treptat elemente inspirate din Maramureș – din istoria, cultura și tradițiile locurilor – astfel încât muzeul să devină o atracție emblematică a zonei. Dezvoltarea va fi organică, în ritmul potrivit.

I.M.: Un mesaj pentru sigheteni…
M.Ț.: Vă invit cu drag să descoperiți MiM. Este un proiect construit cu respect pentru oraș și cu dorința sinceră de a aduce o experiență frumoasă și accesibilă comunității.

I.M.: Vă mulțumesc pentru disponibilitate și… mult succes!
M.Ț.: Și eu vă mulțumesc.

Ion MARIȘ