15 familii cu situație precară din Sighetu-Marmației se pot bucura acum de bradul de Crăciun datorită proiectului comun (Poveste de Crăciun, ajuns la cea de-a doua ediție) al Clubului Rotaract Sighet și al celor două cluburi Rotary din municipiu. Împreună cu  brăduții, familiile au primit luni, 19 decembrie, și podoabe de pom, pachete cu alimente, haine și jucării.

Autor, Diana Mariana Apopi

Luni, 19 decembrie, Liceul Tehnologic Marmația a găzduit examenul cursului de Confecționer asamblor articole textile organizat de un furnizor de formare profesională din oraș. Cele 11 doamne și domnișoare s-au înscris la acest curs fiindcă, spun dânsele, „croitoria e la modă și e frumoasă„. Cursul de calificare a durat 3 luni de zile, iar cursantele au învățat sa facă tipare pentru piese vestimentare precum: fustă, pantalon, taior, pelerină de ploaie, bluză și rochiță. Orele de formare s-au desfășurat în incinta Liceului Tehnologic Marmația, iar în urma examenului de ieri, Sighetul are cu 11 „croitorese” mai mult.
Furnizorul de formare profesională promite că va mai organiza astfel de cursuri și anul viitor.

Autor, Diana Mariana Apopi

Sunt adolescent pentru că nu ştiu care-i faza cu adolescenţii, nu ştiu care-i faza şi cam atât. Nu-mi prea pasă, de altfel, de nimic din jur. Sau îmi pasă, uneori, mai ales când spun că nu-mi pasă. Ştiu, e complicat, chiar e, dar puţini adulţi din jurul meu îşi dau seama de asta. Poate niciunul. Iau în calcul moartea, însa îmi place prea mult să trăiesc şi uit repede de ea. Azi am părul albastru, mâine-l am portocaliu. Azi îmi place de Radu, mâine-mi place de Alexa.

Care-i faza cu adolescenţii? Depinde cât de norocos eşti. Mie-mi place să fiu optimistă, să-mi hrănesc de cele mai multe ori entuziasmul până când prind un foarteeee mare avânt şi mă lovesc, în încercarea de a intra pe balcon, de primul geam de sticlă pe care nu-l observ. Nimic şi nimeni nu are mai mult sens decât acum, momentul prezent. Acum mi-e cel mai bine şi-mi dau seama că nimic în afară de somn nu mai are rost. Aaa, si ăla pe care-l iubesc de vreo câţiva ani. Iubire? Ce-o fi iubirea? Cam patetic. Ce patetic! Oare ce-avem în frigider? Dacă mi-ar scrie, aş fi tare fericită. Stai, stai, vibrează. Telefonul, telefonul vibrează. Mesaj, aoleo. Mami: dc nu dormi?!?.

Ce simt eu acum? Sincer, că pot să fac orice. Dar sunt un caz fericit. Eu nu prea am simptome de „Materialism acut” sau „Doamne, fată, ai văzut-o pe aia?”, în schimb mă gândesc uneori la sensul vieţii si probabil că e destul de grav având în vedere că răspunsu-i aşa simplu.

Sunt cine vreau eu să fiu. Dacă vreau, dar numai dacă vreau, am ziua de mâine de partea mea, am caţi ani vreau eu. Am înţeles că totul e despre mine , iar când eu spun stop, e gata, ca la teatru. Oamenii aplaudă, zâmbesc, momentul le-a plăcut, însa odată ce se trage cortina, spectacolul s-a terminat. Cel mai important acum e să mă cunosc. Ciudat că-mi pare azi mai trist decât ieri, ciudat că-mi pare azi ca şi cum aş vrea sa fiu mai bun şi mâine-mi pare că politica e calea mea. Partea amuzantă vine când îţi dai seama că în politică sunt şi oameni buni, eu cunosc vreo doi , dar nimeni nu mă ia în serios.

Uneori, adolescenţa înseamnă refugiu în solitudine. Alteori, mă simt ca şi cum aş avea de împărţit mii de inimioare pe stradă. În fond, cred că sunt un copil ceva mai mărişor. Ce vreau eu să-ţi spun e să ai grijă , orice vârstă ai avea, să nu devii un trist. După cum spuneam, eu sunt un caz fericit, cu toate că poate te aşteptai să mă plâng de cât de grea e viaţa, dar oamenii-s diferiţi şi tot recent am înţeles şi asta. Am mai înţeles că adolescenţa e despre experienţă, despre cunoaşterea de sine, ca mai apoi să poţi alege corect cam în ce direcţie vrei să mergi. Oricum, noi suntem prieteni oricine ai fi, aşa că vreau să-ţi mai spun ce-am învăţat, poate-ţi iese şi ţie şi-mi mulţumeşti într-o zi. Cum zice prietena mea Alexandra : « Nu te opri niciodată din a vrea să fii mai mult, o să dai mereu de oameni care o să-ţi spună că nu poţi, că ai ţeluri prea mari, că eşti copilăros, naiv, patetic la anii tăi. De ignorat, nu poţi să-i ignori, dar nu le răspunde cu aceeaşi monedă. Îndepărtează-te doi paşi, aminteşte-ţi cine eşti şi apoi zâmbeşte-le ca unor oameni care nu ştiu nimic. Căci ei chiar nu ştiu nimic.»

Autor, Daiana Opriș

(elevă, clasa a XII-a B, C.N. Dragoș-Vodă)

Una dintre încercările la care este supus omul contemporan (și în ultimul timp parcă voit-afișată) este practica – penitentă sau cu bucurie asumată – a postului. Devine chiar un mod de a fi să postești, să comanzi mîncare de post sau să îți asumi, de multe ori în văzul celor din jur, practica, valorile sau manifestările creștine. Învelișul ia locul miezului și suprafața devine esență.

Mă gîndesc, cu o oarecare speculație lingvistică, la echivalentul englez al verbului „a posti”: to fast, care este foarte apropiat de to fasten. A posti, to fast, în primă accepțiune, are, dincolo de ideea de a ține post, ca omonim, a face ceva în grabă, a se grăbi, iar adjectivul este, ca percepție imediată, axat pe rapiditate și pe o mișcare iute, nu numai în sens temporal, ci și ca dimensiune spațială. To fasten, în schimb, este verbul care are, aproape întotdeauna, atributele unei constrângeri. Este verbul potrivit pentru a fixa (de regulă o centură de siguranță, ceva ce ne leagă și ne dă o stabilitate).

Postul, în sine, este cel care ne leagă și ne asigură de ceva. Însă, în ultimul timp, parcă cele două accepțiuni se întrepătrund și omul contemporan mizează mai mult pe latura lui rapidă, a lui fast, iar siguranța lui fasten tinde să fie doar învelișul, nu și esența. Nu pot să nu merg mai departe cu gândul la literalul post din engleză. To post este, în engleză, a informa, a posta, a afișa, a trimite (tot ca sens informativ), a actualiza… El descrie o serie de verbe care țin de registrul afișării, al informării, al actualizării – și îmi pare că aici este și sensul denaturat al invaziei electronice și al televiziunii: ieșim din zona fixării, a asigurării, a constrângerii și derapăm voit spre latura afișării…

Ne îmbrăcăm în haina postului și vrem să stăm la cina cea bogată. Și, culmea, o facem chiar cu fast, cu pompă, în văzul celor din jur. Uităm că nu trebuie să ne afișăm pentru a fi smeriți, ci trebuie să ne smerim pentru a ne înălța…

Autor, Mihai Pătrașcu

sursă foto: internet

-19 decembrie 1656: notarul comitatului se plângea de sarcinile extraordinare pe care Maramureşul trebuia să le dea principelui transilvan Rakoczi al II-lea, folosind o expresie rămasă celebră: „Oh, lamentabilis annis”.
-Pe 19 decembrie 1691 congregaţia interzice să existe mai mult de câte doi preoţi într-un sat. Mulţi preoţi erau analfabeţi, dar beneficiau de scutiri de taxe. „Locuitorii noştri au pagubă nesuferit de mare din pricina înmulţirii preoţilor la sate şi fiindcă aceşti preoţi de religie românească, ori puţin de tot, ori chiar nici o slujbă nu fac în sate” spune documentul doveditor.
-La 19 decembrie 1909 s-a născut la Borşa Nicolae Vancea , ziarist şi ambasador în Finlanda, Mali, Guineea, Senegal şi Gambia, decedat în 1975 la Bucureşti şi înhumat la Borşa. Poliglot, absolvent al Universităţii Sorbona (Paris), el vorbea limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă, ebraică, maghiară şi finlandeză.
-În 19 decembrie 1924 s-a născut la Borşa Nicoară Timiş (decedat pe 21 martie 2011 la Baia Mare), folclorist, animator cultural, sculptor şi autor, căruia i se datorează înfiinţarea Muzeului Ţărăncii Române de la Dragomireşti şi demararea festivalurilor „Tânjaua de pe Mara”, „Hora de la Prislop”, „Sâmbra oilor” şi a Festivalului de Datini de Iarnă de la Sighet.

Autor, Teofil Ivanciuc

-18 decembrie 1415: familia de Domneşti este pusă în stăpânire în moşiile Rona de Jos, Berbeşti, Călineşti, Baloteşti (azi contopit cu satul Sârbi), apoi Domneşti, Lipceni, Boureni Drăgoeşti, Neagova, Găneşti şi Apşa de Sus (ultimele aflate azi în Maramureşul de nord).
-18 decembrie 1473: mandat al regelui Matia Corvin cerând cercetarea plângerii văduvei Margareta a lui Ioan Urda de Leordina, care a fost păgubită de fiii răposatului Ambrozie de Dolha, ce au ocupat cu forţa moşia Leordina şi părţi din Rozavlea, Poiana şi Lunca, aparţinând văduvei.
-18 decembrie 1637: în congregaţia comitatului Maramureş, vicecomitele Nicolae Tordai îl acuză de trădare pe episcopul local Dumitru Pop de Moisei, din motive pe care nu le cunoaştem.

-În afara calendarului: orarul curselor de autobuz din anul 1924

Autor, Teofil Ivanciuc

Sărbătoarea religioasă „Sfântul Nicolae” , în folclor denumită „Moş Nicolae”, este o zi în care fiecare copil ar trebui să se simtă fericit, împlinit şi înconjurat de afecţiune. Din păcate însă, nu toţi copiii din lume se bucură de această zi, căci adesea nu au pe cineva care să le aducă o bucurie sau să le dăruiască măcar o mică atenţie.

Am avut în primul rând în vedere copiii instituţionalizaţi, aflaţi în casele de tip familial ale fundaţiei Hope and Homes for Children România. De aceea, scopul nostru a fost de a-i conştientiza pe elevii unităţilor noastre şcolare de faptul că ei, deşi poate provin din familii cu o stare materială nu tocmai bună, au mult mai mult decât alţii şi, din puţinul lor, pot să dăruiască pentru a aduce o bucurie unui alt copil. Conştientizarea elevilor din şcolile implicate despre problemele altor tineri sau copii de vârsta lor, educarea în spiritul muncii pentru comunitate şi dezvoltarea plăcerii de a dărui, de a fi generoşi au fost obiectivele principale ale proiectului.

În perioada 15 noiembrie-15 decembrie 2016 s-a organizat în fiecare şcoală împlicată în acest proiect colectarea de fructe, dulciuri şi jucării care să fie donate copiilor. Suntem foarte fericiţi, deoarece la această a IV-a ediţie participarea a fost foarte numeroasă, fiind implicate 27 de şcoli şi licee din Maramureşul istoric, Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Cantitatea de fructe, dulciuri şi jucării care s-a colectat a fost impresionantă, astfel că sub bradul de Crăciun vor exista dulciuri, fructe, cadouri pentru copiii din casele de tip familial, centru primire regim de urgență și centru maternal din Sighet.

Multumim tuturor celor care şi-au asumat rolul de Moş Nicolae în cadrul acestui proiect, cadre didactice pline de dăruire şi elevi generoşi şi buni, fără contributia lor n-am fi reuşit să aducem un zâmbet pe buzele copiilor mai puţin norocoşi.

Director prof. Piţura Casian, prof. Emilia Codrea şi prof. Cristina Roatiş de la Liceul Pedagogic “Taras Şevcenko” Sighetu Marmaţiei, iniţiatorii Proiectului educaţional judeţean de caritate/voluntariat „Moş Nicolae vine la toţi copiii!”

Știu că suntem catalogați ferm, nu atât având în vedere profilul psihologic al maramureșeanului, ci mai mult pe considerente geografice: locuitori ai teritoriului unde “se agață harta în cui”. Nu cred că avem multe carențe intelectuale comparativ cu zonele favorizate de natură și educație, nu cred că avem IQ-ul mai mic dacă nu ne tragem de la… Bruxelles, Londra sau București. Nu cred că trebuie să ne afecteze imaginea izolaționistă pe care ne-o “trântesc” cei care învârt ciorba elitistă din zonele fierbinți ale țării sau ale lumii. De fapt gena “periferiei” o regăsim cu brio și-n segmentele dezvoltate ale societății noastre. Diversitatea umană și abundența de individualități/ personalități nu pot fi comasate simplist într-o masă amorfă și inertă, incapabilă de judecată proprie.

Dar, să revenim cu picioarele pe pământul care ne suportă pe absolut toți și să ne oprim un pic asupra statisticilor apărute zilele trecute ce vizează alegerile desfășurate în 11 decembrie. Se pare că parlamentarele de anul acesta au suscitat un interes mult mai redus decât precedentele alegeri din 2012, fiind prezenți la vot sub 40% dintre cetățenii “eligibili”. Prezența relativ redusă naște un mare semn de întrebare. Cine sunt cei care au cu adevărat… conștiință civică? Cei care – din diverse motive – au preferat să stea acasă, spectatori “profesioniști” sau cei care s-au “deranjat” și au ales? Oare oferta politică nu a fost destul de atractivă, credibilă? Simpla comoditate? Sunt multe explicații și multe… scuze.

Statistica ne spune că peste 60 % dintre cetățenii cu drept de vot nu au profitat de oportunitatea de-a decide pe cine trimit în Parlament. De ce nu reușesc “partidele” să-i convingă pe cei neimplicați politic dar, totuși, activi civic, să voteze? Oricum, regula democrației este clară, cei care doresc să spună ceva trebuie s-o facă prin instrumentele pe care le avem la dispoziție și care sunt validate de o lume pe care o iubim (uneori) orbește: occidentul.

Revenind la rezultatele proaspete pe care tocmai le-am disecat, deși sunt destui cârcotași, nu putem nega o schimbare de paradigmă. Cetățenii României sunt din ce în ce mai pragmatici, analizează potențialele rezultate pe termen scurt și mai puțin strategiile mirobolante pe termen mediu sau lung. Care profesor sau medic nu și-ar dori creșterea salariului?

În plus, oamenii par mult mai atenți la portretul cameleonic al candidaților și nu pot fi chiar așa ușor păcăliți sau… manipulați. La aceste alegeri segmentul urban a fost mult mai prezent la vot, ceea ce ne duce cu gândul la o asumare, în creștere, a dorinței de exprimare a spiritului citadin. De ce au pierdut unii și au câștigat ceilalți, nu ține doar de o teorie bazată pe epitete și metafore, de simpatii și antipatii (deși acestea contează destul de mult!) ci mai mult de… încredere. Pierderea încrederii într-o “țintă”, într-o idee – ideal, într-un model, poate schimba fundamental lucrurile. Partidul câștigător, social – democrat, s-a situat în fruntea clasamentului și la votul celor cu studii superioare, votul celor din urban, votul intelectualilor. Aceste semnale ne oferă imaginea deziluziei vis-a- vis de oferta liberalismului actual, lipsit de imaginație și de oameni credibili. Poate că o așezare pe principii social – democrate a societății noastre, cu ușor iz de liberalism, va limpezi puțin gândirea arhitecților viitoarei societăți bazate pe meritocrație. Fiecare este liber să gândească și să accepte ideile pe care se poate plia în mod concret, real, nu poate fi nimeni “tarat” de o opțiune sau alta pe care o adoptă neconstrâns și în deplină cunoștință de cauză. Nu demogagia ne va ridica nivelul de trai, ci proiectele precis calibrate (nu spun un lucru inedit!), tocmai de aceea societatea trebuie condusă alternativ de echipe cu ideologii diferite dar bine ancorate în contextul economic național, alternanța oferindu-ne un tablou complet al ofertelor și-al implementării lor. Dezamăgirea populației crește rapid când lucrurile nu funcționează, când așteptările nu sunt satisfacute în timp real, tocmai de aceea este bine de analizat “la rece” ce putem “primi”, în mod onest, sustenabil, de la un partid sau altul, fără a ne amaneta viitorul. În toate formațiunile politice sunt și bune și rele, nu cred că sunt unii mai deștepți decât ceilalți, dar sunt lideri care pot schimba semnificativ percepția populației. De data aceasta – contrar previziunilor subiective – și intelectualii au ales o altă cale. Sunt ai noștri mai puțin intelectuali decât cei din aceeași categorie a susținătorilor lui Nigel Farage, Donal Trump sau Marine Le Pen? Nici vorbă! Azi când informațiile circulă cu viteza… gândului și mai ales când acestea nu pot fi premeditat ascunse, unde este pericolul în a accepta profesionist ideile bune, bine conturate?

Chiar dacă nu ne pasă, când vorbim de lucruri “minore”, gen vot sau implicare politică, nu putem continua să negăm eficiența lor și să ne dorim mai mult fără să… acționăm. Ține de educație, o educație complexă (ce include și respectul pentru “adversar”), să ne debarasăm de egocentrism și să acceptăm si adevărul celuilalt.

Până la urmă nu contează culoarea învingătorilor, contează performanțele pe care ni le vor oferi. Parafrazând un mare învingător al vremurilor demult apuse putem spune… Vae Victoris!… Nu le va fi ușor!

Autor, Ion Mariș

-15 decembrie 1637: episcopul Maramureşului, Dimitrie de Moisei, se plânge în Congregaţia Maramureşului că vicecomitele Nicolae Tordai l-a împiedicat în exercitarea slujbei arhiereşti.

-15 decembrie 1643: Congregaţia Maramureşului cere întărirea pazei pe drumurile comitatului care erau năpădite de hoţi şi tâlhari la drumul mare.

-15 decembrie 1887: se naşte la Slatina (azi Maramureşul de nord) Iosif Fischer, avocat, ziarist, deputat de Maramureş al P.N.Ţ. şi al Partidului Evreiesc în trei legislaturi.

-pe 15 decembrie 1944 soseşte de la Bucureşti la Sighet maiorul sovietic Emil Zaharcenko, comandant militar al Maramureşului (aflat sub ocupaţie sovietică din octombrie 1944 până în aprilie 1945), care a contribuit decisiv la rămânerea regiunii între graniţele României, în timpul încercării de alipire a acesteia la URSS din iarna 1944/1945.

Autor, Teofil Ivanciuc

Performanță de excepție la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației!

Elevul Laurențiu Lazăr din clasa a VIII-a a realizat o remarcabilă performanță prin obținerea certificatului CAMBRIDGE la limba engleză (PET) cu 167 de puncte din 170 posibile (B2), echivalentul nivelului maxim al competențelor lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat!

Laurențiu este îndrumat de către doamna profesor Oana Kosztelnik, diriginte prof. Loredana Bedeoan, profesoare fără de care performanța nu ar fi fost posibilă.

Menționăm că acest elev cu care ne mândrim este olimpic național încă din clasa a V-a la matematică, informatică, fizică, dar e pasionat și de limbile străine.

Autor, Oana Kosztelnik