Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Sighet a avut loc  întâlnirea Tineretului Național Liberal în cadrul Școlii Memoriale „Gheorghe I. Bratianu”.
Foarte mulți tineri liberali din țară au ajuns la Sighet unde au participat la cea de-a XVI-a ediție a Școlii Memoriale, într-un oraș care păstrează urmele suferinței dintr-o perioadă cenușie a istoriei noastre, fiind unul dintre locurile unde au fost decimate, ucise, elitele României.
La deschiderea evenimentului au participat președintele PNL și prim-ministrul Ilie Bolojan, secretarul general Dan Motreanu și alți lideri liberali din  țară.
Liderii liberali au făcut o vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței după care s-au deplasat la Cimitirul Săracilor unde a fost depusă o coroană de flori la troița Brătienilor.
În continuare premierul României a participat la întâlnirea cu tinerii liberali, desfășurată la Școala de Muzică din Sighet.

În continuare un scurt VIDEO cu un fragment din intervenția premierului Ilie Bolojan:

Text, foto & video: Ion Mariș

Caut trecutul (Keresem a múltat)

Caut trecutul – dar nu-l găsesc –
nu-l aflu, pentru că nu aveam trecut
numai prezent am, care înaintează spre viitorul meu
asta mă caracterizează în viața asta.

Îmi caut copilăria – peisajele sighetene
malul Izei și splendida Grădina Morii
unde de mic copil scriam poeme,
prietenilor și omului din viitor.

Îmi caut cunoscuții bătrâni – rudele
pe care-i salutam în avans –
cei ce au știut totul despre mine
înainte să mă nasc.

Caut fetele din copilărie
pe cele cu care am glumit – recitând poezii,
și voiam – să mă iubească
cum le-am iubit pe ele.

Caut ajunurile de Crăciun intime
când umblam cu prietenii la colinde
vocea noastră răsuna în peisajul cu zăpadă –
și acum îi aud în urechile bătrâne.

Și-au trecut de atunci decenii bune
nici rude, bătrâne cunoștințe nu mai trăiesc
nici aerul sighetean nu mai are acea atmosferă
care caracteriza orașul meu natal.

Dar gândul a rămas liber
și țările s-au închegat
toate națiile Europei s-au unit
și putem privi cu credință în viitor.

* * *

Scriitorul Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet, la secția de achiziții.
S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș-Bolyai”.În 1972 s-a căsătorit, are doi copii, o fată și un băiat.A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania.
Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani (2014) cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul  „Poezii pentru totdeauna”.
Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.
Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.
La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

Salut, Sighet!

Nota redacției: pentru că la începutul lunii noiembrie scriitorul Gabriel Boros și-a aniversat ziua de naștere îi transmitem LA MULȚI ANI!… din orașul natal!
Traducere poemului din limba maghiară – Brigitta Zahoranszki.

E toamnă, e toamnă, e toamnă!!!…
Să nu îmi închizi uşa în nas,
Căci alt prieten nu mai am
Nopţile sunt tot mai adânci
Cum calc în gropi cum vine noaptea
După chipul şi asemănarea celui căzut
Iau ruleta bunicului şi îmi măsor talia
Iar ai mâncat ca o ….
Hai zii, hai zii !
Măcar am de ce să sparg farfurii
Pe gresia neorealistă
Între podea şi tavan nu mai încap de atâta spirit
Înverşunat
Ies pe hornul pro comunist ca un fum scârbit
De nedreptăţile lumii
Ies în aerul toamnei mai deşirată şi mai deşălată
Decât galbenul spleen
Mă voi lăsa pe terasa luminată de râs
Mă voi uita prin monoclu la vechiul gramofon din vitrină
E toamnă cât val lângă val,
Cât vânt lângă vânt,
Cât frunză lângă frunză
Să nu îmi închizi uşa chiar dacă vin târziu
Deşertul e tot mai greu de purtat.

* * *

■ Doina Rândunica ANTON s-a născut la 6 noiembrie 1956 în comuna Valea Lungă, judeţul Alba ■ A urmat Liceul Sanitar din Târgu Mureș (laborator medical) şi Facultatea de litere (română-franceză) din cadrul Universității Bucureşti. ■ În anul 1976 se stabilește la Sighetul Marmației ■ A publicat primele poezii la Gazeta de perete a Școlii Nr 1, Târnăveni, elevă fiind în clasa a VIII-a
■ Debutul literar a avut loc în anul 1973 în revista Vatra din Târgu-Mureş pe când era liceeană și membră a Cenaclului literar „Excelsior“ ■ În anii 1976, 1977, 1979 obține Marele Premiu la Festivalul-concurs de poezie „Laude-să omul şi ţara” (devenit din 1979 Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației, președinte al acestuia fiind, din 1978, criticul literar Laurențiu Ulici)
■ A fost membră a cenaclurilor literare „George Coşbuc“ și „Alexandru Ivasiuc“ din cadrul Casei de Cultură ■ Printre membrii de atunci ai cenaclurilor literare făceau parte Echim Vancea, Gheorghe Pârja, Ion Ardeleanu-Pruncu, Ion Ardeleanu-Mecena, Gheorghe Mihai Bârlea, Marin Slujeru, Lucian Perţa, Valentin Rozsnyai ș.a.
■ În anul 1983 a obținut Premiul „Nichita Stănescu“ din cadrul Serilor de Poezie de la Deseşti.
■ În anul 1986 obține Premiul II la Concursul de Poezie „Lucian Blaga“, Sebeş/Alba şi Marele premiu al Concursului „Octavian Goga”, Ciucea/ Cluj
■ De-a lungul anilor a publicat poezie în revistele literare: Steaua, Tribuna, România literaraă, Vatra, Familia, Singur, Mantaua lui Gogol, Fereastra, Oglinda literară, Nord literar și în ziarele și revistele județene
■ Debut editorial în volumul colectiv ALFA ’85 (debut colectiv în volum, Editura Dacia Cluj-Napoca
■ După debut publică volumele: ■ Cuvinte de interior, (Editura Echim, Sighetul Marmației, 2005) ■ Hei copii, vă salut din Euforia (poezii pentru copii, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013; volumul a fost distins cu Premiul „InterArt“ al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România) ■ Țărmuri de neocolit (Editura Singur, Tîrgoviște, 2014; volumul a fost distins cu Premiul pentru manuscris al revistei „Nord literar“ la Festivalul „Armonii de Primăvară“, Vișeul de Sus și Premiul revistei „Tribuna“ la Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației) ■ În ce mă privește (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Trandafirul de noiembrie (Editura Junimea – Iași, 2018)
■ Alte premii: Mențiune și Premiul revistei „Oglinda literară“ la Concursul Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu-Bacovia“, Mizil (2014) ■ Premiul „Gheorghe Chivu“ la Festivalul-concurs de poezie, Baia Mare (2014) ■ Premiul I la Festivalul de poezie „Armonii de Primăvară“, Vişeul de Sus (2015) ■ Premiul I la Ilidia/ Caraş-Severin (2015) ■ A fost desemnată „Poetul anului“, Sighetul Marmaţiei (2015) ■ Este inclusă în antologiile de poezie: „Veghe în septentrion“ (Baia Mare, 1977) ■ „Nord statornic“ (Baia Mare) ■ „Un sfert de veac de poezie“ (Sighetul Marmației, 1998) ■ „Dialog despre melancolie“ – antologie a revistei „Singur“ ■ „Cinci poete“ ■ „Antologie de poezie religioasă“ ■

Salut, Sighet!

Nota redacției: Și pentru că la începutul lunii noiembrie Rândunica Anton și-a aniversat ziua de naștere, „semnalarea” la „Poemul de duminică” o însoțim cu „mesajul” nostru firesc: Să-ți fie viața Poezie!

Teoria contemporană a designului susține adesea că designerii sunt responsabili pentru crearea unei societăți sustenabile. Cu toate acestea, această așteptare este înșelătoare: logica pieței – cicluri scurte de produs, nevoia de creștere, „învechirea” rapidă – contrazice structural aspectele pe termen lung ale eticii designului. Designerul nu scrie brief-ul, nu deține poziția decizională și este rar să găsești o companie condusă de un designer. Prin urmare, responsabilitatea nu constă în producerea de obiecte „mai ecologice”, ci în modul în care reinterpretăm rolul designerului / managerului designer / designerului principal, adică cel mai înalt LIDER (LIDERI) al (ai) COMPANIEI ȘI SOCIETĂȚII.
Nu cunosc un designer care ar visa ca produsul pe care l-a proiectat să fie înlocuit în fiecare an.

Teoreticienii critici – Foster, Forty, Sudjic – subliniază că designul devine cu ușurință un păstrător al problemelor din logica instituțională a capitalismului. Potrivit lui Papanek, Fry și Walker, designul poate fi o alternativă reală doar dacă se îndepărtează de modelul centrat pe consumator. Manzini, Chapman și Wizinsky își îndreaptă atenția către practici comunitare, participative și durabile din punct de vedere emoțional.

Abordarea noastră pune accentul pe comunicarea relațională, „blândă”, reflexivă prin design/ design commnunication și modul de producție intelectuală (Cosovan + Fenyvesi/ Kapitány+Kapitány): scopul nu este de a produce obiecte noi, ci de a crea noi relații. Dar dacă este un obiect / produs tangibil care poate fi interpretat în termeni analogici, atunci nu „un scaun nou”, ci „un scaun mai bun”, capabil să creeze relații om-om și om-mediu mai bune. Astfel, designul nu poate fi în primul rând motorul consumului capitalist, ci un explorator al posibilităților alternative de coexistență.

Notă: Steve Jobs a murit pe 5 octombrie 2011. A lăsat în urmă cea mai valoroasă companie din lume. Deși nu avea o diplomă, se considera adesea artist/ designer. După moartea lui Steve Jobs, mulți consultanți de afaceri s-au îmbogățit din „modelul Jobs”, dar cumva trăsătura sa de caracter, poate cea mai importantă – care a schimbat lumea – și atitudinea menționată mai sus au fost citate/ sunt citate cu paranteze maxime.

În lumina acestei excepții, 2 întrebări retorice: De ce designerii nu conduc corporațiile multinaționale și globale? Câte companii cunoaștem al căror lider numărul unu este un designer?

Așadar:

1. Structura capitalismului preferă expertiza financiară și managerială, nu educația creativă.
2. Designul a fost o funcție de sprijin în ierarhia corporativă pentru o lungă perioadă de timp (și în mare parte încă este), nu una strategică.
3. Pentru pozițiile de CEO, majoritatea companiilor se așteaptă la un MBA, o pregătire financiară, juridică sau inginerească.
4. Modul de gândire al designerului (blândețe, conexiune, iterație, considerare lentă) contrazice adesea logica profitului trimestrial.
5. Designul apare de obicei la nivelul executării sarcinilor, nu în luarea deciziilor strategice.

Concluzie – nu există o bază de date exactă, ci doar o tendință statistică, dar:
– Există aproximativ 60–70 de mii de companii multinaționale în lume, unde numărul de manageri cu studii de design: 0–5, practic zero;
– Există aproximativ 300–350 de mii de companii mari la nivel global în lume, unde numărul de manageri cu studii de design: aprox. 200–400 adică sub 0,1%.

Prof. univ. dr. Attila Cosovan
Universitatea Corvinus – Budapesta & Universitatea de Artă Moholy-Nagy (MOME)

* * *

COSOVAN Attila Róbert (s-a născut la Sighetu Marmației, România la 25 martie 1970) este un artist designer, câștigător, printre altele, a șase premii Red Dot Design Award, precum și a Premiilor Ferenczy și Millennium, profesor la Universitatea de Artă Moholy-Nagy (Moholy-Nagy Művészeti Egyetem – MOME) și la Universitatea Corvinus din Budapesta (Budapesti Corvinus Egyetem), și co-fondator al atelierului de design COANDCO.CC, cu o activitate de 24 de ani.

Și-a finalizat studiile la trei universități: la Facultatea de Design a Universității Româno-Americane din București, specializarea Estetică la Universitatea Eötvös Loránd (ELTE) și la Departamentul de Comunicație Vizuală al Universității Ungare de Arte Aplicate (actualmente MOME), unde a absolvit în 1998. În 2010 a obținut titlul de doctor. Ca profesor și cercetător publică lucrări, iar ca designer, proiectează și dezvoltă mărci, produse și servicii, aplicând metodologia proprie numită „designkommunikáció” (designcommunication/ relaționare prin design). Din septembrie 2015 este conferențiar universitar abilitat la Universitatea Corvinus din Budapesta, iar din 2018 este profesor universitar la Catedra de Marketing și Designcommunication a Universității Corvinus – Budapesta.

Informații suplimentare:

• Articolul Wiki despre Cosovan Attila (în maghiară): https://hu.wikipedia.org/wiki/Cosovan_Attila;

• Articolul Wiki despre designcommunication (în maghiară): https://hu.wikipedia.org/wiki/Designkommunik%C3%A1ci%C3%B3

Există orașe care mor în tăcere. Nu pentru că nu mai au oameni, ci pentru că oamenii lor au uitat să creadă în ele.
Sighetul nostru este unul dintre acele locuri care nu s-au stins, dar nici nu mai ard. E ca un organism viu, cu puls slab, care încă poate să fie resuscitat – dacă cineva îndrăznește să-i pună mâna pe inimă.
Sighet nu e „mic”, e concentrat. Nu e „uitat”, e ignorat. Și nu e „fără perspectivă”, e fără direcție.
Cei care mai cred că salvarea vine de la centru n-au înțeles biologia orașelor. Dezvoltarea începe local, din celule sănătoase. Din oameni care nu-și externalizează responsabilitatea.
Politicienii vin și pleacă. Mentalitatea rămâne. Iar mentalitatea, în momentul de față, e oboseală și resemnare.
Un oraș trăiește prin trei sisteme vitale: cultura, economia și educația. Fără ele, tot restul e o formă fără fond.
Cultura nu e un festival anual. E felul în care gândim, scriem, vorbim, ne salutăm. Dacă n-ai cultură locală vie, n-ai identitate.
Economia nu înseamnă doar bani. Înseamnă utilitate, compentențe și respect pentru muncă.
Educația nu e o diplomă. E anticorpul împotriva prostiei instituționalizate.
Dacă aceste trei sisteme comunică între ele, orașul respiră. Dacă nu, moare lent, în statistici și tăcere.
Adevărul crud este că nu politicienii strică un oraș, ci indiferența oamenilor care tac. Puterea nu se dă, se ia. Prin implicare, prin argument, prin prezență. Prin refuzul de a te preface că „merge și-așa”. Sighetul are nevoie de un nou tip: nu neapărat tineri, ci lucizi. Nu entuziaști, ci competenți. Nu zgomotoși, ci consecvenți.

Sighetul are o topografie economică specială: resurse naturale, poziție de frontieră, patrimoniu cultural imens. Dar toate acestea stau închise în sertare birocratice. Un oraș inteligent nu-și vinde lemnul brut, ci îl transformă în design. Nu-și tratează meșteșugul ca amintire, ci ca brand. Nu-și exportă tinerii, ci le dă motiv să-și deschidă afaceri aici.
Avem nevoie de laboratoare de idei, nu de „strategii” care stau in PowerPoint. Avem nevoie nevoie de investitori care iubesc locul, nu profitul.

Dacă educația rămâne formală, orașul se golește. Tinerii trebuie învățați să nu fugă, dar nici să se complacă. Să li se spună că valoarea nu stă în geografie, ci în competență. Avem nevoie de o alianță reală între școli, licee, facultăți și mediul privat. Să transformăm Sighetul într-un laborator de minți, nu într-o platformă de plecări. Fiecare profesor care inspiră un copil să creadă că viitorul poate să existe aici e mai valoros decât o mie de panouri electorale.

Sighetul este un amestec rar de etnii, culturi și istorii. Români, maghiari, ucraineni, evrei – toți au modelat orașul. Această diversitate nu trebuie tolerată. Trebuie cultivată. Un loc care își cunoaște trecutul nu devine muzeu, ci reper. Un oraș nu-și rescrie istoria, ci o înțelege. Nu-și pune etichete etnice, ci își asumă complexitatea.

Comunitatea nu se face din like-uri și grupuri. Se face din oameni care colaborează, nu concurează. Dacă fiecare instituție, fiecare ONG, fiecare medic, fiecare artist ar înțelege că lucrează pentru același organism – Sighet -, lucrurile ar începe să se miște. Sighetul nu moare din lipsă de bani. Moare din lipsă de legături între oameni.

Un oraș nu e o idee. E un ecosistem. Dacă îl hrănești cu muncă, educație și cultură, trăiește. Dacă îl hrănești cu promisiuni, moare.
Sighetul nu trebuie salvat. Trebuie reactivat. Prin minți care gândesc, mâini care fac și voci care nu tac.
Pentru că viitorul nu vine din capitală. Viitorul se cultivă aici, pe străzile care au văzut tot și înca mai așteaptă ceva.

Adrian REDNIC

Foto: Tomi Hoffer

Luminația m-a facut și pe mine ca și pe mulți alți sigheteni să petrec mai mult timp în cimitir, la mormintele familiei dar nu numai, pentru scurte momente de rugăciune împletite cu amintiri de suflet legate de persoanele evocate de numele de pe cruci și monumente – prieteni și vecini, dascăli și colegi de școală și de muncă dar și personalități din istoria orașului trecute la cele veșnice cu mai mult timp în urmă.

O categorie specială o constituie locurile de veci (pe care eu încerc să le vizitez regulat) ale membrilor grupului de rezistență anticomunistă rămas în istorie sub numele de „grupul Vișovan”– primul lot de deținuți politici din Maramures – 25 la număr după raportul Securității. Dintre aceștia, doi au plecat din Maramureș înainte de începerea arestărilor (și nu fac obiectul prezentului studiu) iar doi sunt încă în viață la momentul actual, la vârste venerabile (Nistor Man și Ioan Dunca). Dintre cei 21 de decedați la care ne referim efectiv trei nu au morminte fiind uciși de Securitate în luptă (Vasile Popșa la Ieud) sau exterminați în detenție (Ioan Virag la Cluj și Găvrilă Coman la Brașov) trupurile lor fiind aruncate în locuri până azi necunoscute.

Restul de 18 membri au mai trăit după eliberarea din închisori, au revenit la o viață aproape normală (cu toate șicanele care au continuat) și au avut parte la sfârșitul vieții de înmormântări creștinești și de morminte decente care pot fi cunoscute și vizitate cu respect, ca repere pentru istorie. În cimitirele din Sighet se află șapte membri ai grupului (Aurel Vișovan, Gheorghe Bulacu, Petru Codrea, Ioan Motrea, Ioan Ilban, Mihai Vlad, Vasile Tivadar și Vasile Dunca), patru  în cimitirele din Baia Mare (Ioan Rus, Ștefan Deac, Petru Ulici și Grigore Hotico), doi la Cluj (Constantin Rad și Mihai Pop) și câte unul în alte localități: Brașov (Șofron Mihai ), Ploiești (Iuliu Vlad), Ieud (Ioan Nemeș), Constanța (Gheorghe Andreica), unul singur fiind în afara țării, în Germania (Iosif Andreica).

Fără pretenția unei liste exhaustive, în cimitirele din Sighet mai pot fi găsite și mormintele unor alte persoane deținute în temnițele comuniste, arestate ulterior: Ștefan Minică, Ion Dunca – Bărbosu, Alexandru Dan, Alexandru Ștefan, Teodor Borca, preot Vasile Hotico, preot Gheorghe Moldovan, etc.

Desigur, pentru noi creștinii nu rămășitele pământești sunt esențiale ci sufletele lor, pentru a căror veșnică odihnă și comuniune plenară cu Dumnezeu ne rugăm. Dar datorită mărturiei explicite pe care ei au dat-o cu riscul vieții pentru Cristos și apărarea identității creștine a poporului român ne exprimăm speranța că ei sunt alături de Domnul în ceata celor aleși. Onorându-i aici pe pământ ca repere pentru istorie, îi încredințăm cu dragoste Domnului ca repere pentru eternitate.

Preot prof. Marius Vișovan

Foto: Rada Pavel

La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 31 octombrie 2025, s-a semnat la Etyek documentul de înfrățire dintre Sighet și Etyek, de către primarii celor două localități, Vasile Moldovan respectiv Zólyomi Tamás. A fost un eveniment sobru care s-a încheiat cu plantarea a 12 arbori într-o parcelă, o suprafață de teren, care se va numi „Sighetu Marmației”.

S-a oficializat o înțelegere care, pentru mulți concetățeni de-ai noștri, nu semnifică mare lucru. Sunt diferite „nedumeriri” vizavi de conceptul de „twinning/ înfrățire”. Haideți să clarificăm acest concept și să analizăm care sunt avantajele… înfrățirii.

Conceptul de „twinning” (înfrățire între localități) este o inițiativă promovată în mod special în cadrul Uniunii Europene, ca instrument de apropiere între cetățeni și comunități din diferite țări. Născut după Al Doilea Război Mondial, din dorința de reconciliere și cooperare, twinning-ul a devenit un simbol al unității europene în diversitate, încurajând schimbul de experiență, solidaritatea și dezvoltarea comună între orașe.

Într-o Europă unită prin valori comune și diversitate culturală, relațiile de înfrățire (twinning) dintre comunități reprezintă una dintre cele mai accesibile și normale forme de cooperare. Prin astfel de parteneriate, localitățile nu se rezumă la semnarea un acord formal, pur și simplu își deschid porțile către cunoaștere, prietenie și dezvoltare comună.

Acesta este trendul pe care se înscrie și înfrățirea dintre orașul Sighetu Marmației (Maramureș) și localitatea Etyek (Ungaria) – o legătură care își propune să apropie oamenii, să creeze punți culturale și să sprijine inițiative benefice pentru ambele comunități (promovarea turismului, protejarea patrimoniului etc).

Înfrățirea oferă cadrul formal/ instituțional pentru proiecte comune finanțate din fonduri europene, în special prin programe care susțin cooperarea transfrontalieră și schimbul de experiență între autoritățile locale. Proiectele comune pot fi finanțate prin programe precum Europe for Citizens, Interreg, sau Twinning Projects (în cazul instituțiilor).
Astfel, colaborarea dintre cele două comunități poate deveni o sursă de „know how” și inovație administrativă.

Etyek este cunoscută ca o localitate viticolă cu tradiție, situată în apropiere de Budapesta și interconectată solid la unele afaceri ale capitalei Ungariei, iar Sighetu Marmației se afirmă tot mai mult ca „poartă” a Maramureșului istoric, un spațiu cu identitate culturală distinctă și potențial turistic deosebit dar – nu se poate nega! – insuficient exploatat.

Prin înfrățire, cele două localități pot colabora în promovarea turismului urban/ rural, gastronomic și cultural, valorificând experiența unora și patrimoniul celorlalți. Un lucru foarte important, legăturile dintre mediile de afaceri locale pot deschide oportunități pentru schimburi economice și inițiative comune în domenii precum vinificația, meșteșugurile, economia verde etc. Pare neverosimil pentru o localitate mică dar în Etyek există o firmă producătoare de… șampanie.

Un pilon important al relației dintre Sighetu Marmației și Etyek îl va reprezenta cooperarea culturală și educațională. Exemplul concret, indiscutabil, a fost expoziția sculptorului sighetean Ion Bledea la Budapesta, despre care am scris.

Prin festivaluri, expoziții, concerte și ateliere tematice, ambele comunități pot promova valorile proprii și pot descoperi mai ales ceea ce le unește: pasiunea pentru tradiție, spiritul ospitalier și respectul față de patrimoniul local.
Administrațiile locale, instituțiile, ONG-urile etc. din ambele localități pot – și sigur! – vor lucra împreună în domenii precum educația nonformală, mentorat (a fost lansată o propunere la Etyek), protejarea mediului, sprijinul pentru tineri antreprenori etc, domenii care sigur vor contribui la întărirea legăturilor umane și la construirea unei comunități europene bazate pe încredere și colaborare.

Sighetu Marmației, oraș cu o istorie îndelungată (anul viitor vom aniversa 700 de ani de la atestarea documentară) și o bogată moștenire culturală, își asumă prin acest parteneriat deschiderea către dialog și cooperare internațională.
Înfrățirea cu Etyek confirmă dorința Sighetului de a fi parte activă a Europei secolului XXI, o Europă a comunităților care se sprijină reciproc, păstrându-și în același timp valorile proprii, amplificând întâlnirea între oameni, culturi și obiective comune.
„Simplist” vorbind, înfrățirea, twinning-ul, consolidează  prietenia, încrederea și solidaritatea.

Prin astfel de legături, înfrățiri, Sighetul își poate „remodela” dezvoltarea locală și deschiderea internațională.
Sighetul trebuie să-și depășească… limitele!

Ion Mariș

Miercuri, 29 octombrie 2025, pornim spre Budapesta.
Vom face o „joncțiune” artistică între Sighet și Budapesta, o oportunitate care prefațează semnarea documentelor de înfrățire dintre Sighet și Etyek (Ungaria), o localitate de aprox 5000 de locuitori, aflată la aproximativ 28-30 km de capitala Ungariei. Localitatea Etyek este situată spre sud-vest de Budapesta, la poalele dealurilor viticole din regiunea Etyek-Buda. Este o zonă cunoscută pentru podgoriile și cramele sale – supranumită adesea „micuța Toscana a Budapestei” – dar și pentru Etyekwood, studiourile de film ale Korda Studios, unde s-au filmat multe producții internaționale.

În urmă cu câteva săptămâni – surpriză! – ne-a parvenit invitația. Sculpturile lui Ion Bledea vor fi expuse tocmai în Budapesta, la Muzeul Maghiar de Științele Naturii (A Magyar Természettudományi Múzeumba).

Pornim spre Budapesta, însoțindu-l evident pe Ion Bledea, în „grădina” căruia, în urmă cu un an, primarul Etyek-ului, dl. Tamás Zólyomi, a acceptat provocarea-propunere pe care i-am făcut-o de-a îl invita pe „Sculptorul Nordului” să verniseze o expoziție în județul Fejér. Suntem cu un autovehicol „alimentat” și cu artă, încărcat cu 25 de lucrări (sculpturi), afișe, pliante, albume. Vom fi – până destinația finală – în legătură permanentă cu d-na Maria Konya și fiul ei, Istvan (Ștefan) Bojoga, cei care de mult timp s-au străduit să genereze un parteneriat al Sighetului cu o localitate din Ungaria și care au primit un răspuns pozitiv din partea primarului municipiului nostru.

Vremea este plăcută, pornim dimineața un pic după ora 8:00, un soare încântător – curtenitor ne însoțește după ce pătrundem pe teritoriul Ungariei iar cea mai mare distanță spre Budapesta o parcurgem pe autostradă; visăm la vremurile când România va fi „împânzită” de drumuri de mare viteză, când vom avea cel puțin 2000 de kilometri executați și toată Europa ne va invidia. Rulăm aproape fără oprire pentru a ne încadra în timp. La kilometrul 60 de pe autostrada M3 – pentru a nu rata sosirea la locul expoziției – primim „antemergător” echipa Konya – Bojoga și ajungem la fix  la Muzeul Maghiar de Științele Naturii.
„Preluăm” sala, transferăm lucrările și începem să aranjăm sculpturile (unele de dimensiuni mai mari) în pozițiile finale.

După aproximativ o oră de efort, ajutați inclusiv de simpaticul tânăr Răzvan, conducătorul auto care ne-a dus în siguranță la destinație (pe noi și lucrările), totul este pregătit! Afișele sunt la locul lor, pliantele și albumele așteaptă vizitatorii, noi – mai ales sculptorul Ion Bledea! – suntem conectați la emoția vernisajului de a doua zi, și… ne îndreptăm spre Etyek unde ne așteaptă gazdele și unde ne vom întâlni cu delegația Primăriei Sighet.

VA URMA!

Ion Mariș

Asociația Cultura Gratia Urbis este onorată să anunțe revenirea la Sighet – 04 decembrie 2025 – a spectacolului Regal Vienez pentru al 3-lea an consecutiv.
Cu un repertoriu conceput pentru a încânta suflete iubitoare de frumos, cu numeroase surprize inedite, Regalul Vienez este un eveniment de neratat!
În anul Strauss, fii parte din magie! Surprinde-ți familia și prietenii cu un dar deosebit de Moș Nicolae!

Bilete și informații la 0744536550.

Asociația Cultura Gratia Urbis

Într-o atmosferă plină de emoție, bucurie și satisfacție, astăzi s-a desfășurat examenul final al cursului de calificare în meseria de cofetar, organizat în cadrul proiectului „JOB MARMATIA 2”, cod MySMIS 336314, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32), în baza Contractului de finanțare nr. OIRPECU NV: 6480/26.05.2025.

Pe parcursul celor 360 de ore de pregătire teoretică și practică, participanții din grupul țintă au avut ocazia să demonstreze cunoștințele și abilitățile dobândite în cadrul programului de formare. Cu emoție și mândrie, aceștia au prezentat produsele realizate cu migală și pasiune, confirmând că perseverența și dorința de a învăța pot transforma vieți.

Cursul de cofetar a oferit nu doar o calificare, ci și o nouă șansă de integrare profesională, deschizând drumul către locuri de muncă stabile sau chiar către inițierea unor mici afaceri locale. Sub îndrumarea formatorilor specializați, cursanții au deprins tehnici moderne de preparare a produselor de cofetărie, au învățat regulile de igienă și siguranță alimentară și au descoperit plăcerea de a crea deserturi care bucură sufletul.

La finalul cursului, fiecare participant a susținut examenul în fața comisiei de evaluare, demonstrând competențele dobândite. Absolvenții vor primi certificate de calificare profesională recunoscute la nivel național și european, care le vor facilita angajarea în domeniul cofetăriei sau inițierea unor activități independente.

Proiectul „JOB MARMATIA 2” are ca obiectiv principal sprijinirea a 302 persoane din categorii vulnerabile, prin măsuri active de ocupare: informare, consiliere profesională, formare, evaluare a competențelor și mediere a muncii.

„Cursul de cofetar a fost o experiență frumoasă, utilă și plină de sens. Am văzut oameni motivați, care au redescoperit încrederea în ei și dorința de a-și construi un viitor mai bun”, au transmis membrii echipei de proiect.

Prin aceste activități, „JOB MARMATIA 2” contribuie la creșterea șanselor de ocupare, reducerea șomajului și promovarea incluziunii sociale în județul Maramureș, demonstrând că, atunci când există sprijin și implicare, fiecare om își poate regăsi drumul spre succes.

Comunicat de presă