Bătrînul poet

al vechiului burg
se plimbă
uneori, seara
sprijinit într-un vers
din primul lui poem
ca într-un baston
invizibil.

Poemul – ca o fîntînă fără ciutură

Poemul acesta
pe care-l visez tot mai des
în ultimul timp –

ca o fîntînă fără ciutură:

îi văd luciul apei
în adînc,
îi simt mirosul

dar setea rămîne nestinsă
iar poemul nescris.
 

Vasile Gogea

* * *

Vasile GOGEA s-a născut la Sighet, la data de 07 august 1953. Este absolvent al Facultăţii de Istorie – filosofie, secţia Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1979).
Este autorul mai multor cărţi în care… „în general, a scris cum s-a priceput mai bine, despre alţii şi despre ale altora”: Scene din viața lui Anselmus, roman, (Ediția I, Editura Litera, 1990; Ediția a II-a, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Limes, 2oo8), Fragmente salvate. 1975-1989. Jurnal și alte texte. (cu o prefață de Vladimir Tismăneanu, Editura Polirom, 1996), Propoieziții, versuri, (Editura Solstițiu & Decalog, 1998), Exerciții de tragere cu pușca de soc, publicistică, (Editura Paralele 45, 1998), (Re)citindu-l pe Eminescu. În umbra timpului, eseu, (Editura Charmides, 2000), OftalMOFTologia sau ochelarii lui Nenea Iancu, eseu, (Ediția I, cu o postfață de Mircea Muthu, Editura Grinta, 2002, Ediția a II-a, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Grinta, 2012), Logodnica mecanicului Gavrilov, proză scurtă, (Editura Limes, 2002), Repere ale gîndirii românești, în colaborare cu Aurel Ion Brumaru, (cu o prefață de Acad. Alexandru Surdu, Editura Grinta, 2003), Tratat despre înfrînt, meditații, (Editura Charmides & Eikon, 2004), Încă Propoieziții, versuri (cu o postfață de Ion Mureșan, Editura Grinta, 2006), Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, interviu (cu o postfață de Liviu Antonesei, Ediția I, Editura Eikon, 2010, Ediția a II-a, Editura Eikon, 2013), Mofteme, comentarii la I.L.Caragiale, (Editura Charmides, 2012), Singur cu Hegel (un autoportret ascuns), (cu o prefață de Vasile Muscă, filosofie, Editura Eikon, 2013), Propoiezițiile din Salonul 9 (6 fiind ocupat), versuri (cu un text critic de Gheorghe Grigurcu în loc de postfață, Editura Charmides, 2014), La scara blogului. Jurnal dedus (2919-2014), (prefață de Dorin Tudoran, postafață de Letiția Ilea, Editura Charmides, 2014), ANAMTEME. Exerciții de anamneză, (postfață de Andrei Zanca, Editura Eikon, 2015), LUCA PIȚU. Fărâmele meteoritului din Cajvana înregistrate la Observatorul cyberspațial Gogea’s Blog. IN MEMORIAM (prefață de Bedros Horasangian, post-prefață de Șerban Foarță, pre-postfață de Dorin Tudoran, postfață de Vasile Gogea, Editura Charmides, 2015), Din gramaTEMAtica, poezii, (Editura Școala Ardeleană, 2016), Timbre literare fără… T.V. A., (Editura Grinta, 2016), ANAMTEME II. Noi exerciții de anamneză, (Editura Eikon, 2017), FRAGMENTE SALVATE (1975 – 1989) Un jurnal din sud – estul Europei, (Editura Charmides, 2019), CUVINTE ÎMPOTRIVITE – 30 de ani de iluzii și speranțe 1989 – 2019, (Editura DOTA, 2019), Din caietul melcului. Poezii din cochilii, Editura DOTA, 2023.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al PEN Internațional – Centrul România. Luptător cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989. I-a fost acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației în anul 2017.

LA MULȚI ANI… în serviciul Literaturii Române!

Salut, Sighet!

Volumul recent apărut „Temeiuri biblice ale învățăturilor ortodoxe”, autor Preot dr. Nicolae Lauruc (tehnoredactare – Camelia Matruk, lector de carte – pr. cons. Marius N. Lauruc, tipar – Aska Grafika) a fost tipărit cu binecuvântarea Î.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

„Este dureros să constatăm că se acordă mai multă atenție ecranelor pământești decât ecranului cerului. Se fac înregistrări exagerate pe ecranele tehnicii digitale. Sărbătoarea nu mai este sărbătoare, Cununia nu mai este Cununie, onomastica nu mai este onomastică etc. dacă nu sunt puse pe Fcebook! Oamenii petrec ore în șir cu ochii pe ecranele pământești. Asta înseamnă deconectarea noastră de la comuniunea pe care trebuie să o avem permanent cu Dumnezeu și Sfinții Săi. Această lucrare trebuie să fie prioritară. Dușmanul nostru nevăzut a înmulțit necazurile, grijile, durerile și suferințele noastre, iar apoi ne îndeamnă să căutăm rezolvarea acestora în ecrnele pământești. Acesta e, de fapt, scopul lui să ne distragă atenția de la cer. (Preot dr. Nicolae Lauruc – fragment din volumul „Temeiuri biblice ale învățăturilor ortodoxe”, 2025)

Salut, Sighet!

Am mulți prieteni, cunoștințe, care au reușit în viață, confirmându-și visuri din copilărie și adolescență. Există, aș zice, însă, o mistică a visului. Nu întâmplător se spune că vei fi în viață ceea ce ai visat să fii. Adică, în mare măsură, ești proiecția propriului vis din etapele inocente ale vieții.  Se confirmă mai mult sau mai puțin, dar visul poate rămâne o sursă de optimism important în confruntările cu provocările inevitabile. A nu se interpreta visul cu predestinarea, dar nici nu putem ignora relația cu taine încă nedeslușite. În vis te poți întoarce în trecut și proiecta în viitor în egală măsură.
Deși nu am avut inspirația să-l întreb, tind să cred că Florentin Năsui a visat și a dorit să fie jurnalist. A prins ocazia și a făcut studii, necesare oricărei profesii, care să te valideze. A avut convingerea că are disponibilități de talent menite să-i suțină cariera, care, iată, se întinde  pe o distanță temporală de peste patru decenii în publicistica maramureșeană.
Cariera lui este profund legată, în prima etapă, de cotidianul „Pentru socialism”, până în decembrie 1989, când alte opțiuni nu erau posibile. O bună ocazie  de-a întâlni în această redacție intelectuali cu vocație, scriitori înzestați cu abilități pe care le-au valorificat în a face dintr-o publicație  subordonată ideologic una dezirabilă și cu o curajoasă deschidere spre fenomenul cultural. Adică un colectiv de redacție stimulativ  pentru cariera unui jurnalist tânăr. „Graiul Maramureșului”, reluând numele unui cotidian din perioada interbelică, i-a oferit lui Florentin  misia jurnalistică de a se focaliza pe viața publică, culturală, din Maramureșul Istoric.
A devenit partener atent, onest pentru instituțiile publice, observă metamorfozele din viața economică, socială, în mediul rural și urban, surpinde evenimentele publice și face să rezoneze spre publicul cititor, în anii ’90, cu un tiraj de peste douăzeci de mii de exemplare! O face cu dedicație, deontologie și etică profesională, refuză să substituie evenimentul exemplar cu cancanul efemer, mizând pe relevanță socială și culturală. Optează pentru onestitate și corectitudine, ceea ce l-a făcut credibil și respectat.
Nu în ultimul rând, a realizat interviuri cu personalități maramureșene, care sunt și ele relevante pentru noi și pentru cariera lui. Sunt unul dintre beneficiari și îi mulțumesc pentru generozitate. Precum Gheorghe Pârja, colegul și „nașul” lui jurnalistic Adrian Marchiș, binecunoscutul jurnalist la Radio România Actualități, Florentin Năsui a fost la rându-i mereu prezent la evenimentele la frații români din Transcarpatia (Ucraina) și le-a făcut cunoscute prin generoase materiale publicate în „Graiul Maramureșului”.
Putem spune că jurnalistul și prietenul Florentin Năsui și-a construit o operă cu valoare de „martor” a vieții sociale, politice, economice și culturale în Maramureș, de neocolit pentru o corectă înțelegere a trecutului nostru imediat, adică a ultimelor decenii.
Aș vrea să cred că nu a renunțat la ideea de a publica într-o nouă carte materiale jurnalistice ce merită să revină în circuitul publicistic.
În acest moment aniversar îi doresc cu sinceritate și prietenie „LA MULȚI ANI!”, cu sănătate și bucurii pe îndestulate!

Gheorghe Mihai BÂRLEA

* * *

Profesia este precum o statuie. Cei interesați de destinul unui om îi deslușesc viața și o reproduc ca o fotografie. Cei care se respectă nu folosesc retușul. Deși lumea noastră este plină de întoarceri pe dos. Am învățat din pruncie ca lucrurile reușite să le povestesc când se ivește prilejul. Așa mi s-a întâmplat cu acest text. Am învățat multe de la marele scriitor, cu rădăcini sighetene, Alexandru Ivasiuc, despre Marmația de frontieră, din romanul lui APA. Și acum, aici, la frontieră, pe Tisa, viaţa arată altfel. Dar nu toată lumea o vede în forma ei iluminată. Trebuie cineva să-i decupeze tâlcul. Aşa a fost inventat de realitate jurnalistul Florentin Năsui. Aici, la frontieră, omul este nevoit să se oprească, dar gândul lui poate trece până dincolo de orizont. Pentru cei care preţuiesc vuietul vremii ştiu că legea marginii de ţară are un registru de vamă. În care cronicarul scrie despre cum merge lumea.
Timp de peste patru decenii, în rolul omului cu scrisul la graniţă, a fost distribuit de soartă şi de patima lui pentru realitate jurnalistul Florentin Năsui. Căruia i s-au dat în grijă vreo trei văi, două maluri de apă şi un Maramureş muşcat. Rar mi-a fost dat să întâlnesc în viaţă un confrate care poartă cuvântul tot timpul în dreptul inimii. (Poate regretatul nostru prieten şi coleg Gheorghe Peter, născut şi el de veghe în Marmaţia). Florentin are câteva calităţi care sunt trepte de urcare spre suflet. Ştie că timpul se măsoară cu lumina şi întunericul, cu anotimpurile, dar mai ales cu cuvântul. Ştie că din viaţa asta trecătoare doar memoria și conştiinţa locului rămân mărturia unei epoci. Jurnalistul din el crede că nu există învechire în adevărul din verbe şi substantive. Niciodată nu şi-a potrivit gândirea, nici cuvintele pe muzici false.
Deși s-a retras într-o meditație a vieții, scrisul lui rămâne, alină lumea, o provoacă, dar poate să o facă să cânte. Stă mărturie de ziar și carte. Lui Florentin, un fin iubitor de istorie, i-a fost hărăzit să aibă reşedinţa pe frontieră. Dar spiritul lui căutător cutreieră ţara şi câteva teritorii europene. Un bun partener de dialog. Lectura fiind energia care nu lasă să ruginească profesia. Ca absolvent al Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti a avut preţuire pentru breaslă. Pentru meserie. Pe lângă miile de articole, şi-a pus numele şi pe o carte cu dialoguri care-l reprezintă. Florentin Năsui este memoria activă a marilor manifestări din Marmaţia. Care-i dau nobleţe. Printre ele, la loc de cinste, stă Festivalul Internaţional de Poezie. Și Serile de Poezie de la Desești. Despre care Florentin are o avere de imagini.
Este cronicarul celebrului Memorial de la Sighet. Este jurnalistul care a trecut frontiera (fără vamă) la românii din dreapta Tisei. De unde a scris reportaje memorabile, care fac parte din patrimoniul jurnalistic al Maramureşului. Adunate într-o carte ar deveni un document de preţ, o mărturie despre oameni, locuri şi evenimente din istoia recentă. Zic asta deoarece scrisul lui are toate datele unui reportaj literar de calitate. Şi aici Florentin se aşază la frontiera dintre jurnalism şi proză. Fiecare număr din Graiul, care a purtat numele lui Florentin Năsui, are un ecuson în plus. Pentru Florentin Năsui, „Graiul Maramureşului” este locul de lângă inimă. (Mi-a spus-o nu o dată). Ca om, Florentin este un dor de oameni. În prezenţa lui, sufletul devine o pasăre în odihnă, curiozitatea lumii sporeşte, iar paşii umani parcă măsoară altfel timpul.
Adevărul este că nu-mi pot imagina Marmaţia fără Florentin. Deşi și-a schimbat reședința. Dacă nu mă credeţi, puteţi să-i întrebaţi pe Echim, Bârlea, Slujeru, Pralea, Todea, Marchiş, ori Dorel Codrea. Treceţi Tisa la Jotu, Opriş, Hrin, ori Botoş. Ori colegi din redacţia ziarului nostru. Câți am mai rămas.
Textele lui au fost iubite de cititori! Au rămas repere despre o realitate bine descifrată de el. A pus multe întrebări. În acest context mă simt dator, în numele adevărului, să spun că Florentin rămâne un reporter redutabil. Agreat și premiat. Cuvine-se să vă spun că în aceste zile, 30 iulie, Florentin Năsui, împlineşte şapte decenii de viaţă. Peste patru decenii la masa de scris. La mulţi ani, distinse coleg şi prieten! Preţuire familiei!

Gheorghe PÂRJA
(Articol publicat în „Graiul Maramureșului”)

***

„Materialele”  lui Florentin Năsui (consemnări, reportaje, interviuri) sunt un festin continuu de  jocuri de cuvinte, umor și aluzii fine, deschideri de multiple interpretări, poante, piedici sistematice puse înțelegerii  facile, clare, directe a subiectelor abordate, iscodiri, provocări. Acestea ar fi câteva din „ingredientele” textelor comise de condeierul și ziaristul Florentin Năsui. – Un curcubeu deasupra și un caleidoscop („kuker”!) spre înăuntrul realității.
Pe lângă acest gen de diarist, Florentin mai este un fotograf luminător și un epigramist cu har. Încât, îți vine să te întrebi dacă septuagenariatul de-l celebrăm aici este unul pe bune, ori vreo poză fotoshopată sau vreo tainică epigramă de-a sa…
Pentru că un spirit tineresc perpetuu îl  animă. La Mulți Ani, domnuc!

Marin SLUJERU

* * *

Din câte am auzit pe la 30 iulie 1955 Florentin NĂSUI era, în timp, proiecția unui bărbat de 70 de ani acoperit din cap până în picioare, adică în întregime, de vopsea tipografică luminată de Cuvânt, un cuvânt nedureros, dar care, de multe ori, lasă pe pagina albă a ziarului o rană profundă, ca o tăietură de cuțit bine ascuțit.
Florentin Năsui, ca făptuitor al reportajului, al știrilor de dincoace de Deal (nu i s-a pus în zadar pecetea „ziaristul de la frontieră”), sau intervievator s-a identificat de fiecare dată cu „materialul clientului” plasându-se de fiecare data în centru, dar făcând loc și celuilalt, riscând, de altfel riscul este meseria lui, să devină „inamicul public” numărul unu al celui deopotrivă tiranizat și ironizat de propriile lui viziuni.
Florentin Năsui a supraviețuit unui accident vascular minor, ceea ce l-a „înrăit” în a deveni o imagine vie în spațiul public, a fost crucificat pe o cruce de hârtie rezistentă la temperaturi ridicate în timpul coacerii cuvântului într-un cuptor de gheață. Apucându-te să-i recitești textele jurnalistice, încă de la debutul său publicistic, vei constata că și-a „croit” un stil jurnalistic propriu, al său, devenind un despărțitor de modă jurnalistică, causticitatea sa rămânând neînțeleasă până astăzi.
Cu timpul, lăsându-se impresionat de propriul talent și l-a folosit plasându-l strategic la pândă, într-o „crâșmă informală” dar în care el, în carne și oase, nu a intrat niciodată. Textele sale poetic-jurnalistice (aici într-o oarecare înghesuială ar încăpea, ar avea loc și cuvântul hâtru) ne demonstrează cu asupra de măsură flerul său jurnalistic, dar numai după ce a fost decodificat. „Petreceri prin Țara Maramureșului”, Editura „Valea Verde, Sighetul Marmației, 2010, cartea sa cu dialoguri care-l reprezintă „este memoria activă a marilor manifestări din Marmaţia […] . Printre ele, la loc de cinste, stă Festivalul Internaţional de Poezie. Despre care Florentin are o avere de imagini. Este cronicarul celebrului Memorial de la Sighet. Este jurnalistul care a trecut frontiera (fără vamă) la românii din dreapta Tisei. De unde a scris reportaje memorabile care fac parte din patrimoniul jurnalistic al Maramureşului. Adunate într-o carte ar deveni un document de preţ, o mărturie despre oameni, locuri şi evenimente.[…] …scrisul lui, cînd nu este elaborat sub presiunea firească a cotidianului, are toate datele unui reportaj literar de calitate. Şi aici Florentin se aşază la frontiera dintre jurnalism şi proză.” (Gheorghe Pârja).
Jurnalist-artist Florentin Năsui a demonstart că textele sale, între noi fie vorba, sunt invadate de poezie. Dar Florentin Năsui a „descoperit” și poezia imaginii continuând să „modeleze” cuvântul cu imaginea. Personaj de excepție în lumea de dincoace de Deal ne va fi dor când noi nu vom mai fi.
Trebuie să vă spun că, la împlinirea frumoasei vârstei de șapte (7) ani, (cu bună-știință am omis un zero, nu-i nici o greșeală), tolănit pe scaunul din spate al unui spațiu ce traversează tăcut Munții Gutâi (așadar Dincolo!) mă bucur să-i fiu aproape și să-i spun „La mulți ani”, prietene!

Echim VANCEA

* * *

Florentine, deși te-ai dat „ascuns” dincolo de deal, acolo unde zici că te ocupi de flori, floricele, fructe aromate și alte delicatese,  noi nu uităm că ești sighetean și că ai avut ani buni (și zile bune!) intervenții jurnalistice (mai mult sau mai puțin „degustate” pașnic), prin care – cu voia ta (amin!) – lăudai sau criticai (nu chiar pe înțelesul tuturor) tot ceea ce întâlneai în lungile promenade investigaționale, cu ținte sustenabile. Ar fi cazul, tinere septuagenar, să-ți reamintești (măcar azi) cum arată… Orașul. Relaxarea doar la biblioteca sătească nu-i suficientă! 🙂
Nu-mi vine să cred că la vârsta asta frumoasă taci (cuminte) și reușești să te abții de la comentarii (scrise și nu doar gândite). Sunt convins că volumul la care lucrezi intens (așa spun pe surse consătenii tăi), continuarea „petrecerilor” din anul 2010, îl vei publica tot la Editura Valea Verde de aceea, conform trendului, te „provoc” să-mi promiți că-mi predai manuscrisul nu mai devreme de 2030.
Așteptăm cu nerăbdare să te revedem, să-ți oferim atenția și „tradiția”  noastră concentrată, urbană și/sau chiar să te vizităm acolo, în mijlocul preferatei tale (mai nou) naturi protejate.
Cu salutări neo-ecologiste îți doresc LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE!.. cu muuulte petreceri moderate!
… și… nu uita… fie lumea cât de rea/ tot mai bună-i la Fărcașa.

Ion MARIȘ

În această zi de 29 iulie, în care se împlinesc 6 ani de la plecarea la Domnul a mamei mele, mă întorc cu un gând de respect și adâncă considerație către soțiile eroilor anticomuniști maramureșeni care prin jertfa lor din tinerețe au menținut aprinsă făclia libertății în acest colț de țară. Câteva dintre ele, la vârste înaintate, sunt încă printre noi….

…Întorși acasă după ani grei de temniță comunistă, epuizați fizic, cu sănătatea zdruncinată și de multe ori traumatizați psihic, foștii deținuți politici din Maramureș s-au reintegrat cu greu în viața socială și profesională, au fost supuși la repetate șicane și umilințe pentru  a-și putea continua studiile iar încadrarea în muncă – urgentă pentru câștigarea pâinii zilnice – s-a făcut greu, fiind „plimbați” de la o întreprindere la alta, amăgiți cu promisiuni gratuite, refuzați brutal sau cu politețe fățarnică, în cele din urmă angajați, dar mai mereu la „munca de jos ”, fiind însă primii pe listă când se punea problema „reducerilor de personal ” (mulți dintre ei au plecat spre alte zone ale țării, sperând că vor fi mai puțin cunoscuți și supravegheați și se vor putea realiza mai ușor, ceea ce în unele cazuri s-a dovedit adevărat, deși Securitatea le reamintea periodic că e cu „ochii pe ei”…)

Complicată era și problema căsătoriei, a împlinirii familiale, a integrării într-o viață normală (atât cât le-a mai rămas din ea…). Pe lângă faptul că erau trecuți de „prima tinerețe”, cu diverse afecțiuni căpătate în pușcărie, pe lângă situația materială precară, foștii deținuți politici purtau cu ei stigmatul de indezirabili pentru societatea comunistă, stigmat care urma să se răsfrângă automat peste soțiile și copiii lor (ceea ce s-a și întâmplat!). Viitoarele soții erau avertizate aspru de către activiștii comuniști, de către șefii de la locul de muncă și în unele cazuri chiar de către rudenii apropiate că își compromit viitorul, că ratează orice posibilitate de promovare socială și profesională, că riscă inclusiv pierderea locului de muncă și necazuri pentru alți membri ai familiei, etc.

Acest articol se dorește a fi un modest omagiu pentru toate acele tinere pline de curaj, cu suflet curat și credință în Dumnezeu care au depășit orice ezitare și au respins toate presiunile politice, inclusiv reticențele familiei și ale anturajului unindu-și destinul cu acești oameni prigoniți și prin ei cu Crucea neamului românesc! Ele merită cu prisosință titlul de „doamne ale demnității maramureșene”! Cele mai multe dintre ele au plecat deja la Domnul după ce au dat timp de zeci de ani o mărturie frumoasă pentru adevăratele valori, alături de soții și copiii lor (ultima plecată, acum câteva zile, doamna Vlad Emma din Sighet, soția lui Vlad Mihai din „lotul Vișovan”).

Celor care mai sunt printre noi, le rostim cu respect numele și le urăm sănătate (în paranteză anul nașterii și domiciliul actual): Pop Sofia (1934, Timișoara) – soția lui Pop Ioan Arvinte (în vârstă de 94 de ani), elev arestat în al doilea lot de elevi de la Liceul „Dragoș-Vodă”, grup intitulat „Tânărul cuib”, Iusco Anuța (1938, Vișeu de Sus) – soția lui Iusco Găvrilă Sfâcă (+ 1988), elev arestat în grupul de rezistență „Popșa”; Bărcan Maria (1941, SUA) – soția lui Bărcan Gheorghe (+ 2025), elev arestat și deținut pentru refuzul colaborării cu Securitatea, Minică Maria (1943, Sighet) – soția lui Minică Ștefan (+ 2001), elev arestat în al doilea lot de elevi de la Liceul „Dragoș-Vodă”, grup intitulat „Tânărul cuib”; Dunca Anuța (1944, Vișeu de Sus) – soția lui Dunca Ioan (în vârstă de 93 ani),  elev arestat în „lotul Vișovan”; Vlad Livia (1945, Ploiești ) – soția lui Vlad Iuliu (+1995), elev arestat în „lotul Vișovan”, Chindriș Ioana (1946, Sighet) – soția lui Chindriș Vasile (+2017) arestat ca membru în grupul de rezistență „Țibleșul”.

Onoare și respect!

preot prof. Marius Vișovan

Foto: colaj din lucrări de P. Mondrian și G. Strimbei.

Dacă pe plan intern încă se mai poate vorbi de democrație sau puterea poporului, întru desemnarea aleșilor prin vot universal și menținerea fragilului echilibru dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească, cu însemnata contribuție a presei independente (totuși, în Statele Unite, fieful democrației occidentale și planetare, asistăm de câteva luni la răfuiala Administrației Trump cu magistrații incomozi și presa neobedientă!), în politica internațională din totdeauna și – după cum se prezintă astăzi lucrurile – poate pentru totdeauna, nu există decât vrerea marilor puteri, care, prin aranjamente politico-diplomatice scrise sau verbale, fie se concretizează în sfere de influență (interesele germane și sovietice din Pactul Ribbentrop-Molotov, respectiv cele anglo-americane și bolșevico-staliniste de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial), fie degenerează în tensiuni ireconciliabile (lungul război rece dintre Est și Vest), ba chiar în conflicte militare de mari proporții (îndelungatele și îndârjitele lupte dintre muscalii invadatori și ucrainenii patrioți, practic dintre NATO și Rusia cu aliații ei asiatici – China, Coreea de Nord, Iran).
Iată de ce spun că în politicile naționale (britanică, franceză, germană, americană, italiană, japoneză, suedeză etc.) a existat și continuă să existe o democrație mai mult sau mai puțin aparențială (în celelalte state ale lumii de ieri și de azi doar caricaturi „democratice” ale fondului autoritar, ba chiar dictatorial, precum în Rusia și China, nemaivorbind de Coreea comunistă), iar în politica internațională un neîntrerupt dictat militaro-strategic (și nu numai) al marilor puteri, practic al atotputernicilor sforari corporatiști și esoteriști (globaliști, iluminați, sioniști, francmasoni, Grupul Bilderberg ș.a.), dictat care – de la revenirea lui D. Trump la Casa Albă – a dobândit o tot mai agresivă componentă afaceristă (personală, dinastică, statală).
De pildă, îndată după preluarea puterii la începutul anului 2025, Donald Trump a pornit atât atacul la baioneta suveranistă de tip MAGA (Make America Great Again) împotriva globalismului, implicit în dauna clasicelor fundamente ale democrației americane (sfidătoarele răfuieli cu magistrații neprieteni și cu jurnaliștii prea băgăcioși), cât și împotriva ordinei mondiale, stabilită de predecesori și aliați, după cele două conflagrații mondiale și epuizantul război rece: prezența liniștitoare a trupelor americane în cadrul NATO, cel mai redutabil bloc militar al lumii actuale, precum și în bazele lor militare (la noi, cea de la Mihail Kogălniceanu) din toate zonele fierbinți ale planetei.
Atâta doar că D. Trump, demonstrând încă din primul mandat că este un necușer (foști ofițeri KGB susțin că făcuse parte în tinerețe din structurile lor) și un afacerist arogant, cu totul neînzestrat pentru marea politică americană (vezi dezastruosul acord negociat de el cu talibanii, fără participarea aliaților, ulterior decontat de Administrația Biden), în mod normal n-ar fi trebuit, cu mai multe dosare pe rol, nici măcar să devină candidatul republicanilor, necum să câștige alegerile.
Dar cum justiția nu i-a respins candidatura, iar americanii au văzut în el personajul providențial de care uriașa țară avea mare trebuință, n-au mai ținut cont nici de păcatele afaceristului și nici de cele ale politrucului, așa că l-au votat la plesneală și la grămadă.
Și iată-l pe afacerist din nou președintele Statelor Unite (cică cel mai puternic, totodată cel mai inconsecvent pământean cu atribuții politice, chit că în plan moral-spiritual este de regulă detestabil), convins fiind că merge și suta acolo unde a mers mia, că adică, după ce instituțiile statului în declin democratic l-au ajutat să încalce legea și cutumele cetățenești, își poate permite absolut orice vor mușchii lui fleșcăiți de lider suprem: să amenințe Canada, Groenlanda și Panama; să declanșeze războiul tarifar împotriva tuturor (Mexic, Canada, China, India, Japonia, Uniunea Europeană etc.), mai puțin împotriva Federației Ruse (că, de, dictatorul Putin constituie modelul său politic), război din care, prin speculații la bursă, și-a întreit averea; să mintă cu nerușinare Congresul, pe sine prezentându-se cel mai eficient președinte american din seria celor 47; să-i vâneze cu armata pe migranți și apoi să-i deporteze pe unde se nimerește (doar din întâmplare în țara lor de origine); mai înainte de-a înșfăca jumătate din metalele rare ale Ucrainei, cu o valoare de ordinul trilioanelor de dolari, sistematic să învinuiască această țară de declanșarea războiului (cu strâmba lui logică, nu acuză agresorii, ci victimele agresiunii!), iar pe președintele Volodimir Zelenski chiar să-l dea afară din Biroul Oval, declarând cu nesimțire că acesta s-a arătat nerecunoscător pentru ajutorul american de peste 400 miliarde dolari (în realitate un ajutor de 100 miliarde); să devină campionul palavragiilor, ba renegându-și catastrofalele afirmații anterioare, ba susținând în campania electorală, că – dacă era președinte – Putin n-ar fi pornit războiul din respect față de el (sic!), respectiv că-l va încheia în maximum 24 de ore după reinstalarea la Casa Albă; să-și dorească cu ardoare Premiul Nobel pentru Pace, pesemne împreună cu nevrednicul V. Putin, cu toate că în luna iunie a ordonat aviației americane să bombardeze Iranul, inamicul israeliților, adică ceea ce haramul de kremlinist ordonă în fiecare zi hoardelor sale invadatoare și criminale, cică „eroi” în „justele” lupte pentru denazificarea statului condus de… un evreu.

N.B.: Apropo de corectitudinea decernării Premiului Nobel pentru Pace (prin extensie a tuturor nobeliarelor), istoria sireaca ne înștiințează că, în perioada interbelică și imediat postbelică, printre candidați s-au numărat Benito Mussolini (1935), Adolf Hitler (1939) și I.V. Stalin (de două ori: 1945 și 1948)…

George PETROVAI

Foto: lucrare de Annamaria Antal

Se tot vorbește în mass-media, din ce în ce mai mult, despre violența domestică.
Domestic înseamnă îmblînzit, adaptat, potolit, umanizat, civilizat. Ar fi atîtea denumiri pentru acest concept dar, din ceea ce se constată, din păcate, acest cuvînt și-a cam pierdut valoarea și s-a transformat în exact în opusul lui, în violență sălbatică.
Cum altfel să interpretezi cînd, aproape zilnic, suntem bombardați cu știri horror despre cum soțul, iubitul, concubinul și-a ucis soția sau iubita!, de parcă ar fi niște animale la vînătoare de ființe lipsite de apărare, atît prin constituția fragilă a femeii, cît și prin lipsa unor legi care să le apere!
Niciodată n-am să înțeleg de ce femeia ar fi o creatură de rangul doi, care să fie victimă a violului, bătăii, umilinței?! Cu ce a lucrat Dumnezeu mai mult la bărbat decît la femeie?

Încă nu ne-am domesticit în sec. XXI să înțelegem că suntem cu toții egali prin naștere, că suntem oameni!
Unde și cînd s-a produs o așa ruptură în civilizație care, cu cît se pretinde că avansează devine tot mai agresivă, începînd de la familie, societate  state între ele, etc…
Formele incipiente de agresiune, eu zic, apar din primii ani de existență.
Copilul e rezultatul „bulionului” existențial în care s-a născut, a crescut și s-a dezvoltat. E ca o sugativă care absoarbe tot ce vede în jurul lui, n-are discernămînt încă să separe binele de rău.
Părinții sunt proprii lor „croitori” de drumuri în viață, lucrînd cu „materialul” (genetic) propriu!
Școala ajută și ea cu ce poate, iar mai tîrziu, anturajul bun sau prost e cel ce-și pune amprenta însă, din păcate, din ce în ce mai  puțini părinți își asumă rolul de „făuritori” de oameni și destine. Ca să nu supere copilul și să-i îngrădească dezvoltarea. Le dă în mînă, din primele luni de viață, telefonul în loc de suzetă și îi lasă să-și aleagă singuri preferințele..
Orb să fii, să nu vezi, mai ales în aceste zile cînd se întețesc provocările sub formă de manifestații de toate genurile; spectacole, concerte, pe malurile mării, pe proprietățile conacelor, cu muzică drăcească, cu mesaje sataniste, suburbane, pe care nu credeai că le-ai putea auzi pe vreo scenă, cu creiere încinse de alcool și droguri… și să ne mai mirăm că în societate fac exact cum au văzut în partyurile și întrunirile de tot felul, nesupravegheate de adulți cerebrali!

Asta, la nivel de familie și societate, în timp ce vedem efectele nocive duse la extrem, peste granițe!
Popoare nevinovate, decimate și spulberate de cîte un dezaxat, care-și închipuie că are dreptul și că poate să facă tot ce vrea.
Așa că atunci cînd un dezaxat mai mărunt care-și omoară iubita și e căutat de două săptămîni fără rezultat, nu ne mai mirăm, intră în normalitate un asemenea caz…

Oare ce ne-ar trezi și ne-ar face să strigăm toți la unison: GATA! AJUNGE!

….Și în tot acest timp se moare în Ucraina, Gaza, Iran etc… și ne întoarcem iar în sălbăticie, uitînd că  odată am fost și noi domesticiți!

Ileana PISUC

P.S.: Mi-a rămas în minte o frază spusă de cineva: a ajuns diavolul să ia lecții de la noi!

Foto: I. Mariș

Cât de mult încap într-o singură zi
(banală de miercuri)

când scriu poezie creierul meu se transformă
în plasturi nesfârșiți
de oameni. Am o zi în care să fiu doar eu
euforică şi melancolică în același corp de prințesă tibetană.
Ochii mei se topesc la fel de frumos într-un
toporaș de munte sau într-o
calamitate naturală fără martori.
Toate corpurile miros a singurătate
când afară se face întuneric.
Îți umezești părul și unghiile tale trec
peste tot ce înseamnă a fi viu.
Am certitudinea că vara am cei mai frumoși ochi din lume,
că toate rochiile îmi devin trupuri cuminți,
descompuse.

Falangele luminoase ale dimineții rup
cuvinte din bolta extravagantă
a poeților.

* * *

■ Antonia Luiza DUBOVICI (n. ZAVALIC) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei.
■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă, în ziarul județean Graiul Maramureșului etc.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA).

Și pentru că ziua de joi, 24 iulie 2025, nu este deloc banală, echipa noastră îi urează poetei Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)… LA MULȚI ANI LUMINOȘI!!!

Salut, Sighet!

Sighetu Marmației se pregătește să găzduiască, pentru al doilea an consecutiv, un eveniment spectaculos care se pare că devine… tradiție: Parada Coșarilor, care va avea loc sâmbătă, 26 iulie 2025.

Evenimentul, organizat cu sprijinul ASFCOH România – Breasla Hornarilor, aduce în prim-plan una dintre cele mai vechi și respectate meserii, cea de hornar. Parada va reuni coșari din întreaga țară, îmbrăcați în costumele lor specifice, purtând steaguri și bannere, într-o atmosferă festivă, acompaniați de fanfară.

Locuitorii și turiștii sunt invitați să participe la această defilare unică, care va transforma străzile orașului nostru într-o scenă vie, cu o amprentă… norocoasă!

Salut, Sighet!

Într-o epocă în care tehnologia redefinește constant modul în care ne raportăm la trecut, Asociația Firul Vieții din Sighetul Marmației (președinte – prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu)  își asumă un proiect menit să conecteze memoria colectivă a orașului cu instrumentele digitale ale prezentului. La începutul anului viitor (2026), cu ocazia celebrării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetul Marmației, vom lansa o aplicație mobilă (online) menită să ofere un acces facil și intuitiv la informațiile despre personalitățile marcante ale orașului, identificate și localizate cu precizie în principalele cimitire sighetene.

Proiectul, inițiat și coordonat de Asociația Firul Vieții, își propune să aducă în prim-plan moștenirea culturală și istorică a orașului Sighet printr-un demers de digitizare a memoriei locale. Într-o primă etapă, aplicația va permite localizarea exactă, prin intermediul coordonatelor GPS incluse, a mormintelor personalităților sighetene înhumate în cele patru cimitire principale ale orașului: cimitirul românesc, cimitirul maghiar – romano-catolic, cimitirul maghiar – protestant și cimitirul ucrainean. În ultimele luni au fost semnate Acorduri de Parteneriat pentru colectarea de informații cu principalele Protopopiate și Parohii din orașul nostru, cele care administrează respectivele cimitire.

Fiecare mormânt inclus în proiect va fi geolocalizat cu acuratețe, iar aplicația va oferi în plus informații esențiale despre viața și contribuția decedatului la dezvoltarea orașului și/ sau a regiunii. Informațiile vor fi disponibile în cel puțin trei limbi: română, engleză și maghiară sau ucraineană, în funcție de contextul biografic al fiecărei personalități.

Aplicația va putea fi utilizată atât de vizitatorii care se află fizic în Sighet și doresc să parcurgă trasee tematice în cimitirele orașului, cât și de cei aflați la distanță — din țară sau din diaspora — care vor putea accesa informațiile de oriunde din lume. Această funcționalitate oferă nu doar un instrument de cercetare și explorare istorică, ci și o modalitate de reconectare emoțională cu orașul natal pentru cei plecați, care își pot regăsi rădăcinile într-un format digital modern.

Este un mod de a cinsti memoria celor care au făcut istorie în Sighet, de a păstra vie contribuția lor și de a o face cunoscută noilor generații. În același timp, ne dorim să oferim o punte între locuitorii de azi ai orașului și cei stabiliți în alte zone, dar care au lăsat în urmă valori și repere esențiale pentru identitatea noastră locală.

Inițiativa se adresează nu doar istoricilor sau pasionaților de genealogie, ci și turiștilor, profesorilor, elevilor sau oricărui cetățean interesat de trecutul orașului. Prin aplicație, utilizatorii vor putea căuta personalitățile decedate în primul rând după nume dar și după domeniul de activitate sau chiar în funcție de contribuțiile lor culturale, științifice, politice sau sociale.

Pe lângă localizarea mormintelor și afișarea coordonatelor GPS, aplicația va integra și fotografii ale monumentelor funerare, descrieri istorice, precum și eventuale link-uri către articole, cărți sau surse digitale relevante. Platforma va fi concepută pentru a fi ușor de folosit și foarte accesibilă.

Pentru realizarea acestui proiect Asociația Firul Vieții va colabora, pe lângă Protopopiatele/ Parohiile locale, cu istorici locali, familiile personalităților vizate și instituții de cultură din Sighet și din regiune. De asemenea, se au în vedere și alte parteneriate cu organizații culturale și academice, din țară și străinătate, pentru validarea informațiilor publicate.

Această componentă multilingvă conferă proiectului o dimensiune internațională și multiculturală, reflectând mozaicul etnic și cultural care definește identitatea Sighetului de-a lungul secolelor.

Lansarea oficială a aplicației este programată pentru începutul anului viitor, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetu Marmației. Momentul va fi marcat printr-o conferință publică, o expoziție documentară și un tur ghidat în cimitirele implicate în proiect, în cadrul căruia participanții vor putea experimenta în premieră aplicația.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată o campanie de promovare a aplicației, inclusiv prin canale online și sociale, astfel încât publicul din diaspora sau din alte regiuni ale țării să poată descoperi această resursă valoroasă chiar dacă nu se află fizic în Sighet.

Prin acest demers, Asociația Firul Vieții nu doar valorifică patrimoniul local, ci și deschide o direcție nouă în ceea ce privește conservarea memoriei urbane. Aplicația se dorește a fi un model replicabil și pentru alte orașe din România sau din regiune, în care inițiativele de mapare digitală a istoriei sunt încă insuficient explorate.

Considerăm că trecutul nu trebuie doar comemorat ci și înțeles și, mai ales, să fie vizibil și accesibil. Prin această aplicație, nu doar marcăm morminte, ci vom încerca să spunem și povești. Și fiecare poveste va contribui la înțelegerea unei identități comune pe care o „purtăm” cu toții, indiferent de limba vorbită sau de locul în care ne aflăm acum.

Într-o lume grăbită, în care istoria riscă să fie uitată în goana după „trenduri” adeseori superficiale, inițiativa Asociației Firul Vieții din Sighetu Marmației este – credem – un exemplu de responsabilitate culturală și comunitară. Prin această aplicație, trecutul devine interactiv, personalitățile uitate sunt readuse în atenția publicului, iar cimitirele orașului capătă o nouă valență: nu doar locuri de „veșnică odihnă” ci și repere vii ale memoriei noastre comune.

Text & foto: Ion Mariș
Asociația Firul Vieții Sighet

Din mers
*
„…Noa, mnie așe’ mi s-o depărut că-i el!”

*
„’Cânta, ‘cânta…” zice bunica trecând pe lângă o ogradă, cu nepoțica de mână. (Doi trufași cucoșei, multe cârâieli.)

*
Întâlnesc o cunoștință, fostă dăscăliță. Nu ne-am mai văzut de mult. Schimbăm vorbele de rigoare. La plecare mă studiază: „O bună-perioadă vă doresc! Doamne ajută!” Îi răspund cu „Doamne…!” și eu.

*
Gata-gata să iau în brațe domnița manechin  scoasă pe trotuar, în fața magazinului de „second-hand”. Rochița îi flutură în vântul verii. He, he, he!…

*
Același magazin, același trotuar. Domniță manechin tooată ziua în rochie de seară, până-n pământ.

*
Și, tot acolo un manechin adolescentă: pantaloni scurți, tricou, șapică, ochelari jmecheri. Ci asta nu stă, se desprinde, vorbind cu telefonul.

*
Colectorul de fier vechi trece cu mârțoaga lui anunțându-și prezența cu glasul ruginit.

*
Duminică. O băbucă adeverește unui senior misterul Genezei „…Că pe noi așe ne-o creat Puterea asta divină. Îninte nu ști’ nimeni ce am fost.”

Meniul  zilei

„…cu cartofi părgăluiți, vă rog!… Și un 50 de Jidveu!”

Estivală

(Vifor, Taifun, Uragan…)
Sighetul se remarcă, pe lângă cuiul de badog exhibat în plin centru, prin 3 râuri: Iza, Tisa, Ronișoara. Toate 3 au nici un ștrand, decât vreun căruțaș, sau consoarta lui, cu 1 cal, responsabili cu îngrășarea  naturală a ierbii și nisipului.
Pe vremuri, vara, puștimea locului alergam din sus de Puskapor, să înotăm la Lóhusztató , unde erau spălați caii. Abia apoi s-a amenajat fostul ștrand de la Grădina Morii, care numa’ nu-i.

Obscure

*
Un pod, râu în asfințit: maluri largi,  soare-n adânc. – Altă lume: țârâit, zbor, plescăieli…

*
O nouă dimineață. Mă simt ca nou. Îmi pare nouă (fresh)  și supărarea,  urmată de slujnica ei, speranța. Așa, uitându-mă la noi 3, constat că suntem un caz – și încă unul interesant.

Marin SLUJERU

Foto: I. Mariș