…şi – mai important! – ce NU poate face!

M-am uitat pe site-ul https://www.presidency.ro/ro/presedinte/rol-si-atributii/rol-si-atributii1683615363 şi am scos de-acolo câteva articole care ne pot ajuta să ştim dacă „drobul de sare” electoral se poate sau nu rostogoli peste imaginaţia noastră bolnavă de scenarită. Câteva fragmente, la care mi-am permis nişte comentarii.

„Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. […] veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 – Constituţia României)”.
(Mă) întreb:
– Cum garantează mister president independenţa ţărişoarei? Cum garantează acelaşi personaj integritatea ţării? Se răţoieşte la cei care vor bucăţi din Romănia şi le spune: „Bă, să nu vă (mai) prind pe lângă graniţe, că nu ştiu ce vă fac! Păi nu vă e ruşine?”
– Cum veghează mister president ca autorităţile publice să funcţioneze bine? Bine pentru cine?
– Cum mediază preşedintele între puterile statului, între stat şi societate? Încerc un răspuns: „Fiţi cuminţi, copii! Ia împăcaţi-vă!”

„În cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”.
(Mă) întreb:
– „Poate” nu înseamnă „trebuie”. Înseamnă – în cazul de faţă – că preşedintele, dacă vrea, explică, dar dacă nu vrea, nu explică. Preşedintele poate fi suspendat din funcţie, dar nu-i obligatoriu. Poate să rămână aşa cum am stabilit. Dacă-l doare la bască, nu dă explicaţii!

„Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. Decretele emise de Preşedintele României privind tratatele internaţionale încheiate în numele României, […], se contrasemnează de prim-ministru. (Articolul 100 – Constituția României)”.
Înţeleg că:
Dacă nu contrasemnează prim-ministrul, degeaba dă domn preşedinte decrete despre una, alta.

Să vedem mai departe ce zice Constituţia despre ce poate face şi ce nu poate face preşedintele României. Sursa folosită, tot: https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei

„ARTICOLUL 77 Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”.
– Fără dubii! Legile le face Parlamentul. Domn preşedinte poate trimite înapoi legea în Parlament o singură dată! Apoi, trebuie s-o semneze!

„ARTICOLUL 85 Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”.
– Aici e clar că…nu-i deloc clar. Candidat la funcţia de ministru întâiul poate fi şi Gică de la Sculărie? Poate, dacă pe ăsta-l desemnează domn preşedinte! Apoi, Gică face un guvern, şi il presidente îl binecuvântează după ce Parlamentul zice da.

„ARTICOLUL 86 Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
– Adică ceva de genul: „voi ce ziceţi, cum o rezolvăm p-asta, că ne bat ăia la cap să…”
– Încă ceva. Peşedintele consultă Guvernul, adică-i cere sfaturi sau Guvernul cere sfaturi preşedintelui?

„ARTICOLUL 89 Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.
– Constat că aici nu-i clar de ce preşedintele îi consultă pe preşedinţii celor două Camere. Dacă senatorul şi deputatul şef zic „Nu!”, atunci preşedintele mai dizolvă ceva? Sau trece la experimente de chimie, că acolo se foloseşte din plin dizolvarea?

„ARTICOLUL 92 Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”.
– Aşadar, Preşedintele poate (atenţie, poate, dar nu-i obligat…) declara, după (!!!) aprobarea Parlamentului, mobilizarea generală a armatei. Deci domn preşedinte trebuie să asculte de Parlament!

„ARTICOLUL 100 Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru”.
– Rezultă că dacă nu se publică în Monitorul Oficial, actele compuse de preşedinte sunt nule.
– Sunt nişte articole (la punctul (2) care, pentru a intra în legalitate, trebuie contrasemnate de prim-ministru. Altfel n-au valabilitate! Ce scrie în acele articole:

articolul 91 alineatele (1) şi (2)
„(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege”.
– Să nu fim pesimişti! „Drobul de sare” de care am amintit la începutul articolului stă bine fixat!
Chestia aia, că ne ducem în picaj de la vest la est dacă…, nu merge! Nu se poate! Zice Constituţia! Aşadar, nu suntem în pericol iminent.
– Tratatele internaţionale sunt negociate de Guvern. Important de ştiut!

„ (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice”.
– Treaba lui. Fie! Desfiinţează/ înfiinţează, noi cu drag muncim!

articolul 92 alineatele (2) şi (3)
(2) „El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare”.
– Deci preşedintele poate face ce vrea (mă reder la mobilizare, normal!) doar 5 zile, sau nu poate deloc, dacă Parlamentul se opune!

(3) „În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”.
– Măsuri… cam greu de crezut că poate lua un civil măsuri, în afară de a chema şefii armatei şi a discuta cu ei, iar preşedintele să dea, aprobator şi habarnist (oricare ar fi acel preşedinte de republică!), din cap.

Articolul 93 alineatul (1) se referă la starea de asediu sau starea de urgenţă. Articolul 94 literele a), b) şi d) -se referă la acordarea de gradaţii militare, decoraţii, titluri de onoare, la graţiere.
– Aici e totul clar.

ARTICOLUL 103 Învestitura
„Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.
– Să ne reamintim un fapt: consultarea partidului sau a grupului de partide cu majoritate parlamentară nu pare a fi în România ceva necesar. Am mai avut un caz, şi asta-i o mare problemă. Când a apărut Constituţia României, trăiam într-o lume care, pare-se, nu era atât de meschină cum a început să fie din 2004 încoace…

Închei articolul cu o veste bună, care zice că prim-ministrul nu poate fi revocat de preşedinte:
ARTICOLUL 107 Primul-ministru
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
– Adică prim-ministrul poate sta cât vrea el, sau cât vrea Parlamentul, în coastele preşedintelui. Sau poate pleca să fabrice covrigi.

N-am găsit nicăieri scris că preşedintele României poate da case cu un leu, că ne poate scoate din NATO şi UE, că poate mări salariile, pensiile, că poate face fabrici şi uzine.

În ultimii zece ani, am văzut cu toţii că renumitul îndemn auzit la televiziunea publică în decembrie 1989 („…fă-te că lucrezi”), a devenit o obişnuinţă prezidenţială.

Am convingerea că cine va ieşi învingător pe 18 mai, chiar va lucra!

Horia PICU

Eu sunt

Eu sunt
oglinda nopții în culori,
în care-au pus îngerii fiori,
iar adevărul din eter
s-a preschimbat într-un mister
și-i sfânt

în vânt
eu sunt o frunză în copac,
un vis de-o clipă într-un veac,
eu sunt pe magicul meleag
un gând

pământ,
sunt praf de tine fascinat,
cu adevărat ești minunat
dacă te aud de aici, din neant,
un cânt

plăpând,
atat de mic din mult prea mult,
eu nu mă satur să te-ascult
căci tot ce e de tine-i spus,
privind spre tine noaptea sus
eu sunt.

                                            (din volumul „Odiseu și Destinul”, Editura Valea Verde, 2024)

* * *

Marius LEORDEANU s-a născut la Sighet, în 11 mai 1980. Este absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă” (CNDV) din Sighet, Profesor universitar la Universitatea Politehnica din București și Cercetător Științific la Institutul de Matematică al Academiei Române. La Politehnica, Marius Leordeanu a introdus pentru prima dată cursurile de Vedere Computațională și Robotică, ca parte din programul de Master în Inteligența Artificială, iar la Academia Română conduce doctorate încă din anul 2015. Prof. Leordeanu a obținut doctoratul în Robotică de la Universitatea Carnegie Mellon din SUA (2009) și o dublă licență în Matematică și Informatică la City University of New York (2003). Marius Leordeanu are o activitate științifică impresionantă, cu peste 100 de lucrări publicate în reviste internaționale de top și cu numeroase premii în palamares.
În 2020, Marius Leordeanu a publicat o carte, Unsupervised Learning in Space and Time (Springer), în care formulează o teorie generală a învățării nesupervizate care a devenit rapid cea mai vândută carte din lume pe această temă din 2020 și a 15-a din toate timpurile.

Activitatea științifică a lui Marius Leordeanu este admirabil completată și de o activitate artistică bogată, care cuprinde atât expoziții naționale de artă combinată cu inteligența artificială și robotică, dar și publicarea a patru volume: „Mă numesc albastru” (Editura Valea Verde, 2016) – proză; „Povestea unui cuvânt” (Editura Papirus Media, 2013) – poezie; „Odiseu și Destinul” (Editura Valea Verde, 2024) – poezie, „Ființele soarelui” (Editura Curtea Veche Publishing, 2024), precum și compoziția și co-producția unui album de muzică electronică cu pian („Supersonic”, 2023).

La mulți ani, prietene Marius Leordeanu!

Salut, Sighet!

După primul tur din 4 mai 2025, România ar trebui cu un ochi să râdă, iar cu celălalt, dacă nu să plângă, măcar să fie pregătit pentru așa ceva. Da, căci Crin Antonescu, candidatul cu niscaiva bube în cap, scos de la naftalină de fosta coaliție guvernamentală (PSD-PNL-UDMR-minorități), totodată singurul – zic eu – cunoscător de subtilități politice din cei 11 aspiranți la fotoliul cotrocenist, n-a izbutit să treacă în turul doi, astfel că finala se va disputa între suveranistul (el își spune așa) George Nicolae Simion, președintele AUR, și Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
Mai înainte de consumarea primului tur, obișnuiam să le spun prietenilor și cunoștințelor că, în țara politrucilor orbi, chiorul Crin Antonescu este împărat. Acuma, după misologul și năucitorul vot al maselor în favoarea „suveranistului” Simion (a obținut peste 40%), spun la fel ca Gustave Le Bon, fondatorul psihosociologiei, în celebra lui carte Psihologia maselor (Editura Științifică, București, 1991), capodopera politologică pe care președintele american Theodore Roosevelt (laureat al Premiului Nobel pentru Pace) o păstra la Casa Albă alături de Biblie: „Acțiunea inconștientă a mulțimilor, substituită activității conștiente a indivizilor, reprezintă una din trăsăturile distinctive ale epocii noastre” (și a noastră, adaug eu, cu decisiva contribuție a tembelizorului și, îndeosebi, a idiotizantelor rețele internautice); „Evenimentele memorabile sunt efectele vizibile ale unor schimbări invizibile, intervenite în sentimentele oamenilor”; „Nu în consiliile princiare, ci în adâncul sufletului oamenilor se pregătesc destinele mulțimilor”; „Mulțimile acumulează nu inteligență, ci mediocritate” (astăzi, completez eu, acumulează enorma prostie de pe rețelele sociale, de unde necontenitul spor al analfabetismului funcțional); „(…)lipsită de spirit critic, mulțimea se arată de o credulitate excesivă” (atât la absurditățile debitate cu ceva timp în urmă de ciudatul „guru” Călin Georgescu, cât și la gogonata promisiune electorală a fostului ultraș George Simion, discipolul primului, cum că va construi un milion de apartamente la prețul de 35000 euro, iar naivii dădeau năvală să se înscrie pe liste).

Și mai spun că, după ce mulțimile din țară și străinătate și-au astâmpărat oful democratico-patriotic prin mătrășirea lui C. Antonescu cu votul lor antisistemic (un eminamente vot al urii față de înciocoiții postdecembriști și al răzbunării pe toți aceia care, direct sau indirect, au anulat primul tur al prezidențialelor de anul trecut, astfel disprețuind sufragiile câtorva milioane de români și irosind o mulțime de bani publici), ar fi cazul ca, în zilele rămase până la turul doi, să-i analizeze la centimă pe cei doi competitori, precum și (asta mai ales) posibilele consecințe pentru țară și nație a înscăunării unuia dintre ei la Cotroceni prin masivul lor sprijin, atunci când sprijinul electoral decurge, fără urmă de discernământ critic, doar din pornirile afective ale alegătorilor și din debordantul joc al imaginației/ închipuirilor acestora.

Este George Simion omul potrivit ca, pe plan intern, să facă pace, să stimuleze activitatea economico-socială (prin idei constructive care să atragă investitorii străini) și să respecte toate legile, iar pe plan extern să reprezinte cu cinste și folos obștesc interesele țării? Având, aidoma „maestrului” său C. Georgescu, tendințe autarhisto-izolaționiste (ei le spun suveraniste) și impulsuri revanșarde (de pildă, după respingerea de către judecătorii BEC-ului a candidaturii lui Georgescu, iar de Curtea Constituțională a tuturor contestațiilor acestuia, nărăvașul lider aurist a afirmat public că „toți cei implicați în această «lovitură de stat» ar trebui jupuiți de vii”!), iar pe plan extern stând chiar mai rău (privit cu neîncredere de oficialii europeni, având ușa doar nițel întredeschisă la Casa Albă, persona non grata în Ucraina și Republica Moldova), lesne se poate deduce că instalarea lui la Cotroceni ar genera doar crize și probleme pentru țară: permanente conflicte între Parlament și Președinție, căci puterea aparține coaliției majoritare, ostilă extremismului, nicidecum decorativului nostru președinte, ales cu atâta tam-tam mediatic și atâtea cheltuieli (aproape) inutile; recul economic prin drastica reducere a fondurilor europene (poate chiar totala lor stopare în cazul exacerbării atitudinii antieuropene a chiriașului de la Cotroceni) și, desigur, împuținarea investitorilor străini (deja, îndată după câștigarea primului tur de către acest exponent al politicianismului mioritic, unii investitori au căzut pe gânduri, iar leul s-a devalorizat); guvern minoritar (un hâtru ne prezintă pe internet următorul Guvern Călin Georgescu: Bogdan Peschir la Finanțe, Paul Ciprian (opt clase) la Educație, Diana Șoșoacă la Justiție, Horațiu Potra la Apărare, Garcea la Interne, Makaveli la Dezvoltare, Gigi Becali la Sport), adică instabilitate cu carul.

Dar slabe speranțe ca masele indigene și din afara granițelor să-și folosească discernământul critic, pe care cei mai mulți membri nu-l „activează” nici de leac. Că doar de aia fac ce vor mușchii lor… Iar când funia va ajunge la par, foarte mulți dintre „entuziasmații” de azi n-o să-și recunoască vina inerției la aplicarea ștampilei pe buletinul de vot (Grigore C. Moisil spunea că „Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil!”), ci tot ei vor vocifera și vor înjura statul paralel al sistemicilor, că nu-i lasă pe (ne)vrednicii lor favoriți să-și facă treaba (mare)…
Explicația acestor nocive legături între unii lideri malefici și mulțimile turmentate de aura lor pretins mesianică, o găsim în următoarea butadă: „Tirania este anarhia canaliei de sus, iar anarhia este tirania canaliei de jos”…
Și încă ceva. Să nu-și închipuie auriștii și ciracii lor (șoșocii, potiștii) că n-au nevoie de banii Uniunii Europene (peste 100 miliarde euro din 2007, cu ajutorul lor PIB-ul României ajungând la aproape 500 miliarde dolari) și că – după răcirea relațiilor cu europenii – vor fi ajutați de Statele Unite, taman acuma când Donald Trump are o mulțime de probleme interne și externe: cu războiul ruso-ucrainean și al tarifelor, deportarea migranților în țările lor, neîncrederea foștilor aliați (Canada, Japonia, Coreea de Sud ș.a.), protestele îndreptățite ale mai multor state americane (de ex. California), ale instituțiilor, universităților, sindicatelor etc. În brutala manieră ce-l caracterizează, Trump le va spune simionilor că, dacă nu dau ceva consistent în schimb (Ucraina și-a plătit datoriile cu metalele rare), atunci n-au decât să se descurce singuri sau să meargă la naiba…

Aceasta fiind starea de lucruri în România asediată de „suveraniști”, dar neuitând de excepționala mobilizare a maghiarilor cu ficare prilej, precum și de îndemnul Victoriei Stoiciu, senatoare PSD de Vaslui („În astfel de momente trebuie lăsate deoparte toate resentimentele, pentru că important este ca România să urmeze o traiectorie pro-europeană și nu una izolaționistă”), eu zic că Nicușor Dan poate să câștige turul doi. Confruntarea de-acuma dintre occidentaliști și suveraniști, seamănă cu ciocnirile politico-ideologice din anul 2000 între Ion Iliescu și C.V. Tudor (ca să vezi cum se repetă istoria pe spirala timpului). Răul mult mai mic fiind astăzi întruchipat de pro-europeanul N. Dan (mă rog, cu defectele lui), sper să câștige, la fel cum în 2000 a câștigat Ion Iliescu, inclusiv cu voturile liberalilor…
Poate de aceea spunea Simion că pentru el „cel mai dificil adversar în finală este Nicușor Dan”. Știe el foarte bine că nu prea are de unde să smulgă alte voturi după iureșul din primul tur, pe când celălalt va aduna voturile împărțite între C. Antonescu și nefastul Victor Ponta (sociologul Alin Teodorescu susține că reprimirea mitomanului în PSD n-a fost o eroare, ci o oroare!), plus cele primite de Elena Lasconi de la useriști, la care s-ar mai putea adăuga ale unor nehotărâți și ale unor absenteiști în primul tur.

N.B.: Îmi place să cred că actuala majoritate parlamentară va efectua măcar două schimbări în Constituție: (a) România semiprezidențială să devină republică parlamentară (președintele, așa ca în multe țări europene – Germania, Italia, Ungaria etc., să fie desemnat de majoritatea simplă a parlamentarilor); (b) Mandatul președintelui să se reducă la patru ani, adică să redevină ce-a fost înainte de epoca Traian Băsescu și Adrian Năstase.

George PETROVAI

Foto: Ion Mariș

Centrul de formare profesională pentru adulți S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L, cu sediul în Sighetu Marmatiei, Piata Libertății, nr. 24, judetul Maramures derulează, începând cu data de 01.05.2025, pe o perioadă de 24 luni, proiectul european Educație digitală pentru toți (E.D.I.T.): Cod My SMIS 332543 -PEO/375/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A34”, – Competențe digitale pentru piața muncii – Regiuni mai puțin dezvoltate, cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare (PEO).

Proiectul are o valoare totală de 4.975.294,40 lei, din care valoare nerambursabilă de 95% în sumă de 4.726.529 lei şi valoare cofinantare 5 % în sumă de 248.765, 40 lei, asigurată de către SC JOB TRAINER MOTOC SRL.

Proiectul se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, care dețin calitatea de angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial) şi un nivel de formare profesională minim ISCED-3 (minimum 10 clase), respectiv pentru 602 persoane din Regiunea Nord-Vest (județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj). Aceștia vor beneficia gratuit de activitățile implementate în cadrul proiectului.

În cadrul proiectului vom derula activități de informare si conștientizare privind importanța dobândirii competentelor digitale, o evaluare individuală a nivelului de competente digitale, precum și furnizarea serviciilor de formare profesională care vizează programe de dobândire a competentelor digitale, structurate pe niveluri.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea flexibilității si adaptabilității angajaților pentru a ţine pasul cu nevoia de competente digitale pentru piața muncii, ca urmare a digitalizării serviciilor si proceselor tehnologice.

Cursurile propuse sunt:
1.OPERATOR INTRODUCERE VALIDARE SI PRELUCRARE DATE (180 ore)
2.MANAGER SECURITATEA INFORMAŢIEI (180 ore)
3.PROGRAMATOR ÎN SISTEM INFORMATIC (180 ore)
4.COMPETENŢĂ DIGITALĂ INCLUSIV DE SIGURANŢĂ PE INTERNET ŞI SECURITATE CIBERNETICĂ (40 ore)
5.UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE ŞI IMPACTUL LOR ASUPRA MEDIULUI (120 ore)
6.ECONOMIA VERDE ÎN ERA DIGITALĂ: OPORTUNITĂŢI ŞI PROVOCĂRI (120 ore)
7.SOCIAL MEDIA ŞI MARKETING DIGITAL (30 ore)
8.PROTEJAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ŞI A CONFIDENTIALITĂŢII ÎN MEDII DIGITALE (30 ore)

Date de contact: S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L., Telefon:  0262/315.796, Mobil: 0747088215 , Email: [email protected], site web: https://www.jobtrainermotoc.ro , pagina de Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=61576140894533

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT

Un altfel de Kafka găsim în această carte, care poate fi un îndreptar pentru taţii care se cred mai mult decât părinţi. Se cred stăpâni pe vieţile copiilor lor, convinşi că numai calea arătată de ei trebuie urmată, că cei mari au dreptul să decidă ce viaţă pesonală, ce meserie, chiar şi ce viaţă de familie ca maturi se potrivesc cel mai bine copiilor lor.

„Scrisoare către tata” are o postfaţă excepţională, scrisă de Ioana Pârvulescu. E necesar să scriu aici câteva idei din postafaţă, care ne permit să înţelegem mediul, epoca şi, până la urmă, chiar lumea în care a trăit Franz Kafka (1883-1924).

La sfârşitul secolului al XIX-lea lumea funcţiona „cu două viteze”. Un ritm lent, dominat de tabieturi, de reguli de comportament respectate cu tristeţe, vorba era controlată în intensitatea ei sonoră şi în conţinut (adaug eu, imaginându-mi acea lume), graba şi gâfâitul erau indecente, punctualitatea era un lucru firesc.

Cealaltă viteză era… iute! În limba română acum o sută şi mai bine de ani nu se spunea „viteză”. Se folosea un alt cuvânt, din vremurile când ne respectam limba, tradiţiile. Se spunea „iuţeală”! Iuţeala trenurilor, iuţeala maşinilor. În perioada pe care am menţionat-o la început, autoarea postfeţei remarcă iuţeala ideilor, a descoperirilor ştiinţifice, tehnice, a informaţiilor trimise prin mijlocirea ziarelor. „Logodnele sunt anunţate în ziare, subiectele sexuale constituie un tabu în discuţiile de familie. […] Nu e timp de plictiseală”.

În această lume a trăit Franz Kafka, un fel de lume pentru părinţi şi o altfel de lume pentru copiii lor. „Între tatăl lui Kafka şi fiul său, primul obstacol este lumea însăşi”.

Epoca în care a scris Kafka este a „disperărilor împlinite şi a speranţelor spulberate, pe care el, din fericire, n-a mai cunoscut-o”.

Cartea (scriu mai departe câteva rânduri despre ea şi impresia pe care mi-a lăsat-o) este o scrisoare deschisă a fiului ajuns om mare, stăpân pe destinul său, ajuns scriitor cunoscut şi apreciat în toată lumea, către tatăl său, care pregătise fiului un altfel de traseu al vieţii.

Cu toate că de la moartea lui Franz Kafka au trecut deja 100 de ani, ideile, „contraatacul” fiului către tată, au valabilitate şi azi. Am reluat ideea cu care am început recenzia, dar am convingerea că mesajul pe care-l transmite cartea are importanţă şi azi, şi va avea întotdeauna.

„Scrisoare către tata” are toată suferinţa fiului acumulată prin prea strictele reguli impuse de un tată care, voind să facă bine fiului, prin reguli care trebuiau respectate fără comentarii, fără negocieri, l-a depărtat sufleteşte, l-a făcut să sufere în tăcere toată copilăria, toată adolescenţa şi a rămas cu urme adânci toată viaţa.

Kafka îi scrie tatălui: „Tu poţi să te porţi cu un copil aşa cum ţi-e firea, cu desfăşurări de forţă, cu tapaj, cu mânie, […] pentru că voiai să mă creşti astfel încât să ajung un tânăr puternic, curajos”.

Relaţiile tată-fiu au fost cam aşa: „… lumea s-a împărţit pentru mine în trei părţi: una în care trăiam eu, sclavul, supus unor legi care fuseseră inventate numai pentru mine, […] o a doua lume, nesfârşit de departe de a mea, în care trăiai tu, îndeletnicindu-te cu conducerea, cu emiterea ordinelor şi cu mânia stârnită de neascultarea lor, şi, în sfârşit, o a treia lume, unde erau restul oamenilor, fericiţi şi neapăsaţi de porunci şi de datoria de a le da ascultare”.

Desigur că imaginaţia în redactarea acestei scrisori nu l-a părăsit nici de data aceasta pe Franz Kafka.
„…am reuşit să mă desprind [de tine] într-o măsură ceva mai mare şi folosind doar propriile mele forţe, chiar dacă într-un fel care te face să te gândeşti la un vierme călcat în picioare şi care se smulge cu partea din faţă a corpului şi se târăşte cum poate mai încolo”.

Nici când a ajuns un scriitor renumit nu s-au „înmuiat” relaţiile tată-fiu. Când fiul îi aducea tatălui o nouă carte scrisă, tatăl îi spunea întotdeauna fiului:„Pune-o pe noptieră!”, adică, spune celebrul scriitor ceh, un fel de „Acum eşti liber”.

E evident faptul că în cazul lui Kafka nu putem vorbi de o copilărie fericită. Nemulţumirile s-au acumulat în ani, până când, la maturitate, autorul le-a pus pe toate într-o carte care-i o lecţie de viaţă (tardivă, ce-i drept…) pentru tatăl prea aspru, posibil folositoare pentru cei care o vor citi.

„Au fost ani de zile în care sănătos fiind, am petrecut mai multă vreme lenevind pe canapea decât ai făcut-o tu în toată viaţa ta, socotind aici şi toate bolile tale. […] Probabil că prin firea mea nu sunt deloc leneş, doar că nu se găsea pentru mine nimic de făcut”.

Franz Kafka ar fi dorit o relaţie prietenoasă cu tatăl său. Să fi fost epoca de vină, sau avem de-a face cu un caz (fără îndoială că nu singular!) care a ajuns într-o carte mai mult decât interesantă?

„Îmi imaginez situaţia de egalitate care s-ar institui atunci între noi […] atunci eu aş putea ajunge un fiu liber, recunoscător, inocent, neîncovoiat, şi tu un tată calm, fără umbră de tiranie, plin de simpatie, mulţumit”.

Dar –  continuă resemnat autorul – pentru ca toate astea să se întâmple, „ar trebui să se transforme în neîntâmplat tot ce s-a întâmplat, adică să nu mai fim noi înşine”.

În final, rămân(em) cu ideea Ioanei Pârvulescu, cea care a scris postfaţa, că „nu râsul e urma lăsată de Kafka pe hârtie şi în viaţă, ci neliniştea”.

Şi aş adăuga încă ceva: îngrijorarea pentru ceea ce facem şi cum facem.

P.S.: De prea puţine ori sunt menţionate în recenzii numele celor care au ideea imaginilor de copertă. Pentru că un desen poate ţine loc unui întreg discurs câteodată, scriu aici numele celei care merită întreaga apreciere: Angela Rotaru.

Horia PICU

Echilibru

Mai rămîn dator cătușei prinsă-n rana unei flori
Mă întorc în tîrgul veșted să îmi scriu învățătura
Cînd planetele se ceartă în împărăția lor
Pe cîmpie se astupă ochiul văilor și gura.

Eu rămîn în minerale răspîndit pînă la sînge
Caut drumul așezării povestită în alt veac,
În icoana de cenușă neamul îngerilor plînge
O potcoavă ruginită, călărețul fără leac.

Prin orașele de iarbă se încurcă trecătorii
Alte păsări își trec zborul înspre teritorii reci,
Am rămas doar eu și fata, lîngă noi judecătorii
Se încurcă-n nebunia secolului douăzeci.
                                                                                   (Din volumul „În numele tatălui”)

Gheorghe Pârja

* * *

Gheorghe PÂRJA s-a născut în 02 mai (neoficial, dar real… 27 aprilie) 1950, în Deseşti – Maramureş.
Este poet și publicist. Absolvent al Liceului Pedagogic din Sighet și al Facultății de Ziaristică Bucureşti (1978). A fost o lungă perioadă redactor – șef al cotidianului „Graiul Maramureșului” Baia Mare, serie nouă. Debutul literar a fost girat de prozatorul Alexandru Ivasiuc în revista „Luceafărul” (1968). Debut editorial în volumul colectiv „Caietul debutanţilor” (Editura Albatros, București, 1977). A condus cenaclul „Alexandru Ivasiuc” din Sighet și a sprijinit Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet; a inițiat Serile de Poezie de la Desești (1979).
A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și publicistică: Premiul USR la Festivalul Internațional de Poezie (Sighet, 1979), Premiul revistei „Tribuna” (1986), Premiul Special Alexandru Odobescu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1998); premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești (1999), Premiul pentru poezie Lviv – Ucraina (2010) etc.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Președinte al Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și vicepreședinte UZPR (2004), vicepreședinte al Convenției literare internaționale de la Lviv – Ucraina (2010).

Volume publicate: În numele tatălui, (versuri,1996); Sub podul lui Apollodor. Dialoguri cu Adam Puslojić despre Nichita Stănescu şi alţi poeţi din lume, (1998); Cartea din Valea Mătrăgunii, (versuri, 2000); Dialoguri în Centrul Europei, (vol. I, 2000 și vol. II, 2003); Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, (co-autor, 2003); Poemele Ieronimei, (versuri, 2003); Preludia solodkovo haosi/Preludiu la dulcele haos (versuri, lb.ucraineană, trad. Ştefan Tcaciuc, 2004); Umbra noastră cuvântul – Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003, (antologie de poezie, în colaborare cu Echim Vancea, 2003; Singurătatea sonoră, (versuri, antologie de autor, 2005), Dialoguri cu ferestre spre Nord (interviuri, 2005), Poeme din vremea lui Adam (2007), Călătoria îngerului prin Nord (2008), Vânzarea umbrei/ Árnyékvásár (versuri, antologie româno-maghiară, 2011), Livada cu prieteni și alte împrejurimi (eseuri, 2011), Lacrima sfinxului (versuri, 2014), Ochii Basarabiei (proză, 2018), Oglinzile Nordului (2019), Seniorul lemnului (proză, 2019), Scrierea cerului (versuri, 2020).

Prezent în volume colective: Anotimpul întrebărilor (1967), Nord statornic (1973), Popas în Hiperboreea (1980), Dor de lumină (1997), Un sfert de veac de poezie (1998), Antologia poeţilor ardeleni contemporani (antologie de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, 2004), Dialoguri cu ferestre spre nord (2006), Punte între sentimente (antologie de poezie irakiano – română, 2012), Confluențe poetice (antologie de poezie kuweitiano – română, 2013), Punte între lumi și inimi (antologie de poezie arabo – română, 2017) etc.
Poemele i-au fost traduse în sârbă, ucraineană, engleză, arabă, maghiară, belarusă etc.

Foto: Ion Mariș

Se apropie ora când trebuie să plec de-acasă, conferința la care prietena mea m-a invitat este în centrul orașului. Afară plouă încet, este înnorat nu se simte nicio adiere de vânt, aerul rece de primăvară îmi dă o senzație de lejeritate interioară și prospețime exterioară, îmi transmite un elan calm către un nou început de an.

Îmi setez GPS-ul și îmi arată ora estimată la care trebuie să ajung la destinație… 5:55 pm, și îmi ia 22 min… de mai bine de două săptămâni văd numere repetate, fără oprire, pe țevi de apă, pe ceasuri de perete, pe bordul mașinii, pe facturi, numere de înmatriculare, telefon. Chiar pe o carte de spital pe care am uitat că o am, de ani de zile. Făcând curățenie și triaj de documente o găsesc pierdută într-un cotlon. Nu pot să nu remarc și să nu fiu atentă la acest lucru, este mult prea evident. Parcă cineva vrea să-mi atragă atenția să observ mai atent momentele când aceste numere apar. Bineînțeles, este vorba de îngerul meu păzitor. Mă transform într-un detectiv și încep să analizez. Ce gândesc în acel moment, ce simt, ce emoție sau sentiment iese la suprafață, ce îmi zice intuiția. Numerele repetate, în Angelologie indică confirmarea Universului că este de acord cu mine în acțiunea întreprinsă sau gândul ce mi-a trecut prin cap în acel moment. Îmi urmez intuiția și ghidarea divină. Știu că ele mă îndrumă fără oprire pe calea destinului meu.

Numerologia, Angelologia și intuiția mea sunt un melanj perfect, ca un fel de hartă a destinului meu, este un cod de viață pe care îl urmez cu strictețe în ultimii doi ani. Sunt în cooperare cu el și cu energia divină de care sunt conștientă în acest moment că există în jur, energie ce îmi curge prin vene și o simt din ce în ce mai puternic în ultimele 6 luni. Sunt în continuă cooperare și cu lumea nevăzută pe care o simt din ce în ce mai mult.

Fiecare dintre noi are modul lui propriu în a se analiza, în a întreprinde acțiuni și a lua decizii pe baza nevoilor și dorințelor proprii în a evolua sau a-și atinge țelurile în viață, și care e diferit de la o persoană la alta. La fel și eu. Din noaptea în care am văzut umbra aurie pală a flăcării lumânării pe peretele din fața patului unde dormeam, am devenit subiectul numărul unu de studiu și analiză. Nimic mai fascinant pentru mine în acest moment, decât eu însumi și Universul din care fac parte și a tuturor oamenilor ce trăiesc ce eu trăiesc.

Încarnez această femeie pe pământ, ce se numește Ionița, dar în spatele consumului terestru și rolul pe care l-am luat aici se află mult mai mult de atât. Simt asta. Am devenit „un proiect” de viață, intrigant și plin de surprize. Sunt o cutie a Pandorei, așa mă văd și în fiecare zi descopăr ceva magic și incredibil apropo de existența mea și a tuturor celor ce mă înconjoară, care există în viața mea sau sunt în pasaj. Viața este o aventură într-o continuă expansiune și frica și lipsa curiozității ne ține în lesă să nu o trăim pe deplin de multe ori. Acum știu.

În drum spre centrul orașului mă gândesc la ultima oară când am ieșit la un eveniment social, mi se derulează încet fiecare detaliu al acelei seri de ianuarie. Mă opresc la semafor și pe partea stângă a drumului în curtea unei case văd statuia Fecioarei Maria cu brațele deschise arătându-mi drumul pe care sunt ca și cum m-ar îndruma și ar spune să continui că sunt pe drumul bun. Continui drumul și în același timp această imagine mă bântuie parcă, nu-mi aduc aminte să fi văzut această statuie chiar dacă sunt cinci ani de când iau acest drum spre oraș foarte des.

Gândul îmi fuge din nou la ultimul eveniment la care am participat în ianuarie din nou. Era o lansare de carte și parcă trăiesc un deja vu. Mă gândesc la numerele repetate… Același lucru s-a întâmplat și atunci numai că în loc de 22 de minute de pe GPS de acum, s-au transformat în, strada principală numărul 222, adresa la care trebuia să mă prezint pentru eveniment. Și îmi aduc aminte că drumul național pe care eram era DN 369. Numere care au devenit obsesia lui Nikolai Tesla de-a lungul carierei sale. După spusele lui aceste numere dețin cheia secretului Universului.
Atunci la sfârșitul lui ianuarie la evenimentul la care am participat, am întâlnit în carne și oase editorul cărții mele preferate „Les familles d’âmes” fondatorul editurii Le Dauphin Blanc din Quebec. Oare ce voi întâlni azi?…
Atunci am întâlnit oameni pasionați de literatură și scris, cu talente și haruri divine, pasionați de astrologie, de tratament prin energie Reiki, tratament sunet și vibrație, de la astrologi la mediumi și cititori de cărți de tarot, ghizi spirituali, ghizi de viață în succes. M-am simțit ca Alice în țara minunilor. A fost un moment absolut minunat și magic. Lumea magică există nu numai în cărțile de povești nemuritoare, există într-adevăr în realitate și apare în viața noastră odată ce suntem pregătiți și vibrăm la aceași frecvență vibratoire cu această lume.

Ajung în centrul orașului, parchez mașina, cobor din mașină și avansez către adresa unde conferința are loc. Orașul și forfota urbană îmi amintește de Europa, străzile pavate și drumurile înguste.

Ajung în fața clădirii și când ridic capul văd o cruce imensă și dedesubt scrie cu litere mari „Biserica de Scientologie”…
Ultimul test pentru mine ca să pot absolvi școala vieții? Să merg mai departe, să-mi înfrunt prejudecățile?
Intru pe poarta mare din sticlă și abia aștept să văd ce găsesc dincolo de această poartă.

222 în numerologie înseamnă aliniere și echilibru.
555 transformare, tranziție…
Suntem aliniați pentru transformare.

Să înceapă „spectacolul” acum.

Ionița Năneștean,
Aprile, 2025/ Québec

O fericită coincidență face ca în cimitirul central din Sighet mormântul domnului Petru Codrea (ultimul deținut politic anticomunist din oraș plecat recent la cele veșnice) să fie chiar în spatele monumentului eroilor armatei române căzuți la eliberarea Sighetului (ianuarie 1919 și lunile următoare). Cu siguranță nimeni nu a regizat această potrivire, părinții domnului Codrea fiind de zeci de ani acolo, în proximitatea monumentului eroilor, deja centenar, dar ea ne bucură și ne dă ocazia unor reflecții despre continuitatea jertfei în istorie, ca trepte succesive  ale devenirii naționale și fundament al comuniunii neamului cu Dumnezeu. Iar noi, generația actuală, cultivăm memoria valorilor autentice și ducem mai departe „firul vieții” (denumirea asociației sighetene care a făcut demersurile onorării domnului Petru Codrea cu titlul de Cetățean de Onoare al Sighetului, pe lângă multe alte realizări remarcabile).

Petru Codrea este un fiu al Maramureșului, reprezentantul unei tradiții autentice (în care l-a format familia, Biserica și dascălii de excepție), militarii morți în 1919 erau români din Vechiul Regat care foarte probabil nu văzuseră niciodată Sighetul până atunci, dar care luptau motivați de idealul unității naționale, eliberarea Ardealului fiind motivul explicit al intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei (și deci contra Austro-Ungariei). Acești militari au murit departe de familii și satele natale, stropind cu sânge și înnobilând pământul Maramureșului, Petru Codrea a pătimit în temnițe și lagăre din alte colțuri ale țării  (Cluj, București, canalul Dunăre -Marea Neagră), ambele jertfe consolidând unitatea în profunzime a neamului românesc atâtea veacuri obligat să trăiască în state diferite și să lupte sub steaguri străine.

Eroii căzuți  pe fronturile de luptă sunt de multe ori necunoscuți (greu sau imposibil de identificat) sau, dacă au un nume pe cruce, rareori acel nume spune ceva privitorilor. Prin cinstirea și omagierea lor nu se face cultul personalității individuale în majoritatea cazurilor ci sublimul sacrificiului suprem care îi înalță în conștiința neamului. Dacă murea la Jilava sau la Canal, fără mormânt și cruce, Petru Codrea ar fi fost și el un erou anonim ca și alte zeci de mii de tineri morți în lupta anticomunistă înainte de a se putea afirma în viață, dar Providența a vrut ca el să supraviețuiască și să se întoarcă la Sighet (asemenea lui Aurel Vișovan, Gheorghe Bulacu, Ioan Motrea, Ioan Ilban, Mihai Vlad, ca să cităm doar pe cei din „lotul Vișovan” ) asumându-și dureroasa și riscanta misiune de a înfrunta privirile agresive ale autorităților dar și o notorietate nedorită în ochii opiniei publice (împărțită între cei deranjați de întoarcerea lor și cei care îi admirau în secret) care făcea Securitatea și mai „vigilentă”.

Împreună cu ceilalți foști deținuti politici sigheteni, Petru Codrea  a reprezentat rezistența de durată, pașnică, demnă și sobră, prin credință și cultură a generației care nu a putut învinge (militar sau politic) regimul comunist dar și-a păstrat verticalitatea, nefiind pervertită de acesta, ca o rezervă de speranță a națiunii. Împreună cu eroii armatei române ei forjează identitatea neamului și duc mai departe firul istoriei.

Preot prof. Marius Vișovan

O zi frumoasă de aprilie, 29 aprilie 2025, a fost scena – open air – sigheteană deschisă Zilei Internaționale a Dansului. Au evoluat elevii Școlii de artă „Gheorghe Chivu” (Centrul Cultural Sighet), din categorii diferite de vârstă dar și invitați de la Satu Mare.

A fost soare, veselie, zâmbete, costume multicolore și pasiune pentru Dans.
Pe platoul din fața cinematografului Mara din Sighet s-a dansat pentru un public ad-hoc care a „gustat” și a aplaudat evouția tinerilor care ne-au demonstrat că Dansul înseamnă frumusețe și mai ales… artă.

Felicitări profesorilor – instructori și mai ales elevilor, tinerilor care au ales să se „manifeste” prin intermediul uneia dintre cele mai bine receptate dintre cele… 7 Arte Frumoase.

Salut, Sighet!

Foto: I. Mariș

Avocatul sighetean Oscar Dahinten, care a fost și un înfocat practicant al sporturilor de iarnă, schiază la Cheile Țătarului  în 24 martie… 1935.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie dintr-o colecție privată.