Episcopia Greco-Catolică de Maramureș organizează Sâmbătă, 10 mai 2025, Pelerinaj la Cimitirul Săracilor din Sighet. Evenimentul are loc în anul Jubileului 2025 – Pelerini ai Speranței.
Procesiunea va începe la ora 9:00 de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.
La ora 10:30, la Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească.
Organizatorii
Miercuri seara, 23 aprilie 2025, Sighetu Marmației a găzduit un turneu de tenis de masă dedicat World Table Tennis Day, o inițiativă globală care promovează diversitatea, incluziunea și prietenia prin sport. Evenimentul a fost organizat de Comunitatea pasionaților de tenis de masă din Sighetu Marmației și a reunit 16 jucători din România și Ucraina, reprezentând localitățile: Sighetu Marmației, Săpânța, Câmpulung la Tisa, Desești, Solotvino (Ucraina) și Apșa de Jos (Ucraina).
Competiția a început cu patru grupe echilibrate valoric, urmate de un tablou eliminatoriu, într-o formulă care a garantat atât intensitatea jocurilor, cât și fair-play-ul.
Deși meciurile au fost presărate cu puncte spectaculoase, adevăratul câștig al serii a fost reprezentat de legăturile umane create între participanți. Turneul a fost mai mult decât o competiție: a fost o expresie vie a spiritului sportiv care unește comunități dincolo de frontiere.
Alături de sportivi, câțiva susținători și prieteni au completat atmosfera prietenoasă, oferind încurajări și aplauze, într-un cadru care a subliniat ideea că sportul este pentru toți.
Mulțumim conducerii Liceului Tehnologic Marmația pentru susținerea evenimentului care s-a desfășurat în sala de sport a acestei instituții de învățământ.
Prin astfel de inițiative, Sighetu Marmației își reafirmă statutul de punte între comunități, demonstrând că o simplă minge de celuloid poate aduce împreună pasiunea pentru sport, prietenia și colaborarea.
Evenimentul a fost înregistrat pe platforma World Table Tennis Day (https://ittffoundation.org/programmes/tt4all/world-table-tennis-day), fiind un bun prilej pentru noi să organizăm la Sighet un turneu transfrontalier.
Petru Daniel Măran
RUGĂ
Din ceriuri coborâtu-Te-ai Hristoase
Să mântuești o lume de păcate,
Și să oprești popoarele pornite
Pe-o cale de desfrâu și nedreptate.
În contra Ta s’au răscultat păgânii,
Cu suflete de câini și de barbari,
Și trupul Tău pe cruce’l răstigniră,
Sus, pe Golgota, ‘ntre tâlhari.
Tu i-ai iertat că nu știau ce fac,
Și pentru ei venit-ai ca să ‘nduri.
Iar după ce-ai golit de chin paharul
Ai înviat a treia zi, după scripturi.
Și azi greșim în fața Ta Hristoase!
Dar bunătatea Ta ne va ierta,
Pe noi, ce’n suflet îți purtăm credință
Și așteptăm Împărăția Ta.
Toma MURGOI – JIBOTEANU
NR: Poemul face parte din volumul „Sincere poezii”, publicat de Toma Murgoi-Jiboteanu la Editura Tipografiei Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român de Maramureș, Sighet – 1932.
Foto: Ion Mariș
Versurile cântecului sunt „Ai trecut iar pe strada mea/ braţ la braţ cu altcineva/ (venise luna mai,/ iar tu râdeai, râdeai)”. (sursa: https://www.versuri.ro/versuri/dan-spataru-ai-trecut-iar-pe-strada-mea/)
Dar strada despre care vreau să scriu nu-i a mea. E a tuturor sighetenilor. Mai mult decât alte străzi, pentru că e strada unde-i gara. G-A-R-A! E locul prin care mulţi oameni care vor să se lămurească despre Maramureşul Istoric iau un prim contact cu Sighetul. Sau e locul de unde mulţi sigheteni pleacă, în concediu, sau vin, se duc la serviciu.
Am fost anunţaţi pe reţelele de socializare (să folosesc şi eu un clişeu la modă…) sau cel puţin doar pe facebook, pe 7 martie, că s-a început reabilitarea străzii Gării. Comisie importantă la faţa locului, poze care atestă grijă pentru copacii uimiţi de vânzoleala utilajelor care fac decopertarea, mâini indicatoare despre ce va fi, cum va fi şi unde va fi. Aprecieri în scris pentru iniţiativă, mândrie patriotică locală în creştere.
Am trecut – iar! – pe 12 aprilie pe strada… noastră. N-am fost „braţ la braţ cu altcineva”. Am fost singur, deşi poate n-ar fi stricat să fiu cu încă cineva, pentru că strada Gării arăta ca-n pozele din articol.
Arăta! Poate că azi, după câteva zile, începe să arate a stradă. Nu ştiu. Poate că în luna mai (că aşa zice cântecul) va veni momentul când vom râde (adică ne vom bucura) trecând pe-acolo.
În orice caz, „Eu mai insist,/ sunt încă optimist”! (spune acelaşi cântec) .
Horia Picu
Ne explică https://dexonline.ro/definitie/eschiva că a eschiva înseamnă „a se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri”, sau, ca termen specific boxului, „procedeu tehnic de apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a capului sau îndoirea picioarelor, pentru a lăsa lovitura adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra.”
Federaţia Română de Box a decis ca anul acesta (2025, scriu asta ca să nu existe dubii peste ani, la o eventuală recitire a textului şi tot o eventuală re-ruşinare a celor vinovaţi de cele petrecute) să se desfăşoare la Sighet competiţia „Cupa României de Box pentru Tineret și Seniori U23”.
Eveniment frumos, organizat de F.R.B. şi C.S.M. Sighet în sala polivalentă a oraşului.
Am fost şi eu spectator şi am remarcat spiritul de sportivitate al competitorilor, faptul că la finalul reprizelor îşi atingeau amical mănuşile, mi-a plăcut că meciurile s-au încheiat toate cu strângeri de mână, cu felicitarea învingătorilor şi încurajarea învinşilor. Arbitrii au avut ţinuta vestimentară obligatorie într-o competiţie pugilistică, mi-a plăcut că au fost şi antrenoare şi o arbitră (cel puţin atât am văzut eu, cât am stat în tribună).
Antrenorii, când elevii lor au fost în dificultate – nu de a pierde meciul, asta n-ar fi fost mare lucru -, ci de a avea probleme de sănătate după meci, şi-au oprit elevii să mai lupte. Viaţa, sănătatea, fac mai mult decât orice competiţie sportivă câştigată şi asta mi-a plăcut cel mai mult din tot ce s-a întâmplat în polivalentă.
Ce nu mi-a plăcut nici mie, nici altor cel puţin treizeci-patruzeci de persoane, a fost „eschiva” de care au dat dovadă că sunt în stare organizatorii, în data de 12 aprilie 2025.
Pe scurt, faptele.
Pe: https://frbox.ro/competiții/cupa-romaniei-de-box-pentru-tineret-si-seniori-u23-sighetu-marmatiei-2025/ scrie aşa:
„Cupa României de Box pentru Tineret și Seniori U23 – Sighetu Marmației 2025”, etc., etc
… b) Finala Cupei României de box pentru tineret masculin va fi organizată de către CSM Sighetu Marmaţiei în colaborare cu Federaţia Româna de Box.
c) Competiţia se va desfăşura în perioada 07 – 14.04.2025.
Bun… deci se încheie competiţia, conform hotărârii federaţiei de specialitate, pe 14 aprilie a.c. Spectatorul care vede acest comunicat oficial (!!!) se gândeşte că finalele sunt programate pe 14. 04. 2025, sau, dacă e mai precaut (vreau să zic mai păţit…) ar crede că ultima zi de box la Sighet în cadrul competiţiei precizate, ar fi duminică, 13 aprilie 2025.
Deci ziua de sâmbătă trebuia să fie o zi plină de box la Sighetu Marmaţiei. Ce frumos, interesant şi poate palpitant urmează să fie, mă gândeam anticipat, azi, 12 aprilie a.c., aşa, cam pe la ora 15;30… Mă şi gândeam, pe drum spre polivalentă, că vor şi azi meciuri tari, semifinalele…
Apropiindu-mă de sală, constat că ceva nu mai era ca înainte. Lipsea forfota din alte zile, când unul intra, altul ieşea. Nu mai era prezentă maşina Salvării. Nu mai erau maşini parcate în tot spaţiul din faţa sălii.
Intru. Linişte… Nu se mai auzea crainicul cu „Eliberaţi ringul! Uuurmează repriza a doua!”. În sală, câteva persoane făceau curat. Era gata, înainte de limită! Înainte 14. Azi e doar 12, tot aprilie. De data asta, F.R.B. a arătat spectatorilor (am scris că înaintea mea au mai avut parte de aceeaşi surpiză absolut neplăcută încă vreo 30-40, şi poate au venit alţii şi după ce am plecat eu) că poate face o eschivă de cel puţi 24 de… ore, dacă nu chiar de 48!
M-am interesat şi mi s-a spus că finalele au fost azi, sâmbătă, pentru că mâine sunt Floriile, zi în care lumea merge la biserică, merge pe la cei care au nume de flori, boxerii şi antrenorii, arbitrii, vor şi ei să fie acasă, cu familiile.
Nimic de zis! Toate argumentele sunt perfect adevărate! Dar F.R.Box când organizează o competiţie şi dă un comunicat oficial, nu se gândeşte înainte, cum, când, în ce fel, de când până când ? O fi bine atunci, n-o fi bine ?
Sintetizând întreaga întâmplare, F.R.Box a demonstrat spectatorilor sigheteni (poate au fost şi din alte părţi ale patriei) că în boxul românesc, eschiva e acelaşi lucru cu un K.O.
O precizare: eschiva, adică „sustragerea de la îndeplinirea unei obligații” aparţine federaţiei care nu ştie de când până când ţine o competiţie pe care o organizează, iar K.O. au fost făcuţi spectatorii.
Horia Picu
Banca de rezerve
(reluări, regrupări -1)
*
– Poți să te-nvălești ca un trandafir!… Dacă ești un om rău, nu te bagă-n samă nimeni. Deageaba-i!…
*
Rar, prin parc trece câte un om. Doi amici, pe o bancă:
– Măi, o trecut p-aici pre’t’e’nu’ tău ce ai zis c-o murit.”
*
„Nu știu ce bai îi cu vremea asta! Pe vremea lui Ceaușescu umblam la coasă în țară. Băteam coasa în soare, curgea pe mine. Amu numa’ te arde, te frige!… În două zâle eram ca d’ibolii!…”
*
„…Acela ce-o fost badâgâș – unu’ mic cu o pălărie mare și o nevastă urâtă. L-o pus să aibă grijă de acordeoane, să nu le strice pruncii.”
*
„Cum apăream acasă, spre seară, maică-mea mă și lua la întrebări:
– Pe unde-ai umblat tătă zâua, măi ulicăule?” (VB)
*
– Da’ nu mai ești cu oile?
– Ce, mai pot eu a bărăta atâta?!
*
Vorbim despre vreme, cum s-a făcut frig. Câțiva nu sunt de acord. Alții dimpotrivă: „Dimineață, când am dus de mâncare la câine, era pojghiță în blidul cu apă”.
*
Un claxon strident pe dig.
– Trage, trage? – strigă un nene, de pe motoreta lui, la pescar.
– Măă, nu striga la el, că sparii peștii! – zice altul, de pe banca de rezerve.
– Că nu-i sparii, îi fugăresc căt’ă el!
*
„ – Am avut niște vecini atâta de săraci, că le făceau supă din cuiu’ ușii și pită de coceni la prunci.
– Trebuiau să facă supa din tratarca din matură și rămâneau cu ușa pentru la iarnă.”
*
„Și eu am avut în armată un caporal oltean. Ne punea iarna să ducem câte un câine înghețat pe brațe, da’ fără să se înspargă.”
Consemnări: Marin Slujeru
Foto: I. Mariș
A trecut o săptămână… O săptămână de când s- a încheiat un capitol din istoria Sighetului… Domnul Petru Codrea, ultimul deținut politic cu domiciliul în orașul nostru, ultimul participant direct la rezistența anticomunistă, a plecat pe drumul veșniciei la venerabila vârstă de 94 de ani. De acum vom vorbi despre generația sa și mărturia ei luminoasă la timpul trecut sau dacă vom rosti „Prezent” vom privi spre Cer…
Pe lângă jertfa tinereții în apărarea valorilor creștine și naționale și realizările profesionale care i-au adus un respect practic unanim în orașul nostru (și în toate mediile unde era cunoscut, nu omitem pasiunea pentru pescuitul sportiv care i-a atras un meritat prestigiu, inclusiv premii internaționale) domnul Petru Codrea a dat în ultimele decenii o constantă și tenace mărturie pe frontul cultivării și conservării memoriei istorice recente, nu doar a experienței personale ci a întregului fluviu de jertfă al Maramureșului și al întregului neam românesc, pentru credință, libertate și demnitate. A făcut aceasta prin rugăciunea constantă pentru martirii și eroii noștri, prin interviurile acordate diverselor publicații dar mai ales prin prezența fizică personală în locurile sacre ale memoriei anticomuniste, începând cu Memorialul nostru din Sighet dar și în multe alte colțuri ale țării.
În ultimele două decenii, de când am avut onoarea și bucuria să îl însoțesc regulat, seniorul Petru Codrea a participat (și în unele cazuri a luat cuvântul) la peste 200 de comemorări sau conferințe închinate rezistenței naționale, începând cu cele anuale din orașul nostru (Comemorarea Iuliu Maniu – februarie, Pelerinajul Bisericii Greco -Catolice – mai, Ziua Deținutului Politic – mai /iunie, Întâlnirea „lotului Vișovan” – 29 august, Pelerinajul grupului de tineri de la Oradea – 29 august , etc) dar și numeroase deplasări la distanțe mai mari – practic nelipsit la comemorarea anuală de la Târgșor (lânga Ploiești ) în cinstea elevilor închiși de regimul comunist în închisoarea din localitate, dar ocazional și la Gherla, Aiud, Predeal, Constanța, la Congresele foștilor deținuți politici sau la înmormântarile și parastasele camarazilor de suferință (Sighet, Baia Mare, Satu Mare, Cluj, Vișeu de Sus, etc ), în biserici greco-catolice și ortodoxe, la sfințiri de cruci sau monumente închinate celor care s-au jertfit pentru Dumnezeu și pentru neamul românesc (Sighet, Dragomirești, Ieud, Lăpușul Românesc, Baia Sprie, Cavnic, etc) și la alte evenimente ocazionale.
Dacă în anii ’90 domnul Codrea avea bucuria să-și reîntâlnească acolo mulți colegi de detenție din alte părți ale țării, cu timpul numărul s-a redus, comemorările nu mai aveau sute de participanți ci doar câteva zeci (cu tristețe trebuie recunoscut că fiii și nepoții deținuților politici sunt foarte rar prezenți la locurile de jertfă ale părinților), apoi au ajuns și mai mici… În ultimii ani, la anumite manifestări domnul Petru Codrea a ajuns să fie singurul senior prezent, colegii fiind deja trecuți la cele veșnice sau incapabili de deplasare. Și totuși domnul Codrea continua să vină… exprimând continuitatea între generații, dând prin prezența sa mărturia trecutului în fața prezentului și primind omagiul de recunoștință din partea celor mai tineri participanți. Prezența sa era întotdeauna un motiv de bucurie și speranță – unii prieteni mai tineri din București sau din alte părți venind apoi în vizită la Sighet în casa dânsului, în special la Crăciun când i se intonau colinzi din închisoare într-o atmosferă emoționantă.
Aceste deplasări prin țară ale domnului Petru Codrea, efectuate până după împlinirea vârstei de 90 de ani, nu au fost din spirit de aventură sau lipsă de ocupație… ci un gest de recunoștință către Dumnezeu pentru darul vieții și al sănătății și o datorie de rugăciune pentru cei deja plecați la Domnul. Pentru toate aceste eforturi deosebite, dragul nostru prieten senior, merită încă o dată respectul și admirația noastră. Îl putem numi un „străjer al memoriei”, care a stat demn în postul de pază până la încheierea misiunii… și noi ne facem datoria sfântă de a nu-l uita și de a-i duce mesajul mai departe, în comuniune cu cei câțiva supraviețuitori nonagenari care trăiesc (fizic) departe de Sighet dar vibrează la unison așa cum au făcut-o întreaga viață (Ioan Dunca, Nistor Man, Aurel Vlad, Ioan Pop Arvinte, Vasile Bizău), ca o flacără unică a unui foc sacru ce nu poate fi stins.
Preot prof. Marius Vișovan
Profesorul, artistul András CSABA s-a născut într-o famile de meșteșugari, asociată „chiaburilor”, la 12 aprilie 1943, în Odorheiul Secuiesc, unde a absolvit școala generală și liceul (în limba maghiară).
Fiind foarte talentat și pasionat de desen dă admitere la Institutul „Ion Andreescu” din Cluj dar, deși obține nota 9,97 este declarat „reușit fără loc”. Este încorporat și după terminarea stagiului militar (la Brăila) se prezintă din nou la admitere la Cluj și intră cu media 10. A terminat Institutul „Ion Andreescu” din Cluj cu media maximă, fiind șef de promoție.
Optează la repartiție pentru… Sighetu Marmației, aici fiind dascal (profesor de desen la Școala Generală nr. 2, Liceul „Dragoș-Vodă” și Liceul Pedagogic – de unde s-a pensionat) timp de un sfert de secol A condus și Cercul de pictură de la Clubul copiilor (Casa pionierilor) din Sighet. A fost un profesor deosebit, completa orele de desen cu noțiuni importante și interesante de Istoria Artei.
La Institutul „Ion Andreescu” din Cluj i-a avut ca maeștri pe Miklósy Gábor și Mohi Alexandru iar la Academia de Artă „Nicolae Grigorescu” București, unde și-a desăvârșit ulterior studiile, a avut privilegiul de a-l avea maestru pe marele pictor Corneliu Baba, care l-a remarcat imediat. Tot aici i-a avut profesori pe Andrei Pleșu, Dinu C. Giurescu, Vasile Drăguș și Răzvan Teodorescu.
A avut 38 de expoziții personale (Sighet, Baia Mare, Odorheiu Secuiesc) și a participat la numeroase expoziții de grup, județene, naționale, în țară și în străinătate. A participat la tabere internaționale de pictură în România, Ungaria (Makó) și Ucraina (Teceu).
Fiica domnului profesor (Bokotey Gabriella) își amintește cu nostalgie că „tata își ducea șevaletul peste tot cu el, în toate excursiile și înclusiv când mergeam la bunica de la Cernavodă”.
Lucrările pictorului András Csaba se găsesc în colecții private și de stat din diverse țări (Austria, Germania, Ungaria, Marea Britanie, Franța, Israel, Finlanda, Canada, SUA, Argentina, Australia etc).
După ce a ieșit la pensie (anul 2000) și câțiva ani petrecuți la Sighet, pictorul s-a întors pe plaiurile natale (Odorheiu Secuiesc) în anul 2008.
La ultima expoziție de la Sighet, „Interferențe”, vernisată la 03 octombrie 2011, a expus 33 de lucrări (acuarelă, tempera, ulei) s-a bucurat de prezența prietenilor artistului, foștilor colegi, elevi și iubitori de artă.
Profesorul, pictorul András Csaba a încetat din viață sâmbătă, 29 martie 2025, la Odorheiu Secuiesc.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei.
Salut, Sighet!
Liniștea de lângă
la capătul ierbii era doar liniștea verde
în cutiuțele de aur ale asfințitului
așa încheiam la gât nasturii tuturor zilelor noastre
apoi am lucrat în mari cariere de zăpadă
fulgul de nea era căutat de îngeri mai ales
ei construiau în apropierea mărilor castele sau
tinerii erau trimiși în războaiele altora
dar tinerii îngeri îmbătrâneau
dragostea mea pentru îngeri s-a stins
cum focul se stinge în mersul pe ape
și eu voi fi cândva de iarbă învins
dar păsările nu vor ști să mă-ngroape
Vasile MUSTE
* * *
■ Vasile MUSTE s-a născut la 30 ianuarie 1956, Coruieni, Maramureș ■ Părinţi: Ioan şi Rozalia (născută Stan) ■ Licenţiat în filosofie şi jurnalism ■ A lucrat ca profesor, instructor, referent (Casa de cultură Sighetul Marmației, director și șef de secție al acesteia) ■ A fost corespondent al Studiourilor de Radio Cluj și Galaxia ■ Redactor al revistei literare „Litera Nordului”, al cotidanului „Clipa”, al revistei „Nord Magazin”, redactor-şef al publicaţiilor „Tisa”, „etc” și „Țara Maramureșului” ■ Redator-șef-al revistei „Marmația literară” ■ Organizator al Festivalului Internaţional de Poezie Sighetul Marmaţiei (1996-2019) ■ A publicat în: România literară, Steaua, Tribuna, Astra, Ateneu, Orizont, Archeus, Hyperion, Cronica, Nord Literar, Art Panorama, Contemporanul, Amurg sentimental, Arcadia, Convorbiri Literare, Litera Nordului, Familia, Liternet, Poezia, Mişcarea Literară, Marmaţia literară, Iluminări, eCreator, Floare de latinitate (Serbia), Balada (Germania), Literatur Und Kritik (Austria), Inima albaneză, (Londra) etc., emisiuni radio: Semnături în contemporaneitate, Dialoguri culturale etc.; emisiuni tv: Vocea poetului, Punctul sub I, etc. ■ A participat la Festivalul Internațional de Poezie de la Olomouc/ Poetry without Borders/ Poezia fără frontiere (Cehia, 2003) ■ Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2006) ■ Debut literar: la Radio Cluj (1975), Emisiunea „Unda pentru minte inimă şi literatură” ■ Debut editorial cu volumul de poezii: ■ Înstelarea frigului (Editura „Cybela”, Baia Mare, 1997) ■ După debutul editorial publică volumele: ■ Constelația copilăriei (Editura „Odeon”, Bucureşti, 1998; ediția a II-a, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2009; ediția a III-a, Editura „eLiteratura”, București, 2013) ■ Carte de vizită (Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003) ■ Coruieni, (Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2006) ■ Proprietarul de distilerii (Editura „Galaxcia Gutenberg”, Târgu Lăpuş, 2008) ■ Însingurarea îngerilor (Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2010) ■ Copilăria și singurătatea (Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 2010) ■ Copilăria-iubirea-singurătatea (Editura „TipoMoldova”, Iaşi, 2011) ■ Cartea împăcării cu iarba (Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2011) ■ Lupta cu Molcuțu (proză ultrascurtă, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2012; ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2014) ■ Sfântul izgonit din calendare (Editura „eLiteratura”, Bucureşti, 2013) ■ Vasile Muste 60 (antologie de autor, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2016) ■ Satul de tăietură va muri (Editura „Ethnologica”, Baia Mare, 2017) ■ Eu nici în moarte n-am să pot muri (Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2018) ■ AMI de sub cerul meu (Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2019 ■ Inima Luanei (Editura „Juimea”, Iași, 2020) ■ Blesteme (Editura „George Coșbuc”, Bistrița, 2023) A coordonat și editat volumele: ■ Un sfert de veac de poezie (Antologia Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației. Cuvânt înainte de Laurențiu Ulici, Editura „Luceafărul”, București, 1998) ■ Mara – 40 de ani de existență (album, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2008 ■ Ion Iuga – Binecuvântata amintire (în colab. cu Felicia Iuga, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2012) ■ Gheorghe Chivu. Opera Omnia (Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2012) ■ Distins cu premii la festivaluri naționale de poezie ■ Este prezent în culegeri, antologii de poezie din țară și străinătate ■ I-au fost traduse și publicate versuri în engleză, germană, franceză, ucraineană, maghiară, cehă, italiană, slovacă și albaneză ■ Despre poezia sa au scris: Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Radu Ţuculescu, Adrian Popescu, A.I. Brumaru, Ion Stratan, Daniel Corbu, Constantin Vişan, Ion Horea, Radu Săplăcan, Viorel Mureşan, Augustin Cozmuţa, Adrian Alui Gheorghe, Virgil Raţiu, Ion Burnar, Dan-Silviu Boerescu, Gavril Moldovan, Vasile Morar, Alina Barbu, I. R. Roşiianu, Gheorghe Pârja, Cornel Cotuţiu, Olimpiu Nuşfelean, Nicolae Scheianu, Vasile Gogea, Ion Radu Zăgreanu, Ioan M. Mihali, Ioan Pavel Azap, Nicolae Petricec, Ion Vădan, Olimpiu Nusfelean, Mioara Bahna etc. ■
Foto: Ion Mariș
Un alt portret care merită readus în memoria zilei este cel al dascălului Ion Berinde, de la a cărui moarte se împlinesc 25 de ani, și a carui viață ne servește un exemplu elocvent despre cum s-au format primele generații de intelectuali maramureșeni, ridicați din rândul pruncilor unor familii de țărani nevoiași.
Ion Berinde s-a născut în comuna Budești, în 26 noiembrie 1908, în familia țăranilor săraci Toader și Călina, neștiutori de carte. În toamna anului 1915, când ar fi trebuit să înceapă și el învățătura de carte, tatăl său a fost înrolat în armata austro-ungară și trimis pe front. Fiind cel mai mare dintre frați, Ion a fost dat de slugă la o familie înstărită din sat. Era singura modalitate de a-și ajuta familia. Cei câțiva ani de slugărie s-au dovedit decisivi în formarea caracterului său, călindu-l din toate punctele de vedere: prețuirea pentru învățătură, dârzenia și perseverența, toate însoțite de o mare putere de muncă și un acut simț al adevărului și al dreptății i-au rămas trăsături definitorii pe tot restul vieții. Spre norocul său, în 1919, tatăl s-a întors din prizonierat și s-a putut duce la școală. Avea 12 ani când a început prima clasă, dar, având parte de un învățător cu har, în doi ani a făcut toate cele patru clase și, datorită aceluiași învățător, pe nume Demetriu Mihali, în toamna anului 1921, a intrat la Școala Normală din Sighet. În toate clasele a fost printre cei mai buni la carte și de o seriozitate exemplară. A fost „mâna dreaptă” a cunoscutului profesor Gheorghe Vornicu, pe care l-a însoțit adeseori prin satele maramureșene în căutarea obiectelor vechi pentru muzeul școlii, devenit apoi primul Muzeu etnografic al Maramureșului. În anul III s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și, fiind considerat irecuperabil, a fost trimis acasă, dar structura sa de luptător l-a ajutat, s-a refăcut și s-a întors la școală.
În toamna anului 1927, cu diploma de învățător în buzunar, și-a început activitatea la Școala din Borșa Poiană și în anul următor, copiii atrași de tânărul învățător, abia încăpeau în singura sală de cursuri. Avea elevi în toate cele patru clase simultan, iar seara organiza cursuri de alfabetizare pentru adulți. După doi ani a fost luat în armată, iar la întoarcere a fost numit învățător și director la Școala din Dragomirești. Omul inițiativelor și al acțiunii, în scurt timp a reușit să organizeze aici cea mai importantă bibliotecă publică din mediul rural al Maramureșului și a dedicat-o memoriei savantului Vasile Pârvan.A fost reprezentantul principal și organizatorul activităților Astrei, ale Asociației Presei, dar și colaboratorul celor mai importante publicații din Maramureș și din țară.
În 1937 a obținut un post de învățător în Sighet și s-a stabilit aici pentru ca cei trei copii ai săi să fie mai aproape de școală. Știa că și investind în copii ajuți neamul și țara și a făcut acest lucru într-un mod exemplar. Fiul Alexandru a ajuns fizician, cercetător pe Platforma de la Măgurele și director al Institutului de Fizică Nucleară, profesor universitar și autor al unor importante studii în domeniu. Celălalt fiu, Mihai, inginer, a făcut carieră strălucită în Centrala Ministerului Construcțiilor de mașini, iar fiica, Doina, ingineră, s-a stabilit la Cluj.
Stabilit la Sighet, Ion Berinde a fost cooptat redactor la „Graiul Maramureșului”, la „Frontul Maramureșului”, la „Astra Maramureșului” și la „Școala Maramureșană” și a colaborat și la alte publicații locale și din țară, fiind fără îndoială cel mai prolific ziarist maramureșan al acelor ani. Articolele sale directe, tăioase, adesori necruțătoare la adresa nedreptăților de ordin politic și social, i-au atras vreo câteva procse de presă, dar, fire dârză și caracter puternic, n-a abandonat niciodată cauza pentru care a luptat.
Iată un scurt fragment dintr-un articol publicat în 1931: „Țara este vlăguită de o puzderie de jefuitori. Se impune, ca măsură excepțională, revizuirea averilor tuturor slujbașilor statului -foști și actuali – precum și a acelora care au exercitat influențe pe lângă oficialități. Dacă acest lucru s-ar înfăptui în mod echitabil și fără menajamente, bugetul statului s-ar echilibra fără aplicarea „cotelor și a curbelor de sacrificiu” la salariile funcționarilor. Jefuitorii averii publice, îmbogățiții peste noapte trebuie puși la răscrucile drumurilor și scuipați în față de toți trecătorii cumsecade. Măsura ar fi și un puternic antidot împotriva corupției. Este inechitabil și împotriva bunului simț să-i lași, pe cei care au înstrăinat averea publică, să se lăfăiască în „Forduri” (limuzinele la modă ale celor bogați n.n.) iar cei săraci și umili să fie jupuiți de zece piei… Penitenciarele și ocnele de sare să fie populate cu toți acei care vor fi dovediți că au înșelat statul”.
În 1940, după cedarea Ardealului de Nord, s-a refugiat la Arad, iar în 1941 a plecat pe front și a participat la campania de eliberare a Bucovinei și Basarabiei cu arma în mână. Întors în 1945 acasă a fost numit în fruntea Inspectoratului Școlar Maramureș, contribuind în mod decisiv la reorganizarea sistemului destructurat de anii de dictat și distrus de război, dar în 1949, după ce s-au văzut primele rezultate, a fost schimbat ca „necorespunzător din punct de vedere politic” și s-a întors la catedra sa de învățător. Dar în 1952 a fost arestat ca „naționalist și antistalinist” și au urmat doi ani de detenție în lagărele de muncă de la: Ghencea, Bicaz, Onești și Borzești. S-a întors iar la școală… până în 1971, când s-a pensionat. Acum începe munca la prima sa carte de istorie culturală locală cu titlul „Portrete de dascăli Maramureșeni”. Cu bogatele cunoștințe pe care le avea în acest domeniu și printr-o minuțioasă documentare suplimentară, a reușit să readucă în actualitate figurile celor mai importanți luminători ai Maramureșului, pornind de la „dascălul dascălilor”, profesorul Ion Bușița de la Preparandia din Sighet și continuând cu Dumitru Chișiu, Ilie Cleja, Petru Bilțiu-Dăncuș și alții, toți crescuți de Preparandie, și ajungând la generația celor din perioada inerbelică, formați la Școala Normală din Sighet: Vasile Fodoruț, Petre Lenghel-Izanu, Vasile Ananie, Petru Codrea și alte câteva zeci de chipuri zugrăvite în sute de pagini scrise cu creionul și apoi bătute la mașină în câteva exemplare. Și a umblat apoi, precum Gheorghe Șincai cu scrierea sa, dar cine să-ți publice în anii 1980 o asemenea carte, în care nu era vorba nici despre muncitori fruntași, nici despre țărani colectiviști!
Pasionat de literatură și cu lecturi bogate în domeniul celei românești clasice Ion Berinde a fost în perioada interbelică un bun și prolific recenzor de carte, îmbogățind constant coloanele presei locale cu semnalările sale, și a continuat această activitate în cadrul Cenaclului literar „George Coșbuc” și, sporadic, în coloanele ziarelor locale. Dar în ultimii ani de regim comunist, aflat în febra noilor sistematizări, casa cumpărată după ani de muncă i-a fost demolată și i s-a dat în schimb un apartament de bloc. Rămas singur s-a acomodat greu cu noile condiții.
După Decembrie 1989, ca prin farmec, și-a regăsit pofta de a face iarăși gazetărie: „Sunt bătrân. Am trăit sub trei dictaturi: cea a lui Carol II, cea a lui Antonescu și cea a familiei Ceaușescu. Ultima a fost neînchipuit de crâncenă și lungă. (…) M-am rugat lui Dumnezeu să trăiesc măcar o zi sub razele calde ale libertății” a scris el în primul număr al primei publicații sighetene „Tribuna Marmației”, apărută în 25 Decembrie 1989. A colaborat apoi și la „Jurnalul de Sighet” și a fost ales președinte al reînființatei Asociații a presei din Maramureș și s-a bucurat de încă zece ani de libertatea dorită, în 1994 fiind declarat Cetățean de Onoare al Sighetului.
În ultimii 2-3 ani, nemaiputând citi și scrie decât foarte greu din pricina vederii, ieșea și stătea prin parc, iar duminicile și la sărbători era nelipsit de la biserică. Se întorsese fericit, în 1989, la „legea strămoșească” (greco-catolică), cum obișnuia să spună, aici fiind și locul unde se mai ptea înâlni cu puținii (mai tineri) prieteni rămași în viață, precum preoții Grigore Balea sau Vasile Paul. Altfel, Ion Berinde a fost totdeauna un om echilibrat și din punct de vedere confesional. „Există inconștienți care au îndrăznit să afirme că Biserica greco-catolică ar fi ucigașa românismului. Istoria neamului românesc a stabilit definitiv prin pana celor mai renumiți istorici ai noștri, care a fost contribuția celor două biserici surori întru susținerea și păstrarea sufletului și a graiului străbun. Amândouă bisericile, ortodoxă și greco-catolică își au meritele lor pe acest ogor care nu se pot șterge niciodată. De aceea nu putem înțelege sacrificarea celei din urmă, care ține legăturile noastre cu Roma latină, în favorul celei dintâi”, scria el în 1928, referitor la luptele interconfesionale din Maramureș.
S-a stins din viață în anul 2000 pe deplin împăcat cu sine și cu lumea și încrezător în viitorul Maramureșului și al Țării și ne-a lăsat doar datoria de a nu-l uita. Încă.
Ioan Ardeleanu – Pruncu