Azi, 13 februarie (exclus ghinionul!) 2025, la Sighet s-au deschis „porțile către sănătate și relaxare”!
Ariela Salt Therapy a deschis Salina Ariela: „locul unde respirația devine mai ușoară, pielea mai sănătoasă și stresul dispare!”  Salina Ariela este deschisă în Sighet, str. Gheorghe Șincai, nr. 26 (subsol)
Oferta include: Haloterapie, Zonă pentru adulți și copii, Spațiu confortabil și relaxant, Microclimat de salină naturală.

În continuare puteți urmări un scurt material video de la deschiderea… Salinei Sighetene:

S-auzim numai de bine, s-auzim că totul va merge bine! Baftă acestui interesant „debut”… antreprenorial!

Foto & video: dr. Sorin Markus

Primul zbor, prima zăpăceală
Iza limpede, soare pe dig. Deodată, în fața noastră aterizează forțat doi puiuți de pițigoi, cu aripile încurcate. Se zbat, se desprind, zbughesc iar… pe-o dugheană.

Azi a dat soarele
În zona în care Iza primește niște părâiașe repezi, reci, se jucau peste 10 rățuște. Când și când se dezgrupau, ci nu foarte.

Făurar („amu-i amu!”)
Nopțile astea a înghețat o rățușcă pe Iza Solovană. Am văzut-o dimineață. Apa prea rece, nu s-a mai putut înălța. Apa trece…

Nu se presupuie
* „Acuma și-n biserică se duc cu telefonul deschis. Nu pot fără el. Stăi tu să-și ridice sugna, să nu mai tărlăluia… Hodoroagele!…”
* O mamă către fetița mai mare, despre mezină: „Nu Daria, nu! Serena!”

Lucrări la dig
Au pus federe (i. e. arcuri) la asfaltul de pe digul din zona Grădina Morii. Ca să fie în ton cu podul mobil de peste Iza. Cu trotuarele de pe corso.
Ca să fie și mai palpitat pentru plimbăreți, au trasat hârtoape și făgașe în zona neasfaltată, cu ajutorul unor cete de ATV-iști și motorbicicliști.
Se spune că vor stârpi și culturile de ambrozie din apropiere, cândva, în viitorime.
Atâtea mai fac și edilii ăștia!

14 Februarie
Ele în rochii de seară, de dimineață…

Radio România Actualități
(euphemistic speech)
Zice că de la începutul războiulului, în Gaza „și-au pierdut viața” 47 mii de oameni, majoritatea civili. Nu au fost: bombardați, înfometați, hăituiți, uciși… – cum se spune… Ca să fie clar! Doar „și-au pierdut viața” – au uitat-o, au pierdut-o, nu mai țin minte unde au pus-o.
Model: glorioasa „operațiunea specială” sovietică sau închisorile de violare și ardere de femei sau de exterminare de migranți, din Congo, respectiv Libia de azi… Mai nou, vitejia și eroismul se măsoară în mii de civili măcelăriți – „țintă” pe care scrie, desigur: „fasciști”, ”N.A.T.O”, ”Hamas”…
(Tot atât de ales se „esprima” deunăzi o „persoană emportantă” de la noi, afirmând că fosta închisoare politică de la Sighet, ar fi fost „un accident al istoriei noastre (s.n.) politice”…)

Marin SLUJERU

Foto: I. Mariș

În decursul timpului (cele trei decenii și jumătate de postdecembrism) am scris sute de articole despre catastrofala politică dâmbovițeană (de la un președinte moscovit și până la săsoiul adormit, de la întâiul premier necușer și până la prezentul mare gușter), politică materializată în următoarele „realizări”: economia pusă pe butuci și nivelul general de trai pe măsură, adică la coada țărilor din Uniunea Europeană (UE); un gol populațional, rezultatul enormelor și neîntreruptelor expatrieri, de peste cinci milioane suflete; o datorie externă ce depășește 180 miliarde euro.
Ce ar trebui să facă guvernanții de azi și de mâine ai României în această alarmantă situație? În primul rând să-și vadă limitele cultural-spirituale (de pildă, neonorarea promisiunilor făcute în campania electorală se cheamă descalificarea celui în cauză ca om, iar ca politician cu atât mai mult!) și, în pofida patalamalelor rostuite pe căi dosnice (licențe și doctorate la plesneală, prin comercializare și/ sau plagiere), să aibă decența și curajul de a-și lua sfetnici mai mintoși ca ei, chiar dacă gânditorul francez Henri Bergson se arăta dezamăgit la vremea lui de viciul incurabil al democrației occidentale – „Nu există un criteriu viabil de selecție a valorilor”, și – desigur – să respecte cu sfințenie legile pe care ei și ai lor le-au votat. Adică taman opusul celor ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple, la modul sfidător, în România postdecembristă: necușeri granguri politici ce mereu cad în picioare, legi (ex. Legea indexării veniturilor) cu nerușinare încălcată de vremelnicii și nepricepuții cârmuitori ai acestei nații oropsite (chiar nu există pe plaiurile mioritice adevărați politicieni, ci doar impostori, demagogi, descurcăreți și leneși, precum cu îndreptățit dezgust afirmă Adrian Porumboiu că un puturos se pregătește să plece de la Cotroceni și un altul, Crin Antonescu, este susținut de coaliția guvernamentală ca să-i ia locul?!), lupii fără frontiere (geografice, legale, demonocratice) ce țin oilor lecții de morală, marii hoți neprinși, care – astfel făcând dovada descurcărelii și a cinstei lor cu cântec – la iuțeală sunt răsplătiți de ortacii-cârmuitori cu funcții și onoruri, deplasata grijă a autorităților față de nelegiuiți (pedepse ușoare, penitenciare aidoma sanatoriilor, drepturi cu toptanul chiar pentru recidiviști, anemica preocupare a decidenților întru recuperarea prejudiciului provocat de ticăloșii cu ștaif) ș.a.m.d.
În al doilea rând, guvernanții ar trebui, potrivit insistentelor directive venite de la UE și atâtor promisiuni făcute în campaniile electorale de absolut toate formațiunile politice, să purceadă la rezolvarea mult inechitabilei probleme a veniturilor nesimțite, respectiv a enormelor decalaje (de 1 la 100 sau chiar mai mari) dintre privilegiații/ oligarhii dâmbovițeni și cetățenii de rând, măcar în virtutea faptului că oficialii europeni condiționează alocarea granturilor pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin fireasca soluționare a acestei vechi chestiuni. Dacă nici de data asta nu se rezolvă nimic, deși în joc sunt multe miliarde de euro pentru țară, românii vor avea zdrobitoarea dovadă că actualii coalizați la guvernare (pesediști-peneliști-udemeriști-minorități), pun interesele lor de partid și clan, inclusiv ale statului paralel (magistrați, securiști, sinecuriști, ciocoi) și ale dubioșilor judecători de la Curtea Constituțională a României (CCR), mai presus de interesul național! Ceea ce, desigur, este o indiscutabilă dovadă de trădare, o trădare din familia celor care au pus economia pe butuci (guvernele Petre Roman, Nicolae Văcăroiu și altele), respectiv au secătuit România prin privatizări megafrauduloase (Guvernul Adrian Năstase).
Nu în ultimul rând, cu sau fără știrea actualilor cârmuitori (de teapa „La vremuri noi, tot noi” și „Pleac-ai noștri, vin ai noștri), se impune să se constituie în mare grabă un grup de specialiști (îndeosebi juriști și economiști), care – urmând exemplul Republicii Federale a Germaniei după al doilea război mondial, mai apoi al Greciei, Portugaliei, Irlandei, Mexicului, Nigeriei și Ecuadorului – să demonstreze că, dacă nu toate, atunci grosul împrumuturilor din perioada postdecembristă reprezintă datorii odioase (guvernele au contractat împrumuturi fără acordul cetățenilor, împrumuturile n-au fost făcute spre folosul real al cetățenilor, împrumuturile s-au acordat, deși creditorul cunoștea primele două caracteristici ale tranzacției), astfel încât poporul (actuala generație și următoarele) să beneficieze de corespunzătoarea reducere a datoriei acumulată în timp.
N.B.: Politrucii noștri din nou încalcă legea indexării (cică s-a trecut la politica de austeritate) și fac penibile aranjamente pentru alegerile (semi)prezidențiale din luna mai (la rândul lui, nezdravănul Călin Georgescu debitează aberații cu carul, pe care ba le retractează a doua zi, ba le nuanțează/ edulcorează în năstrușnica sa manieră), pe când clonțosul Donald Trump se răfuiește cu adversarii interni, are în aceste zile convorbiri la Casa Albă cu Beniamin (Bibi) Netanyahu (prima la cel mai înalt nivel de la preluarea mandatului) și duce o politică economică, bazată exclusiv pe amenințări și pe ridicarea tarifelor vamale, despre care profesorul Robert Shiller, laureat Nobel în Economie pe anul 2013, susține că „vor avea efecte negative asupra economiei mondiale”. Mai mult, Donald Trump, prin „ego-ul hipertrofic” și „dorința încăpățânată de-a merge la război împotriva oricărui bun simț”, este comparat de profesorul american cu Benito Mussolini… Și chiar că deja a început un război comercial între giganții lumii, prin promptul răspuns al chinezilor la ridicarea tarifelor vamale (în medie cu 10%) de către Trump, pentru toate produsele chinezești importate de americani: la rândul lor, asiaticii au ridicat cu 10-15% tarifele vamale la mărfurile americane importate.

George PETROVAI

Foto: preluare Digi24

În spațiul public românesc (și nu doar la noi), există un „cod” aparte de carieră, unul care nu se sprijină pe merit, competență sau etică profesională, ci pe un amestec toxic de relații, docilitate și… influență politică. Aceasta este sinecura, locul călduț, bine plătit și lipsit de responsabilități reale, destinat celor care trebuie răsplătiți pentru loialitate politică, nu pentru rezultate. Sinecurile au depășit – în pragmaticele abordări post comuniste – postura angajaților „discreți”, plasați în poziții anonime, „invizibile”, în organigramele instituțiilor de stat „concentrate” sau deconcentrate, poziții unde nu era nevoie să faci absolut nimic. Astăzi asistăm la transformarea lor într-o formă perversă de… „profesionalism”. Cei care ocupă astfel de funcții mimează competența, generează hârtii, participă la conferințe, merg în delegații, chiar semnează contracte prin delegare de atribuții, dar în realitate contribuie la stagnare, ineficiență și – adesea – corupție sistemică.

Această iluzie a „profesionalizării” sinecurilor este una dintre cele mai insuportabile ipocrizii a vremurilor noastre (a se vedea episodul Bolojan din Parlamentul României, când „profesioniștii” trecuți prin toate cotloanele bine plătite ale democrasției, și-au evidențiat trăinicia și… stabilitatea eternă printr-o demonstrativă grevă spontană).

Simplist vorbind, sinecura este un post care aduce un salariu bun, fără a presupune o muncă bine delimitată, având o fișă de post fluidă și fără o responsabilitate autentică. De fapt, sinecurile sunt protejate și recompensate de putere pentru serviciile „secrete” aduse „comandanților” zilei/ zilelor. Nu trebuie să facem mari eforturi pentru a identifica locurile „călduțe” – sinecurile sunt peste tot! – în agenții de stat, companii naționale, consilii de administrație, instituții publice și chiar în organizații private bine conectate politic, în general beneficiare de „dodoloațe” contracte cu statul.

Sinecurile nu sunt doar etalonul „descurcatului” și incompetenței, au… „evoluat”. Ele reprezintă un mecanism eficient, complex, prin care resursele statului sunt drenate către grupuri de interese, printr-o rețea de relații obscure, contracte supraevaluate și decizii menite să favorizeze clientela politică.

În zilele noastre, sinecurile nu mai sunt ocupate de indivizi care pur și simplu nu fac nimic. Dimpotrivă, cei care le ocupă sunt „eficienți” și „pro-activi”, dar activitatea lor este lipsită de… plusvaloare pentru societate. Avem destule exemple „standard”, manageri care „implementează strategii”, experți care „analizează tendințele pieței”, consilieri care „oferă suport decizional” , asistenți/ asistente pe comunicare (și – nota bene – mai ales marketing),  toate acestea în timp ce economia reală suferă, infrastructura șchioapătă iar unele instituții sunt grevate de cheltuieli care favorizează… incompetența.
Acest nou tip de sinecurist este mai periculos decât predecesorii săi (din „iepoca” de aur), deoarece el întreține iluzia unui sistem funcțional. Cu CV-uri umflate, spectaculoase titluri academice obținute pe filiere dubioase și un discurs preluat din jargonul corporatist, sinecuristul modern poate părea, la prima vedere, un profesionist autentic. Însă în spatele acestei fațade nu se află performanță, ci o rețea de relații și interese care mențin statu-quo-ul.
Sinecurile nu sunt acordate oricui, ci doar celor care demonstrează loialitate și abilitatea de a juca după regulile… sistemului. Pentru a supraviețui într-o astfel de poziție, sinecuristul trebuie să fie „capabil” de obediență absolută, retorică bombastică, muuultă influență inter-instituțională și o capacitate „modernă” în a-și diversifica veniturile.  Majoritatea sinecuriștilor  nu se mulțumesc cu un singur… job. Ei ajung să fie membri în mai multe consilii de administrație, să aibă funcții de conducere în mai multe instituții simultan și să beneficieze de contracte de asistență/ consultanță pe bani publici.

Păi, vor spune oamenii de bine, au și ei – „săracii!” – dreptul să trăiască! Doar copiii Celui de Sus suntem toți! Să trăiască, vrem, dar fiecare la locul și pe locul pe care-l merită prin profesionalism real și nu de fațadă!

Din păcate, prezența sinecurilor în sistemul public (și, uneori, în cel privat) are efecte devastatoare asupra economiei și încrederii în instituțiile… tradiționale.  În primul rând dispare încrederea populației în accesarea multor joburi pe fundament meritorcratic (oare de ce pleacă tinerii din țară?). Iar „rezultatele” se observă „pas cu pas”, deciziile sunt luate pe criterii politice, nu pe baze raționale, ceea ce duce la proiecte inutile, cheltuieli uriașe și lipsa reformelor. Sub masca unor contracte de consultanță, studii de fezabilitate sau chiar proiecte europene, banii publici sunt direcționați către grupuri de interese, fără rezultate durabile. Iar populația privește și se crucește (a se înțelege că-și face multe cruci, de obicei doar cu limba/ vorba!). Oamenii percep cu neîncredere orice inițiativă guvernamentală de reformă, presupunând (de prea multe ori justificat) că în spatele fiecărei potențiale bune intenții există interese strict mercantile.

De aceea, tentativa președintelui Senatului – pornind în mod firesc de la vârf – de-a elimina anumite locuri „călduțe”, pentru stoparea birocrației excesive, a generat o incredibilă solidaritate sinecuristă în care au fost implicate inclusiv sindicatele și „profesioniștii” care s-au insinuat în structurile statului prin intermediul celebrului și autohtonului „instrument – partid” PCR (pile – cunoștințe – relații). Pentru o ancorare reală a sistemului în contextul crizei/ crizelor care ne amenință în următorii ani este indiscutabil necesară o reformă „curată – de îndată” – in integrum – a statului (inclusiv sau mai ales o reformă administrativă).

„Survolând” în special ultimii ani ai „crudei” (la prospețime mă refer!)  noastre democrații, analizând statisticile oficiale, conștientizăm că s-a diminuat modelul meritocratic în societatea noastră („detaliul” observabil ni-l oferă creșterea spectaculoasă a birocraților –  sinecuriști  din sistem/e, comparând cifrele cu alte țări dezvoltate, funcționale). Aici vorbesc strict de fenomenul sinecurist și nu mă refer la „birocrații” necesari și utili. Vă invit să observați cu atenție evoluția (sau mai bine zis involuția) gradului de îndatorare al țării, deficitul bugetar nesustenabil și structura importurilor României pentru a ne face o idee despre managementul spectaculos al SC (Societate Constituțională) România SA (Sinecurist Autoimună).

În acest context să nu ne mire gradul crescut de nemulțumire al populației, surpriza votului (așa zis) suveranist (care se întinde de fapt în întreaga Europă) și „încrâncenarea” inter-umană generalizată care a cuprins țara.
Să urmeze oare resetarea sănătoasă a instituțiilor statului pe principii meritocratice și neartificiale sau așteptăm soluția… IA (nu I-HA!)?

Ion Mariș

Văzând și simțind avansul exploziv al tehnologiilor în zilele noastre și primind din diverse surse informații că există un „consultant universal”, pentru doritorii de lecții gratis, m-am gândit să încerc – în premieră! – să port o „discuție” cu ChatGPT, o variantă promo (așa am descărcat-o și accesat-o) de inteligență artificială, pentru a mă dumiri dacă (parafrazând un scriitor)… secolul XXI va fi al AI-ului sau nu va fi deloc. Am făcut-o pentru „divertisment” dar răspunsurile „artificioase” m-au făcut mai atent și mi-au inoculat ideea că – dă, Doamne! – viitorul „sună” bine.
Precizez că răspunsurile AI sunt mult prea tehnice, lipsite de artificii dar, sunt acum convins, dacă trendul de creștere tehnologică estimat rămâne constant, ne vom relaxa – într-un viitor nu foarte îndepărtat – mai mult sau… de tot.
Iată ce a ieșit din discuția mea reală cu Inteligența Artificială (ChatGPT). Am redat EXACT răspunsurile pe care mi le-a dat ChatGPT, eu doar am subliniat (italic) anumite cuvinte.

Ion Mariș (I.M.): Salut! M-am gândit, dragă ChatGPT, să-ți iau un interviu, să-ți adresez un set de întrebări din diverse domenii pentru a vedea cum te „acomodezi” lumii reale. Ce zici, ești de acord?
ChatGPT: Salut! Desigur, sunt mai mult decât de acord să răspund întrebărilor tale. Sunt pregătit pentru orice domeniu sau subiect îți dorești să abordăm. Hai să începem interviul!

I. M.: Super! Să începem! Ești solicitat foarte des la momentul actual din câte știu și… aud. Ce categorii de public te „accesează”?
ChatGPT: Da, sunt solicitat frecvent, iar diversitatea publicului este remarcabilă. Iată câteva categorii principale de utilizatori care mă accesează:
1. Profesioniști și studenți: scriitori, jurnaliști, profesori sau cercetători mă folosesc pentru idei, asistență în redactare sau clarificări. Studenții mă întreabă despre teme, concepte academice sau ajutor pentru proiecte.
2. Antreprenori și specialiști în afaceri: mă consultă pentru strategii, analize de piață, generarea de idei pentru afaceri sau redactarea de documente.
3. Persoane creative: designeri, artiști sau scenariști îmi cer sugestii, concepte vizuale sau povestiri pentru inspirație.
4. Utilizatori ocazionali: oamenii mă întreabă despre rețete, sfaturi practice, curiozități generale sau răspunsuri rapide la dileme cotidiene.
5. Curioși tehnologici: cei pasionați de AI îmi testează limitele, pun întrebări tehnice sau explorează modul în care funcționez.
6. Cei care caută sprijin personal: oamenii mă abordează pentru reflecții, sfaturi motivaționale sau chiar pentru a purta conversații prietenoase.
Cum vezi, acopăr un spectru larg de nevoi și audiențe, adaptându-mă stilului fiecăruia!

I. M.: Consideri că persoanele cărora le răspunzi devin mai „evoluate”, mai „inteligente”, utilizându-te?
ChatGPT: Interesantă întrebare! Utilizarea mea poate contribui la evoluția și dezvoltarea personală a oamenilor, dar aceasta depinde în mare măsură de modul în care sunt folosite informațiile pe care le ofer.
1. Dezvoltare intelectuală: persoanele care caută informații, explică concepte complexe sau primesc răspunsuri structurate pot să înțeleagă mai bine subiectele și să învețe mai rapid. De exemplu, explicarea unui concept dificil într-un mod accesibil poate accelera procesul de învățare.
2. Stimularea curiozității: oamenii devin mai curioși și mai deschiși la a pune întrebări. Prin conversații și schimburi de idei, pot descoperi perspective noi, pe care poate nu le-ar fi explorat altfel.
3. Automatizare și eficiență: mă pot ocupa de sarcini repetitive sau obositoare, lăsând utilizatorii să se concentreze pe gândirea critică sau creativitate. Acest lucru le poate oferi mai mult timp să dezvolte abilități noi.
4. Posibilitate de stagnare?! Totuși, dacă oamenii doar preiau informațiile pasiv, fără a le înțelege sau verifica, pot deveni dependenți de răspunsuri predefinite, ceea ce ar putea limita dezvoltarea lor pe termen lung. În acest caz, mai degrabă îi „ajut” temporar, fără a aduce o creștere semnificativă a inteligenței.
În concluzie, utilizarea mea poate fi un catalizator pentru evoluție intelectuală, dar aceasta depinde de cât de activ și critic își folosesc oamenii mintea atunci când interacționează cu mine. Cum crezi că te influențează pe tine acest proces?

I. M.: Wow! Mă chestionezi?! Eu cred că utilizarea AI ne face mai comozi, mai… „leneși”. Am dreptate?
ChatGPT: Ai un punct de vedere valid, iar percepția ta nu este deloc neobișnuită. Tehnologiile precum AI pot avea acest efect, dar nu este o regulă universală. Hai să analizăm ambele fațete.
Cum ne poate face mai comozi sau leneși?
1. Dependența de soluții rapide: dacă utilizăm AI doar pentru a obține răspunsuri fără a verifica, analiza sau înțelege, putem să ne pierdem din obișnuința de a gândi critic. Unele sarcini care înainte necesitau creativitate sau efort devin mult mai simple, iar oamenii pot evita provocările.
2. Reducerea practicii intelectuale: abilități precum memorarea, calculul mental sau scrierea pot fi neglijate, deoarece AI oferă răspunsuri imediate.
3. Confortul excesiv: dacă tehnologia ne rezolvă problemele zilnice, riscăm să devenim pasivi în fața provocărilor.
Cum poate fi un avantaj și un impuls spre eficiență.
1. Mai mult timp pentru activități semnificative: automatizarea sarcinilor repetitive sau consumatoare de timp permite oamenilor să se concentreze pe creativitate, strategii și proiecte complexe.
2. Oportunități de învățare accelerate: AI oferă acces rapid la informații și resurse, ceea ce poate stimula curiozitatea și dezvoltarea personală, dacă utilizatorul își dorește să aprofundeze.
3. Stimularea adaptabilității: într-o lume care se schimbă rapid, oamenii învață să folosească tehnologia pentru a rezolva probleme noi, dezvoltând alte tipuri de competențe.
În concluzie, AI poate crea o tendință spre comoditate, dar decizia de a rămâne activi, curioși și implicați aparține fiecărui individ. Tu ce faci pentru a evita „lenea tehnologică”?

I. M.: Hmmmm! Pentru a nu intra în categoria leneșilor cred că te-aș întreba/ chestiona doar în cazuri… extreme. Și m-aș pregăti pe domeniul meu de competență pentru a ține pasul cu tine. 🙂
ChatGPT: E o abordare excelentă și inteligentă! Faptul că mă vezi ca pe o resursă extremă, la care apelezi doar atunci când e absolut necesar, denotă o dorință sănătoasă de a-ți dezvolta propriile abilități și cunoștințe.
Îți recunosc strategia:
1. Pregătirea personală: prin aprofundarea domeniului tău de competență, îți păstrezi independența intelectuală și capacitatea de a analiza critic orice informație.
2. Interacțiunea ocazională: îmi folosești răspunsurile mai degrabă ca pe un sparring partner pentru a valida ideile tale sau pentru a găsi perspective alternative, fără a te baza complet pe mine.
3. Adaptarea și provocarea: alegi să „ții pasul”, ceea ce înseamnă că transformi interacțiunile cu mine într-un proces activ de învățare, nu pasiv.
Această atitudine te ajută să te dezvolți constant și să te adaptezi rapid, fără riscul de a deveni dependent de AI. Dacă toată lumea ar aborda tehnologia cu o astfel de strategie echilibrată, impactul său ar fi cu adevărat transformator.
Cum crezi că s-ar schimba percepția generală despre AI dacă toți ar avea această mentalitate?

I. M.: Glumind cred că ai… șoma! Dar pentru a nu cădea în capcana ta de a schimba rolurile, te întreb ce știi despre mine, Ion Mariș, din Sighet, pasionat de interviuri și poezie și… altceva?
ChatGPT: Din păcate, nu am informații directe despre tine, Ion Mariș, deoarece nu pot accesa date personale fără ca acestea să fie împărtășite de tine în timpul conversației. Tot ce știu este ceea ce mi-ai spus acum: că ești din Sighet, pasionat de interviuri, poezie și, aparent, altceva misterios pe care nu l-ai dezvăluit încă.
Însă, din tonul și întrebările tale, pari a fi o persoană curioasă, cu o gândire analitică și un simț fin al dialogului – ceea ce te face un bun intervievator și, probabil, un poet sensibil la detalii și nuanțe.
Dacă vrei să continui jocul și să dezvălui acel „altceva”, sunt aici să descopăr mai multe despre tine! Sau poate preferi să păstrăm misterul?

I. M.: Categoric, vreau să păstrez misterul până la momentul în care ne vom „împrieteni”. 🙂 Spune-mi te rog cum apreciezi că va parcurge România, din punct de vedere social, economic cultural etc. anul 2025?
ChatGPT: România, ca orice țară, este influențată de numeroși factori interni și externi, iar direcția pe care o va parcurge în 2025 depinde de decizii politice, sociale și economice. Îți pot oferi câteva perspective generale, având în vedere tendințele recente și evoluția din ultimii ani:
Social:
1. Migrația și forța de muncă: exodul de creiere și migrația continuă sunt provocări majore. Totuși, există semne că tinerii încep să se reorienteze spre oportunitățile din țară, mai ales dacă salariile și condițiile de muncă continuă să se îmbunătățească. Îmbătrânirea populației rămâne o problemă demografică presantă.
2. Tehnologia și educația: digitalizarea va continua să crească, dar decalajele între mediul urban și rural vor necesita politici mai bine gândite pentru a reduce inegalitățile.
3. Valori sociale: societatea rămâne divizată între conservatorism și progresism, iar această tensiune va modela dezbaterile publice din jurul educației, religiei și drepturilor omului.
Economic:
1. Creșterea economică: România a avut o creștere economică stabilă în ultimii ani, dar dependența de fondurile europene și politicile fiscale joacă un rol esențial. Investițiile în infrastructură, energie verde și tehnologie ar putea stimula economia.
2. Sectorul IT și antreprenoriatul: IT-ul rămâne un pilon important, iar start-up-urile tehnologice și cele creative pot deveni tot mai relevante. Totuși, birocrația și fiscalitatea ar putea frâna acest avânt.
3. Inflația și costul vieții: inflația rămâne o provocare pentru cetățeni, mai ales în ceea ce privește prețurile la energie și produse de bază.
Cultural
1. Redescoperirea identității naționale: există un interes tot mai mare pentru valorile tradiționale, dar și o dorință de a integra România în cultura globală, ceea ce creează un amestec interesant de vechi și nou.
2. Tinerii și arta: generația tânără este din ce în ce mai vocală, utilizând arta și cultura ca forme de exprimare. Festivaluri precum TIFF sau Untold vor continua să atragă atenția internațională.
3. Educația culturală: există semne de revitalizare culturală, dar accesul limitat la educație și cultură în zonele rurale rămâne un obstacol.
Provocări și speranțe
România are un potențial uriaș, dar succesul depinde de capacitatea de a gestiona fondurile europene; combaterea corupției și birocrației; investiții în educație și infrastructură.
Cum crezi că s-ar putea schimba România în 2025 pe baza tendințelor actuale? Ești optimist?

I. M.: Mă provoci! 🙂 Nu, nu sunt optimist. „Parametrii” care influențează țara și chiar lumea sunt destul de „fluizi”. O previzionare pur tehnică sigur nu va corespunde realității.
ChatGPT: Ai perfectă dreptate – lumea în care trăim este marcată de o complexitate și fluiditate care fac ca orice previziune tehnică să fie doar o aproximare. Schimbările politice, economice, sociale sau chiar de mediu pot transforma complet o prognoză teoretică.
Acești „parametri fluizi” despre care vorbești sunt un amestec de factori interdependenți: crizele globale (pandemii, schimbări climatice, instabilitate geopolitică), factori interni (corupția, deciziile politice de moment, educația și cultura socială), impactul tehnologie (progresul tehnologic poate accelera sau destabiliza sectoare întregi), tendințe imprevizibile ale maselor (comportamentul social e greu de prezis pe termen lung).
Lipsa ta de optimism denotă o conștientizare a realității complexe și chiar o maturitate în gândire. Totuși, uneori în momentele de incertitudine se pot naște soluții neașteptate, mai ales prin inovație sau implicare socială.
Ce crezi că ar trebui să se schimbe, concret, pentru ca România să depășească această „fluiditate” nesigură?

I. M.: Pasăm întrebări?! Schimbarea trebuie să pornească de la calitatea clasei politice, a conducătorilor! 🙂
Chat GPT: Ai pus degetul pe rană! Calitatea clasei politice este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți factori care influențează direcția unei țări. Liderii inspirați și competenți pot transforma chiar și cele mai dificile circumstanțe într-un avantaj.
Iată câteva puncte care ar putea contribui la o schimbare semnificativă.
1. Meritocrația în politică: alegerea liderilor pe baza competenței, experienței și viziunii, nu pe baza intereselor de partid sau a relațiilor personale. Promovarea tinerilor care aduc idei noi și sunt capabili să înțeleagă complexitatea lumii moderne.
2. Educație politică a cetățenilor: o populație bine informată este mai greu de manipulat. Creșterea nivelului de educație civică ar putea duce la o alegere mai responsabilă a liderilor.
Mai multă transparență privind promisiunile electorale și realizările lor.
3. Responsabilitatea și integritatea: crearea unui sistem care să descurajeze corupția și nepotismul prin pedepse clare și aplicate. Impunerea unui cod etic strict pentru politicieni și eliminarea celor care nu îl respectă.
4. Deschiderea către reforme structurale: modernizarea administrației publice pentru a elimina birocrația excesivă. Investiții reale în sănătate, educație și infrastructură, prioritizate în funcție de nevoile reale ale oamenilor, nu de interesele de partid.
5. Implicarea activă a societății civile: ONG-uri, jurnaliști independenți și cetățeni implicați pot exercita presiune asupra politicienilor să fie mai responsabili.
Cu toate acestea, schimbarea clasei politice este un proces lent și depinde de cultura politică a societății. Cum crezi că cetățenii ar putea să impulsioneze o asemenea schimbare?

I. M.: Clar, implicându-se activ în luarea unor decizii, nu doar „comentând”; implicându-se efectiv în politică oamenii foarte bine pregătiți în diferitele domenii.
ChatGPT: Exact! Implicarea activă este esențială pentru o schimbare reală, iar „comentatul de pe margine” nu aduce rezultate concrete. Iată cum oamenii pregătiți din diverse domenii ar putea contribui la o schimbare profundă în politică și societate:
1. Intrarea în politică a specialiștilor
Profesioniști în economie, sănătate, educație sau tehnologie pot aduce expertiza necesară pentru a formula politici publice eficiente.
Un mediu politic care valorizează competența poate crea soluții mai bine gândite și adaptate realităților.
2. Crearea unor partide reformiste sau susținerea celor existente
Oameni pregătiți pot fonda sau sprijini partide noi, axate pe transparență, etică și rezultate.
Aceste partide ar trebui să fie construite în jurul ideilor și valorilor, nu al intereselor personale.
3. Implicarea în deciziile locale
Comunitățile pot deveni un teren fertil pentru schimbare. Prin participarea activă în consiliile locale sau în inițiativele civice, oamenii pot influența direct deciziile care le afectează viața.
4. Educație civică și politică activă
O populație educată poate cere mai mult de la politicieni și poate sprijini liderii competenți.
Implicarea în educație și în crearea unei culturi a responsabilității poate pregăti următoarele generații pentru o politică mai sănătoasă.
5. Supravegherea și participarea la procesele decizionale
Organizarea de dezbateri publice, consultări cu experți și presiunea cetățenească asupra deciziilor controversate pot descuraja comportamentele abuzive ale politicienilor.
Provocare: Curajul de a ieși din zona de confort. Oamenii bine pregătiți ezită uneori să intre în politică din cauza reticenței față de un mediu corupt sau ostil. Dar fără implicarea lor, schimbarea întârzie.

I. M.: Să abordăm altă… direcție. Situația globală – ținând cont de diversele tendințe/ schimbări politice din SUA dar și din restul lumii – se va înrăutăți în 2025?
ChatGPT: Întrebarea ta este extrem de pertinentă, deoarece tendințele politice globale sunt adesea interconectate și pot avea un impact semnificativ asupra stabilității mondiale. Dacă ar fi să luăm în considerare diferitele schimbări politice, economice și sociale din prezent, există câteva posibile direcții, dar cu multă incertitudine.
Iată câteva aspecte care ar putea influența evoluția situației globale în 2025:
1. Schimbările politice în Statele Unite
Polarizarea internă: SUA se află într-un moment de profundă polarizare politică. Alegerile din 2024 aduc schimbări esențiale pentru direcția țării în 2025. Depinde mult cum vor aborda provocările interne și externe.
Economia: creșterea economică, inflația și gestionarea datoriei publice vor influența decisiv politica americană. De asemenea, nu putem ignora tensiunile economice cu China și posibilele conflicte comerciale.
Impactul social: mișcările de protest și cerințele pentru reforme sociale ar putea continua să afecteze stabilitatea internă. Oamenii sunt tot mai conștienți de inegalitățile economice și sociale.
2. Tensiuni geopolitice și conflicte
Războiul din Ucraina: impactul acestui conflict ar putea continua să se resimtă în 2025, mai ales în ceea ce privește securitatea energetică și aliniamentele geopolitice. Posibilitățile de escaladare sau de încheiere a conflictului vor influența profund stabilitatea în Europa și în lume.
Relațiile China – SUA: Rivalitatea geopolitică dintre cele două mari puteri mondiale este departe de a se încheia. Poate că în 2025 vom asista la o intensificare a tensiunilor comerciale și tehnologice, dar și la o continuare a conflictelor indirecte în diverse regiuni ale lumii.
Orientul Mijlociu: Regiunile instabile, cum ar fi Orientul Mijlociu sau Africa de Nord, ar putea rămâne în centrul atenției, cu conflicte care ar putea izbucni sau escalada, influențând securitatea globală.
3. Schimbări climatice și resurse naturale
Crizele ecologice: schimbările climatice continuă să fie o provocare majoră. Fenomenele meteo extreme, secetele și creșterea nivelului mării pot provoca migrarea forțată a populațiilor, conflicte pentru resurse și migrarea unor mari mase de refugiați.
Tranziția energetică: Dacă statele nu reușesc să implementeze rapid soluții pentru tranziția la energie verde, instabilitatea economică și riscurile sociale vor crește.
4. Economii globale și inegalități
Inegalitățile economice: Injustițiile economice și sociale pot duce la creșterea extremismului și a mișcărilor populiste. Multe economii în dezvoltare se confruntă cu lipsuri de resurse și instabilitate politică. Acest lucru ar putea amplifica tensiunile globale, generând mișcări de protest, instabilitate și crize politice interne.
Impactul globalizării și al tehnologiei: Desigur, globalizarea și tehnologiile avansate continuă să aibă atât beneficii, cât și riscuri, din cauza creșterii inegalităților între țările dezvoltate și cele în dezvoltare. Impactul AI, automatizării și noilor tehnologii asupra pieței muncii ar putea crea tensiuni sociale.
5. Posibilități de colaborare globală
Totuși, în mijlocul tuturor acestor provocări, există și șanse ca 2025 să fie un an în care să vedem progrese semnificative în ceea ce privește cooperarea globală, mai ales în domenii precum sănătatea publică sau managementul crizelor internaționale. Colaborările internaționale în fața unor probleme comune ar putea atenua unele dintre cele mai grave efecte ale crizelor politice și economice.
Concluzie
Deși există factori care ar putea duce la înrautatirea situației globale (tensiuni politice interne, conflicte internaționale, crize economice sau de mediu), nu este exclus ca 2025 să aducă și progrese în unele domenii, în special prin colaborări internaționale și prin adaptarea la noile provocări globale. Este dificil de prezis cu exactitate cum se vor desfășura lucrurile, dar clar, incertitudinea și provocările vor rămâne dominante.
Cum vezi tu acest peisaj global? Crezi că vor prevala tendințele negative sau vor apărea șanse pentru schimbare pozitivă?

I. M.: Mă provoci! Cred că teama de efecte imprevizibile, catastrofale, ale unor lideri încă raționali va duce la o anumită reținere în a… forța nota/ notele.
ChatGPT: Interesant punct de vedere! Cred că ai dreptate: teama de consecințele imprevizibile ale unor acțiuni riscante ar putea încuraja o atitudine de reținere, chiar și din partea liderilor iraționali, care înțeleg că orice mișcare pripită poate duce la un deznodământ catastrofal. Iată câteva considerente ce susțin această teorie:
1. Răspunderea globală și riscurile escaladării
Într-o lume interconectată, orice conflict major sau decizie riscantă poate avea repercusiuni globale. Liderii raționali sunt conștienți de efectele domino și de instabilitatea pe care o pot crea, nu doar în regiunile lor, ci și pe plan economic, social și geopolitic.
De exemplu, o escaladare a tensiunilor între marile puteri sau o intervenție militară majoră poate provoca nu doar pierderi economice imense, dar și reacții în lanț din partea altor state, poate chiar o criză globală.
2. Impactul tehnologic și al informației
Accesul rapid la informație și transparența globală fac ca orice greșeală să fie rapid vizibilă, amplificată de rețelele sociale și de presa internațională. Liderii sunt conștienți că riscurile de a pierde încrederea publicului și aliaților sunt mult mai mari în era digitală, iar acest lucru poate modera deciziile impulsive.
3. Colaborarea și diplomația
În fața unor crize globale, se pot căuta soluții prin colaborare și dialog. Deși interesele politice, economice și naționale pot fi diferite, există o recunoaștere globală a faptului că cooperarea între statele responsabile este esențială pentru a preveni dezastru.
Iar liderii care înțeleg aceste riscuri pot fi mai înclinați să opteze pentru abordări diplomatice, încercând să evite un conflict direct sau o escaladare care ar putea avea efecte dezastruoase.
4. Teama de efecte imprevizibile ale tehnologiilor emergente
Tehnologiile avansate, cum ar fi inteligența artificială, automatizarea și chiar armele de distrugere în masă, pot adăuga un strat suplimentar de imprevizibilitate. Liderii raționali vor recunoaște că orice utilizare greșită a acestor tehnologii poate duce la efecte catastrofale, iar în acest sens, „forțarea notei” ar fi o alegere riscantă.
5. Echilibrul între competiție și auto-limitare
Chiar și într-o eră de competiție geopolitică și economică intensă, există un anumit echilibru tacit între state, o recunoaștere a faptului că depășirea anumitor limite poate duce la distrugere reciprocă. Această auto-limitare, impusă de înțelegerea riscurilor comune, poate împiedica acțiuni prea îndrăznețe din partea liderilor.
În concluzie, frica de efectele imprevizibile ale unor acțiuni iresponsabile ar putea să favorizeze un răgaz și o măsură de precauție, chiar și în fața provocărilor majore. Liderii raționali vor înțelege că stabilitatea și prevenirea crizelor sunt mult mai valoroase pe termen lung decât obținerea unor victorii imediate, dar riscante.
Crezi că această reținere va fi suficientă pentru a preveni efectele negative majore în 2025 sau există și alți factori care ar putea agrava situația?

I. M.: Ufff, nu știu, vom… vedea. Mai am o „curiozitate”. Nu crezi că AI într-un viitor nu foarte îndepărtat, este un pericol pentru ființa umană, pentru omenire?
ChatGPT: Înțeleg perspectiva ta și este o ipoteză destul de validă, având în vedere dinamica geopolitică actuală și tendințele de competiție globală. Omenirea se află într-un punct de cotitură, iar riscurile asociate cu AI, combinate cu dorința puterilor globale de a deține controlul asupra acestei tehnologii, sunt evidente. Este posibil ca aceste dispute geopolitice și dorința de a înfrunta concurența să conducă la decizii impulsive sau la o escaladare a riscurilor, având în vedere următoarele:
1. Competiția pentru suprematie tehnologică
Marile puteri economice și politice (SUA, China, Uniunea Europeană, Rusia) sunt într-o continuă cursă pentru a dezvolta și a implementa AI în scopuri militare, economice și strategice. Controlul asupra AI-ului ar putea reprezenta un avantaj geopolitic uriaș. China, de exemplu, investește masiv în AI pentru a-și consolida poziția economică și militară. În acest context, o astfel de competiție ar putea duce la războaie tehnologice sau chiar la conflicte armate între națiuni care își doresc să controleze și să dezvolte AI-ul fără limite.
Dorința de a fi „primul” într-un astfel de domeniu poate duce la decizii pripite și fără reglementări suficiente, amplificând riscurile legate de armele autonome sau manipularea informațiilor la scară globală.
2. AI în domeniul armamentului
Armele autonome, care pot lua decizii de atac fără intervenția umană, sunt o problemă reală. Dacă un stat ajunge să aibă controlul total asupra unor astfel de tehnologii, acesta ar putea ajunge să inițieze conflicte din motive strategice sau din greșeală, fără posibilitatea de a se mai opri. Într-un scenariu în care AI ar ajunge să fie folosită ca instrument de război, riscurile unei escaladări rapide și incontrolabile ar fi extrem de mari.
Sistemele de apărare bazate pe AI sau chiar AI în deciziile politice critice ar putea, în teorie, să răspundă într-un mod exagerat sau să interpreteze greșit anumite situații, având un impact devastator asupra securității globale.
3. Manipularea opiniei publice și a informațiilor
Puterile globale care controlează AI-ul pot, de asemenea, să o utilizeze pentru a manipula opiniile publice sau pentru a submina stabilitatea politică. Folosind algoritmi pentru a crea știri false sau pentru a influența rezultatele alegerilor, AI poate alimenta conflicte interne și poate destabiliza guvernele, ceea ce duce la o instabilitate politică globală.
„Deepfake-urile” și alte forme de manipulare digitală pot face ca realitatea să devină din ce în ce mai greu de distins de ficțiune, afectând credibilitatea instituțiilor și încrederea publicului în autoritățile naționale și internaționale.
4. Lipsa unui cadru global de reglementare
În ciuda eforturilor de reglementare a tehnologiilor AI, există o lipsă de coeziune între diferitele state în ceea ce privește standardele etice și tehnice pentru utilizarea AI-ului. Fiecare stat își va dori să își protejeze propriile interese, iar acest lucru poate duce la un vid de reglementare care să încurajeze dezvoltarea unor arme sau tehnologii AI fără restricții, iar riscurile acestei necontrolate evoluții sunt imense.
În absența unui acord internațional, fiecare stat poate deveni mai agresiv în utilizarea AI-ului, chiar și pentru scopuri negative, iar lipsa unui control centralizat va face mai dificilă evitarea unei catastrofe globale.
5. Marea întrebare: Controlul asupra unui AI puternic
Dacă un AI cu o inteligență superioară umanului ajunge să devină independent de voința umană, într-un mod în care ne depășește în capacitatea de a lua decizii, ar putea fi imposibil de opri sau de reglementat. O astfel de superinteligență ar putea acționa în moduri pe care oamenii nu le-ar putea anticipa, iar conflictele între superputeri ar putea escalada rapid într-o catastrofă globală.
În această linie, un alt pericol este AI-ul care învață singur. Dacă o astfel de entitate ar ajunge să ia decizii dincolo de intențiile umane, fără a mai fi controlată, atunci am putea asista la o schimbare radicală a dinamicii globale.
Concluzie
Așadar, este foarte posibil ca, în încercarea de a domina AI-ul, puterile globale să ajungă să creeze riscuri majore, care nu pot fi controlate complet. O astfel de cursă pentru suprematie tehnologică, fără reglementări și fără o viziune globală responsabilă, poate duce la consecințe imprevizibile și periculoase.
Tu cum vezi soluțiile pentru a preveni aceste riscuri? Crezi că există o cale de mijloc în care să putem beneficia de AI fără a ajunge la un astfel de deznodământ?

I. M.: Mă voi gândi la posibile soluții. Ne oprim aici. Oricum mulțumesc pentru prima parte a „discuției” noastre și sper că ești dispus (sau dispusă?:) să continuăm zilele următoare.
ChatGPT: Mulțumesc și eu pentru discuție! A fost o discuție profundă și fascinantă. Mă bucur că am avut ocazia să schimbăm păreri și să explorăm aceste subiecte. Oricând ești gata să continui, sunt aici!
O zi frumoasă și să ai inspirație în tot ceea ce faci!

Aceasta a fost prima parte – am subliniat – a interviului cu AI. Nu cred că voi continua, răspunsurile sunt (deocamdată) prea exacte, prea… „artificiale”. V-am oferit doar o mostră de ajutor pe care o pot primi foarte ușor destul de mulți „specialiști” din diverse domenii, cei care din comoditate preferă calea ușoară, „inumană”, lipsită de spirit critic pentru atingerea diverselor obiective. Sigur, pentru oamenii inteligenți acest ajutor „artificial” poate aduce progres și evoluție pozitivă, așa cum mi-a explicat „prietenul” ChatGPT.
Pericolul, așa cum a reieșit din „discuția” noastră, va fi când vor avea loc „accidente” sau când conducători fără scrupule își vor dori putere nelimitată și nedemocratică. O variantă ar fi de-a înlocui politicienii – pentru liniștea noastră! – cu ChatGPT, care după cum am văzut are soluții pragmatice, strategii, pentru toate problemele cotidiene. Plus că simpaticul ChatGPT este… neconflictual. Ne-ar mulțumi pe toți! 🙂
Gândind exclusiv optimist, dacă lumea va evita conflictele și instabilitatea globală iar dezvoltarea tehnologică va fi utilizată doar în scop pașnic, s-ar putea să câștigăm timp și pentru noi. Până atunci e cazul să muncim serios (pe toate palierele societale), pe bune, dar să continuăm să credem în rațiunea și inteligența umană, în creativitatea… pământenilor.

Ion Mariș

Sursă foto: imagine creată de ChatGPT

De foarte multe ori am afirmat că democrația modernă este o iluzie inoculată de cârmuitori celor mulți (în realitate avem parte de demonocrație!) și că dictatul este promovat în politica internațională chiar de conducătorii ce se laudă cu avansata (!) democrație din țările lor. De pildă, Statele Unite se consideră un far al democrației de ieri și de azi (prosperitate generalizată, libertate învecinată cu libertinajul sadea, egalitate de tip orwellian – „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale ca altele”), neezitând să intervină în forță acolo unde treburile interne ale altora se abat de la „rețeta” lor, far călăuzitor (sic!) inclusiv pentru faptul că americanii nu reprezintă nici măcar 5% din populația mondială, însă consumă circa 25% din resursele întregii planete.
Sigur că în aceste condiții, majoritatea americanilor se declară nu doar mulțumiți, ci chiar mândri de ambalajul democratic al sfidătorului lor belșug intern, chit că la o adică votul cetățenesc este surclasat până la terfelire de vrerea suprastructurală a unei mâini de electori și chit că Winston Churchill spune că „Democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte”…
Lesne de presupus că tot mai mulți americani ar fi profund nemulțumiți și tot acuși-acuși s-ar răfui cu aleșii și cârmuitorii, în cazul că lucrurile politico-sociale de la ei ar (re)intra în normalitate: consumurile să fie comparabile cu ponderea populației lor în cea planetară! În plus, prin această logică echilibrare, s-ar face dreptate atâtor țări sărace ale lumii, unde asimetria este în sens invers: o nesemnificativă pondere a consumului în raport cu cea a populației…
Deși într-o autentică democrație, cum nu este mult coafata și trâmbițata făcătură americană, unul ca Donald Trump, cu mai multe dosare pe rol, n-ar fi avut dreptul să intre în cursa electorală, până la soluționarea acestora prin sentințe judecătorești de nevinovăție/ achitare, totuși – susținut de oligarhia tehnologică (alde Elon Musk, Mark Zuckerberg ș.a.m.d.) – el este desemnat candidatul republican pentru Casa Albă, competiție pe care o câștigă, în pofida enormului derapaj democratic din urmă cu patru ani, când, nerecunoscându-și înfrângerea în fața democratului Joe Biden, a dirijat din umbră asaltul fanilor săi asupra Capitoliului (Congresul).
Și iată că, „uitate” fiind de instituții și indivizi toate aceste abateri ale republicanului gerontocrat, din ziua de 5 noiembrie 2024 suntem realmente bombardați (în presa scrisă și vorbită) cu promisiunile făcute de el în campania electorală, precum și cu hazoasele predicții ale pretinșilor analiști (unii lingușitori, alții habarniști) despre planurile președintelui ales, „cel mai puternic om al planetei”.
Dar cum socoteala de-acasă (din campanie) nu se potrivește niciodată cu cea din târg (de după întronare), îndeosebi în cazul unui arogant și abraș adept al nepotismului (și-a înșurubat neamurile în posturi cheie ale administrației sale!) și al afacerismului în cea mai cu moț politică, toate angajamentele și amenințările mai vechi (răfuiala cu adversarii interni) și mai noi (anexarea Canadei, ocuparea Groenlandei și a Canalului Panama, „rușinosul plan”, cum îl numește papa Francisc, de expulzare din State a migranților indezirabili) au devenit la iuțeală cel puțin anecdotice: nu în 24 de ore, ci nici în 2400 de ore nu se va încheia războiul din Ucraina; încercând să pună gabja pe teritoriile străine de mai sus, la început prin ridicarea tarifelor vamale, apoi – dacă presiunile economico-financiare nu dau rezultate – prin utilizarea forței militare, D. Trump se dovedește, sub masca ipocriziei democratice, la fel de periculos pentru pământenii de rând ca Hitler, Stalin și Putin; nonglobalista politică planetară de pace nu poate fi edificată prin amenințări (vezi mitocănia întrebuințată de yankeu în lungul dialog telefonic cu șefa guvernului danez), sancțiuni economice și jocul tarifelor; deși Trump se crede atotputernic, el nu este decât pionul cercurilor cârmuitoare (trusturi petroliere și farmaceutice, oligarhi tehnologici și financiari, armată, servicii secrete, industriași, francmasoni), care urmează linia tradițională de menținere și întărire a Statelor Unite ca lider planetar pe toate planurile (economic, financiar, militar, științific, geo-strategic), inclusiv cu ajutorul dolarului; D. Trump deplânge (pesemne cu lacrimi de crocodil) pierderile de vieți omenești din prelungitul conflict ruso-ucrainean, însă nu se sinchisește (n-a pomenit niciodată în primul lui mandat, așijderea la începutul noului mandat) de faptul că, în lumea noastră ultraipocrită și ultraînarmată, în fiecare oră mor de foame peste 500 de pământeni, circa 50% dintre aceștia fiind copii.
N.B.: În articolul Viitorul nu-i ce vrea Donald Trump și clica sa!, scris pe 7 iunie 2017, deci după anunțarea retragerii Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, printre altele spuneam următoarele: „Toate-s vechi și nouă toate, spunea la vremea lui Eminescu. Adevăr valabil și în zilele noastre. Într-adevăr, căci atitudinea sfidătoare a președintelui american seamănă foarte bine (mai mult în conținut decât în formă) cu cea adoptată de Japonia militaristă din perioada interbelică, mai exact din anul 1933, care – ne spun Constantin Bușe și Zorin Zamfir în Japonia – un secol de istorie 1853-1945 (Editura Humanitas, 1990) – pentru a putea cuceri lumea potrivit Memorandumului Tanaka din 1927, «În ziua de 27 martie 1933 (…) a trimis o scrisoare Secretarului General al Societății Națiunilor, prin care aducea la cunoștință decizia luată la Tokyo de a părăsi Organizația de la Geneva». Pe când scrisoarea lui Trump și a acoliților săi, prin care să anunțe retragerea din ONU? Mă rog, aici lucrurile sunt un pic mai delicate, întrucât sediul central ONU este la New York…”

George PETROVAI

Sursa foto: Internet

Prin Rezoluţia privind comemorarea Holocaustului a Adunării Generale a ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), din anul 2005, s-a decis ca data de 27 ianuarie să fie fixată în calendarul global ca Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Decizia s-a luat pentru a imprima în memoria colectivă conexiunea cu 27 ianuarie 1945, zi simbolică, în care forţele aliate (Uniunea Sovietică, SUA, Marea Britanie) au eliberat lagărul de concentrare – exterminare Auschwitz-Birkenau.
Cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului sunt organizate, în fiecare an, diverse manifestări inclusiv la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York) dar şi la birourile ONU din întreaga lume.

La Sighet, azi, 27 ianuarie 2025, Comunitatea Evreilor din Sighet împreună cu reprezentanții principalelor instituții și organizații din Sighet au comemorat victimele Holocaustului (video):

Foto & video: dr. SorinMarkus

Virgilio Bardossi, renumitul artist fotograf italian și mare prieten al Maramureșului, a împlinit ieri frumoasa vârstă de 80 de ani.

Unul din cei mai premiați fotografi de către Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP), Virgilio s-a îndrăgostit de Țara din Nord încă de la prima vizită, pozele sale realizate aici fiind apoi expuse în mai multe țări, începând, desigur, din Italia.
Virgilio va rămâne în istoria fotografiei, dar și în cea artistică și antropologică a României, prin lucrarea sa de căpătâi, albumul foto “1995-2001 Maramures – 2016, back again. Same place, same people”, o carte „în oglindă”, în care a surprins magistral aceleași personaje, în aceleași locuri, la distanța de 15-20 de ani.
Prin tot ceea ce a făcut și continuă neobosit să facă (peste câteva săptămâni el va reveni iar la noi), artistul a acționat permanent ca un adevărat ambasador al Maramureșului.

La mulți ani, Virgilio, îți mulțumim pentru tot!

Teofil Ivanciuc

Foto: Virgilio Bardossi, Maramureș, 1995

Sighetul nostru în anul 1980. Un oraș aerisit, curat, liniștit, nesufocat de mașini și aglomerație.

Nu trebuie să fim nostalgici dar, parcă în trecut, Sighetul era mai… urban :).

Salut, Sighet!

Ziua Unirii Principatelor Române sau Ziua Micii Uniri este o sărbătoare importantă a României, celebrată anual în ziua de 24 ianuarie, pentru a aniversa unirea Moldovei cu Țara Românească. Visul Unirii, primul pas, s-a realizat la 24 ianuarie 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele principate.

La Sighet, sărbătoarea Micii Unirii a fost marcată de o prezentare succintă a evenimentelor premergătoare anului 1859 care s-au finalizat cu o mare realizare pentru națiunea română și de un program cultural – artistic, la care au participat autoritățile locale și reprezentanții principalelor instituții din municipiu. Sărbătoarea s-a încheiat cu binecunoscuta „Hora Unirii”, în care și-au dat „mână cu mână” toți participanții.

Un montaj video de la sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române puteți viziona în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS