Având memorie, n-am cum să uit cât de „bine” era când am viețuit în autoizolare, (pseudo)suveranism și „autodeterminare”, adică în sinistra „epocă Ceaușescu”…
Azi trăim cea mai favorabilă și prosperă perioadă din istoria României (vorba lui Moș Pupăză: „niciodată în istorie n-am mai fost plătiți doar să ne lucrăm pământul!”) și nu vreau să pășim, după nici măcar o generație, înapoi!

Vreau să-mi păstrez libertatea de exprimare, de credință, de asociere, de a întreprinde și libertatea de circulație (odată cu dreptul de muncă sau de studii în Occident)!
Vreau să rămânem în cel mai select „club” din lume: UE și NATO!
Nu vreau să ajungem ca și cei care sunt în afara acelui „club”: uitați-vă la Serbia, Moldova, Ucraina, Rusia sau Belarus…

Și eu iubesc tradițiile, istoria și glia strămoșească, dar nu mă tem mai tare de gay decât de ruși!

Teofil IVANCIUC

Sursa foto: Internet

Din patru în patru ani pentru alegerile locale și parlamentare și din cinci în cinci ani pentru prezidențiale și europarlamentare, românii din țară și străinătate (diaspora de peste cinci milioane suflete) sunt chemați/ ademeniți/ mituiți de partide și catindați să se prezinte la urne, ca să-i voteze pe cei care se agită cel mai mult (afișe, întruniri, „băi” de de mulțime, nenumărate apariții în presa scrisă și vorbită), care bălăcăresc cel mai mult trecutul, prezentul și viitorul adversarilor ideologici, care promit cel mai mult (chit că majoritatea promisiunilor sunt minciuni sadea) și care – în consecință – cheltuie cei mai mulți bani și cea mai multă energie. Cum altfel, când orice promovare politică (de la consilier comunal la parlamentar, ministru și ambasador) necesită nu numai consistente cotizații bănești (sute de mii de euro pentru un loc eligibil pe listele cu europarlamentarii formațiunilor politice!), ci mai ales succesive compromisuri și cedări de demnitate ?…

Astfel stând lucrurile în peste trei decenii de postdecembrism, plin ochi de demo(no)crație originală, nu trebuie să ne mai mire că (semi)președintele este din start captivul atotputernicilor interni (statul paralel) și externi (globaliști, servicii secrete, trusturi transnaționale), încât – aidoma lui Emil Constantinescu – poate spune la sfârșitul mandatului/ mandatelor că „am fost învins de serviciile secrete”, respectiv că aleșii mari și mici își fac făcutele prin jafuri, trafic de influență și nepotism (clanuri), precum și prin încălcarea legilor în vigoare și elaborarea de legi cu dedicație (numite de marele necușer Băsescu „legi făcute de hoți pentru hoți”).

Păi da, că „patriotul” care bagă atâția bani pentru iluzoriul bine al boborului, va căuta din răsputeri nu doar să-i recupereze prin felurite descurcăreli sau învârteli curat murdare, ci și să-i sporească, pentru ca obrazul de toval mereu să fie pe val…

Dar astfel de treburi reprobabile în politică și societate sunt din totdeauna și (probabil) pentru totdeauna, dacă locul democrației de-acuma („o formă imperfectă de guvernământ” în opinia perfidului democrat Winston Churchill) nu va fi luat de mult mai umana și mai eficienta demofilie sau dragoste de popor. Da, căci înțelepciunea japoneză ne avertizează că „Atunci când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere”, iar gânditorul P.P. Negulescu ne face cunoscut în Scrieri inedite, III (Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972) că „(…) înțelepciunea populară susține, cu scepticismul ei naiv, că nimic nu este absolut bun și nimic nu este absolut rău, pentru că binele și răul se amestecă pururea, cu o inevitabilă și inexplicabilă fatalitate, în tot ce se întâmplă pe lumea aceasta”.

Și cum „adevărul nu este decât aspectul teoretic al binelui, pe când binele nu este decât aspectul practic al adevărului” (P.P. Negulescu în Problema ontologică din volumul mai sus menționat), iar democrația occidentală deseori tangentează cu dictatura orientală (de pildă, Donald Trump și V. Putin sunt prieteni la toartă inclusiv prin faptul că fiecare își are oligarhii săi, cu ai căror bani păcălesc masele, câștigă alegerile și se mențin la putere), e limpede pentru orice pământean cu discernământ că ocârmuirile ar trebui să renunțe pe viitor la toate formele de deținere a puterii absolute în stat (democrație, dictatură, autocrație, tiranie) și să urmeze drumul mult mai corect al iubirii tuturor concetățenilor, ba chiar al tuturor semenilor.

Evident, atunci n-ar mai fi nici actuala polarizare statală (țări bogate – țări sărace), nici furibunda înarmare de-acuma (de exemplu, Coreea de Nord se laudă cu mulțimea soldaților și a armelor de distrugere în masă, deși PIB-ul ei, la o populație mai mare decât a României, nu reprezintă nici măcar o zecime din cel românesc) și nici etern dezumanizanta goană după averi pe pământ, „unde le mănâncă moliile și rugina, și unde la sapă și le fură hoții” (Matei 6/10).

Sună total nefiresc în urechile înfundate ale practicului și hapsânului om modern, îndeosebi în aceste amarnice vremuri ale globalismului, neomarxismului, sodomiei și (in)corectitudinii politice, când tot mai mulți occidentali (și nu numai) se declară atei, adică venerează doar banul/ vițelul de aur, și tot mai multe țări bogate se decreștinează, iar lăcașurile lor de cult (vechi și remarcabile biserici) fie sunt abandonate (neîntreținute de autorități, deci nevizitate de enoriași și/ sau turiști), fie sunt vandalizate sau chiar incendiate, fie mai nou (de când migrația afro-asiatică a devenit un coșmar pentru apuseni) sunt cumpărate de musulmani pentru a fi transformate în impozante moschei?…

Cu toate astea, așa cum eu însumi ilustrez în cartea Confesiuni esențiale (Editura Echim, Sighetu Marmației, 2007), nu trebuie uitate admirabilele realizări practico-demofilice ale primelor comunități creștine, cu sute și mii de ani mai înainte de apariția utopiilor, falansterelor și, desigur, a statelor bolșevice: „După modelul mai mult decât probabil al sectelor eseniene, viața în interiorul comunităților creștine, comparativ cu cea din afara lor, a înregistrat frumoase realizări: punerea în comun a bunurilor și judicioasa lor repartizare după nevoi, iubirea semenilor, îngrijirea bolnavilor, întrajutorarea dintre oameni și dintre comunități etc. Însă cea mai prețioasă realizare a comunităților creștine, prin care, de altminteri, creștinismul s-a impus pretutindeni, a fost ieșirea din cadrul strâmt și nedrept al sclavagismului și statornicirea în interiorul lor a deplinei egalități între membri, indiferent de sex și poziția socială, în felul acesta, pentru prima dată în istorie, femeia devenind efectiv egala bărbatului și sora lui moral-spirituală, căci pe acele timpuri, toți adepții lui Hristos erau frați și surori”.

Tot aici, puțin mai jos, arăt esențiala diferență dintre comunitățile creștine de început și cele comuniste: „În mod eronat s-a pus semnul egalității între comunism și primele comunități creștine. Da, în plan teoretic se pot face speculații, chiar și apropieri. Dar practic? Comunismul s-a dovedit (și, în țări precum Coreea de Nord și China, continuă să se dovedească) criminal, sterilizant și – mai repede sau mai târziu – falimentar, pe când acele celule inițiale ale iubirii faptice, au dovedit nemurirea adevărului promovat, căci ele au transpus în practică principiile divine ale egalității tuturor oamenilor și ale iubirii atotcuprinzătoare, în definitiv forma cea mai evoluată, totodată cea mai eficientă a relațiilor interumane. Conducându-se după o ideologie anticreștină, falimentul comunismului era inevitabil…”

Dezicându-se în fapte de credință, iubire și morala cumpătării, tot falimentară în plan practic (în cel spiritual cam de la rivoluția iacobină) este și actuala lume globalisto-neomarxisto-sodomistă!

Este posibilă demofilia la nivel național, supranațional (conglomerate de felul Uniunii Europene) și planetar? Categoric da, dacă se ia ca model micuțul stat Bhutan de la poalele Himalayei, unde de ani și ani există un… Minister al Fericirii cetățenilor.

Lesne de înțeles pentru orice om cu scaun la cap, mai greu pentru avizii de putere, bogăție, plăcere și slavă deșartă, că rampa sigură de lansare spre autentica și generala fericire o constituie mult necesara înțelepciune a celor cu harul cârmuirii, o înțelepciune din care nu poate să lipsească simplitatea, cumpătarea, credința, cultura, destoinicia, corectitudinea și, mai ales, sincera iubire a semenilor.

                                                           George  PETROVAI

Foto: Ayun Samir

În baza studiilor efectuate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu privire la structura de rezistență a podului de peste Tisa, pod ce leagă România de Ucraina, s-a concluzionat faptul că sunt necesare reparații urgente la această construcție.
Drept urmare, CNAIR împreună cu firma executantă au anunțat noi restricții cu privire la traficul rutier prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, începând de azi, 22 noiembrie 2024, pe o perioadă de 35 de zile, între orele 09:00-15:30, de luni până vineri.

Referitor la traficul pietonal, acesta nu va fi afectat.

Informare de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighet
(www.politiadefrontiera.ro)

21 noiembrie 2024… Ziua Mondială a Salutului… Iată cum au ales aproape 100 de oameni să se salute.  Au participat la campania mobilă de donare de sânge organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș și Plimob S.A., în Sighetu Marmației, str. Unirii, 40.

Au fost 99 de doritori să doneze și 81 de donări efective, au fost cei mai frumoși oameni, care au ales să facă bine prin donarea de sânge… Au fost Oameni care astăzi s-au salutat cu ,,Să facem bine, dacă putem”, ,,Să fie de folos! celor ce au nevoie”, și au venit din toate categoriile sociale, din Sighet dar și din zonele rurale și au avut răbdare să le vină rândul să facă bine.

Faptele bune se fac, nu se cuantifică. Faptele bune nu se fac pentru statistică. Ele pur și simplu se fac, de oameni pentru oameni.

Mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă donarea de azi, Echipa Plimob S.A., Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, dar mai ales Donatorilor care au ales să participle la această campanie  mobilă de recoltare de sânge.

Consider că un punct de donare permanent la Sighet ar fi un fapt de normalitate pentru Maramureșul istoric.

                                                                                                                    Roxana Pontoș

Vineri, 22 noiembrie 2024, ora 18:00, Marius Matache vă invită la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” pentru spectacolul aniversar Matache20, parte a turneului aniversar omonim, prin care artistul sărbătorește 20 de ani de carieră muzicală.

Pe 8 aprilie 2004 avea loc ceea ce eu consider a fi debutul carierei mele muzicale. Sigur că urcasem pe scenă și cu alte ocazii până atunci, dar nu oricine urcă pe scenă e artist. La concertul din Big Mamou scria pe afiș I’mperfect, trupa din care făceam parte alături de Mădălin Giambașu, era un concert “oficial”. De atunci am depășite orice vis pe care l-am avut legat de o carieră muzicală: albume, spectacole, fani, povești, toate alături de o chitară și de mulți prieteni.  (Marius Matache)

Matache20 este momentul de a fi împreună și de a sărbători, pentru că artistul Marius Matache nu ar fi existat fără voința publicului. Spectacolul va include piese de pe cele patru albume pe care deja le știți, dar și de pe cele două albume în lucru.

Muzeul Maramureșului mi-a fost gazdă pentru lansarea primului album la Sighet, astfel încât mi-am dorit foarte tare să ajung cu turneul aniversar aici. Este un prilej de reîntâlnire cu publicul maramureșean, alături de care am petrecut seri foarte faine și cu amintiri pe măsură. (Marius Matache despre spectacolul de la Sighet)

Turneul național Este spectacolul cu numărul 11 din turneul național pe care artistul îl realizează în 2024, după cele de la Lehliu, Iași, București, Turda, Cluj-Napoca, Sibiu, Reșița, Timișoara, Slobozia și Târgu Mureș. Turneul are un puternic accent de susținere a comunității printr-o serie de activități educaționale și caritabile. Spectacolul de la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” începe la ora 18:00, intrarea este liberă.

Sponsor principal: Domeniile Sâmburești
Co-producător: Radio România Cluj
Parteneri: GPeC, Lensa, Aqua Carpatica, Kooperativa 2.0.

Cele mai importante momente din cariera lui Marius Matache

2004 – primul concert oficial, pe 8 aprilie, în Club Big Mamou din București, sub numele de I’mperfect
2005 – spectacol aniversar al trupei I’mperfect în legendarul club de folk Casa Eliad
2006 – începe înregistrările la primul album alături de Petre Ciobanu
2007 – prima apariție în recital într-un festival, Ziua de Mâine, Alba Iulia
2008 – finalizarea înregistrărilor la HOINAR prin Piața Matache; înființează, alături de câțiva prieteni, www.ForeverFolk.com, primul site de muzică folk din România
2009 – apare www.mariusmatache.ro, site-ul oficial al artistului
2010 – compune, împreună cu Vlad Dulea și Eugen Popovici, imnul naționalei de rugby a României
2011 – realizează prima campanie cu bloggeri de promovare a unui festival folk, Ziua de Mâine, Alba Iulia
2012 – primul și singurul recital în cadrul festivalului Folk You, Vama Veche
2013 – lansează albumul HOINAR prin Piața Matache și pornește într-un turneu național de promovare
2014 – finalizează turneul de promovare al primului album, cu spectacole dedicate în 28 de localități
2015 – turneu național Primăvara HOINARă, 11 orașe din România
2016 – lansează albumul Alchimie, realizat alături de producătorul muzical Victor Panfilov
2017 – statuie vivantă în cadrul Festivalului Internațional al Statuilor Vivante, alături de Teatrul Masca, workshop în cadrul conferinței Mastering the Music Business
2018 – turneul național Poveștile Alchimiei, 10 orașe din România
2019 – turneul național Marius Matache 15, cu 15 concerte în 15 orașe
2020 – lansează albumul Ninsorium, cu piese exclusiv de iarnă; este co-producător muzical al albumului colectiv POE3 – note lângă note;
2021 – lansează albumul Experimental, în premieră pe suport USB-Stick;
2022 – workshop-uri pentru tineri artiști – Vreau la radio (16 martie, online) și La pas prin muzică (19 mai, Piatra Neamț) și unul în cadrul conferinței SOS Cultura;
2023 – implementează campania Folk pentru Biodiversitate în beneficiul Asociației pentru Conservarea Biodiversității Focșani și demarează lucrul la două noi albume (unul în limba franceză, al doilea intitulat ACID)

Pentru informații suplimentare: [email protected] sau 0740.194846

Comunicat de presă

La sfârșitul lunii noiembrie 2024, Sighetul va fi reprezentat într-o competiție sportivă la cel mai înalt nivel, datorită handbalistei Alisia Lorena Boiciuc. Aceasta a fost convocată la echipa națională a României, făcând parte din lotul care se pregătește pentru Campionatul European 2024 (organizat în comun de Austria, Ungaria și Elveția, începând cu 28 noiembrie 2024). Jucătoarea de 19 ani, care a învățat handbalul la Sala Polivalentă din oraș, sub îndrumarea antrenoarei Cornelia Lucaci, joacă actualmente la Corona Brașov, fiind una dintre piesele de bază ale echipei și traversând un sezon excelent, care a propulsat-o la echipa națională. O echipă națională aflată în reconstrucție după retragerea Cristinei Neagu, Crinei Pintea și a altor jucătoare din vechea gardă. Astfel că există toate șansele ca Alisia să prindă destule minute în teren și nu doar să bifeze o convocare la lot, de altfel onorantă.

Până la începerea competiției, lotul României va participa la Turneul Golden League de la Viborg (Danemarca), un turneu de pregătire în compania unor naționale puternice.

La Campionatul European, România face parte din grupa B și va evolua pe rând împotriva Cehiei (29 noiembrie), Muntenegrului (1 decembrie) și a Serbiei (3 decembrie). Echipa fiind foarte tânără și la început de drum, nu se așteaptă mari performanțe în acest moment, însă ținând cont de componența grupei, există șanse să ne clasâm pe unul din cele două locuri calificante.

Revenind la Alisia Boiciuc, aceasta este după toate probabilitățile prima handbalistă sigheteană chemată la lotul național de senioare din ultimii 50 de ani, dacă nu cumva din istorie!

Dragoș Ardelean

Apus fierbinte

Un apus fierbinte m-a scos din obișnuința zilelor
M-a dus cu gândul la tine,
O ploaie caldă în miez de noapte a șters apoi amintirea ta
A rămas doar goliciunea sufletului meu timid
Existența mea trecătoare înseamnă prea puțin în oceanul de oglinzi
Viața se reflectă departe de ceea ce este
Când te recunoști în ea, ai riduri tinere şi cicatrici
Întrebări mai puține și prieteni doar unul.

Zilele curg în mine și eu trec cu nopțile
Zâmbesc când văd prima stea
Și plâng când nu e luna pe mare
Inima locului mă fură, mă duce departe
Acolo unde rozul nu e culoare
E un stil de viață,
Iar galbenul râde mereu
Verdele dansează cu frunzele
Eu mă pierd în albastru.

Dau liniștea mai tare

orașul doarme uneori
chiar dacă felinarele mai ard în voia lor,
iarna domnește pe străzi cu dale pierdute,
iubirea mai plutește în case ațipite,
se mai alintă timid iubiți în șoaptă.

năruite povești îmi spun aceste ziduri
ale orașului meu natal mult îndrăgit
ce m-a crescut să cred în balade
în adevăruri nescrise,
știute doar de străbuni prea înțelepți.

dau liniștea mai tare, să mai aud
vorbele ce se scurg în uitare,
istoria ștearsă, răsucită-n feluri multiple
a dezbinat întregul unui neam primordial,
dacă pietrele ar vorbi, noi am tăcea…

m-am rătăcit ca apoi să mă regăsesc
aici unde am ales să mă nasc încă o dată,
verdele din suflet nu ai cum să-l ștergi
chiar dacă albul îngheață florile scăldate-n țărână bună
sămânța veșnic răzbate, sărută lumina,
împodobește ramurile râului
cu petale de iubire, ce mereu aduc primăvara!

dau liniștea mai tare, și culeg raze pentru zile gri
să le împart celor ce nu se văd în adevăr,
au frumusețea acoperită cu măști infinite
cu doctrine, învățături false, culori moarte,

dau liniștea mai tare, aduc divinul mai aproape
păstrez ce a mai rămas din adevărul Tău!

În mijlocul iernii

încă miroase a copilărie pe strada mea
felinarele plâng, iar lumina curge până pe cealaltă jumătate de drum,
oamenii stau în casele lor cu geamuri prea înalte
prin care văd prea puțin,
visurile stau suspendate,
unele chiar închise în dulapul din dormitor.

muritorii acum sunt surzi la suferință,
în loc de suflet le ține căldură o țigară
toți trăiesc în iluzia așa numită viață,
dar sunt lipsiți de orice însuflețire
de ceva timp doar orgoliul le dă direcția,
fă un pas înainte, la stânga, la dreapta…

în mijlocul iernii în mine zace o primăvară adormită
stau pe marginea cerului și privesc în depărtare apusul cald,
ascult oftatul tăinuit din subconștientul omenirii
ce se ridică peste casele înzăpezite de viață
stau, privesc la dreapta, la stânga, înainte.

Cuth Hajnalka

Cu cît se acutizează starea de haos și nesiguranță pe întreg mapamondul, vorbesc de cea socială, în paralel se observă și o accelerare a reacțiilor naturii înconjurătoare, care vine ca un tandem, într-un carusel al violențelor, crimelor, urgiilor provocate fie de mîna omului sau de dreptatea divină.
Constata, pe bună dreptate un cercetător, că Omul are în structura sa două identități: aceea de ființă umană și aceea de animal.
Ambele entități însă dacă nu sunt strunite și ținute sub control, pot devia și pot suferi mutații neprevăzute.
Pentru a îmblînzi „fiara” din om, singura metodă aste Cultura și Educația.

De mii de ani s-au făcut pași mici dar importanți pentru ca omul să se îndepărteze de firea și instinctele primare, reușindu-se în a-l integra  în comunități care să aibă aceleași principii, care să-l ducă la o umanizare și potolire a acestor porniri.
Doar așa s-a putut ajunge la un grad de acalmie și un grad de civilizație între oameni. Acalmie care însă astăzi devine doar o supoziție, în realitate însă e ca un butoi de pulbere, gata de explozie.
Izbucnesc focare în toate colțurile lumii, războaie fratricide, provocări meschine, atacuri peste noapte între state. Se vorbește mult despre alianțe, blocuri militare, „umbrele” de protecție. Se dau asigurări de apărare, ajutor, dar se moare la greu, în fiecare zi… Și nu din cauze doar naturale! Cei care scapă de sub tirul direct al bombardamentelor, mor încet dar sigur de efectul acestora în timp.
Totul este contaminat de acest flagel al Urii; apa, aerul, vegetația, alimentele, dar mai ales oamenii! E ca un virus la care încă nu s-a găsit vaccin: vaccinul împotriva Urii!
Pe un Pămînt atît de frumos, primit cadou, cu condiția doar să-l păstrăm și să-l iubim, nu e loc de om lîngă om!
De unde atîta încrîncenare în încercarea de a-l distruge?
Nu se vorbește în termeni de pace, despre cum am putea să-l facem și mai frmos, și mai atrăgător! Totul se învîrte doar în jurul armelor, al dronelor performante, al avioanelor de luptă, al importurilor de mercenari, despre regiuni întregi puse la pămînt cu tot cu locuitorii lor!
Oare și-a pus cineva întrebarea dacă toate acestea se „cotabilizeaza” undeva? Eu zic că da!
Cerul, care este deasupra noastră a început să reacționeze la toate relele ce se întîmplă sub el, sub „oblăduirea” omului.
Plouă în cîteva ore cît n-a plouat într-un an. Degeaba se revoltă comunitățile direct afectate! Măcar de s-ar învăța ceva, dar nu se învață nimic!
Ura e prea mare și refulează, fără o meditație profundă, fără ca cineva să-și pună întrebarea: Doamne ce vrei să ne spui?
De felul meu sunt o persoană meditativă și despic firul în patru și-mi trag esența și din cele mai neînsemnate semne. Am acumulat în timp, anumite repere și un anumit respect față de niște valori, de societate, de familie, de lege, de disciplină.
M-a îndurerat o imagine ce s-a derulat zilele acestea pe tv., cu un cuplu regal, împroșcați pur și simplu cu noroi și bîte, jigniți cu niște expresii triviale, huiduiți și agresați… Și asta la un interval de cîteva zile în care erau onorați la fiecare eveniment public.
Răstignește-l, răstignește-l!… au fost cuvintele care mie mi-au amintit de o fază petrecută mai demult…
Și atunci și acum poporul în sfînta lui revoltă a făcut greșeli.
Dar oare regele și regina dețin monopolul asupra acestor catastrofe?
Erau doar doi oameni veniți să dea și să caute empatie… Civilizația și gradul de cultură a fost atît de mult abrutizat de această calamitate încît să-ți ataci valorile care te reprezintă?
Așteptau și ei solidaritate, unire într-o asemenea încercare. Urîtă figură au făcut, cu toată înțelegerea posibilă, dar rațiunea și umanitatea n-ar trebui să pălească în fața  niciunei provocări.
Crize au fost și vor mai fi, vom ajunge să ne atacăm om pe om doar ca să ne potolim instinctele primare?!
Fie ca aceste lecții date de CER să ne pună pe gînduri și să nu căutăm vini doar la alții, ci să ne punem fiecare întrebarea de bun-simț: „Doamne care-i partea mea de vină în tot ce se întîmplă?”

Ileana PISUC

Foto: reproducere după lucrarea „Țipătul” de Edvard Munch.

Orosz Krisztofer Levente (consilier local și președintele UDMR Sighet) a fost ales – în ședința extraordinară a Consiliului Local din 05 noiembrie 2024 – viceprimar al Sighetului pentru un mandat de patru ani.

Orosz Krisztofer Levente s-a născut la data de 4 februarie 1986 în Sighetu Marmației. A absolvit şcoala generală și Liceul Leőwey Klára în 2004, în orașul natal, după care s-a înscris la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Asistență Socială, unde și-a dat licența (2008), continuând cu studii de masterat în domeniul psihologiei pastorale. În anul 2021 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Istoria protopopiatului romano-catolic de Sighet între 1940-1948″.

Noul viceprimar al Sighetului, Orosz Krisztofer  Levente, a ținut să sublinieze că „sunt pasionat de istorie, mai ales de istoria locală. Pe această temă am publicat câteva articole în diferite reviste şi două cărți. Prima carte a fost scrisă împreună cu un prieten din Budapesta, fiind de fapt un volum conținând corespondență și diverse documente.”

Viceprimarul Sighetului m-a informat că pe parcursul timpului a activat în cadrul unei fundații şi în două asociații culturale. Am constatat și eu acest lucru, l-am văzut în plină activitate, participant la diversele evenimente culturale sighetene din ultimii ani. Am mai aflat din discuția cu proaspătul viceprimar că este pasionat de artă, fiind și colecționar de obiecte vechi care au legătură cu Sighetul și Maramureșul.

Tânărul viceprimar a revenit – după finalizarea studiilor de la Cluj – Napoca –  acasă, fiind convins că și aici se pot întâmpla lucruri pozitive. Mi-a mărturisit cu sinceritate: „Fiind un patriot local, în 2016 am revenit acasă în Sighet şi nu-mi pare rău. Sunt convins că există viață şi acasă, nu doar la Cluj de exemplu. Faptul că muncesc acasă pentru oraşul meu natal este mult mai benefic decât dacă aş face asta de altundeva.”

Felicitări tânărului nostru viceprimar, mult succes în adminstrația locală și – nu în ultimul rând – îi dorim o bună și eficientă colaborare cu primarul reales al municipului nostru, colaborare necesară pentru schimbarea în bine a Sighetului!
Să sperăm că vom putea evidenția numeroase proiecte de succes implementate la finalul acestui mandat.
Pentru următorii patru ani soarta și evoluția Sighetului sunt în „mâinile” voastre!

Ion Mariș

Grupul „La Conacul Fotografilor” a expus vineri, 08 noiembrie 2024,  la Sala Radio – Radio România Sighet 115 fotografii, un mesaj comun transmis prin tema aleasă: „Mirajul Luminii”.

Imagini de la deschiderea expoziției puteți urmări în continuare:

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS