Academicianul prof. univ. dr. Octavian POPESCU s-a născut la 23 septembrie 1951, în satul Pietrișu, comuna Curtișoara, județul Olt. Este membru titular al Academiei Române din 30 martie 2010 (a fost membru corespondent din 24 noiembrie 2000). După studiile liceale în Slatina (1966-1970) a urmat studiile universitare, Facultatea de Medicină Generală din Cluj, (1970-1972), Universitatea Belgrad, Facultatea de Științe – Secția biologie moleculară și fiziologie (1972-1976) și s-a specializat în biosinteza proteinelor în sisteme acelulare (Universitatea din Belgrad, 1976-1977).

În 1985 a obținut titlul de doctor în biochimie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu teza „Studiul proteinelor din membrana eritrocitelor umane”. A fost biolog la Laboratorul de Genetică umană al Spitalului Clinic Județean Cluj (1977-1981); asistent universitar (1981-1990) și șef de lucrări (1990), disciplina de biologie celulară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca; cercetător științific gr. III (1990-1995) și gr. II (1996-1997) la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca; profesor universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997-2020); conducător de doctorat (1999 – prezent).

A predat cursuri de biologie celulară (cursuri și lucrări practice), genetică (cursuri de licență), bionanotehnologie, tehnologia ADN-ului recombinat, genetică și biotehnologie moleculară (cursuri de master), genomică structurală și funcțională, noțiuni avansate de genetică (cursuri la școală doctorală) și a efectuat mai multe stagii de cercetare științifică în străinătate la Institutul „Pasteur” din Paris (1990-1992), Centrul de Învățământ și Cercetare al Facultății de Medicină din Basel, Elveția (1993-1996); INSERM U41 din Villeneuve d’Ascq, Franța (1998); „visiting professor”, Biozentrum (Universitatea din Basel, 1996).

De-a lungul anilor a ocupat diferite funcții de conducere: director al Centrului de Biologie Moleculară din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe (Universitatea „Babeș-Bolyai”, 2001-2023); decan al Facultății de biologie și geologie a Universității „Babeș-Bolyai” (2004-2007 și 2016-2020), director științific (2009-2012) și director (2012-2020) al Institutului de Biologie din București al Academiei Române.
În activitatea științifică a abordat probleme referitoare la: proteinele membranei eritrocitare umane și difuziunea facilitată a apei prin membrane; sinteza de proteine hibride în Escherichia coli; adeziunea celulară și recunoașterea celulară mediate de proteoglicani; identificarea și caracterizarea unei clase noi de molecule de adeziune celulară („Gliconectine”); microscopia de forță atomică și adeziunea celulară, clonarea și exprimarea unor gene de la microorganisme eucariote (genele pentru enolază și glucozo-6-fosfat izomerază de la Toxoplasma gondii) sau procariote (gene pentru dehidrogenaze de la E. coli, Bacillus subtilis, B. stearothermophilus, Synechocystis sp.; genele pentru fosfocetolază de la Pseudomonas aeruginosa și Synechocystis sp.); genotipare umană; taxonomie și filogenie moleculară; bionanotehnologii (nanomanipularea biomoleculelor cu ajutorul microscopiei de forță atomică); elemente retrotranspozabile la primate; metagenomică microbiană; paleogenetică.

Rezultatele cercetărilor se regăsesc în trei cărți (Electroforeza, 1988; Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă, 1990; Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară, 2011), în 20 de capitole în cărți (din care 8 apărute în străinătate), 6 brevete de invenție și 181 de lucrări in extenso. Împreună cu doamna Acad. Maya Simionescu a coordonat volumul Științele biologice în România (colecția Civilizația Românească, vol. 32, 2021).

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, profit de prezența dumneavoastră în orașul nostru pentru a „rezolva” o curiozitate. Care este conexiunea dvs. cu Sighetul, cu Maramureșul?
Acad. Octavian Popescu: Conexiunea mea cu Sighetu Marmației și cu Maramureșul a fost făcută de cel mai bun și valoros prieten al meu din perioada studenției în Alma Mater Napocensis, domnul Dr. Gheorghe ȘTEF, Doctor în Științe Medicale. Trebuie să menționez că, neobosit în a se informa în orice domeniu, în general, și în domeniul medicinei umane, în particular, Dr. Gheorghe Ștef, cu mari eforturi și sacrificii, pe de o parte, și cu pasiune și tenacitate, pe de altă parte, s-a impus în societate ca un adevărat erudit care lasă urme adânci în conștiința semenilor săi. Prietenul meu este un comunicator absolut, riguros și exigent, în primul rând cu sine însuși și, apoi, cu ceilalți; înțeles și admirat pentru cultura sa vastă și pentru un comportament ireproșabil atât față de colegii săi din spital, cât și față de pacienții săi.

Ion Mariș: Ați ajuns de mai multe ori la Sighet, cunoașteți – cred – foarte bine Maramureșul. Care sunt punctele de atracție ale zonei noastre pe care le puteți evidenția?
Acad. Octavian Popescu: Pentru mine, Maramureșul, cu oamenii săi și cu tradițiile sale extraordinare, este cea mai frumoasă și cea mai pitorească zonă din România, un adevărat colț de rai.
În opinia mea, principalele puncte de atracție sunt: Mânăstirea Bârsana de pe Valea Izei cu biserica sa din lemn (cu o înălțime de 57 m). Acest ansamblu arhitectural, un adevărat Munte Athos al Maramureșului, reprezintă în cele mai mici detalii sufletul creștin maramureșean binecuvântat de Dumnezeu; Memorialul din Sighet, muzeu amenajat în clădirea fostei închisori, cinstește memoria victimelor comunismului și a rezistenței anticomuniste din România; Muzeul Satului Maramureșan din Sighet, cu o suprafață de 14 hectare, reunește peste 30 de gospodării și 100 de construcții începând cu secolul al XVII-lea și până în secolul al XIX-lea. Fiecare casă „vorbește” despre oameni care au trăit în armonie cu natura, cu multă simplitate și credință în Dumnezeu. Un loc tihnit și pitoresc, ideal pentru relaxare și meditație asupra condiției umane; Cimitirul Vesel din Săpânța, unul dintre cele mai faimoase puncte de atracție din Maramureș, renumit la nivel național și internațional. Crucile sale zugrăvesc și „comentează” cu mult umor aspecte semnificative din viața răposaților. Totul a început cu meșterul popular Stan Ioan Pătraș; Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa. Ioan Mihalyi, doctor în științe juridice și membru corespondent al Academiei Române, a avut inițiativa adunării și publicării unor documente medievale ale românilor maramureșeni. Opera de referință a acestui spirit enciclopedic al Maramureșului este „Istoria Comitatului Maramureș, tomul I, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”, Sighet, 1900. Ședințele Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș (înființată la 13 decembrie 1860) s-au desfășurat în această casă. A susținut material Preparandia (primul Institut pedagogic românesc, 1862) și s-a implicat profund în viața culturală și socială a românilor din Maramureș.
Desigur că sunt foarte multe obiective de interes istoric și cultural atât în Maramureș, cât și în Sighetu Marmației. Am menționat numai ceea ce m-a impresionat pe mine, în mod deosebit.

Ion Mariș: Din punctul de vedere al unui vizitator, ce considerați că ar trebui schimbat în orașul nostru?
Acad. Octavian Popescu: Din punctul meu de vedere, nu ar trebui schimbate prea multe. În primul rând, autoritățile locale ar trebui să se implice mai mult în gospodărirea cu responsabilitate a minunatului tezaur istoric și cultural al municipiului Sighetu Marmației. Frumoasele case din centrul urbei ar putea să se bucure de mai multă atenție din partea autorităților pentru că reprezintă un patrimoniu arhitectural inegalabil. De asemenea, ar trebui să se facă mai multă publicitate, prin toate mijloacele, obiectivelor importante din Sighet. Și, nu în ultimul rând, ar trebui să fie pusă mult mai mult în valoare calitatea oamenilor atât din Sighet, cât și din tot Maramureșul, pentru că „Tot ce avem este pieritor, în afară de însușirile sufletului și ale minții” sau „Nu dobândim nimic care să nu fie supus pieirii, în afară de bunurile inimii și ale minții” (…Nil non mortale tenemus / Pectoris exceptis ingeniique bonis… TRISTIA, Publius Ovidius Naso).

Ion Mariș: Ținând cont de anvergura personalității dumneavoastre, cum „notați” calitatea învățământului superior biomedical din zilele noastre?
Acad. Octavian Popescu: Învățământul superior biomedical, în opinia mea, este de bună și foarte bună calitate în centrele consacrate: Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Craiova și Târgu Mureș. Acest adevăr este dovedit și de faptul că foarte mulți studenți străini studiază medicina în România; este vorba de studenți din Uniunea Europeană care vin în număr mare, în special la Cluj-Napoca. Trebuie să menționez însă că este loc și pentru mai bine.

Ion Mariș: Există azi o tendință accentuată în rândul tinerilor din România de-a părăsi țara pentru studii în străinătate Ce argumente aveți pentru a determina un tânăr să rămână la studii universitare în România?
Acad. Octavian Popescu: Nicăieri nu este mai bine ca în țara ta și spun asta ca fost student la studii în străinătate, fost cercetător și cadru didactic la instituții prestigioase de cercetare și învățământ superior din țară și străinătate. Sigur, în România zilelor noastre nu se asigură cele mai bune condiții pentru un învățământ superior de cea mai bună calitate, dar un tânăr care știe ce vrea cu adevărat poate să beneficieze de ceea ce există în centrele universitare menționate mai sus și să fie la fel de bine pregătit, uneori chiar mai bine pregătit, decât un coleg care a studiat afară. Schimburile de experiență inter-universitare în cadrul Uniunii Europene, de exemplu, programele Erasmus, permit oricărui tânăr student să cunoască cum se studiază afară.

Ion Mariș: Cum vedeți evoluția educațional – culturală a României în următorii ani?
Acad. Octavian Popescu: Este regretabil că atât guvernanții noștri (decidenții politici), cât și „șefii” din domeniul educației (numiți politic) nu înțeleg, nu vor sau nu pot să înțeleagă faptul că investițiile în educație, sănătate și cercetare științifică, deși sunt costisitoare, sunt cele mai importante pentru dezvoltarea și prosperitatea unei națiuni. Trebuie să-l citez pe Alexandru Vlahuță care, în 1881, când era profesor la Liceul din Târgoviște, în poezia „Cârmacii”, referindu-se la politicienii vremii sale, scria: „Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială/ Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală./ De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării/ Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! / […] /Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire/ Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!/ Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte/ Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,/ Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!” Din nefericire, deși au trecut 143 de ani, poezia descrie și prezentul. Astfel, „istoria” se repetă și nu știu când ne vom trezi sau dacă ne vom trezi vreodată.
Totuși, trebuie să gândim pozitiv și să vedem jumătatea plină a paharului.

Ion Mariș: Domnule academician Octavian Popescu, vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o răspunzând la întrebări și vă doresc multă sănătate și… implicare constantă în domeniul biomedical românesc!

Ion Mariș

Joi, 20 iunie 2024, la Muzeul Maramureșan Sighet (str. Bogdan – Vodă, nr. 1), de la orele 17:00,  va avea loc vernisajul expoziției „Visual Balance”  a artistului vizual Gabriel Prundeanu.
Expoziția va fi deschisă în perioada 20 iunie – 06 iulie 2024.

„Prin căutarea unui echilibru fragil între culori, texturi și forme urmăresc să captez atenția privitorului cât mai mult timp, astfel încât și experiența estetică să fie mai profundă.” (Gabriel Prundeanu)

* * *

GABRIEL  PRUNDEANU  este  absolvent al Academiei de Arte Plastice, Bucureşti, specializarea Grafică  (1997) și de studii postuniversitare, specializarea Restaurare pictură pe panou de lemn (2000).  Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1997.
Expoziții personale: Mai 2012 – Museo delle Industrie e del Lavoro del Saronnese, August 2013 – Muzeul de Etnografie, Sighetu Marmatiei, Octombrie 2014 – Galeria de Artă, U.A.P. Baia Mare, Noiembrie 2015 – Centrul Cultural Sighetu Marmatie, August 2017 – „Întâlnire în abstract” Palatul Parlamentului, Sala Brâncuși, București, Ianuarie 2020 –  „Synesthesia” Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia, București.
Expoziții de grup: 1992 – Studio 35, Galeria „Arta”, Craiova, 1995 – Galeria Academiei de Artă, Bucureşti, 2000 – Galeria „ Vollard ”, Craiova, 2006 – Galeria „Curtea Veche”, București, 2007 – Expozitie grup „Premiul Ion Țuculescu”, București, 2008 – Galeria „Artex”, Râmnicu Vâlcea, 2009 – Anuala Artelor, Colonia pictorilor, Baia Mare, 2013 – Arad Biennal Meeting Point, Galeriile Delta, Arad, 2014 – Anuala Artelor, Colonia pictorilor, Baia Mare, Dec. 2014 – Salonul de iarnă Palatul cultural, Sighetu Marmației, Mai 2015 – Salonul anual Centrul Cultural Sighetu Marmației, Iunie 2015 – Salonul Anual – PRO, Galeria  „Arte ”, Cluj Napoca, Septembrie 2015 – Anuala Artelor, Colonia pictorilor, Baia Mare, Decembrie 2015 -Salonul de iarnă, Palatul cultural, Sighetu Marmației, Octombrie 2016 – Anuala Artelor, Colonia pictorilor, Baia Mare, Noiembrie 2018 – Festivalul ARTE+ „Eșantion de artist”, Sighetu Marmației, Septembrie 2019 – Anuala Artelor, Colonia pictorilor, Baia Mare.

Salut, Sighet!

Cu siguranță că unii cititori vor fi surprinși că am pus termenul democratic între ghilimele. Da, căci el, care reprezintă coloana vertebrală a aparențialei democrații moderne, este în fond o imensă păcăleală pentru cei mulți și o necontenită aflare în treabă pentru catindații, din ce în ce mai numeroși și mai necalificați, la funcțiile decizionale din comunități (comune, orașe, municipii, județe, landuri), state și conglomerate suprastatale de tipul Uniunii Europene.
Mai întâi că democrația sau puterea poporului nu este invenția occidentalilor (englezi, francezi, germani, italieni), ci a minților luminate din orașele-state antice grecești, unde se aplica în mod direct: aspirantul la puterea politico-juridică din respectivul stătuleț (Atena, Sparta etc.) își expunea ideile în auzul concetățenilor din agoră, care pe loc îl confirmau în postul vizat prin aplauze sau, dimpotrivă, îl izgoneau prin huiduieli.
Desigur, marile entități sociale de felul popoarelor și națiunilor moderne, care cuprind zeci și sute de milioane de indivizi, nu pot beneficia de avantajele democrației directe, ci de multiplele dezavantaje (demagogie, minciună, necinste, impostură) ale democrației reprezentative, masele de cetățeni-alegători (și nu numai) fiind prezente în forurile legislative și executive ale comunității (președinți de consilii județene, primari, consilieri) și ale statului la vedere (președintele țării, senatori, deputați, miniștri) prin componenta eminamente cantitativă a împuternicirii dată de votul cetățenesc. Fiind vorba de o delegare pe perioada unui mandat de patru sau cinci ani, se subînțelege că alesul sau împuternicitul politic ar trebui să fie trup și suflet de partea și la dispoziția comunității care l-a onorat cu încrederea ei, pentru că din taxele și impozitele plătite de anonimi, el și familia/ clanul de care ține are/ au parte de un trai pe picior mare: leafă ciocoiască, mașină bengoasă, casă fățoasă, vacanțe pe meleaguri exotice, lanț de aur la gât de taur ș.a.m.d.
Numai că aproape toți ăștia, cu studii la plesneală și incultură direct proporțională cu neomenia parvenitismului, în foarte scurt timp se dau pe brazda mizerabilismului politic: știu doar de drepturile lor și ale ciracilor (noi avantaje financiare și materiale, votate la iuțeală și în unanimitate), însă – până la viitoarea campanie – prea puțin le pasă de drepturile constituționale și trebuințele firești ale concetățenilor resemnați. De-abia atunci își amintesc că nedemnul lor viitor depinde de votul maselor de oropsiți, așa că fac rost de bani ca să le dea niște firimituri, precum la începutul arhiplinului an electoral 2024, când, spre deosebire de „rotativii” liberali, pesediștii le-au dat o parte din ceea ce prevede Legea indexării (creșterea pensiilor și lefurilor cu rata reală a inflației). De altminteri, acest mizilic (evident, comparativ cu nerușinatele venituri ale baștanilor) și promisiunea de recalculare, implicit de creștere a celor mai multe pensii de la 1 septembrie, constituie logica explicație că, la alegerile din 9 iunie a.c., formațiunea pesedistă a înregistrat un semnificativ spor de voturi și trofee politice față de anul 2020.
În pofida acestor lucruri arhidezbătute în presă (chiar eu am scris mai multe texte) și lesne deductibile de tot omul cu niscaiva discernământ, mulți dintre semenii noștri nu numai că susțin cu înverșunare că „votul este mai tare ca glonțul” și că ei, ca exemplari cetățeni (sic!), n-au ratat niciun scrutin postdecembrist (cu rezultatele pe care le vedem, adaug eu), dar – nesinchisindu-se de struțo-cămila rostită (veritabilă contradictio in adjecto) – pretind că votul trebuie văzut și tratat de toți alegătorii ca un drept obligatoriu! Căci, afirmă alde ăștia, din cauza absenteiștilor treburile merg ca naiba pe meleagurile noastre, nicidecum din vina aleșilor mari și mici, care, în cele peste trei decenii, au fost schimbați cu mult zel „democratic”, așa încât boborul să-și poată continua bătuta pe loc. Iar eu spun că la bolșevici prezența la vot obligatoriu (!) a fost întotdeauna peste 90%, însă n-am știre ca treburile să fi mers șnur măcar într-un compartiment de activitate!…
Mă rog, de ce respect față de vot se poate vorbi la noi, când – la referendumul din 2009 – românii (circa opt milioane) au dorit un parlament unicameral cu maximum 300 de aleși, iar voința lor (autoritatea supremă și indiscutabilă într-o democrație neoriginală) nu s-a pus în practică nici măcar după 15 ani?!

Dar iată ce ne spun doi oameni de cultură și doi lideri politici despre vot și democrație:
1) Marele scriitor american Mark Twain: „Dacă prin votul nostru am putea să schimbăm ceva, nimeni nu ne-ar lăsa să votăm”;
2) Filosoful francez Henri Bergson apreciază democrația ca fiind „Singura formă de guvernământ compatibilă cu libertatea și demnitatea umană”, însă cu următorul viciu incurabil: „N-are criterii de selecțiune a valorilor”;
3) Winston Churchill, premierul Marii Britanii, știa că democrația este o formă grozav de imperfectă de guvernământ, dar cerea de la cusurgii una mai bună în care să creadă;
4) Iosif Vissarionovici Stalin: „Nu contează câți cetățeni votează, ci doar cine numără voturile”.

N.B.: Nu-i așa că toate alegerile noastre postdecembriste, cu prezența la vot în jur de 50% și – deci – cu aleși cu o legitimitate discutabilă, se conduc după cinicul principiu stalinist? În plus, alegerile comasate din 9 iunie confirmă zisa cu „Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie” (schimbări formale pe un fond intact).

George PETROVAI

Foto: Ion Mariș

De nouă ani Castelul Corvinilor din Hunedoara găzduiește un eveniment frumos: Târgul European al Castelelor, unde muzeografii, custozii și iubitorii celor mai cunoscute castele din țară, dar și de peste hotare, vin cu materiale de promovare turistică: pliante, hărți, înregistrări video, animatori etc, dar  și cu mult entuziasm și cu mult drag de… poveste. Poposind la standurile lor, promotorii castelelor te introduc fiecare în atmosfera propriului palat, îți povestesc cu pasiune și cu mândrie întâmplări, legende din trecut, dar și despre marile evenimente, concerte, festivaluri  pe care le organizează în zilele noastre, reanimând astfel pentru o vreme viața demult apusă a castelelor.

La ediția din anul acesta a Târgului European al Castelelor (ediția a IX-a, 07-08 iuni 2024), a fost invitată și sigheteanca Lia Stan, ea făcând parte din echipa de promovare a Castelului Karolyi din Carei (director – Dragoș Georgescu). Lia Stan, „regina ținutelor medievale” a venit cu întrega „suită” de rude și prieteni, toți îmbrăcați în costume medievale și au dat culoare, frumusețe și prestanță evenimentului. Sute de vizitatori de pe întreg globul au făcut fotografii cu sighetencele deghizate în regine, cu „regii”, „ducii” și „cavalerii” îmbracați în ținutele create de Lia Stan. „Suita regală” a Liei Stan a oferit și un moment artistic,  prin interpretarea unui vechi cântec medieval „Maniche Verdi” (varianta în limba italiana a cântecului popular englezesc „Greensleeves”). Interpretarea senzațională a doamnei Erika Pop a smuls aplauze, zâmbete de fericire și lacrimi din ochii spectatorilor.

Lia Stan, om făuritor de Frumos și Bucurie, munca, talentul și dăruirea cu care creezi încep să se bucure de recunoașterea pe care o merită! Noi toți care am făcut parte din „suita” ta, îți mulțumim pentru experiențele „regești” pe care ni le-ai oferit, iar în castelul inimilor noastre, tu ești… REGINA!

Delia POP

Prietenul meu, poetul Marin Slujeru își odihnește inima, memoria, inspirația, răsăritul de soare, pe 70 de perne ale celor peste 25000 de nopți burdușite cu emoțiile lumii din jur și de departe. Așezat pe albia lui cu valuri line ne face semne, să trecem podurile, să privim cerul învolburat de misterul norilor, să citim în arbori cum să facem mari și nemuritoare cadouri. În pauza de lectură să desfacem gândurile în luminile lor, în mii de căi spre povestea ce stă să înceapă mereu.
70 de ani de luptă subtilă, de mângâieri și speranțe pentru noi toți.
Să mai rămânem o vreme în această sărbătoare care este prietenia lui!

Rândunica ANTON

* * * * * * *

Marin Slujeru, culegătorul nostru de perle, împlinește 70 de ani?! Așa o fi!
Pentru mine însă, și pentru toți ai mei, Dragul de Marin a rămas același suflet de copil, de o bunătate și sensibilitate fără seamăn, cum l-am cunoscut prin anii 1965 – 1966, când studia vioara la Școala Populară de Artă din Palatul Culturii și, câțiva ani mai târziu, când licean fiind, a început să vină la Cenaclu.
Cât despre cărțile sale de poezie (cu care mă onorează de fiecare dată) spun acum doar că bunicul său, apreciatul poet sighetean, învățătorul Ioan Grigore Marin Slujeru, are în poeziile nepotului ce-i poartă numele cea mai prețioasă moștenire care ne-a putut-o lăsa.
La încă mulți ani, Marine!

Ioan ARDELEANU-PRUNCU

* * * * * * *

În sfârșit, Marin Slujeru devine septuagenar, adică ia urma unor prieteni precum Echim Vancea, Gheorghe Pârja și, nu în ultimul rând eu (Gheorghe Mihai Bârlea). Personal, împreună cu Marin avem motive să aniversăm cinci decenii și jumătate de când am pus temelii durabile prieteniei noastre, devenită foarte specială prin unele opțiuni comune de a ne forma intelectual și profesional. Suntem ambii licențiați în filosofie la aceeași facultate din cetatea culturii moldave de la Iași. Mamele noastre deveniseră prietene foarte apropiate, preocupate în primul rând de viitorul copiilor, în pofida precarităților existente în viața socială. Poezia a devenit încă din adolescență liantul nostru spiritual și a rămas.
Marin s-a dedicat în exclusivitate profesiei de dascăl demn de admirație și de neuitat de foștii elevi. Elevația lui pedagogică și rafinamentul estetic al rostirii lui poetice definesc un profil generos de intelectual cu vocație, cărțile publicate a preferat să le etaleze cu o discreție excesivă, dar cei care le-au citit au interiorizat cu siguranță lumina lor ideatică.
„Capturile” reprezintă o aventură intelectuală fără precedent, el sesizând ca nimeni altul limbajul maramureșean în comunicarea uzuală, rezistent încă opoziției cu agresiunea limbajelor tehnice din limbile de mare circulație asupra limbii române, în general. E un tezaur lingvistic de o expresivitate și savoare unice. Este încă o dovadă a calităților sale de fin observator /ascultător, la care adaug și imaginile cu peisajele surprinse de ochiul magic al fotografiei distribuite pe rețelele de socializare.
Acesta este, redus la esențe, Marin Slujeru, prietenul meu și al multora cu care doresc să ne multiplicăm amintirile. „Mulți ani cu sănătate, pe mai departe!”

Gheorghe Mihai BÂRLEA

* * * * * * *

Marin Slujeru întotdeauna ne (de)scrie Sighetul în farmecul frumuseții sale din prea plinul izvor poetic, el însuși un fin observator al naturii, al oamenilor și al locurilor „pe drum, trecând” mereu privind cu ochii inimii către noi și noi orizonturi ce lustruiesc liniștea. Un mentor, un tânăr incurabil şi un prieten de suflet de la care mereu sunt încântată să învăț arta de a scrie sublim în cuvinte puține și autentice. La mulți ani drag poet cu ocazia împlinirii excepționalei vârste de șaptezeci de veri întru slujirea neîntreruptă a cuvântului! La mulți ani binecuvântați cu multă sănătate, infinite bucurii, împliniri și priveliști splendide cu poezie! Cu infinit drag și prețuire,

Antonia Luiza DUBOVICI (Zavalic)

* * * * * * *

         Scriam, în urmă cu vreo 14 ani, rîndurile de mai jos:
„L-am cunoscut pe Marin Slujeru, cu mulţi ani în urmă, cu prilejul ediţiilor succesive ale Festivalului de poezie de la Sighet. Discret, delicat, aproape scuzîndu-se pentru prezenţa lui printre „poeţi” – în restul timpului fiind un dascăl dăruit misiunii lui şi coconilor maramureşeni (cum au fost şi părinţii lui) şi petrecîndu-şi răgazurile libere de obligaţii de tot felul la Biblioteca Municipală – „şlefuieşte” imagini în oglindă (nu „lustruieşte” oglinzi!) ale unei memorii încărcate de o nesfîrşită tandreţe. Textele lui poetice, în versuri sau în proză, nu au nimic din aerul solemn „voievodal” al majorităţii poeţilor din Maramureş ci, ca o prelungire parcă a sugestiei semantice conţinute în numele familiei, compun şi recompun (a publicat pînă acum cinci volume de asemenea texte, dar, în esenţă, unul şi acelaşi de la început, subsumat unui titlu „Leptem”, construit din cuvîntul maghiar lep, care înseamnă pas şi s-ar traduce prin am păşit, ca şi cum – din nou, discret, încifrat – poetul ne-a anunţat că s-a hotărît să facă pasul afară din oglindă) o istorie mică, dar nu umilă, în care evenimentele fundamentale ale vieţii sunt „îmblînzite” printr-o rafinată abordare ironică. Rezultatul e o serie de fotograme „în sepia”, de un farmec cu totul special. Aceleaşi „cadre”, dar cu „timpi de expunere” diferiţi.
Îmi imaginez procesul de creaţie „marca Slujeru” astfel: în faţa unei oglinzi (cel mai probabil, vechi, dar nu „veneţiene”!) este aşezată o lumînare. Deşi aceasta nu este aprinsă, imaginea ei, reflectată în apele vălurite ale oglinzii, arde! Şi, deşi arde, nu se consumă! Nu ştiu ce s-ar întîmpla „în oglindă” dacă lumînarea din faţa ei ar fi aprinsă!
Hotărît lucru: Marin Slujeru se mişcă mult mai dezinvolt în oglinda memoriei sale decît pe străzile Sighetului!”

Astăzi, cînd Poetul care pășește, pe falezele Izei, „în ritm de șaptesprezece”, a trecut la „pasul de șaptezeci” al Omului, mă bucur să-l pot îmbrățișa în inimă și să-i doresc o viață împlinită spre bucuria familiei, a prietenilor, înconjurat de pacea neuitării.

La mulți ani buni, Prietene!

Vasile GOGEA

* * * * * * *

Ești un prieten de vorbă, de suflet, de tăceri…
În rare plimbări aveai adesea observații bine simțite și bine țintite despre ciudățeniile ființei umane, despre cât de elegant plutește o frunză din cerul copacului spre odihnă sau despre savoarea limbajului, ideilor (uneori aproape filozofice) surprinse cu bucurie copilărească în dialogurile moroșenilor.
În tot ce ai scris este o stare de poezie care te dezvăluie că n-ai stare… pe loc!
Călătorim împreună prin mici bucurii, prin angoase, prin contemplări liniștite, dar profunde (sau acide câteodată) ale peisajului urban.
Rămân surprinzătoare mereu haiku-urile cu desenul lor delicat, cu armonia dintre formă și scânteia de gând și de suflet.
Dar, mai ales călătorim împreună cu zâmbetul tău șăgalnic care pare a spune: „Lăsați-mi privilegiul să rămân eu însumi…”

Cu prietenie și cu drag, îți mulțumim!
La mulți ani!

Alexandru MĂRCULESCU

* * * * * * *

Marin sau Marinero cum îl „apelez” uneori, navigatorul printre cuvinte sclipitoare, izvorâte din șoaptele balerinelor-sirene (temporar găzduite de apele Insulei noastre), care-l inspiră și veghează ascunse de ochii „muritorilor”, mă surprinde adesea cu revelațiile ludico-filosofice pe care mi le transmite în descinderile terestre. Într-un port cu nume sfânt-feciorelnic, poetul marin abandonează vâslele și – fără grabă – își limpezește gândurile cu ingredientele graiului cosmopolit; prietenul nostru știe să dea culoare pontoanelor–ani și să ne sugereze muzici pentru întinerire zilnică. Uneori apele care îl poartă îl obosesc, dar nu consistența fructelor marine îl apasă ci vocile care-l cheamă în/ din adâncuri.
Marinero e un balsam pentru cititori, un promotor al bunului simț și-al esteticii discreției. Nu-și dorește să (ne) atragă atenția nici măcar privitor la anii pe care-i numără de pe malul lui sacru; doar pentru prieteni știe să se bucure… chiar dacă nu-l înțeleg uneori.
Marine – Marinero, îți doresc să ai multe cărări bătătorite de pașii tăi prudenți și mulți ani pro-poetici!

Ion MARIȘ

* * * * * * *

Prieten drag și iubitor de frumos, îți doresc anotimpuri multe, fără pauză, pline de lumină și inspirație. Ca poet, ne încânți sufletele cu haiku-urile tale pline de înțelepciune, ca într-un mozaic, aduni toate „frânturile” frumoase ale vieții; ca profesor, ne-ai netezit calea cu înțelepciunea ta.
Iza și Grădina Morii sunt locuri mai frumoase datorită sufletului tău cald. Să ai parte de sănătate, bucurii și mulți admiratori „cuminți”. La mulți ani, dragă Marin Slujeru!

Brîndușa OANȚĂ

* * * * * * *

Într-o vreme în care se scriu sute, mii de pagini de versuri care nu mai au loc pe rafturile bibliotecilor, Slujeru scrie, continuă să scrie încet și puțin, dar în paginile sale stau lumile, luminile, sărbătorile. Îl simt că scrie fără de ceasuri, timpul scrisului său este numai înainte. Marin Slujeru a fost blestemat să fie poet doar că el preferă să umble cu blestemul acesta prin lume legat de pașii săi molcomi, de „moș” grijuliu cu familia, cu nepoții săi! Să-l poarte grijuliu pe străzile orașului pe care-l iubiște până la răstignire în noaptea cuvintelor cu asupra de măsură, doar că se lasă rugat de dragoste.
De o bucată de vreme nu-l mai întreb ce mai face sau pe unde umblă, fiindcă știu că e mereu pe malurile cu flori ale Izei și cu gândul la Slătioara mamei sale, învățătoarea Ioana.
Marin nu mai scrie poezie. El culege neauzit, nevăzut, în taină timp.
Născut între plaiurile Cosăului și Marei, Marin Slujeru tulbură lumea cuvântului cu insomnii și pauze… pentru rugăciuni ce curg prin albiile celor două râuri intuind că acestea tremură de soarta cuvintelor dacă nu le împreună cu apele Izei.
Prieten și Poet de o speță deosebită, în această zi, pe Marin Slujeru îl văd stând la masa de scris dormind în brațe cu un fluture de ziuă și nici unul nu știe de celălalt.
Astăzi, prin ușa întredeschisă, Marin leagă sub jurământ un teanc de scrisori numerotate de la unu la șaptezeci. Cineva aici a notat totul cuvânt cu cuvânt, vers după vers. Cel mai bun ar fi un plic nou!
La mulți ani!

Echim VANCEA

* * * * * * *

Aniversare –
în urma haijinului
doar 5-7-5…

Marius VOINAGHI

Conform rezultatelor parțiale, nevalidate final dar care nu mai pot fluctua semnificativ, la Sighet avem următoarea distribuție a voturilor:

Primar:

1. Moldovan Vasile – 43, 92 % (5629 voturi)
2. Onița – Ivașcu Maria-Daniela – 21,66 % (2772 voturi)
3. Curmei Irina – Adriana – 15,53 % (1987 voturi)
4. Orosz Krisztofer-Levente – 9,53 % (1220 voturi)
5. Alții – 9,36 % (1197 voturi)

Consiliul Local Sighet

1. PSD – 36,43 % (4682 voturi)
2. PNL – 16,88 % (2170 voturi)
3. AUR – 15,35 % (1973 voturi)
4. UDMR – 10,81 % (1389 voturi)
5. Alții – 20,53 % (2639 voturi)

Participarea la alegerile locale din Sighetu Marmației a fost de aproximativ 39% din numărul total al persoanelor cu drept de vot.

Pentru funcția de Președinte al Consiliul Județean Maramureș: Zetea Gabriel-Valer (PSD) a obținut 36,84 % față de Ștețco Gabriel-Bogdan (PNL) – 30,20 %.
La Consiliul Județean Maramureș: PSD –ul a obținut 37,03 % față de 29,84 % procentul obținut de PNL.

Salut, Sighet!

Nota redacției: rezultatele au fost preluate de pe site-ul www.rezultatevot.ro

Generalul Roberto Vannacci este cel mai faimos „General de armată” din Italia!
Haideți să vedem cine este și de ce a devenit dintr-o dată atât de invidiat și de temut de partidele italiene de stânga. Are doar 55 de ani și este General de Divizie, a acoperit cam toate teatrele de război din lume cu roluri de Comandant al Task Force 45, la 9° Regiment de asalt parașutiști „Col Moschin”, a Brigăzii „Folgore”, a contingentului italian în războiul civil din Iraq și Afganistan, etc. și a primit 15 medalii pentru merit. A absolvit trei facultăți: Universitatea din Torino, Universitatea Trieste si Universitatea din București – Facultatea de Științe Militare plus alte două masterate de cel mai înalt nivel la Luiss și Milano. Este căsătorit cu Camelia, o româncă superbă, este poliglot și vorbește foarte bine limba română! Din 2023 a preluat conducerea Institutului Militar Geografic din Florența după care a fost numit Șef de Stat Major la Comanda forțelor operative terestre.
Iar din august 2023 au început problemele: Generalul Vannacci a fost suspendat disciplinar pentru 11 luni și salariul înjumătățit de către Ministrul Crosetto, după publicarea primei sale cărți apărute, Il Mondo al Contrario (Lumea cu sus-ul în jos). Cartea a avut un succes neașteptat ajungând un bestseller, fiind cea mai vândută și mai contestată carte a momentului. La scurt timp iese în librării cu a doua carte: Il Coraggio Vince (Curajul învinge), o carte autobiografică, un volum foarte personal care invită cititorul să descopere un om care a ales să fie mereu în prima linie, capabil să realizeze imposibilul. Și din acest motiv a decis să candideze pentru alegerile europene ca și independent cu LEGA SALVINI, partidul lui Matteo Salvini, actualul Ministru al Transporturilor. A avut amabilitatea să ne dea un interviu în exclusivitate, fiind onorat că poate vorbi românește!

Julia-Sandra Virsta: Domnule General Vannacci, de ce în politică?
Gen. R. Vannacci: Pentru că eu cred în viitor, am două fiice tinere și doresc să le ofer un viitor mai bun. Am apărat Italia cu o armă pe umăr luptând pentru interesele naționale, deseori nenegociabile și voi continua să combat dar șezând pe scaunele din Bruxelles. Candidatura mea nu este de fațadă! Dacă electorii mă vor alege nu vor fi dezamăgiți pentru că nu sunt ca și candidații de fațadă ci unul original.

J.S.V: Mulți vă reproșează că reprezentați Lega?
Gen. R. Vannacci: Eu nu fac parte din niciun partid, nu sunt înscris în partidul Lega, sunt candidat independent și am în comun cu Lega principii și valori care se bazează pe o patrie caracterizată de un teritoriu delimitat de granițe, care trebuie apărate, un popor cu o identitate a sa; fără această identitate nu am fi un popor ci o adunătură. Sunt trei elemente care constituie Statul și sunt în linie perfectă cu Lega din acest punct de vedere.

J.S.V: Cum trebuie să fie Europa pe care o doriți?
Gen. R. Vannacci: Europa trebuie să fie o comunitate de state puternice și suverane, sunt contrar Europei care tinde să șlefuiască, să dilueze suveranitatea națională încercând să o centreze într-un guvern pan-european. În ce privesc alianțele, sunt convins că trebuie schimbate, dacă vedem că rezultatele guvernului cu tracțiune social-democratică au dat rezultatele pe care le vedem, atunci a sosit vremea să se schimbe și să avem un just timonier.
Sper că în Europa va fi o majoritate și un Parlament diversificat. Trebuie să se facă o schimbare. Orice se va întâmpla nu voi trăda idealurile și principiile mele. Trebuie să insistăm pentru o comunitate de state naționale! Sunt contrar unei Europe, cum am mai spus, care vrea să diminueze suveranitatea națională.

J.S.V: Vi se reproșează că sunteți împotriva imigrației, poate fi un risc pentru securitate?
Gen. R. Vannacci: Criminalitatea este legată de imigrația ilegală, e suficient să se vadă datele de la Interne care demonstrează înclinația spre activități criminale a imigranților care nu au locuințe și locuri de muncă. Părerea mea este că deși imigrația este necesară, aceasta trebuie reglementată. Să se intre cu o viză în pașaport așa cum se întâmplă în aproape orice țară.

J.S.V: Ce părere aveți despre OK-ul dat Ucrainei de către USA la utilizarea armelor de atac împotriva Rusiei? Suntem în pragul celui de-al Treilea Război Mondial?
Gen. R. Vannacci: Orice rachetă sau bombă poate fi o amenințare nucleară! A lovi Rusia în teritoriul propriu înseamnă a ataca Rusia și a crește incredibil riscul de amplificare a conflictului. Cred că este ceva ce trebuie evitat la maximum pentru ca acest război să nu își asume tonuri din ce în ce mai grave. NATO nu este în conflict dar toate dispozițiile date privind cedarea armelor spre Ucraina au fost făcute de statele suverane, dar NATO pare să vorbească în numele tuturor. Ne jucăm cu focul, cred că este momentul să vorbească diplomația și să o facă în așa mod încât să se termine acest razboi.

J.S.V: Domnule General Vannacci, ați reușit să declanșați polemici din partea partidelor de stânga care susțin și acum că nu aveați dreptul să candidați. Ne puteți spune, vă rog, de ce ați fost suspendat din armată?
Gen. R. Vannacci: Într-o țară democratică, cu o societate civilă puternică, am fost suspendat pentru că am publicat o carte! Am făcut recurs și vom vedea ce se va întâmpla. Evident că nu m-am simțit bine pentru o hotărâre pe care nu o consider corectă, dar mă așteptam, pentru că procedura disciplinară a început cu luni înainte și am observat că nu prea mergea bine pentru mine dar… speranța moare ultima. Nu am înțeles nici până acum motivele suspendării. Nu am priceput nici ce anume s-a criticat la cartea mea și, pe de o parte, am fost abandonat de leadership-ul meu. Pentru un militar nu e un aspect plăcut. Poate și acest lucru m-a impulsionat să intru în politică.

J.S.V: Vă mulțumim și vă dorim multă baftă, Generale Roberto Vannacci!

Julia-Sandra Virsta
Roma, 5 iunie 2024

Nota redacției: Julia-Sandra Virsta s-a născut la Sighet, s-a stabilit cu mulți ani în urmă în Italia unde este jurnalist. Este corespondent de presă pentru mai multe publicații din România.

Parafrazând un mare scriitor al secolului XX, mă întreb și vă întreb (fără intenții retorice): „Oare vom avea tupeul să afirmăm că nu suntem răspunzători de soarta Sighetului?”

Din patru în patru ani ne agităm și ne certăm intra-comunitar. Facem scenarii, calcule, speculații, intuim aranjamente, ne jurăm că vom părăsi orașul, țara și revenim la normal după ce „co_vidul” alegerilor a trecut. Este – din păcate – felul de a fi al majorității cetățenilor, să se îngrijoreze „verbal-teatral” și să se solidarizeze mai mult sau mai puțin credibil cu… viitorul comunității.
Când tragem linie „matematică” constatăm că la ultimele alegeri, la noi, dar și la nivelul multor altor UAT –uri, prezența la vot a fost sub 45 – 50%. Asta-i democrația, o minoritate de votanți decide pentru noi toți. Trebuie să acceptăm regulile, legislația în vigoare, lamentările ulterioare sunt nerelevante și neproductive.
Ce spectacol trist îl reprezintă amalgamul și efervescența părerilor, comentariilor, analizelor celor care nu sunt dispuși să-și sacrifice câteva zeci de minute pentru un vot care poate schimba multe. Sunt amintite mereu nereușitele celor 34 ani de libertate, sunt invocate (ne)norocul, lenea, comoditatea, lehamitea, „românismul”, manipularea etc. și nu neimplicarea, cacealmaua „tradițională”, hazul de necaz (de ambele părți ale „baricadei”). Vrem schimbare dar nu ne implicăm pentru că – spune un fals mit – nu se schimbă nimic. Gurile unora mai isteți știu sigur că „jocurile sunt făcute”.
Pretindem/ invocăm transparență, corectitudine, schimbare, fonduri europene, muncă (din partea aleșilor), salarii mai mari, pensii europene etc., dar alegem să ignorăm VOTUL.
„Nu putem schimba nimic!… mafiile, baronii, clanurile, sinecurile, înțelegerile ultra secrete sunt mai puternice decât noi!” spun cei „înțelepți”, negândindu-se la evenimentele istorice – mai îndepărtate sau mai recente – care confirmă că oamenii, printr-un vot/impuls masiv pot schimba totul, pot răsturna sondaje și calcule „sigure”, pot dărâma piedestaluri.
De ce să aveți dreptul să comentați furibund și ireconciliabil de pe margine, din mulțime, „anonim”, dacă nu vă obosiți să acordați democrației… un vot?…
Nu vă place cum arată orașul nostru? Ce faceți pentru asta? Criticați „constructiv” neobosindu-vă să lăsați party-urile, micii și grătarele în stand by (adică să le lăsați dracului în așteptare!) și să mergeți să votați, să decideți cu propria minte și prin propria evaluare CINE și DE CE trebuie să conducă/ gestioneze/ „menegerieze” orașul nostru. Trebuie mereu să lăsăm decizia la cheremul unei „mase critice” care votează disciplinat, care are încredere oarbă în promisiuni, care este… captivă?…
Ce-ar fi să meargă toți la vot – cei care nu au „altceva mai bun” de făcut – să gândească fiecare „la rece” (nu la răcoare!), să-și imagineze Sighetul pe alte paliere de mișcare – dezvoltare, să compare traiectoria altor orașe similare cu traiectoria „târgului” nostru, să-și imagineze fiecare ce înseamnă implicarea și forța unei comunități unite. Sunt multe ONG –uri care participă la bunul mers al comunității și oferă soluții/ proiecte prin voluntariat și din surse private. De ce la nivel „nebirocratic” se poate iar în zona „bugetar-paralelă” sunt mai mereu invocate scuze și „alibiuri”, sunt justificate „rezonabil”… nereușitele/ întârzierile?
Haideți la vot, să mergem la vot și dacă 70 – 80 % din populația care are acest drept (poate și obligație?!) va fi prezentă duminică, 09 iunie 2024, la urne, vom putea spune că ne pasă și vom reuși.
Faceți niște calcule și veți vedea că o participare masivă la vot schimbă mult… „jocurile”. Dacă ne dorim altceva, nu doar presupuneri, bârfe și suspiciuni, trebuie să alegem cu mintea/ rațiunea, nu cu „prietenia” și cumetria.
Primul pas al implicării noastre este… VOTUL. Este simplu, ușor, să facem măcar primul pas dar putem să-l facem și pe următorul, să alegem să ne reprezinte și alți cetățeni; pe cei mai mulți dintre aleși i-am văzut și „admirat” pe parcursul mult prea multor mandate… ineficiente.

Ce-ar fi să ne încercăm „norocul” și cu alte formațiuni politice, născute în zona noastră, „la firul ierbii”?! Poate că PRDM – Partidul Renașterii și Dezvoltării Maramureșului – nu vă spune azi nimic, nu are „istoric”, nu are „strategii” fulminante, dar votul celor care-i cunosc pe candidații acestuia la Consiliul Local Sighet îi poate onora și responsabiliza, ținând cont și de implicarea civică anterioară, de entuziasmul și pasiunea lor de-a se dedica sincer comunității. Și asta poate fi schimbarea clamată de unii dintre noi.
Ne vedem la VOT!

Foto & text: Ion Mariș

Prin intermediul lui Cristi Fernea, librar și pasionat om de cultură, de curând am primit cartea Sfera inteligibilă în tradiția platonică și creștină a lui Viorel Igna, fost profesor de filosofie și logică, în anii ’70 – ‘80, la două licee sighetene, iar din 1993 stabilit cu întreaga familie în orașul italian Perugia.
Întrucât eram în relații cultural-filosofice foarte apropiate (de aceeași vârstă și amândoi în febrila căutare a cuvântului „ce exprimă adevărul”, prin neobosite lecturi și interminabile dezbateri, deseori sugerate și/ sau supervizate de regretatul Jean Bălin), pot să afirm că-i cunosc marea pasiune pentru anticele și mereu incitantele fundamentări greco-romane în plan moral-spiritual (inclusiv nobila și fecunda influență exercitată de ele asupra creștinismului incipient), cât și pentru formidabilele sincronisme/ interinfluențe greco-orientale (indiene și chinezești), despre care marele indianist român Theofil Simenschy afirmă cu prudență în cartea Cultură și filosofie indiană în texte și studii (Bibliotheca Orientalis, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978) că „Toți au dreptate întrucâtva; greutatea stă în a deosebi de la caz la caz aceste influențe, a le determina originea și epoca și a stabili până unde merg”.
De pildă, îmi amintesc de furtunoasele discuții pe marginea celor trei mari „vehicole” sau mijloace de mântuire ale budismului („micul vehicol” sau hinayāna, „marele vehicol” sau mahāyāna, „vehicolul tantric” sau vajrayāna), precum și cele despre marii reformatori Nāgārjuna (în secolul al II-lea e.n. a sistematizat doctrina mahāyāna, elaborând un sistem nihilist în care nu există nici eul și nici non-eul, eliberarea dobândindu-se prin conștientizarea acestui vid universal) și Asanga (potrivit mai moderatului său sistem filosofic din secolul al IV-lea e.n., numit „al idealiștilor” sau „al practicanților metodei Yoga”, lumea înconjurătoare nu are existență, dar – la fel ca la Platon – există eul sau gândirea, care zămislește iluzia realității).
Cu câteva veacuri înaintea celor doi gânditori indieni, subtilul dialectician chinez Mo Zi (sec. V-IV î.e.n.) a exercitat o rodnică influență asupra mahāyānismului prin teza iubirii universale: „Cel ce-și iubește aproapele va fi neaparat iubit și cel ce face servicii aproapelui va fi neaparat răsplătit, iar cel ce urăște va fi urât și cel ce face rău, de rău va avea parte”.
Dezbăteam, totodată, năucitoarele asemănări dintre Unul plotinian („fără formă și de nimic limitat”, care – prin situarea dincolo de gândire – trebuie admis ca „puterea infinită de la care provine toată pluralitatea ființelor inteligibile”) și supremul Dao („nu are formă sau înfățișare, nu are culoare, sunet, gust sau miros, nu are început sau sfârșit, nu se află sus sau jos, înlăuntru sau afară, nu cunoaște binele sau răul”), implicit cu De, principiu strâns legat de Dao și echivalent în românește ba cu termenul Putere (puterea specială a individului), ba cu Virtute (spontaneitatea tuturor lucrurilor „în sensul elanului bergsonian”), sincronisme sistematizate și ilustrate ulterior de mine (martie 2017) în textul Asemănări și deosebiri între primele principii din filosofia antică greacă și taoism (daoism).
Nu în ultimul rând, purtam îndelungi discuții pe marginea oului cosmic (la indieni și vechii egipteni), formă premergătoare a desăvârșitei sfere, deoarece conține „sub coajă” germenele vieții și al existenței (Brahma, ființa supremă și „izvorul tuturor lucrurilor”, nu doar că s-a născut din ou, dar „cu gândul numai” a făcut cerul din jumătatea de sus a acestuia și pământul din jumătatea de jos), treceam în revistă suita sistemelor creaționiste antice („cu gândul” la Brahma, „cu cuvântul” Vac, predecesorul Logos-ului, la zeul indian Prajapati și „din nimicul absolut” la Augustin), neomițând „ideea preexistenței unei materii cosmice primordiale” (am numit apa) la chaldeeni (Apsu sau Oceanul-tată, Tiamat sau Haosul-mamă) și la Thales din Milet, precum și cosmogoniile din cele două versiuni ale Genesei biblice: iahvistă sau jahveistă (sec. al VIII-lea î.e.n.) și elohistă (sec. al V-lea î.e.n.), ambele descinse din vechea concepție chaldeeană.
În paranteză fie spus, concepția indiană a creației „cu cuvântul” a ajuns la Philon, teologul-filosof preocupat să dea un nou impuls Bibliei mozaice (Vechiul Testament la creștini) cu ajutorul filosofiei grecești, datorită faptului că la acea vreme (ultimul secol î.e.n.) Alexandria de la gurile Nilului era un oraș cosmopolit nu numai pentru negustori, ci și pentru învățații din toată lumea, atrași – ne înștiințează Petre P. Negulescu în masivul tratat Problema ontologică (Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1977) – „de marile înlesniri culturale, de colecțiile de manuscrise mai ales”.
Același autor ne informează cum Philon, adeptul principiilor „Dumnezeu ca Ființă transcendentă, nu poate să aibă raporturi directe cu lumea” și „Unitatea absolută (Dumnezeu) exclude multiplicitatea absolută (lumea)”, se vede nevoit să introducă mai mulți intermediari/agenți între cele două entități disjunctive, concepție preluată apoi de creștinii „încurcați în controverse”, pentru ca de la Sinodul niceean (anul 325 e.n.) să devină temelia Trinității.
Și iată în ce mod. Mai întâi, Philon împrumută de la stoici termenul Logos (rațiune), care la el – cu precizarea că „l-a creat mai întâi Dumnezeu” – are înțelesul atât de „rațiune”, cât și de „cuvânt” sau „discurs”. Însă, fiind Dumnezeul lui Philon mai filosofic, deci mai abstract decât concretul Dumnezeu vechitestamentar, El nu pronunță mai multe cuvinte creatoare, ci doar unul singur – Logos, care „avea în sine tot ce trebuie pentru ca procesul creațiunii să se desfășoare mai departe, fără altă intervenire a lui Dumnezeu” (P.P. Negulescu), căci avea rolul de „organ de concepție”. Numai că, prin natura sa, Logos-ul se situa „prea departe” de lumea ce urma să apară, așa că era nevoie de un alt intermediar, gândit ca un „organ de execuție”, cu scopul de-a transforma ideile generale ale organului de concepție în lucruri particulare. Iar acesta, la fel ca în doctrina stoică, era Spiritul (pneuma).
Din nou distanța fiind prea mare între „tendința generală” a Spiritului și lucrurile materiale ce trebuiau produse (firește, prin prelucrarea materiei informe de început), cascada descendentă a intermediarilor este completată cu îngerii și demonii, ființe spirituale prevăzute cu indispensabilul înveliș material, care le permite să lucreze materia spre „a realiza într-însa ideile”.
Primele trei ipostaze au atras atenția creștinilor și au avut un rol important în orientarea creștinismului spre neoplatonism („coloritul filozofic al celor mai mulți dintre gânditorii creștini, de la sfârșitul antichității și din prima jumătate a evului mediu, a fost neoplatonic”, precizează P.P. Negulescu), întrucât prima ipostază era „Dumnezeul unic al monoteismului iudaic”, a doua (Logos-ul) era numită de Philon „Primul născut”, ba – într-o formulare mai mult familiară decât filosofică – chiar „Fiul”, iar Spiritul (a treia ipostază) devine la creștini Sfântul Duh, astfel născându-se inexplicabila dogmă a Dumnezeului „unic și nedespărțit”, în trei ființe diferite…
Citind mult documentata carte a lui Viorel Igna (atât de încărcată cu citate, încât nu există afirmație fără una sau mai multe „proptele” cu moț filosofico-teologic), m-am mirat că nicăieri nu pomenește de sincronisme și de fascinantele teorii cosmogonice orientale, în mod deosebit de oul cosmic și influența subtilei filosofii indiene asupra lui Philon, a cărui triadă ipostazică – așa cum am arătat – stă la baza Trinității creștine și a orientat creștinismul înspre neoplatonism. Căci sfera inteligibilă a creștinismului, potrivit superbelor definiții diseminate în carte: „Dumnezeu este sfera cu centrul oriunde și circumferința niciunde”, „Imensitatea esenței lui Dumnezeu ia forma sferei”, „Spiritul este sferic” etc., purced din originala concepție a lui Philon, nicidecum din comentariile și scrierile elaborate de Marius Victorinus 300 de ani mai târziu, cu atît mai mult că acesta rămâne un zelos și inspirat filonist atunci când afirmă că „Dumnezeu «este unitatea celor trei potențe – a Ființei, a Vieții și a Gândirii»”, identificând Ființa cu Tatăl, Viața cu Fiul și Gândirea cu Duhul Sfânt.
Din păcate, în comparație cu Marius Victorinus și Augustin, cu neoplatonicienii (Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus, Damascius, Simplicius) și întreaga henologie, cu Pitagora, Xenophan, Parmenide, Zenon și Heraclit, dar mai ales cu Platon și Aristotel, alexandrinul este amintit la pagina 197 doar într-un scurt și irelevant paragraf: „(…) în reformulările lui Philon din Alexandia, care a pus pe primul loc înțelepciunea”…
Și încă ceva. Ignorând complet filosofia indiană și chineză, V. Igna urmează exemplul mult citatului Giovanni Reale, care a scris o enormă istorie a filosofiei greco-romane (la noi a apărut în 10 volume), în mod eronat intitulată Istoria filosofiei antice.
În rest, cartea prietenului Igna merită să fie citită (de inițiați și mai puțin inițiați) pentru pilduitoarea acribie cu care urmărește sfera inteligibilă (cosmică și spirituală) în filosofia antică greacă, „acasă” la neoplatonicieni și la primii teoreticieni valoroși ai creștinismului.

George PETROVAI

Vineri, 24 mai 2024, la Monumentul Holocaustului din Sighet s-a adus un omagiu și s-au comemorat victimele Holocaustului. În urmă cu 80 d eani, din Sighet plecau primele trenuri cu evrei spre lagărele de exterminare. Aproape 12000 de evrei au fost deportați din Sighet, marea majoritate a lor neîntorcându-se acasă.

Pentru a marca acest capitol sumbru din istoria umanității, Comunitatea Evreilor din Sighet și Fundația Tarbut au organizat un program în care s-au punctat tragicele evenimente declanșate în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Au fost aprinse 7 candele în memoria victimelor Holocaustului și s-au citit rugăciuni în ebraică și română.

Au vorbit despre eveniment președintele Comunității Evreiești din Sighet, David Liberman, prof. Petru Ganz, viceprimarul Sighetului Daniela Onița – Ivașcu, Ion Mariș (Rotary Club Sighet), actrița Janice Noga (interpreta rolului Janka din filmul cu același nume), Oscar Speace (scriitor și regizor). Janice Noga și Oscar Speace au ajuns la Sighet din California (SUA), la invitația Clubului Rotary din Sighet, pentru a participa la premiera europeană a filmului Janka, premieră care a avut loc în orașul nostru.
Evenimentul a fost  moderat de Peninah Zilberman (președinta Fundației Tarbut), care a implicat diverse licee în Comemorarea sigheteană, elevii sigheteni având o contribuție originală în omagierea victimelor Holocaustului.

Tânăra sigheteancă Orly Frankel a interpretat  imnurile României și Israelului și câteva cunoscute melodii evreiești și internaționale.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș