Sigheteanca Mihaela Ioana TRIFOI este Vicecampioană a României la Șah!

Campionatele Naționale ale României la Șah, pentru copii și juniori, se desfășoară la Eforie Nord în perioada 11-21 aprilie 2024.
La fete U20, șah clasic, sigheteanca Mihaela Ioana Trifoi (legitimată la CSM Sighet) a obținut titlul de vicecampioană a României. În zilele următoare se desfășoară probele de șah rapid și blitz.

Felicitări și suces în continuare, Mihaela!

Salut, Sighet!

Colaj foto: Gabriel Obadă photography & Mikiel.photo.




GENESIS – expoziția artistei vizuale Raluca IANCĂU

Marți, 23 aprilie 2024, ora 15:00, va avea loc vernisajul Expoziției „GENESIS” a artistei vizuale Raluca IANCĂU. Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației.

* * *

Raluca Maria IANCĂU s-a născut la 27.09.1990, Sighetu Marmației.
După studiile gimnaziale (Sighetu Marmației) și liceale (Liceul de Artă Baia Mare) urmează studiile superioare la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca, Licență – specializarea Design Vestimentar (2009 – 2012) și Master – specializarea Arte Vizuale (2016 – 2018). Pe parcursul studiilor universitare a beneficiat de două burse Erasmus în Polonia și Franța.
A fost asistent galerist la „Plan B Gallery”, Berlin, Germania, în perioadele 27.05.2017 – 30.09.2017 și 01.06.2018 – 30.09.2018; asistent profesor, Accademia di Belle Arti di Bari, Mola di Bari, Italia, 26.02.2020 – 30.05.2020; asistent galerist, Associazione Culturale Donne per Roma, Roma, Italia, 03.06.2020 – 01.10.2020; asistent galerist, Associazione Culturale FigurAzioni – Centro Studi Arte e Ricerca, Roma, Italia, 02.10.2020 – 02.03.2021.
A participat cu lucrări la expoziții colective în Baia Mare, Sighet, Cluj – Napoca, București, Torino (Italia).
A avut câteva expoziții personale la Sighet și Cluj – Napoca.
În prezent este studentă doctorand la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca și liber-profesionist.

Salut, Sighet

 




Semn de carte: George PETROVAI – „ILUMINĂRI PERENE”

La Editura Valea Verde din Sighet a apărut  un nou volum semnat de George PETROVAI: ILUMINĂRI PERENE (editor – Ion Mariș, design copertă & tipar – Aska Grafika). Volumul de poezii este dedicat medicului și poetului Irimie Lenghel.

Cartea a apărut cu sprijinul financiar oferit de ing. Gavrilă DRIMUȘ (administrator S.C. ADETRANS S.R.L. Sighetu Marmației),Ioan VANCEA și Laurențiu VANCEA  (medici veterinari, administratori S.C. LAURENVAN S.R.L.) și ing. Liviu Vasile DUNCA (†).

Salut, Sighet!




Anomalii postdecembriste (autor, George Petrovai)

După mai bine de trei decenii de postdecembrism, România este atât de bogată în anomalii și neîmpliniri (codașa Uniunii Europene la nivelul general de trai, cu un gol populațional de circa șase milioane suflete, cu o datorie externă ce depășește 150 miliarde euro, cu economia, sănătatea, învățământul și educația vraiște etc.), încât este cu neputință să alcătuiești o listă completă a nenorocirilor economico-sociale abătute asupra României de tâlharii interni și externi, bașca cea a dezastrelor moral-spirituale (sporul semidocților, mitocanilor și falșilor culți, preponderența preocupărilor strict materiale în fața celor cultural-educative – Institutul Național de Statistică a dezvăluit recent că peste 11 milioane de români, dintr-un total de vreo 18 milioane, în ultimii ani n-au citit nici măcar o carte ș.a.m.d.).

Da, căci realitatea demonstrează nu numai strânsa legătură dintre planul spiritual-cultural și cel material-civilizatoriu (cu necesara prioritate acordată primului, așa ca în secolul de aur al  Greciei antice), ci și faptul că în prim planul istoriei rămân doar popoarele și națiunile cu culturi temeinice, pe când cele dedate războaielor de cotropire, prădăciunilor, consumului și trândăviei (precum mongolii și otomanii) sunt împinse la periferie, mai înainte de-a fi înghițite de uitare.

Astfel stând lucrurile și nedorind o supradimensionare a prezentului text (nu-mi este indiferent disconfortul unora dintre cititori !), mă voi opri la cele dovezi, care în opinia mea sunt cele mai elocvente în acest sens, prin persistența în timp și influența exercitată asupra corpusului social (numărul și mărimea dezastrelor provocate).

Sigur, prima în această catastrofică serie pentru țară și popor este lovitura de stat din Decembrie 1989, pe care înfăptuitorii ei (grupul de alogeni bolșevizați, în frunte cu Ion Iliescu, Silviu Brucan și Petre Roman), cu sprijinul serviciilor secrete străine, țin morțiș să o numească revoluție. Că doar de aia a fost scoasă lumea în stradă, s-a creat haosul televizat și s-a vărsat atâta sânge nevinovat…

Acuma, nu fiindcă această revoltă nu era necesară, după ce liderii planetari (american și sovietic) s-au întâlnit la Malta și au decis că bolșevismul european, inclusiv cel sovietic, și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul, iar cei mai mulți trăitori pe aceste meleaguri se săturaseră până peste cap de dictatura ceaușistă și – vorba lui Jean-Paul Sartre – doreau cu aprindere să fie „condamnați la libertate”.

Atâta doar că la noi revolta a fost altminteri ca în celelalte state europene bolșevizate (a se citi „era însetată de victime”) și că, îndată după aceea, ea s-a dovedit o adevărată cutie a Pandorei pentru țară și grosul nației, deoarece – odată deschisă de mâinile necușere ale „umplătorilor vidului de putere” de după asasinarea Ceușeștilor – a ticsit spațiul mioritic cu toate relele din lume: minciună, hoție, impostură, ipocrizie, incultură, cruzime mineriadică (și nu numai).

Deși evenimentele s-au derulat sub ochii noștri (unii pe baricade, cei mulți și naivi în fața televizoarelor), nici după trei decenii și jumătate nu ni se spune adevărul gol-goluț (vorba e, câți știu ce sfori s-au tras în culisele puterii planetare?!), iar criminalii morali nici vorbă să fie pedepsiți pentru dispozițiile politice și ordinele militare date întru făptuirea multiplelor forme ale genocidului național: biologic, social, economic, cultural-educațional, identitar.

A doua mare catastrofă rezultă din „legile făcute de hoți pentru hoți” (Traian Băsescu). Adică nu numai că sunt prost întocmite (încâlcite, ambiguizate, lesne interpretate și aruncate în derizoriu de avocații cârciogari), nu numai că unele dintre ele sunt cu dedicație (de pildă, pentru pensionarea magistraților și polițiștilor la 45-50 de ani, respectiv pentru reeșalonarea datoriilor companiilor clientelare, ba chiar ștergerea unora dintre obligațiile fiscale ale acestora către statul mafiot), dar majoritatea actelor normative au menirea să încurajeze fărădelegea și să-i facă scăpați pe răufăcători (îndeosebi pe cei cu ștaif), astfel încât enorma confuzie și nemulțumire socială, învecinate cu haosul, alimentează (a se citi „subminează”) de zor instituțiile statului  nostru eșuat.

Păi cum să meargă lucrurile în chip mulțumitor pentru cei mulți, când Legea fundamentală/Constituția este atât de păcătoasă (n-am știre să mai existe pe undeva o struțo-cămilă de tip semiprezidențial), iar legile ba sunt încălcate grosolan prin neaplicare, ba nițel edulcorat prin aplicarea lor parțială și/ sau cu mare întârziere?! Că, de, la noi hoțul neprins e om cinstit, așa că toate formațiunile politice postdecembriste și-au îngroșat și continuă să-și îngroașe rândurile cu faimoși „descurcăreți”, care – atunci când nu-și ating scopurile mârșave (imunitate sau intangibilitate juridică, sinecure, funcții plătite regește, ranguri, tinichele) – la țanc trec în tabăra adversarilor…

De pildă, în completarea găunoaselor promisiuni ale primului om din statul eșuat („România lucrului bine făcut”, „România educată”, dublarea alocației de stat pentru copii etc.), câțiva ani la rând guvernanții noștri de haram nu s-au sinchisit de faptul că există Legea indexării și că aceasta îi obligă, chiar mai abitir decât pe oamenii de rând (da, căci ei se consideră modele de străduință și vrednicie), să crească pensiile și veniturile tuturor cârmuiților, nu doar ale lor și ale altor mari nesimțiți, cu rata reală a inflației. De-abia la începutul acestui an multielectoral, „rotativii” și-au amintit de indexări (mă rog, doar una parțială de 13% și un pic, deoarece inflația la produsele de bază era atunci de peste 30% și tot crește!), ba chiar au găsit resursele financiare necesare, inclusiv pentru recalcularea/ întregirea milioanelor de pensii „jumulite” de ei și ai lor.

Indiscutabil că aceste măsuri tardive sunt binevenite, dar să nu fie văzute ca niște sporuri/ majorări izbutite de destoinicia și omenia ciolacilor, ci ca niște drepturi consfințite prin lege. Numai că trebușoara asta tare seamănă cu mita electorală (de ce doar în multielectoralul an 2024 s-au găsit bani pentru românii de rând?!) și cu lovitura sub centură aplicată partenerilor de rotativă…

N-are rost să ne întrebăm cine va plăti cândva pentru progresiva sărăcire a grosului românilor (prin micimea veniturilor, mărimea taxelor și impozitelor, inflație, neindexarea ritmică), pentru că nimeni n-a fost și nu va fi vreodată sancționat pentru astfel de marafeturi, mai ales când decidentul este policefal: Parlament, Guvern, curți, consilii, comitete, comisii. În schimb, merită să ne întrebăm și să întrebăm, de ce statul român plătește consistente despăgubiri cetățenilor care câștigă procese la CEDO, când corect ar fi să li se rețină adevăraților vinovați (procurori, judecători) din enormele și nemeritatele lor lefuri?!…

Că tot suntem în an electoral și la mai puțin de două luni distanță de alegerile comasate din 9 iunie (europarlamentare + locale), avem dovada celei mai jegoase încălcări a Legii 208/2015, potrivit căreia campania electorală durează 30 de zile (se încheie la ora 7 în sâmbăta care precedă data alegerilor) și, printre multe altele, afișele electorale nu pot să depășească, în locuri special amenajate, maximum 50×35 cm.

Ei bine, legea este astfel (ne)respectată, încât – cu două luni înaintea primului scrutin – țara-i plină ochi de corturi și afișe gigantice, iar catindații harnici (!) și neobrăzați își fac mendrele încă de la începutul lunii martie (cu mărțișoare electorale și flori politice de Ziua femeii), ba unii chiar de la încheierea precedentului scrutin.

De exemplu, pe 6 aprilie strada noastră a fost invadată de auriști (nu cumva acronimul trebuia să provină de la Convenția pentru Unitatea Românilor?) întru burdușirea cutiilor poștale cu mincinoasele lor materiale pentru europarlamentare (cică ei și numai ei ar fi „Apărătorii patriei române în Europa”).

Păcat, zic eu, de intelectualii care – în goană după demnități și avantaje materiale – se prefac a crede în această jalnică făcătură, doldora de extremiști și suveraniști à la Moș Teacă, făcătură condusă de un fost ultraș grobian, fără vreun program judicios de guvernare și, în consecință, evitată de politicienii rezonabili din țară și străinătate.

George  PETROVAI

 




Tichetele de călătorie pentru pensionari şi rezolvarea specific românească (autor, Horia Picu)

Să încep cu „rezolvarea” specific românească a chestiunii: nu se poate! Sau, altfel spus, am rezovat-o şi pe-asta, dar rămâne tot aşa!

Despre ce-i vorba.

Am făcut un calcul. Am presupus că un pensionar stă în Timişoara şi trebuie să meargă cu trenul la Bucureşti de cât de multe ori poate într-un an, deci mai mult de şase drumuri dus-întors cu preţ redus (cu preţ redus, nu gratis!) pe care Statul, în bunăvoinţa sa, i le acordă cu mărinimie.

https://mersultrenurilor zice că pentru un adult, drumul pe calea ferată de la Timişoara la Bucureşti Nord costă, la clasa a doua, 131, 5 lei, iar pentru un pensionar, în aceleaşi condiţii de călătorie, costă 68, 5 lei. Făcând scăderea, rezultă 63 de lei.

Avantajul pensionarului dispare după şase drumuri dus-întors, dar ce ne facem dacă omul are de călătorit mult mai mult? Atunci are de ales. Ori îşi pune pofta-n cui, sau sănătatea, sau posibilitatea de a sta şi a-şi îngriji nepoţii, sau… treaba lui ce caută la Bucureşti! Sau… ce caută atât de des la Timişoara, el fiind bucureştean!

Ministrul Muncii, Bucura Oprescu, zice că: „că scopul tichetelor de călătorie pe care le primesc pensionarii din România este de a-i ajuta pe aceștia să fie activi indiferent de vârstă, motiv pentru care tichetele nefolosite nu pot fi nici transformate în vouchere și nici nu pot fi primiţi bani pe ele. Aceste tichete sunt un drept pe care noi l-am gândit, şi-n vechile legi ale pensiilor au existat aceste drepturi, tocmai în sensul de incluziune socială şi de meținere a vieții active a pensionarilor, de a le da posibilitatea să călătorească. Acestea nu pot fi transformate în vouchere sau altceva tocmai pentru a menține acest drept. Pe lângă alte drepturi pe care le au, pensionarii au şi acest drept de a călători datorită acestor tichete”, a precizat ministrul Muncii în emisiunea România la raport, conform Bugetul.ro”. (sursa: https://cugetliber.ro)

Asta numai gândire nu-i! Dacă pensionarii ar putea folosi legal tichetele de călătorie ale altor pensionari (rude, vecini, cunoscuţi), ar avea de câstigat şi călătorii, şi CFR-ul!!! O procură notarială că pensionarul „X” folseşte tichetele de călătorie de la pensionarul „Y” (dacă vigilentul Stat are nevoie de dovezi!) sau doar prezentarea tichetului de călătorie, indiferent al cui ar fi şi astfel toată lumea ar fi mai mulţumită.

Unii pensionari sunt mai în putere şi ar putea călători mai mult si mai des dacă ar avea reducereile date de tichete. Alţi pensionari, fac „colecţii” an de an de tichete de călătorie pe care n-au cum să le folosească, din motive de vârstă, de sănătate, sau că pur şi simplu, n-au unde sau la cine să meargă.

La noi, pensionarii sunt încurajaţi să meargă cu preţ redus doar (!) şase drumuri încolo, şase drumuri încoace!
Restul, e pe bani mai mulţi şi o rezolvare, cum spuneam, specific românească…

Horia PICU




Sacul şi peticul. Poveste sigheteană (autor, Horia Picu)

Trec destul de des pe lângă garajele aflate lângă Şcoala generală „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei. Au apărut nişte petice de asfalt pe ici, pe colo. Le-am şi pozat, că cine ştie… prima ploaie mai vijelioasă şi dovada că s-a lucrat pe-acolo n-am mai avea de unde s-o luăm.

Văzând peticirea specifică pe care o suportă an de an multisecularul nostru oraş în ultimii treizeci de ani şi mai bine, mi-a venit ideea să-i spun articolului de faţă „Sacul şi peticul”. Peticul, peticele, peticirea. Aici e clar. Peticire, sau improvizaţie, sau muncă de mântuială. Important e să ţină lucrarea până se taie pnglica, sau trec alegerile.

Peticire… Atât s-a putut, atâţia bani ne-a dat „ăl de sus”. N-am scris „Ăl”, deci mă refer la fonduri care curg de la un robinet numit Baia Mare, sau de la unul mai mare numit Bucureşti, sau la unul şi mai mare, dar ăsta îţi dă doar dacă ştii cum trebuie să ceri, numit U.E.

Cu petice de asfalt ne întâlnim în fiecare an. Suntem obişnuiţi cu ele. Sau, folosind un termen general valabil, ne-am obişnuit cu peticul de peste tot. Se mai pune o floare, se mai taie nişte crengi, se mai mătură şi se „îndrumă” gunoiul stradal spre gurile de scurgere, se mai pun nişte borduri, din când în când suntem anunţati că s-au retrasat nişte marcaje rutiere. Cu alte cuvinte, se mai pune de o improvizaţie. Adică se mai peticeşte ceva, pe undeva.

Este o postare pe internet care m-a inspirat pentru titlu. Se poate citi, e o foarte frumoasă fabulă despre un sac şi un petic, pe: https://bookwrite.home.blog/2023/11/20/sacul-si-peticul-poem-fabula-2/

Mai greu este să găsesc cine sau ce-i sacul în povestea sigheteană. În fabulă, sacul nu acceptă peticul, dar soarta nemiloasă îi ştirbește mult din mândrie şi, decât să rămână fără grâu în el, care se tot scurge prin gaură, acceptă să fie peticit.

Sighetul se peticeşte în loc să primească „haine noi”, pe măsura importanţei sale istorice. Ar putea avea clădirile înnoite care să arate ca şi cum cei de azi le-au ridicat.

Totuşi, nu poate merge improvizaţia pe care o vedem an de an la nesfârşit… În fabulă, scrie că „Țăranul întinse supărat/ Sacul cel rupt cu grâne scurse/ Şi aşteptă ca croitorul/ să-l peticească iute”.

Adică avem un sac, un petic, dar apare şi un croitor. Îl aşteptăm şi noi la Sighet pe „Croitoraşul cel viteaz”, dar asta-i altă poveste.

De iunie…

Horia PICU

 




ION BLEDEA – 75, în floarea vârstei creatoare. LA MULȚI ANI!

Unii sunt tentați să acrediteze ca artist doar pe cel ce deține un atestat universitar, ceva similar, sau măcar să se bucure de recunoaștere publică după îndelungate eforturi personale în a-și concretiza talentul/vocația ca autodidact depășind astfel prejudecăți minimalizatoare. În definitiv, criteriile estetice trebuie să primeze în ambele situații; pentru că nu puține sunt cazurile când atestatele instituționale n-au fost validate în experiența artistică, nici de critica de specialitate sau de iubitorii de artă.

Ion Bledea reprezintă, în optica mea, un exemplu fericit de artist ce și-a propus evadarea din rândul artiștilor așa-zis amatori (deloc în sens peiorativ), pentru a-și construi cu răbdare, metodic, autodidact, un profil de sculptor în sens modern, El își revendică cu mândrie modelele din tinerețe, în măiestria meșterilor populari, constructori de case, biserici, porți, artefacte ce constituie patrimoniul identitar al culturii și civilizației maramureșene. Explicabil, pentru că Ion Bledea este originar din Bârsana, localitatea cu mulți meșteri populari talentați, dintre care îl amintesc pe regretatul Toader Bârsan, cu reputație internațională.
Îl cunosc pe Ion Bledea din tinerețe și i-am urmărit evoluția. Am participat la deschiderea unor expoziții personale, i-am vizitat impresionantul atelier și exrtraordinara colecție de lucrări, reprezentând etapele lui de creație. Aici se poate sesiza etapa/ momentul în care el s-a „reinventat” făcând saltul spre sculptura modernă, și-a asumat cu îndârjire acest proiect, prin lucrări de certă originalitate formală și expresivitate, confirmându-și talentul și codul estetic, definindu-și identitatea artistică de sculptor. Prin expozițiile personale, participări la expoziții colective, tabără de sculptură în țară și peste hotare (Franța și nu doar), este valorizat inclusiv în familia sculptorilor consacrați și foarte prețuit în comunitatea sigheteană și maramureșeană. Dar a rămas mereu la prima sa dragoste – lemnul, materia primă a artei sale în care și-a concretizat inspirat imaginația de sculptor: opera lui este o veritabilă „pădure” de sculpturi, de-ar fi să amintesc foarte originala lui expoziție în generoasa curte a casei sale, din ultimii câțiva ani.
La împlinirea celor 75 de ani de viață, îi urez prietenește multă sănătate și putere de muncă, să adauge operei sale noi lucrări în care să se regăsească cu harul și energia ce i-au însoțit viața.

Gheorghe Mihai BÂRLEA
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Ion Bledea redă echilibrat multiplicitatea și unicitatea Maramureșului, cu vigoare, într-o risipă de energie creatoare continuă. Toate chipurile de maramureșeni ce le-a sculptat poartă urma caldă a mângâierii sale. El aspiră la redarea exhaustivă a tuturor ipostazelor în care ființează oamenii locului, din rândurile lor, ca un insider al Marmureșului, ca un locuitor al Substanței Maramureș. La un iconostas al Maramureșului trudește Meșterul…
Văzând un film cu el (produs de Asociația Valea Verde), cercetându-i una câte una pădurea de lucrări sau vreuna monumentală (de pildă „Maramureșenii și Marea Unire”, în elaborarea ei de la buștean la frescă), am înțeles situarea artistului în intimitatea devenirii pădurii și a lemnului, sincronizarea artei sale cu ritmurile veșniciei. De unde o anume demnitate ritualică, dominantă de o umanitate profundă, colorată cu elemente de fabulos sau satiric. De parcă maramureșenii din lucrările sale ar zice: „Iar noi locului ne ținem…”
Exhaustivă voindu-și arta și infinită iubirea-i de Maramureș, Ion Bledea mai are mult de lucru. De aceea îi doresc La Mulți Ani și spor în arta sa!

Marin SLUJERU
(poet)

* * *

Bubu, omul care, după părerea mea, ar merita premiul pentru cel mai bun bunic din lume! Nu cred că sunt destule cuvinte ca să pot descrie admirația, respectul și iubirea pe care i-o port bunicului meu. Încă de mică, am știut mereu că Bubu este cel care îmi poate schimba starea de spirit din una proastă în cea mai bună printr-o simplă glumă sau un simplu zâmbet. Am crescut cu el și alături de el și abia acum când m-am mutat departe de casă realizez cât de frumoasă mi-a făcut copilăria și cât de norocoasă sunt că el este bunicul meu. Mereu mă voi mândri cu el, iar Bubu, azi de ziua ta, vreau să-ți promit ca te voi face întotdeauna mândru și mereu voi spune lumii că am cel mai bun bunic.
La mulți ani, Bubu!

Antonia Ilaria ȘTEȚIU
Studentă,
Academia de Studii Economice (ASE) București
Relații Economice Internaționale

* * *

La mulți ani!… Celui care a câștigat multe concursuri, diplome și premii cu sculptura în lemn. Acum la ceas aniversar mă gândesc la zecile de sculpturi monumentale ale lui Ion Bledea ce decorează parcurile și grădinile publice din mai multe țări. În Franța are peste 20, multe sunt „Tronuri”. Trudite cu dalta și barda a adus meșteșugul cioplitorilor tradiționali la cota de obiecte de artă.
Cel mai răsucit și noduros butuc de lemn, sub ochiul său atent și ager de bun desenator, manevrând cu mintea și mâna dalta, ajunge să „developeze” o formă ce bucură privirea semenilor. Harul, jertfa și dăruirea artistului generează frumosul, îndreptățindu-i cel mai înalt Tron.

Ioan TIVADAR
(profesor, colecționar de artă)

* * *

Artistul Ion Bledea a ajuns la vârsta când poate privi înapoi cu… MÂNDRIE! A muncit și a creat pentru două vieți, ar putea să se odihnească fără regrete dar, din câte am văzut, dl. Ion Bledea își desăvârșește, cu fiecare an pe care-l parcurge, OPERA. Este o bucurie că este conCetățeanul nostru de Onoare și reper al Sighetului. La Mulți Ani!... cu cât mai multe lucrări splendide!

Brîndușa OANȚĂ
(coordonator „Salut, Sighet!”)

* * *

Ion Bledea este un om dintr-o bucată… de Maramureș, este artistul care înnobilează lemnul redându-i viața „retezată” temporar. De zeci de ani Ion Bledea povestește lemnului, îi dă nume, îl domină, îl modelează, înzestrându-l cu expresivitate și frumusețe.
Despre perseverența omului nesofisticat, „omul pădurii”, care trăiește pentru a îngriji pasional/ pasionat copiii muncii sale, putem vorbi și azi, la aniversarea celor 75 de ani trăiți și nerisipiți. Ion Bledea nu știe să piardă timpul, de mulți ani de când îl cunosc, își contorizează viața în sculpturi, în noi lucrări, preocuparea lui fiind – mai nou – expozițiile din grădina lui, din grădina lui și-a soției care îi este continuu alături, susținându-i talentul.
Prietene, știu că 75 de ani n-ar înseamna nimic dacă n-ai avea cealaltă viață dăruită creației și știu că… dăruind viață lemnului dăruiești o parte din sufletul tău privitorilor, admiratorilor sculpturilor tale.
Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai reușit, că ai fost onorat cu premiul suprem din partea celor care trăiesc prin și pentru artă și care te admiră?!
La mulți ani!… în tihna grădinii tale/ voastre…
La mulți ani, Ioane!… în mijlocul familiei tale de lucrări…
La mulți ani, Prietene!… alături de cei care te prețuiesc și te respectă!

Ion MARIȘ
(Coordonator Editura Valea Verde)

 

Foto: Ion Mariș




PoetikS: Ion POPESCU-BRĂDICENI

Sonete semiotice și metasemiotice

Colac de lauri

Ești singur pe o balustradă.
Aștepți iubita-ți să te vadă
când te vei arunca în gol.

Dai orizontului ocol.
Răbdarea-ți e-ncercată greu.
Ai fost năpraznic derbedeu.

Azi ești de din tării căzut
în raiul macilor arzând
peste splendoarea unui gând
arhetipal, nestrăbătut

de vreo melancolie cruntă
va fi cândva încă o nuntă.
Tu rătăci-vei pe coclauri
pe fruntea-ți c-un colac de lauri.

Noua Arcă

Iar un bătrân matroz,
când poposi în Oz,
își făcu semnu’ crucii:
confrații săi haiducii

îl vor Conducător
al bravului popor
prea crunt exploatat.
Însuși străvechiul Stat

e-n faliment. Se-ncearcă
o ultimă soluție,
o megarevoluție

pe-atregul continent.
Istoria prea lent
își face-o Nouă Arcă!

O lume pe dos

E dimineață în amurg.
Stelele fixe, toate, curg.
Tu taci, vorbind la nesfârșit.
Clopotu-n deal s-a înnegrit.

Ecoul face pe eroul,
în lupta grea cu balaurul.
Cel mai frumos e cel urât:
în loc de bot are un rât

poetul-electrician:
încerc să-l scot la un liman.

Acest tablou foarte complex
se umple cu dulăul Rex.

Toate-s pe dos de-o vreme-n coace
și prin războaie, prin răstoace.

Dulăul latră și nu scrie
așa, deodată, poezie.

Pe metereze de poem

 Port acest carnet cu mine
de trei zile și mai bine.
Și mai bine și mai cum.
Poate-oi scrie vreun pantum.

Am de gând să mă revolt
cât mi-s viu (deci deloc mort)
și heraldic paladin
duc la subțioară un crin.

Crin cu aură zeiască,
simultan și poezească
cine scrie să trăiască.

Să-un-în versuri condenseze
toate simțurile-mi treze:
tot mai sus, pe metereze.

Transsonet la Putredul Occident

Căzut în extaz, contemplu cerul.
Ascult râul curgând, evident: heraclitic.
Aud iarba din câmpie crescând.
Livada cu vișini s-a înroșit.

Unchiul Nicolae își repară bicicleta
iar taică-miu, Ion Popescu-Călărașu,
îi zice maică-mi, Elena Popescu-Mocioi:
„Mă muiere, ne-am îmburghezit!
O fi bine? O fi de rău?
De-aia trăim sub dictatură?”

Trăgând cu urechea, dau iute
radioul pe „Europa liberă”
ori pe „Vocea Americii”. Să mă

conving eu însumi cum mai merg
lucrurile prin „Putredul Occident”.

Necăzuta stea

Un palatin trecea mereu.
Uitase vorbele în vânt.
Războiul, pe întreg pământ,
holera, traiul tot mai greu
îl năuciseră. Sub cort,
zi după zi chema cadâne.
Se întreba ce-o mai rămâne
din dânsul mort, pururea mort.

Iar palatin-acest dorea
o-ntâmpinare în azur
a zeilor cu-abstract contur.

Iar Sânziana c-un condur
în mâna stângă să-l îmbie
spre cuibul ei din veșnicie

din încă necăzuta-i stea.

* * *

Ion POPESCU-BRĂDICENI s-a născut la 5 noiembrie 1954, în Târgu-Cărbuneşti. A urmat anii de liceu la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, unde în 2002 a obţinut şi titlul de doctor în filologie cu teza „Mitul Edenului/ Paradisului/ Raiului în poezia română interbelică”.
Cărți publicate: Extazul păsării de rouă, Edit. Scrisul Românesc, 1986; Sufletul grâului, Editura Scrisul Românesc, 1989; Serile la Brădiceni I. Arte transpoetice, Ed. Limes, 2008; Serile la Brădiceni II. Linia Imaginot, Ed. Limes, 2009; Tranşee de cristal, Ed. Scrisul Românesc, 2012; Fluturi pe frezii, Ed. Scrisul Românesc, 2013; Ars poetica transversalia, Ed. Scrisul Românesc, 2013; Călcâiul lui Ghilgameş, Ed. TipoMoldova, 2016; Istoria lui Abrasax în Era transfilosofică şi transpoetică, Ed. TipoMoldova, 2016; Cântece şi totuşi poeme. Biblioteca revistei Convorbiri literare, octombrie 2016; Grădina de(-)mentă, Ed. TipoMoldova, 2017; Ordinul lui Orpheus, Ed. Pim, 2018; Manuscrisul lui Ieronim Contemporanul, Editura Pim, 2018; Ezoterezia. Meditaţii în imponderabil, Editura TipoMoldova, 2018; Ordinul lui Orpheus. Paradigmaticul Stat, Editura PIM, 2019; Reinventarea lui Orpheus. Editura TipoMoldova, Iaşi, 2020.
A colaborat la publicațiile: „Literatura şi Arta” (Chişinău), „România literară”, „Viaţa Românească”, „Tomis”, „Ramuri”, „Vatra”, „Astra”, „Transilvania”, „Argeş”, „Luceafărul”, „Poesis”, „Nord Literar”, „Convorbiri Literare”, „Steaua”, „Rostirea Românească”, „Amfiteatru”, „Familia”, „Portal Măiastra”, „Mozaic”, „Contemporanul”, „New York Magazin”, „Journal of Romanian Literary Studies”, „Poezia”, „Discobolul”, „Conta” ş.a
În 2014, a fost distins cu Premiul „C.C. Datculescu” al Festivalului Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a VII-a, Râmnicu-Sărat/ Edineţ (Basarabia), pentru volumul Pasărea Măiastră. În 2020, juriul Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” (ediţia a XXXX-a) l-a desemnat laureat la secţiunea Opera Omnia scriitori gorjeni. La cea de-a XXXVIII-a ediţie i s-a decernat Premiul pentru Arghezologie (în 2018) pentru „Poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi/ Tudor Arghezi în contextul secolului XXI”.
Despre opera sa literară au scris: Constantin Cubleşan, Ladislau Daradici, Victor Ştir, Nicolae Dabija, Teodor Vidam, Gheorghe Grigurcu, Ion Hirghiduş, Adrian Alui Gheorghe, Vasile Spiridon, Theodor Codreanu, Emilian Marcu, Adrian Dinu Rachieru, Anatol Ciocanu, C.Stănescu, Grigore Traian Pop, Alexandru Sfârlea.
A fost tradus în limbile franceză, italiană, rusă, engleză, germană şi greacă.
Din 2020, Ion Popescu-Brădiceni este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.

Salut, Sighet!




Înainte de alegeri, CJ Maramureș virează 50 milioane de euro Primăriei Sighet!

Azi, Consiliul Județean Maramureș a decis să facă un gest compensator pentru a marca nu doar trecerea la ora de vară, respectiv vara alegerilor, dar și un gest de reverență față de municipiul cel mai penalizat financiar, ca urmare a parteneriatului de subzistență PNL – PSD din actualul mandat.

Din câte se pare, suma de 50 milioane de euro, alocată din fondul de rezervă al CJ Maramureș, a fost condiționată de trecerea in corpore a Organizației PSD Sighet la PNL. Se pare că majoritatea organizației a votat – disciplinată – pentru trecerea în tabăra PNL (urmând ca în viitorul apropiat să se procedeze… viceversa)  cu o singură condiție, 20% din sumă să fie virată – bonus – ONG –urilor pol-active din Sighet.

Pe surse am aflat că – în sfârșit – s-a realizat consensul (primar, viceprimar, Consiliul Local Sighet), iar suma rămasă (dacă va mai rămâne ceva pentru următorul mandat) va fi împărțită în mod egal tuturor sighetenilor (un fel de indemnizație specială pentru cei care au mai rămas în oraș).

Din alte surse am aflat că AUR-ul va contesta în instanță logica repartizării sumei alocate de CJ, ei dorind în mod imperios să nu se cheltuie nimic înainte de alegeri din cele 50 milioane de euro, urmând ca după comasate, din toată suma plus fonduri europene strategice, să încerce să demareze lucrările la tunelul pe sub Gutin (pentru că acolo este aur) care se va conecta cu Barajul Runcu. Prin urmare Tunelul cu Barajul Runcu vor putea fi folosite alternativ atât pentru transport rutier cât și pentru transport acvatic (urmând ca Sighetul să redevină port).

Aceasta este prima veste bună înainte de alegeri, în următoarele săptămâni se pregătesc și alte surprize financiare pentru sigheteni, pe care toți le vor simți după 09 iunie a.c.

Π Bun_e

 

NR: Trăiască 1 aprilie, ziua oamenilor – de bună voie – păcăliți!




Sărbători Pascale Binecuvântate!

Sighetenilor – de acasă și din diaspora – și tuturor celor care sărbătoresc azi Paștele, echipa noastră de redacție le urează/ Szerkesztőségünk a szigetieknek – itthonról és a nagyvilágból – és mindazoknak, akik ma húsvétot ünnepelnek/ A quelli di Sighet – da casa e dalla diaspora – ma anche a tutti coloro che oggi celebrano la Pasqua, la nostra redazione augura/ Aux habitants de Sighet – de chez eux et de la diaspora – et à tous ceux qui célèbrent Pâques aujourd’hui, notre rédaction leur souhaite/ Den Menschen in Sighet – aus der Heimat und aus der Diaspora – und allen, die heute Ostern feiern, wünscht unsere Redaktion/ To the Sighet citizens – from home and from the diaspora – and to all those who celebrate Easter today, our editorial team wishes/ A la gente de Sighet – de casa y de la diaspora – y a todos los que celebran hoy la Pascua, nuestro equipo editorial les desea/ Aos residentes de Sighet – de casa e da diáspora – e a todos os que hoje celebram a Páscoa, a nossa equipa editorial deseja-lhes/ Mieszkańcom Sighet – z domu iz diaspory – oraz wszystkim obchodzącym dziś Wielkanoc nasza redakcja życzy:
Paște Fericit!
Kellemes Húsvéti Ünnepeket!
Buona Pasqua!
Joyeuses Pâques!
Frohe Ostern!
Happy Easter!
Felices Pascuas!
Feliz Páscoa!
Wesołych Świąt Wielkanocnych!

Salut, Sighet!

 

Foto: I. Mariș