După mai bine de trei decenii de postdecembrism, România este atât de bogată în anomalii și neîmpliniri (codașa Uniunii Europene la nivelul general de trai, cu un gol populațional de circa șase milioane suflete, cu o datorie externă ce depășește 150 miliarde euro, cu economia, sănătatea, învățământul și educația vraiște etc.), încât este cu neputință să alcătuiești o listă completă a nenorocirilor economico-sociale abătute asupra României de tâlharii interni și externi, bașca cea a dezastrelor moral-spirituale (sporul semidocților, mitocanilor și falșilor culți, preponderența preocupărilor strict materiale în fața celor cultural-educative – Institutul Național de Statistică a dezvăluit recent că peste 11 milioane de români, dintr-un total de vreo 18 milioane, în ultimii ani n-au citit nici măcar o carte ș.a.m.d.).
Da, căci realitatea demonstrează nu numai strânsa legătură dintre planul spiritual-cultural și cel material-civilizatoriu (cu necesara prioritate acordată primului, așa ca în secolul de aur al Greciei antice), ci și faptul că în prim planul istoriei rămân doar popoarele și națiunile cu culturi temeinice, pe când cele dedate războaielor de cotropire, prădăciunilor, consumului și trândăviei (precum mongolii și otomanii) sunt împinse la periferie, mai înainte de-a fi înghițite de uitare.
Astfel stând lucrurile și nedorind o supradimensionare a prezentului text (nu-mi este indiferent disconfortul unora dintre cititori !), mă voi opri la cele dovezi, care în opinia mea sunt cele mai elocvente în acest sens, prin persistența în timp și influența exercitată asupra corpusului social (numărul și mărimea dezastrelor provocate).
Sigur, prima în această catastrofică serie pentru țară și popor este lovitura de stat din Decembrie 1989, pe care înfăptuitorii ei (grupul de alogeni bolșevizați, în frunte cu Ion Iliescu, Silviu Brucan și Petre Roman), cu sprijinul serviciilor secrete străine, țin morțiș să o numească revoluție. Că doar de aia a fost scoasă lumea în stradă, s-a creat haosul televizat și s-a vărsat atâta sânge nevinovat…
Acuma, nu fiindcă această revoltă nu era necesară, după ce liderii planetari (american și sovietic) s-au întâlnit la Malta și au decis că bolșevismul european, inclusiv cel sovietic, și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul, iar cei mai mulți trăitori pe aceste meleaguri se săturaseră până peste cap de dictatura ceaușistă și – vorba lui Jean-Paul Sartre – doreau cu aprindere să fie „condamnați la libertate”.
Atâta doar că la noi revolta a fost altminteri ca în celelalte state europene bolșevizate (a se citi „era însetată de victime”) și că, îndată după aceea, ea s-a dovedit o adevărată cutie a Pandorei pentru țară și grosul nației, deoarece – odată deschisă de mâinile necușere ale „umplătorilor vidului de putere” de după asasinarea Ceușeștilor – a ticsit spațiul mioritic cu toate relele din lume: minciună, hoție, impostură, ipocrizie, incultură, cruzime mineriadică (și nu numai).
Deși evenimentele s-au derulat sub ochii noștri (unii pe baricade, cei mulți și naivi în fața televizoarelor), nici după trei decenii și jumătate nu ni se spune adevărul gol-goluț (vorba e, câți știu ce sfori s-au tras în culisele puterii planetare?!), iar criminalii morali nici vorbă să fie pedepsiți pentru dispozițiile politice și ordinele militare date întru făptuirea multiplelor forme ale genocidului național: biologic, social, economic, cultural-educațional, identitar.
A doua mare catastrofă rezultă din „legile făcute de hoți pentru hoți” (Traian Băsescu). Adică nu numai că sunt prost întocmite (încâlcite, ambiguizate, lesne interpretate și aruncate în derizoriu de avocații cârciogari), nu numai că unele dintre ele sunt cu dedicație (de pildă, pentru pensionarea magistraților și polițiștilor la 45-50 de ani, respectiv pentru reeșalonarea datoriilor companiilor clientelare, ba chiar ștergerea unora dintre obligațiile fiscale ale acestora către statul mafiot), dar majoritatea actelor normative au menirea să încurajeze fărădelegea și să-i facă scăpați pe răufăcători (îndeosebi pe cei cu ștaif), astfel încât enorma confuzie și nemulțumire socială, învecinate cu haosul, alimentează (a se citi „subminează”) de zor instituțiile statului nostru eșuat.
Păi cum să meargă lucrurile în chip mulțumitor pentru cei mulți, când Legea fundamentală/Constituția este atât de păcătoasă (n-am știre să mai existe pe undeva o struțo-cămilă de tip semiprezidențial), iar legile ba sunt încălcate grosolan prin neaplicare, ba nițel edulcorat prin aplicarea lor parțială și/ sau cu mare întârziere?! Că, de, la noi hoțul neprins e om cinstit, așa că toate formațiunile politice postdecembriste și-au îngroșat și continuă să-și îngroașe rândurile cu faimoși „descurcăreți”, care – atunci când nu-și ating scopurile mârșave (imunitate sau intangibilitate juridică, sinecure, funcții plătite regește, ranguri, tinichele) – la țanc trec în tabăra adversarilor…
De pildă, în completarea găunoaselor promisiuni ale primului om din statul eșuat („România lucrului bine făcut”, „România educată”, dublarea alocației de stat pentru copii etc.), câțiva ani la rând guvernanții noștri de haram nu s-au sinchisit de faptul că există Legea indexării și că aceasta îi obligă, chiar mai abitir decât pe oamenii de rând (da, căci ei se consideră modele de străduință și vrednicie), să crească pensiile și veniturile tuturor cârmuiților, nu doar ale lor și ale altor mari nesimțiți, cu rata reală a inflației. De-abia la începutul acestui an multielectoral, „rotativii” și-au amintit de indexări (mă rog, doar una parțială de 13% și un pic, deoarece inflația la produsele de bază era atunci de peste 30% și tot crește!), ba chiar au găsit resursele financiare necesare, inclusiv pentru recalcularea/ întregirea milioanelor de pensii „jumulite” de ei și ai lor.
Indiscutabil că aceste măsuri tardive sunt binevenite, dar să nu fie văzute ca niște sporuri/ majorări izbutite de destoinicia și omenia ciolacilor, ci ca niște drepturi consfințite prin lege. Numai că trebușoara asta tare seamănă cu mita electorală (de ce doar în multielectoralul an 2024 s-au găsit bani pentru românii de rând?!) și cu lovitura sub centură aplicată partenerilor de rotativă…
N-are rost să ne întrebăm cine va plăti cândva pentru progresiva sărăcire a grosului românilor (prin micimea veniturilor, mărimea taxelor și impozitelor, inflație, neindexarea ritmică), pentru că nimeni n-a fost și nu va fi vreodată sancționat pentru astfel de marafeturi, mai ales când decidentul este policefal: Parlament, Guvern, curți, consilii, comitete, comisii. În schimb, merită să ne întrebăm și să întrebăm, de ce statul român plătește consistente despăgubiri cetățenilor care câștigă procese la CEDO, când corect ar fi să li se rețină adevăraților vinovați (procurori, judecători) din enormele și nemeritatele lor lefuri?!…
Că tot suntem în an electoral și la mai puțin de două luni distanță de alegerile comasate din 9 iunie (europarlamentare + locale), avem dovada celei mai jegoase încălcări a Legii 208/2015, potrivit căreia campania electorală durează 30 de zile (se încheie la ora 7 în sâmbăta care precedă data alegerilor) și, printre multe altele, afișele electorale nu pot să depășească, în locuri special amenajate, maximum 50×35 cm.
Ei bine, legea este astfel (ne)respectată, încât – cu două luni înaintea primului scrutin – țara-i plină ochi de corturi și afișe gigantice, iar catindații harnici (!) și neobrăzați își fac mendrele încă de la începutul lunii martie (cu mărțișoare electorale și flori politice de Ziua femeii), ba unii chiar de la încheierea precedentului scrutin.
De exemplu, pe 6 aprilie strada noastră a fost invadată de auriști (nu cumva acronimul trebuia să provină de la Convenția pentru Unitatea Românilor?) întru burdușirea cutiilor poștale cu mincinoasele lor materiale pentru europarlamentare (cică ei și numai ei ar fi „Apărătorii patriei române în Europa”).
Păcat, zic eu, de intelectualii care – în goană după demnități și avantaje materiale – se prefac a crede în această jalnică făcătură, doldora de extremiști și suveraniști à la Moș Teacă, făcătură condusă de un fost ultraș grobian, fără vreun program judicios de guvernare și, în consecință, evitată de politicienii rezonabili din țară și străinătate.
George PETROVAI
Trec destul de des pe lângă garajele aflate lângă Şcoala generală „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei. Au apărut nişte petice de asfalt pe ici, pe colo. Le-am şi pozat, că cine ştie… prima ploaie mai vijelioasă şi dovada că s-a lucrat pe-acolo n-am mai avea de unde s-o luăm.
