Prin programele și serviciile oferite, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare depune eforturi pentru amelioarea situației grele a refugiaților ucraineni care locuiesc în Sighetu Marmației, Baia Mare, Satu Mare, respectiv în localitățile din apropierea celor trei municipii.

Cu doi ani în urmă, în data de 7 martie 2022 și-a deschis porțile Centrul de asistență pentru refugiați din Sighetu Marmației, sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare. Scopul unității a fost asigurarea de sprijin și ajutor pentru cetățenii ucraineni nevoiți să-și părăsească țara din cauza războiului. În dotarea, echiparea și asigurarea cheltuielilor de funcționare ale centrului, proiectul „Apel de Urgență pentru Ucraina” a avut un rol cheie, proiectul fiind implementat de Organizația Caritas, cu sprijinul financiar al rețelei Caritas Internationalis, prin intermediul Confederației Caritas România.

După inaugurare, activitatea de bază a centrului a constat în acordarea de ajutor imediat, dat fiind faptul că beneficiarii săi au fost în primul rând femei în vârstă și mame cu copii care au ajuns în Sighet aducând cu ele doar o geantă sau sacoșă cu lucruri personale. Centrul le-a sprijinit cu alimente și articole de igienă, le-a oferit ajutor în găsirea unui loc de cazare sigur, a creat condițiile pentru spălarea și uscarea rufelor, prin intermediul unor laptopuri a asigurat posibilitatea de a păstra legătura cu cei rămași acasă și a stat la dispoziția beneficiarilor și cu programe destinate copiilor.

Conflictul prelunginduse, tot mai mulți refugiați au decis să se stabilească temporar sau pentru o perioadă mai lungă în Sighet ori într-o localitate din apropiere, astfel la paleta de servicii a unității de asistență socială s-au adăugat servicii noi, adaptate nevoilor beneficiarilor. Dat fiind faptul că numărul refugiaților dornici să se angajeze pentru a se putea întreține, a crescut în continuu, dar ei nevorbind limba română, eforturile lor au fost în mare parte lipsite de succes. Pentru a-i ajuta, centrul a început organizarea orelor de comunicare în limba română.

Spre finalul anului trecut, pe lângă programele destinate copiilor, Centrul de asistență pentru refugiați a lansat atelierele de creație pentru adulți, asigurând astfel un cadru pentru o relaxare activă pentru beneficiari, făcându-le să uite un pic de grijile zilnice.

Pe lângă centrul din Sighet, Organizația Caritas oferă sprijin și programe și pentru persoane și familii sosite din Ucraina, care trăiesc în condiții grele în zona municipiului Baia Mare, respectiv Satu Mare.

În cadrul proiectului „Apel de Urgență pentru Ucraina”, în cursul anului 2023, organizația a asigurat servicii de informare pentru 485 de refugiați, 129 de persoane au beneficiat de tichete valorice pentru achiziționare de alimente, 40 de copii au participat la diferite programe educaționale, 47 de copii și adulți au frecventat orele de comunicare în limba română, 26 de persoane au reușit să se angajeze.

Pe lângă ajutorul asigurat refugiaților pe teritoriul județelor Satu Mare și Maramureș, Organizația Caritas, datorită partenerilor săi din străinătate, trimite regulat ajutor umanitar în Ucraina, pentru a ameliora situația grea în care se află cei rămași în țară.

Directorul general al organizației, dr. Ioan-Laurențiu Roman a afirmat că, în conformitate cu misiunea asumată, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare va continua să sprijine persoanele aflate în nevoie, deci și pe cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului, readucând speranța în viața lor.

Comunicat de presă

Foto: Caritas 

E seară.  Pășește grăbit  pe scări. Se oprește în fața ușii și caută cheile. În palton nu-s, în buzunar nici atât. A, aici erau – în servietă. Deschide ușa. O închide cu putere ca să înțeleagă toată lumea că azi nu vrea să fie deranjat.E prea târziu, prea obosit și mâine va fi o zi prea lungă.  Noapte bună! Welcome.

Cu o gogoașă glazurată  în mână adună grăbit toate foile împrăștiate, închide geamurile și  își ia, din nou, paltonul, eșarfa și servieta în mână. De data aceasta, închide ușa fără putere pentru ca lumea să înțeleagă că e o zi ca oricare alta. Welcome. Dar unde?

După 8 ore se întoarce acasă pe același traseu, făcând același număr de pași și, la fel ca în ziua precedentă, cu ochii în telefon. Welcome. Râde în timp ce  aranjează preșul. Intră în casă și parcă nici putere să trântească ușa nu mai are. Acum să înțeleagă vecinii ce vor ei, numai să nu-l deranjeze. Își pregătește costumul pentru mâine, reușește să aducă la tăcere tot haosul din bucătărie și, cu o cană mare de ceai de tei, iese pe balcon.

Welcome. De ce pe covorașul de la intrare scrie ”Welcome”? Oricum toată lumea calcă pe el. Și atunci, unde mai e buna venire? Sau o fi un advertisment pentru „Bine ați venit, rău ați nimerit”?

De la balconul etajului cinci, parcă lumea se vede altfel. Nu știe să o descrie, dar e ferm convins că undeva, cineva pășește chiar acum la vreo intrare pe un Welcome și nici măcar nu se gândește la asta. O face pentru că e normal să o facă și atât. Numai el, Antoine, trebuie să analizeze tot, să observe tot, să știe tot și să înțeleagă… nimic. Dar acest subiect i se pare de-a dreptul demn de o atentă documentare și analiză. Cum îi era dor de un studiu de caz, se așază confortabil în fotoliu cu încă o cană de ceai, se uită pentru câteva secunde la telefon neștiind ce vrea de fapt și începe să caute Preș de intrare Welcome. La un click distanță vede atâtea sute de modele care mai de care mai creative, însă întrebarea lui rămâne  aceeași De ce ai da atâta importanță unui obiect ce ajunge călcat în picioare și de ce transmiți celui care intră că e o bucurie să vină, că e bine primit când el folosește preșul ca să alunge murdăria?

Nici el nu știe de ce se  întreabă asta cu atâta patos, însă s-a săturat de toate obiceiurile nefondate, de cutume, de politețea dată doar de reguli. Și, să nu uite, de toate zilele naționale și mondiale pe care le serbăm fără să știm ce și de ce. Problema lui nu e că ele există, ci că toată lumea le sărbătorește cu atât de multă implicare de parcă chiar le pasă și în restul anului de ele.   Ziua lui Mulțumesc fără să fim mulțumitori, Ziua Scriitorului fără să ne gândim ce înseamnă să dedici o viață întreagă cuvintelor, Ziua Copilului cu adulți la fel de capricioși precum cei mici și copii la fel de triști ca adulții, Ziua Abandonului când chiar noi parcă abandonăm orice ni se pare mai greu decât putem duce. Măi băiatule, în lumea asta trăim? De ce nu se dă la fel de multă importanță în fiecare zi unor astfel de evenimente sau valori? Până la urmă, ele nu trebuie călcate în picioare la fel ca un preș. În mintea lui, lista e lungă, foarte lungă, iar sărbătorile din februarie pun capac la tot. Dacă ar fi fost înzestrat cu talent muzical, cu siguranță ar cânta Despodobește, mamă, iubirea. Cum nu are un asemenea dar, poate doar să dea din cap, dezamăgit.  Mulți i-ar spune că nu are el ce să comenteze  legat de acest subiect pentru că este un neinițiat, dar Antoine știe, cu siguranță,  mai bine decât ei ce e dragostea și cum a ajuns ea de fapt. Se așază mai confortabil în fotoliul său gri și se gândește serios dacă nu cumva Welcome-ul de la intrare și iubirea n-au ajuns același lucru.

Welcome în iubire. Strașnic titlu de carte ar fi, dar nici darul de  a scrie nu-l are. Lui i s-a dat o îndoită măsură de gândire și, la cum e lumea asta, e mai mult decât binecuvântat că nu poate fi cu capul în nori. Cel puțin, nu mereu. Cum ar fi acest Welcome în iubire? Aștepți o viață întreagă să fii întâmpinat de zâmbete, ascultare, apreciere sinceră, iubire sau  sprijin  și, când în sfârșit se întâmplă, ori stai prea mult pe preș ca să îți ștergi tot noroiul din suflet, ori  ascunzi urâtul sub preș crezând că nu va ieși vreodată la iveală, ori  nici n-ai curaj să speri că acel Welcome e pentru tine și,  în cel mai rău caz, aștepți la o ușă care nu se va deschide niciodată  îndeajuns încât să intri. Iar acest fapt  e general valabil  în iubire, prietenie, familie și îl înspăimântă de-a dreptul că în loc să devenim praf de stele, noi rămânem tot praf și pulbere.

Se gândește la oameni, la tot ce fac și implicit și la el. Uneori e mai crud decât creativ, mai coleric decât calm, mai batjocoritor decât bun, mai imatur decât implicat, mai prea plin de el și puțin prea interesat de alții. Și uite așa chiar el ajunge cel care pune preșul în fața ușii lui, le spune Welcome tuturor și nu deschide nimănui. I se pare că totul e din ce în ce mai mult clădit  pe orgoliu, pe oameni care repetă încontinuu  Îți arăt eu ție cum se face sau Știu eu mult mai bine decât tine  de parcă cunoștiința, știința și abilitatea ar fi doar în buzunarul hainei lor.  Iar ei, în loc să te inspire, ajung să te epuizeze și în loc să se iubească, să fie într-o competiție.

E obosit. Simte că deja s-a gândit mult prea mult și a atins puncte sensibile la care nu se aștepta.  Nu vrea să-și recunoască chiar tot, ci încă preferă să se amăgească că iubirea, prietenia, omenia sau cinstea n-au ajuns în totul totului tot de carton. Și asta tocmai pentru că sunt acei câțiva oameni care îi demonstrează asta și vrea să fie și el la fel. Râde amintindu-și vorba bunicii  Când a face plopul pere și răchita rândunele și speră ca decizia lui de a fi diferit să nu se adeverească odată cu împlinirea zicalei.  E târziu. Adoarme liniștit. Până la urmă n-a lăsat să treacă ziua oricum, ci și-a dat singur o lecție pe care sigur n-o va uita după două dimineți.

Welcome. El nu l-ar pune pe covorașul de la intrare, ci pe ușă ca atunci când i se deschide, să îl privească direct în ochi pe cel care-l așteaptă. Și atunci va ști că e cu adevărat bine primit. Pentru că, până la urmă, viața e despre a deschide casa, urechile, ochii, mintea sau  sufletul.  Și ea poate începe cu adevărat  abia atunci când răspunzi la bătaia de la ușa inimii tale, indiferent câte ai ascunde sub preș. Pentru că e atât de  bine să fii lângă Cineva care te ajută să fii cineva.

Gabriela MICH

Au trecut 33 de ani de la momentul când speranţele românilor au reînviat. Unele (poate… ?) s-au stins…  Am aderat, după 1990, la NATO şi la UE. Despre apartenenţa României la NATO n-aş vrea să ştim vreodată dacă e utilă sau nu. Tratatul scrie că vom fi ajutaţi dacă, dacă, dacă. Dar mai bine să nu fie nevoie! Intrarea în UE ne-a adus accesul la călătorii în ţările europene doar cu cartea de identitate, ne-a adus posiblitatea lucrului dincolo de hotare, ne-a adus cartofi şi ceapă din alte ţări, chiar din afara marii înfrăţiri europene.

Uniunea Europeană a însemnat – toată lumea vede, recunoaşte şi apreciază asta – bani pentru localităţi din România, care au acum un alt aspect. S-au refăcut clădiri, s-a asfaltat, s-au făcut, s-au făcut, s-au făcut.

Din 1990, un oraş din România gâfâie de neputinţă… Trăim aici şi suferim că nu-l putem vedea mândru şi prosper. E Sighetul nostru, trecem prin el grăbiţi, cu treabă ce nu suportă amânare sau agale, plimbându-ne, atenţi la fiecare pas să nu cumva să ne împiedicăm, atenţi în acelaşi timp şi la zborul tencuielii din înaltul clădirilor sângerânde.

M-am tot întrebat de ce alţii au putut şi pot, iar noi nu. Sighetul merge înapoi pe scara (probabil) infinită a evoluţiei. Măcar dac-ar fi stagnat, şi tot era mai bine. Să ne gândim cum arăta centrul oraşului – cu tot ce înseamnă asta – acum zece, sau mai bine acum douăzeci de ani.

Să ne gândim cât se poate de responsabil că Sighetul Marmaţiei are şi periferii. Dacă în centru vedem dezastru, ce să spunem despre marginile oraşului? Treci pe-acolo doar cu maşina personală (pentru că taximetriştii refuză să ducă clienţii pe-acolo şi au dreptate!), asumându-ţi riscul de a te alege cu o planificare urgentă la Service.

Nu se face, nu se poate face, n-avem. Sau… nu putem? De ce s-a pierdut timpul până acum? Se merge pe principiul „3+1”? Nu-i vorbă, suntem învăţaţi şi cu alt principiu, mult mai tare: „4+0”. În „3” nu se (prea) face, dar se recuperează în „1” care, deşi e primul, pare a fi ultimul…

George Coşbuc scria în poezia „Nunta Zamfirei” versurile: „Trei pași la stânga linișor / Și alți trei pași la dreapta lor”. La noi a trecut timpul celor trei paşi făcuţi la stânga. Cel de-al patrulea e mai viguros, mai înmiresmat cu promisiuni.
Urmează oare „Și alți trei pași la dreapta lor”? Şi tot „linişor” fi-vor făcuţi? Nu ştim.

Hora se joacă în continuare, în întreaga ţară, aşa cum a scris poetul:
„Se prind de mâini și se desprind,/ S-adună cerc și iar se-ntind,/ Și bat pământul tropotind/ În tact ușor”.

Tropotind în tact uşor… Mai ales la Sighetu Marmaţiei, ca să nu cadă… tencuiala.

Horia Picu

La Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației, cu ocazia ZILEI NAȚIONALE A MESERIILOR, sărbătorită în data de 11 martie 2024, au fost organizate acivități practice, în atelierele școlare din incinta Campusului, pentru meseriile ce vor fi școlarizate în anul școlar 2024-2025 la învățământul profesional, și anume: Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, Operator la mașini cu comandă numerică (CNC), respectiv Tâmplar universal.
Vizionarea spațiilor din incinta Campusului școlar s-a realizat, începând cu ora 9:00, luni, 11 martie 2024, de către elevii claselor gimnaziale (clasele a VIII-a) din municipiu, dar și din localitățile învecinate.
La activitățile derulate la LTF, în cadrul Săptămânii meseriilor, a participat și domnul inspector școlar pentru învăţământ profesional şi tehnic, prof. Bonaţ Ioan-Gheorghe, reprezentant ISJMM.

Oferta educaționlă a liceului nostru pentru viitorii absolvenți de gimnaziu, în anul școlar 2024-2025, cuprinde clase de nivel liceal și nivel profesional, după cum urmează:
Liceu: Vocațional Sportiv (calificările Volei & Baschet); Turism; Silvicultură; Protecția mediului; Electric (calificările Electrician, Electronist auto & Instalații electrice).
Învățământ profesional: Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, Operator la mașini cu comandă numerică (CNC) respectiv Tâmplar universal.

Îi așteptăm pe elevii de gimnaziu din Sighet și din localitățile Maramureșului Istoric să se înscrie la liceul nostru pentru a-și continua studiile în conformitate cu oferta noastră – considerăm! – atractivă.

Director, prof. Maria Roman

Pe vremea când „tovarăşul” ocupa cele 2 ore de program al singuraticei televiziuni române, lumea mergea la cinematograf să mai vadă şi să mai audă şi altceva, adică filme artistice. Înaintea filmului, erau 10-15 minute de reportaje, documentare scurte, desene animate cu teme istorice, etc., într-un cuvânt rula un jurnal după care urma filmul. Mi-aduc aminte că înaintea unui film am văzut nişte desene animate cu eroi care participau la cursa de la Maraton. Toată lumea de pe margine îi aplauda pe sportivi, inclusiv iubitele, soţiile, fetele alergătorilor. Ele ţineau pasul cu bravii atleţi. Din loc în loc sportivii beau apă care pe traseu era dusă în fuga mare de femei! Ele fugeau cot la cot cu bărbaţii, dar nimeni nu le aplauda, nimeni nu le băga în seamă. Era ceva firesc ca doar domnii să fie admiraţi. Ele munceau mai mult (fugeau cu carafele pline cu apă pe lângă bravii lor bărbaţi!), dar munca lor trecea neobservată şi deci neadmirată.

Acum, revenind în zilele noastre, când a trecut deja 8 Martie, ar trebui ca bărbaţii să se gândească serios cât munceşte o femeie care are şi serviciu şi trebuie să facă de mâncare acasă şi încă multe altele. Cred domnii că ar putea rezista unui asemenea ritm?…

Să ne întoarcem în timp şi să vedem ce scria în 1883 revista „Familia” despre femei şi bărbaţi. Precizez înainte că toate citatele din articol le-am luat din ziarele şi revistele de pe vremuri, care sunt acum digitalizate pe https://adt.arcanum.com/ro/ şi că am transcris exact aşa cum apare în digitalizare.

„în inima femeii nu este ambiţiunea nebună pentru nume nemuritor, care pe bărbat adese-ori îl face un egoist nefericit; pretensiunile ei sûnt mai efemere: a fi admirată momentan, a fi plăcută în giurul unui cerc ângust sunt modestele dorinţe ale femeii”.

„Bărbatul se luptă cu lumea esternă împintenat de ambiţiune şi silit de cuvêntul aspru al datoriei, care adese-i strafórmă viéţa într’o osêndă adevărată. Dar spiritul vital al femeii este iubirea, acésta este sufletul ei, acésta este resortul nervilor sei […]. Înzestrată cu acésta decóre trimese natura pe femeie în lume, concredendu-i sublima chiemare, de a educá generaţiunile cu iubire pururea gata spre jertfă, de a împăcá, de a consolá şi a însufleţi la ce e bun şi măreţ”.

Femeia din 1883 nu seamăna deloc cu cea din 1901. Începe emanciparea! Revista „Tribuna poporului” din 1901: „Adevărata femee econoamă nu va sta nici când locului, ca să-i vină toate de a gata, ci după un plan bine chibzuit al ei va fi activă pentru prosperarea economiei. Înţelepciunea femeii este cumpăna fericirei; şi ce noroc este acolo, unde bărbatul se vede sprijinit în acţiunile sale din partea consoartei!”

Deja femeia se implică în economia familiei şi a societăţii. Aceeaşi sursă spune că „femea bună economică, pune casă fericirei casnice. Şi iată cum: Cassa ei se înmulţeşte, casa ei e cea mai curată, grădina ei e cea mai productivă; şi ce e mai mult, copiii ei îi vezi crescuţi în cele mai bune moravuri; iar iubirea familială e la culmea destinaţiunei ei. Unde trebue mai mare fericire?”

Foarte bună întrebare pusă la început de secol XX!

Tot la început de secol XX emanciparea femeii devine şi mai puternică. Acum începe să se sărbătorească 8 Martie. Apar şi alte aspecte până atunci de neconceput. În ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 apărea articolul „În chestiunea părului tuns”: „În alt oraş o doamnă merge la bărbier şi se tunde, însă nu este mulţumită obiectând că părul este prea scurt tăiat şi cheamă în judecată pe bărbier care este pedepsit cu amendă pentru atentat la bunele moravuri, — părul femeii fiind considerat ca o podoabă naturală care nu poate fi distrusă”.

Întâmplarea nu-i din România, dar, zice ziarul amintit, „și la noi se nasc asemenea neînţelegeri în unele căsnicii, pornite tot din acelaşi motiv, şi nu rareori se recurge la violenţe atunci când femeia — fără voia bărbatului sau o prealabilă anunţare, — şi-a tăiat părul”.
Adică bărbatul trebuia să fie anunţat şi chiar să i se ceară permisiunea pentru ca soţia să se poată tunde!

Ce vremuri… Tot din ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 aflăm că tunsoarea, „Practicată întâi la femeile cu moravuri uşoare ca un capriciu, —sau pentru a face senzaţie atunci când nu era generalizat acest uz,—astăzi vedem foarte multe femei,—chiar dintre cele culte, — că se acomodează acestui obicei”.

Ziarul „Adevărul” de acum apropape 100 de ani punea intrebarea dacă părul tuns al femeilor e un capriciu al modei, sau unul din efectele luptei duse de femei pentru emancipare, de rupere de starea ei socială din trecut.

Întotdeauna a existat un „conflict între generaţii”.„ Adevărul” din 1925 spunea că „Bătrânii, se împotrivesc considerând ca un sacrilegiu această pornire, — căci majoritatea femeilor pe atunci — la adăpostul grijilor vieţei, erau foarte puţin reacţionare, — lupta pentru existenţă şi egalitate era aproape necunoscută”.

Mă gândesc că „bătrânii” din 1901 erau cei care în 1883 prezentau atât de poetic femeia… La începutul secolului XX femeia se „rupe” de starea socială din trecut. Presa din 1901 relata: „Mi s’a întâmplat într-un oraş de provincie să văd un bărbier care din admiraţia pentru părul bogat al unei doamne — a refuzat s’o tundă, — totuşi doamna deşi tremura de emoţie, a luat cu hotărâre  foarfecele şi l’a tăiat singură, legându-l apoi cu panglicuţe ca pe o sfântă amintire, — şi abia atunci bărbierul a îndrăznit să desăvârşească tunsoarea; şi cu toate acestea încă îi şedea bine cu părul tuns, ondulat acelei femei. — care citind uimirea pe feţele tutulor celor prezenţi îşi justifică brutalitatea gestului prin cuvintele: —„In exercitarea ocupăţiunei mele de doctoriţă, îngrijirea acestui păr bogat îmi cerea mult timp, —pe care-l câştig prin acest sacrificiu”.

Ce lupte au dus femeile ca să-şi aranjeze părul aşa cum doresc. Azi le vedem mergând la coafor, le vedem aranjându-şi părul în fel şi chip. În 1901, zice acelaşi ziar „Adevărul”, bărbatul îşi vedea „orgoliosul rol de stăpân îngenuchiat şi nu admitea ca femeia să-l egaleze. Tunzându-se, femeia va lipsi pe bărbaţi de acel val unduios parfumat, atât de mult divinizat de poeţi şi îndestul de apreciat de firile sensuale. Intr’un cuvânt nu va ceda atât de uşor unei porniri, care dacă este spre interesul femeii, loveşte însă simţitor pe bărbaţi. În susţinerea cauzei bărbatul recurge la toate mijloacele, dar uită că femeia nu s’a împotrivit niciodată, atunci când au căzut bărbile şi mustăţile sale sub nemilosul brici — când bărbatul se tunde vara, — deşi poate femeia l-ar vrea cu mustaţă, barbă şi păr mare”.

Concluzia pe care o pot trage bărbaţii „răsfoind” presa din sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX nu poate fi decât că femeile, când îşi doresc, nimeni şi nimic nu le poate sta în cale!

Respect şi o floare din partea mea! La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor!

Horia PICU

Vineri, 08 martie 2024, la Institutul Cultural Român din Stockholm are loc vernisajul expoziției de fotografie „Tradiții și chipuri de femei din Maramureș”. Sunt expuse 100 de fotografii „semnate” de sigheteanca Mariana Scubli, artist vizual, fotografii care „devoalează” portrete feminine, tradiții și meșteșuguri, portul popular din Maramureș.

La eveniment participă artista Mariana Scubli și curatorul Dinu Dunca, arhitect stabilit de 33 de ani în Suedia, care va prezenta în limba suedeză creațiile invitatei. Expoziția este finanțată de firma de arhitectură Arkiland Landskapsarkitektur AB.

Expoziția este deschisă în perioada 8-29 martie 2024 la galeria ICR Stockholm (Skeppsbron 20).

Salut, Sighet!

Zbuciumate și comasate timpuri se abat peste noi!
Modificări la schimbări de tot felul ne bombardează pe toate mijloacele de informare, menite să ne bage-n ceață, să ne deruteze și deturneze de la adevărata cale ce-o avem de urmat.
Ni se promit ciolane (era să zic ciolace!), bugete cum n-au mai fost, lapte și miere să dea pe de lături! Ce mai! Cornul abundenței riscă să ne înece la propriu. Noi trebuie doar să luăm cu pîine să nu mîncăm gol!
Riscăm să ni se aplece!
Numai că noi am mai „gustat” din meniul de campanie electorală și ni s-au cam strepezit dinții.
În speranța succesului, fiecare sare cu tot arsenalul din dotare să mai aburească iar electoratul.
Unii se grăbesc să fure startul, ale lor minciuni să fie mai proaspete, mai atractive, să rupă gura tîrgului.
Îți trebuie mare dexteritate să discerni grîul de neghină și îți vine să-i trimiți pe toți care s-au perindat de peste 30 de ani „la butoane” să meargă acasă.
Orice pe lumea asta are și un sfîrșit. Alianțele răului însă se pare că se regenerează din propriile inepții și devin imune la orice antidot! Au un singur dicton: „La timpuri noi, tot noi”!
Au făcut toate matrapazlîcurile posibile pentru a îndepărta sau chiar a anula eventualii posibili adversari prin comasări, artificii de ultimă oră necinstite doar pentru că ei pot!
În timpul acesta „țărișoara” pentru care ei și-ar da viața, suferă…
A fost furată, umilită, batjocorită și toate astea fără frică, că vor deconta într-o zi cele făcute și parafăcute.
Eu știu că atunci cînd preiei ceva ce nu-ți aparține dar ți se încredințează această gestiune, trebuie să faci în așa fel încît la predarea „afacerii” să răspunzi atît de plusuri cît și de minusuri. Cele din urmă trebuie decontate din propriul buzunar, dacă ai fost un gestionar prost. Nu-i de vină cel ce preia după tine de găurile lăsate!
De ce oare această regula nu se aplică și în funcțiile publice?
Pentru că banii sunt publici, adică ai noștri, din care se pot înfrupta cu nerușinare fără frică, nefiind obligați să-i returneze cîndva? Dacă s-ar institui la nivel de Constituție o clauză în care să fie stipulată „legea gestiunii în funcțiile publice” cu „predare-primire” la fiecare 4 ani și publicarea „gestionarilor” cu minusuri în gestiune, de care să ne ferim în a-i mai allege?! Bineînțeles la predare să stingă lipsa și următorul să preia o gestiune curată!
Eu văd gestiunea unei țări, a unui oraș, ca pe o bancă, unde deponenții se interesează cît e de sigură banca, dacă personalul e de încredere, etc. La fel și vistieria țării e constituită din banii contribuabililor (culmea e că nici măcar nu așteptăm dobînzi la dările impuse ci tot ei le tot măresc și cu greu le mai putem plăti!).
Și atunci cum se face că de la an la an ne merge tot mai rău, „gestionarii” sunt tot mai nepricepuți și noi tot le plătim lipsurile din gestiune?
Pentru că nu-i tragem de mînecă, pentru că ne e frică de ei?
Ca cetățeni, avem tot dreptul prin Constituție să le facem „inventarul” măcar o dată la 4 ani și să-i taxăm în funcție de cum au administrat gestiunea încredințată.
Noi suntem „revizorii” lor, ei sunt slujbași puși să ne slujească, doar sunt plătiți pentru asta!
Haideți să ne luăm rolurile în serios și să le amintim celor care tînjesc după OS, că vin alte timpuri și alte partide, mici la început dar cu determinare, care chiar vor să se implice în a face ceva pentru comunitate. Trebuie doar să vă învingeți repulsia cînd auziți de politică și cînd se mai naște timid cîte un partid – plăpînd la început – dar care trebuie întărit prin încrederea a cît mai mulți aderenți dornici de „curățenie” pe toate planurile!

Ileana Pisuc
(membră a Partidului Renașterea și Dezvoltarea Maramureșului)

Motto: Și ce-a mai fost iar o să fie,
cu-aleși școliți în pungășie.

Poate că pe ici, pe colo mai sunt naivi care speră că alegerile locale, comasate cu europarlamentarele (liste separate pentru primele, liste comune pentru eurodeputații „rotativilor”) din 9 iunie, posibil o nouă Duminică a Orbului, vor aduce cu ele niscaiva schimbări. Nu mă număr printre aceștia, nu fiindcă nu le-aș dori (mă rog, ca tot românul amăgit peste trei decenii  cu luminița de la capătul tunelului), ci fiindcă nu le cred posibile pe cele în bine. Și nu le cred posibile, întrucât este lesne de dedus din tot ce mai mișcă-n țara asta temeinic pusă pe butuci, că sforarii interni și externi nu doresc acest lucru: Sforarii interni (ticăloșii vânduți străinilor) pentru că, prin netrebnica lor contribuție, au făcut ca sărăcia și asimetria socială să devină, vorba lui Caragiale, starea naturelă din această țară crucificată; sforarii externi (adevărații păpușari planetari) pentru că numai de formă nu le convine prelungitul circ de pe aceste meleaguri (regula istorică este că o stare prelungită de improvizație politico-economică, generează nemulțumirea care cu necesitate duce la revolte, dar regula este copios contrazisă de proverbiala răbdare romînească!), în fond însă le convine de minune, știut fiind faptul că cel mai bine se pescuiește în apele tulburi.

Or, apele tulburi din politică, economie și starea generală de spirit a națiunii noastre sunt aliații cei mai de nădejde ai lichelelor din lăuntrul și din afara granițelor țării în acțiunea lor conjugată de-a fura mai ceva ca-n codru (dar unde-s codrii de mai an?!) și de-a crea aparențele unei democrații ca la carte. În realitate, însă, o monstruoasă nedemocrație, în care plutocrația (puterea subanalfabeților îmbogățiți peste noapte prin afaceri „curat murdare”) taie și spânzură într-un stat profund corupt, nedrept cu umilul și opresiv cu săracul, un stat-malaxor statornic îndreptat împotriva străduințelor într-ale corectitudinii, atâta câtă a mai rămas (micii datornici sunt executați fără milă prin atrocele mecanism al majorărilor și penalităților, în timp ce marii datornici cu rangul de „clienții statului” nu numai că beneficiază de reeșalonarea datoriilor, dar în cele mai multe cazuri ajung să plătească cu chiu, cu vai doar o mică parte dintre ele).

Doar într-un asemenea stat anapoda, cu legi și instituții pe măsură, poate să funcționeze o struțo-cămilă de felul prezenței obligatorii la vot. Într-un talmeș-balmeș cu drepturi-obligații și obligații-drepturi, nu numai că nici dracu nu se mai descurcă, dar este un desăvârșit abuz împotriva libertății de decizie a individului, ceva foarte asemănător cu modelul de fericire impusă cetățenilor de către strategii și tacticienii bolșevismului, unde – atunci când cineva îndrăznea să cugete cu capul lui și doar oleacă se abătea de la silnica logică a furnicarului uman – îndată i se aplica eticheta de contrarevoluționar și dușman al poporului, după care, potrivit aceleiași logici împotriva firii umane, respectivul rebel era fie izolat (întemnițat, înlăgărat sau închis într-un azil), fie era suprimat fizic.

Vasăzică, nici vorbă ca un drept constituțional să poată fi întărit printr-un act normativ conjunctural, în cazul de față din pricina progresivei neparticipări la vot, care să le impună cetățenilor scârbiți de politică, participarea chiar și fără de tragere de inimă la această penibilă și prelungită farsă democratică.

Nu numai că așa ceva face praf și pulbere libertatea de decizie a cetățeanului vizavi de drepturile sale fundamentale (are dreptul la viață, dar nimeni nu-l poate obliga să trăiască dacă lui i se năzare că viața este o povară; are dreptul la muncă, dar nimeni nu-l va face să lucreze dacă el, conștient sau inconștient, a decis că lucrurile stau altfel; are dreptul la instruire, părinții copilului fiind obligați prin lege să-l trimită la școală, dar nimeni și nimic nu-l poate sili să devină elev conștiincios dacă școala și studiul îl dezgustă etc.), însă avem sub ochi dovada cum jocurile politicianiste și uriașele neîmpliniri postdecembriste s-au constituit în argumente irefutabile împotriva unui drept constituțional devenit rutină și, prin statornica păcătoșenie a cârmuitorilor, preschimbat într-o impecabilă aflare în treabă.

Doriți, nenicilor cârmuitori și făcători de legi, ca scrutinul să fie o sărbătoare a libertății de decizie pentru toți românii cu drept de vot? Păi atunci nu-i nevoie de legi complementare cu caracter constrângător (de felul amenzilor), care să-i împingă pe români spre urne, ci de un cadru tehnico-moral adecvat:
1) Realizări concrete în plan material și spiritual, nicidecum bătuta pe loc pentru majoritatea românilor în mai bine de un sfert de veac.
2) Egalitatea în fața legilor pentru toți trăitorii pe aceste meleaguri, dar nu în teorie, ci în viața de zi cu zi.
3) Candidații propuși, dar mai cu seamă aleșii să se constituie prin fapte în truditori pentru comunitate și în modele pentru tineri. Există așa ceva în societatea noastră distorsionată? Și dacă există, cum pot fi descoperiți, când cugetătorul francez Henri Bergson ne-o spune verde în față că democrația occidentală, democrația în care trăia și pe care o cunoștea, nu posedă criterii pentru selecția valorilor? Iar dacă totuși se ajunge la ei și sunt convinși să intre în politică, adică să se implice efectiv în vasta și anevoioasa operă de redresare a României, ce șanse au să reziste între politrucii îmbătrâniți în rele? Pățania lui Marian Munteanu  este deplin edificatoare în acest sens…
4) Unde-i votul electronic promis românilor de actualul președinte în campania din anul 2014? Nu numai că românii n-au parte de așa ceva, în definitiv o bagatelă pentru nivelul atins de informatică și numărul posesorilor de calculatoare, dar li se bagă pe gât și uriașa minciună statistică cu totalul alegătorilor (aproape trei milioane în plus față de „statistica” bunului simț), adică taman masa de voturi fictive cu care la alegerile parlamentare va fi înclinată cumpăna pe direcția (a se citi în favoarea) deținătorilor puterii efective. Nu spunea Stalin că rezultatul final al scrutinului nu depinde de numărul celor care se prezintă la urne, ci de cel/cei care numără voturile?

Tocmai de-aceea spun că, șansele de schimbare în bine fiind practic nule, tare bună ar fi pentru românii de rând greva electorală. Ceea ce înseamnă aplicarea democratică a Legii talionului  („Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”): Ne-ați mințit cu neobrăzare atâția ani, iată că de data asta nu ne lăsăm păcăliți, stăm cuminți acasă și așteptăm să vedem câte voturi veți aduna de la ciracii voștri!

George PETROVAI

Luni, 04 martie 2024, ora 19:00, sigheteanca Bianca MIHAI va dirija un Concert simfonic la Cluj-Napoca, la Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe -Dima” .
Bianca Mihai, absolventă a Masterului pe dirijat de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe -Dima” din Cluj-Napoca (clasa conf. univ. dr. Ciprian Para, conf. univ. dr. Mihaela Cesa-Goje, prof. univ. dr. Gheorghe Victor Dumănescu), alături de solista Andrea Antal (Clasa prof. univ. dr. Boldizsar Csiky, lect. univ. dr. Mihai Diaconescu) și orchestra Gather Through Music vor interpreta lucrări de Ludwig van Beethoven (Concertul pentru pian și orchestră nr. 3, op. 37, în do minor și Uvertura „Egmont”, op. 84).

Dintre sponsorii evenimentului menționăm: SC Laguna Euromob SRL Vadu Izei, Fundația Rotary Sighet, Asociația Valea Verde Sighet.

Mult succes, Bianca Mihai!

Salut, Sighet!

Bianca-Mihaela MIHAI – s-a născut la data de 16 decembrie 1999 la Sighetu-Marmației, jud. Maramureș. A absolvit Școala gimnazială Dr. Ioan Mihalyi de Apșa (2014) și în continuare Colegiul Național Dragoș-Vodă, secția Filologie (2018, diriginte – prof. Raluca Lozbă).
A finalizat cursurile de Licență la Academiei Naționale de Muzică Gheorghe-Dima din Cluj-Napoca, Facultatea Teoretică la Secția CMD, Specializarea Dirijat Cor la clasa Conf. Univ. Dr. Ciprian Para. În prezent, este în curs de finalizare a Masterului pe Dirijat la Academia Națională de Muzică „Gheorghe-Dima” din Cluj-Napoca la clasa Conf. univ. dr. Ciprian Para, Conf. univ. dr. Mihaela Cesa-Goje și Prof. univ. dr. Gheorghe Victor Dumănescu.
La vârsta de 14 ani a început să studieze și să rezoneze prima dată cu lumea muzicii prin integrarea și formarea unei orchestre în cadrul unei biserici neoprotestante din Sighetu-Marmației.
A fost șef de partidă la Vioara 1 și dirijor prim timp de patru ani până la începerea studiilor de licență în cadrul Academiei. Deține o experiență în arta dirijatului coral, de 4 ani fiind dirijorul principal al Corului de Cameră Betel din Sighetu-Marmației. A participat la numeroase Masterlass-uri pe perioada anilor de licență și master  coordonate de profesorul Roland Berger de la „Hochschule fur Musik und Teacher Felix Mendelssohn Bartholdy” din Leipzig, dirijorul Konrad von Abel din Germania, dirijorul Cristian Mandeal din România, Marin Alsop din America, Patrick Russill din Londra, Gheorghe Victor Dumănescu din România.
Numeroase concerte susținute în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” în calitate de dirijoare, organizatoare și coristă cu Corul  Ave Musica al  Academiei Naționale de Muzică Gheorghe-Dima, dirijor permanent Conf. univ. dr. Ciprian Para și Corul Consonantis, dirijor permanent Răzvan Nemeș.  Din 2018 este membră a Corului de Cameră Cappella Transylvanic, dirijor permanent Conf. univ. dr. Cornel Groza. A susținut numeroase concerte în cadrul Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca în colaborare cu Corul de Cameră Consonantis  și Corul Cappella Transylvanica. A avut onoarea în a beneficia de colaborări cu compozitori internaționali precum  John Rutter în cadrul examenului de licență obținând drepturile de autor pentru susținerea concertului cu lucrarea Requiem, aducând o premieră la Cluj-Napoca în interpretarea acestei lucrări în varianta originală a partiturii generale pentru solist, cor și orchestră. În cadrul concertelor pentru Crăciun a colaborat cu compozitoarea Iulia-Duran Cibisescu aducând o premieră absolută colindei Ce seară mi astă seară.
În prezent este studentă în an terminal în cadrul studiilor masterande de Dirijat, iar activitatea artistică promite proiecte atractive atât în orașul natal cât și în alte orașe în cadrul festivalurilor și concertelor de muzică clasică.

În curând, în orașul nostru, se va deschide un centru de imagistică sub brandul „Phoenix”. Clinica Phoenix oferă servicii medicale și de diagnostic imagistic începând cu anul 2007, fiind printre primele centre de imagistică modernă private din țara noastră.

Știm că la Sighet, timpul de așteptare pentru o investigație imagistică cu echipamente/ aparatură de ultimă generație este de ordinul lunilor, iar bolnavii se îndreaptă spre clinicile din Baia Mare sau Cluj din dorința de-a scurta așteptarea pentru diagnosticarea rapidă. Prin urmare, intenția de-a apărea și la Sighet o alternativă la singura ofertă existentă la ora actuală (Spitalul Municipal Sighet), ni se pare o soluție binevenită.

Pentru că ne dorim să informăm „de la sursa primară” și cât mai corect locuitorii urbei noastre inclusiv cu noutățile din domeniul medical, am stat de vorbă cu fondatorul si coordonatorul principal al clinicilor Phoenix, dl. dr. Nicolae Bolog.

Ion Mariș (IM): Clinica Phoenix a deschis numeroase centre teritoriale de imagistică în mai multe orașe importante din țară (Alba Iulia, Cluj–Napoca, Piatra Neamț, București etc). Care a fost motivația deschiderii centrului de la Sighet?
dr. Nicolae Bolog (NB): De fapt, există cel puțin două motive care au stat la baza alegerii Sighetului. Primul ar fi faptul că am considerat că populația din Sighet și împrejurimi, din cauza situației geografice, are un acces mai dificil la astfel de servicii. Mă refer la faptul că, deși exista un aparat RMN la spitalul din Sighet, cererea pentru servicii de imagistică este în continuă creștere iar aparatul din Spital nu poate acoperi singur această cerere. Și, să nu uităm de asemenea că, tot din cauza situației geografice, cei care nu pot să aștepte pentru anumite programări sunt nevoiți să facă un drum mai lung spre Baia-Mare, Cluj Napoca sau alte orașe. Al doilea motiv este unul, aș putea spune, sentimental ținând cont de faptul că unul din co-acționari este un prieten și coleg de facultate cu care discutăm de câțiva ani despre acest proiect. Din păcate, cu o ușoară întârziere, dar din fericire, acest proiect s-a materializat acum.

IM: Care sunt atuurile Clinicii Phoenix?
NB: Pentru a răspunde la această întrebare, va trebui să amintesc faptul că această Companie a fost înființată de un nucleu de medici și asistenți care au consituit baza personalului din cadrul secției de RMN de la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Datorită acestui fapt, acționarii acestei firme sunt exclusiv persoane de specialitate care au o contribuție majoră în activitatea de zi cu zi. Acest lucru ne deosebește de concurență pentru că nu avem acționari sau investitori care să nu aibă legătură cu domeniul medical în care activăm. Unul din avantajele acestui lucru este reprezentat de faptul că suntem o firmă oarecum „de familie“, cu spirit antreprenorial și care are pe primul plan menținerea și creșterea continuă a calității serviciilor. Acest lucru îl reușim prin faptul că investim permanent în pregătirea angajaților – mă refer aici atât la medici cât și la asistenți. Prin urmare, avem medici și asistenți care au fost specializați și supraspecializați în Franța, Germania, Anglia, Elveția și Austria. De asemenea, am înființat prima firmă din țară cu obiect de activitate exclusiv teleradiologia ceea ce ne-a permis, în timp, și o supraspecializare a medicilor în funcție de tipul de patologii și care sunt capabili să elibereze rezultate pentru orice locație din țară sau străinănatate (de exemplu din Cluj, București, Arad sau din Franța și Elveția). Mai mult, am fost pionieri din punct de vedere al tehnologiei printr-o investiție care să ne permită ca asistenți/ tehnicieni dintr-o locație să poată interveni sau chiar să efectueze examinări în orice altă locație.

IM: Care sunt echipamentele moderne, de ultimă generație probabil, care vor fi aduse/ instalate la Sighet?
NB: Pentru început, vom instala un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) de ultima generație, produs în anul 2024. Acest echipament permite efectuarea tuturor tipurilor uzuale de examinări RMN decontate de sistemul public de asigurări de sănătate, inclusiv a unor tipuri speciale de examinări la care pacienții nu au acces pentru că nu se efectuează în Sighet sau Baia-Mare. Într-un cuvânt, serviciile vor fi la nivelul oricărui oraș universitar din România atât din punct de vedere al tipurilor de examinare cât și, mai ales, al calității si profesionalismului.

IM: Serviciul de care vor beneficia locuitorii din această zonă vizează, presupun, doar diagnosticarea imagistică? Sau se va putea apela și la tratamentul minim sau non-invaziv?
NB: Ne putem mândri cu faptul că suntem singurii din România care pot oferi servicii minim invazive efectuate pe RMN. Mă refer la tratamentul durerilor de la nivleul coloanei vertebrale care sunt ghidate prin imaginile RMN.

IM: Dispuneți deja de resursele umane calificate, necesare funcționării centrului local sighetean?
NB: Am făcut deja angajările după mai multe etape de interviuri și am completat deja schema de personal. Și aici vreau să menționez faptul că am preferat, ca în toate locațiile noastre, angajați full-time și nu pe cei care lucrează part-time, în cât mai multe locuri posibile. Considerăm că o astfel de poziție, într-o astfel de companie, necesită o concentrare a muncii și a pregătirii doar pe acest tip de muncă și doar într-un singur loc. Personalul va fi din acest moment trimis la training în centrele noastre din țară, iar din momentul începerii activității în Sighet, vom deplasa medici și asistenți cu experiență până când noii noștri colegi vor fi la nivelul cerințelor și standardelor pe care noi le dorim și le oferim în toate clinicile Phoenix.

IM: Când credeți că va fi operațional, funcțional, centrul din orașul nostru?
NB: Ne-am propus ca la finalul lunii februarie să începem amenajarea spațiului, aparatul fiind programat pentru instalare în prima parte a lunii aprilie. Toate etapele de instalare și punere în funcțiune cât și calibrarea aparatului se vor desfășura în cel mai scurt timp posibil, astfel încât în luna mai să putem investiga deja primii pacienți.

IM: O întrebare esențială pentru majoritatea bolnavilor, ținând cont de costurile destul de ridicate pentru o investigație imagistică. Clinica Poenix va avea contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și mai precis cu CAS Maramureș?
NB:  Dorința noastră este de a încheia contractul de furnizare servicii paraclinice în ambulatoriul de specialitate cu CAS Maramureș imediat după începerea activității și ne exprimăm convingerea că vom găsi deschiderea necesară la nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate cu care deja am luat legătura și ne-am exprimat această intenție. Trebuie însă să fac precizarea că nu toate tipurile de examinări sunt decontate de către CAS, față de serviciile cuprinse în Contractul Cadru CNAS noi avem mult mai multe examinări speciale, de complexitate și finețe ridicată, de care toți locuitorii zonei, și aici ne referim și la județele învecinate, vor putea beneficia în regim privat. Pe lângă contractul cu CAS Maramureș intenționăm să încheiem contracte de colaborare și cu companiile de asigurări private sau alte companii care doresc să ofere angajaților lor facilități suplimentare în domeniul medical.

IM: Vă dorim succes cu deschiderea Centrului de la Sighet și așteptăm să oferiți servicii de calitate și cu… celeritate!
NB: Mulțumim pentru urări și, la rândul nostru, dorim să asigurăm locuitorii județului Maramureș că în centrul preocupărilor noastre sunt pacienții iar serviciile noastre vor avea același standard de calitate cu cel pe care îl practicăm acum în București, Arad sau Sfântu Gheorghe. Desigur că avem un mesaj și pentru medicii care activează în județul Maramureș,  pentru care vrem să fim un partener de un real ajutor în stabilirea diagosticului corect, dialogul și comunicarea cu medicii clinicieni fiind foarte importante pentru noi.

Ion Mariș