După  apariţia articolului meu „Bugetul Sighetului pentru 2024, slide cu slide”, am fost sfătuit (prin facebook) să văd înregistrarea video a şedinţei cu prezentarea bugetului municipiului Sighetu Marmaţiei, ca să aflu răspunsuri la întrebările pe care mi le-am pus. Am făcut-o. Într-adevăr, la unele întrebări am aflat răspunsurile. La altele însă, nu…

Prin urmare, mai am câte ceva de întrebat.

Slide 4: Analiză parţială a cheltuielilor
Întrebam de lista de proiecte. Unde e ?
În înregistrarea video cu prezentarea bugetului, la momentul (1:12:01) se spune că „departamentul tehnic şi strategie funcţionează în continuare cu deficienţe, sunt prea puţine proiecte”. Deci întrebarea mea: O listă de proiecte cu care ne va bucura Primăria putem vedea de pe-acum?… e pe deplin justificată.

Slide 22: Alte servicii în domeniul Culturii. Sprijin culte religioase: 250 mii lei.
Întrebam: câte culte religioase sunt cunoscute la noi, dacă banii s-au dat după numărul de credincioşi ai fiecărui cult sau s-au împărţit egal la câte culte sunt?
În video, la (32:20) nu se răspunde la întrebarea mea.

Slide 28: Finanțări unități de învățământ din bugetul local
La  Școala gimnazială „Dr. I. M. de Apșa” se vor aloca 30,89 mii lei pentru reparaţie acoperiş sala de sport.
Din video, la (34:25) am înţeles. Cheltuiala e (mai mult) pentru clădirea lipită de sala de sport. Oare la întocmirea proiectului nu s-a putut observa că acolo – între cele două clădiri – poate fi o problemă?

Slide 37: Obiective de investiţii pentru 2024
Construire insule ecologice digitalizate. Se va realiza acest obiectiv cu 5,52 mil lei prin FEN, PNRR, iar 830 mii lei prin bugetul local. Poate ne spune – ­ în sfârsit! – Primăria ce se face cu gunoiul sortat, unde se duce, unde se prelucrează?
Din video nu reiese unde se duce gunoiul uscat, dacă se duce… Unde se prelucrează şi ce se obţine din el? Are Maramureşul astfel de fabrici de prelucrare? Dar Sighetul? (Aici pot să-mi dau răspunsul, dar îl ţin doar pentru mine!)

Slide 38: Obiective de investiţii pentru 2024
Am scris: „Denumire obiectiv”: DALI pentru  Şcoala cu 16 clase va fi finanţat cu 317,73 mii lei. Primăria întâi a construit şcoala, acum vreo 30 de ani, şi abia acum îsi pune problema ce va face acolo? Cine răspunde pentru anii când şcoala a fost liberă… jafului?
Din video, la (45:31) am înteles că doamna Dinu de la Spital se va ocupa de şcoala cu 16 clase, să-i găsească o utilizare adecvată. Presupun că e vorba de un serviciu de consultanţă. De ce n-o angajează Primăria pe doamna Dinu? Dacă ar face-o, poate am vedea şi noi Sighetul aşa cum ni-l dorim!… Dar rămâne întrebarea: primăria n-are angajaţi care să-şi bată capul cu Şcoala cu 16 clase?

Slide 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Se face Actualizare DALI pentru Sala de spectacole „Viorel Costin” şi se scot din bugetul Primăriei 120 mii lei. Din când în când se face câte un DALI şi apoi… NIMIC!!! Parcă a fost făcut și un SF (precizare necesară: SF de data aceasta înseamnă Studiu de Fezabilitate)?! Serios, mai mult nu puteţi?
Din video, la (45:52), am înţeles că  din 2 în 2 ani se face şi se depune un proiect pentru finanţare. Primăria s-a încadrat în termen, dar proiectul a fost respins de fiecare dată. Întreb: oare e bine întocmit proiectul? Ghinion?

Tot la slide-ul 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Scrie: Îmbunătăţirea eficienţei energetice în mun. Sighet: 41,65 mii lei de la bugetul local.
Acum am înţeles că e vorba doar de un proiect, adică nişte desene. Dar,… când vedem pe slide: „Obiective de investiţii pentru 2024”, mai că ne vine să credem că se materializează ceva, nu că se investeşte într-un proiect!

Slide 41: Studiul de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară costă 122,57 mii lei.
Acum înţeleg că e acelaşi studiu de la conceptul de piaţă nouă cu 11 milioane de euro. Nu s-a renunţat la proiect? Altul mai ieftin nu s-a găsit? Încă nu ştiu SĂ-MI răspund, dar poate cineva ştie…

Slide 43: Obiective de investiţii pentru 2024
Regenerare urbană – securitatea spaţiilor publice. Spuneam: Dacă prin securitatea spaţiilor publice se înţelege doar instalarea de camere de supraveghere video, asta nu împiedică infracţiunile. Singurul avantaj e că se pot prinde răufăcătorii mai uşor cu ajutorul înregistrărilor video.
Din video, la (55:57) e clar. E vorba doar de camere video. Adică: se întâmplă, ne uităm pe camere şi prindem infractorul după câteva ore sau câteva zile, dar asta nu înseamnă securitatea spaţiului public! Trebuie mai multă poliţie pe stradă! Guvernul să dea bani mai mulţi poliţiştilor, pentru că sunt momente când munca lor e periculoasă!

Slide 54: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Din video, la (1:02:31) reiese că din buget se vor acorda 400 de mii de lei pentru asfaltarea a 4 străzi??? Repet întrebarea: pe str. Ignişului cum se poate pune strat nou de asfalt, când acea stradă n-a văzut niciodată asfalt? Mai am una: sigur ajung 400 mii de lei?…

Slide 55: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reiau ce-am scris în articolul trecut, pentru că are valabilitate şi în noul articol: Reparații cu asfalt str. Gh. Doja, Gh. Șincai, Șt. cel Mare cu 500 mii lei.
Dacă nu se rezolvă problema cu fundaţia, tot timpul aceste străzi vor fi „vălurite”! În afară de asta, ajung oare banii? La slide-ul 41 se propune dărâmarea unei case cu 100 mii lei. Adică ori dărâmi 5 case, ori refaci 3 străzi care-s destul de lungi (scriu asta pentru cei din alte localităţi ale patriei), tot atâta costă!
Din video (n-am mai notat timpul) reiese că strada Şincai, dată ca exemplu, e musai să fie refăcută. De data asta nu mă mai întreb. Îmi spun: se va reface anual strada Şincai atâta vreme cât nu e bună fundaţia. Trec camioane pe-acolo!

Şi acum ceva ce nu a apărut la prezentarea în Power Point a bugetului.
Din video, la (1:31:36) aflu că administraţia Scubli a fost un dezastru complet.
Foarte interesant, dar ne poate spune cineva ce-au făcut consilierii din 2016 până în 2020 ? De ce n-am văzut o indignare publică a lor ? Sau cel puţin a unuia singur?
A fost bine la „căldurică”??

Horia PICU

Foto: I. Mariș

Încă de când eram mic, îmi aduc aminte de vorbele unchiului meu: „ce ar fi Sighetul fără Iza și Solovan?” Mai departe îmi aduc aminte cu aceeiași plăcere de momentele când, în special vara, tatăl meu ne scotea pe mine și pe fratele meu, după programul de grădiniță, să mâncăm un sandvich, pe malul Izei, în natură. Ne simțeam minunat. Pe urmă, cu la fel de mare plăcere îmi aduc aminte de ieșirile de dumincă pe Solovan unde ne jucam, alergam, făceam un foc și prăjeam ceva sau ne încălzeam. Întâlneam tot timpul și alți sigheteni pasionați de natură și drumeție. Crescând mai mari au urmat excursiile puțin mai departe: la Cabana Agriș (unde era plin de turiști), la Cascada Strungi, la Vârful Piatra Goală, cascadele Ciuroi.

Unde vreau să ajung de fapt: lumea nu mai acordă interes ieșirilor în natură, plimbărilor, drumeției, ciclismului. Am putea să zicem că asta se datorează tehnologiei și telefoanelor mobile care fac ca  lumea – în special tinerii – să devină mai comodă și nu mai iasă la mișcare, nu se mai conectează cu natura. Însă nu același lucru se întâmplă, de exemplu, în Baia Mare, ca să nu mai vorbim de alte județe, unde avem o „abundență” de persoane care practică ieșitul în natură sub toate formele: plimbare, pe bicicleta, alergare, schi, etc. Acolo lumea este mult mai activă, se organizează în grupuri, cluburi, ONG-uri, pe când sighetenii nu acorda atenție acestor activități atât de benefice pentru sănătate.

Adevărul este că în Sighetu Marmației avem o mare lipsă, nu există trasee turistice marcate, nici măcar unul, ceea ce este inadmisibil pentru zona noastră, o zonă cu un mare potențial turistic. Avem un potențial natural enorm iar populația și turiștii care ne vizitează orașul nu se pot bucura de el din lipsa traseelor marcate, a informațiilor turistice specifice și a lipsei promovării naturii care ne înconjoară.

În acest sens  și pentru a avea o societate mai sănătoasă (fizic și psihic) propun să acordăm mai mult interes acestui subiect, iar pentru asta susțin inițiativa amenajării a două trasee turistice cu marcaje corespunzătoare, cu poteci amenajate și ulterior întreținute, cu panouri informative despre floră, faună, informații despre relief și informații istorice.

Primul traseu pe care-l propun este Izvorul Cetății – Vârful Solovan, traseu foarte frumos dar care este abandonat și neîngrijit. Pentru a-l face abordabil pentru toată lumea este nevoie de ecologizarea traseului, marcaj turistic corespunzător – conform standardelor –  care să nu dea ocazia vizitatorilor să se rătăcească, să fie informați despre distanța, durata și nivelul de dificultate al traseului, indicații și atenționări, panouri informative despre floră, faună, informații geologice și istorice.

Al doilea traseu propus este unul mult mai lejer, de tip circuit, cu pornire de la Podul Grădina Morii, cu continuare spre stânga pe la poalele Dealului Solovan, mai departe spre Podul Pușcopor și cu întoarcere spre Podul de la Grădina Morii, pe dig. Traseul are dificultate minimă, distanța fiind de aproximativ 2 km.

Odată amenajate aceste trasee ele vor fi accesibile tuturor categoriilor de vârstă, turiștilor pasionați de drumeție, cluburilor și claselor de elevi ale căror profesori vor avea – probabil – inițiativa să îi scoată în natură în weekend-uri și în săptămânile cu Școala Altfel.

Daniel MURCZKO

Motto: Societăţile viitorului sau vor fi tot mai inculte
sau nu vor mai fi deloc!

Având de regulă un scop în sine, cugetarea filosofică (mă refer la adevărata filosofie, respectiv la cugetarea substanţială sau ezoterică, nicidecum la exoterismul cugetării aparenţiale, acea filosofare de doi bani care se practică pe toate drumurile), cugetarea filosofică, prin urmare, din punct de vedere strict utilitar nu valorează, vorba unui gânditor, nici măcar cât o varză. Lucru, de altminteri, recunoscut şi de Aristotel. Întrebat fiind odată la ce foloseşte filosofia, el a răspuns cu sinceritate: „La nimic”. Dar a adăugat cu mândrie: „Şi tocmai de aceea ea este cea dintâi dintre ştiinţe!” Da, ştiinţă, căci definiţia dată de Stagirit filosofiei, sună astfel: „Filosofia este arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”.
„Mda, vor strâmba din nas ştiinţificii zilelor noastre pragmatice. Poate că pe-atunci, când filosofia acapara în grabă tot ce era zămislit de mintea umană, orgoliul aristotelic era întemeiat. Dar astăzi…” Şi poţi să nu le dai dreptate acestor atotştiutori neîncrezători?!

Ei bine, dacă asta-i starea de lucruri cu filosofia, nici cultura (mă rog, restul culturii) nu stă pe roze. Ba se poate spune că stă chiar mai rău ca filosofia. Şi iată de ce. Dacă filosofii îşi cunosc, mai exact îşi identifică obiectul de activitate cu gândirea existentului în unitatea lui  (logicianul Bertrand Russell era de părere că la limită filosoful ştie nimic despre totul, în opoziţie cu  specialistul care ştie totul despre nimic), din pricina complexităţii şi a multitudinii sensurilor cu care se confruntă, veritabilii culturologi sunt cam tot timpul în starea de febrilă căutare a lui Miguel de Unamuno, eminentul gânditor spaniol mărturisind în maniera personală (a se citi paradoxală) participanţilor la dezbaterea Viitorul culturii, dezbatere interbelică organizată la Madrid, că după 40 de ani de profesorat el încă nu ştie ce este cultura!
Explicabil, dacă avem în vedere faptul că pentru conceptul cultură sunt puse în circulaţie şi acceptate peste 200 de definiţii. Cu cele doar şase definiţii menţionate şi disecate de David armeanul (de origine grecească după unii) în cartea sa Introducere în filosofie (trei atribuite lui Pitagora, cea mai cunoscută fiind aceea cu dragostea de înţelepciune, două – cele care pleacă de la scop – fiind formulate de Platon, iar a şasea, enunţată mai sus, aparţinând lui Aristotel), se subînţelege de ce filosofia stă mai bine decât cultura la acest capitol…
Începuturile omului au fost eminamente aculturale. Este lunga perioadă a grotelor şi cavernelor, când străbunii noştri habar n-aveau de cultură. Atenţie! În acele timpuri tulburi pentru inimă şi minte, omul nu era necultural, ceea ce se traduce prin incultură sau lipsă de cultură (din motive etern actuale – dezinteres sau neputinţa asimilării ei), ci era complet străin până şi de noţiunea de cultură, din simplul motiv că ea încă nu se înfiripase. Vasăzică, acei oameni ai începutului sunt absolut nevinovaţi din pricina neştiinţei, pe când agramaţii zilelor noastre sunt mai mult decât condamnabili pentru crasa stare de necultură în care se complac.
Apoi, în inima şi mintea primitivului au apărut primii fiori culturali (muzica şi dansul cu care magii şi şamanii îşi condimentau ritualurile religioase). Şi aşa, târâş-grăpiş, când cu suişuri şi când cu coborâşuri, cultura a ajuns în zilele şi pe meleagurile noastre postdecembriste, unde e cât se poate de vizibil nu doar că adevăraţii oameni de cultură se împuţinează, ci şi că minoritatea acestora este deodată dispreţuită şi sistematic umilită de alarmantul spor biologico-social al inculţilor, semidocţilor şi falşilor culţi.
Toţi aceştia sunt nocivi pentru cultură prin apariţia şi întreţinerea unor fenomene de masă de cel mai desăvârşit prost-gust, precum manelizarea şi grosul festivalurilor care rămân la stadiul de aflare în treabă. Mi se va răspunde că manelele aparţin rromilor. Da, dar dacă aceste fioroşenii n-ar fi cumpărate de românii subanalfabeţi, producătorii lor n-ar fi putrezi de bogaţi şi România n-ar fi ameninţată azi de un adevărat cancer al culturii şi spiritualităţii.
Dar cei mai nocivi pentru cultură sunt falşii culţi, această oribilă grupare de inculţi sadea şi mai ales de semidocţi cu pretenţii, care se fac luntre şi punte să-şi poleiască pospaiul de cunoştinţe cu diplome (bacalaureat, licenţe, doctorate), dobândite pe căi strâmbe până la nelegiuire. Iar numărul acestora (mulţi provin din rândul foştilor activişti) creşte an de an, astfel că România deja este fruntaşă la agramaţi şi neabeţedaţi.
Iată şi părerea înţelepţilor antici despre ştiutori şi atotştiutori. Taoiştii afirmă: „A şti, dar a te crede neştiutor, este cel mai bine; a nu şti, dar a te crede atotştiutor, este o adevărată boală”. Iar Confucius precizează în Analecte: „Când ştii să socoteşti că ştii; când nu ştii să socoteşti că nu ştii. Aceasta înseamnă cu adevărat a şti”.

George PETROVAI

Sâmbătă, 24 februarie 2024, s-au împlinit doi ani de când Putin a ordonat începerea unei acțiuni „speciale” care a adus războiul la granița noastră. Am văzut, pe parcursul celor doi ani scurși în sunetul alarmelor, exodul femeilor și copiilor ucraineni, am simțit solidaritatea cu oamenii care nu-și doreau altceva decât liniște, pace. Am simțit frica ce plutea peste apele Tisei.

Viața în Estul extrem al Europei s-a schimbat la un ordin absurd, din dorința unui țar de a demonstra lumii că războiul este o realitate „sustenabilă” și-n secolul XXI. Din păcate, pentru unii conducători războiul face parte din structura lor mentală, din nebunia lor, din forța lor distructivă.

Au trecut doi ani presărați cu zeci de mii de morți, marcați de suferințele inutile ale unor oameni nevinovați; milioane de ucraineni s-au refugiat în lumea largă, și-au părăsit locuințele, pământurile, iar războiul continuă, șansele de pace nu se întrevăd încă. De ce se întâmplă toate acestea, cine are de câștigat? Răspunsul este ucis zi de zi cu fiecare foc de armă tras, este îngropat împreună cu victimele, cu morții nevinovați, răspunsul este… vânare de oameni.
După doi ani războiul face parte și din viața noastră, a celor care trăim lângă frontiera peste care pândește amenințarea perversă a morții.

Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Maramureș, a marcat cei doi ani de suferință a poporului ucrainean printr-un eveniment care a cuprins momente de reculegere, un marș pentru pace pornit de la sediul UUR din Sighet până la Punctul de Tecere al Frontierei spre Ucraina unde, pe malul românesc al Tisei, după intonarea imnurilor de stat ale celor două țări, au fost transmise mesaje anti-război, mesaje care au evidențiat solidaritatea româno – ucraineană, subliniindu-se suferințele și ororile care îndoliază poporul vecin.

Au rostit alocuțiuni deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi – președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Rudolf Stauder – prefectul Maramureșului, Grațian-Florin Pârvu – consulul României la Solotvino, Daniela Onița – Ivașcu – viceprimarul Sighetului, Florin Coman – Șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, Mirela Buftea – reprezentanta primarului Sighetului. După slujba de pomenire a victimelor agresiunii ruse din Ucraina a urmat un scurt program susținut de copii ucraineni, refugiați în orașul nostru, elevi la Liceul Taras Șevcenko.

Pacea, din păcate, nu se simte dinspre Răsărit, „ideologia” războiului este din ce în ce mai prezentă într-o lume a globalizării… înarmării. Cine va răspunde pentru declanșarea cu premeditare a pandemiei urii?…

Ion Mariș

Primăvara este anotimpul noilor începuturi. Primăvara este timpul când poți schimba ce te ține pe loc. Este anotimpul când poți încerca ceva nou. Când poți să-ți asumi visuri noi, când pământul râde prin flori.

Artizani, floriști, meșteri populari, vă aduc aproape de voi vestitori ai bucuriei, a căldurii sufletelor care au creat mărțișoare pentru o primăvară plină de sănătate și împliniri.

Sunteți așteptați zilnic, începând cu data de 26 februarie 2024 până în 02 martie 2024, în intervalul orar 10:00 – 18:00, pe platoul din fața Cinema MARA – Sighetu Marmației, pentru a admira și cumpără mărțișoare hand made.

Sumele obținute din vânzarea mărțișoarelor au destinație caritabilă!

Organizatorii

Doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina!
Sâmbătă, 24 februarie 2024

Programul evenimentului:

09:00 – 10:00 – la sediul Uniunii Ucrainenilor din România  (UUR), filiala Maramureș – Sighet, str. Dr. Pop Victor, nr. 18 (moment de reculegere, rugăciune pentru pace)

10:00 – 11:00 – în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) din Sighet (intonarea imnurilor de stat România și Ucraina, slujbă de pomenire în memoria victimelor invaziei, luări de cuvânt etc.)

11:00 – 13:00 – la sediul Uniunii Ucrainenilor din România  (UUR), filiala Maramureș – Sighet, str. Dr. Pop Victor, nr. 18 (contribuția UUR privind sprijinul acordat atât statului ucrainean cât și cetățenilor ucraineni refugiați în România, proiecție film, scurtmetraje etc)

Uniunea Ucrainenilor din România  (UUR), filiala Maramureș

Redau aici autograful acordat de George Enescu dnei Krause Wilhelmina, cu ocazia unui concert la Brașov. Era în anul 1939, Maestrul avea 58 ani.

Carnețelul cu autografe ne-a fost pus la îndemână de dl. Krause Hairald, sighetean, fiul Wilhelminei, la mica sa papetărie de la fosta Casă a pionierilor din Sighet. Domnul ex-contabil este un tezaur de amintiri…

A consemnat Marin Slujeru

Profitând de sfârșitul de săptămână cu vreme superbă, semnificativ mai caldă decât ar fi normal pentru mijlocul lunii februarie, am considerat că ar fi o zi perfectă pentru prima mea ieșire cu bicicleta din 2024.

Încărcat cu energie şi cu gândire pozitivă, am început să pedalez pe ruta Sighet – Coștiui, via Strada Mocăniței. Dar, din păcate, după aproximativ o jumătate de oră, această voie bună s-a transformat în tristețe şi chiar în oroare.

La marginea drumului, un imens morman de gunoaie cu o compoziție foarte variată. De la bucăți de moloz, plăci de azbociment, plastic, fier, inclusiv două picioare care, cândva, aparținuseră probabil unui cal.

Titlul articolului nu se referă doar la mizeriile pe care le vedeți în aceste poze, ci se referă și la persoanele care au fost capabile de o asemenea atrocitate.  Atrocitate nu numai  împotriva florei şi faunei, a pârâului Ronișoara, dar şi împotriva riveranilor. Locul unde s-au aruncat gunoaiele, probabil nu a fost ales la întâmplare… fiind plasat între două locații numite Bio Garden și Speranță pentru viitor. Chiar ironic!…

Dar nu putem să arătăm cu degetul numai la indivizii responsabili pentru această faptă. Probabil puținii neuroni din creierul unora nu pot să proceseze gravitatea şi impactul acțiunii lor.

Dacă e să analizăm situația la o scară mai mare, nici situația deșeurilor din Sighetu Marmației  nu este o poveste de succes. Deșeurile menajere selectate sunt  „deselectate” în drumul lor spre groapa comună… toate acestea „obligând” Sighetul să fie un oraș cu una dintre cele mai mari taxe de salubrizare din ţară.

Este profund trist și revoltător să vezi astfel de imagini cu gunoaie aruncate ilegal, având drept consecinţă degradarea mediului. Acțiunile iraționale și lipsite de grijă ale unor indivizi au un impact negativ major asupra naturii și comunității.

Aspectele cu privire la gestionarea deșeurilor în Sighetu Marmației sunt îngrijorătoare și merită atenția și implicarea autorităților și a comunității locale pentru a găsi soluții sustenabile. Este nevoie de EDUCAȚIE, reglementări clare, facilități adecvate de COLECTARE și RECICLARE, dar și SANCȚIUNI pentru cei care încalcă legea. Schimbarea vine prin eforturi colective – atât din partea instituțiilor, cât și a fiecărui cetățean care trebuie să fie conștient de impactul acțiunilor sale asupra mediului înconjurător. Prin conștientizare, respect reciproc și spirit civic putem păstra curățenia și proteja natura pentru generațiile viitoare.

Sighetul merită mult mai mult decât imaginile dezolante ale poluării!

Zoltan Navodarszky

Fostul deținut politic Petru CODREA, Cetățean de Onoare al Sighetului (din anul 2022), împlinește azi, 21 februarie, 93 de ani. Dl. Petru Codrea s-a născut la 21 februarie 1931 în comuna Vadu Izei, Maramureș, fiind unul dintre cei patru copii ai învățătorului Petru Codrea (1901 – 1993), ctitorul școlii de pe Șugău. Tânărul Petru Codrea a urmat Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet, pe care nu-l finalizează, fiind arestat în august 1948 (avea 17 ani), cu un an înainte de absolvire. Face parte din bine cunoscutul „lot Vișovan”, din primul grup de elevi dragoșiști arestați de autoritățile pro – bolșevice, instalate în România postbelică. Pentru apartenența la o „organizație subversivă” este condamnat la 3 ani de închisoare, parcurgând un cunoscut traseu al temnițelor „tradiționale” pentru acei ani: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).

Este eliberat în decembrie 1951 după care urmează încorporarea și stagiul militar – pentru alți trei ani – la muncă grea,  destinată condamnaților politic indezirabili regimului comunist, trecând pe rând, câte un an, prin localitățile Făget – Timiș, Herja lângă Aiud și Arcuș în apropiere de Sfântu Gheorghe. În ultima parte a „stagiului militar”, reușește să-și ia bacalaureatul la liceul din Sfântu Gheorghe. Se întoarce la Sighet în anul 1955 iar după un an (1956) se căsătorește cu Lenuța, fiica învățătorului Vasile Fodoruț (din Desești) și el fost deținut politic.

După două tentative nereușite de-a trece de vigilența securității și de-a se înscrie la facultate (la Cluj și București) abandonează speranța de-a face mai mult pe plan profesional, rămâne acasă, la Sighet, dedicându-se familiei și meseriei de tipograf în care se perfecționează (a absolvit Școala Tehnică Poligrafică din București în anul 1961).
S-a pensionat în anul 1990, după 33 de ani de muncă la Tipografia din Sighet, după o viață discretă, retrasă, pentru a nu mai intra în atenția neobositelor autorități comuniste de supraveghere continuă.

La mulți ani cu sănătate, domnule Petru Codrea!

Salut, Sighet!

Apusul de soare e doar răsăritul văzut de la spate!
Parafrazez un vers al unui cîntec de actualitate, care se potrivește mănușă celor ce urmează a fi spuse.
Mi-a fost ridicată mingea la fileu de un articol recent din ,,Salut Sighet”, legat de neputința și reaua voință înconjurătoare cu care parcă suntem blestemați în a perpetua în toate domeniile.
Omul întreprinzător cu inițiativă este pus la colț; musai trebuie să îi găsim o vină, că prea se crede deștept, că va sparge o dulce inerție pentru mulți (las-o așa ne-am obișnuit cu ea!), încît trebuie omorîtă din fașă!
,,Bine că e el deștept!”
Da’ nici noi nu ne lăsăm!
Invidii și răutăți au fost și-n alte timpuri. Dacă unul era mai harnic, mai chivernisit, era considerat un paria, un ,,dușman al poporului”! Un chiabur!
I se confiscau bunurile și era exilat în Bărăgan, în bordeie de pămînt, condamnat la moarte prin inaniție sau prin condițiile extreme în care trebuia să viețuiască.
Acasă, toată agoniseala lui, era împărțită la pleava societății care n-a făcut nimic doar a așteptat „oportunități” nemeritate. Ba tot dintre aceia erau aleși și ,,capii satului” (primarii), astfel că întreaga comunitate se ducea de rîpă!
Noi aveam Bărăganul, Canalul, pușcăriile politice, alții aveau Siberia, Gulagul. Fiecare își stîrpea elitele cu mijloacele proprii.

Inițiativa particulară pentru cei mai mulți, era o sinucidere, mai ales dacă riscai să faci și un credit bancar.
Acum mai e cît de cît o stabilitate predictibilă în ceea ce privește dobînda, dar în urmă cu 25 de ani, cînd noi am fost ,,pionieri” (nebuni, aș zice) și ne-am înhămat la căruța ,,privatizării” dobînzile erau înrobitoare. Pornind de la 10 – 15%, ajungeam la 240%, ba chiar la 400% .
Nu aveai cum ca într-o perioadă scurtă să te dezvolți și să poți să le dai o așa dobîndă.
Erai executat, lăsat în drum în pielea goală! Nu-i păsa nimănui!
Dacă puneai problema reeșalonării, erai privit ca un ciumat, ba îți aduna dobînda la dobîndă și îți creau un nou credit pe care îți era imposibil să-l mai plătești.
Lucram mai mult ,,în roșu”, pe pierderi!
De dinafară erai privit cu invidie, dar înăuntru era un stres continuu și aveai doar un singur scop; să vinzi și să scapi! Prin asta, marele perdant (pe lîngă tine) era și orașul.
Nu erau mulți cu inițiativă pe atunci, pentru care afacerea era însăși viața lor, făcută cu ,,sînge, lacrimi și sudoare”, plus credit înrobitor la bancă.
Pentru acei care au luat totul de-a gata, care s-au trezit cu ,,capital” peste noapte din tranzacții oneroase sau privatizări la ,,negru”, era normal să nu înțeleagă.
Am fost printre cei care ne-am pus casele la mezat și le-am pierdut!
Mulți s-au retras, și-au lins rănile și și-au jurat că nu mai fac.
S-a ales praful de multe visuri, s-au îngropat multe inițiative, care dacă erau stimulate, aduceau plus-valoare comunității sighetene. Din păcate au fost alese doar persoane nefaste la conducere (cu mici excepții), pornite pe căpătuială și interese proprii.
E o conspirație parcă a rea-voinței, a băgatului bețelor în roți, a neprofesionismului generalizat!

Părerea mea e că s-a instaurat așa o stare de lîncezeală care s-a cronicizat în 30 de ani, orașul e tot flămînd și gol, banii lui (ai noștri) se învîrt prin buzunare largi care nu se mai satură, nimeni nu-i aude plînsul; micilor întreprinzători li se pune călușul în gură, anii trec populația îmbătrînește iar tinerii o apucă încotro văd cu ochii!

Dar, niciodată să nu spui niciodată!
Evenimentele din ultimele zile legate de asasinarea liderului de opozitie rus Navalnîi, ne fac să medităm adînc.
El și-a prevăzut sfîrșitul și a lăsat un mesaj foarte sugestiv: ,,Să nu vă fie frică! Suntem puternici”!
Să nu ne resemnăm asemeni ciobănașului din Miorița în fața morții!
Lumea a evoluat, depinde de noi să ținem pasul cu Schimbarea!

Ileana PISUC