Dragul meu  Sighet,

Dac-ai fi om, te-aş invita undeva, la o cafea, la un ceai, un vin, sau orice ţi-ar plăcea ţie, să bem şi să stăm de vorbă şi să-mi povesteşti cum e să fii o aşezare multietnică, multiconfesională, cum te-ai simţit când s-au construit bisericile, sinagogile, monumentele, blocurile, casele, mai apoi garajele improvizate, cum a fost când ţi s-a pietruit prima stradă, cum a fost prima asfaltare. Poate mi-ai povesti şi despre iluminatul public, cum a fost la început, cum ţi se pare acum…

Fac un exerciţiu de imaginaţie şi mă gândesc cum m-aş simţi dacă ar trebui să te privesc în ochi şi să răspund dojenilor tale adresate mie, şi prin mine, tuturor sighetenilor…

Să ştii că sunt un tip orgolios şi simt în mine patriotismul local revoltându-se! Vreau să arăţi şi tu, dragul meu Sighet, la fel de înnoit ca alte oraşe de mărimea ta sau mult mai mici decât tine! Mi-ar plăcea când vine cineva pe la mine, care locuieşte în altă parte, să te admire pe tine ce mândru şi frumos eşti şi pe mine să mă invidieze că locuiesc aici!

Deocamdată, suferi tu, sufăr eu, suferă mulţi sigheteni. Dacă te-ai putea transforma într-un bătrânel şi te-ai plimba pe propriile-ţi străzi, ai fi dezamăgit, ai vedea ce periculoase sunt. Au denivelări pentru că pe ele se tot toarnă asfalt, dar fundaţia a rămas aceeaşi de zeci de ani. Unele au gropi, pe altele nu merg taxiurile că ar rămâne împotmolite.

Îţi mărturisesc că nu credeam că mă voi adresa unui oraş, pentru că tu, dragul meu Sighet, asta eşti, un oraş cu privilegii care ţi-au fost acordate încă din secolul XIV. Şi de-atunci, o duci când mai bine, când mai rău. Te apropii de 700 de ani de existenţă şi multe trebuie să fi văzut în viaţa ta…

… şi de-asta mi-am permis să mi te imaginez „bătrânel”, dar afecţiunea şi respectul pe care le am pentru tine cred că le simţi de fiecare dată când, la plimbare sau cu treabă prin urbe, mă gândesc la tine şi câteodată oftez pentru că şi eu, ca mulţi sigheteni, sunt îngrijorat de modul cum arăţi… Ți se jupoaie tencuiala de pe clădiri…, eşti plin de gropi, te-ai umplut prin centru de mici pete albe care câteodată se lipesc de talpa pantofului, ţi-au crescut nişte cocioabe improvizate pe tot corpul, dar pentru toate astea nu cred că vârsta ta să fie cauza!

Ştiu că nu te simţi bine şi-ai vrea să fii altfel.

Am uitat să-ţi spun că acum avem maşini, prea multe la îngustimea străzilor. Circulaţia se face după nişte reguli. Lumea s-a modernizat, să ştii, s-au inventat semafoarele pentru maşini şi pietoni. Sunt câteva, dar nu funcţionează. Se zvoneşte că vor apărea şi altele.

Stai puţin! Încă nu te bucura! La noi, de la vorbă la faptă, e distanţă mare… Nu mai e ca pe vremea când cine locuia în Sighetu Marmaţiei era invidiat de alţii, nenorocoşi. În alte vremuri, promisiunea era rapid transformată în fapt. Azi, se mai face o licitaţie, se contestă, se mai amână un termen, ba vin banii, ba nu vin banii, şi tot aşa, până când lumea uită, se plictiseşte sau i se face lehamite.

Avem trotuare, dragul meu Sighet, pe unde poţi merge ferit de maşini. Eşti ferit de maşini, că ele au treabă pe stradă, dar asta nu înseamnă că tu poţi merge pe trotuar fără să vezi pe unde calci! Sunt şi pe-aici denivelări, gropi şi gropiţe.

Te-aş sfătui să priveşti şi-n sus, nu numai în jos. Când erai tu mai tânăr, s-au construit tot felul de edificii. Proprietarii au murit de mult şi să ştii că nici măcar n-au murit în casele lor! Au fost alungaţi din ele. Lumea, în secole, aşa cum e viaţa ta măsurată, a trecut prin mai multe orânduiri sociale, şi de-aici au apărut şi beneficii, şi dezamăgiri. Unora le-a mers din bine, în rău. Altora, le-a mers din rău, în bine. Desigur, unora le-a mers din bine în mai bine, iar alţii, din rău au ajuns şi mai rău…

Spuneam că trebuie să priveşti şi sus, adică să fii atent să nu-ţi cadă ceva tencuială, cărămidă, sau alt material de construcţie în cap, pentru că multe clădiri cu care s-ar mândri orice oraş din lume sunt abandonate sau neîngrijite.

Sunt sigheteni cărora le pasă ce se-ntâmplă cu clădirile tale, oraşule multisecular! Nu ştiu dacă sunt mulţi sau puţini. Ştiu doar că cei care ar putea să te salveze, n-o fac!

Cum era iluminatul public pe vremea tinereţii tale, dragă Sighet? Acum, avem iluminat electric, dar cei care iau decizii pe-aici au pus nişte becuri care au însuşirea fundamentală că sunt văzute, nu că se vede la lumina lor.

Îmi imaginez că mă plimb la braţ cu tine, Sighetul meu de suflet, şi-ţi simt dezamăgirea că nu mai eşti ca o piatră preţioasă dorită de lume.

Lacrima pe care mi-o imaginez curgându-ţi pe obrazul multisecular, pe obrazul meu chiar curge…

Ştii foarte bine că noi, oamenii, avem ceva „treabă” prin viaţă, apoi ne ducem „dincolo”. Tu, vei rămâne! Mie şi multora ca mine nu ne e indiferent modul cum te vom lăsa, pentru că vrem să fii veşnic şi mândru de modul cum arăţi!

Horia Picu

Cupa „Unirea Principatelor Române” la Șah, ediția a V-a, se va desfășura la Sighetu Marmației (locația – Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”), în intervalul 20-21 ianuarie 2024.
Turneul este organizat de CS SIG – MAR Sighetu Marmației, Primăria și Consiliul Local Sighet.
Participanții vor concura la categoria legitimați, open U16 (s-au înscris 13 șahiști, fete și băieți, toți din Sighet) și la nelegitimați sub 16 ani (12 participanți, fete și băieți, din Maramureș și Ucraina).
Turneul se desfășoară în sistem elevețian pe durata a 7 runde.

Premiile vor include cupe, medalii și… dulciuri.

Directorul turneului: Ioan Costiuc.
Arbitri: Jurassa Andrei (arbitru șef) și Costiuc Ioan.

Turneul se desfășoară sub egida Federației Române de Șah.

Salut, Sighet!

Pe www.salutsighet.ro, în 11 iunie 2022, mi-a apărut articolul <<„Trecutul nu poate fi șters, dar poate fi reparat ”, sau despre monumentele istorice ale Sighetului>>.

O parte din articolul de-atunci o repun acum, nu pentru că n-aş avea subiecte noi, ci pentru că, despre ce am atras atenţia atunci, nimic nu s-a îmbunătăţit azi…

Dictonul „Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă″ l-aṣ putea vedea adaptat la „Ai scris, continuă! N-au citit, n-au rezolvat? Nu-i nimic! Continuă să scrii!″ Şi o fac în continuare, cu speranţa că vom vedea niṣte schimbări în bine, cândva.

Unor localităţi le merge bine. Altora… nu le merge deloc. Unde oficialităţile locului ṣtiu ce-i de făcut, se vede dezvoltarea pe zi ce trece. Viaţa oamenilor se îmbunătăţeṣte, mândria locală e în continuă creṣtere. În tot acest timp, sighetenii rămân în continuare cu „buza umflată”.

Azi vreau să atrag atenţia acelora de care depinde soarta oraṣului despre clădirile de patrimoniu lăsate în paragină. Pe site-ul http://www.cultura.ro/lista-monumentelor-istorice, se poate vedea lista monumentelor istorice din întreaga ţară, pe judeţe. Monumentele istorice pe care le are Sighetul sunt la nr.crt. 104-105; 392-482; 600-604.

După publicarea listei, unele obiective vizate au fost refăcute – ṣi trebuie să apreciem autorităţile c-au făcut asta! – alte obiective au acum altă denumire, altă destinaţie, altele sunt pe punctul de a nu mai putea fi recondiţionate. Iată lista!

1. Aşezare fortificată (Dealul Solovan – Hallstatt, Cultura Gáva)
2. Centrul istoric (Străzile: 22 Decembrie, Bogdan Vodă, Dragoş Vodă, Libertăţii,
Avram Iancu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ioan Mihalyi de Apşa, sec. XVIII – XX)
3. Ansamblul urban „Cămara Sării” (Zona gării,sec. XV – XIX )
4. Vechea „Direcţie a pădurilor”, azi liceul Leowey Klára (Str. 22 Decembrie 1989, sec. XVIII)
5. Fosta Casă a Armatei, azi Centrul Cultural (Str. Vasile Alecsandri 2, sec. XIX)
6. Casă, azi sediul comunităţii evreieşti (Str. Basarabia 8, sec. XIX)
7. Sinagogă (Str. Basarabia 10, 1902)
8. Casă (Str. Bogdan Vodă 1, sec. XIX)
9. Poşta (Str. Bogdan Vodă 2, sec. XIX)
10. Casă, azi Poştă (Str. Bogdan Vodă 3, sec. XIX)
11. Casă cu spaţii comerciale la parter (Str. Bogdan Vodă 4, sec. XIX)
12. Casă cu spaţii comerciale la parter (Str. Bogdan Vodă 5, sec. XIX)
13. Casă cu spaţii comerciale la parter (Str. Bogdan Vodă 6, sec. XIX)
14. Casa Keszter (Str. Bogdan Vodă 8, sec. XIX )
15. Biserica ucraineană „Înălţarea Sfintei Cruci” (Str. Bogdan Vodă 5A , 1791 – 1807) azi refăcută!!!
16. Casa Clericală Ucraineană (Str. Bogdan Vodă 7, sec. XIX)
17. Vicariatul ortodox ucrainean (Str. Bogdan Vodă 12, sec.XIX) azi refăcut!!!
18. Tribunalul vechi, azi Primăria şi Judecătoria (Str. Bogdan Vodă 14, Str. Coposu Corneliu 2, 1893 – 1895) azi refăcute!!!
19. Casă (Str. Bogdan Vodă 18, 1868)
20. Banca „Albina”, azi spaţiu comercial (Str. Bogdan Vodă 20, 1886)
21. Casă cu boltă la poartă (Str. Bogdan Vodă 24, sec. XIX)
22. Spaţiu comercial (Str. Bogdan Vodă 26, sec. XVII)
23. Casă cu spaţii comerciale la parter (Str. Bogdan Vodă 28, 1872)
24. Casă (Str. Bogdan Vodă 30, sec. XIX)
25. Casă (Str. Bogdan Vodă 32, 1870)
26. Curtea Kahan ( Str. Doja Gheorghe 67, începutul. sec. XX)
27. Ansamblul bisericii „Adormirea Maicii Domnului ″ (Str. Dragoş Vodă 1 – 3)
28. Fabrica de lapte, azi spaţiu comercial şi de producţie (Str. Dragoş Vodă 22, 1913)
29. Casă Groedel (Str. Dragoş Vodă 41, 1887)
30. Casa Florian Mihalyi de Apşa, azi Protopopiatul greco-catolic (Str. Mihai Eminescu 1, sec. XIX)
31. Casa Darvay (Str. Mihai Eminescu 12, 1932)
32. Gara CFR (Str. Gării 2, 1893 – 1897)
33. Fosta Şcoală Normală, azi secţie a Facultăţii BabeşBolyai Cluj (Str. Avram Iancu 6, sec. XIX)
34. Vechea „Fabrică de perii Părplast”, cu spaţii comerciale şi birouri la parter (Str. Avram Iancu 20, începutul sec. XX)
35. Pavilioanele vechi ale Spitalului municipal (Str. Avram Iancu 22, sec. XIX) – azi spitalul e în proces de reabilitare termică
36. Vila Szöllössyi, azi laboratorul spitalului municipal ( Str. Avram Iancu 22, sec. XIX)
37. Ansamblul urban „Str. Alexandru Ivasiuc” (Str. Alexandru Ivasiuc 1-50, sec. XIX)
38. Ansamblul urban „Str.Mihail Kogălniceanu” (Str. Mihail Kogălniceanu 2-24, sec. XIX)
39. Hotel-restaurant, azi Muzeul Maramureşan şi cinematograf (Piaţa Libertăţii 1, sec. XIX)
40. Ansamblul urban „Piaţa Libertăţii” (Piaţa Libertăţii 1-36, sec. XVIII – XIX)
41. Cabinete Stomatologice (Piaţa Libertăţii 2, sec. XIX)
42. Hotel „Coroana”, azi…NIMIC !!! (Piaţa Libertăţii 8, sec. XIX)
43. Casa Brenner (Piaţa Libertăţii 9, 1832)
44. Casa Kiszelnik (Piaţa Libertăţii 10, sec. XIX)
45. Casa Kahan (Piaţa Libertăţii 11, sec. XIX)
46. Casa Kahan (Piaţa Libertăţii 12, sec. XIX)
47. Mănăstirea Piariştilor (Piaţa Libertăţii 15, 1730 – 1806)
48. Biserica „Sf. Carol de Borromeo” (Piaţa Libertăţii 17, 1730 – 1806)
49. Casă parohială (Piaţa Libertăţii 19, 1730 – 1806) refăcută!!!
50. „Banca Maramureşeană”, azi Consim SA şi spaţii comerciale (Piaţa Libertăţii 20, sec. XIX)
51. „Banca economică”, azi locuinţe şi sediu IMM (Piaţa Libertăţii 21, sec. XIX)
52. Liceul ucrainean (Piaţa Libertăţii 22, 1901)
53. Farmacia Buzath (Piaţa Libertăţii 23, 1875)
54. Primăria veche, azi societate comercială şi sediu partide politice (Piaţa Libertăţii 24, sec. XIX)
55. Sediul Asociaţiei pentru Cultura poporului român din Maramureş cu Preparandia, fostul sediu Acaterm (Piaţa Libertăţii 25, 1873 – 1875)
56. Ansamblul urban „Str. Iuliu Maniu” (Str. Iuliu Maniu 1 -67, sec. XIX)
57. Banca Naţională, azi … NIMIC !!! (Str. Iuliu Maniu 32, sf. sec. XIX)
58. Sediul Lojei francmasonice, azi şcoală generală (Str. Iuliu Maniu 67, 1890 – 1910)
59. Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” (Str. Mihai Viteazul 14, 1913)
60. Casă cu spaţii comericale la parter (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 1, sec. XIX)
61. Fosta Prefectură a comitatului Maramureş, azi restaurant „Curtea Veche” şi locuinţe (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 2, 1692)
62. Casă cu spaţii comerciale la parter (Str. Mihalyi Ioan de Apşa 3, sec. XIX)
63. Biserica reformată (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 4, sec. XIV – XV)
64. Casă (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 5, sec. XIX)
65. Casă (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 9, sec. XIX)
66. Casa Iurca (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 11, 1862)
67. Casă (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 13, sec. XIX)
68. Casa Mihalyi de Apşa (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 17, 1880)
69. Casă (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 21, sec. XIX)
70. Casă (Str. Mihalyi Ioan de Apşa 41, sfârşitul sec. XIX)
71. Casa Junger (Str. Mihalyi Ioan de Apşa 19, sec. XIX)
72. Poşta Veche, azi casă (Str. Ioan Mihalyi de Apşa 39, sec. XX)
73. Casa Prielle Kornelia (Str. Ioan de Apşa 43, sec. XX)
74. Cimitirul evreiesc (Str. Szilagyi Istvan 37, sec. XVIII)
75. Şcoala generală nr. 2 (Str. Gheorghe Şincai 1, 1902)
76. Grădiniţa de copii (Str. Gheorghe Şincai 2, 1845)
77. Casa Solomon Wiesel (Str. Dragoş Vodă 7, sf. sec. XIX)
78. Monument pentru cinstirea Eroilor din primul război mondial (Str. Rodnei, în cimitirul ortodox, 1920)
79. Monumentul funerar al pictorului Hollosy Simon (Str. Rodnei, cimitirul romano catholic, 1917)
80. Casa Ellie Wiesel (Str. Tudor Vladimirescu 1, sec. XX)
Tot în articolul din 11 iunie 2022, mai scriam că: Restaurarea clădirilor de patrimoniu necesită proiecte bine întocmite, aprobări speciale ṣi apoi lucrul la faţa locului cu echipe care au avizele necesare pentru aṣa ceva. Are Sighetul ceva proiecţele pentru restaurarea clădirilor aflate pe lista monumentelor istorice? Putem vedea ce proiecte cu finanţare de la Europa Unită se derulează la Sighet acum???

Un posibil răspuns l-am găsit în cuvintele lui John LaFarge: „Trecutul nu poate fi șters, dar poate fi reparat.” (sursa: https://www.kudika.ro)

Cum a fost „reparat” trecutul în oraşul nostru, am văzut… Speranţe îmi pun în activitatea noului partid înfiinţat la Sighetu Marmaţiei. Pentru că fac parte din el, promit sighetenilor că vor afla de ce nu se poate, cine-i de vină, cine nu vrea. Trebuie să ne lămurim odată de ce cum e la noi, nu-i la nimeni.

Am mai scris şi cu altă ocazie un îndemn, pe care-l reiau acum şi pe care-l adresez tuturor acelora cărora le pasă de Sighet: HAIDEȚI SĂ HAIDEM!!!

Horia PICU

Foto: Ion Mariș

În fotografia reprezentativă putem admira o lucrare de grafică creată de artistul sighetean Pal Robert Zolopcsuk. Imaginea ne înfățișează o porțiune din actuala str. Bogdan Vodă, în care se poate ușor admira și… „Casa Pălărierului”. Așa arăta acea porțiune de stradă în anul… 1900.
După cum se poate observa, o parte din imobilele care existau atunci au supraviețuit până în zilele noastre. Depinde de noi dacă vor rămâne „în picioare” – cele care mai există – și în anii viitori.

Salut, Sighet!

Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, la Sighet, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, ediția a XXXI –a. An de an Festivalul a crescut în calitate, formațiile participante fiind atât din întreaga țară dar și de peste hotare.

Anul acesta, pe lângă reprezentanții obișnuiți din satele și comunele Maramureșului (în care trăiesc cetățeni aparținând minorității ucrainene), Bistra, Bocicoiu Mare, Coștiui, Crasna Vișeului, Crăciunești, Lunca la Tisa, Poienile de sub Munte, Remeți, Rona de Sus, Repedea, Ruscova, Valea Vișeului, Vișeu de Sus, au participat și formații din județele Botoșani, Caraș – Severin, Cluj, Galați, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, din București și, nu în ultimul rând, a fost chiar o reprezentare internațională semnificativă: Ucraina (au fost prezente cinci formații din diferite regiuni), Ungaria și Republica Moldova.

Dacă la sfârșitul anului trecut am avut tradiționalul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” (ajuns la ediția a LV –a),  cu o reprezentare destul de modestă (probabil din motive „obiective”, ce țin și de suprapunerea cu un eveniment similar din Baia Mare), Festivalul ucrainenilor a fost, indiscutabil, un succes. Inclusiv firescul paradei, alaiul care s-a deplasat colindând și cântând prin centrul Sighetului, fără opriri „oficiale” (cu urări și „plecăciuni” în fața conducătorilor de partid(e) și de stat), ne-a arătat – mai trebuia? – că spectatorul, turistul, este cel ce trebuie încântat și „favorizat”.

Și spectacolul din Parcul Central a fost deosebit, o paradă de costume populare ucrainene din zonele și țările anterior menționate, dar mai ales colinde dăruite, trăite, cu simplitate și iubire de către artiștii prezenți. Din păcate, numărul spectatorilor a fost redus, probabil din cauza unei promovări ineficiente.

Materialul video (foarte scurt) de mai jos vă va convinge – cred – că Festivalul ucrainean, ediția XXXI, 2024, a fost remarcabil:

Text & video: Ion Mariș

Foto: dr. Sorin Markus

Jogging

O stradă spre râu. O nevastă se plimbă la braț cu bărbatul ei; respiră greu. Deodată le apare în cale și îi depășește Alergătorul – pantaloni scurți, pedometru, cronometru, alea, alea pe ambele mâini, pași alerți, susținuți. Nu vede pe nimeni – clar că nu îi e ușor. Ea: „Mai meargă și pă jos! Nu numa’ alerge.”

La „Meniul zilei-Club”

*
Doi hoaveri la o masă
– Doamnă, ce-aveți de mâncare p-aci?
– Cioante opărite dați-i la acela! – intervine colegul.
*
Niște brihani în vârstă din cartier ocupă mai nou, ore întregi, 2 mese chiar la intrare. Joacă „66”. Unul explică de ce calculează atât de ușor: „Io am învățat să număr pe fușteii de la scară, mă!”

Daruri

La Podul Marmației se împart pachete de Sărbători. Mame și copii coboară panta cu cadourile în brațe.
– Mami, de ce el are un cadou așa de mare? – își întreabă o fetiță mama, privind un un alt copil.
– Io știu? Cine știe ce i-o fi scrisă…

Comment…

Un bade, despre gunoaiele depozitate pe malul râului: „Astăzi oamenii-s de sărăcie! Nu judecă ce fac.” (& M.V.)

Obscure

* Soare de iarnă. Cât de orbitor argintul trecătorului…
* Vrăbii asurzitor prin livezile goale și fără zăpadă.
* Ninge liniștit. Viața a luat-o înainte – orb, întâmplător. De aia plimbările îndelungi.

Merge și așa

– Pe unde ești, hei?
– Petre Memorialul durerii. Tu?
– La Festivalul datinilor laice. Haidați și voi!”

Marin Slujeru

Foto: Teo Ivanciuc

Programul zilei

Sâmbătă, 13.01.2024:

• 10:00-11:30 – Sfânta Liturghie, la Parohia Greco-Catolică Ucraineană din municipiul Sighetu Marmației, str. Popa Lupu, nr. 47, Maramureș;
• 11:30-12:00 – Pregătirea paradei grupurilor în fața Parohiei Greco-Catolice Ucrainene din municipiul Sighetu Marmației;
• 12:00-12:40 – Parada grupurilor;
• 12:40-13:00 – Deschiderea Concertului de Colinde, intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei, alocuțiuni ale oficialităților – Parcul central din municipiul Sighetu Marmației, str. Piața Libertății, nr. 16, Maramureș;
• 13:00-17:00 – Concertul de Colinde – Parcul central din municipiul Sighetu Marmației.

Salut, Sighet!

În urmă cu aproape patru ani, în anul 2020 – la precedentele alegeri locale, am susținut o coaliție (Coaliția pentru Maramureș) care și-a „asumat” și trei doleanțe de-ale mele (a fost condiția pentru a-i susține!) ce vizau niște propuneri punctuale, implementabile în orașul nostru, cu niște eforturi bine… focalizate.
Fără a-mi dori nicio funcție, nicio demnitate, nicio „recompensă”, am susținut acea Coaliție, acea „echipă”, crezând că promisiunile vor fi onorate și, măcar prima dintre cele trei propuneri pe care le-am avut, se va realiza.

Care a fost prima doleanță – „condiție”? Ceva foarte simplu. Mi-am dorit (și-am sperat în urmă cu aproape patru ani că este realizabil!) ca „mica” bijuterie arhitectonică sigheteană, cunoscută drept „Casa pălărierului”, să fie reabilitată și – am propus – să se amenajeze acolo o Galerie de Artă permanentă. Nu vă spun care au fost celelalte doleanțe destinate revitalizării orașului nostru pentru că nu s-a înfăptuit încă nici măcar primul obiectiv, pe care-l consider și cel mai ușor. Trebuie să precizez că „mica” bijuterie a fost construită în anul 1833 (puteți vedea asta și pe frontispiciul clădirii), dar, în primul rând, este un imobil unicat, o „mostră” de arhitectură întâlnită mai ales în zonele locuite de sași. Sighetul deține un imobil, monument arhitectural de excepție, „Casa Pălărierului” (inclus în „Lista monumentelor istorice – 2015”, Maramureș, nr. MM – II – m – B – 04692, cu denumirea „Casa cu boltă la poartă”, str. Bogdan Vodă, nr. 26) pe care îl menținem – din motive mai mult sau mai puțin credibile – într-o stare dezastruoasă, stare pe care o putem „admira” în fotografia principală (mai ales partea din spate, dinspre parcarea mare a orașului, este o ruină). Acest imobil face parte, conform clasificării naționale (și a codificării aferente), din categoria II (monumente de arhitectură), m (monument), grupa B (monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul local).

Sunt totuși unele semne pozitive, deși destul de tardive – sper, neelectorale! – că se va întreprinde ceva. Am primit informații, din surse oficiale, că această clădire nu mai are chiriași „suspecți”, este liberă de sarcini, și că în ultimele săptămâni s-au parcurs câteva etape care semnalează intenția de reabilitare. S-au făcut până acum releveele, expertiza tehnică, scanarea 3D și se va elabora o soluție/ documentație tehnică pentru reabilitarea clădirii (probabil se va întocmi – pentru acest obiectiv – Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții – DALI, care va include și un cost estimativ al reabilitării – Deviz general).
Dar, urmează partea cea mai grea și… vizibilă, reabilitarea efectivă, care presupune identificarea și alocarea resurselor financiare – conform documentației tehnice – pentru  intervenția decisivă la refacerea/ restaurarea „Casei Pălărierului”. La noi, când vorbim despre resurse financiare totul se complică și, deși în acest caz nu poate fi vorba de o valoare foarte mare, sunt foarte pesimist că vom vedea… finalul.

Până când voi vedea acest proiect finalizat (sper totuși să fie în acest an) mi-aș dori… s-auzim numai de bine!
Sunt convins că în acest an electoral – din păcate! – și binele va fi (re)condiționat!

Ion Mariș

Și cîți o să mai treacă?!…
Nu vreau să fac bilanțuri de an, toate au venit cum au venit și au lăsat în urmă toate.
Singura certitudine care a rămas este că încă mai suntem, cu voia Celui De Sus, iar bilanțurile și planurile noastre depind în mare parte de El, dar, coroborat și cu acțiunile noastre.
El e singurul care proiectează deopotrivă eul și lumea lui oglinditoare, poate face mai mult decît orice forța exterioară pentru a destrăma pînza țesută ziua.
E mare lucru să numeri anii scurși și să constați cu satisfacție sau cu o umbră de regret că nu ți-au ieșit toate cum ai fi vrut…
Intențiile au fost bune dar, de multe ori s-au pierdut pe drum, ori n-au fost bine urmărite.

„Omul seamănă, dar nu acordă nicio atenție felului cum se dezvoltă sămînța. Ea încolțește și se coace, iar apoi fiecare trebuie să mănînce din rodul propriului său ogor. Nu numai acțiunile, ci și omisiunile noastre ne devin destin. Chiar și lucrurile pe care n-am reușit să le dorim sunt contabilizate prin intențiile și realizările noastre și se pot transforma în evenimente grave.” („Regele și cadavrul” de Heinrich Zimmer)

Vorbind de „evenimente grave”, n-o să mă refer la la ceva global, mondial, ci la ceva mai „personal” , aproape de ființa și înțelegerea mea: Orașul meu!

Încărcată fiind încă de magia sărbătorilor de Crăciun, mă întorc în timp la colindele de altădată, la zăpezile de odinioară și intru ca într-o transă și mă las purtată de melancolie și, mai presus de asta, de o tristețe inexplicabilă care mă cuprindea atunci cînd mergeam la colindat cete de copii pe la geamurile caselor din sat. Nu mă puteam bucura pe deplin de mila care mă cuprindea față de mama. Cum stătea ea acolo acasă, ne pregătea pe noi, dar ea rămînea în poartă să ne urmărească și să ne aștepte. Și dacă colindam, colindam cu glasul sfîrșit și de abia așteptam să mă întorc la ea. Această milă, sfîrșeală, neputință, toate la un loc n-au dispărut în timp. Mă încearcă și acum, în anumite circumstanțe. Cîteodată îmi pare că le-am uitat sau că măcar s-au estompat, dar sunt anumite corzi ale sufletului care, dacă le atingi, vibrează iar cu aceeași intensitate .

O astfel de „vibrație” simt de fiecare dată cînd plec din țară. În loc să mă bucur și să mă detașez de ceea ce-am lăsat în urmă, mă apucă așa o milă, o senzație de trădare că am putut să plec și s-o las… Cu cît contrastul e mai izbitor (vorbesc de America), cu atît vina că la alții se poate și la noi e tot așa e și mai mare și frustrarea e pe măsură. Mă îneacă un nod în gît și mustăcesc eu cu mine, conștientă fiind că sunt neputincioasă în a schimba lumea asta prost croită.

Am reușit după multe exerciții să-mi formez o lume mai mică a mea: Orașul meu! O lume în care, totuși, m-aș putea angaja să fac ceva, să încep de undeva. Să reacționez cumva la ceea ce nu-mi place, prin atitudine, prin scris, să nu trec ca și cum n-aș vedea sau nu mi-ar păsa.
Să las și eu ceva în urma mea, o dîră măcar. Mi-e drag orașul meu, de cînd l-am descoperit, din anii de Liceu. A fost ca o Fata-Morgana pentru mulți tineri de atunci, anii 1970 – 1975. A merge la oraș, la „Dragoș-Vodă” era ca acum la Oxford! Orașul era ca un magnet, oferea oportunități; cinematograf, sală de spectacole și teatru, centrul era animat de tineri, parcurile bine îngrijite, adevărate oaze de verdeață, fîntînă arteziană. Era o atmosferă cosmopolită, cu miros de civilizație la care toți speram, cu o industrie funcțională atît cît s-a putut. De atunci, nu s-a mai văzut vreun progres, dimpotrivă, în timp s-a degradat totul, s-a lăsat orașul în cădere liberă și ruină. S-a spoit pe ici pe colo în culorile curcubeului clădirile de patrimoniu, în funcție de cine le-a „acaparat” făcîndu-le – la parter – buticuri de un gust îndoielnic. Dintr-o „mică Vienă” a ajuns un tîrg murdar, scorojit, mutilat de tot ce a reprezentat verdeață, cu cinematograful care stă să se surpe, cu sala de spectacole așișderea, cu o industrie pe butuci, fără perspective pentru tineri. Ultima fiță, totuși este înțesarea orașului cu camere de supraveghere. Ca să ne apere de ce!? Poate de traficul de țigări sau droguri? Cît de orb să fii și să te faci că nu observi, să-ți pară o normalitate această imoralitate de interes din partea celor care-l păstoresc și-l spoliază de bani din bugetul local sub pretextul „strădaniei” lor?
Exact ca o armată plină de generali înstelați cărora nu le pasă că le mor soldații pe capete și pierd redute dupâ redute! Cel puțin Sighetul meu drag e o redută pierdută pentru actualii edili. Ei nici măcar nu se simt și nici nu sesizează!

A venit însă timpul să ne sesizăm NOI!
Oamenii de bună-credință, care sunt convinsă că sunt plictisiți, dezamăgiți și le e lehamite de tot ce ține de alegeri, politică, propagandă mincinoasă, luptă pe ciolan, nepotisme, amantlîcuri, parandărături, interese de grupuri, clanuri etc. Nu știu cîți dintre dumneavoastră ați aflat că s-a născut în perioada Crăciunului un partid în orașul nostru: Partidul Renașterii și Dezvoltării Maramureșului. A și fost deja botezat! PRDM. Să-l primim și să-l adoptăm fiecare dintre noi, cei care simt că așa nu se mai poate și trebuie schimbat macazul!

E un partid legal constituit, statutar, cu toate drepturile și prerogativele de a participa anul acesta la alegeri. Eu zic să-i acordați toată atenția și aveți încredere că nu veți fi dezamăgiți. Vrem să ne luăm orașu înapoi! Pentru că merităm!

Ileana PISUC

Foto: Tomi Hoffer

Mult mai numeroși și, în esență, mai oribili decât vânătorii de animale și păsări sălbatice (bunăoară, Ion Țiriac și invitații lui la decimarea mistreților din pădurile ce ne-au mai rămas) sunt vânătorii socio-culturali de putere, funcții plătite regește și tinichele de felul nemeritatelor titluri universitare și/sau obștești (tot mai mulți doftori hoinaris la plesneală și cetățeni de dezonoare la tocmeală), precum și cele de felul onorurilor, medaliilor și răsplăților (inclusiv cacademicieni fără operă, așa ca grețosul bolșevic Alexandru Bârlădeanu, ori dintre cei actuali – turnători dovediți, plagiatori și autoplagiatori renumiți), toate aceste uriașe și neîntrerupte făcături nefiind altceva decât o grosieră ofensă la adresa merituoșilor și a cetățenilor cu discernământ.

Sigur că da, astfel de sforării și manevre jegoase (marginalizarea valorii autentice și grasa răsplătire a nonvalorii descurcăreților) au avut loc din totdeauna și pretutindeni, nu numai în postdecembrism și pe meleagurile noastre. Dar în cele peste trei decenii de nedemocrație (de ce este ignorant în continuare rezultatul referendumului din 2009?!) și de libertate aparentă, la noi au fost atâtea megaticăloșii, trădări și nelegiuiri, încât România nu numai că a devenit colonia cea mai supusă și mai îndatorată din Uniunea Europeană (întreaga economie românească este la cheremul guvernelor și trusturilor occidentale, iar datoria ei externă a depășit 150 miliarde euro), ci și țara tuturor posibilităților mafiote pentru tâlharii autohtoni și din afara granițelor.

Și astfel, grație legilor făcute la iuțeală de hoți pentru hoți (legi cu dedicație) și a indestructibilelor legături dintre răufăcători și pretinșii adversari ai acestora (politruci, judecători, procurori, avocați, polițiști), România a ajuns raiul borfașilor, îndeosebi al aleșilor și ciocoilor, care la o adică fie că o șterg în străinătate, de unde – contra unei șpăgi consistente – nu mai sunt extrădați pentru ispășirea pedepsei în temnițele românești, fie – chiar în pofida probelor – rămân în țară și pe funcții, eventual se pensionează sau sunt mutați pe posturi echivalente, căci ei sunt răhățoasele scule ale atotputernicului stat parallel!…

Revenind la vânătorii postdecembriști de tinichele, eu spun că merită să vedem (firește, doar tangențial și fără vreo șansă reală de schimbare pe viitor în bine) cam cum stau lucrurile în puțina și anemica noastră cultură (mică a fost din totdeauna, de exemplu pe vremea și în autorizata opinie a lui Emil Cioran), indiscutabil că mai afectată ca celelalte compartimente sociale de mulțimea aflătorilor în treabă (foști activiști, securiști și milițieni, actuali politruci, pseudojurnaliști și agramați cu diploma rostuite), care aleargă cu limba scoasă după efemera „nemurire”, avortată de cele mai halucinante mâzgăleli (poreclite cărți, picturi, sculpturi, piese muzicale sau filme), de jenantele festivaluri și concursuri organizate de ăștia și pentru ei, de asociațiile/uniunile, publicațiile, cenaclurile, taberele (cică de creație) și alte multe forme ale fasolelii culturnice (a nu se omite frecventele și inutilele lansări de cărți în neantul banalității), făcături de la care n-au cum să lipsească, căci fără prezența ăstora s-ar prăbuși lumea.

De pildă, recent am văzut pe internet Lista completă a scriitorilor refuzați și admiși în USR (Uniunea Scriitorilor din România), listă – ne informează postatorul – care provine din interiorul USR-ului (deci secretă), care „a fost trimisă către șefii de filiale” și a cărei miză o constituie acel „25% din pensie”.
Ei bine, aflăm din respectiva listă cum talentați și apreciați scriitori (Georgeta Minodora Resteman, Gheorghe Răducanu, Ana Cristina Popescu și mulți alții) au fost respinși de necalificații cenzori useriști din motive realmente idioate (lipsă de valoare literară, veleitarism, receptare neconcludentă etc.), chit că „judecătorii” într-ale scrisului nu ajung la degetul mic al celor trei; mai aflăm cum total necunoscuta Anamaria Nastasă Kovacs, de exemplu, a fost acceptată în filiala Cluj, cum toți cei trei candidați (Botházi Mária, Demeter Zsuzsa, Papp Attila Zsolt) au fost admiși în filiala Târgu-Mureș și cum toți cei nouă traducători au intrat în filiala București (nu fiindcă era vreo nevoie urgent de ei, ci pentru că cerberii useriști habar n-au de limbi străine și traduceri).

În capul listei, postatorul a mai adăugat (oare din ce motiv?): „Maramureșul se respectă  prin Gheorghe Pârja”… Aferim, cu următoarele amendamente:
1) Exagerat de prudentul Pârja știe mai bine ca oricine (mă rog, obișnuința antedecembristă a devenit cea de-a doua natură a sa!) că „o tacă-i cât o vacă”;
2) În textele lui cu tentă politică, Gheorghe Pârja ba scrie la modul general (se ferește ca de foc să-i numească și să-i ia la refec pe atât de vinovații deținători ai puterii de la noi), ba ignoră cu totul subiectele incomode pentru confortul cetățenesc și crezul său jurnalistic (bunăoară, n-a comentat nicicum conduita și fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș, de parcă nici n-ar fi fost);
3) Dar tot Pârja devine inepuizabil când se pune pe elogierea prietenilor și pe tămâierea celor cu puteri decizionale, înfățișându-i cititorilor mai curați ca lacrima.

Ajuns aproape de final, nu pot să nu evidențiez hazoasele excese (ca să nu le spun altminteri) ale lui Al. Florin Țene, care în articolul A apărut revista de creație și cultură Bogdania, nr. 113-114/2023, scrie negru pe alb următoarele: „Având membrii de onoare (este vorba de revista Bogdania, compl. mea, G.P.), mari personalități din cultura română, precum: prof. univ. dr. Florin Smarandache, prof. Cristian Petru Bălan, Al. Florin Țene…” Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare la acest amuzant capitol, mai jos întărește: „Iar din cronicile literare remarcăm, în mod deosebit cele semnate de Al. Florin Țene, Maria Petrescu, Ionuț Țene”… Ce se întâmplă, domnule președinte al Ligii Scriitorilor din România (LSR)? Mai nou ați constatat că sunt neîndestulători vechii lăudători și cei din familia dumneavoastră?,,,

Cât privește cărțoaiele cu personalitățile Maramureșului (cele mai multe făcute din pix), iată ce scriam cu îndreptățire în articolul Poezia postmodernistă între iluzii și deziluzii din 1 nov. 2011: „ Și când te gândești că în recent apărutul cărțoi cu personalități maramureșene, cărțoi care se impune atenției doar prin greutate (circa 5 kilograme) și preț (colo către 800 lei), în această monstruozitate, zic, au intrat de-a valma, după vrerea autorului Vasile Iuga (de Săliște), străbuni cu biografia incompletă, dar mai ales nenumărați și însemnați contemporani, de la tehnicieni veterinari și pînă la dascăli universitari, a căror operă este cuprinsă între zero cu ochi, vorba lui Shakespeare, și inepuizabilele plachete de care am tot amintit!
Da, dar cei mai firoscoși dintre aleșii lui Vasile Iuga își completează biografia (totodată își dovedesc dreptul incontestabil la statutul de personalitate a locului) fie prin  precizarea faptului că sunt neobosiți activiști pe tărâm cultural (fac parte din naiba știe câte cenacluri literare) sau pe tărâm social (cetățeni de onoare ai unor renumite localități de pe văile Maramureșului), fie că sunt coautori ai unor importante lucrări pentru cultura și știința locală.
Pesemne că Vasile Iuga a urmărit ca prin recenta apariție editorială să se apropie de performanța celebrului logician englez Bertrand Russell, cel care și-a cărat cu trăsura manualele de logică elaborate în colaborare cu A.N.Whitehead, motiv pentru care conjudețeanul nostru s-a văzut nevoit să-i ridice la rangul de personalități atât pe prieteni și consăteni, cât și pe sponsori (coșcogeamite cărțoiul costă nu glumă!). Pe lângă aceștia mai este și grupul celor cu care autorul pare să se fi înțeles în prealabil să strecoare pe careva din familie printre personalități, cu condiția ca aceștia să-i pună în palmă prețul de coșmar al unui exemplar, bani cu care la o adică puteau să-și cumpere aproape o jumătate de bibliotecă.

Dar, de, nu poți fi personalitate, fie și a locului, fără să ieși în evidență prin ceva anume…
De altminteri, dorința de evidențiere cu orice chip, chiar cu riscul de-a părea ridicol, este atât de aprigă pe aceste plaiuri, încât mi-a fost dat să cunosc pe autorul unui volumaș pricăjit (la propriu și la figurat) de versuri postmoderniste, care după ce s-a văzut cu opera în brațe, se gândea foarte serios să-și facă dosarul pentru intrarea în USR… Dar iarăși revin și zic că o fi avut el niscaiva informații despre felul cum și-au aranjat alți confrați intrarea în acest club hiperlăbărțat, caz în care fenomenul devine de masă, iar ridicolul se banalizează până la dispariție”.

             George  PETROVAI

Foto: Ion Mariș (lucrare a sculptorului polonez Jerzy FOBER)