Transmis’au cronicarii noștri, obicei din moși strămoși,
Ca la praznice de seamă, la cântatul de cocoși
Să se facă pomenirea, celor ce-au fost altă dată
Printr’o stihuire anume, zisă cronică ritmată –
Care-ades era stropită cu vin bun de viță veche,
Ce’ndemna pe bietul hronic, să le spună-ntr-o ureche
Și de-aceia peste veacuri, prin nori grei, prin zări cu ceață
Cronica de „Sfânt Vasile” s-a transmis mai șugubeață.

Tot acest-ar fi și rostul rândurilor de mal jos,
Ca să’nșiruie aicea, tot ce-a fost mai arătos,
Într’o formă cam poznașe și cu slove mai cu haz
În anul ce l’a dus Domnul, și-l putem îngropa azi.
Dar regret, de data aceasta, noi vom strica veselia
Și în strofe mai amare, vom releva sărăcia
Unui an hapsân, mișelnic, ce-a trecul prin astă lume
(An de crime și de jale, piară pe veci al tău nume!)
Fapte rele săvârșite, anul ce-i săpăm mormântul
Și-a cernit în semn de doliu, până la Ocean pământul.
[…]

Iar poporul pare vesel și-i prezent la sindrofie
Mai în fiecare seară. Cluburi multe, cărți de joc.
La „ruleta” pe la „toți” la „pocher” si la „noroc”
Toată lumea joacă într-una, joacă să se-mbogățească.
Și discută românimea, cum mai mult să se-mpărțească.
Doi cu doi nu-s laolaltă. Toți „deștepți” și toți se-njură.
Nu vezi patru de-o părere, parc’ar fi o făcătură!
Fiecare-i „cel mai nemeș”, mai deștept și mai român
Și mai bun ca să conducă. (Dar străinul e stăpân!)
[…] Și se ceartă ca țiganii care are mai mult drept
Ca să stăpânească orașul. Care este mai deștept.
Și în loc să stea cu toții braț la braț, umăr la umăr.
Ei se tot împart, românii, în „societăți” fără număr
Cu’n comitet fiecare, un program și-un prezident
Și discută cu ardoare „un subiect foarte ardent”,
Din care să fiți prea siguri, că nimic n-o să se vadă,
Decât peste vreo trei zile un nou motiv de gâlceavă.
Dacă vezi stând mai aproape trei persoane sau chiar două,
Să știi că ei pun la cale „o societate” nouă,
Unde vor vorbi de alții și vor pierde vremea’n vânt,
Numai din iubirea sfântă, de norod și de pământ.
Iar streinii vor rămâne, tot stăpâni pe-a ta avere
Maramureș, țară trista, țară plină de durere!

Încheind răvașul nostru, noi rugăm pe Domnul Sfânt,
Care e stăpân pe toate, peste ape și pământ:
Să nu uite că pe lume este si-acest colț de țară
Unde-i jale și durere și e foame legendară
Să nu uite și s’aducă – în anul care ne vine –
Pentru bietul Maramureș, cât se poate mai mult bine… […]

M. Mohor
(Graiul Maramureșului, Sighet, „Cronică”, nr. 71 – 72, 25 decembrie 1934)

Salut, Sighet!
urează colaboratorilor, cititorilor, prietenilor, din Sighet și din lumea largă:

LA MULȚI ANI!
Boldog új évet!
Frohes Neues Jahr!
Felice Anno Nuovo!
Happy New Year!
Bonne Année!
Щасливого Нового року!
Feliz año nuevo!
Adveniens Annus vobis fulgida et optima portet!

Salut, Sighet!

Până nu demult (în opinia lui Nae Ionescu, lenta și continua decădere moral-spirituală a început cu Renașterea, pentru ca actuala perioadă globalistă să dea întreaga lume peste cap!), omul încă putea fi considerat, între anumite limite și cu mult necesara îngăduință din partea puritanilor, drept încoronarea creației divine, prin alesele însușiri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu la Facere (rațiune, conștiință și grai articulat), dar mai ales prin virtuțile cardinale (prudență, cumpătare, justiție, curaj) și cele teologice (credință, dragoste, speranță), respectiv prin capacitatea/libertatea de a distinge între bine și rău, esențialul proces existențial din care rezultă pentru unii mântuirea și pentru alții (cei mulți) veșnica osândă.

Căci iată opinia gânditorului interbelic Nae Ionescu despre Renaștere, „singurul și adevăratul moment de cotitură din istorie” (firește, adaug eu, după singura și adevărata Revoluție înfăptuită de Mântuitor): „Până la Renaștere, omul își cerea zilnic scuze de la Dumnezeu că există; după Renaștere, Dumnezeu își cere în fiecare zi scuze de la om că există”…

Dacă astfel stau lucrurile (mă rog, sunt destui dintre aceia  – globaliștii și mass-media, politrucii și ortacii lor – care neagă evidența), nu trebuie să ne mai mire că, îndeosebi pe meleagurile noastre și după totalul eșec al statului în cei 34 de ani de atroce postdecembrism, tot mai mulți români nu numai că n-au putința să-l dezmintă pe Constantin Brâncuși („La plecarea din țară v-am lăsat săraci și proști, la întoarcere v-am găsit și mai săraci și mai proști”), dar au  devenit atât de resemnați și nostalgici, încât regretă amarnic perioada ceaușistă (enorm de mult spune despre prezent faptul că se dă uitării sinistra triadă foame-frică-frig!), precum și „pachetul”  cu istoria, școala clasică și cultura mai veche, chit că mereu ei le-au tratat cu indolența ignorantului, dimpreună cu credința, tradițiile și obiceiurile.

Și cum cele trei componente naționale și individuale (credința, tradițiile, obiceiurile) sunt pe ducă în aceste ticăloase vremuri ale globalismului, inclusiv în cele mai „îndărătnice” zone ale României, precum sufocatul Maramureș de mașinism și modernism (a nu se uita că paganus=păgân desemnează locuitorii satelor, mult mai refractari ca orășenii la ofensiva creștină din primele secole), iată-i pe politruci, pe activiștii culturali și pe agitatorii religioși cum se dau peste cap ba să participe la diverse festivaluri de datini și obiceiuri (dar nu oricum, ci – așa ca la recentul festival sighetean – îmbrăcați în aproximative și tendențioase costume populare), ba să fie prezenți la slujbe religioase, aidoma întârziatului (la propriu și la figurat) Marcel Ciolacu, cel care în mod intenționat sau poate inconștient și-a făcut apariția la sfârșitul slujbei de Crăciun din Catedrala Patriarhală (după rugăciunea Tatăl Nostru, precizează Petrișor Peiu).

În pofida agitației pe care o provoacă în lăcașurile de cult, în instituțiile statului eșuat și la tembelizor, de ce oare actualele sărbători creștine n-au nici pe departe farmecul (la modă este acuma termenul „magie”) celor de altădată? Două, zic eu, sunt cauzele majore care au sărăcit sărbătorile de iarnă de miracolul lor îndătinat, miracol mult prețuit și gustat de credincioși (de unii fățiș, de cei mai mulți cu teamă și pe furiș) chiar în păcătoasa perioadă bolșevică, în care – comparativ cu fioroșii ani ai pandemiei – nu s-au închis toate lăcașurile de cult nici măcar în Rusia leninisto-stalinistă:
1) Poluarea tot mai accentuată (sforarii planetari caută să acrediteze caraghioasa idee că vinovate de această pacoste sunt doar… bășinile vitelor!), care – în absența zăpezii și a gerului – aproape că anulează miracolul natural al sărbătorilor de la sfârșitul anului în curs și de la începutul noului an. În luna decembrie a acestul an, de pildă, a căzut extrem de puțină zăpadă (nici pomeneală de ea în perioada Crăciunului și, potrivit prognozelor, tot așa va fi la trecerea dintre ani), iar meteorologii ne fac cunoscut, implicit ne avertizează, că anul acesta  la noi în țară s-a înregistrat cel mai călduros/ neobișnuit decembrie din toată perioada măsurătorilor. În plus, de ani și ani pe meleagurile noastre (și nu numai) nu se mai poate vorbi de cele patru anotimpuri, ci doar de două sezoane: unul fierbinte și secetos, celălalt rece și cu multe precipitații (în principal ploaie și lapoviță, rareori zăpadă).
2) Progresiva decădere moral-spirituală, inclusiv din cauza marilor schimbări ale climei (păi da, căci oamenii sunt minuscule părți ale Totului natural!), face ca sărbătorile să fie văzute de copiii-colindători ca o afacere (acuma se mulțumesc cu lei românești, dar după cum involuează lucrurile, în curând vor pretinde valută), iar de către maturi ca o modalitate de-a împărți cadouri și de-a primi ei înșiși măcar o parte din ceea ce-și doresc de multă vreme. În felul acesta se vorbește în lumea creștină tot mai mult de moș Crăciun/ moș Gerilă (mai nou, în ton cu ascensiunea feminismului, se bagă în seamă crăciunițele) și din ce în ce mai puțin (în țările occidentale aproape deloc) despre Nașterea Domnului. Unde mai punem uriașele profituri realizate de comercianții din întreaga lume: în „luna cadourilor”, cîștigurile ăstora sunt comparabile cu cele realizate în restul lunilor anului…

N.B.: Dar nebunia cadourilor și a înfulecatului pe rupte (foarte mulți dintre acești mâncăi și băutori ajung la spital) se dezlănțuie și în perioada Sărbătorilor pascale, întrucât diferența dintre Nașterea și Învierea Mântuitorului nu este apreciată/ onorată de atâți pretinși creștini – de la noi și de aiurea – cu mintea, inima și sufletul, ci cu… pântecele: știu că tradiția le „cere” ca iarna să bage în ei sarmale și felurite „porcării”, iar primăvara să se îndoape cu miel umplut, ouă roșii și pască.

George  PETROVAI

Sursa foto: Colecția Oscar Dahinten (imagine de la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, Sighet, 1972).

„Inteligenţa”despre care vreau să scriu aici nu e chiar inteligenţă, de aceea am pus-o în ghilimele. Desigur, nu este o pacoste cu care să ne întâlnim la fiecare pas pe care-l facem prin oraş. Totuşi, ea îşi face simţită prezenţa câteodată. Pare neimportantă, neobservabilă şi nederanjată. Se întâmplă, ca din când în când, din loc în loc, să ne arate că există şi că poate deranja ordinea firească a lucrurilor.

Despre ce este vorba, în fapt, în rândurile de faţă. Pe strada Ion Buteanu s-a renunţat la sensul unic. Cine vine la cumpărături la magazinul din zona străzii, trebuie să parcheze în spatele magazinului. În preajma Crăciunului, lume multă, aglomeraţie de maşini, locuri de parcare ioc. Singura variantă legală e parcarea din spatele magazinului, cel cu de toate alimentele. Doar că nici parcarea asta nu-i suficient de mare pentru câte maşini ar dori să-şi aştepte în apropiere şoferii plecaţi la cumpărături.

Marea problemă a început când s-a făcut un plan de modernizare a străzii Buteanu, plan probabil făcut de specialişti care nu prea trec şi nici n-au trecut prea des prin această parte a oraşului. Despre strada Ion Buteanu am scris şi cu alte ocazii. Reiau aici doar observaţia că trotuarul de pe aceeaşi parte cu biserica e inutil de larg. Lumea nu prea trece pe acolo. Se preferă trotuarul de pe partea opusă. Aşadar, dacă trotuarul ar fi fost micşorat, ar fi fost lărgită strada, cu posibilitatea de parcare pentru maşini, aşa cum sunt şi alte zone, în special în partea centrală a oraşului.

Trotuaru-i prea lat, daaar… are  nişte borduri mândre, mari, înalte, de ţi-e mai mare dragul să le priveşti!  Ca să nu se simtă singure, la marginea trotuarului au „crescut” nişte stâlpişori a căror menire rămâne incertă, aş zice chiar inutilă, având în vedere impozantele borduri.

Avem, prin urmare, locul destinat tomberoanelor de gunoi ocupat cu maşini venite la… cumpărături şi parcate în spatele magazinului. Gunoaiele, pe 23 decembrie, când am făcut constatarea, dădeau pe-afară din tomberoanele prea pline şi prea imposibil de golit în maşina care adună gunoiul.  De două ori am văzut eu în acea zi maşina trecând pe strada Buteanu (e singura posibilitate de a intra în locul de ridicare a resturilor menajere) şi, neavând pe unde să fie scoase tomberoanele şi vărsate în maşina cea mare,  gunoiul a rămas neridicat, iar Comisia care reglementează şi optimizează traseele maşinilor prin oraşul mototolit şi nesemaforizat, se poate felicita. Şi Comisia responsabilă cu sistematizarea se simte la fel de bine.

Au lucrat pentru noi! Adică, ne-au făcut-o!

Poza pe care o vedeţi în articol am făcut-o pe 26 decembrie 2023.

Bine că avem comisii şi regulamente. O mare comisie – sau cum s-o numi –  îsi zice ADIGD Maramureş şi tocmai ea, care zice că va face, nu face! ADIGD Maramureş are pe internet postat „Regulamentul serviciului de salubrizare din judeţul Maramureş pentru activităţile de colectare separate şi transport separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare , reediat conform Hotărârii AGA nr.10/2919”

La articolul 23, aliniatul (7), scrie:

„Platformele spaţiilor necesare colectării deşeurilor care se vor realiza prin grija autorităţilor administraţiei publice locale vor fi în mod obligatoriu betonate sau asfaltate, în mediul urban, şi în cazul în care nu sunt asigurate condiţii de scurgere a apei provenite din exfiltraţii ori a celei meteorice  vor fi prevăzute cu rigole de preluare, racordate la reţeaua de canalizare”.

Rog cititorii acestui articol să arate celor de la AGA cu pricina unde e spaţiul ăla betonat sau asfaltat, unde-i rigola de etc., etc., pentru că, s-avem pardon, eu nu le văd…

La art. 36, alin.1, se poate citi: „Deșeurile de sticlă colectate separat de la producătorii de deșeuri pot fi vândute direct unui reciclator”.

Aici îmi permit o sugestie pentru noua formă a Regulamentului. După „… direct unui reciclator” să se menţioneze: gata sparte, pentru că prin cădere liberă, în igloo-ul cu sticlele, asta e cel mai probabil să se întâmple!!!

Articolul 50 zice că „Utilizatorii au următoarele drepturi:
j) să primească răspuns în maximum 30 de zile la sesizările adresate operatorului sau autorităților administrației publice locale și centrale cu privire la neîndeplinirea unor condiții contractuale”.

O sesizare adresată administraţiei publice locale (preocupată doar cu găsirea unei gropi gata de umplut cu gunoi) voi face! Mai precis, vom face!!!

„Prevăz” ce se va întâmpla cu sesizarea. Având în vedere că va fi în format electronic, va ajunge în „Recycle bin”, pe undeva…

Horia Picu

Joi, 28 decembrie 2023, de la ora 19:00 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice (sala „Monica Chifor”), MA  RA  MU ne invită să colindăm împreună cu EI!

„Odată cu MA RA MU, am dorit să creăm un spațiu în care tradiționalul și arhaicul să își găsească loc în contemporan. Am colindat prin vârste, am înțeles semnificațiile și esența vechilor tradiții, iar acum, am șters de praf cutiuțele în care am adunat cele mai frumoase colinde pe care le-am auzit la părinți și bătrâni, pentru a le integra într-o formă nouă, potrivită fiecăruia dintre noi.” (MA  RA  MU)

NOI SUNTEM… MA RA MU!

Pavel Ulici – actor și muzician, a debutat pe scena teatrului „Act” în spectacolul „Jocuri în curtea din spate” urmând ca apoi să colaboreze cu diverse teatre independente și de stat. A fost protagonistul filmului „Minte-mă frumos în centru vechi” și a avut apariții în producțiile “The sons of liberty”, “Metal Hurlant” sau “Dragon Heart”. A dezvoltat un proiect muzical indie-alternativ împreună cu Flavia Hojda. Își ia doza de adrenalină din colindatul munților și dealurilor pe bicicletă. Consideră că muzica și actoria sunt instrumentele potrivite pentru el, prin care să își exprime gândurile, emoțiile și personalitatea.

Ligia Hojda – artist independent (songwriter și interpret), își compune propriile piese în colaborare cu alți artiști. A fost semifinalistă la Vocea României 2014. A publicat single-uri precum Fire Gun, Like the Sun, Nomazi. Muzica Ligiei conține aroma nordică, de acasă, înfășurată în stilul indie-folk pop cu elemente electronice. „Pentru mine, muzica e cea mai frumoasă formă de artă prin care poți să te exprimi, e în interiorul nostru și în jurul nostru. E și o formă de terapie străveche care îl ajută pe om să călătorească prin viață.’’ 

Alexandra Maria Hojda – muzician, songwriter, interpret, cântă și ne descântă încă din fragedă pruncie. De atunci, a căutat să se integreze în contexte care să îi ofere posibilitatea de a-și explora calitățile versatile ale vocii. De-a lungul timpului a colaborat cu diferiți artiști, iar în prezent cântă cu Thy Veils, Daniel Dorobanțu, TM Groove, Lucifer-A Rock Opera.

Sergiu Cătană – muzician, interpret, instrumentist percuționist. Se formează în muzica clasică pe băncile școlii, dar se desprinde timpuriu de aceasta croindu-și propriul drum prin lumea muzicii improvizate, care acum e și-acum dispare. Se poziționează în timp și spațiu la intersecția secolelor XX și XXI, în Timișoara. Se caracterizează ca stil prin ruperea conceptelor predefinite lăsând loc celor noi să se contureze. Motto: „Ce a fost are să mai fie, ce are să fie… fie!”.

Flavia Hojda este actriță și interpret. A jucat în filme, pe scenele teatrelor din București dar și în unele seriale sau reclame. Cei mai mulți o cunosc ca protagonista filmelor „Selfie” și „Selfie 69″. A absolvit facultatea de teatru la UNATC. În afară de actorie, se exprimă prin muzică și alături de Pavel Ulici cântă într-un band acustic de indie/alternativ.

Iuliu Augustin, lucrează în industria IT în zona de management iar muzica reprezintă pentru el un aliat cu ajutorul căruia se transpune într-o altă realitate decât cea cotidiană și evidentă. Se descrie ca fiind cu picioarele pe pământ dar cu sufletul orientat spre cer, mărturisind că din când în când îi face plăcere să facă câțiva pași, să simtă cum se desprinde de sol iar cerul îl îmbrățișează. Pe lângă muzică, este pasionat de fotografie și zborul cu parapanta.

Francesca Hojda este interpret, songwriter și studentă la Facultatea de Istorie. Muzica pe care o scrie abordează stiluri din zona pop, indie, r&b, baroque-pop și e mai degrabă ca un jurnal, pentru că întotdeauna a scris despre propriile experiențe și emoții. Până când își va lansa cântecele, urcă melodii pe canalul de youtube și a dezvoltat o comunitate în continuă creștere pe Tik Tok. A studiat muzică timp de 12 ani de-a lungul cărora a participat și la concursuri sau show-uri tv printre care X Factor și Vocea României Junior.

Corneliu Ulici – actor și cântăreț, a fost cunoscut de publicul larg mai întâi ca membru al trupei de băieți BLISS, apoi pentru rolurile sale în filme românești și străine, voice-over, sau ca prezentator TV. „Să pot să cânt, să celebrez iubirea și viața, mă face fericit. Dintre toate lucrurile generatoare de bucurie, muzica mă aduce mai aproape de Cer, în reverență și închinare înaintea lui Dumnezeu”.

Biletele se găsesc pe evticket.ro    dar și înainte de concert la Școala de Muzică.

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor ce simt magia acestor zile:
CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest! З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ! Счастливого Рождества! 

Salut, Sighet!

NR: În fotografie lucrarea „Bethlehem” (2002) a regretatului sculptor Ștefan BALÁZS (1958 – 2014).

Cel mai „vechi” și popular eveniment „laic” desfășurat a treia zi de Crăciun, Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă MARMAȚIA – Sighet (ediția LV – 55), a fost „salvat” anul acesta de către autoritățile locale.
Și totuși, am impresia că an de an amploarea acestui festival își pierde din vizibilitate și este bifat doar pentru a adăuga matematic niște ani și nu pentru a îmbogăți și/sau valoriza resurse. Păcat, avem atâtea instituții, inclusiv la nivel de județ, care au ca obiect de activitate sprijinul unor evenimente cultural – artistice care ar putea promova Maramureșul și ar putea genera plusvaloare pentru zona noastră dar – din păcate – din diferite motive, mai mult sau mai puțin obiective, Sighetul este „uitat” și lăsat să… sucombe.

Nu știu dacă „cineva” dorește dispariția acestui festival – foarte apreciat în urmă nu cu foarte mulți ani – sau este o problemă de management și/sau comunicare inter – instituțională județeană. Știu că s-au redimensionat (negativ) unele alocări bugetare la toate nivelurile dar există niște priorități care trebuie vizate „ad usum”. Oare de ce CJ Maramureș face „economii” (doar) la Sighet?

Așadar, Primăria Sighet, Consiliul Local, împreună cu Muzeul Maramureșan Sighet, Centrul Cultural (local) și… sponsori generoși (locali) și-au asumat structura „consacrată” a zilei de 27 decembrie 2023: organizarea alaiului tradițional și a paradei formațiilor artistice (centrul municipiului, ora 12:00). Urmează, de la ora 14:00, să-i vedem pe scena centrală pe Lavinia Goste și Marius Zorilă (sper că știți cine sunt) și, de la ora 15:00, vor evolua formațiile participante la festival în spectacolul de datini și obiceiuri de iarnă.

Să vedem ce/ cum va fi și anul acesta, miercuri, 27 decembrie 2023, dar vremea și vremurile sunt… imprevizibile. Surprizele plăcute sunt pe cale de dispariție. Sper să mă înșel!

Oricum, partenerii media vor fi „la datorie”, în centrul orașului nostru, pentru a se bucura sau întrista (live).
Până miercuri, la Festival… Crăciun liniștit și îmbelșugat tuturor!

I. Mariș

Azi, 23 decembrie 2023, se împlinesc 110 de ani de la nașterea părintelui prim – protopop dr. Dobos Janos, paroh romano – catolic de Sighet și coordonator al activității romano – catolice din Maramureșul istoric timp de aproape patru decenii, personalitate spirituală de mare anvergură în condițiile dificile ale regimului comunist, intelectual de valoare și păstor dăruit al catolicilor sigheteni (un merit special având în primirea și păstorirea românilor greco-catolici persecutați de regimul comunist).
O prezentare biografică mai amănunțită a apărut pe „Salut Sighet” în anul 2018 și poate fi citită aici. Viața și activitatea părintelui Dobos în slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii au fost evocate duminică 17 decembrie 2023 la biserica romano-catolică din Sighet, în cadrul liturghiei de la ora 12:00.

Requiem aeternam dona ei, Domine, et lux perpetua luceat ei! Requiescat in pace!
Veșnică odihnă si memoria binecuvântată!
Isten nyugtassa!

Preot prof. Marius Vișovan

Apelul meu e pur formal. Ştiu că nu ne bagă nimeni în seamă, că sunt atât de multe probleme de sănătate în ţara asta, încât nu ştii cine-i mai bolnav: omul sau ministerul?

Vreau să dezlege cineva „misterul” după care funcţionează(?) spitalele din România. Ca locuitor al Sighetului, doresc un răspuns mai bine ţintit, anume despre situaţia din spitalul municipiului multisecular, la care mă duc şi eu şi oricine din oraş sau din zonă pentru un consult, o operaţie, o trimitere, de orice ar fi nevoie.

Am scris de mai multe ori despre excelenţii medici care mi-au salvat viaţa în vremea pandemiei cu Covid. Nu pot spune nimic rău nici acum despre modul cum mi s-a rezolvat o altă  problemă de sănătate. Amabilitate, profesionalism de înaltă clasă şi gratuitate absolută. Este tot ce pot să spun, în sinteză.

Apare, însă, o problemă în sistemul medical românesc. Zic că-i problemă în sistem pentru că nu cred să fie specifică doar pentru spitalul din Sighet. Desigur, n-am avut ocazia să discut cu cineva internat în alte spitale din ţara asta, dar nu văd de ce în altă parte în patria noastră carpato-danubiano-pontică problema pe care am aflat-o azi n-ar exista.

Mă încăpăţânez să cred că Sighetul nu poate fi o excepţie (negativă!) pe care am s-o prezint imediat, iar oriunde în altă parte lucrurile arată aşa cum ar trebui să arate.

Un bărbat pensionar, din Sighetu Marmaţiei, plătitor pe întreaga perioadă a activităţii profesionale a dărilor către stat, inclusiv cele pentru sănătate, ajunge la spitalul din Sighet pentru un consult medical de specialitate, cu trimitere de la medicul de familie.

După consult, i se spune că este internat de zi, deci nu va rămâne în spital.

Atenţie la cele ce urmează!!! I se transmite omului care a contribuit ani şi ani la sistemul de sănătate din România că trebuie să vină la consult în fiecare zi la ora 8!!! Pot fi internaţi – şi să rămână internaţi – doar cei care se încadrează în categoria caz social. Asistaţii social au întâietate.

Păi de ce a plătit omul care a fost salariat şi s-a dus în fiecare zi la locul de muncă?? Ca să vină acum tot în fiecare zi de acasă la consultul medical, la tratament  şi apoi să plece acasă??

Cum vine asta, domnilor care aveţi grijă de bunul mers al sistemului de sănătate din România?

Poate fi găsită o soluţie şi pentru internarea asistaţilor sociali, şi pentru internarea plătitorilor de taxe, impozite şi contribuţii care se văd – în cazul când au nevoie –  trimişi la plimbare zilnică între casă şi spital.

Adică, oare ne mai facem bine? Sau, ce spunea poetul American Ralph Waldo Emerson („Societatea este un spital de bolnavi incurabili”- sursa: rightwords.ro) în secolul XIX se vede a fi valabil în secolul XXI, undeva, într-o ţară europeană care bâjbâie în găsirea drumului spre normalitate?

Horia Picu

Vorba aia: „care bucurie… şi la ei să fie!”. De fapt, politica de nebăgare în seamă a Maramureşului istoric, locul unde vine lumea să petreacă Paştele, Crăciunul sau venirea noului an, e observabilă nu numai din orice colţ al republicii fostă socialistă, actualmente un fel de republică „descurcă-se fiecare cum poate”, e observabilă şi de dincolo de sistemul nostru solar, dacă ar fi cine să observe.

Motivele de bucurie pentru călătorii pe ruta dus-întors Sighet – Bucureşti sunt, de fapt, motive de îngrijorare, de indignare. Aş zice chiar de repulsie!

Trenul care pleacă din gara Sighetu Marmaţiei gâfâind şi scârţâind şi ajunge cândva, la Bucureşti Nord, are următoarele servicii:
biciclete (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
clasa a 2-a (pe tot parcursul),
cușetă 4 paturi (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
cușetă 6 paturi (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
dormit 2 paturi (Sighet-Bucureşti Nord),
dormit single (Sighet-Bucureşti Nord),
(sursa: https://mersultrenurilor.infofer.ro)

Adică, din Sighet se poate pleca doar la clasa a doua  sau la vagonul de dormit, la cabine cu un pat sau cu două paturi. Cuşeta s-a scos! Cine vrea să meargă mai confortabil şi mult mai ieftin decât la vagonul de dormit, trebuie să se dea jos la Beclean la ora 20:46 şi să se urce în vagonul care are cuşetă.

Pentru amatorii de pedalat prin Piaţa Victoriei sau pe lângă zidul bine păzit al Palatului Cotroceni, există posibilitatea ca din Beclean (nu din Sighet!) până la Bucureşti să călătorească cu acelaşi tren şi bicicletele.

Drăguţi, amabili, domnii ăştia de la CFR…

După ce se satură lumea de strigat lozinci patriotice mergând la pas sau pe biciclete, fiecare trage spre casa lui. Unii vor să se întoarcă acasă aşa cum au venit, adică tot cu trenul şi cu bicicletele lângă ei, în acelaşi tren.

Trenul Bucureşti Nord-Sighetu Marmaţiei pleacă la ora 21 şi ceva minute şi ajunge, tot gâfâind şi scârţâind, în capitala Maramureşului istoric şi neimportant pentru vremelnicii şefi ai momentului, pe la 10 şi 36 de minute.

Trenul are următoarele servicii:
biciclete (de la prima stație până la Beclean pe Someș),
clasa a 2-a (pe tot parcursul),
cușetă 4 paturi (de la Bucureşti Nord până la stația Beclean pe Someș),
cușetă 6 paturi (de la Bucureşti Nord până la stația Beclean pe Someș),
dormit 2 paturi (Bucureşti Nord-Sighet),
dormit single (Bucureşti Nord-Sighet),
(sursa: https://mersultrenurilor.infofer.ro)

Cine vrea cuşetă, trebuie la ora 5:54 să se dea jos la Beclean şi să caute vagonul cuşetă. O poate face până la 6:10, când pleacă trenul spre  Sighet. Primăvara sau vara, mai trecă-meargă ora de înviorare de la 6 dimineaţa. Dar toamna, dar iarna??? Poate unii oameni se duc la Bucureşti pentru un consult medical, poate vin de acolo operaţi, poate au copii mici, poate, poate, poate…

În afară de asta, la Beclean, ca să te poţi urca în vagon trebuie să ai abilităţi de alpinist! Prima treaptă a vagonului e foarte sus faţă de nivelul peronului. Dar, la noi merge şi aşa…

După cum vedem, CFR-ul îşi bate joc de sigheteni şi de locuitorii din jurul Sighetului. Îsi bate joc şi de cei care vor să petreacă importante evenimente religioase sau laice în Maramureşul istoric.

Am o singură întrebare de pus: doar CFR-ul ?…

Horia PICU

Foto: Ion Mariș