Ce m-a determinat să scriu, mai profund, pe această temă?
O profesoară a rămas mirată, când un elev i-a spus: doamna profesoară, eu nu țin minte cum a fost viața mea în celălalt trup. Extraordinar, unde s-a ajuns cu erezia reîncarnării!
Mai sunt situații asemănătoare. De data asta, profesori creștini au vorbit elevilor despre reîncarnare. Aceste situații m-au determinat să fac un studiu mai aprofundat despre erezia reîncarnării. Erezia reîncarnării, prostie de la religii necreștine.
Noi știm, conform mărturiei biblice că fiecare om are identitate proprie, are suflet propriu, are o singură viață părintească. Oasele lui Iacov au fost aduse din Egipt în țara sfântă (Ieș. 13,19).
Avem un exemplu foarte ziditor din viața proorocului Ilie. Când acesta a fost găzduit, din porunca lui Dumnezeu, în casa văduvei din Sarepta Sidonului. În acel răstimp a murit copilul acesteia, iar mama lui a rămas foarte dezamăgită. Proorocul Ilie a luat trupul copilului mort, l-a dus într-o altă cameră și s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeul meu să se întoarcă sufletul acestui copil în el. Și a ascultat Domnul glasul lui Ilie; și s-a întors sufletul copilului acestuia în el și a înviat” (III Reg. 17, 21-22).
Deci, să reținem: sufletul copilului s-a întors la el. Așadar, sufletul lui nu a fost în alt trup. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut trei învieri din morți: 1). pe fiica sutașului Iair (Luca 8, 54), aflându-se în casa acestuia; 2). pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 14-15), în drum spre cimitir și 3). pe prietenul Său Lazăr, mort de patru zile (Ioan 11, 43-44), aflat deja în groapa cimitirului. Trupurile acestea au primit, la înviere, sufletele lor.
Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a murit, răstignit fiind pe cruce, Sf. Evanghelist Matei spune că: „… pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat. Și ieșind din morminte după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora” (Mt. 27, 51-53).
Tâlcuitorii Sf. Scripturi spun că acești sfinți care au înviat la moartea Mântuitorului și după aceea s-au arătat multora erau cunoscuți celor din Ierusalim, fiind mutați la Domnul cu câțiva ani înainte, încât erau recunoscuți de către iudei. I-au recunoscut atât după fizionomie cât și după grai, darul ce aparține sufletului. Deci, au înviat fiecare cu sufletul său.
La schimbarea Sa la față, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a adus pe muntele Taborului pe Moise și pe Ilie (Mt. 17, 3, Mc. 9, 4, Lc. 9, 30). Sufletul lui Moise nu s-a aflat în alt trup.
Cum descrie Serafim Rose această groaznică erezie: „printre ideile oculte larg discutate și uneori acceptate… chiar de către unii oameni de știință, se află ideea reîncarnării; anume că sufletul, după moarte, nu are de trecut prin judecata particulară și apoi de mers în locul hărăzit lui, din rai sau din iad, așteptând învierea trupurilor (conform învățăturii ortodoxe) și Judecata de Apoi, ci revine pe pământ și ocupă un nou trup, fie de animal și de om” (Sufletul după moarte, trad. în lb rom., 2002, pag. 130).
Acest mare teolog și un neobosit cărturar amintește trei dogme ortodoxe importante care resping această învățătură ocultă. Creștinul ortodox din ziua de azi care se simte ispitit de această idee sau își pune întrebări asupra presupuselor dovezi în sprijinul ei este suficient să cugete asupra trei dogme creștine fundamentale, care duc în final la respingerea oricărei posibilități de reîncarnare.
1. Învierea trupului. Hristos a înviat din morți cu același trup în care a și murit moartea firească a oricărui om, devenind astfel pârga pentru noi, a tuturor oamenilor, ale căror trupuri vor fi la fel înviate în Ziua de Apoi, spre regăsirea sufletelor, în vederea dobândirii vieții veșnice din rai sau din iad, potrivit cu judecata lui Dumnezeu asupra vieții lor pământești. Acest trup înviază exact ca trupul lui Hristos însuși, dar va fi deosebit de trupurile noastre pământești prin aceea că va fi mult curățit, iar natura lui îngerească va predomina pentru că altfel nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu, unde nu este moarte sau stricăciune, dar totuși va fi același trup restaurat în chip minunat și potrivit vieții veșnice prin lucrarea lui Dumnezeu, după cum a văzut Ezechiel în vedenia „oaselor uscate” (Ezechiel 37. 1-14).
2. Răscumpărarea noastră de către Iisus Hristos. Dumnezeu a luat trup și prin viața Sa pământească și prin moartea pe cruce ne-a răscumpărat de sub stăpânirea păcatului și a morții. Prin Puterea Sa noi suntem mântuiți și pregătiți în vederea dobândirii Împărăției Cerurilor (deci nu prin trecerea sufletului prin mai multe trupuri).
3. Judecata. „Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecată” (Evr. 9, 27). Viața pământească este un proces unic și definitiv, după care nu mai urmează o „a doua șansă, ci numai judecata lui Dumnezeu (care este atât dreaptă cât și milostivă); omul este judecat după măsura stării sufletului său atunci când și-a încheiat viața de pe pământ” (Ibidem, pag. 134-135).
În cele ce urmează aș dori să amintesc de învățătura a trei mari duhovnici ai țării noastre.
1. Părintele Teofil Părăian întrebat de ce teoria reîncarnării contrazice Învierea Domnului? el spune: „gândiţi-vă că, dacă e vorba de o teorie, o tot poţi contrazice. Dacă ar fi vorba de un adevăr, atunci ar fi ceva, dar când e vorba de o simplă teorie… Domnule, dacă omul se mântuieşte prin vieţi succesive, printr-o experienţă pe care o face, înseamnă că nu are Mântuitor, ci îşi este el însuşi mântuitor, experienţa îi este mântuitor. Or, noi credem că mântuirea se face prin Domnul Hristos, şi atunci îţi este de ajuns o singură viaţă ca să te întâlneşti cu Domnul Hristos şi să fii în veşnicie cu El, mai ales că desăvârşirea e fără hotar. Dacă ai trecut în cealaltă viaţă şi duci o viaţă în plan spiritual, cum sunt sfinţii, cum e Maica Domnului, nu rămâi în starea în care te găseşte moartea, în sensul că nu mai poţi progresa, ci progresezi în veşnicie, precum sfinţii. Fiind fără hotar desăvârşirea, nu-i nevoie ca omul să revină pe alte planuri, pe planuri inferioare, în care faci şi rele, pentru că nu poţi spune că dacă ai făcut o experienţă în viaţa asta, nu mai repeţi nişte lucruri rele într-o altă viaţă. În cazul acesta, vieţile succesive aduc şi încărcătură, nu aduc numai limpezire. Învierea Domnului Hristos are putere pentru suflet acolo unde segăseşte acesta, nu trebuie să vie el să facă o experienţă.
Acesta este un punct de vedere. Cei care susţin reâncarnarea poate au şi ei punctele lor de vedere, însă noi, pentru că Biserica aşa ne învaţă, credem aşa, şi Dumnezeu să ne ajute să ne desăvârşim cum credem noi, cum învaţă Biserica despre desăvârşire” (Veniți de luați bucurie, 2001, pag. 120).
2. Părintele Adrian Făgețeanu spune că: „chiar în Vechiul Testament, proorocul Ezechiel a avut o vedenie în care a văzut ţarina plângerii, unde erau mii şi mii de cadavre. El vede că în oase vine Duhul Sfânt, le înveleşte în carne şi-n piele, pe urmă începe Duhul Sfânt să sufle asupra lor şi fiecare începe să se mişte, înviază şi încep să se roage, să-L laude pe Dumnezeu, să-L preamărească. Şi noi spunem, în biserică: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm. Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru!”, nu? Deci, încă în Vechiul Testament, Ezechiel vede cum va fi învierea de apoi. Nu contează dacă ai ars într-un incendiu, dacă ai căzut din avion, te-ai înecat în mare, te-au mâncat fiarele sau… Nu contează nimic! Toate vor ajunge Ia înviere.
Şi atunci cum susţin ei teoria reîncarnării? Există o teorie a reîncarnării, care este foarte la modă” (Viața mea, mărturia mea, 2011, pag. 141-142).
3. Sf. Ilie Cleopa adaugă: „cea mai mare nebunie, păgânătate şi rătăcire de la adevăr este de a crede cineva că sufletul omului după moarte intră în alte trupuri de dobitoace, de fiare, de păsări etc. În toată învăţătura dumnezeieştilor Scripturi şi Evangheliei lui Hristos, în învăţăturile Sfinţilor Apostoli, ale Sfinţilor Părinţi nu găsim vreo mărturie despre această rătăcire şi păgânătate. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în dumnezeiasca Sa Evanghelie, ne arată unde merg sufletele oamenilor după moarte, zicînd: „Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi s-a înmormântat” – apoi arătând unde s-a dus zice: „Şi în iad ridicându-şi ochii săi fiind în chinuri el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui” (Luca 16, 22-23).
Iată deci unde merg sufletele oamenilor drepţi şi păcătoşi după moarte. In rai, sânul lui Avraam, sau în iad, unde a mers bogatul cel nemilostiv.
De unde a ieşit această idee de a se crede că sufletele oamenilor după moarte se duc în alte trupuri? De unde a ieşit această nebună rătăcire că omul moare de multe ori şi intră în diferite trupuri? Oare cei ce gândesc această nebunie nu-l aud pe marele Apostol Pavel care zice: „Şi precum este rânduit oamenilor ca o dată să moară iar după aceea să fie Judecata” (Evrei 9, 27; Iov 30, 25; Isus Sirah 14, 12; 40, 3-4). Oare nu aud aceşti rătăciţi de la adevăr ce zice dumnezeiasca Scriptură: „Că mai înainte de a se întoarce ţărâna în pământ precum a fost. Şi duhul la Dumnezeu, Cel ce l-a dat pe el” (Ecclesiast 12, 7)? Vedem dar destul de luminat că o dată i s-a dat omului să moară, cînd trupul se întoarce în pământ şi sufletul se întoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el. Şi nu arată că ar merge prin alte trupuri cum bănuiesc cei fără minte şi înţelegere. O dată moare omul cu trupul său şi o dată va fi învierea morţilor. Auzi ce zice Domnul: „Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în care toţi cei din mormânt vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele întru învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). De unde a ieşit această păgânătate să se creadă că sufletele oamenilor, după moarte, intră în alte trupuri? Oare nu auzim ce zice marele Apostol Pavel: „Căci ştim că dacă acest trup, locuinţa noastră cea pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri” (II Corinteni 5,1). Unii din cei rătăciţi cred că omul s-ar naşte de mai multe ori cu trupul şi, auzind că Sfântul Ioan Botezătorul ar fi Ilie, au întrebat pe Sfântul Ioan Botezătorul zicînd: „Dar cine eşti tu? Eşti Ilie?„. Zis-a el: „Nu sunt„. Apoi iar l-a întrebat: „Eşti tu proorocul?„. Şi a răspuns: „Nu”. Deci au zis lui: „Cine eşti tu? Ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis (adică fariseilor). Ce spui tu despre tine însuţi?„. El le-a zis: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustie: «îndreptaţi calea Domnului!», precum a zis Isaia proorocul” (Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, 2004, pag. 235-236).
Pr. dr. Nicolae Lauruc
