Pianistul Bogdan VAIDA în Concertul Classic Unlimited de la Sighet

Classic Unlimited, turneul national de pian care aduce muzica clasică mai aproape de oameni, revine în luna octombrie cu cea de-a șaptea ediție, oferind 9 concerte în locații neconvenționale din țară.

Puteți vedea calendarul complet al concertelor Classic Unlimited pe www.classicunlimited.ro

LOCUL
Concertul Classic Unlimited de la Sighetu Marmației are loc în data de 15 octombrie 2023 de la ora 18:00 la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

CE VOM PUTEA ASCULTA?
From classic to jazz sau cum s-au influențat și interesectat muzica clasică și jazz-ul de-a lungul timpului.

♫ Intermezzo – Johannes Brahms
♫ Pavana – George Enescu
♫ Impromptu Op. 142, nr. 2 – Franz Schubert
♫ Pisica și Șoarecele – Aaron Copland
♫ Rhapsody in Blue – George Gershwin
♫ Fifths and Drifts – Șerban Marcu
♫ Jazz Turbulence – Cristian Bence-Muk
♫ Midnight Chorale and Toccata – Ciprian Gabriel Pop

REZERVAȚI-VĂ UN LOC LA CONCERT AICI: https://classicunlimited.ro/concerte/

 ACCES
Biletele în cadrul turneului Classic Unlimited sunt gratuite, dar puteți susține financiar turneul făcând o donație online, în momentul rezervării biletului sau la fața locului.

Dacă ați făcut o rezervare și nu mai puteți ajunge la concert, sunteți rugați să ne anunțați în prealabil ca să putem oferi locul respectiv altei persoane.

PARTENERI
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Parteneri: Yamaha, Daisler Print House, Green Room Plant Studio.
Gazde: Primăria și Teatrul de Vest Reșița, Roșia Montană Community, Planeta Petrila și Consiliul Județean Hunedoara, Colonia Pictorilor Baia Mare, Fundația Academia Civică și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor Gherla, Grădina Botanică „Vasile Fati” Jibou, Zazen Cluj Napoca, Palatul Cultural și Primăria Blaj.

Parteneri Media: AGERPRES, TVR Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, România Pozitivă, Radio Cluj, Radio Reșița, România Pozitivă, Ziarul Metropolis, Happ.ro.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Comunicat de presă




Noaptea Cercetătorilor Europeni are „amprentă” sigheteană!

O nouă ediție la Sighet a Nopții Cercetătorilor Europeni – Science4Future-II 2023, va avea loc vineri, 29 septembrie 2023. Stăm de vorbă cu coordonatoarea proiectului la Sighet, doamna conf. univ. dr. Gabriela Ilieș de la UBB Cluj – Napoca, Extensia Sighet, pentru a afla detalii din „culise”.

Spuneți-ne, vă rugăm, care au fost motivațiile asumării continuării acestui proiect?
Cercetarea științifică aplicată nu își are rostul dacă nu poate fi integrată de societate și cel mai receptiv public – elevii și studenții – ne oferă motivația de a merge mai departe cu o nouă ediție. Sunt atât de multe direcții fascinante pe care se pot îmbarca tinerii azi dacă aleg să urmeze o carieră în cercetare sau doar să utilizeze aceste rezultate în activitatea lor profesională, în viața cotidiană.

Există schimbări în formatul ediției 2023?
Turul catacombelor, devenit emblematic pentru echipa de studenți, va fi optimizat cu activități de conștientizare a efectelor cumulate de-a lungul unui tur palpitant cu lumină redusă controlată. Tot pe partea de experiențe turistice vom avea o simulare de târg de turism și prezentare imersivă VR la care Visit Maramureș va prezenta cele mai interesante atracții turistice al județului, cu accent pe locuri mai putin cunoscute. La secțiunea Comorile Maramureșului va fi o mică expoziție de hărți vechi și un atelier de desenat hărți ale comorilor ascunse. Pentru noi geografii ABC-ul geospațial este ca o coloană vertebrală. Prin urmare dorim să prezentăm elevilor câteva dintre aceste secrete: cum iau naștere modelele 3D digitale și reale al reliefului, așa cum le vedem azi în mediul online și în diverse expoziții, cum se printează aceste modele, cum citim caracteristicile reliefului pe hărți și în teren. Tot aici vom avea o prezentare interactivă despe fundamentele orientării în spațiu, ce știu cartografii, astronomii și neuroștiințele depre acest subiect, cu un invitat surpriză. Și dacă am văzut cum stau lucrurile aici pe Pământ, să vedem și cerul Maramureșului cu ajutorul unei proiecții de tip Planetariu, o demonstrație cu telescopul (se va vedea frumos Saturn cu inelele sale) și o expoziție cu simboluri astrale în cultura maramureșenilor. Ca și anul trecut, vor fi concursuri la fiecare stand și on-line precum și o secțiune de prezentări pe site-ul evenimentului.

Ce noutăți sunt în privința partenerilor și în ce fel contribuie aceștia?
Evenimentul de anul acesta la Sighet va avea o serie de parteneri care sunt implicați în activități de cercetare, pe lângă echipa noastră de studenți și cadre didactice: Visit Maramureș, Muzeul Maramureșului, Muzeul Național al hărților și cărții vechi din București, Muzeul de științe astronomice (Planetariul din Baia Mare) și Astroclubul SARM Sighet, Echipa de robotică a CNDV TECH-X, Echipele operative de elevi de la CNDV și LTM.

De ce ar trebui sighetenii să fie prezenți în număr și mai mare anul acesta?
Evenimentul nostru este organizat ca și ediția anterioară cu intrare liberă. Așteptăm elevii însoțiți de profesori, părinți sau prieteni. Activitățile se vor derula în facultate, în interior, cu excepția celor de la telescop. Sperăm că va fi timp frumos și sighetenii vor avea o seară de vineri cu mult divertisment intelectual.

Ce ne puteți spune despre cercetători/ cercetare?
Fiecare secțiune a evenimentului nostru este concepută pe baza unor rezultate importante în cercetarea de profil. Vor fi prezentate într-o fomă accesibilă tendințele, direcțiile și vârfurile de lance în turism și geografie.

Care este mesajul dumneavoastră pentru sigheteni sau dacă aveți alte detalii pe care trebuie să le cunoască publicul?
Față de anul trecut, activitățile se vor derula în paralel la toate standurile începând cu ora 16:00. Pentru o bună organizare a experiențelor turistice, pe siteul nostru va fi disponibilă o platformă de programare unde veți vedea și numărul maxim de vizitatori / tur. Detalii suplimentare sunt disponibile și pe siteul evenimentului, respectiv pe social media:
• site-ul oficial al proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 – Science4future-II https://noaptea-cercetatorilor.eu/
• site-ul Extensiei Sighetu Marmatiei cu programul detaliat
https://sites.google.com/view/geografieubbsighet/avizier/2023-noaptea-cercetatorilor-europeni
• pagina de Facebook a proiectului
https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeniBistrita/
• paginile noastre
https://www.facebook.com/Geografia.Turismului.UBB/
https://www.instagram.com/geografia_turismului_sighet/

Mulțumim pentru detalii și succes!

Salut, Sighet!




FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE SIGHETU MARMAȚIEI – „Ediție jubileu” (1973-2023)

Joi, 12 octombrie 2023, ora 11:00, Centrul Cultural Sighetu Marmației:

Primirea invitaților;
Cafeneaua poeților;
Dezbatere –  Festivalul de poezie de la Sighet, Repere istorice, Rememorări, Confesiuni sau despre un viitor posibil.

Ora 16:00, Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif  Mărturisitorul”

„Maramureșul –  un pământ ce se sprijină pe poezie”,  Spectacol de poezie și muzică;
Festivitate de premiere;
Recital extraordinar al actorului DOREL VIȘAN.

Vineri, 13 octombrie 2023, ora 10:00, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei:

In memoriam:  Laurențiu Ulici  – 80 de  ani de la naștere;
Simpozion  – „Critica de poezie cu și fără Laurențiu Ulici”;
Lansări de cărți ale autorilor invitați și a editurilor prezente;

Ora 16,00, Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești.

Sâmbătă, 14 octombrie 2023, ora 11:30, Mănăstirea  Bârsana

Dezbatere: Credință și poezie în literatura română;
Recital din creațiile poeților participanți la festival;
Încheierea „Ediției jubileu” a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE DE LA SIGHETU MARMAȚIEI – 1973-2023.

Salut, Sighet!




Patina stinsului trecut, ne urmăreşte încă… (autor, Horia Picu)

Mergând, atent să nu trezesc pietrele sighetene din zona despre care tot scriu şi nu se-ntâmplă nimic, adică între Pompieri şi Carrefour, o bordură galbenă, dezgropată în parte de sub materialul impropriu numit „beton”, fiind acum doar un praf amestecat cu pietre care în curând se va măcina doar privindu-l, stă şi parcă ar dori să ne spună ceva…

Ar dori să ne spună că ea şi altele ca ea se mai găsesc încă prin oraş, că au fost borduri frumoase şi traince în alte vremuri. Frumoase şi trainice sunt şi-acum. Şi astupate…

Acum… noi facem borduri urâte şi…casabile şi nu suntem în stare să cârpim şi să văruim clădirile istorice ale oraşului.

Bordura cea galbenă, ivită din alte vremuri, ar dori să ne spună că se simte stingheră. După zeci de ani ea este la fel de arătoasă şi cu suprafaţa impecabil de netedă, în timp ce bordurile cele noi nu ştiu ce-nseamnă trăinicia! Şi nici frumuseţea… Ce meşteri au ştiut să te trăinicească în asemenea măsură încât nici de istorie să nu-ţi pese, bordură galbenă?

Deocamdată, e singură acolo unde am văzut-o. N-are norocul altor borduri surori care la câte un colţ de stradă au rămas împreună, parcă unite într-o horă a deznădejdeii că nimeni nu vrea (din cei plătiţi să vrea!) să le repună în drepturi şi de a face astfel oraşul mai frumos.

Betonul(?) s-a crăpat, sau mai degrabă s-a autodistrus şi a ieşit o bordură veche, mai frumoasă decât cele fabricate acum.

Trecătorule, poate „Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă / Ai strivit-o călcând peste ea. / N-avea grai să strige în urma ta, / Nici puteri să spună cât o doare / Şi-a rămas pierdută în cărare, / Ploi şi vânturi trecut-au peste ea. / Stătea lipită de pământ şi se întreba / Ce-ar face dacă vântul ar lua-o / Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o / Dar a rămas acolo undeva”. (poezie de Ioana Crăciunescu)

Eu, lipsit de harul versificaţiei, mă întreb ce-ar fi dacă vântul ar lua bordura şi ar aşeza-o nu în palma, ci mai degrabă pe masa cuiva? Mă întreb şi tot eu îmi răspund. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, acel cineva s-ar deplasa prin oraş şi-ar vedea ce-ar mai fi de făcut.

Dar… deocamdată vântul nu bate atât de tare. Aşteptăm altfel de vânt.
Vântul schimbării!

Horia Picu

 

Foto: „Heart”, lucrare de Andrzej Szarek (foto Ion Mariș)




Celui ce are i se va da… (autor, George Petrovai)

Oare ce au de spus tot mai mulți români aroganți, îndeosebi dintre aceia care „se descurcă” în țară sau în străinătate, despre versetul noutestamentar „Celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are” (Marcu, 4/25)? Pesemne că nimic sau aproape nimic, fie pentru faptul că cei mai mulți dintre ei (credincioși doar de fațadă și din interes) nu dau o ceapă degerată pe bogăția lăuntrică, fie pentru aceea că alții sunt incapabili să pătrundă sensul profund al acestei afirmații, așa că se consolează și încurajează cu aspectul ei aparențial: celui bogat în plan material i se va mai da, iar celui sărac i se va lua (prin legile tâlhărești ale statului demonocratic) și puținul ce-l mai are!
Și astfel bogații vor fi tot mai bogați, iar săracii din ce în ce mai săraci, căci asta înțeleg toți politrucii actuali, nu numai cei dâmbovițeni, prin nelegiuita „democrație” a sforarilor semidocți: să ia de la cei mulți și amărâți, ca să le dea celor puțini și îmbuibați (vezi intangibilele venituri ale nesimțiților de la noi, a căror recalculare/ajustare a fost considerată neconstituțională de către cei nouă parșivi aulici). Iar pentru un atare țel ticălos, alde ăștia nu ezită să fure pe rupte, să mintă cu nerușinare și – în campaniile electorale – să promită marea cu sarea, chit că România este deja pe butuci: economia vraiște, datoria externă de peste 120 miliarde euro, populația tot mai resemnată și împuținată, educația doar pe hârtie, sănătatea nației pe sponci, cultura în corzi.
Cum asta este esența politicii globaliste și globalizante, prin care se urmărește concentrarea puterii și bogăției planetare în cât mai puține mâini necușere, drastica reducere a populației mondiale (prin avorturi, poluare, foamete în anumite zone, alimente cancerigene în rest, virusuri artificiale, medicamente contrafăcute, războaie nimicitoare, imbecilizare în masă) și – desigur – controlul supraviețuitorilor cu ajutorul nanocipurilor, prezentul ne sugerează la ce trebuie să se aștepte urmașii noștri, dacă omenirea nu va dispărea din pricina exceselor și a nechibzuinței sale: pe de o parte, generalizarea ateismului, neomarxismului (de fapt o combinație marxisto-nazistă), sodomiei și metisajului; pe de altă parte, dispariția puzderiei de state actuale (circa 200) și a celor aproape 100 de teritorii dependente/administrate de Marea Britanie, Statele Unite, Franța, Țările de Jos, Danemarca etc., locul acestora fiind luat de un singur stat planetar, unde populația (în jur de un miliard) va cunoaște două caste distincte: stăpânii (cu puteri nelimitate și averi demențiale, singurii autorizați să gândească) și marea masă a sclavilor idiotizați, cu atât mai bine văzuți și retribuiți de sforari sau de trepădușii acestora, cu cât transformarea lor în roboți joviali va fi mai rapidă și mai eficientă…
În ce mă privește, eu cu mult timp în urmă am fost extrem de impresionat de multe dintre versetele biblice, îndeosebi de cele noutestamentare, motiv pentru care pe 14 decembrie 2015, la finalul textului „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” – cordonul ombilical al condiției umane, făceam următoarea afirmație: „De-aceea zic că strigătul evanghelistului Marcu („Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”) reprezintă şansa respiritualizării noastre prin calitatea sa de cordon ombilical al condiţiei umane. Căci prima parte – „Cred, Doamne!” – constituie bucuria atotumanului, care prin credinţă cunoaşte calea dreaptă spre îndumnezeire, iar cea de-a doua parte – „Ajută necredinţei mele!” – înfăţişează fireasca îndoială a omenescului, care, pentru a putea cunoaşte limanul (mântuirea), imploră ajutorul divin pe drumul anevoios şi înţesat cu necredinţe al îndreptării”.
Deci, dacă astfel stau lucrurile (și e cert că așa stau, deoarece Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, toți cei 40 de bărbați, care au scris-o în peste un mileniu și jumătate, fiind inspirați!), avertismentul evanghelistului Marcu în ceea ce privește datul și luatul, nu este valabil numai pentru indivizi, ci și pentru mari grupuri umane – popoare, națiuni, state.
De pildă, în urmă cu ceva timp, Klaus Iohannis a afirmat cât se poate de clar și răspicat că „Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”! Și când o spune cu groază, posibil și cu dezgust, primul om în stat, trebuie să-i dăm crezare în aceste vremuri ale scepticismului și materialismului, oricât ar fi el de indolent (în general) și nemintos (în special). Dacă nu pentru altceva, măcar pentru mulțimea informațiilor pe care zilnic le primește, informații din care doar o parte (și după atenta lor periere/distorsionare de către „formatorii” oficiali de opinii, cu grijă drămuite) ajung sub ochii și la urechile omului de rând…
Atâta doar că nebravul nostru președinte a spus doar o parte din tragicul adevăr despre România postdecembristă (cu sinistre realități de felul: neputinciosul stat la vedere, atotputernicul stat paralel, milioane de români plecați, corupție și tâlhărie generalizate, educație pe sponci, servicii medicale la plesneală etc.), căci dacă-l spunea în întregime („Din pricina prostiei și aroganței, statul român este incapabil să-și îndeplinească funcțiile sale fundamentale: să onoreze sacrificiul înaintașilor și valoarea atâtor contemporani, să-și hrănească sănătos și la prețuri modice toți cetățenii, pe care are obligația moral-constituțională să-i apere și să-i facă fericiți cu venituri decente, servicii ireproșabile, educație temeinică și un fecund cadru social-cultural”), însemna să se autoacuze atât pentru promisiunile neonorate (bunăoară, dublarea alocației de stat pentru copii), cât mai ales pentru parascoveniile de felul: „România lucrului bine făcut”, „România educată”, fără penali în funcții publice, fără „ciuma roșie” (alias Partidul Social Democrat) la guvernare.
Deoarece într-un stat, aidoma ca într-o familie, toate derapajele și compromisurile se intercondiționează (minciuni peste minciuni, promovarea incompetenței și imposturii, legi făcute pentru ticăloși, furturi mai ceva ca-n falnicii noștri codri de odinioară, dubioase și găunoase găselnițe cârmuitoare), în virtutea spusei „Peștele de la cap se împute”, ele astfel au îmbolnăvit și șubrezit componenta moral-spirituală a societății noastre postdecembriste (încă suferindă din cauza unui semiveac de bolșevism agresiv), încât milioane de români vrednici au părăsit țara și alte milioane dintre cei rămași au ajuns la sapă de lemn, infracționalitatea (inclusiv cea juvenilă) a luat un înfricoșător avânt, corupția și trădarea așijderea, iar România este neclintita codașă a statelor din Uniunea Europeană (UE), la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de trai.
Evident, nu și când vine vorba de uriașele discrepanțe dintre veniturile înciocoiților și cele ele boborului resemnat până la îndobitocire, ori în cazul indicatorilor ce înfățișează neîmplinirile sociale (numărul de români neracordați la rețelele de gaz și apă, numărul de arși și lichidați din spitale, procentajul analfabeților funcționali, sporul înregistrat la drogați, canceroși, cardiaci, diabetici, morți și grav accidentați pe șosele ș.a.m.d.), respectiv acei indicatori care ilustrează starea de infracționalitate (găinării, tâlhării, violuri, încăierări, agresiuni, crime) de pe aceste meleaguri, capitole la care România se situează pe locuri fruntașe în UE.
Iată de ce spun că, nedând lui Dumnezeu ce este al Lui (credință, iubire, simplitate, moderație, bunătate, nefățărnicie, generozitate), ci dând numai Cezarului satanizat ce este al acestuia (ateism, ură, cruzime, minciună, trufie, zgârcenie, sodomie), bogatele țări occidentale și nordice vor simți nu peste mult timp cum – lor, celor ce nu mai au (în plan moral-spiritual) – li se ia treptat din ceea ce au primit în veacurile când predecesorii s-au străduit să fie buni creștini.
Pentru că, deși ignorat de nefericiții atei și anticreștini ai prezentului, următorul adevăr este arhiștiut: Nimic din ceea ce li se pare oamenilor (prin extensie națiunilor și statelor) că posedă, nu este al nostru, ci toate le-am primit – viață, sănătate, gândire, conștiință, dragoste, limbaj articulat! Cu atât mai mult când vine vorba de bogățiile exterioare (bani, putere, faimă), despre care ni se face cunoscut, iar istoria umană confirmă din plin, că „le mănâncă moliile și le fură hoții”…
De aceea, fericit cu adevărat este doar acel creștin care, la fel ca înțeleptul antic grec, poate spune în orice moment că duce cu el tot ceea ce are!
N.B.: Fiindcă mai sus aminteam de respectul datorat sacrificiului înaintașilor (pentru apărarea gliei străbune, credinței strămoșești, limbii, culturii și tradițiilor în veacurile voievodale, apoi pentru întregirea României, modernizarea și afirmarea ei în lume, inclusiv prin participarea românilor la cele două conflagrații mondiale și prin lunga împotrivire a acestei nații la agresiunea bolșevică), întreb în acest jalnic timp, când istoria nu doar că este în continuare intenționat distorsionată, ci la un pas de-a fi cu totul izgonită din programa școlară: Câți dintre elevi, ba chiar și dintre adulții școliți, au auzit și le pasă de eroul comandor Tudor Greceanu (în final, din pricina torturilor la care a fost supus de torționarii bolșevici, i-au fost amputate ambele picioare), precum și de cei peste 100 de bravi generali români (iată câțiva dintre ei: Gheorghe Dobre, Constantin Voiculescu, Corneliu Dragalina, Aurel Aldea), care la întoarcerea în țară după încheierea celui de-al doilea război mondial, au fost arestați și întemnițați de staliniști, jumătate dintre ei murind în lagăre și închisori? Se subînțelege, tot așa au stat lucrurile (deportări, arestări, torturi, muncă epuizantă, hrană cu țârâita) și cu alte categorii sociale, nesigure pentru alogenii bolșevizați: intelectuali de mare prestigiu, politicieni (îndeosebi țărăniști și liberali), ziariști, preoți, gospodari catalogați drept chiaburi.

George PETROVAI

 

Foto: Ion Mariș




In memoriam prof. FLORIAN LICĂ (11.04.1928 – 13.09.2023)

Florian LICĂ s-a născut în 11 aprilie 1928 în sat Alunișu, județul Olt, din tată jandarm și mamă moașă. Rămas de mic orfan de mamă, își urmează tatăl ca urmare a repartizării acestuia în Basarabia, la Chilia, unde face școala primară și gimnaziul. După pierderea Basarabiei în 1940, ca urmare a ultimatumului sovietic, ajunge în Bistrița, unde urmează cursurile Liceului Al. Odobescu , viitorul Colegiu Național Liviu Rebreanu, unde, deși provenea dintr-un mediu modest, grație personalității sale speciale, s-a integrat perfect în mediul elitist al colegilor săi.
Am înțeles că școala era deosebit de exigentă pe atunci, mai ales când, prin anii 2000, îmi dădea exemple de foști colegi ajunși mari medici, rectori, profesori universitari. Aici, la Sighet, a participat activ la viața culturală și la diverse evenimente mondene ale urbei, unde se face remarcat prin talentul său oratoric și actoricesc, își amintește fiul său, Silviu.
A avut darul povestirii culte, încărcate de umor sănătos și fin. Îmi amintesc cum ne povestea sute de situații, demne de ecranizare. O iau ca pe o anecdotă pe următoarea: Probabil în ultimul an de liceu este invitat într-o seară de una din colegele de clasă (se pare că se uniră deja clasele de fete și de băieți în clase mixte) la ea acasă spre a-i cunoaște părinții. Tata nu provenea dintr-un mediu avut, dar se întreținea curat și îngrijit și era foarte receptiv la obișnuințele de port și comportament ale vremii. Mulți dintre colegii săi proveneau din familii boierești, excepție nu făcea nici fata cu invitația. Când ajunse la ea acasă, surpriză: nu doar ca proprietatea era cu etaj, dar tata nu văzuse niciodată o scară interioară de așa proporții. Mai rău, zicea el, scara era de o așa lățime încât avea un covor pe treimea din mijloc, lăsând descoperite astfel două culoare de-a stânga și dreapta carpetei. Familia întreagă îl aștepta deasupra în capul scării, așa că avu 3 secunde să se hotărască pe unde să calce, el bietul, fiind copleșit de complexul căderii în ridicol. Am luat-o pe mijloc! zicea tata, și bine-a fost, nu m-am făcut de ocară, povestește fiul său, Silviu.
În 1949 se înscrie la Facultatea de Arte Teatrale din Iași de unde este exmatriculat din pricina dosarului politic al tatălui său și privit ca un dușman al proletariatului. Împins de nevoia de a supraviețui, prestează diverse munci modeste în mai multe localități bistrițene, perioadă în care acumulează o uriașă cantitate de cunoștințe citind enorm, mai cu seamă literatură, filosofie și istorie.
Între 1953-1955 face stagiul militar într-o unitate de transmisiuni din București, unde scrie pentru Organul de Presă al Armatei. Apoi urmează Facultatea de Filologie a Universității din Cluj. Devine profesor de limba și literatura română, predând mai întâi la Școala Generală din Sarasău, pentru ca mai apoi, să se titularizeze la Școala Generală nr. 6 din Cămara, unde și-a desfășurat activitatea până la pensionare. De-a lungul activității sale profesionale, s-a dovedit, pe lângă un foarte bun pedagog și un excelent cunoscător al grmaticii limbii române. Calitate în care, a făcut parte din numeroase comisii de examinare de bacalaureat, admiteri și olimpiade. În anii ’70-’80, alături de alți intelectuali sigheteni (profesori, medici, artiști) a pus bazele și a dezvoltat o mișcare artistică materializată prin cenacluri literare, puneri în scenă ale unor piese de teatru, seri de culturalizare, evenimente de promovare a culturii românești și universale.
Prin tot ceea ce făcea își manifesta crezul său în emanciparea omului prin cultură și cunoaștere, idealist prin formare, a fost convins că doar prin educație un om poate să se realizeze. Desconsidera impostorii, parveniții, falșii, lăcomia și prostia. Admira onestitatea, simțul umorului, buna creștere și cinstea. A refuzat cu încăpățânare să devină membru al partidului comunist, conștient fiind că astfel nu avea șanse să acceadă la o funcție de conducere.
Deși unii l-au considerat un om rece, sever, cinic și conservator, în realitate, manifesta grijă și protecție pentru cei dragi, empatie pentru cei în nevoie, iar în familie s-a dovedit un exemplu de fidelitate și loialitate. A lăsat în urmă pe soția sa, cu care a împărțit 60 de ani de trai, și pe cei 5 copii.
Moștenirea sa nu are cum să fie altfel decât izvorâtă din vocația de dascăl și din credința în ceea ce nu se schimbă: ca să cunoști caracterul unui om, interesează-te de părinții lui/ei și de profesorii care i-au predat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei îndurerate!
Salut, Sighet!



Semafoare, cumva… în Sighet? (autor, Horia Picu)

În oraşul în care aglomeraţia maşinilor aflate în trafic e o problemă nerezolvată şi enervantă pentru toată lumea, nu există semafoare care să funcţioneze. Am făcut precizarea că nu funcţionează, dar ele există, pentru că altfel, cine n-a trecut pe-aici, nu ştie, nu cunoaşte nimic altceva decât că avem un cui pe post de cel mai fotografiat monument sighetean, ar putea crede că prin prea plinul nostru oraş cu maşini de toate categoriile, nu se ştie despre semafoare.

Ba se ştie. Ele stau liniştite, se uită cu becurile stinse la trecători, la automobile şi niciun fior electric nu le perturbă contemplarea.

Cine le-a plantat acolo, ce scop a avut acţiunea, rămâne un mister. Ele au funcţionat o perioadă, după care, prea obosite de clipit în două culori, au trecut în altă categorie, cea de mobilier stradal nefuncţinal, neimportant şi probabil, nerentabil, că prea consumau energie electrică şi doar clipeau când verde, când roşu. Nu făceau nimic altceva! Cam puţin, nu?

Mă gândesc că pe când li s-a retras dreptul de a clipi bicolor şi alternativ, eram deja în epoca studiilor de fezabilitate pentru orice (fleac). Pentru ele, nebăgatele în seamă care zac mândre şi ruginite pe la trecerile de pietoni, s-o fi făcut vreun studiu din ăsta de fezabilitate pentru a fi dezgropate şi duse undeva unde ar putea primi, prin topire, o altă înfăţişare? Sau, aşa cum sunt, nu pot fi donate unei localităţi rurale la schimb cu o groapă de gunoi pentru următoarele 6 luni?

Pe vremea când administraţia de atunci a oraşului s-a apucat de modernizare stradală, nu era nicidecum aglomeraţia de maşini care există azi pe prea îngustele străzi ale Sighetului.

Recomand celor care au pixul şi ştampila necesare să meargă cu maşinile lor la anumite ore prin centrul localităţii în care duduie – nu economia ! – proiectele europene elaborate în birouri şi ele cam aglomerate.

Nu pot pricepe cum Comisia specializată a Primăriei, administratorul drumului (pe care – am mai spus-o -, aş dori să-l cunosc) nu văd ce se întâmplă în oraşul ăsta. Europa ne dă voie să facem proiecte pentru orice. Poate că la ora 7 când lucrătorii la proiecte sunt deja în birouri, cu documentaţia în faţă, făcând ultimele calcule şi retuşuri pentru a le trimite Europei care poate da, dar nu oricum, circulaţia rutieră e uşoară. Aplecaţi peste planşete, făcând calcule peste calcule, oamenii despre care am amintit, absorbiţi peste măsură de munca lor, profund autoimpresionaţi de importanţa activităţii din fiecare zi, nici nu-şi dau seama când trec cele 12 ore de lucru şi, cam pe la 19 („trecute fix”) pleacă spre case sau unde vor domniile lor pe drumuri cu maşini puţine în trafic.

De multe ori, de la Carrefour până la Kaufland, pe la orele 16, 17 fac cu maşina 30-40 minute. Probabil că dacă aş merge pe jos, cu spatele, pe aceeaşi distanţă, mi-ar trebui mai puţin timp. Sensurile giratorii sunt bune, dar trebuie şi semafoare, domnule administrator al drumului, stimată Comisie de circulaţie rutieră!

Nimeni nu vede ce se-ntâmplă pe-aici??? Sunt mulţi şoferi care te lasă să intri de pe altă stradă pe strada Bogdan Vodă, sau să ieşi de pe strada principală şi s-o iei la stânga, sau la dreapta, chiar dacă n-ai prioritate. Se aplică, practic, şi la Sighetu Marmaţiei „regula fermoarului”, despre care l-am auzit vorbind pentru prima dată pe Titi Aur.

Despre regula gândirii, regula încercării de a asigura locuitorilor din Sighetu Marmaţiei o viaţă mai relaxată, ştie cineva? Unde pot fi găsite şi repuse în drepturi?

Horia Picu




Romanian Science Festival revine cu cea de-a doua ediție la Sighetu Marmației

Peste 200 de elevi, profesori și studenți din Sighetu Marmației și împrejurimi pregătesc un festival de științe în Parcul Central pe data de 17 septembrie 2023!

Elevii și studenții din Sighetu Marmației lucrează de trei săptămâni în mediul online alături de profesorii lor coordonatori și un grup de oameni de știință și profesioniști din diaspora academică și din țară pentru a construi ateliere științifice la care publicul va putea asista și participa pe data de 17 septembrie 2023 începând cu ora 11:00.

Evenimentul va găzdui peste 100 de experimente, prezentări și discuții științifice, dar și un atelier și o expoziție interactivă de știință și artă pentru cei care îndrăznesc să își exprime creativitatea artistică prin intermediul disciplinelor exacte. Scopul său este să promoveze educația științelor prin metode non-formale, și să creeze o punte de legătură între diaspora academică și contextul educațional actual din România.

Pe 17 septembrie 2023 curioșii de toate vârstele sunt așteptați la următoarele evenimente.

Orele 11:00-16:00, Parcul Central Sighetu Marmației
Târg de Științe cu experimente și prezentări interactive din toate domeniilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) alături de elevi, profesori și oameni de știință

Orele 11:00-16:00, Cinema Mara, Sighetu Marmației
RSF Talks – prezentări ale oamenilor de știință pe diferite teme științifice din literatura de specialitate explicate pe înțelesul tuturor

Orele 13:00-21:00, Casa din Vale, Breb
Știință și Artă – Expoziție și atelier de creație pe tema științei alături de artistul român, stabilit în Oxford, Marea Britanie – Daniel Bălănescu, urmate de o discuție interactivă alături de mentorii RSF și artistul Daniel Bălănescu – „Dialog între Știință și Artă: când imaginația devine realitate” pe scena din incinta Casa din Vale la care publicul poate asista și participa activ

Lista mentorilor RSF pe care publicul îi va putea întâlni la festival este: Emeric Claudiu ARDELEAN – Masterand în Chimie, Universitatea Oxford, Marea Britanie, Daniel BĂLĂNESCU – Artist Vizual, Oxford, Marea Britanie, Iuliana BLEDEA – Data Scientist și Specialist în Neuroștiințe cu Inteligență Artificială, UCL, Marea Britanie, Matei BUCUR – Specialist în Informatică și Inteligență Artificială, Universitatea Twente și Microsoft Olanda alumnus, Antonia DUMITREAN – Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, Cristian IGNAT – Data Scientist, Steelcase, Cluj-Napoca și Absolvent în Astrofizică UCL, Marea Britanie, Zsolt KRUK – Student Masterand în Inteligență Artificială, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Oana LANG – Cercetător postdoctoral în Matematică, Imperial College London, Marea Britanie, Bayar MENZAT – Cercetător în Computational Biology, Etcembly și doctor în Neuroștiințe, Universitatea Oxford, Marea Britanie, Emanuel MORARU – Spacecraft Stress Engineer, AKKODIS România, Silviu PONTOȘ – Student la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, Universitatea Politehnica București, Adrian REDNIC – student Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Timișoara, Ana REDNIC – Doctorand în Robotică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Denisa RIMOCEA – Masterand Biotehnologie Moleculară, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Vlad ROBU – Masterand în Matematică, Humboldt Universität zu Berlin, Germania, Damian STAN – Specialist în Biochimie, Universitatea Aberdeen, Marea Britanie, Alina VIZIREANU – geospatial manager, Milton Keynes City Council, Marea Britanie, Elena ZAMFIR – Cercetător Postdoctoral în Computational Neuroscience, Champalimaud Centre for the Unknown, Lisabona, Portugalia.

Evenimentele din Sighetu Marmației și Breb sunt coordonate de către o echipă de elevi de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, formată din Antonia Dumitreanu, Nicoleta Giurgiu, Szekely Mirjam, Blanka Brânzeaniuc, Diana Petrețchi, Bianca Pop și Silviu Pontoș. Cei șapte lucrează alături de organizatorii RSF Maramureș, Iuliana Bledea și Angel Tivodar, pentru a construi acest festival.

Organizatoarea RSF Maramureș, Iuliana Bledea, declară: „Din experiența edițiilor anterioare am văzut cât de mare este nevoia de implementare a unor astfel de activități în țara noastră. Tinerii din România duc lipsă de perspectiva practică a științei, dar așteaptă cu nerăbdare posibilitatea să o descopere. Ei își doresc să învețe, dar, în mod special, prin metode practice și inovatoare care să le stârnească curiozitatea și dorința de explorare. De la un an la altul, numărul voluntarilor experimentatori în cadrul RSF s-a dublat, semn că promovarea acestor practici în rândul copiilor dă roade. Tinerii îndrăznesc să-și facă curaj să se apropie de știință și ajung să se îndrăgostească de ea. Scopul nostru este să le oferim elevilor, în special cei din mediul urban mic și rural, modele de succes și experiențe inedite care să-i determine să-și pună și mai multe întrebări despre lumea care îi înconjoară. Anul acesta suntem, în mod special, bucuroși că am reușit să punem un mai mare accept pe interdisciplinaritatea științei, și să o aducem într-un dialog cu arta în cadrul evenimentului despre Știință și Artă din Breb, dar și prin intermediul mai multor ateliere de creație ale târgurilor de știință din Baia Mare și Sighetu Marmației.”

Intrarea la toate activitățile Romanian Science Festival este liberă.

Despre Romanian Science Festival
Romanian Science Festival, organizat sub egida Asociația Diaspora Locală, este primul festival naţional de ştiinţe din România. Această iniţiativă s-a născut din dorinţa de a implica cercetătorii şi studenţii români din diaspora în sistemul de educaţie din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele ştiinţifice. Comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 150 de mentori care sunt studenţi, cercetători şi profesionişti români din diaspora academică și din țară. Ei se implică în diferite activităţi ale Romanian Science Festival, începând cu târgurile de ştiinţă în aer liber, și până la webinarii, vizite la clasele și concursuri educative. De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus ştiinţa în peste 150 de şcoli din România şi au ajuns la peste 100.000 de elevi. În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Fundația Falling Wall în urma unei selecții dintre peste 1300 de inițiative de promovare a științelor din întreaga lume.

Festivalul nu ar fi fost posibil fără implicarea:

Sponsorilor Naționali: Romanian American Foundation, Linde, Fundația Autonom, Fundația Bosch România, Stonesoup Tech
Sponsorilor Locali: Ensemble Software, Ramira, Gytral, Inside Media, Universal Alloy Corporation, Bistro Montana, Granell, Cofetăria Drexana, Cofetăria Savoarea, Filara Biomed, Casa lu’ Dochia Breb
Partenerilor: Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația Culturală Casa din Vale Breb, Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand, Universitatea Babeș Bolyai Extensia Sighetu Marmației, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației, Liceul Tehnologic Marmația, Centrul Cultural Sighetu Marmației, Liceul Pedagogic Taras Sevcenko, Școala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighetu Marmației, Școala de Arte „Gheorghe Chivu” Sighetu Marmației, Crucea Roșie, Planetariul din Baia Mare, Muzeul Județean de Mineralogie Victor Gorduza Baia Mare, Echipa de Robotică Alpha-88, Echipa de Robotică Tech-X, Astroclubul SARM Sighet, Gringo Pictures, Sighet FM și Sighet TV.

Comunicat de presă




PoetikS: Antonia Luiza DUBOVICI

Ochii care nu se văd sunt scriși în aer
cu degete oarbe în timp ce aerul plesnește dureros în mai puțin de o secundă toate organele tot așa trupul meu a învățat să asculte de mine, ca un înger supus Dumnezeului ce șade deasupra cerurilor și apoi să plângă pentru casa în care nu va intra niciodată sau pentru buzele din care au curs toate izvoarele acestei lumi aș vrea să te ating dar nu pot să o fac, căci dragostea doare mai ales atunci când ții ochii închiși și nu ai cum să uiți fiindcă a avea o inimă fierbinte înseamnă să arzi iar moartea să fie doar un alt lucru imposibil dintre cele cu adevărat imposibile. Ceva nemuritor ca o bucată din cer transpiră dincolo de cei mai negri cireși pe care i-am privit vreodată.

Dumnezeu lucrează la curățenie
pe străzile de pluș și resturi umane, salahor anonim pe șantier, Cel care a inventat taberele cu refugiați și dragostea ca formă de apărare pe linia întâi. Strânge gloanțele ce au penetrat toate straturile de carne, spală sângele în găleți cu apă apoi o transformă în seva trandafirilor sălbatici de pe marginea drumurilor umblă desculț, dezbrăcat și flămând în mijlocul oamenilor lucrând minuni de neînțeles în autobuze între scheletele celor vii și în particular în toate spațiile de mântuire spitale, închisori, aziluri, orfelinate, la locul accidentelor, rămânând singur la morgă când se închid ușile. Întotdeauna neclintit la căpătâiul muribunzilor, dând sufletului mai mult corp și sângelui mai multă inimă. Dumnezeu are mâinile pline de răni dar nu le bandajează niciodată lucrând din greu zi de zi ca o mamă singură să repare toate lucrurile stricate salvează vieți și cărțile aruncate la gunoi performează miracole fără să Își arate fața măcar și mai presus de toate Se frânge bucăți pentru cei ce văd și nevăzători deopotrivă căci numai așa iubirea poate izbăvi în această lume ca o vioară la care poți să cânți chiar dacă mâinile ți-au murit.

Nopților mele nedormite
cu vioară apăsând în măduva oaselor înainte de somn mă gândesc cum ar fi existat o zi perfectă pe acest pământ, cu sufletul îngreunând mersul printre oameni, pe drumul către lucru în stația de autobuz când inimile devin prăpăstii și gânduri vulnerabile nediscriminatorii cu așteptarea în timp ce crești smerit în pântecul vieții primești o șansă nouă de mântuire când toate zilele se termină odată ca niciodată iar dragostea trece vie în fața ta și începe să îți zâmbească dureros în chipul unui străin poate că până la urmă vom învața să iubim fără să lăsam niciun cuvânt nerostit ca în toate cărțile cu poezii unde Dumnezeu Însuși pune câte un clopot la capătul fiecărei umbre.

Antonia Luiza Dubovici




…dar cine a crezut că se face şcoală cu un ghiozdan? (autor, Horia Picu)

A apărut pe www.salutsighet.ro, pe 11 septembrie a.c., articolul „Cu un ghiozdan nu se face şcoală…”, semnat de „Un părinte (neafiliat politic) de absolvent”, articol la care vreau să adaug câte ceva sau să lămuresc nişte confuzii.

În primul rând, în spatele anonimatului putem scrie orice. Putem scrie despre orice şi despre oricine, chiar dacă facem sau nu facem parte din viaţa politică a ţării, a urbei. În fond, tot ce s-ar fi  putut întâmpla dacă partidul s-ar fi supărat, ar fi fost ca semnatarul articolului să fie dat afară din partid. Dar, acest lucru nu se poate întâmpla pentru că părintele autor al articolului scrie că nu-i afiliat politic. Rămâne nerezolvată problema anonimatului. E doar „un părinte […] de absolvent”. Nici aici nu-i clar ce nivel de studii are absolventul.

Presupun că e vorba de un absolvent de liceu, care are un părinte revoltat pe starea învăţământului românesc, sau poate doar pe cel sighetean, la  început de an şcolar 2023-2024.

De accord cu părintele neafiliat politic, prea sătul şi el, ca mulţ alţii, că de fiecare dată deschiderea anului şcolar adie sau chiar miroase atât de tare că îţi vine să faci un test de menţinere a respiraţiei ţinând nasul blocat. Când începe anul şcolar, musai să se ducă domnul X, doamna Y, reprezentantul partidului *** sau al partidului ƍ ƍ ƍ la deschidere, să spună ce grijă are statul, cum face, cum drege ca să fie bine tuturor factorilor implicaţi, dornici de noi şi măreţe succese.

Se laudă politichienii (n-am scris gresit!) că s-au renovat școli, au fost dotate cu grupuri sanitare – oare la ce ne așteptăm în secolul XXI? Sau noi suntem tot în epoca medievală…”

Exact. Lucruri normale, scoase în evidenţă în cuvântări stupide.

Părintele neafiliat politic zice că oferta ghiozdanului – cadou pentru clasa zero să nu fie un element de laudă, să fie o normalitate, iar cele necesare studiului să fie gratuite. Reiau aici o observaţie făcută de mai multă lume pe facebook. La Sighet, e deja imposibil să mai înţelegem cine le-a făcut cadou, pentru că cele două persoane care au pus poze cu ghiozdanele celor mai mici şcolari ai Sighetului zic, fiecare pe limba lui, cu partidul lui, că le-a cumpărat. Interesantă e observaţia cititorilor că ghiozdanele par a fi la fel… Cumpărate la fel, şi de ea, şi de el. La fel!

Despre normalitatea evocată de autorul articolului, eu consider că normalitatea acestei ţări va începe când fiecare părinte va putea cumpăra un ghiozdan copilului sau copiilor săi, nu să se ocupe obştea locală de problemă.

Procesul de învăţământ înseamnă mult mai mult decât manualele şcolare. E vorba de tot felul de culegeri de texte, de exerciţii şi probleme de matematică. Toate se găsesc în cărţi pentru care s-au investit nişte bani pentru a fi publicate. Sunt importante auxiliarele astea, dar pentru ele trebuie de dat bani, adică părintele să dea bani, că altcineva nu poate s-o facă. Trebuie un atlas la geografie, un echipament la sport, un dicţionar, cine să dea bani pe ele, dacă nu părintele? Trebuie să se înţeleagă că învăţământul nu va fi niciodată total gratuit!

…„ce înseamnă să faci performanță în laboratorul școlii – unde ai cu greu acces pe vacanță – cu păturile pe tine și caloriferul pe masă ca să nu îngheți?”se întreabă şi ne întreabă mai departe părintele de absolvent.

Nu cred că în Sighet există acum vreo şcoală unde elevii stau cu păturile pe ei.  Le aduc de-acasă? Pleacă înapoi cu ele în fiecare zi? Le ţin la şcoală cât ţine frigul iernii? Unde? Caloriferul, ca să fie pus pe masă, ar trebui să fie doar electric. Cine plăteşte curentul? De pe masa de experimente ştiinţifice, unde se lasă apoi caloriferul? Vine elevul experimentator cu el de-acasă şi pleacă înapoi cu el?

Sigur, e posibil ca unii elevi intraţi acum în clasa zero să nu termine nici măcar învăţământul primar, cum bine zice părintele de absolvent, care nu mai are treabă în mod direct cu învăţământul, dar e îngrijorat de soarta elevilor care nu vor absolvi nici măcar primele patru clase. În caz că se întâmplă, asta ţine de elevii în cauză „şi de capacităţile lor intelectuale”. Când vom învăţa că nu suntem toţi făcuţi pentru a termina patru, opt, zece, douăsprezece clase? Suntem diferiţi şi aşa vom rămâne.

„Ar fi bine de știut cine își asumă acei copii care au un ghiozdan de vise pe care nu-l pot împlini și nu întotdeauna din motive care țin de ei și de capacitățile lor intelectuale”. Vise, sau visuri?… Dormim şi avem vise, aspirăm la ceva bun, interesant în viaţa noastră şi avem visuri! Dacă ghiozdanul cu visuri(!!!) nu se transformă în concret, nu e oare şi pentru că singurul vis al celui care acum intră acum în clasa zero este să scape cât mai repede de şcoală?

Învăţământul dual. O fi mai dezvoltat în Maramureşul celălalt, dar şi pe partea aceasta de Gutin există. Nu vreau să dezvolt subiectul, dar părintele de absolvent se poate interesa la liceele din Sighet.

Vedem, aşadar, că pentru a face şcoală trebuie mult mai mult decât un ghiozdan. Nimeni, niciodată, n-a zis sau n-a lăsat să se-nţeleagă că ar fi suficient un ghiozdan pentru a face şcoală.

Interesant rămâne faptul că ghiozdanele pot fi aceleaşi, la diferite şcoli. Diferiţi rămânând şi donatorii, iar beneficiarii… aceiaşi!

Horia Picu