Un luptător anticomunist maramureșean pe care am avut ocazia și onoarea să-l cunosc personal, dar despre care am puține informații relevante (și de aceea nu l-am evocat direct în lucrările mele anterioare ) este Mihai Pop (numele de familie la naștere Kokenejdi, schimbat în Pop) din Sighetu Marmației. Ne facem însă o datorie de conștiință de a-l menține viu nu doar în inimile noastre ci și în orizontul opiniei publice, prin prezentarea datelor de care dispunem.

Născut la Biserica Albă (sat românesc din dreapta Tisei, peste apă de la Cămara ) în 1923, absolvent de Politehnică,  membru în Grupul de rezistență anticomunistă condus de Aurel Vișovan, va scăpa de arestarea din august 1948 și va reuși să se ascundă o perioadă destul de lungă. Este arestat totuși în 1953 și va trece prin închisorile Sighet, Jilava, Gherla, Timișoara, Oradea, eliberat în 1956.

După eliberare se va stabili la Cluj unde va lucra ca inginer, va studia teologia în clandestinitate și va fi hirotonit preot greco-catolic de către episcopul Iuliu Hirțea de la Oradea. După 1989 va  înființa asociația „Uniunea Creștină” care va promova anumite proiecte spirituale pentru tineret în colaborare cu ordine religioase din Italia. Trece la cele veșnice în 1995.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!

Preot prof. Marius Vișovan

Comunicat de presă

Există o multitudine de factori care intervin direct sau indirect în procesul de creşterea economică, relaţiile economice internaţionale având un rol determinant în acest sens.

Astfel, cu cât economia naţională este mai amplu deschisă către economia internaţională, cu atât încasările şi plăţile vor exprima un volum mai mare de schimburi comerciale şi financiare, influenţând procese economice şi financiare interne ale economiei naţionale.
România a înţeles acest lucru şi a început să depună eforturi pentru creşterea schimburilor comerciale şi financiare, în special cu ţările vecine, ceea ce a ajutat ca ţara noastră să încheie anul precedent cu o creştere economică de 4,9%, peste estimarea oficială a Comisiei Naţionale de Prognoză.
Ucraina este un important partener comercial şi economic al ţării noastre, cu un potenţial deosebit de cooperare economică, având o importantă tradiţie în relaţiile cu România. În anul 2021, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat un volum record de 2,4 miliarde USD, în creştere cu 40,5% faţă de anul anterior.
Şi exporturile au avut o creştere semnificativă, de peste 25% faţă de anul 2020, ajungând la 0,8 miliarde USD şi la 1,5 miliarde USD, la 31 iulie 2022.
Cooperarea româno-ucraineană a avut o dinamică ascendentă începând cu 2016, cu mici fluctuaţii în ultimii ani, aproximativ 600 de companii româneşti au exportat în Ucraina, iar aproape 1350 – au importat.
Mai mult, având o frontieră comună de peste 690 de km, şi peste 1000 de societăţi româno-ucrainene înregistrate în România, Ucraina se află în top 10 destinaţii pentru investiţiile străine directe ale românilor.

Înţelegând acest aspect, la iniţiativa Uniunii Ucrainenilor din România şi a Camerei de Comerţ şi Industrie Cernăuţi, pe 16 martie, la Cernăuţi a avut loc un forum, la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri din România şi Ucraina.
Evenimentul a fost unul de succes, reuşind să adune 27 de reprezentanţi ai unor societăţi din şapte judeţe ale României, respectiv peste 40 de reprezentanţi ai IMM-urilor din Ucraina, şi a avut drept scop creşterea potenţialului de cooperare între reprezentanţii mediului de afaceri românesc şi ucrainean.
În ultimii ani, România şi Ucraina au demarat mai multe programe şi proiecte comune, care au drept scop dezvoltarea durabilă a ariei de graniţă dintre cele două ţări.
Valoarea finanţării acestor proiecte comune depăşeşte 80 milioane de euro, fiind contractate 64 de proiecte mari de infrastructură, investiţii în infrastructura de sănătate în zona de frontieră, precum şi în consolidarea capacităţii de prevenire a criminalităţii şi de intervenţii comune în situaţii de urgenţă în regiunile de frontieră ale celor două state.

Se poate observa că, în ciuda contextului geopolitic complicat, România şi Ucraina continuă să-şi consolideze relaţiile comerciale şi sociale bilaterale, în acest sens, în ultimii doi ani, au fost redeschise 3 noi puncte de trecere a frontierei, fiind modernizate zeci de km de cale ferată normală şi largă la graniţa cu Ucraina, înregistrând creşteri ale volumului de trafic de mărfuri în toate staţiile feroviare de frontieră.

Astfel, pentru menţinerea traiectoriei ascendente a cooperării bilaterale, trebuie reluate lucrările Comitetului Economic Mixt, care, în ultimii 13 ani, s-a întâlnit doar de câteva ori, iar în ultimii ani au fost identificate mai multe domenii de cooperare de interes comun pentru cele două state.

Nicolae Miroslav Petreţchi
(Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Peticele se pun dacă ceva e rupt, degradat, zdrenţuit. Ca să ajungă în halul ăsta, trebuie ca acel ceva degradat să nu fi fost  îngrijit. Neîngrijirea derivă ori din nepăsare, ori din nepricepere, ori din interese care pot face parte din categoria secrete bine păzite ṣi de toţi bănuite.

Las teoria peticului la o parte ṣi trec la concretul cotidian de care mă satur văzându-l întâmpinându-mă pe oriunde m-aș duce prin Sighetu Marmaţiei. Văd că din nou se dezvoltă sistemul de peticire. Se dezvoltă și nu mai are limite de raţiune, de elementar simţ gospodăresc.

Peticirea stradală – pentru că despre ea e vorba – e un ordin care, ca orice ordin, se execută, nu se discută. Discuţiile nu sunt pentru executanţi! Ei doar îndeplinesc un ordin transmis de gânditorii aflaţi mai sus în organigrama instituţiei. Iar gânditorii au și ei ṣefi în altă parte. Şefi sau prieteni conjuncturali.

„O mână spală pe alta” e o zicală rămasă de la latini. Trebuie însă de observat că mâinile trebuie să fie ale aceluiaṣi om. Altfel nu-mi pot imagina cum o mână aparţinând unuia spală altă mână care aparţine altuia. Cu alte cuvinte, două mâini care se spală una pe alta nu pot fi  comandate decât de acelaṣi cap.

Două mâini, un singur cap. Mai întâi, o mână decupează niște gropi în asfaltul chinuit, străduindu-se să le dea o formă geometrică lipsită de linii curbe. După ce se  face treba asta cu abnegaţie și pe toate străzile, urmează o perioadă de aṣteptare. Lungă și cu folos. Cu folos pentru vulcanizările din oraṣ, pentru service-urile auto. Și tocmai când sigheteanul își pierde ultima speranţă de a vedea peticele ivite pe străzi aduse la același nivel cu restul asfaltului, adică umplute și ele cu acelaṣi  material care e interzis(?) a se turna pe trotuare și care se folosește doar la peticit străzile, cealaltă mână comandată de același cap se pune pe treabă și toarnă. Asfalt.

Apare, așa cum suntem obișnuiţi(?) prin România, excesul de zel. Şi atunci se toarnă asfalt  direct peste praf, aiurea și ineficient. Toată lumea comenta în vechea orânduire că recolta se „măsura” și după cantitatea de motorină consumată de tractoarele patriei plecate să adune grânele. Şi atunci, unii „fruntaṣi în producţie”, vărsau frumos motorina pe câmp (dacă n-o vindeau…), umpleau din nou rezervoarele și uite-așa mergea treaba.

Mă gândesc că decât să rămână cu asfaltul neturnat și să se mânie mai-marii, se preferă orice colţișor de intersecţie și se lasă acolo surplusul.

Cine crede că scriu doar din dorinţa de a mă exersa, e invitat să vină la intersecţia străzilor Gheorghe Şincai cu Ion Creangă. Pozele ataṣate acestui articol sunt făcute la faţa locului.

Concluzia pe care o trag este că mâinile nu doar se spală una pe alta. Se poate întâmpla ca una să sape și alta să toarne asfalt, pe unde-apucă.

Până la urmă, nu ele sunt de vină, ci capul!

Horia Picu

Inițial, serviciul social situat pe strada Ioan Mihaly de Apșa nr. 17 a oferit ajutor imediat și servicii de bază persoanelor refugiate, iar acum le sprijină și în învățarea limbii române, precum și în găsirea unui loc de muncă.

Ameliorarea situației dificile în care se află refugiații ucraineni a fost scopul pentru care Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Cunoaște-i Nu Discrimina a înființat Centrul de asistență pentru refugiați din Sighetu Marmației, în data de 7 martie 2022. În primele luni, unitatea a oferit ajutor imediat constând în alimente și produse de igienă, a asigurat spălatul și uscatul rufelor, a acordat sprijin în găsirea unui loc de cazare sigur și a pus la dispoziția persoanelor care au apelat la serviciile centrului un spațiu de joacă pentru copii.

De-a lungul anului tot mai mulți refugiați au decis să se stabilească pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă în Sighet sau într-o localitate din apropiere. De aceea, adaptându-se nevoilor beneficiarilor săi, unitatea și-a diversificat paleta de servicii prin organizarea de lecții de limba română, programe de socializare și de petrecere a timpului liber pentru copii și a oferit sprijin în angajare persoanelor dornice să lucreze.

Proiectul „Apel de urgență pentru Ucraina” implementat de Organizația Caritas, finanțat de Rețeaua Caritas Internationalis prin Confederația Caritas România a asigurat fondurile necesare pentru dotarea și utilarea centrului, precum și pentru organizarea programelor derulate. În cadrul acestui proiect, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare s-a implicat pe mai multe niveluri în ajutorarea și sprijinirea refugiaților ucraineni cazați în Sighet, Baia Mare și Satu Mare, respectiv în localitățile din apropierea acestor municipii. Până la finalul anului 2022, datorită proiectului „Apel de urgență pentru Ucraina” 459 de persoane au beneficiat de servicii de informare și consiliere, 129 au fost sprijiniți cu tichete valorice pentru a achiziționa alimente de bază, 51 de copii au participat la programe de socializare și de petrecere a timpului liber, 67 de persoane au frecventat orele de limba română, 8 școlari au participat regulat la școala online, 45 familii au beneficiat de spălarea și uscarea hainelor la Sighet, 11 persoane au reușit să se angajeze.

Centrul de asistență pentru refugiați din Sighet va rămâne în continuare alături de cetățenii ucraineni stabiliți în municipiu și în localitățile din apropiere, asigurându-le servicii sociale adaptate nevoilor lor.

Comunicat de presă
Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare

Gheorghe CODREA s-a născut la 02 martie 1928, la Sighet. Locuiește la Cluj. Are un fiu, Dan, arhitect, stabilit în Anglia, și o nepoată Anna, stabilită în SUA.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

La mulți ani „colorați” și cu multă sănătate, Maestre!

Foto & text: Ion MARIȘ

Am o prietenă în Canada, o regizoare de teatru, care mă tot întreabă când facem o piesă de teatru pe străzile Sighetului. Și avem noi o idee superavangardistă. Mi se întâmplă să-mi imaginez câteva locații în care un Dybbuk, un spirit rătăcitor își tot caută un loc de întrupare însă nu găsește pe nimeni în Sighetul plin de ruine de toate felurile. Găsim destule ruine la Sighet și nu mă refer deloc la ziduri deși și ele creează un context scenografic perfect. Sunt câteva locuri suspendate în timp, curți interioare cu picturi murale superbe pe care fac piș cățeii și stăpânii lor. Un exemplu relevant e clădirea redevenită celebră în care un fost aspirant primar ,,călare pe situație” și alți aspiranți burghezi călare pe mașini de cusut, se înstăpânesc cu încredere și deconstruiesc regatul romantic al trecutului. Un trecut devenit parcă din ce în ce mai nesemnificativ.

Sunt subiectivă și idealistă știu, însă nu mă pot abține să nu îmi imaginez la modul cel mai plastic cum crăpăturile Sighetului pe ici pe colo se pot umple. Uneori poate nu ne convine, cum și când. Însă dreptul la reparații ale memorie nu este un lucru de contestat. Fiecare face ce poate, ce știe sau ce-i spune tradiția.

Aud zilele astea pe stradă remarci cât se poate de inconștiente, mi-e și jenă să le reproduc; de la copii cu trotinete, de la moși cu cujme, de la ospătari pe care-i văd mirați de ,,Marele Alb” (expresia lor), referindu-se la unul dintre oaspeții Sighetului din zilele astea. Pot să înțeleg mirarea. Este o trăsătură a filosofiei. O spune Noica al nostru. Dar mirarea fără curiozitate și cercetare se transformă ușor în ignoranță.

Pentru cei care au rămas mirați și doar atât, zilele astea la Sighet se întâlnesc câteva sute de tineri, toți din Europa și câțiva din Israel, alături de îndrumătorii lor pentru că la Sighet se comemorează, așa cum cere tradiția iudaică, unul dintre rabinii deschizători de drumuri și de orizonturi în educația religioasă, unul dintre cei mai influenți rabini ai Sighetului (deși această clasificare a rabinilor nu e chiar koșer, îndrăznesc eu prea mult azi, pentru că ierarhia rabinilor nu ține de judecata noastră). De asta evenimentul de la Sighet este adresat în primul rând tinerilor care frecventează Ieșiva, școala superioară religioasă.

Rabinul Yekutiel Yehuda Teitelbaum (1808-1883) sau Yetev Lev (în traducere nepretențioasă Inimă Bună, nume dat după una dintre scrierile sale) a servit comunitatea din Sighet timp de 25 de ani.  Este înmormântat în cimitirul evreiesc de la Sighet și pe piatra lui tombală, la cerera lui, unul dintre rânduri trebuia să-l descrie ca fiind formator al unor descendenți drepți, referindu-se la studenții lui. A fost foarte mândru de Ieșiva lui. Până la el comunitatea din Sighet era una destul de retrasă și puțin dezvoltată din punct de vedere al educației religioase. Ba mai mult, tatăl lui, Reb Eliezer Nison Teitelbaum era recunoscut prin faptul că îndepărta adepții și nu era un tip foarte sociabil. De aceea deschiderea fiului său a fost atât de pozitiv primită și cu un impact atât de mare. El este printre primii rabini hasidici care deschide o Ieșiva, și nu oriunde, la Sighet. Pentru că el a mai fost rabin și în alte părți și una dintre povești spune că la un moment dat i s-a cerut în una dintre comunitățile pe care le servea, care nu era hasidică, să nu primească kvitlach, un obicei practicat și azi de comunitățile hasidice (bilețele nominale cu rugăciuni pe care rabinul le citește și binecuvintează pe cei scriși pe ele);  al doilea lucru cerut a fost să nu țină o Ieșiva. Rabinul nostru s-a resemnat în ce privește kvitlach însă peste interdicția de a organiza o Ieșiva nu a putut trece. A deschis-o la Sighet și pentru asta, azi, ieri și mâine tineri studenți dintr-un alt mileniu îi onorează memoria. Și nu doar atât.

Foto & text: Alina Marincean

Vremuri tulburi, gânduri întunecate, decizii alarmante. Ne naștem, „trăim”, murim. Dar oare, înainte de-a muri, trăim sau doar… supraviețuim? Ultimii ani ne-au așternut în viețile noastre întâmplări greu de înțeles. Unele au trecut… altele nu, dar vor trece. Nimic nu e pentru totdeauna!

Ce rămâne după toate aceste avalanșe de evenimente? Iubire, repulsie, tristețe, îngrijorare, bunătate… SPERANȚA? Trag nădejdea că, deși nu ne aparține nimic, noi aparținem CUIVA, iar această certitudine mă ajută să văd culorile din acest peisaj cenușiu, pe care, recunosc, nu l-aș dori nici ca acțiune a unui film. Noi, toţi, vom avea dezamăgiri şi vom fi descurajaţi – aceasta face parte din viaţă – dar, dacă vom avea credinţă, neajunsurile noastre vor dura doar o clipă.

Și totuși… ce rămâne? Mi-ar plăcea ca răspunsul la această întrebate să fie: iubire, empatie, duioșie, înțelegere, recunoștință, candoare…Este o mare binecuvântare să ai pace interioară, să ai o „asigurare”, să ai spiritul liniştii şi calmului interior în momente de tulburarea şi luptă, în momente de tristeţe şi dificultăţi. Este o mulţumire pentru suflet să ştii că Dumnezeu este la cârmă, că El este conştient de circumstanţele copiilor Săi şi că noi ne putem pune, cu siguranţă deplină, încrederea în El.

Încerc să descifrez de ceva vreme mesajul transmis prin ultimele evenimente din viețile noastre, însă nu e de-ajuns, simt că e nevoie de noi toți pentru a rezolva aceasta ecuație cu atâtea necunoscute.

Ceea ce cred este că doar Bunătatea și Frumusețea UMANĂ vor salva lumea! Efortul de a face fapte nobile, chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de un nor de nefericire, ne va scoate, în cele din urmă deasupra, la lumină.

Nimic nu e ușor în viața, dar cu puțină „dulceață” a sufletului putem schimba acest gust amar care persistă de ceva vreme.  Ce ne costă să fim buni? E posibil să fi uitat a zâmbi și mai cu seama a îmbrățișa, dar putem învăța din nou, chiar de la proprii copii, bunici, iar dacă nu-i avem, cu siguranța  vom întâlni un zâmbet cald în drumurile noastre de zi cu zi. Dacă nici asta nu merge, vă trimit chiar eu o îmbrățișare mare, mare… sper să persiste.

Cred cu tărie faptul că cel mai bun remediu sufletesc este… închiderea televizorului. Cred  că această abordare ar „salva” ale nostre suflete tulburi. Neliniștea sufletească este generată de ceva, e important să găsim factorul perturbator. Trebuie să înțelegem că înainte de-a fi de folos cuiva, e nevoie să fim noi bine. Din fața televizorului nu putem schimba nimic, doar starea noastră psihică în rău. Știu că nu-i ușor, dar mai știu și faptul că nimic nu e imposibil! Putem! Fericirea trebuie câştigată de la o zi la alta, dar merită efortul.

Noemi BOJE

Foto: Ion Mariș („The Fallen Angel” , sculptură de Jerzy Fober)

Liceul Tehnologic Forestier (LTF) din Sighet a reușit o performanță deosebită. Propunerea de acreditare transmisă de către LTF pentru domeniul „Formare profesională”, din cadrul programului Uniunii Europene – Erasmus+, a fost aprobată de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) astfel încât instituția școlară sigheteană are pe următorii cinci ani posibilitatea de-a implementa multe alte proiecte în domeniul vizat.

Câteva detalii despre acest succes am primit de la două doamne profesoare de la Liceul Tehnologic Forestier, implicate în procesul de acreditare.

Cât de dificil și ce a presupus depunerea dosarului pentru acreditare? Ce puncte forte/ argumente a avut Liceul Tehnologic Forestier?

„Depunerea dosarului în vederea obținerii acreditării a presupus întocmirea clară și precisă a unui proiect – aplicație și a unui Plan de Dezvoltare Europeană Erasmus+ al Liceului Tehnologic Forestier. Obținerea acreditării presupune implementarea și desfășurarea mobilității Erasmus+ în țările partenere pe o perioada de 5 ani – 2022-2027.
Munca în echipa, buna colaborare și consecvența, au dus la îndeplinirea obiectivului nostru.
Educația promovată de școala noastră își propune să pregătească tinerii pentru o profesie, dar și pentru viață, pentru învățarea continuă. Scopul școlii noastre este, în aceeași măsură, să creeze forță de munca dar și să  modeleze caractere, să cultive integritatea, să dezvolte curiozitatea, respectul pentru învățare și autonomie a generației tinere. La nivelul instituției de învățământ, ne-am stabilit prioritățile pentru a asigura un sistem educațional care să le dezvolte tinerilor competențe și abilități precum încrederea în sine, capacitatea de a învăța continuu, interdisciplinaritatea și de a se integra cu ușurință în orice mediu sau grup social.
Echipa de conducere a Liceului Tehnologic Forestier, împreună cu cadrele didactice, continuă implicarea în proiectele educaționale finanțate prin Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+, în domeniul formării profesionale VET 2022-2027.” (prof. Maria Roman – director)

Ce beneficii concrete aduce pentru LTF obținerea acreditării Erasmus+?

„Obținerea acreditării aduce multiple beneficii. În primul rând îmbunătățirea competențelor didactice a profesorilor/ maiștrilor de specialitate de la Liceul Tehnologic Forestier, în perioada 2023-2027 prin participarea acestora la activități de formare continuă în instituții VET și companii din UE. De asemenea vorbim de receptarea de competențe profesionale și soft skills care sunt necesare pentru creșterea inserției pe piața muncii, prin activități de învățare în companii din Uniunea Europeana a formabililor VET în perioada 2023-2027. Și nu în ultimul rând, prin obținerea acreditării, va fi încurajată participarea la mobilitățile VET a elevilor cu oportunități reduse, care provin din medii defavorizate, în vederea reducerii și prevenirii abandonului școlar la liceul nostru.” (prof. Erika Sarkadi Csiszar – coordnator)

Felicitări echipei Liceului Tehnologic Forestier și la cât mai multe proiecte… vocaționale!

Ion Mariș

În cadrul programului „Keshet” (Curcubeu), azi a fost prezentată la Sighet o carte de căpătâi: Tora și Haftarot — în ediție bilingvă ebraică-română, cu transliterare și adnotări după surse iudaice de rabin  Sorin Rosen.

Foto & video: dr. Sorin Markus