Au mai rămas câteva ore din Noaptea Cercetătorilor Europeni. UBB vă așteaptă la Sighet!

Deși a debutat cu un pic de ploaie, proiectul Science4Future II – Noaptea Cercetătorilor Europeni a demarat în prezența unui numeros public (în special elevi), în curtea Universității „Babeș-Bolyai” – Extensia Sighet. Au fost prezentate și detaliate activitățile din Atelierele care-i așteptau pe vizitatori și au fost făcute câteva demonstrații pentru cei care doreau să observe, să învețe și să se implice în „laboratorul” de o noapte deschis pentru sigheteni.

Am trecut pe la „Atelierul culorilor”, „Pixel-cu-pixel în modele 2D”, „Escape room”, „Modele 3D ale clădirilor de patrimoniu”, „Atelierul de țesut” și… mai sunt multe alte surprize, dar sigur nu vom lipsi de la… „Turul catacombelor”! Urmează, în partea a doua a zilei,  alte multe ore de… cercetare și provocări… științifice!

Grăbiți-vă acum, dragi sigheteni, spre UBB Cluj – Napoca Extensia Sighet unde sunt surprize științifice pentru toate gusturile! Mai sunt câteva ore, nu ratați „Noaptea Cercetătorilor Europeni”

Salut, Sighet!




Ziua Recoltei – Sighetu Marmației – Duminică, 02 Octombrie 2022

Grupul Producătorilor Maramureșeni „Traista cu bunătăți” organizează Duminică 2 octombrie 2022 – Ziua Recoltei.
Manifestarea va avea loc în Parcul Central din centrul oraşului cu începere de la ora 10:00.
Vor fi expoziţii cu vânzare de fructe şi legume, vinuri, produse tradiţionale româneşti și un program artistic de la ora 15:00.

Vă aşteptăm cu drag!

Grupul Producătorilor Maramureșeni „Traista cu bunătăți”




Sigheteanule, „Ceea Ce Vezi e Ceea ce Ai!” (Horia Picu)

Scris aṣa cum vedeţi, ba cu litere mari, ba cu litere mici, apare în site-ul de prezentare pe care ṣi-o face Primăria Sighetu Marmaţiei în caseta „Proiecte ṣi investiţii – Infrastructura – Măsuri de dezvoltare – PIDU rezumat”. Aici există un „Plan Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Sighetu Marmaţiei”, care ne trimite direct de la nemulţumirile pe care le avem mergând cu atenţie încordată pentru a nu călca în băltoace, la împăcarea cu soarta: „Ceea Ce Vezi e Ceea ce Ai!”.

Ca să vedem ceea ce avem ṣi ca să ne lămurim de ce alţii au ṣi noi nu, m-am uitat pe site-urile unor primării cu populaţii aproximativ egale numeric cu a Sighetului. Câteva constatări sunt trecute în rândurile care urmează.

La Oneṣti, ultima hotărâre a Consiliului local e din 09.09.2022, ṣedinţele sunt înregistrate video, (ultima e din 15 sept 2022), dar rapoartele de activitate ale consilierilor sunt din 2016…

La Medgidia e ca la Sighet, adică… mai bine să trec mai departe.

În Lugoj viceprimarul are în subordine Compartimentul de Urbanism, Amenajarea teritoriului, Serviciul Administrare şi Întreţinere a Domeniului Public, Muzeul de Istorie şi Etnologie, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară. Rapoartele de activitate ale consilierilor sunt din martie, aprilie 2022 pentru toţi!!! Ultima hotărâre a C.L. e din 10 ian. 2022, ultimul proces verbal de ṣedinţă a C.L. e din 18.08.2022.

La Petroṣani, viceprimarul are în subordine: serviciul de urbanism ṣi amenajarea teritoriului, transportul public local, e responsabil cu tehnologia informaţiei ṣi coordonează poliţia locală.

Tot la Petroṣani sunt trecute pe pagina primăriei „Proiecte cu finanţare europeană″, din care implementate (!!!) la „Fonduri structurale″ (le-am numărat, sunt 8), „Phare″ (le-am numărat, sunt 6) ṣi din „Alte surse (nu le-am numărat, sunt prea multe !). Ultimul Proiect de Hotărâre al C.L. Petroṣani e pe pagina de internet din 09.09.2022.

Primăria Tecuci
Deschid pagina primăriei ṣi apare un anunţ de ṣedinţă de îndată a C.L. pentru 21.09 2022, ora 16! Excelent! Să ṣtie poporul când să meargă la ṣedinţă ca să ia atitudine. Ultima dispoziţie a primarului e din 08.07.2021, iar declaraţiile de avere ṣi de interese sunt din 15.06.2021.

Şi la Râmnicu Sărat e ordine în site-ul primăriei, doar rapoartele de activitate sunt din 2019. Primarul are dispoziţii date din 2021.

Şi acum, câteva constatări culese de pe pagina oficială de internet a Primăriei Sighetu Marmaţiei.

E singura primărie care anunţă „Let’s Do It Romania”. Probabil că cele amintite au deja programul de dat amenzi bine pus la punct ṣi acţiunea de „Do It″ e nesemnificativă. E doar o ipoteză.

„Ceea ce vedem e ceea ce avem″, sau „Ceea ce vedeţi e ceea ce vă oferim″. E acelaṣi lucru. Componenţa Consiliului local nu-i actualizată. De ce-ar fi ?…

Ultimele procese verbale de ṣedinţă a C.L. sunt din 30.07.2020 ṣi au fost publicate pe site-ul Primăriei în 29.01.2021.

Rapoarte de activitate au publicat doar consilierii Petrovan Sorin ṣi Fellner Arthur, în 4-feb-2022. Ceilalţi???

La capitolul „Proiecte și Investiții”, la „Proiecte în curs de implementare”, e trecut ṣi proiectul „Reabilitare și extindere pe orizontală în regim de înălțime D+P+2E Școala Gimnazială „George Coșbuc”, cod: SMIS 124613. Perioada de implementare: 01.06.2018 – 31.12.2022 (cuprinde și perioada activităților desfășurate înainte de semnarea contractului)”.

N-am înţeles ce se implementează: proiectul doar frumos desenat ṣi colorat, sau construcţia ṣcolară cu două etaje în pământul patriei răbdătoare? Trec des pe lângă ṣcoala „George Coṣbuc” ṣi nu văd nici reabilitare, nici extindere… Sigur, până pe 31 decembrie 2022 mai e timp…

La „Strategia de dezvoltare a municipiului Sighetu Marmaţiei”, din 29.01.2021, la secţiunea „Cazare”, e trecut ṣi Complexul „Coroana”, cu 86 locuri de cazare ṣi 250 locuri la masă.

De câţi ani stă în stare de ruină hotelul ăla? Cine l-a trecut la categoria „Cazare”? Ce părere are conducerea Primăriei Sighetu Marmaţiei despre aberaţia semnalată? Înainte de a publica ceva emis de primăria locală, e vreun birou cu ṣef, secretar, ajutor de ṣef ṣi purtător de acte de la un birou la altul în care să citească ce urmează să apară în public ṣi – dacă e cazul –să oprească lansarea „docomentului”?

Tot la „Proiecte ṣi investiţii”, e trecut pe 29.01.2021 ceva de „mare” actualitate: „Lucrări investiţii 2009-2010”!!!

La „Stare civilă-publicaţii de căsătorie 2021” – ioc anunţuri! Şi în 2020 tot ioc anunţuri!

Ultima Dispoziţie a primarului e din 2019, dată de Horia Scubli.

Concluzia: pagina oficială de internet a Primăriei Sighet ar trebui să fie actualizată ṣi explicită. Deocamdată, sigheteanule, „Ceea Ce Vezi [pe site-ul Primăriei] e [exact] Ceea ce Ai! [când ieṣi afară din casă]”… Când ai timp, citeṣte pagina de internet a Primăriei Sighetu Marmaţiei ṣi nu te enerva.

Şi mâine e o zi, care începe tot cu speranţă…

Horia Picu




O ucraineancă luptă pentru Sighet… la șah! (Ion Mariș)

Războiul din Ucraina a distrus viețile și destinele multor oameni; pe lângă pierderi de vieți omenești, dezastrul economic declanșat în țara vecină, nesiguranța care se insinuează în toate segmentele societății determină o parte din populație – dar mai ales femeile și copiii – să-și caute refugiul în alte țări. Foarte mulți cetățeni din țara vecină și-au găsit o țară de adopție în România. Generozitatea și empatia sighetenilor pentru refugiații din Ucraina au fost și sunt vizibile de peste 200 de zile, de când a început războiul de lângă noi.

Am primit o informație foarte interesantă în aceste zile de la neobositul nostru concitadin, Ioan Costiuc (promotor și antrenor de șah), care ne confirmă că Sighetul este solidar cu ucrainenii și la… sportul minții. O tânără ucraineancă, Diana TARLEVA, mare maestră la șah (coeficient ELO – 2175), originară din Kiev, a fost legitimată în lotul echipei feminine a orașului nostru (CSM Sighet).

Marea maestră Diana Tarleva a optat să joace pentru Sighet „apreciind generozitatea sighetenilor și sprijinul acordat refugiaților ucraineni” dar și pentru valoarea și talentul junioarelor care compun echipa celui mai nordic municipiu de frontieră.
Diana Tarleva locuiește temporar la Techirghiol, împreună cu soțul ei Konstantin Tarlev, mare maestru în șah și el, component al lotului masculin de șah din Techirghiol.

În perioada 20 – 30 septembrie 2022, la Oradea, se desfășoară Campionatul Național al României, Superliga Masculină și Feminină, iar echipa feminină a Sighetului, cu ucraineanca Diana Tarleva care va juca la prima masă, are speranțe mari de-a urca pe podium.

Succes maxim echipei sighetene! Bine-ai venit la „masa” noastră șahistă, Diana Tarleva!

Ion Mariș




Turismul sighetean, sub pământ, la fel ca Centrul de Informare Turistică? (Horia Picu)

Lumea vrea să vadă locuri nemaivăzute, să ajungă unde n-a mai fost, să adune de fiecare dată colecţii de amintiri, să facă poze, să cumpere câte ceva caracteristic zonei, să meargă la un restaurant cu mâncare specifică, să se plimbe prin locuri neumblate, să vadă, să viziteze, etc. Şi toate astea se petrec în concediu. Atunci e omul interesat (ṣi) de altceva.

Presupunem că interesatul de altceva vrea o vacanţă în Sighetu Marmaţiei. Fără îndoială, Maramureṣul e pe lista de priorităţi a multor călători, indiferent de unde ar veni. Desigur, există întotdeauna un plan al călătoriei, cu ce se poate ajunge în Sighet, unde ne cazăm, ce vedem, unde mâncăm. U.E. s-a gândit ṣi la turistul doritor de Sighetu Marmaţiei ṣi a dat ordin ṣi o parte din bani: „să fie Centru de Informare Turistică ṣi la Sighetu Marmaţiei!”

… ṣi s-a făcut. O construcţie discretă, neobservabilă aproape, unică ṣi penibilă între suratele ei din întreaga ţară, fiind sub nivelul trotuarului. Niṣte steaguri arse de soare ṣi două plăci cu frunza românească, simbolul turismului autohton, pentru care s-a vorbit mult ṣi s-a cheltuit prea mult, ar fi indiciile de care trebuie să ţină seama turistul care vrea să ṣtie cât mai multe despre locul care-i va spori colecţia de amintiri.

Despre ce ṣi cum oferă informaţii pe internet Centrul de Informare Turistică Sighetu Marmaţiei va fi vorba în continuare.

Limbile în care se poate citi site-ul http://www.turismsighet.ro sunt: română, engleză, franceză, germană. Maghiara de ce nu? Ucraineana de ce nu? În afară de asta, site-ul e o combinaţie nefericită de cele patru limbi. Trecem peste acest neajuns care de fapt n-ar fi trebuit să existe ṣi să vedem ce se poate afla de la mai înainte precizatul Centru de Informare.

La deschiderea paginii, eṣti întâmpinat de un desen al proiectului viitorului Centru. Desigur că desenul e mai grăitor decât poza cu realitatea…

Cine a construit site-ul de prezentare s-a gândit la ce-i mai important. Să nu se ṣtie niciodată câţi oameni accesează informaţia (sau dacă se uită cineva) ṣi atunci apare scris: „Trafic […] Ultimele 24 ore: 0. Ultimele 7 zile: 0, Ultimele 30 zile: 0, Online acum: 0”.

Dac-ar fi funcţionat, la „online acum” ar fi trebuit să fie 1, nu 0, pentru că eu mă uitam în acel moment…

La secţiunea (în limba română!) a paginii de internet a Centrului de Informare Turistică, un clic pe englezescul „Tourism”, după care se poate face alt clic pe „Accomodation”. Cazare nu se poate spune? E prea banal? E prea româneṣte ṣi ne e cumva ruṣine de limba ce-o vorbim ṣi pe care o scriem cum putem (cât putem de greṣit, ca să fiu mai exact)? Lista cu „acomodările” nu-i actualizată. Unele posibilităţi de cazare nu-s trecute ṣi nu ṣtiu dacă toate funcţionează. În afară de asta, pare-mi-se că sunt ṣi alte locuri de cazare, venind dinspre Baia Mare, dar turistul nu-i informat despre ele.

Dacă stă omul călător câteva zile prin oraṣul acreditat ca atare din 1352, dacă află că „la 1611 principele C. Bathory întăreşte privilegiile Sighetului, iar în 1659 împăratul Leopold I acordă oraşului drept de stemă: Capul de bou″ (sursa: http://www.turismsighet.ro/sighetu-marmatiei/istoric/), interesul de a cumpăra ceva care să-i amintească pe unde a fost în concediu nu poate decât să crească. Poate găsi o carte cu prezentarea oraṣului ṣi a împrejurimilor (oare poate?), poate să-ṣi cumpere o imprimantă cu activare de la distanţă, un laptop sau o agendă în care să scrie proaspetele impresii din locurile pe unde a trecut, poate cumpăra o conservă ţinătoare de foame, niṣte încălţăminte rezistentă la drum lung sau un cadou mic ṣi scump din aur (Turism Sighet » Cumpărături).

Sunt vreo două magazine care vând elemente ale portului popular maramureṣean. Nu cumva turistul mai degrabă ar cumpăra aṣa ceva?

Turistul e invitat să ne vadă muzeele ṣi asta-i bine! Din Sighet poate pleca turistul la „Schii” (exact aṣa scrie!!!) la Borṣa. Doar că dacă nu vine cu maṣina lui, cam greu îi va fi să înţeleagă la ce oră-i pleacă microbuzul.

Spun asta pentru că la prezentarea în limba română a Sighetului pe care o face Centrul de Informare Turistică Sighetu Marmaţiei, la „Useful information” („informaţii utile” este, normal, o exprimare perimată…), e imposibil să se înţelegă când vin ṣi când pleacă microbuzele.

La transportul local (pardon… „local transport”) de la „Useful information” scrie, indiferent pe unde-ai vrea să ajungi, simplu ṣi concis(?): „500 ǀ Server error”.

„Events” (că „Evenimente” e înjositor să fie scris…) prezintă festivalurile sighetene, sau alte evenimente culturale, dar nu se precizează data când are loc fiecare. De exemplu, dacă de Festivalul Internațional de Folclor pentru copii „Am fost ș-om fi” se interesează un iubitor de folclor din Mauritius care vrea să vadă neapărat cum am fost ṣi cum vom fi la Sighetu Marmaţiei, de unde să ṣtie pe ce date să-ṣi cumpere biletele de avion?

La „Eternul Maramureṣ” tot aṣa, adică nu se precizează când are loc festivalul. Aici apare totuṣi ceva „informaţie”. Sunt trimiṣi doritorii de Maramureṣ ṣi de trăiri medievale la o pagină cu festivalul din 2018.

Folk Festival ,,Edelweiss”, că „Floare de colţ” probabil sună urât, are o pagină tot din 2018.

Merg mai departe pe site-ul Centrului de Informare Turistică pe pagina în limba română ṣi, de la stânga la dreapta parcurgându-l, ajung la „Contact”. Un clic ṣi mai departe se iveṣte o „struţocămilă” de toată frumuseţea: „Adresse”. Tot aici, un nou desen probabil ales tot din proiectul de prezentare. Din nou spun că poate desenul e mai… prezentabil decât o poză luată din realitatea locului.

„Cu „infrastructura” descrisă mai sus, trebuie luată în calcul posibilitatea ca Centrul Naţional de Informare Turistică din centrul Sighetului să fie total inutil”.- scria Teofil Ivanciuc pe https://teofil-ivanciuc.weebly.com/despre-centrul-de-informare-turistic259-din-sighetul-marma355iei.html, înainte de începerea construcţiei.

Eu m-am uitat la (mai) toate Centrele Naţionale de Informare ṣi Promovare Turistică. Niciunul nu-i ca al nostru, sub pământ.

Şi culmea, asta se vede!

Horia Picu




Când plouă, să vă puneţi adidaṣi de lumină! (Horia Picu)

O zi de septembrie din 2022, dimineaţa devreme. Plouă, tună ṣi fulgeră. Tună ṣi fulgeră mai ceva ca-n coaliţia dintre PSD ṣi PNL, formată, după cum se prea bine ṣtie, din dragoste de ţară.

Mă uit afară ṣi încerc, pe baza propriilor simţuri, să apreciez cum e starea vremii. Cum o informaţie trebuie verificată din mai multe surse, verific ṣi pe paginile de internet care ne spun cu incertitudine cum va fi vremea, cu probabilitate îndoielnică cum este ṣi cu maximă siguranţă cum a fost.

Deṣi ploua, de fapt nu ploua, pentru că asta era informaţia! Mai târziu s-a actualizat înṣtiinţarea meteo, astfel încât obsevaţia făcută cu ochii ṣi urechile mele a coincis perfect cu situaţia atmosferică prezentată pe diferite site-uri specializate, uṣor accesibile de pe internet.

Unul din aceste site-uri (https://ro.meteotrend.com/forecast/ro/sighetu-marmatiei/), ne dă ṣi sfatul cum ar trebui să ne îmbrăcăm/ încălţăm în funcţie de starea vremii.

Dimineața, „îmbrăcăminte recomandat″ (ar fi fost corect „recomandată″, dar translatorului Google nu-i putem cere să fie perfect): „pantofi, sandale închise, ghete, adidași, adidași de lumină, șosete, șosete lungi, tricou, fustă, sport, pantaloni, pantaloni, pantaloni cald, cămașă cu mânecă lungă, bluză, bluza cu mâneci lungi, sveter din bumbac, rochie din tricot, sacou″.

După masă ar fi bine să purtăm (scurtez din recomandări) „flip-flops, […] pantaloni, pantaloni, sport″, etc. Seara, suntem sfătuiţi să ne încălţăm ṣi îmbrăcăm ca dimineaţa.

Sunt printre recomandările(?) date unele pe care nu ṣtiu cum le-aṣ/ le-am putea urma.

Cum o fi să purtăm „pantaloni, pantaloni″? Să ne punem două perechi, la o adică? Dacă e mai frig, nu mai punem „pantaloni, pantaloni″ ṣi trecem direct la una singură ṣi sigură pereche de „pantaloni cald″?

Remarcabil e că în oricare moment al zilei se recomandă să „fustă, sport, pantaloni″. Recomandarea(?) „sport″ mi se pare cea mai tare. „Mens sana in corpore sano″ acum într-o nouă interpretare. Dacă ţi-e cald, (fă) sport. Dacă ţi-e frig, (fă) sport!

Între orele 12 ṣi 18, să nu uităm să ne dotăm cu „flip-flops″. O să fie cald. Înaintea integrării noastre euro-atlantice „flip-flopii″ ăia se numeau „ṣlapi″ sau „papuci de plajă″. Acum, ce să facem? Trebuie s-o ţinem ṣi noi în pas cu „feṣîn″!

Oricâte perechi de pantaloni ne-am pune, oricât sport am face, cu flip-flops în picioare sau ce-om găsi la îndemână, să nu uităm că putem avea nevoie în oricare moment al zilei de „adidaṣi de lumină″.

Azi voi întreba prin magazine dacă au „adidaṣi de lumină″. Precaut, o voi face din uṣă, cu mâna pe clanţă, pregătit pentru orice.

Horia Picu




Asociația Jávorfa Virága (Floare de Arțar) inițiatoare a înfrățirii Sighetului cu Etyek (Ungaria)

Asociația Jávorfa Virága (Floare de Arțar) din Sighet (președinte Ștefan Bojoga) a contribuit la organizarea – duminică, 21 august 2022 – vizitei în municipiul nostru a unei importante delegații din Ungaria, conduse de doamna Katalin Szili, reprezentanta prim ministrului Ungariei, fostă purtătoare de cuvânt a Adunării Naționale a Ungariei. Din delegație au făcut parte mai mulți primari din diferite localități din Ungaria dar și dl. Péter Kovács – Pifka, directorul general al Hungary Helps Agengy (Non – Porofit Pllc.).

Delegația a fost primită de către primarul Sighetului, Vasile Moldovan, la sediul Primăriei, unde au avut loc discuții focalizate pe colaborarea dintre instituții din Ungaria și cele din România. Întâlnirea a fost și un prilej pentru a se semna un protocol de colaborare între municipiul nostru și localitatea Etyek (situată în Districtul Bicske, județul Fejér), fiind propusă inițierea pașilor pentru înfrățirea celor două localități.
Primarul Etyek-ului, Zòlyomi Tamás, a lansat ideea instituirii unui tur viticol, care să includă cele două localități din cele două țări, ținând cont că Etyek este o localitate viticolă foarte vizitată de turiști.
Dorința de-a colabora, pe diverse paliere economice și sociale, a fost exprimată și de d-na dr. Katalin Szili, care a subliniat că urmau să se semneze înfrățiri între alte localități din Ungaria și comunele Câmpulung la Tisa și Coltău.
Primarul Sighetului a confirmat deschiderea către o potențială înfrățire cu Etyek-ul, deschiderea pentru colaborări benefice Sighetului dar respectându-se pașii legali, juridici, necesari pentru finalizarea propunerilor avansate.

După întâlnirea de la Primărie delegația din Ungaria s-a deplasat la Biserica Reformată din Sighet, unde a avut loc o întâlnire solemnă ce a marcat și Ziua Națională a Republicii Ungare (Ziua Sfântului Ștefan), care s-a sărbătorit în 20 august.
Duminică seara, în Parcul Central al Sighetului, a avut loc un spectacol susținut cu spijinul delegației maghiare și a Asociației Jávorfa Virága din Sighet.

Din discuția pe care am avut-o cu dl. Péter Kovács – Pifka, am aflat că Hungary Helps Agengy (Non – Porofit Pllc.) este dispusă să finanțeze proiectele multiculturale pe care le va iniția Asociația Jávorfa Virága din Sighet, fiind deschisă și altor propuneri/ inițiative cu specific cultural, axându-se în mod special pe proiectele care vizează păstrarea tradițiilor locale și regionale.

Foto & text: Ion Mariș




Sighetul va primi niṣte bani. Mintea, va veni altădată… (Horia Picu)

E ceva vânzoleală la nivelul administraţiei locale. Se dau niṣte bani prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny″. La poziţia 89 din întreaga listă a Maramureṣului pus pe modernizare ṣi reabilitare, e trecut Sighetul cu „Reabilitare străzi de interes local″, suma alocată fiind de 20 milioane lei.

Sigur, sunt sate mult mai importante decât al nostru care vor primi bani mai mulţi. Sunt localităţi unde se vede mâna de gospodar. Nu mai trebuie să ne luăm după numărul de locuitori ṣi să ne indignăm patriotic-local că punga programului de investiţii e doar o punguţă peticită pentru al doilea oraṣ al judeţului.

Mă gândesc că pentru sumele alocate s-a ţinut cont ṣi de isprăvile aleṣilor locali (ṣi mai cu seamă de ale acelora care sunt plătiţi (!!!) să scrie astfel de proiecte) din localităţile care pot arăta că lucrurile se miṣcă, se vede ceva, ṣi nu pe la periferie, ci undeva mai prin centru, pe unde trece mai tot vizitatorul sau cam pe unde-ṣi fac promenada localnicii.

Ce poate spune un turist venit să se pozeze la Cui ṣi care merge pe jos spre Pompieri ṣi mai departe spre Carrefour? După primii paṣi ia contact cu realitatea pentru că vede trotuarul vai-de-el ṣi înţelege uṣor că nu-i mână de gospodar(i) pe-aici…

M-am uitat, cu un ochi de mare… nespecialist, cât costă un metru pătrat de asfalt(are) pentru curţi. Zice-se c-ar fi cam 50 de lei. Presupun că pentru un strat de asfalt pe trotuar, ar fi cam tot atât. Pentru 1200 metri pătraţi (am luat în calcul lungimea de 300m ṣi lăţimea de 4m), ar trebui ca bugetul local să se uṣureze de 60.000 de lei.

Mai iau în calcul vreo 10.000 de lei pentru amenajarea zonei cu ceva iarbă ṣi arbuṣti ornamentali sau gard viu, ṣi deja centrul oraṣului ar arăta altfel.

Dar la noi nu se întâmplă asta!!! Toţi mai-marii localităţii trec impasibili printre denivelări, ocolind cu băgare de seamă pietrele ieṣinde din betonul mâncat de timp ṣi de intemperii. Niciunuia nu i-a trecut prin cap să rezolve o problemă care pentru o aṣezare aṣa de multiseculară n-ar fi mare lucru. Ne plângem că alte localităţi au primit bani mai mulţi. Noi, nu… Vai, vai, vai…

Sighetul nici măcar nu poate preciza care-s străduţele propuse pentru reabilitare. Baia Mare ṣtie exact ce trebuie să facă. Citez din listă: „Baia Mare: Reabilitare strada Victoriei, tronson cuprins între Bulevardul Decebal și Bulevardul Independenței″.

Nu vi se pare, aleṣilor locali, că abordarea aleasă de Baia Mare e diferită, dar e cea normală??? Pe ce să vă dea Programul „Saligny″ bani??? Pe reabilitarea unor străzi de interes local? Care-s alea? Care-s străzile de interes naţional sau internaţional, dacă tot catalogăm străzile după interese mai restrânse sau mai cuprinzătoare?

La bugetul local nu se adună bani, lună de lună, an după an? Se duc toţi pe salarii, după cum vorbeṣte lumea? Stăm ṣi ne milogim la alţii să ne dea bani. Dar noi, pardon, dumneavoastră, administraţie locală, ce faceţi cu banii pe care-i aveţi? Chiar nu puteţi face nimic, nimic?
Dac-aţi obosit, lăsaţi-i pe alţii în loc, chiar dacă nu v-a venit sorocul de plecat acasă. Nu se poate ca în tot oraṣul ăsta să nu fie un grup de oameni care să facă treabă!

Pe https://mdlpa.ro/pages/anghelsaligny sunt destule argumente că nici acum nu v-aţi făcut temele aṣa cum trebuie. Invit cititorul să privească mai în amănunt tabelul cu „Lista obiectivelor de investiții finanțate până la 11.08.2022″.

Sighetul stă „bine″ cu podurile. Niciunul nu trebuie consolidat, sau chiar construit, nu-i aṣa, C.L. al Primăriei din Sighetu Marmaţiei?

Poienile Izei a cerut bani pentru construire poduri. La fel ṣi Bocicoiu Mare. Baia Mare a cerut bani pentru realizarea „unui pasaj rutier zona Independenţei intersecţie cu strada Europa, ṣi pentru „modernizare ṣi reabilitare str. Europa ṣi str. Dumbravei″.

Sighetul, săracul, a cerut bani aṣa, la modul general, ca orice altă localitate insignifiantă, pentru reabilitarea unor străzi de interes local.

Pe https://acad.ro/com2004/pag_com04_0513.htm în articolul „150 de ani de la naṣterea lui Anghel Saligny – O glorie a tehnicii româneṣti″, scrie că „în discursul de recepţie „Opera lui Anghel Saligny″ prezentat în anul 1930, Petru Bogdan a spus de spre marele inginer român: „el a fost sclav al muncii ṣi al datoriei″.

Recunoaṣtem, în aceste măgulitoare ṣi binemeritate aprecieri, munca depusă pentru Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny″ de cei în drept s-o facă pentru Sighetu Marmaţiei.
Sau… nu prea ?…

Horia Picu




Sighet: Festivalul Medieval Eternul Maramureș 2022, ediția a XI – a!

Primăria şi Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei organizează – în perioada 6 – 7 august 2022 – Festivalul Medieval Eternul Maramureş, eveniment care se va desfăşura în Parcul Central al municipiului. Ediţia a – XI -a va cuprinde o gamă largă de activități: parada costumelor medievale, prezentarea personajelor istorice, demonstraţii de lupte cavalereşti, concerte de muzica medievală, dansuri medievale etc. Organizatorii promit două zile… „cu totul speciale, muzică bună şi invitaţi de seamă”.

Programul Festivalului:

SÂMBĂTĂ, 6 August 2022

Ora 10:00, Parcul Central: instalarea Satului medieval şi a Expoziţiei „Medievalum”.
Expoziția „Medievalum”: arme de foc, tunuri, archebuze, arme cavalerești, halebarde, topoare, sulițe, arcuri, săgeți, buzdugane, bice de luptă, dispozitive de tortură, dispozitive de protecție cavalerească, platoșe, coifuri, camăși și glugi/ cagule din zale, instrumente muzicale. Expoziția cuprinde obiecte originale din filmele: „Mihai Viteazul”, „Dacii și romanii” și „Nemuritorii”.
Ora 11:00 – 11:45: Prezentarea armelor, a costumaţiilor şi a satului medieval; explicaţii şi poveşti despre exponatele „Medievalum”;
Ora 12:00 – str. Pietonală – PARADA FESTIVALULUI
Ora 12:30 – Deschiderea oficială (scena din parc). Parada costumelor medievale, prezentarea costumelor și a personajelor istorice;
Ora 13:00 – 14:00 – Atelier de muzică medievală – Lupus Dacus – o călătorie muzicală prin Evul Mediu european;
Ora 14:00 – 15:00 – MARAMORUS BARBARORUM – Scenariu istoric, cântece medievale, demonstratii de lupte;
Ora 15:00 -18:00 – ANIMAȚIE CU CAVALERI: CNEJII DE MARAMUREȘ – atelier de tir cu arcul tradiţional (longbow şi dacic) pentru copii şi adulţi, atelier de confecţionat zale, prezentare de echipament militar, jonglerii cu poiurile, şcoală şi antrenament cu publicul de mânuirea spadei, concursuri interactive şi amuzante, demonstraţii de lupte cavalereşti cu diferite arme ale Evului Mediu.

Ora 18:00 – 19:30 – LUPUS DACUS SIMFONIC
Ora 19:30 – 20:20 – Dansuri medievale – scoala de dansuri medievale pentru doamne și domnișoare
Ora 20:20 – 21:00 – Concert RAREŞ
Ora 21:00 – 21:45 – Concert RALUKA și PROIECTUL BALKANIC

DUMINICĂ , 7 august 2022

Ora 10:00 – trezirea la viaţă a satului medieval;
Ora 13:00 – şcoala micilor cavaleri: primele lecţii de mânuire a diferitelor arme de Ev Mediu;
Ora 14:00 – şcoala de dansuri medievale: primele lecţii de dansuri de la curţile domneşti; şcoala micilor arcaşi: primele lecţii de tir cu arcul tradiţional; Workshop de muzică medievală: „Cum să cunoaştem mai bine muzica medievală”.

Ora 15:00 – 16:00 – Expoziție Medievală la Muzeul Maramureșan

Ora 16:00 – 16:30 – Concert Questions Records
Ora 16:30 – 17:00 – Concert Gavrila

Ora 17:00 19:30 – concurs de tir cu arcul tradiţional pentru cei iniţiaţi (de la 10 m, 15 m, 20 m); lupte cavalereşti cu spada (de o mână, de o mână şi jumătate, de două mâini), bici de luptă, buzdugan şi topor; poveşti despre muzica medievală şi instrumentele muzicale din Evul Mediu; poveşti despre armele medievale, mânuirea lor şi costumul de luptă al unui cavaler.

Ora 19:00 – Concert MORBID TALES
Ora 20:00 – Concert LUPUS DACUS
Ora 21:00 – Concert ȘTEFAN BĂNICĂ

(informații comunicate de organizatori)

Salut, Sighet!

 

Foto: Alina Marincean




Ştiaţi că din 11 iulie 2022 până în… 2022 pot să treacă 24 de luni!? (Horia Picu)

Dacă trăim pe plan mondial în lumea absurdului grotesc (aici mă refer la războiul din Ucraina), iar în România în lumea penibilităţii absolute (lista ar fi interminabilă), invit cititorii să fie îngăduitori cu penibilul din titlul acestui articol. Din nou se vede că realitatea bate orice imaginaţie, iar eu n-am făcut altceva decât s-o transform într-un articol de aducere la cunoṣtinţă pentru cei care aṣteaptă finalizarea măreţei (?) realizări a oraṣului, pentru care s-au dus lupte grele, mai pe faţă, mai în culise.

E necesară precizarea că pe plasticul de informare agăţat de gardul împrejmuitor din zona librăriei „George Coṣbuc″ sunt trecute niṣte informaţii despre ṣantierul în lucru de unde se va iţi spre gloria sighetenilor care administrează orăṣelul (am văzut că populaţia a ajuns acum la 27.000 de oameni, de-aia am pus diminutivul) un nou loc de joacă pentru copii.

E bine că se face! Noi aṣteptăm răbdători să vedem realizările celor 4 ani. Doar că, uitându-ne pe anunţul cu ṣantierul în lucru amintit, intrăm în incertitudini care nu fac bine nimănui în agitatul an în care suntem.

Duminică seară am trecut pe lângă ṣantier ṣi am făcut poza care apare în articol. Bun. Şantier în lucru. Foarte bine! Se construieṣte! Se poate face ceva ṣi la noi! Mândrie patriotică locală în expansiune! Răsuflare binemeritată pentru cei din politică implicaţi în proiect ṣi important punct din lista realizărilor pe care ne-o vor oferi sub nas pentru teleghidarea ṣtamilei ce se va afla în mâna alegătorilor în 2024.

Şantierul a pornit pe 11 iulie 2022. Asta-i clar. Dar nu-i clar când se va tăia panglica. Să fie tot în 2022, aṣa cum scrie, dar când? Nu sunt date amănunte de genul: ziua, luna. Doar anul îl ṣtim.

Îl ṣtim? Nu pot trece aṣa uṣor peste faptul că ṣantierul a început pe 11 iulie 2022, timpul de lucru este de 24 de luni, iar lucrarea se va finaliza în… 2022!

Când se face un afiṣ din ăsta pentru înṣtiinţarea populaţiei că „aici se lucrează″ (lucru rar în zilele noastre în construcţii de orice fel, chiar ṣi în reamenajarea unor locuri de joacă), nu se poate preciza concret cât ţine lucrarea ṣi când e gata?

Aṣteptând să se termine măreaţa lucrare în 2022, s-ar putea să vedem că vine anul cel nou cu ṣantierul încă bine împresurat pe toate laturile ṣi cu pământul încă scormonit în interior, vizibil parţial din afara perimetrului. Dac-am întreba de ce nu-i gata, ni s-ar răspunde cu vis de realegere în funcţie sau ṣi mai ṣi, cu vis de înălţare în funcţie că ṣantierul durează 24 de luni, că doar scrie acolo, pe afiṣ! Nu se vede??? Cum să fie gata în 2022???

Sigheteanule care vei citi afiṣul, te vei bucura că ceva se face ṣi aici ṣi te vei întrista în aceeaṣi măsură, pentru că de pe-aici au dispărut proiectanţii ṣi constructorii. Norocul nostru că Oradea nu-i departe ṣi pe-acolo chiar zici că te te afli într-un oraṣ cum ai vrea să fie ṣi-al tău. Te poţi bucura că ţara-i bine intrată în U.E., din moment ce constructorul are sediul central la Stuttgart, dar sucursală la Oradea.

Dar dacă i-am chema pe cei care au făcut din Oradea un oraṣ atât de frumos ṣi am citi pe undeva, prin apropierea Cuiului-simbol (cu postamentul din ce în ce mai dărâmat) o placă indicatoare pe care să scrie ceva de genul „Sediul central al administraţiei Oradea, sucursala Sighetu Marmaţiei″, cum ar fi ?…

Horia Picu