Mă îndărătnicesc în a scrie despre un subiect perimat pentru unii, actual pentru mine, despre filonul pur al sufletului țărănesc, atît al graiului cît și al comportamentului. Despre a face diferența între țăranul născut și cel făcut.
Nu intru neapărat în rîndul celor foarte bătrîni, dar am avut parte de o „interacțiune” cu această clasă, zic eu, de nobili, numiți Țărani.
Țăranul de la sat, cu regulile lui, cu credințele lui, cu înțelepciunea lui, care toate la un loc izvorau din cu totul alte surse decît cele de azi. Niște surse ancestrale, perpetuate și păstrate cu evlavie din generație în generație.

Portul era port. Avea o simplitate aristocrată, albul și negrul, cele mai pretențioase culori, erau la baza straielor. În această austeritate cromatică totuși femeile iscusite mai înseilau cîte un fir de roșu, de verde, de galben și de albastru, care făceau diferența între straiele bărbatești și cele femeiești. Zadiile cu roșu și negru completau paleta de culori. Ochiul era odihnit și dornic de frumos, dar atît cît să nu devină obositor.
N-am să înțeleg „valul”, „tsunamiul” care în ultimii ani ne bîntuie, moda asta modernă care acaparează, exagerează portul neaoș și îl transformă în „niște costumații” de prost-gust și calitate îndoielnică.
Mă doare să văd cum se bagatelizează adevăratele valori. Gust o glumă bună dar urăsc bășcălia!
Munca adevărată a țărăncii, rîvna și talentul în a scoate adevărate perle din propriile mîini e luată în desuet.
Se fac programări la calculatoarele care „țes” pe bandă rulantă „cămăși țărănești”, pe ce culori vrei; pe roz pudră, pe mov, pe turcoaz etc., Exact culorile țărănești!
Acestea musai trebuie asortate cu zadii „gen” sumne, toate originale!
Pieptănăturile la fel; pe roz pe mov, pe blond, cu șuvițele ostentative la vedere (gen Giani din Las Fierbinți).
Unghiuțele false, buzele țuguiate, toate compun un tablou „original”, despre cum arată o țărăncuță română!
Facebookul abundă și inundă cu imagini cu titlul „Sara bună” sau Haida ha în Maramu”!
E mai mult noaptea minții să-ți închipui că așa sau prin așa ceva ne facem cunoscuți în lume ca țărani tradiționali. Nimeni însă nu protestează și nu comentează!
E o lume de forme fără fond!
Originalul este bagatelizat și este considerat depășit. Exact ca și cum ai da comandă unui pictor să-ți facă o Gioconda pe blond, cu cu buzele siliconate, cu sînii peste rochie sau cu o verigă în nas. Sau un „Car cu boi” tras de un Ferrari.
Ce atîta cramponare în vechi?!…

Am văzut o nuntă de motocicliști, cu cercei și verigi în nas și cu steagul mirilor pe umăr. Păi dacă ți-ai ales deja o ținută, o conduită, presupunîndu-se că deja ai evoluat, de ce să mai vrei să fii țăran? Credeți că-i așa de simplu?
Nici nu vă închipuiți de cîte secole a fost nevoie ca țăranul să fie definitivat!
La țăranul la care mă refer eu, toate lucrurile treceau mai întîi prin „filtrul” bunului-simț înnăscut și a fricii de Dumnezeu!
Curățenia trupească era legată de curățenia gîndirii și a conviețuirii cu ceilalți. Țăranul adevărat, la intrarea în gospodărie, își planta o poartă de lemn încrustată cu simboluri solare, cu colaci, cu flori, pentru ca acel/ acea care-i va trece pragul să se simtă onorat.
Acum în fața caselor se colectează dejecțiile rău mirositoare, în niște șanțuri betonate, infecte, de-ți vine să faci cale întoarsă!
Înainte, fiecare avea în fața casei săpată o fîntînă și o grădinuță cu flori. Acum fiecare și-a otrăvit fîntîna transformînd-o în decantor pentru dejecții, din care se ridică niște miasme care ucid orice boare de parfum și ucid ultima floricică din grădinuță.
Toate aceste anomalii eu le numesc „mutații nefaste”, care ne îngroapă mai rău ca niște bombardamente. Ni se strivesc valorile, filonul de originalitate și, din păcate, suntem percepuți ca un popor ciudat, cu port și obiceiuri bizare, pestrițe, împrumutate de nicăieri, cu construcții roz, mov, turcoaz, care se zgîiesc prin termopanele ieftine la turiștii rătăciți prin satele noastre…

Ileana PISUC

Foto: Ion Mariș

„Ordinul Fraților Minori Capucini” și „Surorile Benedictine de Caritate” organizează la Sighet Tabăra „Francisc Prietenul Meu!” în perioada 18 – 29 iulie 2022. Programul zilnic se desfășoară între orele 9:30 – 15:30.

Activități din tabără: Ateliere de lucru manual, Teatru, Curs de limba italiană, Cateheze, Jocuri, Excursii și… Socializare.

Adună-ți prietenii și hai să petrecem câteva zile împreună, să învățăm multe lucruri frumoase, ne jucăm, ne facem noi prieteni, ne distrăm, totul într-o atmosferă de veselie și fraternitate!

Prânzul este inclus!

Înscrierea și participarea GRATIS. Info: 0768-987022

Tabăra este susținută de Organizația Umanitară Grenlandsaksjonen.

Sunteți așteptați în Sighet, str. Mihai Viteazu, nr. 67!

Ordinul Fraților Minori Capucini

Joi, 07 iulie 2022, într-o locație discretă din Sighet, a avut loc „botezul” cu public al organizației locale a partidului – nu demult înființat – condus la nivel național de Liviu Dragnea: Alianța Pentru Patrie. Deși a fost o după amiază călduroasă, peste o sută de persoane (am observat foarte mulți tineri!) au fost prezente la oficializarea organizației locale a noii… alianțe.

La organizația locală sigheteană a fost numit (până la viitoarele alegeri) președinte dr. Vasile Ștefanca, fost consilier local (în actualul mandat), ales pe listele PSD, dar care, în urmă cu câteva luni, a demisionat atât din partidul pentru care a candidat cât și din CL. Într-un discurs rostit cu sesizabilă emoție dr. Vasile Ștefanca a promis să lucreze pentru sigheteni, să fie un om de echipă și ne-a informat că a recepționat aproape 100 de adeziuni la noua formațiune politică, din partea unor sigheteni încrezători în noua „rețetă” politică.

Validarea președintelui APP numit la Sighet a fost confirmată de dl. Călin Matei (fost consilier județean, fost vicepreședinte și președinte al CJ Maramureș, fost deputat și președinte PSD Baia Mare), actualmente președintele organizației județene APP. De altfel, din discursul d-lui Călin Matei, am reținut creditul special de care se bucură dr. Ștefanca din partea conducătorilor APP, motiv pentru care acesta deține și funcția de președinte executiv la nivel județean.
Au fost invitați să se adreseze publicului prezent la întâlnirea APP d-nii Mihai Podașcu și Emil Kosztelnik.

Alianța Pentru Patrie la Sighet a pornit cu multă căldură (externă mai ales dar și internă), într-o zi luminoasă de vară dar și cu intenții „luminoase” pentru Sighet; să sperăm că nu vor exista – nici măcar „accidental” – umbre care să tulbure liniștea… politică. Și nici „liniștea” noastră!

Succes noii formațiuni politice în activitățile/ proiectele pe care le va iniția/ implementa în folosul… comunității!

Foto & text: Ion Mariș

Disclaimer: La evenimentul mai sus menționat am fost invitat, reprezentant al presei. Fără niciun dubiu (nesilit de nimeni): rămân în continuare doar ONG – ist! 🙂

Am ajuns – pentru a câta oară?! – să văd/ citesc ce înseamnă să muncești într-un loc căldutz – la stat, așa se spune! – și să te dezechilibrezi când cineva critică niște neajunsuri. Nu se poate să critici, monșer?… Este interzis să nu fii de acord cu „munca” celor care fac totul… perfect?! N-am auzit mai nimic de/ despre acest Dănuț – apărut brusc pe „simezele” Sighetului – până când i s-a internaționalizat ficatul și, instantaneu, s-a erijat în mare apărător al unui Festival care sigur n-a fost perfect. Pe deasupra, omul n-a învățat (de unde?) că există o etichetă de adresare și un pronume de politețe! Așadar, păstrând politețea „onorabilului preopinent”, măi bădiță Dănutz Todea, așa îi înveți pe copii, să nu accepte critica? Să laude din toți rărunchii?… Ș-apoi, învață să scrii, ai destule greșeli de/la limbă prin lătrăturile dumitale și, nu în ultimul rând, mai termină cu minciunile (cred că se cere nenicul în politică, se pricepe la baliverne!). Auzi dom’le, Sighetul are Galerie de Artă Contemporană și doar unul o știe (poate doi, trei, mai… agitați)! Priviți, vă rog, fotografia de sus (făcută ieri), este Galeria la care a făcut „vorbire” monșerul (și unde s-a muncit chiar și după 13 iunie, și nu numai, până-n zilele noastre). Dragi sigheteni, așa-i că v-ați prins „geografic” de existența acesteia după ce Dănutz ne-a zgândărit… ochii? Acolo, în acea clădire, cam din patru în patru ani are loc câte o expoziție, Sighetul neavând un spațiu adecvat iar sala respectivă, conform proprietarului, se numește „Sala de expoziții temporare a Muzeului…”. Nu aveai de unde să știi, că recent te-ai reacomodat cu plaiurile natale. (Pe geamul „Galeriei” scrie „Litoral 2003 – Bilete de avion”… așa da, vacanța-i salvarea pentru unii!). Da, se fac demersuri pentru a înființa o Galerie de Artă la Sighet, da’ nu va fi pe numele mătălutză!

În plus „domnu’” Dănuț, îndemnat de oameni care nu acceptă critica și mai ales critica împotriva instituțiilor de mare… prestigiu, se agită tare ca să ascundă ceea ce a văzut tot sigheteanul. Ne acuză de „cenzură”, ha, ha! La comentarii nu se pune cenzura, poate n-ai aflat, stimabile (peiorativ, te-ai prins, nu?)! Dacă vorbești în halul pe care l-ai „expus”, stai acasă, bade profesor! Dacă nu știi să te adresezi și verși prostii – probabil instigat de oameni de bine – e mai sănătos să nu ne virusăm site-ul (care nu este plătit de „instituții” ca să aplaudăm în cor, când și cum „vrea” mușchii lor). De altfel, n-am permis (am „cenzurat”!) alte câteva comentarii în care mătălutză (și nu numai!) erai „disecat” foarte… subtil! Nu  la toate „argumentele” suntem sensibili (crede-mă, nu sunt didactice!).

Haideți să mai vedem încă o dată (atenție, băditză & prietenii, nu mai repet!) ce a provocat tulburarea „instituționalului”: am observat/ constatat – spectator fiind – că nu au prea fost sigheteni la Internaționalul Festival, că nu a fost traducere la PREMIERE pentru oaspeții străini, că nu am văzut niște premii oficiale un pic mai „vizibile” (pentru locul I măcar), că trebuia să primim și noi – cei care îndrăznim să nu aplaudăm toate „festivalele” – un Comunicat de presă (era OBLIGATORIU într-un proiect INTERNAȚIONAL din BANI PUBLICI)! Recitiți articolul! Am greșit cu ceva?… Iar băditza îmi vine cu „argumentul” penibil: cică-s „altfel” de bani (doar pentru EI proiectele școlare se fac din bani nepublici). Ați adus de acasă banii, voi, cei care ați participat la organizare?… Ai totuși o mică scuză: ai ajuns recent pe plaiurile natale și nu ai văzut câteva ediții model ale acestui Festival, ediții desfășurate în anii în care nu-ți păsa de Sighet. Evident, acum ți-e mult mai ușor (leafa merge!… etc.), la stat e bine, „șefii” trebuie respectați, nu se poate să fie criticați, doar sunt toți absolvenți de Oxford și/sau Sorbona, nu pot greși, oameni buni!
Și, foarte important, acest „raportor” pentru viața sigheteană, tot bate din „taste” cum că m-ar/ ne-ar interesa să apărem pe afișul lui. Vai de mine!… ți-am spus din prima, n-ai înțeles? NU ne interesează să apărem pe afișe, chiar dacă-s executate de un geniu al culorilor (politice). AI PRICEPUT, PRIETENII TĂI ADMIRABILI AU PRICEPUT? Dacă nu, continuă cu… poliloghia (este chiar simptomatică!… sau mai bine mergi în… vacanță)!

Băditză dragă Dănutz, i-auzi una!… cei care tot explică cât sunt de buni și de muncitori, de „specialiști”, își acoperă în general… hibele! Un proverb care ți-ar/ v-ar prinde bine, nenicule – poate te ajută și prietenii să-l înțelegi – spune că „dacă ești bun FACI și TACI, dacă nu reușești să faci… JUSTIFICI”. (Nu-i cazul la toate instituțiile, Doamne ferește!). N-ai/ n-ați priceput că întotdeauna critica e constructivă?… de aceea prietenii te-au „activat” la… scris?
A, încă un „argument” pentru liniștea matale! Știi care-i – totuși – principalul motiv pentru care nu ți-am „acceptat” comentariul „bugetat” (pe lângă „politețea”… didactică)? Clar că nu știi! Sunt obligat să divulg „secretul”! Un sighetean n-ar fi scris niciodată (așa cum ai făcut-o, am dovada în „spam”!) și cu atât mai puțin un specialist în „explicat” afișe (cum te pretinzi!) numele marelui pictor Hollosy așa cum l-ai scris stimate… maistre!

Cel de Sus să (vă) dea sănătate, folcloriștilor… instituționalizați sau nu!

Ion Mariș

PS: La Sighet există – din fericire – o Galerie de Artă, este a familiei Vassiliev (este a lor, particulară, nu a statului… în poziție de drepți). Acolo, într-adevăr, se desfășoară – anual – o mulțime de evenimente culturale dar… fără politică și osanale!

Încep acest articol cu un vers din poezia „Strigăt de ferire″ de Nichita Stănescu: „Haideţi vă rog ṣi vă implor să haidem″.

Se spune în varianta scurtă „haideţi să haidem″, imperativ de chemare la acţiune, potrivit situaţiei deplorabile în care se găseste Sighetul multisecular (e atestat documentar din 1326 !). Haideţi, haidem să vedem de ce nu arată oraṣul nostru ca altele, tot din România. Undeva, ceva, cumva, din cauza cuiva nu se întâmplă ce-am pofti să se întâmple…

Dacă ne vom spune păsul doar pe facebook, unde se postează ṣi se citesc nemulţumirile celor care au legături cu Sighetul, nu se va îndrepta nimic!!!

Eu am invitat la o plimbare prin oraș consilierii ṣi primarul, viceprimarul ṣi oricine doreṣte să facă o „incursiune″ tematică prin municipiu. N-am căderea să trimit altfel de invitaţii decât prin intrmediul mijloacelor de comunicare folosite de toată lumea azi. Sunt sigur că cei vizaţi citesc despre părerile oamenilor. La fel de sigur sunt că le ignoră. Funcţionarea aparatului adminstraţiei locale merge doar pe „avarie″, unde consensul nu tulbură pe nimeni. Mai un program aniversar, mai o depunere de flori, mai o delegaţie de primit, mai o deschidere / închidere de an școlar ṣi uite-aṣa, consensul e gata.

Ce ne facem însă când se iau hotărâri despre bugetul local? Ce se va face cu banii, către ce să fie îndreptaţi, cine să primească mai puţin decât anul trecut? Cine mai mult? Cine… deloc? Ce străzi se reasfaltează și care trec în aṣteptare? Clădirile din centru mai pot oare aṣtepta până la altă împărţire a bugetului, cel actual fiind cam strâmtorat și promis deja pentru alte cârpeli periodice?

Ne uităm la ṣtiri, trecem prin alte localităţi ṣi vedem că la ei se poate. La noi, nu!

Sătul de atâta amânare, motivare că nu se poate, că alţii au altfel de conducere locală, că judeţul îi ajută, că pe noi Baia Mare ne ignoră, consider c-a venit momentul să stăm la aceeaṣi masă, fără patimi, fără ranchiunuri politice sau personale. O dezbatere faţă în faţă, administraţia oraṣului ṣi cetăţenii care găsesc timp ṣi au dispoziţia necesară pentru o discuţie sinceră, fără orgolii, cu gândul doar la înflorirea oraṣului.

Am zis să stăm la aceeași masă, dar pot oricând să las pe altcineva în locul meu, dacă prezenţa mea e considerată inoportună.

„De la „tam – tam″ la „fâsss″, „Iată DE CE!″, „Poze multe, fapte puţine″, „Să ne imaginăm…″ – sunt câteva din articolelele în care-mi exprimam nemulţumirea. Iar să scriu ce ne lipseṣte ṣi cum aṣ vrea să fie? Într-o dimineaţă am văzut un decident al soartei oraṣului nostru ieṣind din bloc ṣi făcând câţiva pași spre maṣină. Atunci m-am întrebat: oare omului ăsta, care e din categoria celor care pot dispune, îi place trotuarul pe care calcă? Nu-l deranjează denivelările?

„Haideţi vă rog ṣi vă implor să haidem″ la acţiune. Invitaţi cetăţenii la o discuţie faţă-n faţă, aleșilor locali, indiferent de poziţia pe care o aveţi în organigrama Primăriei! Spuneţi-ne ṣi nouă ce proiecte pentru înfrumuseţarea oraṣului s-au întocmit la Primărie, care sunt cele care au primit acceptul U.E., câte s-au dus la bun-sfârșit, cine le-a întocmit, ce salariu au. Spuneţi-ne și nouă mai concret cum vă împiedică Baia Mare să dezvoltaţi înghesuitul oraṣ (dacă vă împiedică…). Spuneţi-ne și nouă ce-aţi cerut la judeţ, cine ṣi de ce v-a refuzat. Spuneţi-ne și nouă dacă vă simţiţi bine în acest oraṣ.

Vedeţi improvizaţiile devenite… permanente de lângă blocuri? Puteţi face ca o centrală termică de vreo douăzeci de ani dezafectată, pe care crește un copăcel(!) să fie dărâmată, să apară altceva în locul ei, sau măcar să crească iarba? O să pun o poză la acest articol, ca să vedeţi copăcelul de pe acoperiṣul ruinatei ṣi inutilei construcţii din plin centrul oraṣului.

Din plin centrul oraṣului… Ce-o fi pe la periferie?… Întrebatu-v-aţi vreodată, stimabililor?

Text & foto: Horia Picu

P.S1. Am făcut poza. Deși copăcelul pare a fi „după″, vă asigur că e „pe″!
P.S2. Copăcelul are un „frate″ mai mic. Tot acolo, pe acoperiș…

Multă culoare, bucurie, copii și adulți fericiți, politicieni pașnici și prietenoși, un oraș schimbat de multitudinea de costume populare și ținute sport, metamorfozat și de entuziasmul participanților la sărbătoarea copilului și-a copilăriei. A fost ziua în care dansurile, atelierele creative, muzica ușoară și populară, mascotele, luptele medievale (doar simulare!), desenele pe asfalt, recuzita spectaculoasă etc. au fost punctele forte care m-au determinat să-mi doresc să se „adopte” la Sighet o sărbătoare… perpetuă.

A fost decență, jocuri adecvate copilăriei dar și o premieră în sport la Sighet. Tot azi s-a deschis oficial Balcaniada (Campionatele Balcanice) de volei pe plajă U20. Balcaniada sigheteană (adusă în orașul nostru prin eforturile lui George Opriș – președinte CSM Sighet și cu aportul primarului Vasile Moldovan) a adunat la start echipe (băieți și fete) din Serbia, Turcia, Moldova, Kosovo, Bulgaria si Romania. Startul partidelor a avut loc la orele 13:00 pe cele două terenuri amenajate în parcul Grădina Morii.
Evenimentul se desfășoară sub egida Federației Române de Volei, a Federației Balcanice de Volei, a C.J. Maramureș și Primăriei Sighetu Marmației fiind susținut și de sponsori generoși.
În primele două zile (1 – 2 iunie 2022) se vor juca meciurile din grupe iar în ultima zi (3 iunie 2022) se vor juca semifinalele și finalele. Păcat că prima echipă a României care a intrat la joc azi n-a fost – la primul meci – câștigătoare!

Și încă un aspect „wow” (minunat!) al Zilei Internaționale a Copilului la Sighet: centrul orașului n-a mai fost asfixiat de circulația rutieră înfiorătoare, poluantă, zgomotoasă! În loc de zgomot de motoare „bengoase” și gaze de eșapament sufocante am avut parte de sunet de pian, vioară, chitară!

Dragi copii și mai ales dragi părinți nu-i așa că v-a plăcut liniștea din centrul Sighetului, devenit (păcat că doar pentru o zi) pietonal?… La mulți ani tuturor copiilor!… și… părinților care gândesc „curat”, nu doar o zi dintr-un an!

Foto & text: Ion Mariș

Ura!!! S-a semnat ordinul de începere a serviciilor pentru ocolirea pe cale rutieră a Sighetului ṣi de construire a noului pod (care se tot construieṣte, fie vorba între noi!) peste râul Tisa ṣi care nu vrea nicicum să se iţească de pe malul prea plinei de deṣeuri ape curgătoare.

Citit-am cu mândrie patriotică locală despre proiectul care se va transforma în realitate „la o dată care va fi comunicată ulterior″ (expresie mult folosită cândva ṣi probabil reactualizată pentru momentul când va cădea primul târnăcop electric peste zona unde se va construi ṣerpuitorul drum).

Aṣadar, oraṣul e super la toate capitolele, e asfaltat, clădirile sunt retencuite, revăruite ṣi revopsite, etc., etc.

De fapt, nu e, dar i-ar plăcea să fie. Clădiri primite ca moṣtenire istorică ale altor stăpâniri stau să se dărâme. Străzile sunt pline de valuri asfaltice, „amenajate″ aṣa probabil din empatia autorităţilor pentru localnicii care, neputând ajunge la mare, pot simţi loco ceva din miṣcarea apei de pe litoralul românesc, circulând cu propriile maṣini prin ocolitul (de noroc) Sighet.

La borduri, stăm bine. Probabil că producţia (sau stocul, mai bine-zis) ajunge pentru drumul care, zice-se, va înconjura oraṣul în nu se ṣtie care secol.

„Servicii de elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii – Varianta de ocolire Sighetu Marmaţiei”. Aṣa se numeṣte obiectivul de investiţii. Până să se ocolească oraşul, n-ar fi fost mai bine să fie un proiect de investiţii pentru ce-i în oraṣ? Că multe-i mai lipsesc, săracul (sau sărăcitul, poate-ar fi mai corect aṣa)…

La Câmpu Negru e un pod peste care în curând vor putea trece doar pietonii care stau bine cu echilibristica. Pericolul de a cădea în apă există, dar mai bine să ocolim realitatea ṣi să mergem cu protocoale într-un viitor îndepărtat.

Zice-se că din partea Primăriei locale se vor da 177.500 de euro pentru… – da, aţi ghicit din prima!- studiul de fezabilitate. Asta, să zicem că treacă-meargă. Dar pe urmă să te ţii! Oricare va fi traseul ales de onorabila comisie, tot vor trebui despăgubiţi niṣte cetăţeni posesori de pământuri peste care se va aṣterne efemerul asfalt. Vor fi ṣi procese, pentru că unii locuitori nu vor fi de acord cu vânzarea unor parcele din moṣtenirea strămoṣească. Bani, nu glumă…

De unde-i vor lua, când Sighetul nu-i în stare să scrie un proiect mai ca lumea ca să dea Europa niṣte bani, să fie ṣi pe-aici cum e la alţii, tot în România? Oamenii de afaceri sigheteni au propus să fie un grup care să scrie proiecte, un grup plătit de ei, dar nici aṣa n-a fost bine…

Veṣnic pozaţii din administraţia locală n-au fost în stare să-ṣi ţină promisiunea că vor face ṣi vor drege în legătură cu parcul de joacă al copiilor de peste drum de Carrefour. Că nu s-a făcut nimic vedem ṣi ne întristăm, dar când ne gândim cu ce mare pompă ni se transmitea ce parc frumos va răsări în locul vechiului, atunci trecem de întristare ṣi ne vine să spunem: lăsaţi-ne!

Cum poate crede cineva că mai-marii gâfâindului oraṣ vor face un drum care va ocoli Sighetul, când ei nu pot termina un părculeţ pe care s-au lăudat că-l vor face, iar noi, cetăţenii, am rămas cu sacul gol al speranţei că poate azi, poate mâine, va răsări un loc de joacă mândria cetăţenilor locali ṣi dilema vizitatorilor de peste tot, puṣi acum să aleagă între a se poza cu Cuiul în braţe, sau stând romantic pe o bancă a noului parc?

Autorităţile locale se gândesc cum să fie ocolit oraṣul. În interiorul lui, totu-i în regulă, dar lipsesc cam multe… Estetica oraṣului se chinuie să mai apară pe alocuri. Nu poate între zona Pompieri ṣi Carrefour, unde trotuarul e de fapt terasamentul macaralei de când s-au construit blocurile. Nu se poate pune iarbă, nu se pot planta niṣte flori între drumul macaralei (trotuar e o noţiune prea pompoasă, totuṣi…) pe acelaṣi traseu, dar va fi bine! Oraṣul va fi ocolit!

Invit consilierii să facă împreună cu mine o excursie tematică prin oraṣ. Mă gândesc că fiind prea ocupaţi cu mapele de serviciu din care citesc tot timpul, nu mai au cum să vadă că ne-am săturat de improvizaţii, de gunoaie, de neasfaltatele străzi, de ruinatele clădiri, de lipsa de interes a celor care sunt plătiti din banii noṣtri tocmai ca să-ṣi dea interesul. Le propun să parcurgem oraṣul pe jos, să-l „admirăm″ ṣi să visăm împreună la viitorul său strălucit.

Le propun consilierilor să ne lămurim la faţa locului ce se întâmplă în final cu materialele reciclabile pe care cetăţenii le aruncă conṣtiincioṣi în tomberoanele speciale care apoi sunt puse de-a valma în aceeaṣi maṣină de colectare a gunoiului.

O rută de ocolire a localităţii ar fi bine-venită. S-ar deplasa pe alte trasee maṣinile de mare tonaj, ṣi drumurile bătrânului Sighet ar rămâne, probabil dar nu sigur, nevăruite, iar maṣinile mici care sunt doar în tranzit prin oraṣ n-ar mai contribui volens-nolens la gâtuirea circulaţiei.

E nevoie de aṣa ceva, dar eu nu cred că se va face. Nu-i prima dată când se anunţă un eveniment care priveṣte viitorul oraṣului ṣi fericirea locuitorilor lui, iar pe urmă, apar elementele neprevăzute, delăsarea, incapacitatea, iar cetăţenii, răbdători ṣi visători la normalitate din patru în patru ani, rămân cu speranţa, aṣteptarea ṣi în cele din urmă, cu resemnarea.

Am încălecat pe-o ṣa/ṣi mi-am spus părerea mea. Mi-am spus-o, deṣi nu m-a întrebat nimeni dintre autorităţile locului dacă-mi place cum arată Sighetul acum.

Bine că n-au uitat să ne ceară părerea despre culoarea taxiurilor. E, într-adevăr, cea mai importantă problemă a oraṣului. De data aceasta am încălecat pe-o căpṣună ṣi v-am spus…

Horia Picu

Foto: Ion Mariș

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet va fi deschis Sâmbătă, 14 mai 2022, între orele 16:00-22:00. Intrarea este liberă!

Programul Memorialului în Noaptea Muzeelor include o expoziție de fotografie, „Fragmente de memorie” de Linzebold Szabolcs și expoziția „Marca Patrimoniului European o Istorie în 38 de Mărturii”.

La ora 19:00, în sala de conferințe a Memorialului, va avea loc masa rotundă „Rezistența anticomunistă din Munții Maramureșului – Eu sunt doar o picătură din acel ocean…” (Aristina Pop Săileanu)
De la ora 20:00 încep proiecţiile de filme:
Ora 20:00 – Ține, Doamne, partizanii! – un film în regia lui Dragoș Zamoșteanu
Ora 21:00 – Grupul Arnăuțoiu – un film de Cristina Chirvasie, după un scenariu de Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu.

Salut, Sighet!

În organizarea Asociației Culturale Simonchicz Incze, președinte Orosz Krisztofer, la Sighet a avut loc azi (08 mai 2022), ceremonia de comemorare a celor 104 ani scurși de la trecerea în neființă a marelui pictor Simon Hollósy (fondatorul celebrei Școli Băimărene de Pictură), născut la Sighet (o2 februarie 1857), decedat la Teceu Mare (Ucraina, 08 mai 1918); mormântul acestuia se află în orașul nostru (în Cimitirul Romano – Catolic). Ceremonia s-a desfășurat în Parcul Central din Sighet, lângă statuia pictorului, inaugurată anul trecut la 17 decembrie.

La evenimentul de azi, la care au participat câteva zeci de sigheteni, artiști și invitați, au luat cuvântul președintele Asociației, dl. Orosz Krisztofer, primarul Sighetului, av. Vasile Moldovan, Isvtán Zahoranszki, secretar general adjunct în Guvernul României și artistul plastic sighetean Valentin Rozsnyai, care a dat citire mesajului doamnei Laura Teodora Ghinea (președinta Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Maramureș).
La finalul ceremoniei au fost depuse câteva jerbe de flori.

Redăm mai jos mesajul doamnei Laura Teodora Ghinea:

„Stimată audiență, dragi colegi și iubitori ai artelor,

După ani mulți în care Sighetul binemerita o lucrare de artă care să înfățișeze marea personalitate culturală, artistică și educațională, ne bucurăm că azi, 8 mai 2022, comemorarea lui Hollosy Simon are loc în prezența monumentului profilat pe casa în care s-a născut artistul. Acest lucru nu e puțin și totodată constituie un început a ceea ce trebuie să însemne regravarea memoriei colective, punând în valoare cu adevărat ceea ce a însemnat viziunea novatoare care a dat suflu unui fenomen artistic la scară internațională.

Acum câteva zile am sărbătorit Ziua Artistului Plastic Băimărean, 5 mai, moment în care Hollosy Simon ajunge la Baia Mare pentru prima școală de vară de pictură pe care o realiza împreună cu studenții lui de la München. Și o spun de fiecare dată că noi, băimărenii, suntem cei mai norocoși pentru că, grație lui Hollosy existăm azi ca o comunitate artistică profesionistă puternică, sudată, extinsă, cu un patrimoniu material și imaterial pe care l-am moștenit și care e de cele mai multe ori admirat, dar și invidiat în sensul bun al cuvântului.

Consider că, la fel ca noi. și comunitatea sigheteană merită să reconstituie și să reconstruiască aceste valori artistice și culturale perene care vor reforma identitatea locală a orașului Sighet.

Acest prim pas a fost făcut în anul 2021, așadar, le mulțumesc încă o dată tuturor celor implicați în echipa cu care vom continua proiectul nostru.

Vă mulțumesc!

Cu respect,
Laura Teodora GHINEA
director interimar Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor

Simon Josephus Hollósy (n. 2 februarie 1857, Sighet, comitatul Maramureș – d. 8 mai 1918, Teceu Mare, azi în Ucraina) a fost un pictor maghiar de origine armeană. El este considerat unul dintre cei mai importanți pictori maghiari adepți ai naturalismului și realismului în pictura secolului al XIX-lea din Regatul Ungariei. Deși nu a avut o creație plastică prea numeroasă, ca profesor, a influențat pictorii care au activat în tabăra de creație artistică cunoscută ca și Școala de pictură de la Baia Mare, al cărui membru fondator a fost împreună cu pictorii István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy în anul 1896. Activitatea lor la Baia Mare a fost una semnificativă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Simon Hollósy a frecventat în perioada 1864 – 1872 școala elementară, după care școala gimnazială la Liceul catolic al călugărilor piariști din Sighetu Marmației.
După absolvirea claselor gimnaziale de la Sighet, Simon Hollósy a fost trimis de familie la Budapesta, pentru a urma cursurile academiei comerciale. A fost acolo împreună cu fratele lui mai vârstnic Ștefan. Acesta studia dreptul și mai apoi a devenit scriitor.
Artistul a studiat patru ani la academia comercială dar fără a manifesta vreun interes pentru aceasta.
Simon Hollósy a susținut în 1878 examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din München, unde este admis, iar în toamna anului 1878 Simon părăsește Budapesta și pleacă împreună cu József Hollósy la München unde s-a înscris la Academia de Arte Frumoase. La academie a avut ca profesori trei pictori reputați, pe Otto Seitz, Alois Gabl și Ludwig von Löfftz. Simon i-a amintit pe maeștrii săi de școală istoricului Kristóf Szongott și pictorului Alexandru Ziffer. Simon a frecventat cursurile academiei până în anul 1882. A obținut la examenele pe care le-a dat o medalie de bronz și mai multe medalii de argint.
Hollósy s-a stabilit definitiv, după terminarea academiei la München unde a locuit până la sfârșitul vieții. În anul 1886 și-a deschis la München propria Școală particulară de pictură. Încurajat de István Réti și János Thorma, elevii și prietenii săi, Hollósy a deschis în vara anului 1896 o tabără de creație artistică intitulată Școala de pictură de la Baia Mare, al cărui exponent ulterior a fost pictorul Károly Ferenczy.
Simon Hollósy a deschis calea spre noi abordări în pictură bazându-se pe propria personalitate și pe evidențierea meritelor pictorilor francezi, așa cum a fost de exemplu Gustave Courbet. S-a situat permanent pe o poziție contrară stilului academic.
Simon Hollósy nu a excelat printr-o prezență expozițională numeroasă. A participat la expoziții la München și Budapesta în anii 1897, 1899 și 1900 și la expozițiile colective ale Școlii de la Baia Mare în 1907 și 1909. A participat cu lucrări la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900; la Satu Mare tot cu Școala de pictură de la Baia Mare în 1901 și la Baia Mare la Expoziția Jubiliară din anul 1912.

Școala particulară de pictură înființată de Simon Hollósy la München în anul 1886 s-a manifestat în cadrul unei ambianțe universitare de tip germanic ale cărei structuri didactice și pedagogice excelau în abordarea autoritară a unui stil academist specific acelor vremuri. Școala lui Hollósy a avut meritul de a se opune conservatorismului academic de învățare a tehnicii picturii după modele, prin promovarea educației artistice bazată pe aternative liberale privind studiul naturii. În cadrul acestui proces se pot distinge două etape de dezvoltare: etapa cursurilor anuale permanente de la München (1886 – 1895) și etapa cursurilor alternative – iarna, studii în capitala Bavariei și vara, studii de plein-air în mediul taberelor pe care le organiza în cadrul unor destinații rurale provinciale (1896 – 1918). Etapa a doua a fost structurată pe experiența dobândită în cele șase tabere de vară pe care le-a organizat la Baia Mare între anii 1896 – 1901.
Școala pe care a înființat-o a cucerit o poziție dominantă pe piața învățământului particular din Munchen, aflându-se la mare concurență cu atelierele în care se studia până atunci și care aparțineau unor pictori celebrii în epocă. Astfel, școala lui Hollósy a depășit cu mult limita culturală germană, devenind unul dintre factorii de educație instituționalizați cei mai importanți din Europa Centrală și de Est.
Rezultatele pe care Simon Hollósy le-a obținut ca urmare a celor trei decenii de activitate didactică independentă, îl plasează pe acesta în topul personalităților artistice europene ale epocii lui. Analiștii activității sale au considerat că școala sa a pregătit circa 1000 de studenți, provenind din cele mai diferite medii artistice (Polonia, Austria, Germania, Ungaria, Ucraina, Lituania, România și Rusia). De asemenea, școala a atras și studenți din Europa Occidentală: din Belgia, Spania, Elveția, Italia, Danemarca și chiar din SUA sau Armenia, India, Japonia și Australia.

Conform analizei lui Tiberiu Alexa (critic băimărean de artă), succesul Școlii lui Hollósy s-a datorat organizării taberelor de vară de la Baia Mare între anii 1896 – 1918. După ce Simon Hollósy a părăsit tabăra de vară de la Baia Mare în anul 1901, acesta a încercat să organizeze tabere de creație similare la Fonyód – Balaton în anul 1902 și Hunedoara în 1903, încercări care s-au dovedit a fi nereușite. Ca urmare, Hollósy a reușit în final să organizeze Școala la Teceu Mare în Maramureș în anul 1904. Din acel moment întreaga sa activitate s-a desfășurat între München (iarna) și Teceu Mare (vara). Au existat și două excepții când, a organizat tabere de creație la Sighetu Marmației în anul 1913 și Gilău în 1915.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Până să se îngrijoreze Mapamondul că România va fi fabricat deja primele bombe termobarice, încerc să ocolesc ce ne apasă foarte rău sufletele, războiul din Ucraina, şi să pun în discuţie o formulă de adresare care numai politicoasă nu-i şi despre modul cum se pronunţă corect unele cuvinte româneşti care trebuie scrise într-un fel, dar se pronunţă puţin altfel faţă de celelalte care, – ştim asta de pe vremea părinţilor 1 şi 2 – cum se scriu, tot aşa se citesc.

Mai am o mică observaţie de făcut despre posibilitatea fabricării termobaricelor pe pământul milenarei patrii, care n-a atacat pe alţii niciodată. Lumea poate sta liniştită mult şi bine. Rog pe trăitorii din afara spaţiului românesc să se uite la numărul de autostrăzi româneşti, la câţi kilometri au în realitate şi ce planuri măreţe se pot vedea în faza de proiect. La noi, vorba rămâne vorbă! Fapta, vine gâfâind mai târziu. Sau… nu mai vine!

Şi acum despre modul cum ne adresăm unii altora. Dacă vorbesc cu cineva din familie, pot să-i spun „tu″. Sau, pot folosi acelaşi apelativ şi faţă de un vecin, un coleg, mă rog, cineva pe care-l cunosc şi faţă de care-mi permit şi căruia-i permit adresarea cu „tu″, cu alte cuvinte, ne putem tutui.

Dacă sunt diferenţe de vârstă, sau persoane cunoscute, dar nu atât de bine încât să funcţioneze apelativul „tu″, atunci situaţia se schimbă şi ne adresăm cu „dumneavoastră″. Dar, în mod neşteptat, aud de multe ori că lumea se adresează unui singur om cu pronumele de politeţe „dumneavoastră″ – lucru firesc şi lăudabil – dar, când o persoană se adresează unui grup de oameni uită de politeţe (sau nu ştie s-o aplice) şi îi spune aşa, la „en gros″, „voi″.

Am observat că şi televizioniştii fac asta. Probabil că doamnele învăţătoare nu i-au învăţat când erau mici, şi de-atunci cred că adresarea politicoasă faţă de un grup este „voi″ (lucru greşit) în locul variantei politicoase „dumneavoastră″.

Confuzia pleacă de la faptul că „dumneavoastră″ pot spune unei singure persoane, dar tot aşa mă adresez când e vorba de un grup.

E o moderatoare pe la o televiziune, care-şi îndeamnă invitatul cu „hai să …″ în loc de „haideţi să…″, deşi în restul emisiunii nu-l tutuieşte.

Mai rămân surprins de modul cum se pronunţă tot pe la televiziuni „el″, „ea″, „ei″, „ele″, „este″. Toate astea se scriu cum ştie toată lumea, dar se pronunţă „iel″, „ia″, „iei″, „iele″, „ieste″. Şi de la tv ar trebui să învăţăm să ne adresăm corect unii altora.

Pronumele de politeţe face parte din bunele maniere cu care ieşim în public şi care ne definesc. Niciodată nu-i târziu a învăţa de la alţii sau a-i învăţa pe alţii. Fred Astaire spunea că „Cel mai greu lucru pentru copiii din ziua de azi este să înveţe bunele maniere fără să le vadă la nimeni.”

Oare chiar am ajuns să trăim acele vremuri?

Horia Picu