SIGHET: Festivalului de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, ediția a XXIX-a

Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, organizează cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, la Sighetu Marmației, Duminică, 09 ianuarie 2022.

Înainte de debutul Festivalului va avea loc Sfânta Liturghie, la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Sighet. Apoi, grupuri de colindători, îmbrăcați în costume populare specifice localităților cu populație majoritar ucraineană vor defila pe străzile municipiului.

Manifestările se vor încheia cu tradiționalul Concert de colinde și urări de Crăciun și Anul Nou, care se va desfășura în aer liber în Parcul Mare din centrul municipiului Sighetu Marmației.

Programul evenimentului cultural – religios din 09 ianuarie 2022:
10:30 – 12:00 – Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Sighet;
12:00 – 12:30 – Formarea coloanei pentru Paradă;
12:30 – 13:00 – Parada grupurilor de colindători;
13:00 – 13:30 – Deschiderea festivă a Concertului de colinde și urări de Crăciun și Anul Nou din Parcul Central al municipiului Sighet;
13:30 – 16:00 – Concertul de Colinde.

* * *

Марамуреcька філія Союзу українців Румунії у партнерстві з Українським Православним Вікаріатом Румунії 9 січня проведе у місті Сігету-Мармацієй XXIX-й Фестиваль колядок, традицій та зимових звичаїв українців.

Фестиваль розпочнеться Святою літургією, яка відбудеться в сігетській українській православній церкві. Потім вулицями міста пройдуть групи колядників, одягнених у народні костюми, характерні для населених пунктів, в яких українці складають більшість, що знаходяться в Марамуреському повіті і не лише.

Завершаться заходи традиційним концертом колядок та новорічних віншувань, який відбудеться просто неба у Великому парку в центрі міста Сігету Мармацієй.

 

Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Maramureș




La mulți ani cu bucurie! 2022 mult mai bun să ne fie!

„Salut, Sighet!”
urează colaboratorilor, cititorilor sigheteni și nesigheteni, de-acasă și din lumea largă:
La mulți ani!
Boldog új évet!
Felice Anno Nuovo!
א גוט געבענטשט יאר!
Happy New Year!
Frohes Neues Jahr!
Bonne Année!
Щасливого Нового року!
Feliz año nuevo!
新年快乐!
Adveniens Annus vobis fulgida et optima portet!

Salut, Sighet!

 

Foto: Ion Mariș




Sighetul are valori/ valoare?!…. (autor, Ion Mariș)

Și-am ajuns în ultima zi a anului, unii, alții (din păcate!) n-au mai ajuns… iar pentru cei mai mulți, acest sfârșit de an nu înseamnă nimic. Majoritatea este preocupată de creșterea prețurilor, de nivelul de trai, de pandemie, majoritatea conviețuiește zilnic cu frica și nesiguranța. Incertitudinile noului an, de care ne despart câteva ore sunt mai sumbre ca niciodată. Un alt val al Coronavirusului este prognozat pentru ianuarie 2022 (sper să nu fie așa!), scumpirile (speculative) energiei și gazelor naturale vor lovi tot la început de an, lehamitea (locală și nu numai) a atins cote înalte; mulți dintre concetățenii noștri nu stau bine nici la capitolul sănătate generală iar polemicile pe tema „gunoaielor” continuă să se afișeze publicului într-un ambalaj mai mult sau mai puțin… curat.

M-am întrebat mereu și mereu unde/ care sunt valorile orașului nostru!… Nu mă refer la valorile de patrimoniu imobiliar, patrimoniul imaterial și/sau la „activele”… private, etc. Acolo nu stăm, deocamdată, rău. Știm, clădirile de patrimoniu sunt (nota bene!) încă în picioare, educație se mai face (nu întotdeauna și peste tot de înaltă calitate), servicii medicale (cu mai mici sau mai mari deficiențe) avem, instituții publice cu organigrame „asumate” cu larghețe avem, șefi – executanți la instituții publice plătiți ca-n vest sunt și, totuși, ne lipsesc… valorile umane. Ne lipsesc proiectele comunitare generate de minți luminate, de „actori” sustenabili, nu de figuranți penibili. Avem de toate (vorba unui cântec) dar, din păcate, „orașul nostru astăzi mai gri e ca oricând”.

La un bilanț sumar, neoficial, al municipiului nostru, nu prea avem multe de… remarcat. Da, s-au asfaltat străzile pe care le cunoaștem, n-am prea văzut – ca altădată – câini comunitari pe străzi (o fi din cauza frigului?!), Floarea de Colț a mai crescut un an și… mai ales, avem „figuri” noi prin Primărie. O fi bine sau rău, deocamdată nu știm!

N-o să vă plictisesc prea tare, nu la valorile imobiliare, mobiliare și imateriale vreau să mă refer azi, în ultima zi a unui an „modest”. Mă gândesc, acum în al doisprezecilea ceas la valorile umane, la…. resursele umane. Pare un blestem dar la Sighet n-am văzut în acțiune acel segment de la care așteptăm mereu idei (chiar novatoare), propuneri și, de ce nu, soluții. Aici nu mă refer la sectorul privat, aproape îngropat de ultimii ani pandemici și care, încă, supraviețuiește, mă gândesc la „neutrii” iluminați din orașul nostru, la cei care nu se „bagă”, așteaptă în „cutiuța proprie” ca lucrurile să se rezolve și eventual mai contribuie „nevinovat” la bârfele de rigoare. Știu, este foarte comod să lucrezi exact conform contractului de muncă, 6 sau 8 ore, să-ți faci curat – conform fișei postului – unde stai, poate să-ți completezi ziua, cu extra-cash-uri și să aștepți vouchere bonificație (of, era să uit, merg bine și indemnizațiile de hrană!). Nu știu ce se întâmplă cu „orășenii” – tineri sau dintre cei cu experiență – dar am impresia că nu sunt destul de adaptați spiritului…. civic. Am întâlnit foarte mulți tineri valoroși care-și doresc să admire Sighetul doar de sărbători și atât, apoi pleacă, asta pentru că lipsesc oportunitățile și lipsește empatia administrației locale.

Ar fi cazul să învățăm rapid, cât încă nu-i prea târziu, că nu trebuie – întotdeauna – să așteptăm „tonul” dirijorului/ dirijorilor, există variante și în „mulțimea” apolitică, poate chiar la intelighenția care (mai) sălășluiește prin școli, licee, spitale etc. și, bineînțeles, în zona antreprenorială. Da, da, am așteptat cu speranță implicarea individuală, zvâcnirile de orgoliu ale elitei sighetene, „lebedele albe” din comunitate. Am tot discutat despre asta, despre omul cetății, am crezut că „digitalizarea” individuală îi va face pe oameni să iasă… outside the box (așa se spune mai cool, în afara… cutiei). Mi-am dorit să-i văd – pe cei care sunt valoroși – că știu să spună „nu” și/sau „da” chiar dacă sunt în opoziție cu șefii, superiorii, politicienii și/ sau… analfabeții funcționali.

Mereu au fost evaluate performanțele Sighetului – în general pe bună dreptate – doar pe baza veniturilor „intrate” strict la buget dar, n-au fost evaluate/ implicate corect (sau nu știu eu) valorile umane, necosmetizate politic, care sunt o resursă mult mai importantă decât întregul patrimoniu material. Avem valori importante în ONG-urile locale, persoane care se implică VOLUNTAR în acțiuni, activități ce sunt – din păcate – doar o „picătură” în oceanul indiferenței. Altfel, valorile sunt marginalizate, se descurcă ad-hoc, de obicei nu întrunesc „punctajul” pentru a ocupa posturi importante prin instituțiile locale sau nu sunt acceptate pentru a nu aduce…. schimbarea.

Valorile individuale „tăcute”, uneori… insensibile, nu sunt „utile” orașului nostru, ele nu vor deveni o voce fermă, nu vor să devină o voce pentru că au locul lor călduț, mereu „protejat”, specializat în… tăcere. Cei care își doresc și vor să facă ceva sunt – iarăși din păcate – prea puțini, izolați, persiflați și eventual tratați cu nepăsare.

O „filosofie” specifică plaiurilor noastre, numită „filosofia iederii” spune că „numai târându-te te poți înălța”, de aceea valorile (fără ghilimele) preferă să părsească Sighetul, îndreptându-se spre alte orașe sau țări mult mai… credibile meritocratic. Poate mă înșel, am impresia că posturile călduțe, prin instituțiile publice s-au epuizat! Pentru anul ăsta desigur dar, peste câteva ore, poate, în noul an, se actualizează organigramele!… Mai rămâneți dragi tineri (și mai puțin tineri!) valoroși pe-acasă, încă un picuț, la-nceput de nou an, poate aveți noroc!

Întrebarea rămâne, unde ne sunt, care sunt valorile umane și cu ce-și ocupă timpul… liber? Oare s-au gândit – uneori – să returneze, din proprie inițiativă, ceva, comunității în care trăiesc? Poate la anu’ (2022)?!….
…. și…. LA MULȚI ANI!.…

Foto & text: Ion Mariș




Centrul Sighetului – un „târg” de Crăciun primitor și frumos luminat!

Zilele Crăciunului, zilelele de sărbătoare au adus un pic mai multă liniște și o altă atmosferă în orașul nostru frumos, mai ales noaptea. Am avut și ninsoare și ploaie și un „pic” de frig și turiști (marea majoritate români) și mult optimism.

A doua zi de Crăciun, pe mica scenă din centrul Sighetului, am regăsit-o pe marea iubitoare de tradiții și folclor, Măriuca Verdeș, primindu-i și prezentându-i pe oaspeții din Petrova, care au ajuns la Oraș cu… colindul și Viflaimul.
Spectatorii prezenți, încântați de multitudinea de culori emanate de costumația colindătorilor și, mai ales, de firescul spectacolului în aer liber – fără agitație și îmbrânceli inutile – au filmat/ fotografiat încontinuu, imortalizând secvențe din povestea sigheteană de Crăciun.

Spiritul Crăciunului se „simte”, la Sighet, mai ales pe… înserate.

Foto & text: Ion Mariș




Simon Hollósy „meditează” în plein-air-ul din parcul central al Sighetului! (autor, Ion Mariș)

Mulți participanți, mulți invitați, mulți artiști, mulți iubitori ai artei, dar mai ales iubitori ai istoriei Sighetului, cetățeni și concetățeni curioși, trecători nedumeriți, ne-am întâlnit în Parcul Central.

„Oare ce se întâmplă în parc?” se-ntrebau cei care nu știau de evenimentul de vineri, 17 decembrie 2021. Interesant, se aud discursuri și-n maghiară și-n română. Un trecător se-ntrebă cu voce tare „oare a început campania electorală?”… Nu, nici vorbă, dar este adevărat că de la campania electorală precedentă n-am văzut atât de mulți politicieni la un loc. De data asta nu aveau nimic de împărțit, nimic de disputat, calmul și pacea se așternuseră peste zona din parc străjuită și de brazii (oferiți temporar spre vânzare) de Crăciun, în apropierea Maestrului Hollósy, care va privi și va veghea definitiv centrul orașului nostru.
La ora exactă 12:00 (fix!), moderatorul evenimentului, dl. Orosz Krisztofer, președintele Asociației Culturale Simonchicz Incze, preșdintele filialei locale a UDMR, a dat „startul” unui eveniment care a stârnit curiozitate dar, mai ales, a adus bucurie în rândul necârcotașilor. Repet, am fost impresionat de „timing-ul” bine respectat și de firescul și naturalețea organizării.

Cred că Sighetul își respectă statutul istoric cosmopolit și se redescoperă pe sine. Maghiarul – armean Simon Hollósy „părăsește” cimitirul romano – catolic și se instalează aproape de casa părintească pe care, sigur, o va simți… aproape. Să nu uităm, Simon Hollósy a fost un opozant al conservatorismului în artă, poate e un semnal că Sighetul trebuie să se debaraseze de rigiditate și blazare. Da, această lucrare de artă este un bun exemplu de abordare a esteticii urbane a orașului nostru. Cine se încumetă să viseze?…Sigur, mă gândeam la cineva din administrația publică!

Au urmat discursurile și, conform desfășurătorului organizatorilor, au vorbit Demeter András – secretar de stat la Ministerul Culturii, Vasile Moldovan – primarul Sighetului, Péter Pál – sponsor principal, născut în orașul nostru (am fost colegi de promoție la Liceul „Dragoș – Vodă”), fiul pictoriței Péter Ütő Erzsébet, Horváth Anna din partea Fundatiei Communitas, Laura Ghinea din partea Fundatiei Arte +, managerul Coloniei de Arte Baia Mare și artistul care a gândit și executat statuia, sculptorul Radu Ciobanu.

La finalul întâlnirii, grupul de vorbitori a fost invitat să ridice „voalul” de pe opera de artă. Vă prezentăm și o scurtă înregistrare video cu ultimul act al inaugurării statuii pictorului care, la sfârșit de secol XIX, a înființat o școală/ mișcare atipică („care doboară ziduri”), fără catalog și fără „teste”, bazată pe pasiune, talent și bucuria creației.

Foto & video & text: Ion MARIȘ




Viceprim-ministrul României, dl. Hunor Kelemen, inaugurează la Sighet statuia lui Simon Hollósy

Vineri, 17 decembrie 2021, ora 12:00, în prezența viceprim – ministrului Guvernului României, dl. Hunor Kelemen, va avea loc inaugurarea statuii care-l înfățișează pe cunoscutul artist Simon Hollósy, născut la Sighet (02 februarie 1857), întemeietorul renumitei Școli Băimărene de Pictură. Lucrarea este executată de sculptorul monumentalist Radu Ciobanu.

În urmă cu 125 de ani, mai exact la 06 mai 1896, cunoscutul pictor Simon Hollosy sosea la Baia Mare (după o ședere de aprox. douăzeci de ani la München) împreună cu un grup de artiști și elevi. Timp de șase ani „grupul Hollosy” revine în fiecare vară la Baia Mare și se dedică picturii în plein-air.

După plecarea din Baia Mare, maestrul își duce elevii la Hunedoara, apoi pe malul lacului Balaton, după care urmează Sighetul, Gilăul și apoi mulți ani la Teceu, pe malul Tisei. Simon Hollósy a decedat la Teceu (azi Ucraina) la 08 mai 1918.

Partener principal al evenimentului este domnul Péter Pál (născut la Sighet), alături de Fundația Communitas, Fundația Arte+ din Baia Mare și Asociația Culturală Simonchicz Incze din Sighet.

După ceremonia oficială de inaugurare urmează, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură a elevilor sigheteni, la Liceul Teoretic Leöwey Klára.

Salut, Sighet!

NR: Informațiile ne-au fost furnizate de către dl. Orosz Krisztofer, președintele Asociației Culturale Simonchicz Incze.




Sighet – Album retro (XCI)

O imagine din anul 1960: membrii Corului Sindicatului din Învățământ.
Printre coriștii din poză sunt:  înv. Irodenka Monica, ed. Slujeru Ioana (apoi, Barbu), înv. Mureșan, înv. Simionca, înv. Loga Maria, Doamna Profesoară WITMAN CECILIA (atunci, Stuparu) – dirijor, prof. Bota (matematică), prof. Mureșan (muzică), înv. Vancea Teodor (de la CAR Învățământ), ed. Mihăiescu Elena, ed. Marusceac Maria.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Salut, Sighet!

N.R.: Fotografie din arhiva profesorului M.S.




S-a deschis Târgul de Crăciun cu tot ce are Sighetul mai… bun!

Când beculețe mii au strălucit,
Moșu’ Sighetean – în sfârșit! – a sosit…

10, 9, 8, 7, 6… 5.12.2021… de fapt, Moș Nicolae a ajuns greu prin mulțimea adunată (la ora fixată, 17:30) în piața centrală a Sighetului, care a trecut (Piața nu Moșu’) prin multe și „diverse” evenimente în toată istoria parcursă prin anii mai îndepărtați sau mai recenți.
De mult n-am mai văzut atâta mulțime la un loc, mulți copii, emoționați de mult – așteptata întâlnire cu Moșu’, părinți fericiți, curioși ocazionali și… multă lumină, wow, câtă lumină (pentru un nou început!)!
Am auzit colinde, voci feminine făcând lobby Moșului, povestindu-ne – laic – despre viața Sfântului Nicolae și căsuțe pline de produse, mai reci sau mai calde, mai neutre sau mai apetisante!
E bine că după atâta izolare și reticență Moșu’ a îndrăznit (având Certificatul Alb) să părăsească, temporar, Polul Nord (sau poate cel Sud?), să dea o fugă până-n Sighet, să se bucure împreună cu noi că valul „X” al pandemiei n-a ajuns și pe Insula noastră.
A fost frumos, lumea cu sau fără mască respira aerul Sărbătorilor, aerul iernii deposedată de… zăpadă. Deocamdată!

Poate, poate va ninge (cu daruri) și pe la noi
Și-om uita un pic de pandemii și de… nevoi!

Foto & text: Ion Mariș




Sighet: Cupa 1 Decembrie la Șah

De Ziua Națională a României, Sighetul invită copiii și juniorii, legitimați sau nelegitimați, la…. ȘAH,  Doritorii să „exerseze” sportul minții chiar de 01 Decembrie, pentru a dovedi că țara dispune de suficientă inteligență, sunt așteptați cu încredere!

Competiția se va deschide oficial la ora 10:00 cu o lecție „blitz” de istorie susținută de prof. Gheorghe Todincă.

Locul de desfășurare al „Cupei 1 Decembrie” este Liceul Tehnologic Forestier Sighet (str. Dragoș – Vodă, nr. 43), organizatori fiind primarul Vasile Moldovan, Consiliul Local Sighet și Clubul Sportiv Municipal Sighet.

Antrenorul – arbitru Ioan Costiuc se va ocupa de bunul mers al „Cupei” și de asigurarea condițiilor de joc.

Baftă participanților!
La mulți ani, România și la cât mai multe… Cupe!!!!

 

Salut, Sighet!




Anul adevărului! Primarul Sighetului evaluează starea… administrației! (autor, Ion Mariș)

După un an de activitate în administrația publică locală a Edilului „Șef”, avem ocazia să intrăm în câteva detalii care ne vor convinge (sau nu?) că Primarul Sighetului și-a făcut datoria și vom putea trage câteva concluzii vizavi de activitatea prestată până în acest moment.
Vă invit, stimați sigheteni, să analizați concretețea răspunsurilor la întrebări și să ne spuneți ce „notă” primește de la dvs. intervievatul meu.

Ion Mariș: În campania electorală v-ați propus proiecte „spectaculoase” și cu repercusiuni pozitive pentru populație. Ce nu ați reușit să „implementați” din ce v-ați propus și… oare veți reuși până la finalul acestui mandat?
Vasile Moldovan: Nu pot spune că mi-am propus proiecte spectaculoase pentru Sighet și sigheteni. Mi-am dorit și îmi doresc normalitate, să avem un oraș civilizat, curat și sigur. În campania electorală, împreună cu echipa de consilieri, am gândit zece direcții de dezvoltare a orașului, cu repercusiuni pozitive pentru populație, așa cum spuneți și dumneavoastră. Chiar dacă nu am reușit în primul an de mandat să implementez tot ce mi-am propus, continui să cred că se poate, cu toate obstacolele ce-mi apar în cale. Îmi doresc și ne dorim o Primărie funcțională. Nu am reușit în primul an de mandat să îndeplinesc acest obiectiv asumat și încă sunt în căutarea unei soluții. Sunt sigur că până la sfârșitul mandatului multe din proiectele propuse vor prinde contur.

Ion Mariș: De ce credeți că nu ați reușit să impuneți/ finalizați multe dintre proiectele pe care vi le-ați propus?
Vasile Moldovan: Sunt mai mulți factori, începând cu instabilitatea din cadrul Consiliului Local, lipsa liniilor de finanțare din fonduri, europene, guvernamentale sau județene, aprobarea târzie a bugetului local (sfârșitul lunii aprilie), situația juridică neclarificată a multora dintre obiectivele cuprinse în proiectele de investiții și lista ar putea continua.

Ion Mariș: Vi se pare normal ca aproximativ 60 % din bugetul orașului să meargă pe salarii? Și, dacă răspundeți „nu”, ce se poate face concret și în timp real pentru a crește partea investițională din buget?
Vasile Moldovan: Nu mi se pare normal dar să nu uităm că salariile au fost majorate substanțial în anul 2018, în timp ce cuantumul taxelor și impozitelor a rămas la nivelul anului 2006, fiind actualizat doar cu rata de inflație. De asemenea, trebuie să avem în vedere faptul că drepturile salariale ale angajaților din cadrul Spitatului Municipal, care nu sunt deloc de neglijat, doar tranzitează bugetul local, dar nu sunt suportate din acest buget.
Pentru a crește partea investițională soluția o reprezintă atragerea de fonduri prin proiecte ambițioase, serioase și viabile. Avem în derulare câteva proiecte pe care le-am enumerat și la prezentarea raportului de activitate după un an de mandat, care însumează câteva zeci de milioane de Euro, am depus cereri de finanțare pentru drumuri și podurile Abator și Pușcapor în cadrul programului „Anghel Saligny” dar sunt conștient că trebuie să muncim mai mult și să pregătim proiecte ce vor putea primi finanțare prin PNRR, POR, CNI și nu trebuie să neglijăm nici proiectele transfron-taliere.

Ion Mariș: Cum se poate „armoniza” relația dvs. cu viceprimarul Sighetului?
Vasile Moldovan: Fiecare trebuie să-și cunoască și să-și asume poziția pe care o ocupă vremelnic. Activitatea noastră în cadrul Primăriei este stabilită de Codul Administrativ, viceprimarul aflându-se în subordinea primarului. Atâta vreme cât singurul scop al viceprimarului este denigrarea, sabotarea și jignirea primarului nu putem vorbi despre o „armonizare” a relațiilor. Pe lângă „primăria paralelă”- Urbana a mai apărut și „primaria perpendiculară”- viceprimarul, după cum spunea un șugubăț.

Ion Mariș: Aveți ceva ce vă reproșați din activitatea dvs în adminstrația publică din anul scurs până acum?
Vasile Moldovan: Nu am timp de reproșuri, mergem mai departe. În administrație fiecare zi e o nouă provocare.

Ion Mariș: Spuneți-mi vă rog un proiect de hotărâre pe care l-ați inițiat și l-ați… trecut/ implementat cu succes!
Vasile Moldovan: Prioritatea pentru mine o constituie infrastructura rutieră. Suntem deficitari, chiar repetenți la acest capitol, dar se poate. Reabilitarea străzilor Avram Iancu și Rodnei pot fi trecute la capitolul succese, urmează str. Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Dobrogeanu Gherea, investiții care au fost bugetate și alte străzi ce vor fi cuprinse în bugetul anului viitor.

Ion Mariș: Dați-mi vă rog un exemplu de proiect pe care l-ați propus și a fost – nejustificat – respins.
Vasile Moldovan: Trecerea Urbana în cadrul aparatului de specialitate al Primarului, ca Direcție de Patrimoniu.

Ion Mariș: Cum ați caracteriza relația dvs cu propriii consilieri? Sunt… „ascultători”?…. „creativi”?…
Vasile Moldovan: Dacă vă referiți la consilierii locali care au candidat pe listele alianței Coaliția pentru Maramureș, nu putem vorbii de proprii mei consilieri. Aceștia sunt membri în Consiliul Local, nu sunt dependenți de Primar, le respect atitudinea și poziționarea în cadrul ședintelor și consider că sunt un exemplu de urmat și pentru ceilalți consilieri locali.

Ion Mariș: Ce veți face, ce măsuri veți lua, pentru a genera venituri mult mai mari la bugetul local?
Vasile Moldovan: Am vorbit despre atragerea de fonduri europene, transfrontaliere, guvernamentale, norvegiene, etc.

Ion Mariș: Pe termen scurt – adică un an – ce proiect/e, în care credeți mult, veți susține pentru adoptare/ asumare în Consiliul Local?
Vasile Moldovan: Reabilitarea pieței agro-alimentare, reabilitarea unor clădiri emblematice, cum ar fi Sala „Viorel Costin”, Casa Ioan Mihali de Apșa, Policlinica Veche, Cinematograful, crearea de noi zone pietonale, digitalizarea primăriei și ar mai fi.

Ion Mariș: Cât s-a „consumat” până acum, ce procent, din bugetul local pentru investiții? De ce nu ați „consumat” integral bugetul alocat pentru investiții?
Vasile Moldovan: Circa 60 % din bugetul pentru investițiile din acest an a fost consumat, motivul pentru care nu a fost consumat întreg bugetul s-a datorat aprobării bugetului la data de 28 aprilie 2021, probleme cu întabularea unor obiective, întocmirea unor documentații cu întârziere, procedurile de licitație.

Ion Mariș: Credeți că veți reuși să „soluționați” reorganizarea URBANA și în ce mod?
Vasile Moldovan: În vreun fel sau altul o reorganizare la Urbana va avea loc, de rezultatul final sunt răspunzători consilierii locali.

Ion Mariș: Personalul din primărie este corect dimensionat? Angajările pe care le-ați propus/ aprobat în anul pe care l-ați „bifat” sunt… justificate?
Vasile Moldovan: Numărul angajaților din primărie este cu mult sub limita maximă admisă pentru o localitate de nivelul municipiului nostru. Consider că posturile pe care le-am propus sunt justificate, acum sunt în procedură de concurs șapte posturi și sper să fie ocupate de oameni profesioniși, onești, care-și iubesc orașul.

Ion Mariș: La nivel național, guvernamental, se pare că s-au fixat bazele înțelegerii între PNL și PSD. Credeți că acest aspect va schimba/ reconfigura colaborarea dintre Primar – Viceprimar și implicit între consilieri?
Vasile Moldovan: Rămâne de văzut, importat este acum să avem o guvernare stabilă.

Ion Mariș: Vă considerați eligibil pentru a candida pentru un nou mandat în administrație? Considerați că ați convins sighetenii să vă voteze pentru un nou mandat?
Vasile Moldovan: Este prea devreme pentru a mă gândi la ce se va întâmpla peste trei ani. Îmi doresc să pot implementa cât mai multe dintre proiectele propuse, faptele să vorbească.

Ion Mariș: Ce le puteți – sincer! – promite sighetenilor pentru următorii trei ani vizavi de bunul mers al administrației sighetene?
Vasile Moldovan: Transparență, seriozitate, muncă. Totul pentru Sighet și sigheteni.

Ion Mariș: Mulțumesc mult pentru timpul alocat acestui interviu și succes în continuare!
Vasile Moldovan: Și eu vă mulțumesc! Multă sănătate tuturor!

Ion Mariș