O trăsătură de caracter specifică unui individ sau… unei naţiuni. „Liberté, égalité, fraternité!″. Se cerea în Europa cu mai mult de 200 de ani în urmă. Solidarność! Era emblema, deviza, sindicatului care a unit polonezii împotriva Rusiei Sovietice şi a nimicniciei şi nemerniciei orânduirii aşa-zis comuniste.

La noi, de când istoria a început să ne consemneze în nenumărabilele sale file, solidaritatea a fost o excepţie. E adevărat, când a fost prezentă, a lăsat urme adânci în istoria neamului. Sunt mult mai multe exemplele care ne înfăţişează lumii ca solidari de grup de interes restrâns. Ştim foarte bine exemplele din Evul Mediu cu domnitorii Ţării Romaneşti sau ai Moldovei trădaţi sau trădători, de prea puţine ori pentru binele colectiv şi de prea multe ori pentru binele individual sau al grupului interesat. Cine vrea să-şi amintească sau să afle, o poate face aici: https://adevarul.ro/locale/botosani/cele-mai-odioase-tradari-romanilor.html

În ultimii doi ani, solidaritatea lumii se manifestă împotriva unui altfel de adversar. De nevăzut cu ochiul liber, capabil să se insinueze în om trecând prin toate barierele de apărare naturale cu care acesta e înzestrat, capabil să lupte cu succes împotriva anticorpilor omului care are nenorocul să-l „găzduiască″ pe intrusul pătruns pe căile respiratorii.

Lumea ştiinţifică a găsit antidotul. Vaccinul, poate perfect pentru foarte mulţi, poate ineficace sau, cine ştie, chiar dăunător pentru unii acum, sau peste ani. Neavând altă cale de a scăpa neatinşi sau de a fi atinşi de virus, dar cu şanse reale de a scăpa cu viaţă, cam 33% din enigmaticul număr al locuitorilor României, au ales să se vaccineze. Au făcut-o din dorinţa normală de a avea şanse mult mai mari de a supravieţui în cazul atacului coronavirusului.

Sunt sigur că mulţi dintre cei vaccinaţi au făcut-o şi din solidaritate. Medicii spun că un vaccinat infectat nu numai că scapă cu viaţă în urma „invaziei″ ucigaşe, ci chiar posibilitatea de a fi transmiţător (involuntar, nu încape îndoială!) de virus către cei din jur scade semnificativ.

Am trecut prin boală înainte de a exista vaccinul. A fost o grea cumpănă pentru mine, dar mai ales pentru familia mea. Acasă, după spitalizare, am scris despre lupta mea şi a cadrelor medicale pentru a nu pleca pe drumul fără de-ntoarcere. Reiau aici o parte din articolul (Covid 19. O dură realitate, de care am avut parte la începutul lunii noiembrie) scris atunci, în noiembrie 2020:
„Adevărul este că nu toţi oamenii sunt atinşi la fel de Sars-Cov-2. Am, din păcate, doi buni colegi pe care coronavirusul i-a ucis. Cunosc persoane care au luat boala şi au dus-o pe picioare, fără probleme.

[…] Ceea ce mi s-a întâmplat mie, scriu aici cu singurul scop de a da speranţă celor care, printr-o nefericită întâlnire cu nemilosul duşman al omenirii, vor trece prin suferinţele îndurate de mine timp de două săptămâni.
Seara, pe 28 octombrie, o stare generală de slăbiciune nejustificată m-a determinat să-mi măsor temperatura. Aveam… Joi, 29 octombrie am fost la testare. Duminică mi-a venit comunicatul pe gmail: Covid-19! […] În acele zile, temperatura nu mi-a scăzut niciun moment sub 38 grade Celsius. Luni, pe 2 noiembrie 2020, am chemat salvarea. […] . [În spital] Au fost două săptămâni extrem de grele… Cu temperatura care, zi-noapte, permanent, nu voia să scadă sub 38-39 de grade Celsius, în ciuda tratamentului aplicat. Două săptămâni nu mi-am găsit locul, nici în patul de spital, nici în niciun fel de altfel de poziţie.

În afară de permanenta temperatură, am avut nişte mişcări incontrolabile ale cutiei toracice, nişte spasme incredibile, la fiecare întoarcere în pat, la fiecare coborâre din pat, la fiecare pas făcut. Au fost multe clipe pe care le credeam a-mi fi ultimele… […]

Dacă faceţi o formă severă de Covid-19, dacă sunt locuri disponibile, nu ezitaţi să vă internaţi la secţia Infecţioase a spitalului din Sighetu Marmaţiei! […] Tot personalul, medical sau nemedical, implicat la maxim în alinarea suferinţelor care, credeţi-mă, sunt, de multe ori, foarte greu de suportat. Toţi cei care lucrează acolo, îmbrăcaţi din cap până-n picioare cu necesarul echipament de protecţie. Imaginaţi-vă asistentele, cu mască, vizieră şi mănuşi, căutându-mi venele în care să intre branulele! Puneţi-vă nişte mănuşi medicinale şi încercaţi să desfaceţi leucoplastul care să fixeze branula!Imaginaţi-vă tot personalul secţiei stând îmbrăcat protector în toate orele de serviciu. Lucrând de zor, de la bolnav la bolnav, din salon în salon, zi, noapte, zi, noapte…

Desigur că nu voi uita vreodată implicarea doamnei doctor de la [Boli] Infecţioase, căreia îi datorez salvarea vieţii mele. O persoană extrem de agreabilă, de grijulie, de un profesionalism absolut desăvârşit! Un om pe care l-am văzut bucurându-se sincer pe măsură ce rezultatele analizelor mele arătau calea spre vindecare.
Am acasă, în chirie, un aparat pentru surplus de oxigen. Stau multe ore cu furtunul în nas. Face parte, oxigenarea suplimentară, din necesara schemă de tratament. Refacerea e de durată.

A fost greu… Am avut tot timpul mască de protecţie. M-am spălat pe mâini şi pe faţă aşa cum ni s-a recomandat. Şi totuşi, oricare dintre noi se poate întâlni cu coronavirusul.

Am fost norocos că acum pot scrie aceste rânduri. Urez sănătate tuturor oamenilor. Nimic, dar absolut nimic, nu contează mai mult!″
…………………………………………………………………………………………………….
Acum există vaccin. Avem posibiltatea să-l folosim. E nevoie de solidaritate împotriva coronavirusului care ne-a schimbat viaţa în rău. Dacă ne vaccinăm, puterea lui de răspândire scade. E bine pentru toată lumea, nu?

Scriam în articolul din 2020 că au murit doi buni colegi. Sunt patru acum… Trei dintre ei, ştiu că ar fi putut fi încă mult timp utili învăţământului sighetean. Al patrulea, a fost un neobosit căutător al apropierii interetnice prin cultură şi era clujean.

Cum aş fi putut eu să nu mă vaccinez şi să apar aşa în faţa elevilor? Cum aş putea eu să nu-i apăr pe ei? Sincer, declar aici că dacă ar fi nevoie, m-aş duce la vaccinare ori de câte ori mi s-ar recomanda.

La noi, „Liberté, égalité, fraternité″ are un adaos sumbru: mortalité!

Horia Picu

Joi, 07 octombrie 2021, am avut parte de un concert pur și simplu… sclipitor. Deși efectele valului patru al pandemiei se simt și-n restricțiile impuse la toate tipurile de întruniri, concerte etc la Sala de concerte „Monica Chifor” a Școlii de Muzică și Arte Plastice din Sighet au fost prezenți 120 de spectatori care – la final – au plecat fericiți spre case.

Am așteptat cu nerăbdare revenirea acasă a „prințesei pianului”, Aurelia Vișovan, pentru a ne bucura de muzică superbă… clasică. Aurelia Vișovan n-a venit singură, a venit cu mica, dar spectaculoasa „echipă” din care face parte, formația de muzică de cameră „Transylvanian Piano Trio”, înființată în anul 2018.

Cei trei tineri muzicieni sunt Vlad Răceu (solist al Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare, șef de partidă al Filarmonicii Transilvania din Cluj și lector universitar la Academia de Muzică G.Dima din Cluj, violonist), Octavian Lup (solist concertist, dirijor, lector universitar la Academia de Muzică G.Dima din Cluj și artist instrumentist la Opera Națională București, violoncel) și Aurelia Vișovan (profesor universitar la Universitatea de Muzică din Nürnberg, solistă invitată de către bine-cunoscute instituții muzicale din Europa, printre care Filarmonica din Berlin, pianistă).

Trio-ul se află într-un turneu prin Transilvania iar prima „oprire” a fost fixată la Sighet. Am avut parte – după multe luni de lockdown cultural – de o „mostră” de normalitate live, un concert care ne-a inoculat doza de liniște și încântare pe care o așteptam cu… nerăbdare.

Cei trei tineri frumoși, prietenoși, profesioniști desăvârșiți și – mai ales – pasionați de muzică ne-au oferit un program foarte „relaxant”, optimist, care a cuprins compoziții de Maurice Ravel („Trio pentru pian, vioară și violoncel în la minor”) și Astor Piazzolla (tangourile din seria „Cele patru anotimpuri”). Evident că bisurile „insistente” ne-au prelungit programul/ seara muzicală cu – ce se putea mai adecvat?! – „vindecătorul de suflete” Piotr Ilici Ceaikovski și-ale lui „Emoții de toamnă”, care ne-a oferit un leac… infailibil.

Mulțumim, dragi și minunați muzicieni, mulțumim că nu ne ocoliți și – mai ales – că ne respectați respectând muzica! După seara de joi (07 octombrie 2021) putem să ne declarăm fericiți – chiar dacă temporar – că putem să mai beneficiem din când în când (de data aceasta având și lobby-ul sighetencei Aurelia Vișovan) de evenimente de înaltă ținută artistică. Și, să nu uităm și de aportul unor generoși sponsori (la acest concert s-a implicat Rotary Club Sighet) care contribuie la acest gen de… „întâmplări” culturale.

Sighetenilor care nu au reușit – din diverse motive – să participe la concertul „Transylvanian Piano Trio”, le oferim înregistrarea video a tangoului „Vara” de Astor Piazzolla.

Foto & video & text: Ion Mariș

Vă invităm cu mare drag la evenimentul producatorilor locali „Traista cu Bunătăți” – ZIUA RECOLTEI,

Duminică, 03 octombrie 2021, intervalul orar 11:00 – 18:00, pe platoul Parcului Central Sighetu Marmației, pentru a ne bucura împreună de darurile toamnei.

Toamna aduce cu sine o bogăție de fructe și legume sănătoase, în culori vibrante și arome fără cusur. De la aroma plăcintei cu dovleac până la gustul inconfundabil al mustului proaspăt stors, de la castanele și nucile coapte până la merele ionatane cu gust acrișor, toamna ne răsfață cu gusturi alese. Nu-i așa că mirosul gutuilor fragede asezate pe pervaz îți aduce aminte de copilărie?

Toamna este anotimpul dulcețurilor, al murăturilor și al compoturilor. Poți găti gustos, folosind din belșug legume și fructe proaspete, mici bucurii pe care să le pui deoparte pentru iarnă. Zacusca și bulionul sunt la mare căutare iar vinetele coapte se pun în siguranță la congelator pentru a le savura de sărbători. Să ne bucurăm din plin de tot ceea ce ne oferă natura!

Evenimentul se va desfășura cu respectarea cerințelor actuale.

Sănătate multă și sper ca în „Traista cu bunătăți” să regăsiți aportul de vitamine și sănătate atât de necesare organismului.

Adriana Curmei

Foto: Ion Mariș

Zi de târg în centrul Sighetului la început de secol XX.
Sau, poate, țăranii așteptau la Banca Maramurășană pentru un împrumut? 🙂

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

     Salut, Sighet!

NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.

Imagine din centrul Sighetului din anii Primului Război Mondial, grup de țărani în fața Băncii „Maramureșeana”.

„La 4 ianuarie 1912 se deschide la Sighet „Banca Maramureşeană”, cu un capital de 22.000 coroane, destinat exclusiv împrumuturilor ţărăneşti. Ea s-a înfiinţat la stăruinţele avocatului dr. I. Mariş, dr. T. Doroş şi dr. V. Chindriş şi cu sprijinul material al părintelui Simion Balea din Săpânţa, care s-a angajat să semneze singur atâtea acţiuni câte vor semna împreună toţi ceilalţi intelectuali maramureşeni. După război, „Maramureşeana” şi-a ridicat capitalul la 2 milioane lei, a deschis o filială la Vişeu şi şi-a cumpărat un imobil la Sighet, în interiorul căruia a organizat o brutărie sistematică. În timpul crizei de după conversiune, banca a fost silită să-şi desfiinţeze filiala şi să suspende toate operaţiunile bancare, susţinându-se numai din închirierea localului şi din venitul brutăriei. În 1936 „Maramureşeana” a fuzionat cu Banca Comercială din Sighet, având împreună un capital de 10 milioane lei.” (Alexandru Filipașcu – Istoria Maramureșului, București, 1940)

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva familiei Timea & Christoph Müller.

Nu sunt managerul de city. Nici dvs, doamnă, nici dvs., domnule! Nu suntem îndrituiţi pentru a ocupa un astfel de post, atât de important în organigrama unei primării.

Dar imaginaţia poate zbura liber şi atunci, mergând la pas prin multisecularul Sighet, atenţi pe unde păşim ca să n-o scrântim (glezna, desigur), ne putem juca cu gândul cum am face noi daca-am fi răsplătiţi cu 12.000 lei pe lună pentru munca de constatator – şef al tuturor neregulilor care deranjează ochiul trecătorului sau turistului grăbit să ajungă lângă Cuiul hărţii României, pentru tradiţionala poză de arătat rudelor şi cunoscuţilor.

Eu, dac-aş fi constatator-şef, aş vorbi cu cei care repară clădirea aflată în apropierea cinematografului, le-aş arăta poza facută (apare şi în imaginea de „întâmpinare”) şi i-aş întreba dacă firele alea atârnate îi inspiră la vreun comentariu. Le place, nu le place, aşa trebuie, aşa arată planul şi nu-i voie de schimbat nimic din dezordinea aparentă (?) a cablurilor prin care îmi place să cred că nu mai circulă curent electric.

Aş fi un mai bun patriot decât sunt acum şi aş bate din poartă în poartă, din instituţie în instituţie şi i-aş întreba pe şefi dacă steagurile puse pe clădirile lor au ajuns acolo după ce au trecut prin ceva lupte sfâşietoare, că tare jerpelite sunt… De 1 Decembrie suntem patrioţi! Apoi, avem alte preocupări. Steagurile pot să arate oricum… Nimănui nu-i pasă, toţi au altceva mai bun de făcut decât să-şi ridice capetele. De exemplu, mai bine să se uite pe unde calcă…

M-aş interesa de ce nu se reface odată parcul din zona librăriei „George Coşbuc″. Noi, cetăţenii, posesori ai dreptului suprem de a vota (degeaba…), am vrea să ştim că atacurile şi contraatacurile de la unul la… alta încetează şi că „unde-s doi, puterea creşte″.

Plimbându-mă prin inesteticul oraş, în calitate de om responsabil cu de toate, prea multe sau niciunele (probabil că încă se mai lucrează la fişa postului), imaginându-mi că pentru salariul pe care-l primesc chiar trebuie să fiu eficient, aş face toate demersurile pentru ca centrala termică de lângă Carrefour să fie dărâmată. Aş face-o cu strângere de inimă, gândindu-mă la copacii care cresc, din nou, pe acoperişul ei. Încercarea vegetaţiei de a supravieţui chiar în condiţiile aspre oferite de un acoperiş al unei centrale de mulţi ani dezafectată merită atenţie şi respect. Dar tot aş dărâma inutila construcţie…

Dac-aş fi… Dar nu sunt. Nu sunteţi nici dumneavoastră, cel/ cea care citiţi aceste rânduri.

Dar este cineva care poate. Când?…

Horia Picu

Zi de sărbătoare religioasă – catolică – la Sighet, la început de secol XX, probabil în anii primului război mondial. Ceremonia religioasă se desfășoară pe platoul de la actuala clădire Curtea Veche.

Completările cititorilor sunt binevenite!

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva familiei Timea & Christoph Müller.

În cadrul proiectului ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA, proiect care se va desfăşura pe o perioadă de 12 de luni, la Sighet, Casa Memorială Elie Wiesel a găzduit o primă activitate: atelier de lucru… culinar. S-a vorbit dar s-au și gustat preparate făcute după rețete tradiționale evreiești!

Salut, Sighet!

Foto & video: dr. Sorin Markus

Ilinca Sofia Oros este o fetiță talentată deși are doar… 10 anișori. Este elevă a Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” (învățătoare Alina Ardelean).
De la o vârstă fragedă și-a devoalat talentul și înclinația spre artă. A scris primele poezii în jurul vârstei de 6 ani iar primul roman – pe care l-a prezentat în clasă – ,,Un vultur pierdut” la vârsta de 8 ani. Scrie poezii în care „personajele” sunt colegii de clasă, însoțite de caricaturi, pe care le-a cuprins într-un mic „compendiu”.

La vârsta de 9 ani a început și cursuri de pictură cu dna prof. Ierima Laura, câștigând în cadrul ,,Festivalului Internațional de Arte 2020” Premiul Publicului cu lucrarea ,,Nakhazan”.
În anul 2020 a fost singurul copil (avea 9 ani) acceptat în grupul internațional de tineri pictori „Art Freaks Global People s Choice”‚ cu lucrarea „Iarna în culori de gheață”. Lucrarea Ilincăi a fost inclusă într-o expoziție virtuală internațională, alături de mari artiști plastici internaționali.
Continuă să scrie pooezii și proză publicând pe diverse grupuri literare, printre care și un grup internațional ,,Festival 4 Arts Literary Group”.

În această vară (2021), Ilinca a participat la „Festivalul Internațional de Arte” la secțiunile creație literară (poezie – poezie pentru copii, proză – povestiri pentru copii) obținând Premiul I pentru proză cu lucrarea ,,Joaca-n culori”, Premiul I pentru povestiri pentru copii cu lucrarea ,,Secretul încrederii” și Premiul II la secțiunea poezii pentru copii.
În cadrul secțiunii Arte plastice – pictură lucrarea „Anayamar” a fost distinsă cu Premiul II iar la secțiunea Artă dramatică Ilinca și-a trecut în palmares un onorant Premiu II cu monologul „Fetița răsfățată” (The spoiled little girl).
Interesantă această pasiune integrată pentru artă, literatură și „ploaia” de premii obținute de Ilinca Sofia, care ne duc cu gândul la un viitor spectaculos pentru acest copil.

În imaginea principală (sus) sunt reproduse două picturi ale Ilincăi și, în continuare, vă oferim poemul „Iarna-n culori de gheață”.

Dimineața văd pe fereastră
Flori de gheață
Pictate de o iarnă îndrăzneață.

Am cules câteva
De acolo, de undeva…
Și nu știu unde să le așez.

Cu săniuța,
Fără să mai stea pe gânduri,
Iarna a venit!

Curtea-i înghețată
Toată pictată
În vibrante culori de gheață!

Felicitări, Ilinca și succes pe drumul… Artei!

Salut, Sighet!

Și totuși, Sighetul nu moare! Mai trăiește printr-o…. Floare!

Floarea de Colț a Sighetului a ajuns la ediția a IX – a, are artiști, talente, se reinventează și, mai ales, are public iubitor de muzică bună!

Iar noi vă oferim o înregistrare din prima zi de muzică folk! Cu sigheteanul… Ducu Bertzi!

Foto & Video: dr. Sorin Markus

Salut, Sighet!