Sâmbătă și Duminică, 07 – 08 august 2021, suntem așteptați la a IX-a ediție a Galei Folk „Floare de Colț”, care de anul acesta este… Festival Concurs Național.

Anterior Galei a avut loc o preselecție pentru concursul care își propune promovarea muzicii folk și a tinerelor talente. După preselecția decisă de Juriul Festivalului (format din personalități ale muzicii de gen, personalități culturale și de radio) au rămas în concurs un număr limitat de concurenți. Lista candidaților admiși va fi afișată public, probabil mâine, atât pe site-ul Primăriei Sighetu Marmației, cât și pe pagina Centrului Cultural Sighetu Marmației.

Gala și festivitatea de premiere vor avea loc în cea de-a doua seară, pe 8 august, în cadrul cărora vor fi acordate premii în bani pentru locurile I, II și III, pentru cea mai bună creație și pentru virtuozitate instrumentală, iar premiul de popularitate va fi oferit de Asociația interculturală Ducu Bertzi și va consta într-o valiză, acesta fiind și premiul obținut de îndrăgitul interpret sighetean la debutul său, în anul 1973.

În Parcul „Grădina Morii”, de la ora 18:00, în cele două zile ale Galei, vor evolua – în afara concursului – invitații speciali la această ediție: Mircea Baniciu, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Andrei Păunescu și trupa Totuși, Ocru (AdrianMărgineanu și Ovidiu Pitariu), Adrian Bezna, Cătălin Stepa, Ovidiu Mihăilescu, Nicu Zotta, Kripton (Claudia Serdan și Eugen Mihăescu), Vali Șerban, Marius Matache.

Prezintă spectacolul – gală actorul Adrian Păduraru iar directorul artistic al Festivalului este concitadinul nostru, cantautorul Ducu Bertzi.

Organizatori: Primăria municipiului Sighetu Marmației și Centrul Cultural Sighet.

Salut, Sighet!

Municipiul Sighetu Marmației va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni o expoziție de vehicule fabricate exclusiv în România.
Evenimentul este organizat de Retromobil Club România și se va desfășura duminică 8 august 2021 în intervalul orar 10:30 – 14:00 pe platoul din fața cinematografului Mara sub egida „Fabricat în România”.

Este vorba despre un eveniment cu caracter național, cultural-istoric în cadrul căruia vor fi expuse 50 dintre cele mai frumoase vehicule fabricate în România, atestate vehicul istoric.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere varianta identică recent construită a primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume cu roțile integrate în caroserie, al cărui constructor este inginerul mecanic român Aurel Persu. Originalul se găseşte la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti.

Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice la nivelul municipiului Sighetu Marmației a luat unele măsuri de restricționare a circulației în zonă. Astfel, Duminică 8 august în intervalul orar 09:00 – 14:00 circulația autovehiculelor va fi închisă de la intersecția străzii Basarabiei cu strada Traian, până la intersecția străzii Plevnei cu strada 22 Decembrie 1989.

(Informație preluată de pe site-ul primăriei Sighetu Marmației)

Foto: Ion Mariș

Răspunsurile au fost mereu la noi. De cele mai multe ori le căutăm în jurul nostru, în oameni, în situații sau în scuze și pretexte dar, adevărul este că toată claritatea de care avem nevoie, deja există în interiorul nostru. Auzim adesea diverse persoane spunând „Ceva îmi spunea că…” , „Am simțit să…”, aceștia sunt oamenii care-și ascultă intuiția, care doboară bariera dintre ei și sinele superior, lăsând abundența interioară să-i inspire.
Una dintre cele mai eliberante stări este să nu ne mai impotrivim nouă înșine. Ne scufundăm în motive, încerăm să zburăm împotriva vântului, chiar dacă în tot timpul acesta suntem bântuiți de răspunsul pe care-l căutam oriunde altundeva în afara de noi.

Când am început să scriu, nu-mi găseam cuvintele, nu vedeam frumosul pe care să pot să-l transpun în creație, nu era nimic care să mă impresioneze. Multă, multă bătaie de cap până când să înțeleg că aveam soluția: transparența cu mine însămi. Suntem atât de prinși în a încerca să ne umplem golurile imaginare, să fim compleți, încât nu realizăm că de la bun început așa… eram. Tot ceea ce suntem capabili să percem, o facem prin prisma propriilor emoții, propriei gândiri, propriei intuiții. Inconștient, ne scriem scenariul vieții, proiectând existența pe pământ în funcție de propria viziune. Fiecare mică particulă a acestei lumi este o reflexie a sinelui. Nu numai că universul se exprimă prin prezența noastră, ba chiar reprezentăm întruchiparea sub formă umană a acestuia.
Intuiția îți vorbește când ești vulnerabil, când ești sincer cu tine și permiți haosului interior să existe. Este necesar să înțelegem că e esențial să avem emoții, să le trăim, să fim prezenți cu noi înșine. În momentul în care nu te mai ascunzi de tine, nu fugi de stările care te „vânează”, faci un pas în plus în găsirea răspunsului. Pacea sufletească nu reprezintă motive nelimitate de fericire și liniște ci definește ascultarea, înțelegerea și acceptarea. Dacă reușim să petrecem timp singuri, să nu ne judecăm pentru gândurile care plutesc pin mintea noastră, dacă reușim să lăsăm emoția să se consume de la sine, fiind curioși de direcția în care evoluează și sursa de unde și-a început drumul, răspunsul apare, fiind mai evident ca nicicând.

Trebuie să fim îngăduitori și răbdători cu noi înșine ca și cu un copil mic. Așa, pas cu pas, începem să fim ghidați de abundența interioară, șimțim că forma de „ajutor” pe care o căutăm în jur, deja se află în înteriorul nostru, iar răspunsurile de care avem nevoie, devin semne de circulație în călătoria pe care o trăim.

Giulia ȘOFRON
Clasa a XI-a D
Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet

Știm cu toții că Sighetul – din păcate! – suferă la toate capitolele vieții socio – economice. Ne consolăm – de mult prea mulți ani – cu ideea că performanțele „localizate” la Sighet sunt rarisime și țin de eforturile individuale făcute de familii, sponsori privați, cetățeni pasionați, manageri pe… cont propriu. Instituțiile publice s-au cam  dezobișnuit să se ridice, cu entuziasmul specific profesioniștilor adevărați, la nivelurile pe care orice activitate/ proiect/ competiție o presupune, atunci când simțul datoriei și implicării o cere. Sunt oare prea… pesimist?…
Când putem semnala câte o mare performanță „asociată” Sighetului, simțim că se mai ridică vălul „degradării” de pe imaginea unui oraș care mai continuă să existe datorită unor obiective „izolate”: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Muzeul Satului, Casa – muzeu Elie Wiesel și… vă las să completați dacă am uitat ceva!
Performanțele Sighetului sunt – în general – conectate cu generația tânără, cea care zăbovește destul de puțin în municipiul nostru, înainte de a-și lua definitiv zborul, plecând în căutarea oportunităților firești din alte orașe din țară și din lumea largă.

Azi vom vorbi despre aur, medalii de aur, locuri I, cupe ale învingătorilor, adică despre muncă intensă, antrenament continuu, seriozitate și, din nou, despre tineri, mai precis despre tinere strălucitoare care, cu sclipirea minții, „povestesc” prin/ cu inteligență despre un oraș în care mai există… performanță!
Cele trei grații ale inteligenței, componente ale echipei CSM Sighet, tinerele Bătăgan Ilinca Petra, Hejja Irisz Hanna și CNDV-ista Trifoi Mihaela Ioana (antrenate de „veteranul” Ioan Costiuc) au reușit să câștige trei medalii de aur (și implicit locul I) puse în joc, la categoria 16 ani, de la Campionatul Național de Șah (Clasic, Rapid, Blitz), desfășurat la Iași, în perioada 13 – 20 iulie 2021. Din păcate, din motive obiective, o altă jucătoare talentată din echipa sigheteană, Larisa Covrig, nu a putut participa la acest campionat.

Toate informațiile le-am primit într-o discuție degajată, fără presiune și constrângeri, pe care am avut-o împreună cu dl. Ioan Costiuc și domnișoara Mihaela Trifoi. Am admirat cupele, diplomele, am primit informațiile direct de la sursă, am ascultat și-am identificat… combinația de succes!
Echipa sigheteană a luptat – pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului – cu puternice echipe din țară (Dinamo București, CSS Târgu Mureș, CS SMART Galați) și le-a învins! La toate categoriile (de la 8 ani la 20 de ani) au participat în total 130 echipe din întreaga țară. Fetele noastre – participante la categoria 16 ani – și-au mai adăugat în palmares și câte 10 puncte ELO. În jocul de echipă, Mihaela Trifoi a avut emoții, explicându-mi că „nu este ușor să joci în echipă, e mai puțin confortabil, presiunea este mult mai mare având în vedere că fiecare dintre noi își dorește să nu-și dezamăgească co-echipierele, joc cu o oarecare frică, pentru a obține un rezultat cât mai bun, ca să ajut echipa”.

Cu încrederea că vor urma și alte premii valoroase am „punctat” și eu cu o întrebare despre programul pentru perioada imediat următoare.
Da, e clar, cei care-și doresc performanță nu au timp de vacanță iar pentru Mihaela urmează Concursul Internațional Individual de la Arad (30 iulie – 06 august) și apoi, o provocare mai importantă, Campionatul European Individual Feminin de Senioare ce va avea loc tot la Iași (08 august – 20 august), unde va fi prezentă și Ilinca Petra Bătăgan. Și nu-i doar atât, spre finalul anului, în intervalul 01 – 10 octombrie 2021, va avea loc Superliga Feminină de Senioare.

Mihaela va participa la puternicele competiții internaționale din perioada imediat următoare cu dorința de-a juca cât mai bine, pentru a obține rezultate cât mai bune. „Sunt campionate de pregătire, voi juca în compania unor jucătoare foarte bune, mult mai experimentate și superioare mie, de la care consider că am doar de învățat; acesta este scopul meu principal: să învăț!”
Dl. Costiuc, antrenorul tinerelor, mulțumit de performanțele elevelor sale, mi-a promis că ne vom auzi cât mai curând cu vești și rezultate bune. Nu am de ce să nu-l cred, se pricepe la strategii (șahiste!) așa că aștept următorul „episod” de… aur!

Felicitări tinerei echipe sighetene, succese cât mai strălucitoare în toate „jocurile” pe care le va aborda!

Ion Mariș

Preotul dr. Nicolae Lauruc este un membru important al comunității sighetene, o voce puternică a bisericii dar și un cetățean activ, autor a numeroase cărți cu adânci reverberații duhovnicești.

Recentul volum apărut sub semnătura preotului dr. Nicolae Lauruc, „Articole și studii duhovnicești”, tipărit cu binecuvântarea Î.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, este – după cum sugerează și titlul – împărțit în două secțiuni, „Articole” respectiv „Studii”, apărute în diverse publicații laice și religioase, pe parcursul ultimului sfert de secol.

Înarmat cu o remarcabilă cultură laică dar mai ales cu o cultură religioasă solidă, părintele ne oferă prin intermediul scrierilor sale un grupaj de meditații – sfaturi ce ne poate oferi liniștea („…dreapta credință spre toate este de folos….”) și ne poate aduce împăcarea cu noi înșine. Accesibile și pe înțelesul mirenilor, articolele și studiile cuprinse în volum aduc un plus de lumină pentru cititorii interesați de un parcurs „religios – moral” pe drumul sinuos al vieții. Preotul dr. N. Lauruc este aproape de sufletul credinciosului – cititor, îi oferă un „mini-ghid” care nu-l îndepărtează de problemele zilnice (educație, ecologie etc.), dimpotrivă, îl îndrumă pe calea moralei, pentru a deveni mai mult decât un „sec” specialist, pentru a deveni un OM.

Autorul acestui volum ne îndeamnă – sprijinit de scrierile biblice – să nu ne lăsăm desfigurați de avalanșa „ofertelor” lumii moderne, să încercăm să (ne) revelăm „omul cel tainic al inimii!… să ne detașăm de himerele lumii de azi („bogăția este o molie care roade haina de mătase a virtuții”).

„Credința își are rădăcina tocmai în inima omului”, de aceea, parcurgând volumul preotului dr. Nicolae Lauruc, putem descoperi și înțelege reperele morale care ne pot asigura – prin educație adecvată și meditație creștină – atingerea „stării angelice”. Învățătura ortodoxă pe care părintele Nicolae Lauruc ne-o împărtășeșete – fără ostentație – prin aceste articole și studii este destinată deschiderii inimii și minții potențialilor cititori, se bazează pe o largă și diversificată bibliografie, având un mesaj escatologic dezirabil.

Volumul trebuie citit pentru a înțelege – poate mai mult decât până acum – „rolul” (mai mult sau mai puțin vizibil) pe care un preot poate și trebuie să și-l asume în cadrul unei comunități, recte a comunității sighetene. Cartea este o mână/ punte întinsă cititorilor nu pentru a-i înfricoșa și a-i presa cu un anumit discurs aparent exclusivist, ci pentru a le deschide – cu milostenie – inima și a-i avertiza asupra „pericolului cel mare privind pustiirea umanității” fiind, în acești ani pandemici – după cum spuneam – un mini-ghid pentru… „dezinfectarea sufletelor”.

Multe și consistente realizări spirituale și-n continuare, părinte Nicolae Lauruc!

Ion Mariș

Întâi „se bate toba″, apoi, de la „tam-tam″, sunetul specific instrumentului muzical (a se înţelege în acest caz anunţarea unei activităţi în folosul comunităţii), se ajunge la „fâsss″ (a se înţelege de data aceasta eşecul acţiunii), aşa cum face un balon (fie el şi galben) care se dezumflă.

Munca, începută cu anunţarea pe toate căile a rarisimului eveniment de curăţare a străzii pietonale, a fost făcută de mântuială. Totul poate fi rezumat în două expresii sugestive, de care limba română nu duce lipsă: „tam-tam″ şi „fâsss″.

Se curăţă rigolele de buruieni, se spală apoi strada. Aşa am fost anunţaţi. Şi ne-am bucurat, cetăţeni neputincioşi prinşi între certurile politicienilor şi totodată alegători neinspiraţi ce suntem din patru în patru ani, mereu punând ştampila unde nu trebuie, sătui să tot călcăm în jegul străzii, că cineva poate şi chiar face ceva normal, util.

Face… poze. Pentru album. Nişte flori puse sub pomii suferinzi, imortalizarea de rigoare, că doar orice acţiune trebuie să lase urme de neşters, şi pozele sunt cea mai sigură mărturie a hărniciei, a devotamentului pentru binele oraşului-sat.

Dacă trecem la concret, la ce s-a făcut cu adevărat, nu prea văd motive de a ne lăuda. Rigolele sunt curăţate pe porţiunea spre Primărie. Curăţate, dar şuruburile n-au mai fost puse la loc. Stau şi ele acolo, în aşteptarea unui manager de oraş care să dea ordin unui responsabil – şef de şurubelniţe care, la rândul lui, să dea un ordin scris (parafat şi semnat pe la mai multe birouri) cuiva din subordine, mânuitor abilitat de şurubelniţe pentru şuruburi specifice rigolelor pietonalei sighetene. Mă mir că nu dispar şuruburile alea. Probabil că şi ele, la fel ca trecătorii care trec peste sau printre ele, aşteaptă ca managerul de city să-şi dovedească utilitatea şi priceperea.

Rigolele nefericite sunt spre capătul celălalt al pietonalei, adică mai departe de Primărie. Acolo nu s-a întâmplat nimic. Totul a rămas la fel. Buruienile veşnic suparavieţuitoare pot fi văzute iţindu-se semeţe printre grătare.

Cine nu lucrează, nu greşeşte! Pe porţiunea asta a pietonalei, şuruburile stau neatinse şi nemişcate. Probabil că sunt şi ele inamovibile. Şi nimeni n-ar putea face observaţia că n-au fost repuse la loc.

Poze cu o buruiană printre gratii şi cu şuruburi aşteptând să „vadă″ cine va fi ales manager pentru un oraş în care nu se întâmplă nimic, dar unde este nevoie expresă de el, am făcut eu şi le puteţi vedea şi dumneavoastră.

Aşadar, despre rigolele curăţate (?) se poate face un rezumat: de la tam-tam, la fâsss. Tot la fel se poate spune şi despre aşa-zisa curăţare a străzii pe care se pietoneşte lumea. Strada a fost stropită cu apă, nu spălată. Exact asta face ploaia. Şi pentru ploaie nu-i nevoie de maşinărie, de om plătit pentru manevrarea ei, de aprobare de la Serviciul de udare a străzilor cu apă stătută de ploaie. Iar Serviciul să se bucure de faptul că deasupra lui nu sunt încă prea mulţi şefi. Când vom avea un administrator al oraşului adormit şi cenuşiu, ehhh… atunci vom mai vedea ce va fi…

Închei cu speranţa că şuruburile nu se vor duce de pe pietonală învârtindu-se. Alţii, ar trebui deja s-o facă. Tot învârtindu-se!

Horia PICU

Vineri, 2 iulie 2021, pe platoul din fața Consiliului Județean Maramureș a avut loc festivitatea de premiere a șefilor de promoție – 2021 (clasa a VIII-a și clasa a XII-a), din unitățile de învățământ preuniversitar maramureșean.

Ghidați de logo-ul „Susținem excelența în educație!” un număr de 183 de elevi au fost premiați de către Consiliul Județean Maramureș, care le-a acordat diplome de excelență și premii în bani, în valoare de 545 lei pentru fiecare elev.

Și Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, a avut nucleul eminent – șapte tineri!- de șefi de promoție: Florea Vasile Alexandru, Rareș Petrovan (clasa a VIII – a, diriginte, prof. Amalia Mihu) și Culac Daria, Lazăr Laurențiu, Lihet Cătălin, Opriș Adonis, Treista Georgiana (clasa a XII – a B, diriginte, prof. Loredana Bedeoan).

Felicitări tinerilor CNDV-iști, felicitări profesorilor, diriginților care i-au pregătit!
Succes pe mai departe, pe „culoarul” educației și-al excelenței!

Salut, Sighet!

De când mă știu revenită la Sighet un constant sentiment de inapartenență socială mă urmărește și o profundă contradicție mă încearcă ori de câte ori încerc să definesc acest spațiu extins al Maramureșului. Cu toate acestea trebuie să recunosc că locurile acestea nu numai că mă inspiră însă îmi oferă și cea mai sigură și tihnită experiență de viață, o familiaritate ancestrală pe care cu greu o mai regăsesc recunosc, poate doar în hoinărelile de pe dealuri, la umbra caselor de lemn și în peisajului așezat al căpițelor de fân. Dimensiunea socială îmi crează însă un profund disconfort, cu toată înțelegerea de care poate da dovadă un un om care iubește filosofia.

În una dintre recentele mele lecturi, Sandu Frunză – Philosophical Counciling and Communication (adică consiliere filosofică și comunicare) am întâlnit termenul de barbarism tehnologic în contextul în care Sandu Frunză, care este filosof și practician în consiliere filosofică, ne propune filosofia ca o soluție pentru eliberarea noastră de diverse forme de barbarism inclusiv cel tehnologic. Acest fapt a declanșat o dilemă față de care încă încerc să conturez o poziție în cel mai sensibil mod cu putință, purtând mereu o grijă celor printre care trăiesc și eu.

Sighetul este încă un oraș liber. Etichetele de orice tip și-au dizolvat valoarea și orașul acesta este liber să-și poarte autenticitatea la cel mai înalt grad. Între magazinul de baticuri și sumne vintage la expoziția pro Rusia de pe bulevardul central (asta ca să numesc doar câteva vârfuri), Sighetul rămâne o sursă constantă de inspirație. Personaje de toate tipurile ne propun spre mirare viața lor, cu o dezinvoltură dezarmantă.

În această realitate mă lovesc din ce în ce mai des de unul dintre cele mai fascinante fenomene locale de interacțiune: surprize la domiciliu – Maramureș (de fiecare dată această completare – Maramureș, mă trimite cu gândul la ceva direcții administrative sau silvice din Maramureș). Oricum, un domn văzut mereu din spate, cu o dicție care trădează o profundă inteligență lingvistică, invocând când un tu când un dumăta, le face surprize unor maramureșeni. Sociologi, antropologi, istorici, etnografi și chiar filosofi ar putea dezbate îndelung acest fenomen în toată complexitatea lui deși el durează preț de o melodie, după care se recită teatral un mesaj, ce uneori pare cel al unui ultim drum. Nu e de mirare de ce, de cele mai multe ori momentul care trebuie să lumineze și să însenineze o zi specială, se transformă într-o experiență aproape dramatică, în care fie oamenii sunt paralizați de această expunere, fie plâng în hohote răpuși de sensibilitatea și atenția celor care vor să le arate nu numai cât de mult îi prețuiesc dar să vadă și ceilalți acest lucru, primind astfel validarea definitivă a gestului lor.

Minoritarii așteaptă în gura dimineții îngroziți (sau nu) că poate azi va fi ziua în care și ei vor avea parte de asemenea surprize și, bazați pe multitudinea exemplelor deja vizualizate și șeruite, se pregătesc mereu: preșuri persane, curate, la intrare, dacă se poate două, cel mai ponosit protejându-l pe cel bun, perdele pentru muște și țânțari, că e vară, bluze nepătate de la uleiul chiftelelor, cățelul ori închis ori tăcut, geamurile șterse, șlapii de la chinez sau de la oșancă de bună calitate, curtea măturată, florile inviorate și nu în ultimul rând așteptarea activată a melodiei primite. Această melodie e foarte importantă. O dată pentru că e generatoarea unor valuri de emoție și apoi pentru că, în funcție de această melodie, ceilalți vor ști din ce categorie faci parte: cântec aniversar în tonuri maneliste pentru cei cărora le place viața, bănățene pentru melomani sofisticați, moroșenești pentru cei tradiționaliști, stilul rock sau piese din repertoriul clasic pentru cei emancipați deja.

Apoi se conturează tipologiile: prima (că-s și eu un fel de feministă) e moroșanca stăpână pe ea și pe viața ei – nu se emoționează, nu plânge, schimbă două vorbe, poate mai face și o glumă și primește florile, tortul și melodia cu toată încrederea că toate acestea i se cuvin; matuși împăcate cu viața invocă ferirea de Dumnezeu pentru așa momente; familii adorabile de moșulici ce-și țin soațele încă de mână primesc politicoși, în tandem, moda vremii; unguroaice tunse scurt și rujate regulamentar chicotesc cu prietenele venite la un lichior; familiști cu mulți musafiri sunt pregătiți cu telefoane scumpe pentru imortalizarea momentului și nu în ultimul rând năcăjiți, bătuți de soartă cărora viața asta nedreaptă le oferă un dram de atenție care-i copleșește, înmărmurindu-i. Aniversații trebuie să stea țepeni, până când camera este redirecționată de pe burta lor pe chipul confuz, să țină flori și un tort frumos în mână. Uneori se cere ajutorul altor membri ai familiei pentru că unii mai primesc baloane, cutii cu diverse atenții, ursuleți din flori de săpun, seturi de pahare cu sticle pline de horincă sau șampanii scumpe de la sofisticatele rude din occident și toate trebuie cuprinse de un singur cadru.

Cu toate că este ceva deosebit de nobil în toate aceste încercări, cumva reprezentarea lor în acest spațiu devenit barbar pe alocuri, cel al tehnologiei, le face să-și piardă din sensibilitate, din forță și esență astfel încât pentru unii dintre noi să nu fie decât un spectacol trist, chiar dureros, pe alocuri patetic, al confuziei și deznădejdii acestor oameni surprinși în intimitatea lor cu prețul șubrezirii uneori a ultimei lor fărâme de demnitate.

Mă întreb dacă acest concept comercial până la urmă, are la bază ceva studii care să demonstreze rezultatele constructive ale unui asemenea exerciuțiu care fără îndoială (re)prezintă una dintre cele mai reale radiografii a societății maramureșene contemporane.

Surprize, surprize?

Alina MARINCEAN

P. S. Am primit și eu surprize la domiciliu și nu o dată, însă erau de alt fel și n-aș schimba cu nimic în lume emoția și bucuria acelui moment ferit de consumul maselor. Folosesc acest prilej să le mulțumesc colegilor mei de la clubul de box pentru surprize și familiei Iuga care le pune în scenă cu o deosebită sensibilitate și candoare.

Hédi FRIED,  psiholog și scriitor, supraviețuitoare a Holocaustului, s-a născut la 15 iunie 1924 în Sighet (în familia Smuck, întreprinzători locali), fiind cea mai mare dintre cele două surori ale familiei.

În luna mai a anului 1944 Hédi Fried a fost deportată, împreună cu familia sa și cu alți evrei din Sighet, de către autoritățile maghiare din nord-vestul Transilvaniei, în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Părinții și rudele ei au murit acolo. A fost transferată apoi în lagărul de muncă forțată de la Bergen-Belsen, de unde a fost eliberată în aprilie 1945 și, cu ajutorul Crucii Roșii, s-a stabilit în Suedia, unde a ajuns în iulie 1945. În iunie 1948 se căsătorește cu Michael Fried, un supraviețuitor și el al Holocaustului – tot din Sighet – și au trei copii.

În iunie 1957 își ia licența (BA) în Psihologie și Pedagogie la Universitatea din Stockholm.
Hédi Fried a lucrat în Suedia ca psiholog și a participat la „educarea tinerelor generații, promovând toleranța și înțelegerea între oameni”.

A publicat cinci cărți cu conținut autobiografic, care au fost traduse în peste 20 de limbi. Patru cărți au fost traduse în limba română: Frânturi dintr-o viață. Drumul la și de la Auschwitz (publicată în limba suedeză în anul 1992), Întoarcere la viață (publicată în lb. suedeză în anul 1995), A treia viață (publicată în lb. suedeză în anul 2002), Pendulul Vieții – Fragmente, experientțe, reflecții – Date istorice și îndrumător pentru profesori (publicată în lb. suedeză în anul 2003).
Frågor jag fått om Förintelsen (2017, Suedia) – „Întrebări pe care le-am primit despre Holocaust” n-a fost încă tradusă în limba română.

Hédi Fried a fost distinsă cu medalia Illis Cvorum (1998) și a fost numită Europeanul Anului în 1999 iar în anul 2000 a primit Natur & Kulturs Kulturpris, un premiu cultural pentru opera ei literară.

În 2015 a fost distinsă cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în 2016 cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, clasa I, iar în anul 2018 a fost numită Eroul Anului, printr-un vot exprimat de cititorii revistei Magazin M.
În decembrie 2017 i s-a acordat Premiul Olof Palme pentru „eforturile neobosite de apărare a egalității în drepturi a tuturor oamenilor, precum și pentru munca de o viață de a face cunoscute atrocitățile produse de nazism și rasism, violență și prejudecăți”.

Hédi Fried a efectuat două vizite la Sighet, în anii 2010 și 2011 (consemnate la vremea respectivă de regretatul jurnalist Ioan J. Popescu). În luna mai 2011 a fost invitata de onoare a Clubului Rotary Sighet, unde i s-a înmânat o Diplomă de Excelență pentru activitatea excepțională în slujba păcii și a toleranței.

La mulți ani cu multă sănătate, Doamnă Hédi Fried!!!

Ion Mariș
Rotary Club Sighet

În 9 iunie a.c., mai marii judeţului au împărţit peste 26 milioane de lei localităţilor. Fiecare sat, comună sau oraș a fost premiat sau „pedepsit”, în funcţie de orientarea politică a primarului. Dacă primarul e al PSD-ului, localitatea a primit bani puţini, dacă primarul e al PNL-ului sau face parte din partidele care au pierdut alegerile parlamentare dar, reunite, cotrocenesc destinul României, punguliţa judeţeană a fost mai darnică. Semnificativ mai darnică. Astfel a fost pedepsit electoratul că n-a votat cum trebuie.

Sighetu Marmaţiei are primar PSD, deci necorespunzător (după standardele CJMM) şi a primit 311.000 lei. Mai mulţi bani decât Sighetul au primit 48 de localităţi. Sursa de informare mi-a fost: https://ziarmm.ro/bani-de-la-cj-pentru-primariile-din-maramures-cat-a-primit-fiecare-localitate/. Toate acestea au populaţii mai mici sau chiar mult mai mici (de exemplu Băseşti în 2011 avea 1452 de locuitori, Coaş avea, tot în 2011, 1402 locuitori) decât are Sighetul, dar partidul ştie ce face. „Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră″- era un slogan în vremea maximei prietenii româno – sovietice. Acum, se pedepsesc primarii PSD, iar prin ei, localităţi unde alegerile au fost câştigate de cine nu trebuie (după gândirea partidului).

Bani mai mulţi au primit 29 de localităţi (cu primari PNL): Oraș BAIA SPRIE – 625.000 lei, Oraș CAVNIC – 545.000, BOGDAN VODĂ – 493.000 lei. BĂIUŢ – 417.000 lei, BĂSEŞTI – 433.000 lei, BISTRA – 495.000 lei , Oraș TÂRGU LĂPUŞ – 655.000 lei, Oraș TĂUŢII-MĂGHERĂUŞ – 615.000 lei, Oraș VIŞEU DE SUS – 715.000 lei, BUDEŞTI – 472.000 lei, COPALNIC-MĂNĂŞTUR – 565.000 lei, COROIENI – 475.000 lei, DESEŞTI – 425.000 lei, DUMBRĂVIŢA – 525.000 lei, GIULEŞTI – 541.000 lei, GROŞI – 497.000 lei, GROŞII ŢIBLEŞULUI – 419.000 lei, LĂPUŞ – 498.000 lei, MIREŞU MARE – 509.000 lei, PETROVA – 415.000 lei, ROZAVLEA – 549.000 lei, RUSCOVA – 535.000 lei, ROZAVLEA – 549.000 lei, RUSCOVA – 535.000 lei, ŞIŞEŞTI – 515.000 lei, STRÂMTURA – 595.000 lei, VIŞEU DE JOS – 521.000 lei, ŞIŞEŞTI – 515.000 lei, STRÂMTURA – 595.000 lei.

Tot mai mulţi bani decât Sighetu Marmaţiei au primit alte 19 localităţi, cu primari PSD, USR, PMP, independenţi sau reprezentanţi ai minorităţilor maghiară şi ucraineană. Mai exact: Oraș BORŞA – 451.000 lei, Oraș ŞOMCUTA MARE – 323.000 lei, Oraș ULMENI – 505.000 lei , CĂLINEŞTI – 446.000 lei, CERNEŞTI – 435.000 lei, CICÂRLĂU – 503.000 lei, COAŞ – 347.000 lei (1402 locuitori in 2011), FĂRCAŞA – 800.000 lei, GÂRDANI – 389.000 lei LEORDINA – 415.000 lei, OCNA ŞUGATAG – 347.000 lei, POIENILE DE SUB MUNTE – 525.000 lei RONA DE SUS – 415.000 lei, RECEA – 398.000 lei, REMETEA CHIOARULUI – 353.000 lei, RONA DE SUS – 415.000 lei, SĂLSIG – 343.000 lei, SĂPÂNŢA – 507.000 lei, SARASĂU – 359.000 lei.

Bani mai puţini decât Sighetul au primit 32 de localităţi. Desigur, întâmplător (sau… nu?), 27 dintre acestea au primari PSD! Nu vreau să plictisesc cititorii cu numele localităţilor. O informare exactă oferă ziarmm.ro.

Sunt două concluzii pe care le supun atenţiei sighetenilor: 1. Finanţarea localităţilor maramureşene depinde esenţial de orientarea politică a primarilor. DE CE???; 2. Sunt 48 de localităţi care au primit mai mulţi bani decât cei daţi cu zgârcenie Sighetului. Nu cumva faptul acesta este din cauza lipsei proiectelor de dezvoltare locală? Pentru ce să dea Consiliul Judeţean bani? Nu cumva vinovaţii ar trebui căutaţi și pe la Primăria din Sighetu Marmaţiei?…

Horia Picu