Domnule viceprimar, am scris un articol care a făcut ceva „valuri” pe facebook. Am încercat să (mă) lămuresc dacă nu cumva bordurile din centrul oraşului sunt prea jos puse. Aş fi vrut să pot citi o documentaţie, să văd un plan, un desen, ceva care să alunge orice temere. Pe internet, mai exact pe pagina oficială de internet a Primăriei n-am găsit.

Profit acum de faptul că putem dialoga şi vă pun câteva întrebări. Fiţi sigur că răspunsurile dumneavoastră vor fi citite cu atenţie de sigheteni, care-şi doresc un oraş mai frumos, mai curat, mai renumit, mai căutat, mai apreciat şi dat ca exemplu de eficienţă a conducerii locale.

Să începem.

1. E undeva pe https://www.primaria-sighet.ro/ro o documentaţie pe care sigheteanul s-o poată citi referitoare la noua faţă a centrului localităţii ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Acum nu este, dar la momentul potrivit, după demararea și finalizarea procedurilor necesare și legale, se va publica.

2. Dacă informaţiile care ne interesează apar pe alt site, spuneţi-ne care este.

Răspunsul domnului viceprimar:
Nu, nu apar pe alt site.

3. Nu credeţi că acţiunile de amploare pe care le face Primăria ar trebui cunoscute de sigheteni prin comunicate clare, în care să fie aduse la cunoştinţa publicului cheltuielile, firmele care fac lucrarea, termene, sarcinile realizatorului după încheierea lucrării (reparaţii) ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Despre aceste acțiuni s-a vorbit deja public și în mass-media locală și însuși domnul primar a ieșit în fața cetățenilor cu comunicate. La rândul meu și eu în unele cazuri. Informațiile necesare și care oricum sunt publice, sunt aduse la cunoștința cetățenilor. Într-adevăr, căile de comunicare, mai ales pe rețelele de socializare, nu fac ca aceste informații să ajungă în timp util la toată lumea.

4. Care este rolul purtătorului de cuvânt ? Ca viceprimar, presupun că aţi avut posibilitatea să vă formaţi o opinie.

Răspunsul domnului viceprimar:
Sarcinile purtătorului de cuvânt sunt trasate de domnul primar.

5. În legătură cu transparenţa decizională (Primăria hotărăşte, dar sighetenii trebuie să ştie ce s-a hotărât, pentru că aici trăiesc, aici vor să le fie bine!), la articolul scris de mine cineva a postat, în comentarii, informaţia pe care o citez: „Din datele publice disponibile pe e-licitatie.ro, contractul de execuție a fost atribuit prin cumpărare directă, nu prin licitație. Valoarea achiziției este de 897.424 lei fără TVA. Pentru lucrări, plafonul legal până la care se poate folosi cumpărarea directă este de 900.400 lei fără TVA. Prin urmare, achiziția este cu 2.976 lei sub plafonul de la care ar fi fost necesară o procedură competitivă. Furnizorul avea bordurile listate în SEAP, iar autoritatea publică le-a cumpărat direct de acolo. Valoarea s-a oprit la 2.976 lei sub plafonul de la care achiziția ar fi trebuit deschisă competiției. O precizie rară. Aproape inginerească”.
Puteţi confirma dacă informaţiile de mai sus sunt corecte ?

Răspunsul domnului viceprimar:
Aceste informații sunt publice. Persoana care se referă la ele, le-a colectat din spațiul public. Da, sunt corecte. Totul s-a făcut conform legislației în vigoare. Dar referitor la o parte din acest comentariu, zic eu că poate fi una tendențioasă.

6. Vă rog, domnule viceprimar, să ne explicaţi cum va arăta centrul oraşului după modernizare. Cum vor arăta trotuarele, de la Lukoil până la… (nu stiu unde… se ajunge până la Biblioteca Municipală, sau… până unde?) Pe trotuar va fi turnat asfalt, sau se vor pune dale? Dacă se vor pune dale, vor fi la fel de „rezistente” ca cele puse cu ani în urmă şi care probabil se macină doar dacă ne uităm la ele (nu neapărat urât!)?

Răspunsul domnului viceprimar:
Procesul de reabilitare a centrului doar acum a început. Având în vedere că porțiunile de drum ce traversează centrul orașului sunt drumuri naționale, acest proces de reabilitare se face în parteneriat cu CNAIR-ul (Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere). Asta înseamnă că reabilitarea părții carosabile va fi executată de CNAIR. A fost necesar ca Primăria să intervină la schimbarea bordurilor, pentru ca la momentul turnării noului covor asfaltic noile borduri să fie puse deja la locul lor. Se vor ridica gurile de scurgeri și vor fi suplimentate. În afară de asta, toate conductele pluviale ale clădirilor centrale, vor fi legate la rețeaua de canalizare. În prima fază a lucrărilor se va face porțiunea de la benzinăria Lukoil, până la Pompieri. Pe trotuar vor fi puse dale. Este mai estetic, mai elegant, se pretează mai bine în centru decât un trotuar asfaltat. Și din punct de vedere practic e o soluție mai bună, deoarece după o intervenție posibilă și necesară, aceste dale/ plăci, pot fi reașezate. Legat de aspect și formă, rămâne ca arhitectul șef al orașului să se pronunțe. Astea vor fi toate lucrări de reparații. Lucrările de investiții pentru reabilitarea parcului central și a întregului centru necesită a documentație serioasă. După elaborarea acestui proces trebuie să se identifice și sursa necesară de finanțare. 

7. Mulţi sigheteni se întreabă (şi eu mă număr printre ei) de ce nu se transformă Sighetul într-un oraş istoric cu adevărat. Sunt atâtea personaltăţi care s-au născut şi/sau au lucrat aici… Oraşul ar trebui să fie plin cu plăci comemorative pe clădiri, clădirile să fie refăcute. Se are în vedere ceva în acest sens / Ceva proiecte? E complicat? E imposibil?

Răspunsul domnului viceprimar:
Nu e deloc imposibil, dar e mai complicat din punct de vedere legislativ, administrativ și financiar. Slavă Domnului în curând vom avea un nou PUZ (Plan Urbanistic Zonal) pe zona centrală a orașului și nu numai. În acest PUZ sunt stabilite toate regulile referitor la înfățișarea urbanistică a zonei (arhitectură, publicitate, etc). Centrul orașului este un întreg ansamblu de monumente istorice. Procesul de reabilitare a clădirilor istorice trebuie să respecte legislația în vigoare. Asta înseamnă că reabilitarea/ restaurarea unei clădiri poate fi făcută doar în condițiile legii, respectând Legea monumentelor istorice. Asta presupune să ai și mulți bani, deoarece proiectele sunt foarte costisitoare și pe lângă asta trebuie să ai din nou mulți bani pentru lucrările necesare de reabilitare. Toate aceste reguli/ aspecte se referă și la proprietarii privați. Menționez asta, pentru că nu toate clădirile sunt în proprietatea primăriei/ statului. Administrația publică locală are cea mai bună intenție de a rezolva problemele de acest gen, dar din moment ce nu dispune de bugetul necesar, e foarte greu. Ne străduim să identificăm sursele necesare de finanțare, dar nu e ușor deloc. De exemplu clădirea casei coloniale/ casei pălărierului/ casa poloneză se află deja în curs de reabilitare. Banii vin mai greu, dar nu ne dăm bătuți. Având în vedere că ani în șir nu s-a prea făcut nimic din acest punct de vedere, nu e ușor să le faci pe toate. Dar direcția în care am pornit e una destul de bună. Avem nevoie de consecvență și seriozitate. Eu unul mă voi strădui ca lucrurile să se mai îmbunătățească. 

8. Cum arată Sighetul acum, privit cu ochi de viceprimar responsabil (se vede asta, lumea deja vă percepe ca cel care vrea), comparativ cu Sighetul cetăţeanului Orosz Krisztofer, care până mai ieri nu era implicat politic? E greu, e… cu obstacole drumul pe care mergeţi?

Răspunsul domnului viceprimar:
Viceprimarul vede ce vede și cetățeanul Orosz Krisztofer. Vede că Sighetul are nevoie de infrastructură rutieră bună, de spații și zone verzi aspectuoase, îngrijite, de clădiri reabilitate, de civilizație, de programe culturale, de siguranță, etc. Viceprimarul își dorește ce își dorește și cetățeanul. Ca toate astea să nu fie doar un vis, ci să devină realitate. Doar că viceprimarul cunoaște deja situația administrației așa cum e ea, cu bune și cu rele. Vede atitudinea cetățenilor, fie ea bună, sau rea. Vede unde, ce și cum ar trebui făcut. Și aici am ajuns și la obstacole. Da, sunt multe și diferite obstacole, ceea ce îngreunează multe procese. Lista acestor obstacole e una destul de lungă. Întrebarea sună mereu în felul următor: cum depășim, sau ocolim aceste obstacole? Uneori găsești soluții, iar în alte situații nu, pentru că unele lucruri nu depind doar de tine, sau de administrația locală. 

9. Trebuie să remarc aici ceva ce vede toată lumea. Buna colaborare cu domnul primar. Nu ştiu ce discuţii aveţi „între patru ochi”, dar în public mergeţi la evenimente împreună, faceţi poze împreună. Până acum, n-a fost aşa… Ce pregătiţi – împreună – pentru prosperitatea locuitorilor, pentru înfrumuseţarea oraşului? Prosperitatea o văd realizată prin locuri de muncă noi, de pe urma cărora şi banii Primăriei ar fi mai mulţi şi necesari pentru tot felul de schimbări în bine ale Sighetului.

Răspunsul domnului viceprimar:
Și în privat, sau între patru ochi ne înțelegem foarte bine. Asta contează mult. Avem multe planuri, avem multe idei, chiar și comune. În ceea ce privește locurile de muncă, sunt foarte bine venite. În caz de nevoie și în funcție de posibilități, mereu se acordă sprijinul necesar oricărei persoane, oricărui investitor pentru a crea locuri de muncă. Este un aspect ce se leagă mult de factorii macro-economici. Sperăm ca pe viitor să ne bucurăm de firme noi în acest oraș, firme care oferă o bună posibilitate, mai ales generațiilor tinere. Legat de înfrumusețarea orașului, pot să vă spun că avem în plan luarea unor decizii, care vor duce la realizarea lor.    În momentul de față e cam prematur să vin cu amănunte. 

10. De estetica oraşului se ocupă cineva? În alt articol scriam şi despre indicatoarele stradale. Sunt şterse, abia se mai vede ce scrie. Cred că şi pe case, pe blocuri, ar trebui puse nişte plăci ca să ştie omul unde se află, pe ce stradă, cam la ce număr. Nu sunt lucruri greu de înfăptuit, dar trebuie făcute. Când? Gardurile vii cresc în voie… Nimeni nu le tunde. Sau sunt tunse foarte rar. Rămâne aşa estetica, sau se vor lua măsuri?

Răspunsul domnului viceprimar:
Desigur că se vor lua măsurile necesare. Urmează să se clarifice unele aspecte, după care putem acționa. Aici ar fi foarte bine ca să găsim înțelegere și în rândul cetățenilor. Încă ducem lipsă de multe asociații de proprietari. Cele existente, nu funcționează cum trebuie. Ar trebui să punem toți osul la contribuție. Cele șase blocuri reabilitate din cartierul Independenței și Cuza Vodă sunt un exemplu de bună practică datorită bunei colaborări cu asociația de proprietari. În urma acestori reabilitări, s-a îmbunătățit și aspectul urban al unei mici părți din oraș. Sper să nu ne oprim aici.

11. Aveţi cunoştinţă de amenzi date – şi încasate! – pentru cei care fac mizerie prin oraş? Există camere de supraveghere. De ce le aveţi? La ce vă folosesc? Evident că nu dumneavoastră personal, aici mă refer la Primărie, la Poliţie.

Răspunsul domnului viceprimar:
Sincer, nu am informații referitoare la numărul amenzilor date. Dar știu că se practică și această metodă. Camere sunt și sunt foarte de folos. În caz de nevoie se prelucrează informațiile colectate prin acest sistem. Ducem lipsă de multe camere, dar se pare că în viitorul apropiat se vor mai instala și altele, foarte performante. 

12. Are Sighetul o personalitate care la Baia Mare se bucură de tot respectul. Vorbesc aici de pictorul Hollosy Simon, născut în 2 feb. 1857 la Sighetu Marmaţiei. Pe când o stradă (centrală!) din Sighet va purta numele lui ? Pe când se va găsi un loc mai favorabil statuii pictorului?

Răspunsul domnului viceprimar:
Hollósy Simon se bucură și la Sighet de respect. Nu degeaba are o statuie deja, statuie la care an de an este comemorat marele pictor. Această statuie va fi relocată, după ce vom reuși să reabilităm centrul istoric. Se va lua în calcul și denumirea unei străzi.

Desigur că în timpul mandatului dumneavoastră la Primărie vor apărea şi alte probleme despre care sighetenii trebuie să ştie. Dacă veţi avea timp, vă propun să ne mai întâlnim online cu întrebări care cer răspunsuri clare şi sincere, exact aşa cum au fost cele la care aţi răspuns acum.

                                                                        Horia Picu

Printre cei 17 intelectuali maramureșeni, semnatari ai Apelului-manifest din 11 noiembrie 1918 – care a constituit primul mare pas pentru Unirea Maramureșului cu Țara – se afla și numele tânărului învățător sighetean Gheorghe Nemeth. Și însuși faptul acesta ar putea constitui un certificat de calitate umană al purtătorului acestui nume, dacă avem în vedere că el figurează alături de numele câtorva dintre cei mai importanți fruntași români maramureșeni ai vremii precum: notarul comitatului, Ioan Balea, protopopul Simion Balea, inițiatorul Apelului, avocații Dr. Grigore Bota, Dr. Titu Doroș și Dr. Iosif Pop, Ioan și Florentin Bilțiu-Dăncuș și alții. Dar rolul lui Gheorghe Nemeth nu s-a oprit la acel moment, ci abia a început.

Născut în 1890 la Craidorolț, în comitatul vecin al Sătmarului, ca fiu al învățătorului de acolo, Gheorghe Nemeth, din nu știm ce motive, a urmat cursurile Școlii pedagogice maghiare din Sighet, în care s-au pregătit mulți tineri români din Maramureș și comitatatele vecine și în cadrul căreia exista și o catedră de limba română. A absolvit în 1909, ca șef de promoție și, pentru că fusese găzduit în timpul studiilor și la Convictul (internatul) Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș și fusese remarcat de vicarul Tit Bud, acesta l-a oprit după absolvire, numindu-l la Școala confesională română (greco – catolică) din curtea Bisericii, înființată de el cu câțiva ani înainte. Aici tânărul învățător, avea asigurată și locuința și hrana și, fiind dotat cu o voce deosebit de frumoasă, putea să îndeplinească și sarcina de cântăreț în biserică și de conducător al corului acesteia. A stat acolo ani buni, chiar și după ce s-a căsătorit și a avut copii.

La școală avea elevi pentru toate cele patru clase primare, dar aplica metodele cele mai avansate ale marilor pedagogi Herbart și Pestalozzi, obținea mereu rezultate foarte bune, iar la biserică era la fel de apreciat și prețuit. Într-una din vizitele sale făcute în anii aceia la Sighet, Nicolae Iorga a asistat și la o liturghie oficiată de Tit Bud și, ascultând vocea cântărețului din strană, a fost atât de impresionat, încât a consemnat acest lucru în volumul „Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal și Banat” (vol. II., pg. 71.)

Când avea timp liber, îi pregătea pe preoții mai tineri fără nici o plată și fără deosebire de confesiunea căreia îi aparțineau. Peste ani, preotul ortodox Miron Codrea Nuțu, cu puțină școală teologică, a menționat în însemnările sale că cel care l-a învățat fără nici o plată cântările liturgice, a fost învățătorul Gheorghe Nemeth din Sighet.

În 1923, după moartea tatălui său, delegații ale românilor din Craidorolț au tot venit la Sighet și au insistat pe lângă el să-și ceară transferul în comuna natală, promițându-i tot felul de avantaje. Până la urmă a cedat, și-a luat familia și s-a dus. În cei câțiva ani munciți la școala de acolo, în timpul liber a organizat un cor mixt de 100 de persoane, cu care a câștigat concursul pe județ, o fanfară, formații de dansuri populare și de teatru de amatori, făcând același lucru și pentru maghiarii și evreii din comună. La școală a organizat, din proprie inițiativă, un atelier de mecanică și unul de tâmplărie, datorită cărora o parte dintre elevii săi s-au putut orienta de foarte timpuriu spre o meserie.

Crescându-i proprii copii și punându-se problema școlarizării lor, dar, foarte probabil, și din alte motive, s-a hotărât să se întoarcă la Sighet și a muncit în cadrul Inspectoratului județean al învățământului până la pensionare. Firește, a continuat să activeze și în viața cultural-artistică, pregătind și dirijând corul comunității ucrainiene din oraș și corul meseriașilor.

În 1946 s-a pensionat și cei din Craidorolț au venit iar după el. Era încă în plină putere. S-a dus și a fost profesor de matematică la gimnaziu și același neobosit animator cultural. În 1955 s-a întors definiv la Sighet, unde și-a petrecut ultimii 25 de ani ai vieții. A murit în anul 1981 și cel care i-a scris atunci un necrolog a fost Ion Berinde, un alt dascăl de vocație din cei ani. Din necrologul acela, rămas în manuscris, am preluat și noi o serie de informații.

De la prima soție, româncă, decedată în floarea vârstei, a avut doi băieți, iar de la a doua, de naționalitate maghiară, o fiică pe nume Ghizela, care i-a moștenit întrutotul pasiunea pentru muzică; lângă el cântând la pianul familiei și-a început micuța Ghizi inițierea. A făcut și studii de artă dramatică și canto clasic la Budapesta, fără să le finalizeze însă din pricina războiului. Din 1953 până la pensionare a predat canto la Școala populară de artă din Sighet. I-au fost elevi, printre mulți alții, Viorel Costin și cunoscuții soliști ai Operei maghiare din Cluj: Szeibert Ștefan și Molnar Ioan. Decenii la rând însă, doamna Ghizela, căsătorită Gonțoiu, a fost prezentă în formațiile muzicale și în nenumărate spectacole, cu romanțe și arii dintre cele mai frumoase, muzica fiind principala sa hrană sufletească, dar neavând urmași n-a mai avut cui să lase moștenire marea sa pasiune*.

Urmași ai învățătorului Gheorghe Nemeth există și în prezent: o nepoată, născută și trăitoare în Sighet, profesoara Mara Nemeth**, căsătorită Calfa, are un fiu stabilit peste Ocean, și care, la rândul său, are doi fii născuți acolo. Asta ca să încercăm să înțelegem/ acceptăm mai ușor că noțiunea de patriotism și de naționalitate este/ devine una foarte complexă și complicată în zilele noastre. Pentru unii – chiar o povară.

* Vezi și Ioan Ardeleanu-Pruncu, „140 de ani de învățământ artistic …”, Sighetul Marmației, 2006, p. 70.

** Unele informații și fotografii sunt de la doamna Mara Calfa. Mulțumim!

Ioan Ardeleanu – Pruncu

Numai la Sighet
*
– …Nu, astăzi nu iau lapte.
– Nu v-am îmbd’iat pe dumneavoastră… Când cumpărați, știu că veniți expres.
*
– Tiszteletem! – salută un tînăr seniorul de vis-a-vis (a szomszéd).
– Egészséget! – răspunde acesta.
*
„Nu ține mâncarea aia în soare, că s-a bozăi!”
*
„Auzi tu: Opera Română! Și o pus-o în mijlocul străzii. Opera! Rușine!”

Media
*
Despre drona căzută în Maramureș: „are circa la 3 m”.
*
RR Actualități însuși promovează de „Noaptea Muzeelor” „Muzeul Memorialul durerii” din Sighet….
*
Radio Budapest, dimineața: „Hello, mindenkinek!”
*
RR Actualități, „Poiana lui Johan”. Un reportaj exceptional despre „Vinarium”. Atât că intervievatul a spus de vreo 6 ori „și inclusiv”, liber.
*
RR Actualități, joi, ora 5 d.m. „Vremea nu se răcește prea mult la acest început de sfârșit de săptămână.”

*
„ …(Jucătorul) cade prea ușor în careu, dar Fluieran îl ignoră.”

*
RG., despre zgură: „…Pe iarbă mingea alunecă mai bine. Te consumă iarba.”

*
„Argentinianca Solana are o lovitură de dreapta extrem de virulentă.”

Despre Berni & comp.

Japonezii au criticat caracterul prea manifest, inconceptibil „și immoral” al gestului fetelor noastre de a urca pe masa de tenis dupa victoria asupra Franței. Le amintesc, pre limba lor: Yin conține mereu și o sămânță de Yang. În cazul fetelor noastre, mai multe…

Neprețuitele

Am văzut filmulețul cu Danaida lui Brâncuși și Nicole Kidman. Acum se vestește că lucrarea a fost vândută la al 2-lea preț din lume pt. o sculptură (107 milioane dolari). Sunt sigur că a contat și filmulețul respectiv. Dar mai ales misteriosul model…

Indesc.

Luna-n negrul cer – / om înălțându-și fruntea / tot mai teșită.

                                                          Marin Slujeru

Foto: I. Mariș

2. Venalitatea și ipocrizia politicilor actuale

Inițial mă gândeam să dedic politicilor medievale și moderne un capitol distinct. Dar am renunțat la această intenție, amintindu-mi că în articolul Greii lumii stau la pândă în politica bolundă din 21-22 septembrie 2025 m-am referit pe scurt, adică atât cât să-i stârnesc pe cititorii interesați și scormonitori, la dârzenia utopistului englez Thomas Morus, la Principele lui Niccolò Macchiavelli, la Thomas Hobbes și ideea lui în legătură cu contractul social încheiat între cetățeni și stat, nu în ultimul rând la avansatele idei ale iluminiștilor și enciclopediștilor francezi, în principal la cele ale lui Montesquieu (separarea celor trei puteri ale statului), idei „pe baza cărora s-a elaborat Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, document care a contribuit consistent la edificarea statului modern francez și a constituit o esențială sursă de inspirație pentru alte documente politice, inclusiv pentru cel al Organizației Națiunilor Unite (ONU)”.

Prin urmare, zic eu, există rampa conceptuală de lansare spre haosul politicilor actuale. Însă nu mai înainte de-a reaminti opinia deloc măgulitoare a premierului britanic Winston Churchill despre democrație („Cea mai proastă formă de guvernare, exceptând toate celelalte care au mai fost încercate din când în când; dar dați-mi alta mai bună și voi crede în ea”), respectiv de-a sublinia că politica actuală nu este numai venală și ipocrită, trăsături pe care le voi evidenția în continuare…

Și iată un prim paradox al influenței politicilor ante și postdecembriste asupra locuitorilor mioritici. Deși românii de 50 de ani și peste această vârstă au simțit din plin (biologic și psiho-mental) devastatoarele „binefaceri” ale triadei frică-foame-frig din epoca bolșevico-ceaușistă, îngrijorător de mulți dintre ei declară în sondajele de opinie că regretă vechiul regim (cică tot omul pe-atunci avea asigurat de partidul-stat un loc de muncă, deci era condamnat la nelibertate și la înfricoșătoarea siguranță a zilei de mâine) și că Nicolae Ceaușescu a fost un cârmuitor mai bun ca cei postdecembriști. Acest „mai bun” este extrem de vag și neconcludent, căci găzduiește o droaie de sensuri/ atribute, pe care în taină i le refuzau până și cei mai devotați (a se citi slugarnici și nedemni) colaboratori: mai uman, mai înțelept, mai cult, mai priceput, mai cumpătat, mai patriot, mai drept, mai iubit ș.a.m.d.

Câți dintre nostalgicii de azi credeau în acele vremuri inumane că pelticul și rudimentarul dictator (la început de unul singur, apoi împreună cu nociva lui consoartă) era „un geniu al Carpaților” și „cel mai iubit fiu al poporului”?! Sunt gata să recunosc că era un bun patriot. Dar patriotismul lui avea un un foarte șubred fundament: șiretenie în loc de inteligență, ambiție în loc de cultură, megalomanie în locul modestiei și cumpătării. Și mai surprinzător este faptul că mulți tineri, netrăitori în acele vremuri de coșmar, însă profund distorsionați de părinți necugetați și/ sau de frustrați anacronici, regretă acel trecut infernal, deși ar cam fi timpul să înțeleagă și să prețuiască temerara ieșire din el, nu numai în urma înțelegerii politice de la Malta dintre George Bush senior, președintele Statelor Unite, și Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice, ci și prin tributul în sânge a mii de români tineri și mai în vârstă.

Înclin să cred că această neghioabă încredere a unor români în regimul ceaușist se explică satisfăcător prin paternalismul de inspirație și influență muscălească. Da, căci dintotdeauna muscalii au avut nevoie de tătucul țar și de mămuca țarină (Ivan cel Groaznic, Petru I, Ecaterina a II-a etc.), pe urmă de atrocele țar roșu (V.I. Lenin, I.V. Stalin, Nikita Hrușciov, Leonid Brejnev ș.a.), iar astăzi de țarul postsovietic și cu dezastruoase ambiții imperialiste (Vladimir Putin).

La rândul lor, înaintașii noștri au cunoscut pilduitorul paternalism voievodal din vremurile de glorie ale principatelor (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul), care – fără a dispărea cu totul – se repliază în inimile oprimaților din nevolnica perioadă fanariotă, pentru a putea să se afirme din nou și cu tărie în momentele de vârf ale românismului popular și național: răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, mișcarea lui Tudor Vladimirescu, revoluțiile pașoptiste, Unirea din 1859 și rodnica domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, regalitatea, Războiul de Independență din 1877-1878, Marea Unire din 1918, cele două războaie mondiale.

Sub amenințările comisarilor staliniști, după al doilea război mondial (mai exact până la retragerea diviziilor muscălești în anul 1958), paternalismul românilor bolșevizați cu incalificabilul consimțământ al anglo-americanilor, devine o catastrofală copie a celui moscovit, prin etatizarea mijloacelor de producție, cooperativizarea forțată a agriculturii, decimarea intelectualității interbelice și transformarea locuitorilor de la sate și orașe într-o docilă turmă înfricoșată și îndoctrinată, cică strâns unită în jurul partidului-stat și al liderului acestuia (Gheorghe Gheorghiu-Dej până în martie 1965, apoi Nicolae Ceaușescu până la asasinarea lui în decembrie 1989).

Astăzi, lichelele „suveraniste” afișează la modul sfidător un foarte periculos paternalism (a se citi obediență antiromânească) față de criminalul Putin, care merge în cazul auriștilor și a altor netrebnici (șoșocii, putiniștii, filorușii imbecili și agresivi) până la fascism, legionarism, xenofobie și trădarea țării.

De pildă, la începutul lunii mai 2026 și la comanda Partidului Social Democrat (PSD), toți acești „suveraniști” și luptători cu vorba împotriva sistemului pesedist, au susținut moțiunea de cenzură (mai exact de centură) împotriva Guvernului Ilie Bolojan, care a fost debarcat cu 281 de voturi. Mă rog, moțiunile de cenzură reprezintă dreptul democratic al opoziției, atunci când motivele invocate de ea sunt îndreptățite și când momentul este judicios ales, astfel încât să nu  aducă prejudicii statului și cetățenilor prin consecințe: instabilitate politică, inflație, scumpiri etc. Adică exact haosul politic creat de coaliția sistem-antisistem, dacă la nefastele urmări economico-financiare (deprecierea leului în raport cu euro, lanțul scumpirilor) se mai adaugă importanța continuării negocierilor cu UE, așa încât să nu pierdem miliardele de euro promise pentru PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență) și pentru Safe (Programul de Înarmare), deoarece guvernele anterioare, îndeosebi prăpăstiosul Guvern Ciolacu, au îndeplinit doar în mică parte jaloanele stabilite.

Dar pesediștii, în frunte cu necalificatul Sorin Grindeanu, doreau atât de aprig să-l mătrășească pe Ilie Bolojan, cel care tocmai se pregătea să le taie din privilegii și să desființeze mafia din Energie, încât nu le-a păsat nici că se înhăitează  (ei proeuropenii de fațadă) cu extremiștii și nici că n-au o strategie de continuare a guvernării, taman în aceste vremuri foarte complicate pe plan internațional (războiul din Ucraina, atacul americano-israelian asupra Iranului și gravele probleme din strâmtoarea Ormuz cu transportul a circa o cincime din petrolul mondial).

De fapt, idioata triadă Sorin Grindeanu-Volguța Vasilescu-Claudiu (Olguțu) Manda miza pe îndepărtarea lui Ilie Bolojan din fruntea Partidului Liberal de către grupul puciștilor pesedizați (Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Rareș Bogdan ș.a), după care șubreda coaliție PSD-PNL-AUR-UDMR-minorități, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să continue guvernarea cu un premier de teapa lui C. Predoiu, chipurile agreat de Nicușor Dan și de pesediști.

Atâta doar că puciul a eșuat, I. Bolojan a rămas premier interimar, deci cu atribuții restrânse, până la desemnarea noului premier, pesediștii nici nu concep să guverneze cu auriștii și ceilalți suveraniști de haram (de fapt ei vor să scoată castanele din focul guvernării ipocrito-preferențiale cu mâinile altora), iar coaliția PNL-USR a anunțat că nu va sprijini un guvern PSD minoritar sau condus de un tehnocrat, toate aceste orgolii și tergiversări împingând țara într-un păgubos haos politico-economic.

Cireașa de pe detestabilul tort al „suveraniștilor” (ăla înfățișând Groenlanda râvnită de Trump și tăiat în mod slugarnic-demonstrativ de ultrașul G. Simion în Statele Unite) a fost pusă de Ziua Independenței României, totodată a constituirii Uniunii Europene, zi în care zgomotoasa europarlamentară Diana Șoșoacă a rupt drapelul organizației, de la care încasează lunar (leafă plus cheltuieli) mult peste zece mii de euro!

În ceea ce privește sforăriile și uriașele prostii din politica internațională, lesne se constată că inconsecventul Donald Trump s-a împotmolit în conflictul cu Iranul mai ceva ca predecesorii lui în Vietnam și Afganistan, că oribilul Adolf Putin (așa este „alintat” pe platformele  sociale) urmează să-și frângă gâtul cu nesfârșitul război din Ucraina și că amândoi au ajuns să ciugulească firimituri din palma lui Xi Jinping.

                                                               George  PETROVAI

Foto: reproducere după lucrarea „Inocență sacrificată” (acrilic și colaj pe pânză), autor Ioan Pop Prilog.

1. Concepții politice avansate în Antichitate

Fiind politica o activitate eminamente umană, Aristotel a fost primul gânditor care a botezat omul homo politikon (animal politic). Astfel animalul social a fost ridicat (sic!) la rangul de animal politic, capabil adică să cârmuiască o cetate, un stat și un popor, ulterior un regat sau un imperiu, iar în vremurile noastre nu numai o națiune, ci chiar un conglomerat de națiuni, precum organizațiile suprastatale Uniunea Europeană (UE) și NATO.

Întrucât cârmuitorii tribali și ai uniunilor de triburi aveau drept de viață și de moarte asupra supușilor, lucru care s-a perpetuat până în zilele noastre prin așa numitele amnistii și grațieri (regale, prezidențiale etc.) de pedeapsa rămasă, ba chiar de pedeapsa cu moartea, iată de ce – în urmă cu mii de ani – au fost elaborate coduri de legi, întru reglementarea vieții sociale, limitarea abuzurilor celor puternici și apărarea celor vulnerabili: Codul lui Hammurabi în Babilon (primul de acest gen), Codul lui Manu în India, „Cilindrul” regelui persan Cirus al II-lea (supranumit „cel Mare”) ș.a.m.d.

La rândul lor, cetățile-state din Grecia antică (Atena, Sparta etc.) n-au cunoscut numai tirania sau aristocrația ca forme oligarhice și abuzive de guvernământ, ci – îndeosebi Atena – și democrația, prin reformele lui Solon, Clistene și Pericle, ultimul conducând statul atenian în perioada (de aur) 443-429 î.e.n. Cu tot caracterul ei limitat (se baza pe munca sclavilor, care erau excluși din viața politică), democrația ateniană (drepturi egale pentru toți cetățenii, funcții publice retribuite și ocupate prin tragere la sorți) stă la baza celei moderne, o democrație adaptată vremurilor prin parlamentarism, vot universal și principiul lui Montesquieu de separare a celor trei puteri (legislativă, executivă, judecătorească) din stat.

Însă, cum toate formele de guvernământ își au limitele lor și, mai devreme sau mai târziu, generează derapaje, au ajuns nu doar să nemulțumească tot mai mulți oameni, ci chiar să fie aspru criticate de cele mai înaintate conștiințe ale timpului (ex. filosofii), care cereau înlocuirea lor cu altele, considerate mult mai performante. De pildă, marele gânditor Platon, profesorul lui Aristotel, pleda stăruitor pentru conducerea comunităților de către filosofi, proiect pe care neoplatonicul Plotin n-a izbutit să-l concretizeze pe la mijlocul secolului al III-lea e.n. în mult dorita cetate Platonopolis, unde „locuitorii ei urmau să trăiască după legile lui Platon”, deși – ne înștiințează Porphirios în lucrarea Viața lui Plotin (Editura Polirom, Iași, 1998) – celebrul părinte al henologiei (știința Unului) „se bucura de mare trecere pe lângă împăratul Gallienus și soția acestuia, Salonina, care îl prețuiau nespus”.

La rândul lui, Epictet (sclavul eliberat) afirmă următoarele despre legi în Manualul său (BPT, Editura Minerva, București, 1977): „După cum medicii sunt izbăvitorii celor bolnavi, tot așa sunt legile pentru cei năpăstuiți”; „Cele mai adevărate legi sunt cele mai drepte”; „Omul înțelept să cedeze întotdeauna în fața legii, a conducătorului, a unuia mai înțelept decât el”; „Cele petrecute în afară de legi sunt ca și cum nu s-ar întâmpla”.

Prin uluitorul sincronism cultural al acelor vremuri, din opusculul lui Max Kaltenmark, intitulat Filozofia chineză (Editura Humanitas, București, 1995), aflăm că gânditorul antic chinez Mo Zi (aprox. 479-381 î.e.n.), întemeietorul moismului și marele rival al confucianismului, era adeptul iubirii universale, susținând că până și iubirea față de semeni va fi condiționată de profitul ce-l poate obține de pe urma ei: „Cel ce-și iubește aproapele va fi neaparat iubit, cel ce face servicii aproapelui va fi neaparat răsplătit, iar cel ce urăște va fi urât și cel ce face rău, de rău va avea parte”. Promovând demofilia (dragostea de popor) ca formă de cârmuire statală și de colaborare între state, Mo Zi face două precizări foarte avansate pentru epoca sa, temă de casă pentru „democrații” zilelor noastre:
1) Condamnă cu hotărâre orice război de agresiune (toate conflictele și războaiele, ne asigură el, la fel ca tensiunile și neînțelegerile dintre indivizi, sunt generate de absența iubirii!), arătând că „pagubele sunt de fiecare dată mult mai mari ca avantajele obținute de pe urma unei victorii militare”;
2) Deoarece podoabele și lucrurile somptuoase duc la scăderea nivelului de trai al celor mulți, după mărirea impozitelor și corvezilor de către stat și aristocrați, marele gânditor daoist susține cu tărie că „iubirea universală trebuie completată cu virtuți”, precum cumpătarea, economia și renunțarea la lux. Dar, exagerând în susținerea acestei idei rezonabile, ne atenționează Max Kaltenmark, Mo Zi „ajunge să condamne toate artele frumoase, îndeosebi muzica cea mult apreciată de confucianiști”…

Și iată recomandarea care-l apropie pe Mo Zi surprinzător de mult de concepția platoniciană: Regele să fie ales dintre cei mai virtuoși cetățeni, apoi să fie ajutat de înțelepți!

                                                 George  PETROVAI

Foto: reproducere după lucrarea „Persistența memoriei” de Salvador Dali.

Centrul Cultural Sighetu Marmației organizează joi, 28 mai 2026, de la ora 18.00, cea de-a doua ediție a Festivalului, Concurs Național de Interpretare Vocală „Cântecul Neamului”. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Sighetu Marmației, din Piața Libertății nr. 24A, în fosta Casă a Armatei.

Publicul va putea urmări Gala Laureaților, dar și recitaluri susținute de interpreți de muzică populară apreciați. Pe scenă vor urca Paul Marincaș, Ileana Matus, Marius Iusco, Alexandra Șofron Rus și Traian Frâncu.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Mara, din cadrul Centrului Cultural Sighet, sub conducerea dirijorului Mihai Chiș.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Sighetu Marmației, împreună cu Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației. Coordonarea artistică este asigurată de Școala de Artă „Gheorghe Chivu”, prin șeful de serviciu, prof. Ioan Dunca. Managerul Centrului Cultural Sighetu Marmației este prof. Matus Ileana.

Festivalul face parte din seria manifestărilor dedicate aniversării a 700 de ani de atestare documentară a municipiului Sighetu Marmației.

Salut, Sighet!

La Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”din Sighet a început sâmbătă, 23 mai 2026, după ora 14:00, în prezența unui public preocupat și interesat de lumea satului tradițional „prezentă” în exponate, meșteșuri practicate live dar și în folclorul care a răsunat pe ulițele muzeului… „Noaptea Muzeelor”!

În continuare puteți viziona un scurt VIDEO cu meșterul Ion Berindea care confecționează… dranițe:

Foto & Video: Sorin Markus

5 muzee îi așteaptă pe sigheteni dar și pe turiști să descopere… expoziții spectaculoase, ateliere interactive, demonstrații tradiționale, filme, trasee tematice, lansări de carte și alte activități pregătite special pentru sâmbătă, 23 mai 2026.

Ce puteți vizita?

• Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” ▶ 14:00 – 22:00
• Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” ▶ 17:00 – 00:00
• Muzeul de Istorie-Arheologie ▶ 17:00 – 00:00
• Muzeul de Științele Naturii ▶ 17:00 – 00:00
• Casa Memorială Elie Wiesel ▶ 17:00 – 00:00

Vă așteaptă multe experiențe… pregătite ca să impresioneze vizitatorii!

Intrare este liberă, dar pentru cei care doresc să susțină activitatea muzeului, se pot face donații!

Salut, Sighet!

Semnalăm o nouă apariție la Editura Valea Verde din Sighet, volumul de poeme – „Slovele Insulei”, autor – Pablo Romaniuc  (editor – Ion Mariș, lector de carte – Iulia-Dora Mariș, tipar – Aska Grafika Sighet).
Coperta I reproduce o lucrare a sculptorului sighetean Ion Bledea.
Volumul a fost publicat cu sprijinul sponsorilor Alexandru Marina și Marian Nicolae Traista.

Volumul este dedicat Sighetului („Insula”) și aniversării celor 700 de ani de atestare documentară (14 mai 1326).

* * *

PABLO ROMANIUC
■ Membru al Cenaclului de Luni (1975-1979).
■ Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1990).
■ Membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina (1994).
■ Scriitor român, poet, romancier, ziarist, traducător, cercetător-folclorist, muzician, care scrie în limba ucraineană și în limba română.
■ Corespondent-redactor al mai multor reviste de cultură din România, Ucraina, Polonia, Slovacia, SUA, Canada.
■ Urmărit politic de Securitate din 1977-1989(92). I s-au întocmit două dosare de urmărire, 161 de pagini. Dosar/ volumul 1„ROHNEAN”/29581, Nr. I 966003/ i şi dosar/ volumul 2, Nr. 966003 / 2495/ „ROMAN”/F.I. 29581/29 NOE 89/1315273, CNSAS Bucureşti.

Salut, Sighet!

Joi, 21 mai 2026, de praznicul Înălțării Domnului, când se cinstește și Ziua Eroilor, Parohia Ortodoxă Ucraineană invită pasionații de istorie să descopere o pagină din trecutul Sighetului.

La ora 17:00 va avea loc o rugăciune de pomenire pentru cei care sunt înmormântați în Cimitirul Eroilor și Victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, iar de la ora 17:30 vor fi susținute scurte prezentări, în capela cimitirului, de către Teofil Ivanciuc, prof. Marius Voinaghi, prof. Maria Lauruc, preot vicar Marius N. Lauruc.

Salut, Sighet!