Despre prietenul meu Alexandru Ozunu, prietenul de o viață, colegul meu de bancă de la Sighet, timp de 12 ani, aș putea scrie cel puțin un roman. Un roman ar putea fi dedicat perioadei noastre adolescentine, aș putea povesti – spre exemplu – despre acțiunile noastre “inadecvate” prin care ne-am “expus” în vremea comunismului. Nu voi uita niciodată surprinderea spectatorilor la un eveniment cultural școlar prin anul 1975, când noi doi, în tandem, elevi fiind în clasa a VIII – a la Școala Generală nr. 2 am recitat “Doina” de Mihai Eminescu, poezie interzisă de orânduirea comunistă. Am fost încurajați să facem acest “gest” de către profesorul Nuțu Roșca, cel care ne îndruma cenaclul literar pe care-l înființasem în acei ani.
Aș mai putea povesti multe alte întâmplări speciale din acei ani, dar, voi trece la… “actorul” principal, Alexandru (Sandu) Ozunu. Ne-am îndreptat spre ținte diferite după ce am absolvit Liceul Dragoș Vodă: eu, student la Cluj, Sandu la București. Am păstrat mereu legătura, l-am vizitat în studenție la București și, mai târziu ne-am revăzut din când în când la Sighet. Eu am revenit la Sighet, Sandu doar s-a apropiat de casă, mai întâi la Turda, apoi la Cluj.
Azi, Alexandru Ozunu, colegul meu de bancă de la Sighet, este decanul Facultății de Mediu din cadrul Universității Babeș Bolyai, este profesor universitar, conducător de doctorate. Are o activitate prestigioasă atât în țară cât și peste hotare, numeroase cărți publicate și este, printre altele, profesor asociat la University of Free State (Africa de Sud).
Am stat la povești cu Sandu, câteva ore, recent la Sighet și am încercat să surprind câteva detalii – puține :)) – din activitatea lui profesională.
Ion Mariș (IM): Sandule, Alexandrule… mai este Sighetul pentru tine centrul Europei?
Alexandru Ozunu (AO): Sighetul este pe linia unde se termină pământul și începe cerul. Unora le place să spună unde se agață harta. Deci este un punct central în Europa, cel puțin pentru sigheteni!
IM: Ce ți-a rămas din amintirile noastre sighetene?
AO: De la primii pași locuind pe strada închisorii, azi Memorialul Victimelor Comunismului, la tot ce înseamnă cel puțin un sfert de viață. Și mai ales visurile, când tot timpul zburam și multe s-au împlinit.
IM: Care sunt profesorii din etapa sigheteană pe care îi consideri cu adevărat modele?
AO: Cred că trebuie să încep cu învățătoarea noastră, doamna Maria Man, să trec la prima dirigintă, profesoara de matematică Zsuzsi Takacs, al doilea diriginte în liceu domnul Alexandru Mărculescu, apoi doamna Adriana Motogna. Aici se impune un tablou de profesori creionat pe formarea noastră: Petrică Grigor, Nuțu Roșca, Andras Csaba, Lucia Mergheș, Ion Șuteu, Ștefan Motogna, Nicu Iuga.
IM: Oare Sighetul tinereții noastre a fost un oraș (prea)… pașnic, (prea)… liniștit?
AO: Nu, categoric! Amintirile sunt atât de vii și colorate și acum, încât nu pot fi așezate în alt loc decât în zbuciumatul Sighet al tinereții noastre.
IM: Și totuși, destul de rar pe la Sighet. De ce?
AO: Fizic rar, dar cu inima des.
IM: Stăm aici comod, la povești, la fostul restaurant – hotel Marmația unde ne mai opream pe vremuri și “resuscităm” amintiri. Ce-ți vine rapid în minte…
AO: Dealul Solovan cu bucuriile excursiilor săptămânale pe care le făceam și drumețiile din școala generală când am marcat cu diriginta noastră traseul, cred, până la Agriș?!
IM: Ești decanul Facultății de Mediu din cadrul UBB Cluj. Cum a fost drumul tău până aici?
AO: Plin de muncă. Destinația parcă a fost stabilită cândva, cumva. De fapt, poziția de decan oglindește strădania acestor ani. Niciodată nu am avut ca țintă poziția de decan. A apărut într-un context la un moment dat. Și am încercat să fac mai mult bine decât am făcut până atunci pentru comunitatea noastră academică. Sunt membru fondator al acestei facultăți. Am inițiat și dezvoltat școala de ingineria mediului la UBB (2000) și, ceea ce este deosebit de important, școala de managementul dezastrelor. În acest context, la început, cercetările mele au fost centrate pe dezastrele tehnologice chimice (începând din anul 1998). Apoi, primul program de masterat de evaluarea riscului și securitate a mediului (2004). Specializările de ingineria mediului se deosebesc de alte programe din țară din același domeniu, prin caracterul aplicativ direct în evaluarea riscurilor antropice și tehnologice. Managementul situațiilor de urgență este o prioritate în curricula noastră de specialitate. Facultatea a fost autorizată în anul 2002 ca primă facultate din țară care cuprinde cele două domenii de Știința Mediului și Ingineria Mediului. Avem toate programele de licență, masterat și doctorat acreditate. Este o realizare pentru o perioadă relativ scurtă.
IM: Detaliază-ne, te rog, esența, coordonatele profesiei tale de specialist în… dezastre.
AO: Am început cu răspunsul anterior. Un specialist în dezastre trebuie să aibă o pregătire multidisciplinară, interdisciplinară și transversală între domeniile de specialitate. El trebuie să înțeleagă tabloul întreg: pregătire, prevenire, răspuns și întoarcere la situația normală. Pregătire de la disciplinele naturale, fundamentale, la cele de domeniu și specialitate. De la înțelegerea impactului asupra mediului până la realizarea unor hărți cu efecte potențiale în condițiile unor scenarii credebile, rezonabile. Prevenire prin formularea unor planuri de răspuns la urgențe și testarea lor. Răspunsul necesită cunoștințe temeinice de lucru în teren în condiții de risc. Revenire la normalitate, coordonarea unor activități care să înlăture consecințele nedorite. Este o profesie provocatoare care necesită multă responsabilitate.
IM: Cât de vizibil – în lume – este învățământul superior clujean?
AO: UBB este în acest moment cea mai mare universitate din țară, o universitate de patru stele. Ocupă cele mai bune locuri dintre universitățile românești în clasificările internaționale. O analiză corectă se face însă pe domenii și programe. Învățământul clujean este complex și are o paletă tradițională deosebită în acest context.
IM: Ai făcut foarte multe deplasări în diferite țări din lumea largă. Cum ai fost perceput tu, intelectual român, de către persoanele pe care le-ai întâlnit?
AO: Am călătorit aproape pe toate continentele la universități de prestigiu. Am studiat la începutul carierei profesionale aproape 2 ani în Germania. Fac parte din multe societăți profesionale internaționale. Sentimentul pe care îl am este pozitiv, de respect și bine. Sunt, așa cum ai spus la început, asociat la o universitate de prestigiu de pe alt continent.
IM: Știu că ai organizat, nu cu mult timp în urmă, o mare întâlnire internațională pe tema dezastrelor, la Cluj. Te rog să detaliezi, pentru cititorii noștri.
AO: Este un proiect pe care l-am ințiat în anul 2000 – Conferința internațională de legislație de mediu, ingineria siguranței și managementul dezastrelor ELSEDIMA. În perioada 17-19 mai a.c. am organizat ediția a XII-a. Am avut peste 250 de participanți din 28 de țări, din America de Nord, Europa, Asia, Africa și Australia. A fost un eveniment deosebit. Urmează să apară două numere speciale în jurnale de prestigiu internaționale cu factor mare de impact.
IM: Marea majoritate a tinerilor pleacă sau doresc să plece din țară. Are România viitor?
AO: Fără îndoială! România este o țară frumoasă cu oameni buni, talentați și muncitori.
Deviem un pic discuția de la subiectele “majore”, privim spre Solovanul copilăriei și adolescenței noastre și ne reamintim cu drag de ieșirile naturalistice și culturale de altădată, de la sfârșit de săptămână, mai luăm câte o înghițitură de cafea dar, revenim la întrebările și răspunsurile “serioase” și abordăm subiectele din viața universitarului împlinit, a omului care se identifică azi, cu performanța în educație.
IM: Cum se (mai) împacă ingineria cu… poezia?
AO: Așa cum se împacă ambele cu un loc comun – viața reală. Cred în poezia care prezintă realitate obiectivă. Ceea ce face și ingineria. Ingineria își are sursele principale de informație în natură. Și principalele modele fizico-matematice sunt construite din realitate înconjurătoare. Poezia, pentru mine, așează aceste lucruri prin viziune și înțelegerea poetului la fel cum face omul de știință și inginerie.
IM: Unde căutăm/găsim… sensul vieții?
AO: În natura înconjurătoare exterioră și interioară.
IM: Cum putem evita dezastrele… personale?:))
AO: Evitându-le pe acelea ale comunității în care ne aflăm.
IM: Există ceva ce ai făcut și n-ai făcut… bine?
AO: Sensul vieții mele este de a face din bine mai mult bine, dintr-un om bun, unul mai bun.
IM: Spune-mi două, trei aspecte pe care le consideri importante/atractive pentru imaginea Sighetului.
AO: Tradiția – locurile și oamenii să o păstreze și să o aducă în timpul nostru.
IM: Globalizarea vieții (va) aduce bunăstare și democrație mai… durabile?
AO: Nu cred în globalizarea vieții. Globalizarea (geopolitică, economică) este o realitate a… viitorului. Depinde cum se va realiza și cum va funcționa.
IM: Ce proiecte interesante ai “în vizor”, pentru perioada următoare, pe termen mediu?
AO: O carte de poezie, câteva cărți de specialitate pentru prevenirea dezastrelor, o specializare nouă de inginer dezastre, editia a XIII -a a conferinței ELSEDIMA, finalizarea proiectelor de doctorat ale studenților mei (peste 10), consolidarea Institului de cercetări pentru sustenabilitate și managementul dezastrelor ISUMADECIP, înființat în 2016 printr-un proiect major de dezvoltare a infrastructurii de cercetare pe care l-am coordonat.
IM: Mulțumesc pentru interviu, multă forță în idei și-n muncă și sper să ai cât mai mulți studenți sigheteni la facultatea voastră! Și să ne vedem mai des, aici la Sighet și/sau la Cluj!
AO: Cu drag – aștept prieteni sigheteni la Cluj și voi veni la Sighet cu gândul dintr-un vers al fratelui meu “chiar dacă seceta îmi subțiază trupul, rămâne albia ca un semn neîndoielnic al existenței mele”. Mulțumesc, prietene drag, pentru marea bucurie generată de această conversație!
Ion MARIȘ
