Cine-i… Gruia? Este Gruia Pop, sighetean și și-a descoperit pasiunea pentru manipulare foto din anul 2012. Aprofundează editările și studiază continuu ca să ne convingă de frumusețea foto – manipulării. În mod sigur a convins în recenta expoziție vernisată duminică, 18 martie 2018, la Pensiunea Flamingo, că se poate implementa orice pasiune cu efecte… palpabile.

Partenerii alături de care a organizat expoziția, au fost foarte receptivi la ideile autorului, la viziunea lui foto – tehnicistă cu referire la organizarea unui astfel de eveniment. Sprijin direct l-a primit de la ONG-urile Maramărul, Asociația Szmisz și Besteam (Liviu Mihnea).

Pe Gruia îl inspiră… “oamenii, trăirile, emoțiile, sentimentele, întâmplările…” și-și dorește
“alte ieșiri din mediul on line, concretizate prin eventuale expoziții, și în alte orașe, peste tot unde voi fi invitat. Cred că publicul românesc, are nevoie de astfel de evadări din mediul on line, astfel – altfel de expoziții de manipulare foto; e un mod ideal de a socializa și comunica.”

Salut, Sighet!

Foto: Gruia Photomanipulation

Filmare video: Sorin Markus

Pianista Aurelia Vișovan a trecut cu brio de primele două etape eliminatorii și a ajuns între cei mai buni zece pianiști de la concursul din Japonia (Takamatsu).

Miercuri, 21 martie 2018, are loc ultima etapă înaintea finalei. Să-i ținem pumnii talentatei noastre sighetence pentru a accede în finală, unde vor evolua cei mai buni cinci pianiști. Oricum performanța Aureliei Vișovan este excepțională: clasarea între primii zece pianiști după o competiție în care s-a confruntat cu alți 39 de muzicieni foarte talentați!

Succes, Aurelia! Sighetul se mândrește cu tine!

„Salut, Sighet!”

Până la cartea lui Kathryn Erskine, „Pasăre cântătoare”, credeam că am o soră mai mică, uneori enervantă, alteori amuzantă. Îmi era greu să concurez cu o soră care face totul așa cum trebuie. Eu eram cel diferit, neînțeles. Apoi am descoperit relația dintre Caitlin și Devon, soră și frate, atât de diferiți și totuși atât de apropiați. Devon e un copil normal, cu visuri și aspirații. Caitlin are sindromul Asperger: pentru ea, lucrurile sunt albe sau negre, iar culorile aduc confuzie. Devon este o busolă în viața ei, e cel care o înțelege și interpretează lumea, gesturile, mimica, expresiile celor din jur așa încât ele să aibă un înțeles pentru Caitlin. Când Devon e împușcat și dispare pentru totdeauna, Caitlin învață să se orienteze în lumea asta singură. La început împlușează totul. În viziunea ei, împlușarea încețoșează formele și culorile așa încât să devină neclare și calde în loc de ascuțite și reci. Împlușarea e bună pentru lucrurile pe care nu vrea să le vadă, dar nu merge prea bine cu lucrurile cu care trebuie să se descurce. Iar Caitlin vrea să se descurce, să meargă mai departe, atât pentru ea cât și pentru tatăl ei, rămas încremenit după cele două pierderi, a soției și apoi a fiului. Pentru a-și putea continua drumul, Caitlin trebuie să ajungă la împăcare cu ea, cu lumea, cu destinul frânt al fratelui ei, cu Dumnezeu care i l-a luat pe Devon acolo sus ca să o facă pe ea mai puternică, în stare să realizeze ceva bun și trainic și frumos.

Așadar, cum poate rămâne vie prezența lui Devon în viața lor? Împlinindu-i țelul, ducând la bun sfârșit proiectul lui, acela de a realiza un cufăr pentru Vulturii Cercetași. Pentru Devon, cufărul era un vultur care îl va înălța pe creatorul ei și va fi model pentru alți cercetași. Pentru Caitlin cufărul e un simbol al frumosului, rodul talentului și al bucuriei de a trăi și de a crea. De aceea nu e un vultur, e o pasăre cântătoare deoarece frumusețea unei păsări constă în trilul ei, în povestea pe care o cântă, iar povestea lui Devon e una plină de speranță ca și motto-ul cărții: „Cu speranța că ne vom înțelege mai bine unii pe alții.”

Desigur, vă întrebați cum poate transmite speranță povestea lui Devon care moare la o vârstă atât de fragedă și într-un mod atât de nedrept. Și totuși, cred că autorul ne transmite un mesaj plin de speranță și anume dacă Devon reușește să o înțeleagă pe sora lui, o fată considerată ciudată de toți cei din jur, atunci și noi putem să ne înțelegem diferențele. Mai mult, Devon a știut să lege o relație strânsă cu sora lui, o relație bazată pe comunicare, înțelegere și ajutor. Când construiești asemenea relații, proiectele nu mor, ci ele sunt continuate de cei dragi. Au ucis o pasăre cântătoare, dar trilul ei a continuat să răsune și să emoționeze o comunitate întreagă.

În urma lecturii, am devenit un frate mai bun, mai atent, care își apreciază sora, acest dar de la Dumnezeu, azi, nu mâine când poate fi prea târziu. De asemenea, am fost inspirat să scriu eu însumi câteva versuri.

Azi mă enervează prezența ei,
o scot afară din cameră,
vreau să stau cu prietenii mei.

Azi strig la ea,
dar mâine îi voi vorbi frumos,
azi sunt doar furios.

Azi am atâtea lucruri de făcut,
de scris, de imaginat,
dar mâine am să mă port cu ea
ca un frate adevărat.

Azi nu-i fac niciun cadou prețios
și chiar mă ascund de ea,
dar mâine voi fi inimos.
Am să vreau să cunosc
fata cu păr castaniu și zâmbet curat mâine,
azi sunt prea ocupat.

Azi am teme, proiecte, filme de urmărit,
dar mâine … Mâine a venit:
Ea a murit.

Dacă vă recunoașteți în versurile mele, dacă sunteți prea ocupați pentru persoanele importante din viața voastră, citiți „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine. Dacă ai un frate, dacă ai o soră, nu e timp de pierdut. Citind aceste rânduri, au trecut cinci minute din viața noastră. Dar încă e azi și pasărea cântătoare e lângă noi. Să facem ca ziua de azi să conteze pentru cei dragi!

Darius Colopelnic
clasa a XI-a E, CNDV

N.r.: Darius Colopelnic a primit premiul „Cel mai inspirat discurs” la etapa națională a concursului „Bătălia Cărților” din acest an, desfășurată la Miercurea Ciuc.

În Sighetul începutului de secol XX, târgul avea loc pe „artera” principală. Cetățenii orașului și cei din împrejurimi, veneau să târguiască la oraș, în special, produsele care erau livrate direct din gospodăriile țărănești. În clădirile din imagine, cea mai veche farmacie din oraș și actualul Liceu „Taras Sevcenko”.

(Din arhiva prof. dr. Mihai Dăncuș)

Salut, Sighet!

Profesorul dr. Nuţu Roşca s-a născut în ziua de 17 martie 1932, în comuna Bârsana. Primele patru clase le-a făcut la şcoala din localitatea natală, după care a urmat gimnaziul în Sighetu Marmaţiei şi tot aici a studiat la Liceul „Dragoş Vodă”, unde a obţinut şi bacalaureatul. În anul 1968 a absolvit Facultatea de Filologie – Universitatea „Babeș Bolyai”, obţinând Diploma de licenţă în filologie. În 1972 a reuşit la concursul de admitere la doctorat la Universitatea din Bucureşti, iar în anul 1978 a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Filologie.

A fost cadru didactic la mai multe şcoli din localităţile: Bârsana, Strâmtura, Sarasău, Iapa. În Sighetu Marmaţiei a predat la Şcoala Nr. 2, la Liceul Pedagogic, la Liceul Industrial nr. 2, la Liceul „Dragoş Vodă”. S-a pensionat în 1994. Profesorul Nuţu Roşca a fost şi director de şcoală, îndrumător la lucrări de gradul I, lector la Universitatea Populară din Sighetu Marmaţiei. A fost timp de mai mulţi ani preşedinte al Cenaclului literar „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei, prim epitrop al Catedralei Sf. Arh. Mihail şi Gavriil din Sighetu Marmaţiei, preşedinte al Societăţii Filologice din Sighetu Marmaţiei, redactor la publicaţiile „Speranţa”, „Dor” şi „Ţara Maramureşului”, deputat eparhial în patru legislaturi. Profesorul Nuţu Roşca a făcut cercetări de specialitate, a publicat studii de lingvistică, literatură şi istorie laică şi bisericească, a susţinut numeroase comunicări ştiinţifice la diferite simpozioane, conferinţe, congrese, organizate de biblioteci, muzee, inspectorate şcolare, universităţi şi alte instituţii laice şi bisericeşti.

A fost distins cu titlul de “Cetățean de onoare” al Sighetului în anul 2012!

Vă invităm să ascultați un interviu cu dl. profesor dr. Nuțu Roșca, realizat de „Salut, Sighet!” în anul 2017:

Profesorul Nuțu Roșca a publicat 25 de cărţi, a colaborat la publicarea altor cărţi împreună cu alți autori, a publicat numeroase studii şi articole, a susţinut comunicări ştiinţifice la multe simpozioane de interes local, dar şi național. Despre domnia sa au publicat referinţe importante personalităţi ale culturii românești.

Dintre cărțile publicate amintim: Închisoarea elitei româneşti. Compendiu, Editura Gutinul, Baia Mare, 1998, 164 p., ed. a II-a, Tipografia Aska Grafika Sighetu Marmaţiei, 2006, 192 p, Mănăstirea Bârsana. Album, Tipografia Marinex, Baia Mare, 2000, 56 p., Mănăstirea Săpânţa – Peri, Tipografia Marinex Print, Baia Mare, 2003, ed. a II-a, 2007, 130 p., Onomastica din Valea Izei, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş, Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 2003, 350 p., Lirică populară din Maramureş, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2005, 258 p., Zbor de rândunică, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007, 108 p., Fluviul Timpului, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008, 156 p., Mănăstirea Bârsana, Tipografia Aska Grafika, Sighetu Marmaţiei, 2008, 250 p., Urcuş spre minune, Tip. Aska Grafika, Sighetu Marmaţiei, 2010, Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Maramureş, Tipografia Aska Grafika, 2015 etc.

La mulți ani, Domnule Profesor!

Salut, Sighet!

N.r. Mulțumim domnului prof. Ovidiu Roșca pentru o parte dintre fotografii!

Zilele trecute a fost scos din nou pe tapet străvechiul proiect al podului transfrontalier de mare trafic de peste râul Tisa din zona Tepliţa-Biserica Albă de lângă Sighetu-Marmaţiei.

Unii jurnalişti au muşcat rapid momeala („încep lucrările la pod!”), deşi în comunicatul C.N.A.I.R. nu se vorbeşte decât despre reactualizatea studiului de fezabilitate a podului respectiv.

Acest pod himeric are la bază un proiect de o absurditate ce frizează idioţenia: ce să faci cu un pod cu patru benzi de trafic, când toate drumurile de acces spre acesta, din ambele ţări, nu au decât o singură bandă pe sens, nu există nici un proiect, pe nici un mal al Tisei, pentru construirea în zonă a vreunei autostrăzi sau a unui drum expres, iar podul intră într-o ţară care nu este membru UE şi NATO, ceea ce face ca verificările în punctul de graniţă să dureze, uneori, cu orele (doar în statele Schengen s-a terminat cu controalele la graniţa prin care treci ca vântul, eventual chiar pe patru benzi)?! Cel mai grav, ruta cu podul nostru nu se află cuprinsă în nici un plan continental de transport, nici un fel de coridor pan-european sau şosea europeană nefiind proiectate să treacă vreodată prin nordul judeţului Maramureş (vezi harta)!

Anumiţi oficiali exaltaţi anunţă periodic că podul ar putea scurta cu nu ştiu câţi km drumul dintre România şi Rusia sau Scandinavia, dintre sudul şi nordul Europei, de parcă ar exista nişte camionagii atât de proşti încât să se caţere pe coastele Gutinului, Şetrefului, Prislopului sau Hutei pentru a ajunge să traverseze mândreţea de pod înainte de a se afunda din nou în îngustele trecători de la izvoarele Tisei, ori de a aborda sinuosul drum către Ujgorod (practic, paralel cu şoseaua Sighet-Satu Mare) pentru a putea ieşi într-un final la drum întins, atât timp cât  punctele de frontieră Halmeu şi Siret, aflate la şes şi pe şosele europene unde se poate rula cu o viteză decentă, sunt de o mie de ori mai potrivite pentru cei care străbat distanţe lungi! I-a întrebat careva pe camionagii ce părere au? Sigur că nu, pentru că atunci povestea s-ar fi dezumflat! Într-adevăr, un  pod de trafic greu ar fi foarte util firmelor de prelucrarea lemnului din Maramureşul istoric care importă din ce în ce mai des cherestea din Ucraina, dar de aici şi până la a pune în cârca podului de interes local eticheta de rezolvare a soluţiilor rutiere dintre Europa de Sud şi cea de Nord, este cale lungă!

Cât priveşte felul cum ar putea arăta podul propriu-zis, observaţi că memoriul tehnic pune în discuţie inclusiv construirea a două poduri gemene!

Pentru cei născuţi mai încoace, proiectul podului de trafic greu peste Tisa a demarat încă din 1992, când C.L. Sighet a pus în discuţie contruirea acestuia în zona Tepliţa, loc unde să se deschidă şi o Zonă Liberă. 

Apoi, în anii 1996-1997 a fost întocmit de la nivel guvernamental un proiect PHARE, care a picat din cauza părţii ucrainiene, după ce s-au cheltuit sume mari pe studiile de pre şi fezabilitate, pe proiectul tehnic etc.

Prin 2002-2003, în vremea guvernului Năstase şi cu prefectul Liviu Bechiş la butoane, proiectul a fost resuscitat pentru a fi abandonat apoi în favoarea centrului „Millenium” din Baia Mare, care a fost până la urmă dus la capăt.

În 2006, comisarul european Giorgio Ficcarelli, şeful departamentului de coordonare a asistenţei financiare de preaderare în România, aflat la Sighet (da, pe atunci comisarii europeni veneau în vizite de lucru!), a anunţat că mai vechiul proiect de construire a unui pod de trafic greu peste Tisa nu a fost uitat, ci numai amânat, datorită unor incertitudini privind orientarea guvernului ucrainean: „Voi sprijini proiectul de construcţie a celui de-al doilea pod, de trafic greu, proiect mai vechi, dar de mare actualitate, cu beneficii economice pentru ambele ţări. Vă confirm că proiectul este eligibil şi va fi suportat de fondurile structurale de post aderare”, a declarat atunci acesta. Desigur, vorbele nu costă…

Apoi s-a luat din nou o pauză, ca în 2013 oficialii să anunţe demararea lucrărilor pentru anul următor. Studiul de fezabilitate a fost reactualizat în 2014, cu o cheltuială de 830 mii euro.

Preţurile au tot crescut, astfel că în acest moment construirea propriu-zisă a podului ar costa 21 milioane euro, faţă de 10 milioane cât se estima în urmă cu câţiva ani!

După reactualizarea studiului, partea ucraineană, în stilul ei caracteristic, s-a răzgândit din nou, ba că n-are bani şi să construiască românii totul pe banii lor, ba că punctul de control să fie unic pentru ambele state, dar să fie construit exclusiv de către români, pentru ca apoi, deşi ai noştri au acceptat majoritatea cererilor, să zică că nu le mai convine amplasamentul şi că vor ca podul să fie construit niţel mai jos! Cea mai tare „contră” a fost cea legată de cota „zero”, care, conform românilor se raportează la nivelul Mării Negre, dar după ucrainieni, la cel al Mării Baltice (deşi ei nu au litoral acolo, ci tot la Marea Neagră!), diferenţa între cele două cote fiind de câteva zeci de cm!

În 2016 şi 2017 pe tema podului a fost mai multă agitaţie ca de obicei, oficialii C.J. Maramureş organizând mai multe întâlniri cu ucrainienii, iar Primăria Sighet a emis un P.U.Z. Pod Tisa.

În fine, zilele trecute, C.N.A.I.R. a anunţat că va plăti alţi 310 mii euro pentru o nouă reactualizare a studiului de fezabilitate, cea de-a treia la număr, nimeni nediscutând însă ceva despre vreo licitaţie de atribuire a lucrărilor, despre ceva concret…

Deci, după peste 20 de ani de studii şi proiecte şi peste 1 milion de euro cheltuiţi pe hârtii, s-a ajuns tot acolo de unde s-a plecat.

Dacă mă întreabă cineva ce cred acum, le voi spune că ştiu când va fi gata: podul cu patru benzi va fi construit şi finalizat deodată cu tunelul pe sub Gutin!

Teofil Ivanciuc, martie 2018

Mă numesc Bărcan Gheorghe, am vârsta de aproape 87 de ani și am fost elev al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet, din septembrie 1944 și până la data de 01 aprilie 1949, unde am urmat cursurile gimnaziale și cele liceale, până în clasa a IX-a. La această dată, fatidică pentru mine, am fost obligat să părăsesc Liceul și Sighetul și nu am mai putut reveni prin aceste locuri decât după foarte mult timp.

Doar la vârsta de 17 ani, a trebuit să suport calea pribegiilor, a ilegalităților și persecuțiilor de neimaginat ale regimului ce se dezvolta și se consolida în acele vremi. Urmărirea, anchetele de mare cruzime ale securității m-au însoțit și apoi am fost trimis în lagărele muncilor de exterminare de la Canal, „Canalul Morții” (sub prevedere de „sancțiune administrativă”!?). În acest scop s-a și deschis acest uriaș „șantier”: „Măreață lucrare, va fi și mormântul reacționarilor” ( Gh. Gh. Dej, în publicațiile vremii). De pe acolo ducerile mele erau să fie fără întoarcere; la un moment dat, aveam greutatea de 37 de kg, în „uniformă”, la 21 de ani! Eu nu am aparținut nici unuia din cele două grupuri de elevi arestați din acest liceu, în anii 1948 și 1949, reținerea mea fiind între cele două serii de arestări; am avut o situație aparte, încadrată sub învinuirea de „omisiune de denunț” și „favorizarea infractorului”.

Atunci (poate și acuma), ziua de întâi aprilie se considera „ziua păcălelilor” și acestea se practicau în toata ingeniozitatea, nevinovăția și frumusețea lor. Pentru mine a fost o „păcăleală” grea, efectivă, în nevinovăție, total lipsită de frumusețe (doar într-un fel), pe o foarte lungă perioadă de timp. Toate la un loc: urmărirea, anchetele și lagărele de încarcerare, ca și sancțiunile „administrative” din „închisoarea de afară”, cum au fost domiciliile obligatorii, exmatricularea din facultate, urmată de o strămutare, le-am parcurs 11 ani și 7 luni, cu lipsire de libertate, schingiuiri de o deosebită cruzime și lipsire ilegală de atâtea drepturi civice cuvenite, doar sub „sancțiuni administrative”, fără nici o intervenție a vreunei Instanțe de Judecată! Doar Securitatea!

Toate acestea sunt relatate în volumul editat, sub titlul „Adolescență și Tinerețe Frânte”, publicat în 2008, din care am lăsat un volum la Biblioteca „Memorialului Sighet”, ca și în partea a doua a acestuia, încheiată, dar needitată încă. Am să redau doar câteva aspecte, constatări, din această suferință îndurată sub așa grea prigoană, în sfidarea brutală a legilor formal scrise, care arată toată bizareria, ilegalitatea și brutalitatea torționarilor, cu încălcarea celor mai elementare drepturi ale ființei umane, față de demnitatea acesteia, față de viața însăși, cu care „s-au jucat”, „s-au distrat” în mod sinistru, până la ucideri, manifestându-se în toată monstruozitatea lor.

Pe „Biletul de Liberare” al meu, la rubricile „Mandat de arestare nr…. ” și „Motivul arestării”… sunt trase linii; dar lipsindu-mi această „legitimație” (obligatorie!) și lipsind și motivul arestării, mă întreb: în prevederile cărei Legi am fost „favorizat”, cu atâtea „cazări” în așa „locații speciale”, așa multă vreme? Era situația când Legea se interpreta prin Fărădelege și invers, aceste substituiri aflându-se la discreția arbitrară a torționarilor, în „lupta lor de clasă” oarbă, aberantă și criminală, în care legitimitatea minimă era cu totul exclusă! Mai mult, în Constituția vremii (cea din 1948, sub prevederile căreia mă aflam (următoarea ediție fiind în septembrie 1952, dar care le prevede și ea), se spune, în Art. 28:

-„Libertatea individuală a cetățenilor este garantată „.

-„Nimeni nu poate fi arestat și deținut mai mult de 48 de ore, fără un mandat al parchetului, al organelor de instrucție, stabilite de lege sau cu autorizația instituțiilor judiciare” și, în Art. 30:

-„Nimeni nu poate fi ținut a executa o pedeapsă decât în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în conformitate cu legea”.

Dar eu am fost numai în anchete 10 luni, apoi s-a decis de către DGSS- București (adresa nr. 856/52368/28.o6.52) trimiterea mea pentru 24 de luni la Canal, la Capul Midia, o citadelă a gulagului românesc, renumit lagăr de exterminare prin muncă ș.a., administrat de renumitul criminal L. Borcea.

Eram grav bolnav, un TBC pulmonar determinat de frig, de foame și de alte multe mizerii celulare, diagnosticat de medicul agreat de MAI (Adeverința medicală nr. 4912 și raportul DGSS-Reg. Rodna, nr.81/3982, Dosar CNSAS) și am rămas pe acolo 29 de luni și nu 48 de ore, cât prevede legea! (17.10.1951-04.03.1954). Mai mult, eu nu am compărut în fața nici unei Instanțe de judecată, civile sau militare, iar în Cazierul Judiciar (nr.52392/25.09.2007) se menționează: „nu este înscris în cazierul judiciar”.

Nu a fost aceasta o deținere, o întemnițare crudă, în condiții de exterminare și nu era ea făcută în disprețul total al legilor, al Constituției, printr-un comportament abuziv și criminal ?

Sfruntând cu multă dezinvoltură realitatea, în Raportele Securității se menționează o reținere a mea la 24 de luni de detenție în U. M. (ilegală), o altă condamnare la 1 an închisoare (Adresa nr. 362/104112/27.12.1957) și încă una de 4 ani! (în Dosarul tatălui meu, fila 38). Prima am petrecut-o în anchetele și muncile de exterminare amintite, a doua, o minciună folosită ca presiune pentru exmatricularea mea din facultate, iar a treia, o prostie aruncată într-un dosar, fără nici o noimă. Toate trei fixează, însă, „emblema” de minciună pe care o purta abuziv și arbitrar această Instituție represivă a Statului, care a produs atât de multă suferință, la atâția oameni.

Amintesc că, după eliberarea din o4.03.1954, am promovat în 2-3 luni cele două clase de liceu rămase, cu examen de maturitate, prin două sesiuni integrale la fără frecvență, că am reușit și la examenul de admitere la Facultatea de Matematică-Fizică din Cluj, după o perioadă de întrerupere de 5 ani, cu uitările și neuitările ei; în același an eram student la cursuri de zi ale acestei facultăți. Libertate, credeam eu! Am promovat primii trei ani și chiar prima sesiune din anul IV, ultimul an de studii, dar în data de o8.o2.1958 am fost exmatriculat din toate instituțiile de învățământ superior din țară, abuziv și ilegal, folosind acea minciună abjectă. Eram unul din cei mai buni studenți din an, cu o medie în jur de 9.50, majoritatera examenelor promovându-le cu nota 10, nici o notă sub 8, toate examanele de matematici fiind promovate numai cu zece.

În 27.12.1957 am fost dus pentru un „interviu” la Securitate, unde, între orele 9 ale zilei și orele 9 ale zilei următoare, am rămas la aceeași masă, cu insulte și jigniri în serie ale securiștilor, de zi și de noapte, care se tot schimbau, cu declarații și amenințări. Eu trebuia să fiu mereu atent pentru a nu intra în contradicții cu alte declarații, mult mai înainte scrise, știind că atunci am protejat „vinovății nevinovate”. La urmă apare un securist în civil și, „împăciuitor”, îmi spune: „ești un student foarte bun, dar singura șansă să-ți închei studiile este să „colaborezi” cu noi”.

Refuzul a fost ferm și agresiv, în recidivă, acuzându-i de șantaj, după care a urmat zbieratul : „banditule” și a urmat o bătaie brutală ce era să mă lase fără vedere; m-au depus în același loc de unde m-au ridicat și la coborâre m-au avertizat: „ai să zbori din facultate!”

Și am zburat după doar câteva zile, urmând 5 ani de alte „persecuții administrative”, domiciliu obligatoriu, strămutări. Mi-am încheiat această perioadă ca muncitor necalificat pe șantierul „Brazi-Ploiești”, reluându-mi studiile după 5 ani, oarecum tot prin Instanță și pe care le-am încheiat după 10 ani de la începerea lor (1954-1964)! Am renunțat la urmarea studiilor de la Institutul Politehnic București, unde eram student cu examen în anul I, din august 1962.

Aceasta s-a întâmplat pentru că în acele vremuri Legea și Fărădelegea se substituiau una alteia, producând multă suferință, multe victime, abuzurile și brutalitățile fiind peste orice înțelegere umană.

prof. Gheorghe Bărcan
24.02.2018
Minneapolis, S.U.A.

Sâmbătă, 03.03.2018, la Sighetu-Marmației, în sala Transist a Primăriei, a avut loc primul seminar de informare cu privire la proiectul „SUS-Start Up Smart”, proiect finanțat prin Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman.

Proiectul înseamnă cursuri gratuite de inițiere în afaceri pentru orice cetățean al județului care își dorește să își deschidă o afacere, iar apoi, finanțări de până la 40 000 de euro pentru aceste afaceri. Condiția de participare la cursuri este de a avea reședința sau domiciliul în județul Maramureș, indiferent dacă vorbim de persoane din mediul rural sau cel urban.

Primul pas în proiect reprezintă urmarea acestui curs gratuit, după care, persoanele care au o idee de afaceri pe care vor să o implementeze într-unul din cele 12 orașe ale județului, vor primi consiliere antreprenorială pentru a-și scrie planul de afaceri.

O a doua etapă importantă în cadrul proiectului constă în concursul de Planuri de Afaceri, la care pot câștiga cel puțin 12 persoane din județ, o sumă de până la 40 000 de euro.

”Dorim să oferim șansa tuturor celor care au visat de mult timp să își deschidă o afacere, dar au avut temerea că nu știu suficiente sau nu au suficienți bani”, declară reprezentanții Asociației pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară INDECO, partener în cadrul proiectului.

”SUS- Start Up Smart” se derulează în 6 județe din regiunea de Nord-Vest, iar scopul constă în creșterea gradului de ocupare și dezvoltare a mediului antreprenorial cu profil non-agricol din zona urbană a regiunii Nord-Vest stimulând inițiativa antreprenoriala.

Cei doritori să se înscrie la curs și să fie beneficiari ai proiectului, indiferent dacă au sau nu un loc de muncă, pot cere mai multe informații de la reprezentantul Asociației INDECO, la sediul de pe strada Dragoș Vodă, nr. 1 din Sighetu-Marmației.

Comunicat de presă

Gheorghe Codrea s-a născut la Sighet (02 martie 1928), în urmă cu 90 de ani. Are un fiu, Dan, arhitect, stabilit în Anglia.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.

Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris etc.

S-a remarcat și în pictură, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate (Iugoslavia, Germania, Anglia).

La mulți ani, Maestre!

Salut, Sighet!