În singura frunză a copacului solitar de la capătul lumii se oglindeşte şi astăzi durerea pe care omenirea a simţit-o în repetate rânduri. Frunzele cad, timpul trece, iar oamenii mor. Iubirea rămâne atâta timp cât există cineva care să iubească, să iubească constant, fără frică, fără prejudecăţi şi cu mult dor. Pe temelia libertăţii şi a iubirii s-a clădit bucată cu bucată un pod din metalul rece al războiului, al violenţei şi al lacrimilor fierbinţi şi nevinovate ridicate către ceruri de miile de suflete inocente.

Cu frică, dar speranţă în gând, victimele războiului şi-au croit calea printre ramurile pline cu spini. Acestea au păşit cu încredere dincolo de covorul de frunze însângerate ce poartă amintirea sufletelor pustiite ale oamenilor ce încă străbat fără un ţel întinderea de copaci răvăşită de umbra morţii.

Cu timpul, omenirea a aruncat sub acest pod toate acele trăiri profunde şi asidue ce le-au fost împinse în suflet de mantia neagră a războiului. Nisipurile ruginii ale uitării au îngropat sub bolta podului şenilele infernale uscate de sânge care încă păstrează vie amintirea a tot ceea ce a fost odată…

Tancurile în ruine, armele atinse de decăderea toamnei şi căştile cândva pregătite pentru luptă încă încearcă să-şi arate faţa de sub vânturile nisipoase ale uitării. Acestea încă păstrează tremurul cuprins de nelinişte şi zgomotul plin de spaimă, sentimente şi sunete acum ascunse în tenebrele adânci ale pământului.

Speranţa a apărut dincolo de metalul rece al podului, unde se zăreşte roua caldă a renaşterii, verdele aprins al pădurii de brad veşnic tânără şi razele aurii ale soarelui ce îşi întoarce faţa către omenire, dincolo de liniile orizontului. Astăzi, covorul înflorit şi înmiresmat al libertăţii ne mângâie cu gingăşie tălpile, astăzi aşteptăm iubire şi bunătate, fără să ne gândim la cenuşa aruncată şi cuprinsă cu braţele deschise de hăul nemărginit al Tartarului.

Autor, Dana Berciu

Azi (02.09.2017) am fost plăcut surprinsă să particip, ca spectator, la activitățile sportive organizate cu ocazia celei de-a doua ediții a Maratonului EXploreMaramureș.

Pe lângă concursurile care necesitau înscrierea prealabilă pe diferite categorii de vârstă precum și a unei sume – suport pentru eveniment, sighetenii au putut să se bucure azi cu mic cu mare de o zi frumoasă dedicată sportului.

Copiii au fost invitați să participe la o probă de alergare însoțiți de părinți și ”colorați” de baloanele de heliu pe care le-au primit, în timp ce sighetenii aflați la orele amiezii în parc s-au bucurat de diferite demonstrații sportive: arte marțiale, fitness, baschet etc.

Maratonul EXploreMaramureș a avut trei părți: crosul de aproximativ 4 km, semimaratonul de aproximativ 21 km și maratonul de 42 km. Câștigătorul maratonului de 42 km, Daniel Murczko, un participant frecvent la astfel de evenimente a finalizat o cursă dificilă, reușind să încheie concursul pe locul I. În curând vom publica un scurt interviu, sperăm noi motivator și pentru alți sigheteni să acorde importanța cuvenită alergatului, și sportului, în general!

Felicitări organizatorilor, un eveniment foarte frumos și complex! Sau, mai bine zis, încă un eveniment frumos, dar care s-ar fi putut bucura de mai multă participare! Cu siguranță organizatorii și-au făcut partea de promovare și organizare a evenimentului, sperăm ca la edițiile următoare să fie și mai mulți participanți, atât la cros cât și la eveniment în sine!

Autor, Camelia PESEK

“I love traveling. It’s often frustrating with delays, small bathrooms, and strange occupancies. But I love seeing people from different walks of life, connecting in small and strange ways and learning we really aren’t all that different after all. Here’s to a great week! Katie “

“Ador să călătoresc. E de multe ori frustrant datorită întarzierilor, a băilor mici şi a straniilor ocupanţi ai locului vecin. Dar îmi place să văd oameni din alte feluri de viaţă, care se conectează în intime şi ciudate feluri şi realizez că nu suntem chiar aşa de diferiţi până la urmă. Pentru o săptămână minunată! Katie”

Aşa vorbeşte un american despre călătoriile sale şi împărtăşeşte lumii acest lucru tranşând harta facebuchistă. N-aş îndrăzni să generalizez vacanţele românilor şi impresiile lor de călătorie, deşi sunt convinsă că există o statistică destul de exactă. Aş putea, însă, să construiesc o poveste despre cei care nu scriu despre asta. Sau nu o împărtăşesc în acest fel.

Pentru cei care nu se dau în vânt după turci, bulgari şi greci, vacanţele sau timpul verii se leagă altfel. Ei pornesc la drum cu bagaje mici şi haine puţine şi se lasă obosiţi de paşi, mii de paşi pe maluri de ape şi ruine romantice. Unii aleg pustiul, alţii ajung în oraşe. Mari oraşe, bogate oraşe în care văd stafii îmblânzite pe străzi îngustate şi sugrumate de istorii. Apoi întâlnesc, şi niciodată întâmplător, oameni care se hotărăsc să fie liberi. Chiar aşa! Să devină liberi începând de acum! Să aibă propria constituţie care reglementează libertatea spontană şi dreptul la fericire sau nefericire.

Apoi ajung în alte oraşe şi mai mari şi mai bogate în care se împedică de amăraciunea oamenilor fără zâmbet care par să nu mai aparţină locului, miraţi şi ei că pot să-şi ducă încă traiul absent. Astfel descoperă că încă mai există pieţe cu flori din plastic, clanuri de dame asortate, străzi aurite pline de cerşetori filosofi, sufocaţi de japonezi politicoşi cerşind şi ei la rândul lor selfiuri regulamentare, americani zâmbăreţi tulburând paşnica tristeţe cu nesfârşite amazinguri. Unii dintre călători iubesc ploile şi aleg doar să hoinărească gânditori prin umezeala verii. Pentru aceşti oameni, în aceste locuri, timpul încetează să mai fie timp şi reuşesc să-l odihnească pentru o vreme. Până la îmbarcare….

Se întorc, însă, inevitabil, la cuiburile lor izbindu-se de realitatea facturilor, a articolelor răutăciose şi a întrebărilor formale despre concediu. Îşi schimbă drumurile spre serviciu, evită transpiraţiile cumpărătorilor, tresar somnambuli la sirenele accidentate şi la pofta cheltuielii banilor munciţi atât de greu în oraşele mari cu oameni trişti şi grăbiţi, bani risipiţi frenetic în cuibul confuz, în amăgitoarea scurtă libertate… vacanţa.

Alina MARINCEAN

Puțină lume știe că în orașul nostru, acum 14 ani, a pornit la drum o mână de tineri entuziaști dornici să aducă o schimbare în lume, lume care și atunci era, ca și azi, încărcată de suferință și durere. E vorba despre o inițiativă de voluntariat creștin, tineri uniți de principii precum solidaritate, fraternitate și dragoste față de semenii lor.

Chiar dacă pe atunci se știa prea puțin despre ce înseamnă voluntariatul, de fapt nici nu avea conotații neapărat pozitive în accepțiunea generală, un om cu o mentalitate total diferită de cea a vremii, dar, mai ales, cu simplitate și dăruire, a reușit să pună bazele grupului Speranța, grup de tineri voluntari a cărui activitate încă bucură mulți dintre frații mai ”mici” ai orașului nostru.

Părintele franciscan Filippo Aliani, cel care timp de mai bine de 10 ani și-a desfășurat activitatea de preot catolic misionar la Sighet, activitate concretizată printr-o serie de servicii sociale, dar, mai ales, prin aportul pe care și l-a adus efectiv la schimbarea în bine a vieții multora din cei pe care i-a întâlnit, este cel care a avut un vis… visul de ajuta la crearea unei civilizații a iubirii și fraternității pe pământ.

”Episodul” grupul „Speranța” este doar unul dintre multele părți frumoase care au constituit ”filmul” proiectului desfășurat de padre Filippo în orașul nostru, și, deși el acum este în Georgia, povestea continuă cu succes prin moștenirea lăsată aici la Sighet în oamenii cu care a colaborat și care azi coordonează proiectele care au luat naștere acum câțiva ani.

Acum, în ceas aniversar, le dorim acestor tineri forță și entuziasm să continue acest frumos vis al căror protagoniști sunt, să nu uite de principiile de la care s-a pornit și, mai ales, să ducă peste tot în lume lumina speranței pe care o poartă în suflet!

Pentru cititorii site-ului „Salut, Sighet!” voi face o scurtă trecere în revistă a principalelor activtăți ale grupului „Speranța”: întâlniri spirituale săptămânale, animație în casele de tip familial, colaborarea cu diferite asociații/instituții din domeniul social, organizarea ”Sărbătorii Voluntariatului”, organizarea taberelor de vară de la Sighet, Piatra, Giulești și, anul acesta, cea de la Poienile de sub Munte precum și implicarea în diferite acțiuni cu tematică socială sau spirituală.

Îi așteptăm cu drag pe toți cei interesați să ne cunoască și să se alăture grupului! Sediul organizației „Frați Minori Capucini” este pe strada Al. Ivasiuc nr, 19,”Oratoriul Sfântul Francisc”.

Autor, Camelia PESEK

Prin bunăvoința și generozitatea unui fost sighetean, domnul Anton Fishman, care a decis să susțină financiar realizarea unei sculpturi reprezentându-l pe Elie Wiesel, cu concursul renumitului artistului Ioan Ladea, în curând vom avea un bust al laureatului Premiului Nobel pentru Pace, în orașul natal. Ne gândim să găsim o locație pe care să o amenajăm și care să poarte numele de piațeta „Elie Wiesel” și unde acest bust să își găsească locul.

Pentru că este extrem de important ca acest bust să fie cât mai bine plasat, vă consultăm în vederea identificării spațiului în care urmează să fie amplasat. Vă mulțumesc pentru ajutor. (primar, Horia Scubli)

Elie Wiesel (născut la 30 septembrie 1928, Sighetu Marmației – decedat la 2 iulie 2016, New York City) a fost un scriitor și ziarist, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România, supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠,  iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A publicat 57 de cărți – cea mai celebră fiind «Noaptea», o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

Divergenţele existente în comunitatea evreiască între rabinii Káhán şi Teitelbaum au dus la divizarea comunităţii în două, adepţii rabinilor Káhán formând o comunitate separată numită “sefardă”, faţă de cea ultraortodoxă condusă de rabinii Teitelbaum.

Sinagoga “sefardă” a fost construită în stil eclectic cu influenţe baroce, pe strada Nagyköz (azi Basarabiei) între anii 1885-1886, din donaţiile înstăritei familii Káhán.

Ea a funcţionat ca lăcaş de cult până în anul 1902, an în care s-a terminat construcţia noii sinagogi. După 1902, clădirea a fost folosită ca ieşiva (şcoală superioară religioasă pentru băieţi). După schimbarea funcţiei, clădirea a păstrat sala de rugăciune, pereţii purtând mult timp după aceea draperiile pictate în violet, cu margini aurii.
Sinagoga era unită cu locuinţa rabinului printr-un culoar de piatră, la etaj se afla biblioteca, accesul făcându-se pe trepte de piatră, iar beciul a funcţionat mult timp ca abator pentru păsări, în vanele de piatră fiind smulse penele zburătoarelor.

După terminarea războiului, în fosta sinagogă au fost depozitate cărţile adunate din lăcaşurile de cult evreieşti săteşti, bibliotecă pierdută în anii ‘70, când clădirea a fost demolată.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

SHORT FILM FACTORY te provoacă la film, în cadrul unui eveniment lunar care aduce filme de autor, cu intrare liberă, în 27 de locații alternative de proiecție din România – August 2017.

Terasele, cafenelele și barurile sunt locurile în care ne-am învățat deja să consumăm sport în condiții decente de proiecție, după ani întregi în care pe ecranele din aceste locații au găzduit doar reclame și, uneori, canale TV de muzică, în lipsă de inițative mai creative. SHORT FILM FACTORY provoacă românii la un nou tip de divertisment și, astfel, încearcă să conducă publicul cinematografic român către următorul nivel de culturalizare și integrare în social. De ce? Pentru că da, viața bate filmul și putem face asta.

10 scurtmetraje premiate anterior în cadrul festivalului Short to the Point (STTP) vor rula în 27 de spații alternative din tot atâtea orașe din țară, în ultima săptămână a lunii august. O selecție de 120 de minute de film, povești spectaculoase venite din toate colțurile lumii, care continuă o tradiție de peste 8 ani de proiecții speciale, oferind publicului din românia șansa unică de a urmări filme scurte multi-premiate, cu intrare liberă, în 30 de orașe diferite. Dintre cele 17 filme premiate în februarie 2017 în cadrul festivalului, au fost selectate pentru proiecție 10 cele mai bune producții.

Cele 27 de orașe care vor găzdui proiecții și spațiile de proiecție sunt: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, București, Buzău, Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț, Sibiu, Sighetu Marmației, Suceava, Târgoviste, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vama Veche.

Aici puteti gasi detalii legate de locatiile STTP: http://spunepescurt.ro/venues.

Proiecțiile de scurtmetraj sunt organizate de Short to the Point (International Short Film Festival) – o reţea internatională de distribuţie, difuzare şi promovare a filmelor de scurtmetraj. În ultimii ani SHORT FILM FACTORY a reușit să creeze o punte de legătură intre filmmakeri, cinefili si spectatorii ocazionali, având ca scop construirea unui nou tip de comunitate urbană.

Lansat în anul 2009 sub forma unei caravane cinematografice în 28 de orase din Romania, STTP a devenit un festival lunar la care se inscriu filme din toate colturile lumii. Festivalul Short to the Point ofera lunar 13 categorii de premii celor mai bune scurt metraje inscrise, urmand ca acestea sa fie proiectate in cadrul evenimentului national Short Film Factory by Short to the Point.
Ilustrațiile posterului sunt realizate de Almatheya Andra – www.behance.net/Almatheya.

LISTA FILME 27 AUGUST 2017 – The Coffee Factory
A WHOLE WORLD FOR A LITTLE WORLD
BEST FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Fabrice Bracq
Country: France
Duration: 15:00
Synopsis:
A woman tells a great story to her baby. In the manner of a tale with princes and princesses, she remains into his memories to pass on his daughter.

#MEAT
BEST EXPERIMENTAL SHORT FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Marc J. M. van den Broek
Country: Germany
Duration: 07:10
Synopsis:
#MEAT distills a hundred years of human inventiveness and arrives at a wordless digital dystopia that’s as inescapable as man’s thirst for knowledge and power.
Shot as a series of fragments by Belgian-born artist and sculptor Marc van den Broek, this six-minute art film resembles a retrofitted tale of Faust.
Essential elements of humanity – the written word, the human body, music – are clasped and reduced to mechanical function by van den Broek’s eerily beautiful
sculptural restraints, strapped first onto a hand, a leg, head, finally an entire body. Hooks and eyes in the bowels of a warehouse reflect a fragment of binary script and double up as industrialization’s invitation to mass consumption. Ancient songlines metamorphose into the hum of drones.

ELLES OU MOI (THEM OR ME)
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: PH Debiès
Country: France
Duration: 03:17
Synopsis: „They” suck up his whole life. He’s going to have to make a choice.

ELO
BEST SCREENPLAY @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Helen Takkin
Country: Estonia
Duration: 15:00
Synopsis:
Elo is a stubborn kindergarten child whose sole purpose is to escape the repression of her evil teacher. One day a new teacher Helena appears and Elo’s life changes completely.

HEAD SPACE
BEST YOUNG DIRECTOR @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Emma Huibregtse
Country: United States
Duration: 04:55
Synopsis: A single mother concerned with her son’s inability to cope, sees the tables turn when faced with danger.

KARMA
BEST ANIMATION SHORT FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Peter Zhaoyu Zhou
Country: United States
Duration: 03:48
Synopsis: A boy meets a fish in a mysterious forest.

LIGHT SIGHT
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Seyed M. Tabatabaei
Country: Islamic Republic of Iran
Duration: 07:34
Synopsis: M.E., the imprisoned character in a room is attracted to a hanging light and tries to catch it. But the room itself becomes an obstacle on his way.

ME (ASMAD)
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Prabhjit Dhamija
Country: India
Duration: 29:57
Synopsis: In a slow paced himalayan village in India, a young boy goes through a guilt-led state due to an incident for which he feels responsible. In the course of events the film enquires into the idea of ‘me’, thoughts, actions, suffering, and the degree of man’s free-will.

THE BOY BY THE SEA
BEST NARRATIVE SHORT FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Vasily Chuprina
Country: Netherlands
Duration: 06:56
Synopsis: The story of an unlikely friendship. A young boy sitting by the sea, watching the stones he throws disappear beneath the surface. An old lighthouse keeper. A different truth beyond the water.

THE INTERVIEW
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Marc GURUNG
Country: France
Duration: 17:38
Synopsis:

Christophe, in his thirties, black, passes a job interview in the company where his girlfriend, Emma, works. The same night, convinced he got the job, the couple celebrates the event. But in the heat of the moment, Christophe asks himself if he will be chosen for his skills or if he received special treatment. The evening has only just begun…

DUMINICĂ, 27 AUGUST 2017, ORA 19:00, LA THE COFFEE FACTORY SIGHET.

INTRAREA LIBERĂ!

Sergiu Luscalov este un cetățean “obișnuit” al orașului nostru. S-a stabilit cu familia (din 1953) la Sighet, a crescut și a muncit continuu doar pe aceste meleaguri. Azi este un pensionar… activ, fiind preocupat de starea și viața orașului drag în care trăiește. Am ales să purtăm o discuție și cu un cetățean “anonim” al municipiului Sighet, un om ca și mulți alții, neimplicat politic, dar un bun observator al realităților zilnice, un om care simte live trepidațiile vieții economico – sociale în primul rând de la nivel comunitar.

Domnul Sergiu Luscalov ne-a atras atenția prin numeroasele comentarii pertinente la multe din articolele publicate de ziarul nostru on-line, de aceea l-am invitat la un dialog sincer și fără… mănuși, în care am dezbătut diverse subiecte, majoritatea focalizate, evident, pe orașul dintre ape.

Iată ce a… rezultat:

Salut Sighet: Domnule Luscalov, cum se simte un pensionar sighetean în locul unde…. se agață harta în cui?
Sergiu Luscalov: Mă simt minunat. Mă simt atât de bine, că nu l-aș părăsi pentru nimic în lume! Este orașul meu de suflet, cu toate că nu m-am născut aici, dar locuiesc și trăiesc în Sighet de la vârsta de aproape trei ani.

Salut Sighet: Cât de ușoară/grea este azi viața unui pensionar sighetean?
Sergiu Luscalov: Ușoară nu este, dar mă descurc acceptabil pentru un pensionar, cu o pensie de 1.200 de lei! Dacă mă organizez bine, așa cum am făcut o viață întreagă, pot să trăiesc modest, permițându-mi unele tabieturi sau pofte! Nu mă plâng, alții o duc mai rău și nu își pot permite câte îmi permit eu!

Salut Sighet: Cu ce-și “omoară” timpul un “veteran al muncii” la Sighet?
Sergiu Luscalov: Zilnic mă întâlnesc, dimineața, cu un grup de prieteni, aceiași tot timpul, cu care dezbatem știri despre sport, politică, întâmplări cotidiene sau ne găsim subiecte de discuție care sunt de interes general. După-amiezile mi le petrec acasă, în fața televizorului sau citesc presa locală. Mă interesează mult știrile din Sighet și Maramureș. Mai sunt rețelele de socializare, unde, spun eu, sunt destul de activ! Atunci când se întâmplă o activitate de interes în orașul nostru, indiferent dacă-i sportivă, culturală, de interes social, particip și îmi exprim părerile despre ele, pe rețelele de socializare. Nu este mult, dar suficient pentru mine să nu „amorțesc”! De câteva ori pe săptămână fac piața, deoarece îmi gătesc singur și bucătăritul îmi ocupă un spațiu mare din timpul meu, fiind mai meticulos și fără spor!…

Salut Sighet: Dar tinerii ce ar putea face cu timpul liber aici?
Sergiu Luscalov: Tinerii nu prea au de ales pentru ocuparea timpului lor liber. Sunt puține activități organizate pentru ei, așa că și ei s-au dezobișnuit să participe în număr mare atunci când se face ceva pentru timpul lor liber. În general, tinerii de astăzi au alte preocupări decât am avut noi, sunt grupuri, grupuri de prieteni care își organizează în fel și chip viața lor. De multe ori, noi, cei în vârstă, nu-i înțelegem. Este normal, ei trăiesc alte vremuri decât am trăit noi, libertatea de decizie pentru ei este primordială, pe când noi…

Salut Sighet: Știm că ați muncit foarte mulți ani la fosta… fabrică de șuruburi din Sighet. Cum era viața unui angajat în epoca de… aur?
Sergiu Luscalov: Pentru mine a fost frumoasă. Fabrica era a doua familie, mi-am petrecut mulți ani în ea. Lucram sâmbetele și, uneori, duminicile sau în zilele de sărbători! Nu aveam mult timp liber, nu aveam timp să gândim, eram roboți, ni se spunea că avem plan și trebuie îndeplinit! Cu greu am rezistat, scrâșneam din dinți, era severitate, nu aveam ce face și lucram din greu pentru un salariu onorabil atunci, care ne asigura traiul zilnic, fără excese, cu gândul la pensie care, astăzi, este o bătaie de joc, pentru cât am îndurat! Mai aveam timp și pentru activități extraprofesionale, participam la ele, erau multe, dar toate cu iz comunist, însă ne simțeam bine când ne puteam și distra!…

Salut Sighet: Este mai atractivă perioada actuală, a… capitalismului de tranziție?
Sergiu Luscalov: Pentru mine, ca pensionar, nu! Singurele aspecte câștigate, sunt libertatea de exprimare, libertatea de decizie, libertatea de circulație. În schimb, sunt mai multe nedreptăți, nu ai cui să te plângi, și dacă ai, nimeni nu te bagă-n seamă. Tu spui, tu auzi! Siguranța zilei de mâine nu are suport, teama că nu ai unde să-ți câștigi, cinstit, o pâine, de multe ori te face sa eludezi legislația, să o încalci de bună voie! Nu ești plătit la adevărata valoare, iar sistemul de pile și relații funcționează mai ditamai ca și înainte de revoluție, sau ce-o mai fi fost atunci!…

Salut Sighet: Știm că ați practicat un sport foarte galonat în România, handbalul. Spuneți-ne vă rugăm câte ceva despre fosta dumneavoastră activitate sportivă.
Sergiu Luscalov: Marea mea dragoste în afară de familie și fabrică, a fost sportul și, îndeosebi, handbalul! Am practicat mai multe discipline sportive, legitimat sau amator. Dintre toate handbalul m-a atras cel mai mult, am fost jucător, am terminat un curs de instructor sportiv în această ramură, am antrenat echipe feminine, masculine, cu care am câștigat campionate județene și am participat la calificări pentru divizia B, am fost conducător de echipă, delegat și, totodată, arbitru, fiind singurul arbitru divizionar din Sighet! Am fost foarte activ în mișcarea sportivă, mi-a plăcut, am iubit și iubesc mult sportul, mai ales cel local, care, din păcate, se desfășoară la un nivel mult mai scăzut decât în trecutul „comunist”!…

Salut Sighet: Cum se vede azi – obiectiv analizând – sportul sighetean?
Sergiu Luscalov: Sportul sighetean este inexistent! Se desfășoară mai mult la nivel de copii și juniori. Rar auzi că o echipă de seniori sau un senior participă la o competiție. Nu sunt bani pentru sport și asta spune totul! Suferim noi, doritorii de-a vedea competiții sportive, cât și doritorii să practice o disciplină sportivă!

Salut Sighet: De ce se „lasă” manipulați oamenii din zilele noastre?
Sergiu Luscalov: Deoarece mai au încă speranțe de mai bine, cred în cineva sau într-un partid și, după o perioadă, își dau seama că toți și toate sunt la fel, numai numele sau denumirea diferă! Oamenii de astăzi și-au pierdut încrederea. Mai speră uneori, mai cred în promisiuni, dar se conving repede că totu-i o cacialma. Promisiunile sunt uitate, și viața pentru unii înflorește, iar pentru cei mulți și creduli rămâne aceeași sau, mai rea! Cel neavizat crede mai departe și se lasă manipulat, ori nu are curajul opiniei, ori nu este informat și rămâne credul!

Salut Sighet: Spuneți-ne trei lucruri/situații care nu vă plac la/în orașul nostru.
Sergiu Luscalov: Aspectul cartierelor, bișnița și educația unor cetățeni mai închiși la culoare, trotuarele și, într-o anumită măsură, unele artere circulabile, în afară de centru!

Salut Sighet: Care sunt calitățile unui bun cetățean?
Sergiu Luscalov: Să aibă curajul opiniei, să fie corect cu el însuși și cu cei din jur, să fie responsabil de ceea ce face, să aibă respect pentru colectivitate, să-și iubească localitatea și țara, imnul și drapelul patriei, să nu uite că trăiește în România și că aici s-a născut!

Salut Sighet: Dacă ați fi primarul Sighetului, care ar fi prioritățile dumneavoastră pentru dezvoltarea orașului?
Sergiu Luscalov: Viața locuitorilor. Aș lupta pe toate căile pentru a le-o îmbunătăți! Când omu-i mulțumit, primarul, nici atunci nu trebuie să fie mulțumit, încontinuu trebuie să impulsioneze desfășurarea activităților socio-economice, înfrumusețarea orașului, crearea de spații și locuri pentru agrement, îmbunătățirea continuă a infrastructurii! Nu ar trebui în niciun caz să uit de sănătatea și educația oamenilor, de siguranța lor, de eliminarea tuturor aspectelor negative semnalate, și, în special, cele care vizează direct cetățeanul! Să nu țină cont de culoarea politică, cetățeanul fiind egal din toate punctele de vedere, privind drepturile și obligațiile, nu aș permite în niciun fel încălcarea legislației sau să închid ochii la unele abateri!

Salut Sighet: Vi se pare vizibilă și implicată societatea civilă din Sighet? Cum stăm cu spiritul civic?
Sergiu Luscalov: Cred că, glumiți când mă întrebați de așa ceva… Spirit civic în Sighet? Poate să dărâme orice, oricine ce vrea, și n-ai să vezi pe nimeni vociferând. Poate, șoapte de dezaprobare! De multe ori am luat atitudine, am fost apostrofat, amenințat și nimeni nu mi-a sărit în ajutor, din contră au sărit să-l apere pe cel vinovat! Am văzut cum organele de control încercau să-și facă datoria, polițiști care încercau să mențină ordinea și legalitatea, și ce credeți că au pățit? Puțin lipsea să nu fie luați la bătaie, înjurați, apostrofați, și trecătorii își vedeau de drumul lor, muți și orbi! 

Salut Sighet: Ați participat la evenimentele culturale de la sfârșitul săptămânii trecute, respectiv festivalul “Floare de Colț” și “Aeternus Maramorosiensis”? Ce vă atrage la un eveniment cultural – artistic?
Sergiu Luscalov: Sunt un fan înrăit al acestor două evenimente culturale. De data aceasta am fost mulțumit de organizare, au fost de toate pentru toți, locul de desfășurare excelent, cadrul asigurat din punctul de vedere al siguranței participanților. Au fost mici neajunsuri, dar nesemnificative, distracția pe cinste, prestația artiștilor meritorie, poate prea dese laudele la microfon pentru un lucru normal, care ar trebui să fie obișnuit pentru diriguitorii orașului și care, să se repete cât mai des. Asemenea acțiuni sunt mai mult pentru cetățeanul de rând, care are nevoie de ele. Indiferent dacă spectacolele sunt interpretate de copii, tineri sau adulți, fiecare în parte au farmecul lor. M-am bucurat de multe ori când am văzut comuniunea dintre interpret și spectator. Când se aplaudă frenetic simți o furnicătură la inimă… înseamnă că, ce s-a dorit, s-a reușit și cel ce a fost prezent la acțiune, pleacă mulțumit acasă… 

Salut Sighet: E acceptabil/onorabil compromisul în viață?
Sergiu Luscalov: Când accepți un compromis, vine altul după el și tot așa! Nu, într-o lume civilizată, compromisul nu are loc! El este o scuză pentru unii, care, cu bună știință încearcă sa eludeze ceva, să salveze aparențele, pentru care, mai târziu, să regrete! 

Salut Sighet: Încotro se îndreaptă România?….
Sergiu Luscalov: Nu știu, dar simt pe propria piele că nu înspre bine! Suntem ai nimănui, Europa este departe de noi, prea puțini ne iubesc, nu avem verticalitate și nici conducători care să ne reprezinte interesele. Dacă mergem tot așa, sunt sigur că vom rămâne la marginea lumii civilizate și ne va fi greu să o ajungem din urmă! 

Salut Sighet: Care ar trebui să fie calitățile unui… leader sau, haideți s-o spunem pe românește, ale unui conducător?
Sergiu Luscalov: Un conducător în primul rând trebuie să știe să se conducă pe el și după aceea pe alții! Când nu ai demnitate și respectul celor din jur, nu vei fi niciodată un bun conducător! Pentru a fi leader, trebuie să cunoști arta diplomației, să știi să asculți și, după o gândire îndelungată să acționezi! Trebuie să te sprijini pe oameni dacă vrei să conduci. Oameni, a fi dictator este ușor, a conduce trebuie să știi!

Salut Sighet: Care sunt bucuriile esențiale ale vieții?
Sergiu Luscalov: Dragostea și iubirea de semeni; nașterea, copilăria, educația, căsătoria, viața în sine, familia!

Salut Sighet: Ce v-ați dori pentru sportul sighetean pentru următorul an?
Sergiu Luscalov: Cât mai multe reprezentări în competiții pentru seniori și, dacă se poate, în sportul de semi-performanță și performanță! Sprijin din partea organelor în drept pentru copiii și juniorii care au performanțe. Baschet, handbal, șah, atletism, volei, box, tenis, sunt numai câteva ramuri sportive cu reale perspective! Să nu uităm și de fotbal, avem un stadion frumos, dar fără echipă. Nu cunosc raționamentul care a contribuit la desființarea echipei de seria a treia, dar, după mine, ar trebui reînființată și sprijinită pentru promovare. Este o rușine pentru Sighet că nu este reprezentat în fotbalul de performanță, când pe vremuri, și acum doi ani, acest sport strângea la stadion mii de suporteri sigheteni. Dacă avem sport, și orașu-i mai sănătos!

Salut Sighet: Mulțumim pentru interviu și… vă dorim implicare maximă în vița socială a Sighetului!
Sergiu Luscalov: Și eu vă mulțumesc pentru interviul, sper, reușit, și voi încerca să rămân același cetățean activ pentru orașul nostru drag!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

BAC 2013. DUPĂ SCRIS
„Noa vezi că şi camera te lasă, tu?!… Numa’ cu bun-simţ… Cu bun-sîmţ, tu!” * „Cum a fost în sala la voi?” * „ Cum să fie? O ştiut unu’ , am ştiut toţi.” *  „ …Şase! Ura!!! Fix 6! O luat Bacu’!” – strigă babacul intrând în cârciumă. ”Să-l aibă şi pe ăsta!… Mai departe? Nu-i trebuie altceva. O cheltuit destul. Deja-i în drum, înapoi, spre Paris. M-o sunat, totuşi, din avion, să mă uit după o facultate tot aşa.”

*
ORIGINALUL
Noul An şcolar. Intru la a V-a, în şcoala din sat, unde lucrez de mult. Mă uit la copii şi-mi amintesc chipul unor fraţi, surioare, părinţi de-ai lor. Pe unii îi identific „din prima”, pe alţii mai greu. Par nişte xerografii vii, mai mult sau mai puţin reuşite. Stau acolo –  expuşi, cuminţi, sperând să (le) recunosc originalul… – Eu – copia tot mai palidă, mai ştearsă, a fraţilor, părinţilor, bunicilor mei…

*
AM VALOARE…
La „opţionalul” de istorie şi civilizaţie locală, elevii aduc de acasă diverse obiecte, documente, poze vechi şi le prezintă colegilor. Află astfel că lucrurile vechi sunt de preţ.  Prâslea clasei mi-a făcut portretul, inclusiv ţepii bărbii: în stânga sus mi-a scris numele, iar în dreapta a inscripţionat „ cel mai vechi lucru din clasă”. Cu un aer conspirativ, mi-a dat portretul împăturit, să-l studiez acasă.

*
RIDICARE
Patru copii roşii la faţă. Ies din şcoală în şir indian, încadraţi de nişte asistenţi de la Direcţia Copilului. Sunt fraţi, au între 3 şi 14 ani, cu părinţi inexistenţi, îngrijiți de o bunică bolnavă. Doamnele plâng, toţi elevii au ieşit să vadă cum „îi duc”..
– După două săptămâni, se-ntoarce el hăt! – se-mbărbătează unul dintre colegii fratelui mai mare.

*
NĂUCA
Profa prezintă proiectul de lecţie la control. Metodista îl citeşte amănunţit. Văzând propoziţia „se formează grupe de câte 3-5 persoane”, taie peste „persoane” şi scrie „elevi”: ”La oră nu avem persoane! Avem elevi!”

*
MÂNDRIE
– Ruptură de ligament! – precizează răspicat eleva. O întrebasem cum de-a făcut entorsă, la cules de cartofi.

*
SHARE
O ciocolată străineză  aşteaptă în colţul colţului catedrei fix.   Dirigintele cercetează din privire clasa. Vinovata  îngaimă din bancă: “A venit mama … din Italia”.

*
ÎNVĂŢĂTURA
Tocmai veniţi cu treburi la oraş, tatăl, bunica (maternă) şi Mihăiţă se preumblă.

– Ce-i aici, tată? – întreabă copilul, în dreptul unui edificiu.
– Nu ştiu – dă din umeri cel întrebat.
– Da’ aici? – insistă copilul, în drepul altei clădiri.
– Nu ştiu – repetă figura taică-său.
– Nu-l mai întreba atâtea, Mihăiţă! – sare să fie de folos mama-soacră.
– Lasă-l să-ntrebe… –  o contrează ginerică –, …că aşe’ învaţă.

*
„CIVICĂ”
– Avem dreptul de a vizita muzee. Doar că, numai în unele este permisă fotografierea –  arată profesoara.
– Şi care-i problema? Fotografiem în minte – găseşte soluția o elevă.

Autor, Marin SLUJERU

Dacă vă numărați printre cei aproximativ 400 – 500 de spectatori care s-au bucurat de spectacolul de pe Bradova, vă felicit! Ați ales bine! De ce? Păi, o să vă zic ce mi-a plăcut mie: cadrul natural în care s-a desfăşurat concertul – un mare plus! Grozavă treabă a făcut Mama Natură! Publicul? Foarte fain, de toate vârstele, culorile (apreciez pe cei care au încercat să se îmbrace tradițional… chiar pentru prima oara în viață), gusturile în materie de muzică (DA, susțin ideea de a promova valorile tradiționale… chiar şi în debutul unui concert rock!). Şi da, mi-a plăcut mâncarea bio şi, surprinzător, să îmi spăl vasul din care mănânc!!!

Da, multe cuvinte de laudă, apreciere pentru modul civilizat în care s-a desfăşurat totul sus pe Bradova, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”! Felicitări lui Peter Hurley, mă alătur celor care îl laudă şi îi susțin activitatea. Un mic îndemn, rugăminte de fapt: hai să ne trezim puțin şi să nu alegem să participăm la evenimente cu aromă de grătar… Bio e mai bun şi mai sănătos! Să ne vedem cu bine… la anul! Într-un număr mai mare!!!

Autor, Camelia PESEK