Țipete de eliberare în adâncu-mi strigă:
Idealul și sentința tocmai le-am expus.
Într-o falsă libertate de societate-acidă
Mă minți că mă lași să zic ce-am de spus.

Libertatea-i o esență ce-ar pătrunde fierul –
E-o tărie ce te-mbată doar cu-al ei miros,
Cum norii par aproape când privești cerul
La fel de-aproape pare libertatea dar, de prisos.

Conștiința-i uneori stârnită de frică și invidie,
Din orizonturile vocației rămâne doar un șablon,
Doar dansatorii slabi joacă pe-o singură melodie,
Dacă simți, libertatea-i prea mult spus un zvon.

Ne dorim s-atingem cerul făr-a știi ce-ascunde
La fel cum libertatea am înghiți-o-n câteva secunde.
Dar, spune-mi, nesăbuite, spre ce direcție te-ai îndrepta
Știind că începând de-acuma lumea e a ta?…

Mihai Petrețchi
elev, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Foto: Peter Lengyel

Sighetenii l-au avut oaspete în această seară (28 februarie 2018), la Purim, pe Dr. Steve Jackson, nepotul (fiul sorei) lui Elie Wiesel. El a citit Meghilat Esther (sulul Estherei) care reprezintă cea mai importantă unealtă spirituală a sărbătorii de Purim.

Deși pare o povestioară suavă, Meghilat Esther conține numeroase din cele 72 nume ale lui Dumnezeu și multe coduri. Meghilat vine de la cuvântul Ghilui (revelație) iar Esther este nume de cod pentru ceva ascuns, secret. Așadar, Meghilat Esther este revelația ascunsului.

Întrucât povestea se petrece în anul 3392, la 70 de ani după distrugerea primului Templu din Ierusalim (perioadă denumită în istoria evreilor exil), ni se dezvăluie lupta pentru ca perioada de exil să ia sfârșit prin înfrângerea lui Haman (un fel de Hitler al epocii respective).

Din punct de vedere astrologic, ziua de 13 Adar este ziua cea mai negativă a anului, zi aleasă de Haman pentru nimicirea poporului Israel (nume de cod pentru spiritualitate).

Noi sărbătorim Purim pe 14 Adar și nu pe 13 Adar, evităm așadar această zi negativă. Haman este nepotul lui Hagag care provine din tribul Amalek, cuvânt care are în numerologia ebraică aceeași valoare numerică ca și Safek (îndoiala), ceea ce reprezintă semnificația profundă a zilei de Purim: victoria noastră asupra propriilor indoieli.

Autor (foto&video&text), dr. Sorin Markus

Ziua care nu se uită

Marius OPREA

„Atîta vreme cît Braşovul, vechiul Kronstadt, după numele ctitorilor săi saşi, sau Brasso, cum îl numeau maghiarii, s‑a numit Stalin, parcă nimic nu se putea întîmpla în oraş. Localnicii aveau parte de un prezent cenuşiu şi duşmănos, vegheat de o imensă inscripţie cu numele dictatorului sovietic, trasată cu brazi plantaţi în pădurea de foioase de pe un versant al Tîmpei, iar cartierele muncitoreşti, asemenea unor ghetouri, ocupau fiecare margine a oraşului. La sfîrşitul anilor ’50, cînd despre Stalin nu mai vorbeau cu emoţie nici măcar comuniştii români, oraşului i s‑a permis să‑şi reia numele. Singurele evenimente care răsturnau viaţa politică şi socială a noului oraş industrial rămîneau vizitele-fulger întreprinse de Gheorghiu‑Dej, apoi ale cuplului Ceauşescu. Pînă într‑o zi din toamna anului 1987. 15 noiembrie 1987 nu era o zi obişnuită – nici măcar pentru comunişti. Aveau loc alegeri, steagurile cu secera şi ciocanul colorau în roşu străzile Braşovului, iar mesele festive erau deja întinse la Primărie şi Comitetul judeţean de partid. Se aşteptau rezultatele, adică bine cunoscutul procent de 99,9% participanţi la un scrutin în care candidaţii erau doar cei propuşi de partid sau de anexa sa, Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Dar, în jurul orei 10, liniştea oraşului a fost spulberată. O parte dintre muncitorii uzinei „Steagul Roşu“ au ajuns în centru, strigînd sloganuri anti‑Ceau­şescu şi anticomuniste. Pe drum, coloanei – care număra cîteva sute de muncitori – i se alăturaseră braşoveni cărora nu le venea să creadă ce se întîmplă. Pe străzi nu mai putea fi văzut nici un miliţian, circulaţia era blocată, şoferii troleibuzelor abandonau maşinile şi se alăturau revoltei. Mii de oameni, printre care elevi şi studenţi, aveau, în sfîrşit, curajul să protesteze. Pentru ei și pentru toți românii pentru care dictatura lui Ceaușescu părea eternă, această zi a însemnat că se poate, că trăiesc începutul sfîrșitului ei, trăiesc ziua care nu se uită. Cele două relatări de mai jos deschid o fereastră către istoria din spatele unei fotografii, în care apar chipurile a trei tineri în hala unei întreprinderi, către trecut, către acea zi care a făcut din simpli muncitori ai unei întreprinderi socialiste oameni ai istoriei.”

*

Citește tot articolul în Observator cultural :

https://www.observatorcultural.ro/articol/ziua-care-nu-se-uita/.

*

Cartea Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987  va fi lansată  la Braşov şi Bucureşti. La Braşov, pe 15 noiembrie, la Muzeul Judeţean, unde va fi prezentată şi expoziţia 15 noiembrie 1987. La Bucureşti, la Tîrgul de Carte „Gaudeamus”, pe 25 noiembrie, la ora 15.00, la standul Editurii Polirom, într‑o lansare susţinută de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

*

Recitește și
Braşov. 15 Noiembrie 1987. Documentar Gogea’s Blog

Sursă articol: Gogea’s blog