Am ajuns în momentul în care viața pare un film de acțiune sau o dramă fictivă. Nu știm ce ne poate aduce următoarea zi, iar atunci când credem că nimic nu ne mai poate surprinde, viața nu ezită să ne demonstreze că ne înșelăm amarnic. Toate aceste provocări ar trebui să ne arate ce înseamnă cu adevărat puterea omului, dar în schimb interpretăm totul într-un mod greșit și ajungem să ne transformăm în niște „monștri ai prezentului”. Susținem că „totul va fi bine” dar așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine, ceea ce este imposibil. În continuare se promovează prostia în masa, iar oamenii au ajuns să fie cumpărați cu ușurință. Cuvântul „țăran” a ajuns o insultă iar „munca de jos” este un exemplu de „așa nu”. Ni se implementează încă de la vârste prea fragede că trebuie să facem mereu ceea ce este moral din punctul de vedere al unor oameni și că nu este bine să „ieșim din rând”; ni se spune să nu ne străduim degeaba, deoarece noi nu putem schimba nimic, cuvintele noastre neavând suficientă putere. Învățăm că trebuie să nu spunem mereu adevărul, deoarece asta înseamnă politețea sau că opinia cuiva poate fi luată în considerare doar de la o anumită vârstă. Acest lucru nu ne oprește însă de la a judeca alte persoane pentru „ambalajul” pe care îl expun. Lumea devine tot mai falsă, iar nivelul de frustrare crește și ne străduim să găsim defectele altora pentru a încerca să compensăm nemulțumirile noastre. Încă din copilărie ți se spune să înveți ca să ajungi doctor, IT-ist sau orice îți poate asigura un salariu mare, deoarece vei avea o viață fericită. Poveștile părinților încep cu „pe vremea mea…” dar devin repede „erau alte vremuri” atunci când comparăm trecutul cu prezentul.

În prezent avem curajul de a spune lucrurilor pe nume, deoarece timpul ne-a dăruit dreptul de a ne exprima. Dărâmăm din ce în ce mai multe bariere impuse de societatea din trecut, reguli stricte pe care oamenii din generațiile anterioare au fost constrânși să le respecte. Totuși, în ziua de azi, persoanele se pot reduce foarte ușor la un nume, un număr, o mărime sau o culoare, valorile adevărate fiind înlocuite cu etichetele puse de către societate. Ajungem să tratăm cu neglijență cele mai importante aspecte ale vieții și preferăm să purtăm măști, care ne fac să fim „unul dintre ceilalți” și facem orice pentru a nu ne asuma faptele și cuvintele. Tindem să alegem mereu calea ușoară și sigură, deși în adâncul nostru ne dorim complet altceva.

Partea cea mai tristă este că trecerea de neoprit a timpului nu face decât să ne arate tot mai multe aspecte negative, făcându-ne tot mai conștienți că cel mai mare dușman al nostru suntem chiar noi. La finalul fiecărei zile ne întrebăm: CE MAI URMEAZĂ? Răspunsul este mereu diferit. Fiecare persoană privește scenele filmului vieții în mod propriu și alege cine vrea să fie și cum să își joace rolul de personaj principal în fiecare clipă.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a X-a, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Cluj-Napoca

*
O stradă cu grădini. Ajung din urmă, încet-încet, o bătrânică:
– Ce frumos miros bujorii!… – îi spun depăşind-o.
– Nu înţeleg ce ziceţi! – răspunde peste umăr cucoana.

*
După ploaie. Alinierea cepelor în straturi perfect plivite, inter-oglindirea stânjeneilor, care de care mai decoloraţi. O fermieră de oraş, după un bade: „Ioa’, ştii pă cineva să-mi tungă doi mn’ei? Or să vii tu?…”

*
O stradă, după ploaie. Lustre albe prin castani. Pe după garduri, bujori cu frunze groase, saturaţi de umezeală, un pic întunecaţi. Un foarfece de trandafiri undeva, prin grădini – n-ajung eu la „Piccadilly Rose” aia… La Radio, crainica anunţă reluarea pregătirilor estivale la mare – şi-a pus un zâmbet în colţul gurii…

*
Privesc râul, dealul. Dacă ar intra în unda mea de neclintire, mătuşile care se despart de-o oră pe pod, bicicleta copilului înălţată pe roata din spate ar rămâne aşa. Noroc, însă, cu mirosul de salcie, cu briza de Mai, care ne mângâie şi animă. Altminteri, arborii se aşează întru odihna de vară, irişii îşi încep disputa: „Iris Germanica” / „Iris di Firenze?”.

*
Alertă. La Iza, preponderent pre- /adolescenţi. Care de care mai originali, fantezişti, mai fancy… Pe mal, nişte căţeluşi albi, coafaţi, sar ca iezii… O blonducă trece podul, cu o pisică albă în lesă roşie… În parc, nişte boieri băieţi în hamace… Conferinţe în filigorii… Luume, dor!

*
O patroană rearanjează suvenirurile străineze pe un raft în magazin: „Cum să le ştiu pune, Ioa’?”

*
Mătuşi la sfat, în piaţă: „…Mai am nişte pământ în sat… Să mă duc…, ce să fac…?”

*
Zi de pensie, o terasă şic. Două gospodine se aşează alert la o masă:
– Permiteayiunk nekünk és egy kiss kávét!
Apoi, către ospătar:
– Nu scriem pe tabel?… Atunci, nu-mi treb’e!
Trecând, o altă néni le întreabă:
– Mennyi egy kávé itt?
– Hat lej.
– Jaj, Istenem! – dispare ea.

*
Două domnişoare renunţă în ultima clipă să intre pe terasă, râzând.
– Îţi dau o mantră! – tocmai zice un vârstnic senin la o masă.
– Mie două mantre să-mi dai! – îi răspunde interlocutorul necăjit, urmărindu-le.

*
Terasă. În toi, conversaţia încetează la sunetul unui telefon.
– Alo! Staţi numai o secundă, să ies afară! – se ridică apelatul.

*
Seară de Iunie la râu. Fierbinte asfaltul, dulci salcâmii. Umbre de flori pe faţa fotografului grăbit. Cosaşii îşi ţin isonul suus-suus, întruunaa… Socul sculptural încremenit. Îl vom imita mâine, la cafea…

*
Licăr albăstruc de întâmpinare pe tejghele la „Pariuri”. În loc de mâini, gata s-o ia spre gura noastră… – Mona!

*
Acum, cu purtatul măştii pe corzo, se vede clar că se vede pe ochi care-i mai …devilish.

Marin SLUJERU

Sighetul de la începutul secolului XX inspira liniște și tihnă. Pietonii erau cei mai vizibili, toate drumurile erau ale lor.
La aproximativ un secol distanță orașul nostru este sufocat de mașini și poluare. Despre pietoni, numai de bine! :))

Salut, Sighet!

NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.

În imagine, o „părticică” din Sighetul de la începutul secolului XX. În prim-plan, în partea stângă, fosta Bancă Austro-Ungară, azi încă sediul BCR, iar în partea dreaptă, fosta casă Koch-Gruber, actualmente, Casa Veche. Pe vremuri, și verdeața era mai abundentă în zona respectivă!

Salut, Sighet!

NR: Imaginea a fost preluată, cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.

După succesul de care s-a bucurat primul curs organizat în premieră absolută în vara anului trecut, conducerea Asociației Internaționale „Euro Foto Art” organizează pentru iubitorii fotografiei din Sighetu Marmației, în cadrul „Euro Photo Art” Academy, un nou curs intensiv de tehnică și artă fotografică. Cursul urmează să fie organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Sighetu Marmației, sub patronajul Primăriei municipiului pentru cei care vor să însușească tainele artei fotografice, într-un timpfoarte scurt.

În acest context cei interesați sunt invitați la cursul de fotografie organizat pentru a doua oară în Sighet (seria B/ 2020) din data de 13 iulie 2020 cu o durată de doar o săptămână. Cursul va fi condus de cunoscutul artist fotograf orădean Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației „Euro Foto Art”, care are o experiență de peste 44 de ani în acest domeniu.

Orele de curs se vor ține la Centrul Cultural Sighetu Marmației zilnic între orele 16:00 – 19:30. Unul din avantajele cursului este că absolvenţii vor învăţa să „vadă” oamenii din jurul lor, strada, peisajul, respectiv un film la televizor sau la cinema.

După însuşirea noţiunilor generale, despre istoria fotografiei, despre elemente de foto-compoziţie şi cele legate de aparatele de fotografiat clasice şi digitale, cursanţii vor participa la o deplasare de creaţie în centrul istoric al municipiului Sighetu Marmației. De asemenea cursanţii vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete la lumina naturală.

În cadrul acestui curs, participanţii vor învăţa și noţiuni legate de procesul negativ şi pozitiv color analog, despre diapozitive alb-negru şi color, cât şi despre creaţiile multimedia. Tot aici vor fi dezbătute o serie de aspecte ale esteticii şi creaţiei fotografice.

Cursanţii vor avea posibilitatea de a participa la mai multe jurizări ale unor colecţii de fotografii artistice. Cursul va fi finalizat prin organizarea unei expoziții de examen în data de 17 iulie 2020 ora 17:00 la Centrul Cultural Sighetu Marmației, unde vor fi prezentate cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului. În cadrul festivității vor fi înmânate şi Certificatele de absolvire (după susţinerea examenelor de verificare a cunoştinţelor).

Înscrieri şi informații la acest curs, se pot obţine la: https://www.eurofotoart.com/efa-courses/ro/ unde se pot viziona și imaginile realizate de absolvenții primului curs organizat în Sighetu Marmației în vara anului 2019. Tot de aici se pot descărca și formularul de înscriere. Informaţii suplimentare se pot obține și la telefonul 0741/212111, respectiv la e-mailul [email protected].

În cadrul cursurilor vor fi asigurate câte 3 locuri pentru persoane defavorizate, care vor putea participa la curs în condiţii de gratuitate, în baza unei cererii şi a documentelor justificative (în raport cu numărul cursanţilor înscrişi). Elevii, studenții precum și pensionarii beneficieză de reducere din taxa de participare.

Absolvenții vor avea posibilitatea să devină membrii creatori ai Asociaţiei „Euro Foto Art” Oradea, unde vor putea continua preocupările în domeniul artei fotografice.

Comunicat de presă
Asociația Internațională „Euro Foto Art” Oradea

Frumusețea zilelor de Iunie. Iunie ne-a întâmpinat cu zâmbetul și căldura unei mame. M-am simțit învăluită de un sentiment atât de pozitiv, încât am simțit nevoia să admir orice mică fărâmă din jurul meu. Frumusețea lucrurilor care ne înconjoară simt că-mi face bine, descopăr efectele benefice pe care le are asupra mea. Frumusețea în fața căreia mă minunez, de care mă las pătrunsă, mă conectează cu propria-mi frumusețe, cu frumusețea din adâncul sufletului meu.

Frumusețea mai aduce un „ingredient” în spiritualitatea mea. Există o spiritualitate receptată și o spiritualitate cedată. Niciuna dintre ele nu pare să fie vreo spiritualitate ascetică. Mă las surpinsă de frumusețe. În orice caz, este nevoie de implicare. Căci e nevoie de conștiință pentru a percepe frumosul. Și este nevoie de venerație. Fără venerație frumusețea se ascunde de privirile noastre.

În ultimele zile am încercat să-mi schimb ritmul, dar și obiceiurile „impuse” în ultimele luni. Nu mi-a fost ușor, a fost o încercare dificilă din punct de vedere al acomodării cu noile reguli, dar a fost incredibil faptul că, tot ce mă înconjura mi se părea minunat. Oare am început să văd frumusețea în orice? Sunt convisă că da. În ultimele zile mi-am petrecut zeci de minute în incita Stadionului din Sighet. Dacă înainte credeam că e nevoie de reabilitarea stadionului, astăzi încerc să admir acest loc așa cum e. Este întotdeauna loc de mai bine, însă frumusețe există în orice.

Pentru mine, orientarea spre frumos este o regăsire a mângâierii în existența noastră pământească, cu toate amenințările și pericolele la care suntem supuși. Chiar și când mă cufund în muncă am nevoie de frumusețe ca refugiu pentru suflet și ca mângâiere în mijlocul dezolării pe care o descopăr, nu de puține ori, în discuțiile cu oamenii.

E fascinant acest subiect depre Frumusețe. E un subiect atât de complex încât nu cred că ar putea fi definit. Fiecare vede frumusețea într-un mod diferit. Vă doresc să vă bucure și mai mult frumusețea pe care o percepeți de obicei și cu care vă întâlniți în mod obișnuit.

„Frumusețea va salva lumea”. F.M. Dostoievski
Pace și mult bine tuturor!

Noemi Marcela BOJE

Șugăul este un cartier al Sighetului unde, se pare, tradiția îmbrăcării portului popular este păstrată – fără niciun fel de constrângeri – de către localnici. De la cei mici până la cei mari, în special de sărbători dar și la nunți, costumul popular este purtat și „expus” cu mândrie, live, nefiind abandonat doar în muzee. Farmecul sărbătorilor maramureșene o dă tocmai senzația de… muzeu viu, atunci când copii, tineri și oameni mai în vârstă își găsesc bucuria și în dragostea pentru costumul popular.

De Sărbătoarea Rusaliilor, șugăienii au participat la liturghiile – desfășurate în curtea bisericilor, respectând distanțarea de rigoare, în vigoare.

Micuța Florica – Floricica (care nu a împlinit trei anișori!) a „purtat” de Rusalii, pe lângă suzetă (o utilizează destul de rar, doar când oboseala este prea mare!) și o „variantă” de costumaș popular specific copiilor de pe Șugău.
Am fo’ ș-om si… prin ai noștri copii!

Salut, Sighet!

Foto: Marius Vișovan

Vă spune ceva titlul, vă amintiți de celebrul film al anilor ‘60?… „Și caii se împușcă, nu-i așa?”… Bietul animal, bietul cal, a fost împușcat de…

Ce legătură este între drama oamenilor obișnuiți din timpul Marii Depresiuni americane (1930) și Marea Pandemie a zilelor noastre? Simplu: frica, incertitudinea, falsele speranțe, moartea tragică, tonie – distonie, „criza” garantată 100%, sunt, cu puține cosmetizări, ingredientele recuzitei perpetue!

Lumea de astăzi este înspăimântător de colorată, multicoloră, fals scânteietoare, disortografiată, un amalgam al cailor și… papagalilor. Predomină papagalii multicolori, țanțoși – gălăgioși, experți – exasperanți, literați – penali, agramați – bahici, spectacularizați, manelizați, nereciclați, microb-iști, pandemiști sus-puși cu sau fără grade (în creier, nu-i așa?), quasi-zburătoare și quasi-cuvântătoare brrr și buum!… au amuțit!

A fost o pseudo – pauză, dar semnele că va reîncepe gălăgia și colcăiala sunt evidente. Papagalii mai și vorbesc, unii spun… vorbe, înjură, alții imită elegant – parfumați, prea-credincioși, unii sunt clarvăzători, o altă parte sunt sălbatic – nefolositori, ceilalți se domesticesc în luxul decorurilor și dresorilor din umbră… vai de mama lor, unii chiar mor!… priviți-le penajul, chiar arată a buni vorbitori pe toate limbile (oratori se spune, cu derogare, dar să nu exagerăm!), toți au aceeași macro-structură: limbaj minimal, culori vizibile impecabile, gesturi ultra – exersate, creier mic (sau, haideți să fim îngăduitori azi, relativ mic!). Exact ca și virusul, jenant de mic, submicroscopic, rău până la Dumnezeu (reformulez: până la om!) și imperturbabil (pe termen scurt)!

Se vor schimba regulile de mâine? Vor muri papagalii? Sau vor muri truditorii cai? Cred că vor muri cei mai puțin rezistenți în maratonul prostiei, penibilului, croncănelii ordinare! În niciun caz papagalii!…

Papagalii sunt cunoscuți în peste 350 de specii și… 80 de genuri, le place untul de arahide și iubesc traiul în colivie! Se mulțumesc cu reprize foarte scurte de libertate, 15 – 20 de minute sunt suficiente, unii trăiesc până la 95 de ani, cei din specia Kaka-po. Ăștia prind repede cuvintele, tocesc, stâlcesc, dar le reproduc… papagalicește. Mai să-i credem!
Doamne, Doamne, ce viu colorat este pământul și cât de frumoasă a fost liniștea de ieri dar, urmează războiul zilei de azi – mâine. Să nu ne amăgim, totul a reintrat în normal, s-a reluat gălăgia papagalilor eliberați din izolarea coliviilor, vom auzi despre mai multe și mai mari aranjamente inter-specii, ăia care reușesc să vorbească vor pactiza cu moderatorii dresori și perioada de odihnă impusă va fi răzbunată. Mi-e frică de urmările pandemiei, lumea – lumea papagalilor – se va reseta dar, probabil, într-un croncănit ultra-secret. Cei „vorbitori” vor cârâi mai tare, asurzitor de tare, cei cu neuronii virusați vor aștepta cuminți în colivii.

Unii dintre puținii biologi „acreditați” în teoria hazardului supraviețuirii prevăd modificări spectaculoase în structura ADN – ului papagalilor, cică unii vor fi imuni la toate bolile specific umane și vor încerca să-și refacă structurile papag’nterlope. Întrebarea este cine va fi sacrificat de către Cel de Sus, pentru ca să se împlinească povestea resetată: calul sau papagalul?
Se poate împlini, oare, previziunea apocaliptic-orweliană cum că lumea va fi – la un moment dat – dominată de animale, de… papagali?!… Nostradamus a lăsat câteva indicii în scrierile sale postume dar, se pare, că există divergențe și-n breasla cititorilor în astre. În fine, lumea papagalilor n-a dispărut; poate, unii au murit de moarte bună, alții au fost eliberați din greșeală însă, supraviețuitorii – mai puternici – tot la năravurile vechi vor reveni.

Vom regreta, în curând, lumea virtuală pe care am experimentat-o în carantină?!…

Ion MARIȘ

Pandemia va dispărea
Într-o vară oarecare,
Și-om cânta și ne-om distra,
Poate vom pleca la mare!

Pân’ atunci, la întâmplare,
Lumea-aplică la terase
Sfaturi despre distanțare:
Stați puțin și-apoi spre… case!

Viața asta-n pandemie
E făcută pentru turmă,
Cei de Sus nu vor să știe
Că minciuna ne conturbă.

Noi ce stăm la rînd, la coadă,
Și-acceptăm cu umilință
Să ne distanțăm pe stradă,
Mai avem câte-o dorință:

Să nu fim prostiți pe față,
Nu vrem zâmbete teatrale,
Vrem și bucurii în viață
Nu minciuni…. electorale.

Ras Publica

Centrul Sighetului într-o imagine de pe la începutul secolului trecut. Este ușor de identificat zona din apropierea Hotelului Korona/ Tisa/ Coroana, cu trecători suficient de mulți și… farmecul mijloacelor de transport tradiționale.

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Imaginea a fost preluată, cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.

Salut, Sighet!