Alege TU ceea ce vrei să fii!

Anca Corneștean

De mic copil, am fost lăsată să fac ce îmi doresc în ceea ce privește activitățile extrașcolare. Am făcut șah, tenis, volei, dans, nici nu mai știu câte, dar, bineînțeles, muzică am făcut de mică și nu m-am oprit niciodată. Părinții mei m-au lăsat să merg peste tot, nu m-au descurajat niciodată, deși nu am fost perseverentă decât în muzică. Presupun că fiecare activitate m-a învățat câte ceva și nu regret nimic din tot ce am făcut. Chiar și în prezent, orice alegere aș face, părinții m-ar susține și m-ar lăsa să mă dezvolt frumos în acel domeniu.

Ei bine, acum nedumerirea mea este, de ce unii părinți își forțează copiii să facă o anumită activitate, doar pentru că ei nu au avut parte de ea și acum își revarsă dorința asupra copiilor? Când am intrat la liceu, unde am visat să ajung și anume la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la profilul învățători-educatori, m-am simțit împlinită, deoarece mi-am dorit să ajung acolo și am primit sprijin de la părinți. În schimb, am o grămadă de colegi care au fost obligați de părinți să vină aici. De ce? Poate colegii mei nu sunt deschiși în fața copiilor, poate că nu vor fi pedagogi buni, poate își doresc sa fie informaticieni, constructori, ingineri etc. și aveau nevoie de alt profil pentru asta. Dar nu, dacă mama și tata au decis, acolo trebuie să meargă.

Trecând mai departe, la studiile superioare, adică la facultate, ne trezim cu aceeași problemă. Toți copiii să fie medici, polițiști și avocați, că doar se câștigă bine. Stați liniștiți, că dacă faci ce îți place ai de câștigat și financiar și sufletește. Degeaba ai bani, dacă zilnic trebuie să te trezești îmbufnat că vai, iar trebuie să merg la muncă și nu am chef. Odată ce faci ceea ce îți place, nu te saturi niciodată și în fiecare zi ți se pare și mai frumoasă meseria ta. Eu, una, nu înțeleg… cu ce sunt mai împliniți părinții când copilul lor a mers unde i s-a dictat, dacă toată viața li se va reproșa ca nu l-a lăsat să meargă unde și-a dorit. Văd atât la mine în clasă cât și în alte părți, fețe triste, suflete neîmplinite și chinuite. Și pentru ce? Credeți că avem nevoie doar de medici, polițiști, avocați ș.a.m.d? NU! Avem nevoie și de artiști, arhitecți, design-eri, pictori, poeți, preoți, profesori etc. Fiecare meserie e frumoasă în felul ei și dacă ești făcut pentru o meserie anume și nu ești lăsat să i te dedici, toată viață vei simți că nu te-ai împlinit sufetește. Eu mereu am fost întrebată de părinții mei ce vreau să fac și, de fiecare dată, mi-au spus doar că-și doresc să fiu fericită, să fac orice, dar bine și de calitate. O singură viață avem și,, din păcate e așa de scurtă, de ce să o trăim obligați să ne târâm printr-o rutină urâtă care ne va măcina sufletul.

Pentru părinți: deschideți aripile copiilor și permiteți-le să se dezvolte în ce domeniu își doresc! Credeți-mă că veți fi mult mai împliniți văzând fericirea de pe chipul copiilor, decât să știți că fix din cauza voastră nu sunt fericiți. Fiecare are scopul său pe lume și ce îi este scris, aceea va face. Fiecare e bun la ceva și are o sămânță coaptă în el, doar că trebuie descoperită și când o găsește trebuie semănată, îngrijită, plivită, până când din ea se va face un arbore mare cu un frunziș imens din care toată lumea va culege roadele.

Nu vă temeți să faceți ceea ce vă place și nu renunțați niciodată la visele voastre, căci doar așa veți fi cu adevărat fericiți. Atât eu, cât și frații mei am fost deschiși la orice activitate și fiecare ne-am realizat făcând ceea ce ne place. Pentru asta le suntem recunoscători părinților, căci nu ne-au tăiat aripile niciodată și așa am avut un zbor frumos. Atâta timp cât faci ceea ce îți place, ai motivație zilnică și totul în jurul tău radiază a bucurie. Dacă vrei ca viața ta să fie o poveste minunată, înțelege că tu ești autorul și în fiecare zi ai posibilitatea de a scrie o nouă pagină. Nu uita niciodată de ce își dorește sufletul tău și fii pozitiv! Viața a rezervat pentru tine ceva minunat!

Anca Corneștean
Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”




De 16 ani… „Speranța”

Monica Bud

De 16 ani… „Speranța” – cel mai sensibil subiect despre care aș putea să vorbesc, pentru că, în esență, nu este doar un cuvânt… „Speranța” reprezintă o compoziție, un întreg, un stâlp al comunității din Sighet, și nu numai.

În 2003 avea să se întâmple ceva extraordinar la Sighet… un preot italian, Aliani Fillippo, din Ordinul Fraților Minori Capucini, a fost trimis în noua lui misiune… unde? La Sighet. Din dorința lui de a ajuta cât mai mulți tineri și de a crea un Oratoriu pentru aceștia, s-a născut ideea de formare a unui grup, al grupului „Speranța”. Un grup de tineri care a ales să-și petreacă timpul liber facând voluntariat în folosul comunității, și aici reamintesc activitățile la Casele de Tip Familial, organizarea taberelor de vară, organizarea Sărbătorii Voluntariatului, activități spirituale sau implicarea în orice fel de activitate socială.

În prezent, obiectivele noastre au ramas aceleași, continuăm să dăruim, să împărtășim cu iubire, credință și… speranță. A-i face fericiţi pe ceilalţi este o senzaţie care nu ne copleșește niciodată. Avem și activități recreative: excursii, în fiecare duminică ne întâlnim pentru a petrece timpul împreună, fie prin vizionarea unui film, fie prin sport sau orice altă activitate de recreere.

Pentru mine, „speranț”  a fost, este și va fi, cel mai bun „medicament” pe care îl cunosc! Tot ceea ce sunt, sunt datorită acestei alegeri, de a face parte din acest grup. Pare banal, nu? Dar, credeți-mă, a fost cea mai buna alegere! Speranța m-a ajutat să descopăr cine sunt, ce doresc și încotro ma îndrept. Prin ceea ce am trăit în această comunitate creată de Aliani Fillippo, mi-am descoperit vocația, am descoperit oameni minunați, am legat prietenii care nu se pot uita, am învățat că fără Dumnezeu nu suntem nimic, am învățat să iubesc, să râd, să râd din nou, să ascult, să spun „te rog” şi „mulţumesc”, să am opinii, să le respect pe ale celorlalţi, să fiu sinceră, să fiu prietenă. Să fiu eu însămi! Tot aici am întâlnit unica și marea iubire, care de un an de zile a ales să-mi fie aproape pentru tot restul vieții. Cine s-ar fi gândit că o alegere de acest fel îți poate schimba viața complet? Dar mie mi-a schimbat-o.

La mulți ani, „Speranța”! La mulți ani nouă!

Iar voi, cei care sunteți interesați să ne cunoașteți, vă invităm să ne treceți pragul și să vă alăturați „Speranței! Ne găsiți pe strada Al. Ivasiuc, nr, 19, „Oratoriul Sfântul Francisc” (lângă forțele de muncă).

Monica BUD




VIDEO | De vorbă cu scriitoarea Irinel Kornbaum (autor, Sorin Markus)

Autor, dr. Sorin MARKUS




#CNDV100 – Sigheteanul Marius Bilașco – o carieră universitară în informatică, à la française!

Deși foarte tânăr, despre Marius Bilașco nu e deloc simplu de scris. A urmat studii „grele” atât în țară cât – mai ales – în străinătate. A trecut, bineînțeles, pe la Liceul „Dragoș Vodă” și apoi a urmat Universitatea „Babeș – Bolyai” (Facultatea de Informatică). Urmând traseul majorității tinerilor valoroși, și-a asumat drumul străinătății, obținând în perioada 2002 – 2003 o Diplomă de Studii Aprofundate (DEA) în Informatică, la Universitatea Joseph Fourier din Grenoble – Franța.

După ce a obținut doctoratul în Informatică în decembrie 2007 (studiile s-au întins pe parcursul a patru ani), tot la Universitatea Joseph Fourier din Grenoble, în septembrie 2008, Marius Bilașco a fost recrutat ca cercetător postdoctoral CNRS și atașat la echipa de analiză a obiectelor complexe (Fouilles d’objets complexes – FOX ) la Laboratorul de Informatică din Lille (în prezent Centrul de Cercetare în Informatică, Semnalizare și Automatizare – CRIStAL). A trecut de competiția pentru postul de Maître de Conférence (MdC) înființat la Universitatea din Lille 1 – Știință și Tehnologie, în septembrie 2009.

Brîndușa Oanță (BO): Ce a urmat după ce ai obținut postul de Maître de Conférence (MdC), Marius Bilașco?
Marius Bilașco (MB): Imediat după ce am fost recrutat ca MdC, mi-am dorit să mă implic în activitățile pedagogice și administrative inerente vieții unui profesor-cercetător. Am fost responsabil de coordonarea urmăririi pedagogice a studenților înscriși într-un contract de profesionalizare în Licență și Master MIAGE (Méthodes Informatiques Appliquées à la Gestion des Entreprises). Studenții în contract de profesionalizare sau în alternanță sunt salariați în întreprinderile de profil și, în același timp, urmează cursurile universității în urma semnării unei convenții tripartite între student, întreprindere și universitate. Această activitate a implicat în jur de patruzeci de studenți în fiecare an, până în 2011. Din 2011, am fost responsabil de coordonarea monitorizării tuturor stagiarilor Master MIAGE și Master Informatique, combinate (aproximativ 90 pe an). Managerii diferitelor parcursuri de licență și master mi-au încredințat și sarcina de a organiza susținerile proiectelor de final de an ale studenților absolvenți, sarcină pe care am îndeplinit-o până în 2016.

BO: Ai reușit să creezi și o aplicație interesantă. Cum ai procedat?
MB: În 2009, am creat o aplicație web intitulată Livret Electronique care acoperă toate aspectele cursurilor urmate și ale alternativelor. În 2011, am extins aplicația, astfel încât să includă și stagiile de licență, iar apoi stagiile studenților Master 2 în formare inițială. În prezent, în fiecare an, aproximativ 350 de stagii și alternanțe sunt coordonate prin această aplicație. Dincolo de furnizarea acestei aplicații, coordonarea implică sarcini recurente pentru informarea și reamintirea instrucțiunilor de monitorizare pentru tutori, precum și sarcini de consiliere și mediere în caz de conflicte sau dificultăți în monitorizare.

BO: Ai continuat să îmbunătățești aria de aplicabilitate a cursurilor și aplicațiilor tale?
MB: În perioada 2012-2013, am lucrat în parteneriat cu Lionel Seinturier pentru a co-superviza specializarea E-Services al Master 2 Informatică. Cursurile acestei specializări se bazează pe proiectarea și dezvoltarea centrată pe utilizator a serviciilor electronice accesibile prin mijloace de comunicare digitală, incluzând internetul, dar și toate noile echipamente de calcul omniprezente, cum ar fi dispozitivele inteligente, telefoanele și interfețele multi-touch. Din septembrie 2013, am fost responsabil exclusiv al acestei specializări, în timp ce am lucrat îndeaproape cu colegii mei responsabili pentru principalele materii. Specializarea de servicii electronice are două grupuri: unul de formare inițială și altul de formare alternativă. Începând cu 2013, 247 de studenți au absolvit cursurile de e-servicii de Informatică Master 2.

BO: Ai avut timp și pentru cercetare?
MB: În paralel cu această susținută activitate pedagogică și administrativă, am avut posibilitatea să derulez numeroase activități de cercetare, în principal în domeniul analizei faciale din fluxurile video. Aceste activități sunt structurate în jurul a 8 teze de doctorat și 8 participări la proiecte de colaborare (inclusiv 5 proiecte europene).

BO: La ce se referă aceste teze?
MB: Patru teze privesc în mod direct munca mea legată de analiza facială: Afifa Dahmane (mai 2010 – februarie 2015, co-supravegheată cu USTHB Algeria – Estimarea orientării capului), Benjamin Allaert (oct. 2014 – iunie 2018 – Recunoașterea expresiei faciale), Romain Belmonte (din octombrie 2015 – Contextualizarea analizei comportamentului centrată pe persoană în situații de captură neconstrânsă), Delphine Poux (din oct. 2017 – Recunoașterea expresiilor faciale într-un mediu liber). Alte două teze s-au concentrat pe tema semanticii: Samir Amir (oct. 2009 până în decembrie 2011 – Un sistem de integrare a metadatelor multimedia) și Mohamed Yassine Kazi Tani (ianuarie 2012 – martie 2018, înscris la Universitatea din Oran, Algeria – Integrarea regulilor de inferență semantică în procesele de analiză video). În prezent, particip de asemenea, la co-supravegherea lucrărilor lui Cagan Arslan (din octombrie 2015 – Data Fusion pentru interacțiunea om-calculator) și a celor ale lui Pierre Falez (din octombrie 2016 – Explorarea arhitecturii unui accelerator neuromorfic pentru viziune).

BO: Vorbește-ne, te rog, și despre proiectele din programul Eureka!
MB: Din septembrie 2010 am fost implicat activ în configurarea și coordonarea locală a 3 proiecte europene ca parte a Programului EUREKA pentru tehnologia informației pentru avansare europeană (ITEA). Pe plan local, am participat la activitățile desfășurate în cadrul Institutului de Cercetare pentru Componente Software și Hardware pentru Informații și Comunicare Avansată (IRCICA, USR CNRS 3380). Am realizat un studiu științific pentru compania IKOMOBI din 2013 și am participat la două proiecte inter-echipe. În paralel, am fost implicat și în participarea la comitetele de program (5) și la comitetele de lectură externă pentru reviste internaționale (8). Am făcut parte din comitetul organizator al conferinței CORESA 2012 și am avut responsabilitatea organizării comunicațiilor Web ale conferinței IEEE, International Conference Face and Gesture Recognition, organizat la Lille în mai, 2019.

BO: Așa după cum mi-ai spus, ai ajuns în 2018 și la Universitatea din Lille. Ce ai studiat acolo?
MB: Nimic. În 2018 am pregătit abilitarea. E o diplomă pe care poți să o obții după doctorat. În Franța (ca și în România de altfel), abilitarea îți dă posibilitatea să propui și să coordonezi de unul singur teze de doctorat. E o etapă importantă în drumul spre postul de profesor universitar. Diploma e decernată în urma redactării unui memoriu care sintetizează toate activitățile de cercetare, pedagogice și administrative din carieră. Memoriul e citit și evaluat de 3 profesori universitari. În cazul unui aviz favorabil, memoriul e prezentat în timpul unei susțineri în care expui în mod sintetic câteva aspecte ale carierei tale, urmată de o sumedenie de întrebări. Susținerea a durat în total cam 3 ore. A fost însă foarte agreabil să discut cu membrii juriului. Încerc să transmit studenților starea asta de spirit: ce a fost greu a trecut, susținerea trebuie văzută ca un moment plăcut în care te lauzi, în care arăți lumii lucrurile interesante pe care le-ai făcut și ce ai învățat.

BO: Haide să privim spre… trecut, să discutăm un pic despre adolescența ta. Când ai absolvit Liceul „Dragoș Vodă”?
MB: Am absolvit liceul în 1998 fiind nerabdător să descopăr orizonturi noi. Anul 2000 ne făcea pe toți să visăm un pic. Ce e interesant e că niciodată în timpul liceului nu îmi închipuiam că o să părăsesc România. Începeam să avem foști colegi de liceu, care încet, încet se deplasau spre vest, însă, mie mi se părea deja foarte interesant faptul de a-mi construi o carieră în România. Divaghez un pic, însă în Franța am ajuns fiindcă nu voaim să îi supărăm pe profesorii de la Cluj. Erau burse Erasmus pentru Franța la care nu a aplicat nimeni. De frică să nu le piardă pentru anii următori, am fost mai mult decat încurajați să aplicăm. Am dat toți atestate în engleză pentru o bursă în Franța, unde toate cursurile erau în franceză. Ei, odată ajunși în Franța, viața nu și-a urmat cursul pe care mi-l imaginam. Miraje, sentimente, reușite și alte oportunități au făcut ca, încet, încet, să-mi construiesc o carieră aici. Când mă uit înapoi, îmi spun că trebuie să rămâi tot timpul deschis la oportunitățile ce se ivesc, să fii curios, să îndrăznești și să nu îți fie frică să ieși din zona de confort. Închid paranteza.

BO: Cum era liceul în acei ani? Ce ți-a rămas în memorie din acea perioadă?
MB: Anii de liceu au avut o savoare specială. Noi prieteni, primele sentimente amoroase, primele decepții, primele reușite. Un cocktail exploziv. Anii de liceu și prieteniile legate în acea perioadă, parcă au rămas gravate pentru totdeauna. Când ne reîntâlnim, este ca și cum ne-am fi despărțit ieri. Cred că dacă am fi închiși iarăși noi, 30, într-o clasă, după o zi, am avea aceleași discuții pasionate, am face exact aceleași boroboațe ca acum 20 de ani. XII A forever!

BO: Profesorii te-au influențat în vreun fel?
MB: În mod evident! Cred că am înțeles destul de repede că materiile sunt un pic accesorii, și că ce e central este aspectul uman. Modul în care profesorii reușeau să ne transmită pofta de a ne interesa, de a studia, de a descoperi, în ciuda mediului ostil creat de 30 de adolescenți care voiau să pară mai interesanți și mai rebeli unii decât alții. Era impresionantă diferența între atmosfera de la o oră la alta, în funcție de profesor și, clar, nu în funcție de materie. Eram într-o clasă de informatică, însă orele cu dnul Anișorac ne hipnotizau pe toți. Îmi aduc aminte cu drag și de orele cu dnul Motogna, cu dna Voina sau cu dna Godja, ore în care, știința se amestecă cu știința de a fi om. Un loc particular în inimă o să îl aibă pentru totdeauna dnul Roșca Ovidiu care m-a format ca informatician de când eram pitic. Însă nu totul era roz. Erau și note mai întunecate. Însă, ce e albul fără negru?

Ah, și cum tot vorbim de profesori, i-am uitat pe cei mai importanți, pe cei pe care îi aveam acasă (și la propriu, și la figurat). Chiar dacă postura preferată a unui adolescent e să fie în opoziție, numeroasele discuții, micile bătălii cotidiene și afecțiunea lor mi-au permis să mă construiesc și să găsesc resursele necesare să avansez.

BO: Ce fel de „reper” a fost și este azi Sighetul pentru tine?
MB: Sighetul e un fel de „buric al pământului”. E locul în care m-am format și care mi-e tot drag, la fel ca și oamenii de aici. În Franța, am noroc să fiu într-o regiune în care oamenii au aproximativ același caracter: foarte primitori, foarte înțelegători și care prețuiesc relațiile umane. Chiar dacă soția e mai din sud (Grenoble), ne simțim foarte bine la Lille. Suntem aici deja de 10 ani. Nordul Franței nu are o reputație prea bună din pricina vremii. Oamenii spun că plângi de două ori aici: când vii, și când pleci. Și, sincer, am impresia că atunci când o să plecăm, o să plângem de două ori mai tare. Dar, totuși, în ciuda trecerii anilor, Sighetul, oamenii, amintiirile vor păstra un loc special în inima mea.

BO: Soția ta cu ce se ocupă, lucrează în același domeniu cu tine?
MB: Soția a obținut și ea doctoratul la Grenoble. De fapt, acolo ne-am cunoscut. Eram amândoi pe „frontul” cercetării și ne luptam împreună să supraviețuim. Doctoratul e o experință foarte interesantă, foarte formatoare, însă, dură, în același timp. Nouă ne-a permis să ne găsim și să ne construim o poveste frumoasă împreună. Îndrumătorilor de teză le-am anunțat nunta simulând un articol științific pe care l-am transmis să îl revizuiască. După doctorat, am venit amândoi la Lille, și Céline a început o carieră în mediul privat. Lucrând în informatică, a putut naviga departe de mediul universitar, reușind să valorizeze în mod eficace competențele acumulate în timpul doctoratului. După mai multe experiențe, acum lucrează pentru inspectoratul școlar, organizând și coordonând mai multe aplicații legate de gestiunea resurselor umane ale ministerului învățământului preuniversitar.

În ceea ce privește viața de familie, Lille este un oraș foarte adaptat familiei. Avem doi copii, se distrează de minune. Ne deplasăm cu toții zilnic cu bicicletele și așa, orașul pare mai mic. Amândoi copiii fac diverse activități artistice și sportive care ne-au permis să ne extindem rețeaua de cunoștințe și prieteni. Pe lângă că ne sunt foarte dragi, sunt și foarte importanți pentru diversificarea vieții noastre sociale.

BO: Profesional, cu România mai ai interacțiuni?
MB: Am păstrat legături cu unii profesori și unii colegi (deveniți profesori) din Cluj, însă, deocamdată, nu am reușit să concretizăm o acțiune comună. Acum că am obținut abilitarea, poate posibilitățile vor fi mai numeroase…

BO: Ce-ți dorești/ propui pentru următorii ani, în plan profesional?
MB: De anul acesta am devenit coordonator științific al echipei de cercetare FOX. Așa că de acum, pe lângă proiectele mele, am responsabilitatea de a reprezenta, de a apăra interesele echipei la nivelul laboratorului de cercetare și de a da vizibilitate realizărilor echipei la nivel național și internațional. Din punct de vedere al cercetării, o să continuăm activitățile legate de analiza facială, și o să diversificăm activitățile legate de noi rețele de neuroni impulsionali, mult mai sustenabile din punct de vedere energetic, și care se aproprie foarte mult de modul de funcționare a neuronilor umani.

BO: Mulțumesc mult pentru interviu! Mult succes în activitatea ta și te așteptăm la sărbătorirea Centenarului CNDV, ce va avea loc în perioada 10 – 12 octombrie 2019!
MB: Îți mulțumesc ție și echipei de organizare a Centenarului! Acest tip de eveniment este important, esențial. Ne permite să știm de unde venim, unde suntem și unde vrem să ajungem. Vorbind de viitor, mi-ar plăcea ca într-o zi să găsesc o modalitate interesantă de a transmite ceva în mod durabil liceului, orașului care mi-a permis să mă construiesc. Sunt sigur că într-o zi o oportunitate interesantă o să se ivească!

Brîndușa OANȚĂ




Scriitorul sighetean Gabriel Boros, publicat pentru prima dată în limba română!

O conjunctură favorabilă ne-a făcut să luăm legătura cu romancierul și poetul Gabriel Boros, născut la Sighet, care, cu o deosebită amabilitate ne-a oferit spre publicare în exclusivitate pe www.salutsighet.ro, câteva poezii în care este evocat Sighetul tinereții domniei sale. A acceptat, de asemenea – spre bucuria noastră – să apară în Antologia poeților dragoșiști (absolvenți ai C. N. „Dragoș Vodă”), antologie ce va fi publicată până la sfârșitul lunii septembrie (coordonator, prof. dr. Raluca Lozbă).

****

Scriitorul Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat, a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet la secția de achiziții. S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș Bolyai”. În 1972 s-a căsătorit, are doi copii – o fată și un băiat. A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania. Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul „Poezii pentru totdeauna”. Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.

Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.

La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

*

Suntem acasă (Itthon vagyunk)

Pentru Zsuzsa mea, cu iubire nemărginită

Nu știu când a fost clipa
când timpul s-a oprit –
era primăvară – cred,
aveai chiar ziua de naștere
când lumina albastră
a ochilor tăi
s-a afundat în apa Izei.

Acum, când suntem „acasă”
simt
că nu mai am cuvinte
și nu pot să-ți mai spun
ca atunci – la Grădina Morii
când ți-am spus:
„suntem meniți a fi împreună”.

Azi te văd
contopit in timp
muzica tristă pe cărări
bătute în vânt asculți
cauți păduri – râuri – peisaje
care îți amintesc
când îți spuneam
„Te iubesc mult”.

Atunci eram la izvor
știu sigur
căci pocal mi-era palma
ca să poți bea apă –
culoarea ochilor tăi lumina peisajul
iar pe dig s-au afundat în lacrimi
ultimii trecători.

În apus de soare eram deja pe peron
trenul meu a pornit înapoi spre Cluj
și am privit cu ochii înlăcrimați
cum apune soarele
și dispare – sângerând
(pentru noi de atunci definitiv)
sub munții din Cearda.

****

Caut trecutul (Keresem a múltat)

Caut trecutul – dar nu-l găsesc –
nu-l aflu, pentru că nu aveam trecut
numai prezent am, care înaintează spre viitorul meu
asta mă caracterizează în viața asta.

Îmi caut copilăria – peisajele sighetene
malul Izei și splendida Grădina Morii
unde de mic copil scriam poeme,
prietenilor și omului din viitor.

Îmi caut cunoscuții bătrâni – rudele
pe care-i salutam în avans –
cei ce au știut totul despre mine
înainte să mă nasc.

Caut fetele din copilărie
pe cele cu care am glumit – recitând poezii,
și voiam – să mă iubească
cum le-am iubit și eu.

Caut ajunurile de Crăciun intime
când umblam cu prietenii la colinde
vocea noastră răsuna în peisajul cu zăpadă –
și acum îi aud în urechile bătrâne.

Și-au trecut de atunci decenii bune
nici rude, bătrâne cunoștințe nu mai trăiesc
nici aerul sighetean nu mai are acea atmosferă
care caracteriza orașul meu natal.

Dar gândul a rămas liber
și țările s-au închegat
toate națiile Europei s-au unit
și putem privi cu credință în viitor.

*****

De-o răsuflare (Leheletnyi)

Pentru unica mea Zsuzsika

Mă gândeam la tine ieri
în cafenea –
zilele mă dor mereu
când apar în negura fumului
două făpturi –
privesc câteodată
căci mi-e teamă – că mă înșeli.

Îți aud pașii sub fereastră
văzănd că te pândește luna
nu doar pe mine cade în noapte
cerul îmbibat cu stele.

Știu
că sigur și ție ți-e frică
ca și mie
grăbesc somnul –
iar tu vei veni
în vise rătăcite
în cercuri mici de fum
aduci cafeaua –
în răsuflata ta inimă
ticăie ceasul.

Stai în liniște
nu face gălăgie
căci vecinilor le e frică
dacă sosește cineva –
câinele latră
rupe lanțul
și luna râde.

Câinele latră
vântul bate
cineva sosește
vecinii aud –
și cu ochii larg deschiși
stelele clipesc
așteaptă
ca pământul să bată
să se trezească lumea –
pe cerul negru – cafeniu
râde luna.

Imaginația neconstantă
un nor de fum
intrând în ochi
zorile clipesc
în zgomotul ticăitor.

Zilele pururi mă dor
mi-e teamă – că mă înșeli
vino la mine
căci vreu să te văd –
cu inima înfocată
ceasul mă grăbește.

(Traducere din limba maghiară Brigitta Zahoranszki; ajustare, Róbert Milán Gotha)

Salut, Sighet!




România abandonată: incompetență și corupție! (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

Nu am cuvinte pentru ce se întâmplă în România, pentru imensa suferință a familiilor celor două tinere care au fost probabil ucise de un neom, de un criminal mizerabil din Caracal. De fapt de o lună, oficial, nu se întâmplă mai nimic! Doar constatăm – uimiți?! – câtă incompetență și corupție există în România, inclusiv în sistemul judiciar.

Iar noi, noi spectatorii… suntem din nou activi! Responsabili! Dar trebuie să recunoaștem: ne place să ne plângem! Ne place să ne auzim – brusc – vociferând! Luăm – parcă treziți dintr-un vis – atitudine!

În ultimii ani am publicat destul de multe articole despre mizeria din România, nu neapărat mizeria materială (românii au un grad de rezistență deosebit de ridicat!) ci mizeria MORALĂ. Știu că a constata doar, a vocifera la adăpostul mulțimii, la adăpostul „turmei”, a ne rezuma doar la nivel declarativ nu înseamnă mare lucru dar, pentru “fapte” este nevoie de curajul de-a te „mânji” și de-a te bate cu morile de vânt (cu ticăloșii și incompetenții, mai pe șleau spus). Recunosc, trebuie un curaj nebun pentru a intra în arenă, în „mocirla” politicii!

S-a tot vorbit despre rețelele mafiote care au pus stăpânire pe multe dintre segmentele economico – sociale din țară. Am avut atâtea exemple, de-a lungul timpului, de compromisuri și colaborare între politicieni și mafioți, cetățeni corupți, infractori și escroci, despre nepotism și favorizarea incompetenților. Am avut nenumărate exemple despre examene trucate și aranjamente pe sinecuri, pe posturi bine plătite.

Am avut exemple foarte bine documentate despre reprezentanți ai conducerii Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, acolo unde mulți profesori universitari și-au plagiat doctoratele. Cum naiba pot fi pregătiți profesioniști 100 % de către plagiatori și generali incompetenți?! Cum naiba pot conduce țara politicieni care și-au cumpărat studiile universitare și doctoratele?! Cum pot avea nerușinarea să nu recunoască furtul, plagiatul, puși în fața faptelor, a evidențelor clare?!

Da, fenomenul degradării morale în primul rând, este omniprezent, la toate nivelele: instituții publice, ministere, facultăți etc. Avem documentate numeroase cazuri de părinți ce-și transmit posturile universitare în familie, copiilor, progeniturilor ghiftuite de petreceri și tupeu. Mass media a publicat zeci de exmple în care politrucii noștri își angajează progeniturile incompetente în tot felul de ministere, acolo unde deciziile acestora duc doar spre… falimentul României.

Să nu mai vorbim despre politicienii analfabeți care învață managementul de țară pe spinarea noastră. Și apoi, evident, își votează salarii și pensii speciale pentru eforturile lor false. E atâta mizerie în România, că ar trebui să declanșăm o altă revoluție care să-i pedepsească pe nenorociții care au distrus România, pe incompetenții și neprofesioniștii care s-au insinuat strategic în toate instituțiile Statului român. Cum pot fi eradicați? Cum putem schimba fața României? Este – din păcate – o “penibilă” întrebare retorică!

S-au pierdut zeci, sute de ore de dezbateri în media și-n parlament în care era deplâns confortul pușcăriașilor și criminalilor, drepturile lor care sunt – vai – atât de importante pentru clasa noastră politică. Vă pasă dacă niște mizerabili au condiții bune de detenție?! Acolo am ajuns?! Să trepidăm, să transpirăm ca s-o ducă bine infractorii? Dar idei, legi pentru întărirea democrației în România nu pot fi gândite? O strategie pentru binele României, a românilor de bun – simț, nu s-ar cere? Ne preocupă ca să asigurăm celor condamnați pentru multiple infracțiuni condiții decente și trai bun, când de fapt ar trebui să primească mai puțin decât rația celor mai amărâți dintre români, care nu sunt puțini.

Îmi doresc două lucruri importante și voi încerca să fac lobby pentru asta:
1. Să se limiteze “viața” parlamentarilor la cel mult două mandate; 2. Am mai spus-o de multe ori, și de asemenea, vreau să scriu negru pe alb: voi milita pentru maximizarea pedepselor, inclusiv închisoare pe viață, pentru criminali, violatori, pedofili!
Voi încerca să transmit mesajul meu prin care îmi doresc dublarea, triplarea pedepselor pentru cei care comit accidente mortale rutiere, pentru distribuitorii și consumatorii de droguri. Toți nemernicii care sfidează România și-o terfelesc zi de zi merită pedepsiți exemplar!

În România nu ne trebuie… blândețe. Ne trebuie legi drastice și aplicarea lor exemplară! Dar cu cine, de către cine? Cu șmecheri și incompetenți? Cu absolvenți de facultăți și doctorate făcute… on-line?

Cum putem, oare, declanșa trezirea conștiințelor?

Printr-o singură metodă: să ne activăm și să devenim spectatori activi, “spectatori angajați” (Raymond Aron). Să demascăm – în mod firesc – impostorii și incompetenții! Orice greșeală, ticăloșie, furt trebuie… viralizate, arătate lumii întregi! Poate așa îi vom face să se oprească! Fiind cu ochii pe ei și oficializându-le mizeriile! Poate scăpăm de acel segment al parveniților! Poate!

Oricum, tragedia fetelor din Caracal a zguduit un pic pestrița clasă politică ce patronează impasibilă “statul paralel” corupt și incompetent. De fapt, ei sunt statul paralel care a distrus România. Cei care au guvernat până azi țara! Cei care numesc – pe “criterii” de incompetență – conducătorii diverselor instituții sunt vinovați de subminarea autorității statului.

Fi-va oare cazul Caracal un tsunami care să zguduie sistemul ticăloșilor și al ticăloșiilor?

Vom afla lunile următoare ce a înțeles poporul din toată agitația caracaleană!

Ion MARIȘ




Clubul Rotaract Sighet este al… sighetenilor!

Începând cu 1 iulie 2019, Clubul Rotaract Sighetu Marmației și-a schimbat echipa de conducere, avându-l ca Președinte pe Florin Alexandru Pralea, Vicepreședinte – Marius Tămaș și Secretar- Noemi Boje.

Ne dorim ca în mandatul 2019/2020 să păstrăm proiectele-tradiție (după cum ne place să le numim), precum: „De Dragobete, Rotaract Servește”, „Astăzi tu dăruiești”, „Moș Nicolae caută ajutoare” și „O cană de fericire”. De asemenea, pe lângă proiectele amintite, avem în plan să ne axăm și pe alte arii de interes public: domeniul medical, educațional, ecologic și cultural.

Probabil ați auzit de noul proiect „TODY”, o aplicație sub formă de ghid destinată părinților sau femeilor însărcinate cu informații veridice utile despre sarcină, creșterea copilului etc. Conceptul a pornit de la trei studente la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Raffaela Șuștic (din Sighetu Marmației), Florina Truță (din Alba Iulia) și Mihaela Groza (din Oradea). Tinerele absolvente ne-au promis că vor veni și în orașul nostru pentru prezentarea aplicației pilot.

Ne dorim să dezvoltăm colaborări cu școlile gimnaziale din mediul rural, unde să organizăm activități, precum lecturiade, jocuri în aer liber sau activități practice educaționale. În același timp, ne este dor de elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă, centru în care am fost mereu primiți cu brațele deschise, tocmai de aceea avem în plan să pregătim o serie de activități pentru copiii centrului, copii de care ne-am atașat.

Chiar dacă până acum Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice nu a fost o “țintă” pentru noi, de anul acesta intenționăm să implementăm proiecte de fundraising prin care să sprijinim participarea elevilor școlii la concursurile de muzică și de arte plastice.

Clubul Rotaract Sighet a fost mereu deschis la propunerile venite din exterior, de aceea, în viitorul foarte apropiat vom lansa pe pagina noastră de Facebook (https://www.facebook.com/rotaract.sighet/ ) un formular care vizează nevoile dumneavoastră, unde veți putea propune proiecte și schimbări pe care clubul nostru le poate realiza. Am avut diferite discuții cu privire la viitoarele proiecte în cadrul întâlnirilor noastre săptămânale, iar Președintele mandatului în curs, Florin Pralea, ne-a comunicat: „Consider că până acum ne-am axat mai mult pe proiecte sociale și comunitare, pe când alte sfere de interes au fost ușor date la o parte. Am putea să gândim niște proiecte ecologice (campanii de plantare de puieți, companii de conștientizare a importanței reciclării), promovarea sportului (campionate, implicarea maximă în proiectul „Promenada Inimii”).”

În acest mandat, dorim să rămânem pe aceeași pantă ascendentă. Dorim să oferim, să creștem împreună, să concepem și să realizăm, dar și să continuăm ceea ce am început, să respectăm munca depusă până în prezent.

Rotaract spune, la început de mandat, cu dorința de a vă oferi noutăți: „Salut, Sighet!”

Oana – Maria Mariș
PR și Social Media Officer al Clubului Rotaract Sighet




#CNDV100 – Promoția 1950 – 1951

Absolvenții Liceului Mixt ”Filimon Sârbu” (azi, Colegiul Național „Dragoș Vodă”), promoția 1950 – 1951.

Cei care recunosc personajele din imagini sau sunt doritori de alte comentarii (pozitive) sunt invitați să ne scrie pe adresa redacției: [email protected]

Salut, Sighet!

Fotografii din arhiva personală a doamnei Monica Iablonschi.




#CNDV100 – Clasa prof. Ovidiu Boboșan, promoția 2009, la întâlnirea de 10 ani

Aniversarea a 10 ani de la terminarea liceului a fost un real prilej de bucurie de a ne revedea, de a ne împărtăși unii altora realizările din perioada în care nu ne-am văzut, de a rememora clipe frumoase trăite împreună în perioada liceului!
Vă mulțumim tuturor pentru implicare!

Îi mulțumim domnului director prof. Mih Vasile, domnului director adjunct prof. Pop Ioan, domnului diriginte prof. Boboșan Ovidiu, doamnei profesor State (Pintea) Oana, domnilor profesori Voinaghi Marius, Tivadar Cornel-Marius și Codrea Ioan pentru că au contribuit la construirea unei amintiri atât de frumoase și atât de importante pentru fiecare dintre foștii elevi ai clasei a XII-a C – promoția 2009!

Clasa a XII-a C, diriginte, prof. Ovidiu Boboșan (la absolvirea liceului)

Daniela Chindriș




Liturghie clandestină în cartierul 1 Mai

Acum exact 30 de ani, pe 20 august 1989, în cartierul 1 Mai din Sighet s-a mai scris o mică pagină a luptei clandestine a Bisericii Greco-Catolice din România, interzise de regimul comunist în 1948. Cu o zi înainte, pe 19 august, avusese loc cununia noastră la biserica romano -catolică din Sighet, oficiată în limba română de părintele protopop Pal Reizer (devenit episcop de Satu Mare dupa Revoluție).

Soția Magdalena și cu mine fiind studenți la Cluj, făceam parte dintr-un grup de tineri catolici care ne întâlneam regulat pentru diferite activități spirituale, atât la bisericile romano-catolice cât și acasă la preoții greco-catolici clandestini (care în Cluj erau foarte numeroși și activi) unde descopeream treptat taina jertfei acestei Biserici martire de la chiar mărturisitorii supraviețuitori ai temnițelor comuniste (Securitatea cunoștea și controla de la distanță aceste întruniri dar nu mai intervenea brutal ca în anii ’50). O parte din prietenii din acest grup au venit să ne fie alături la cununie (punctând ceremonia cu frumoase cântece), printre ei fiind și un preot greco-catolic clandestin, părintele ieromonah Sabin Făgăraș, (călugăr în ordinul sf. Vasile cel Mare), în viața civilă specialist în informatică, domeniu încă foarte nou pe vremea aceea.

Așadar a doua zi, pe 20 august, înainte de a lua trenul spre Cluj, părintele Făgăraș a celebrat o liturghie greco-catolică clandestină la noi acasă în camera mare a apartamentului nostru din Cartierul 1 Mai, cu participarea familiei mele și a grupului de tineri. În cuvântul de învățătură părintele Făgăraș a vorbit despre taina căsătoriei. Pentru părinții mei, botezați și educați în Biserica Greco-Catolică dinainte de 1948, a fost un moment de înălțare spirituală și emoționantă nostalgie.

Așa a devenit și apartamentul nostru din Cartierul 1 Mai o catacombă a rezistenței greco-catolice, o fărâmă din marea istorie a spiritului românesc.

preot prof. Marius VIȘOVAN