Voluntariat la Poienile de sub Munte (autor, Anca Maria Corneștean)

Anca Corneștean

De multe ori în viață căutăm liniște, bucurie, pace și momente care ne binedispun. Ei bine, dragii mei, după câteva luni, vin să vă spun că eu am găsit aceste lucruri în Poienile de sub Munte.

În perioada 01-05 iulie 2019 am participat ca voluntar la o tabără de vară, organizată de Frații Minori Capucini (Centrul de Zi „Micul Prinț”) și SOS Bambini, special pentru copiii din Poieni. Până în 1 iulie nu mai fusesem niciodată acolo, așa că am acceptat provocarea deși, de-a lungul timpului, am auzit de la lume că la Poieni e destul de urât, că oamenii sunt săraci, că nu sunt resurse, că drumul e rău și multe altele. Am spus că vreau să văd cu ochii mei, căci merita să cunosc și acea zonă.

Ce vă pot spune acum, după 5 zile petrecute acolo, este că niciodată nu am văzut un loc mai frumos din toate punctele de vedere. Într-adevăr, satul Poieni e departe de Sighet, nu are cele mai bune drumuri, dar merită să mergi și prin nămol pentru a întâlni oamenii de acolo. Am fost voluntar doar 5 zile în care am auzit râsete de copii, care mi-au umplut sufletul cu emoție. Am dat peste niște copii sinceri, frumoși, educați, cum rar mai vezi. Sunt copii cu suflet curat, care dăruiesc iubire din tot ce au, fără remușcări. Mi s-au oferit îmbrățișări sincere, zâmbete calde, vorbe frumoase și o mulțime de brățări ale prieteniei. M-am simțit minunat și parcă peisajul, școala și tot ce am văzut în aceste zile mi s-au părut splendide pentru un sătuc necunoscut mie. Din punctul meu de vedere nu contează unde stai sau câți bani ai, ce mașini sau case deții, ci contează cum ești tu ca om, ca personalitate, iar copiii de acolo mi-au arătat că au bun simț, că se iubesc între ei, se ajută și se sprijină unul pe celălalt.

Pot să spun că, fiind prinsă în lumea urbană, am uitat cum e să oferi un zâmbet sincer, o îmbrățișare dată din tot sufletul sau cum să mă gândesc să îi fie bine celui de lângă mine, însă copiii mi-au adus aminte și m-au făcut să îmi dau seamna cât de mult contează aceste lucruri. Țin minte că în prima zi, chiar dacă nu par foarte matură, mi s-au adresat cu dumneavoastră, deoarece ei chiar primesc educație de acasă. Să nu mai spun că au fost extrem de activi la jocurile pe care le-am organizat și prin fericirea lor, noi am devenit și mai fericiți. Mie pur și simplu mi s-a umplut inima când am văzut că prin lucruri atât de simple, am putut să aducem atât de multă fericire. Pentru unii, fericirea se găsește în lucruri mici și după mine aceasta este esența vieții, cu asta rămâi mereu, cu momentele în care ai fost fericit.

Nu pot să vă descriu exact sentimentele și trăirile pe care le-am simțit, pentru că ce e în suflet nu poți să redai exact pe hârtie, dar vă pot spune că o parte din inima mea a rămas acolo, la Poieni, la copilașii frumoși, simpli, educați, oameni de la sat, copii de care are nevoie lumea de azi. Sunt mândră de mine că am ajuns acolo și nu voi mai ezita niciodată să merg.

Atât eu cât și ceilalți voluntari ne-am încărcat cu energie pozitivă și acum vom avea subiect de discuție o perioadă lungă de timp. Vreau să vă împărtășesc câteva impresii ale colegilor mei despre această tabără: “Copiii de la Poieni sunt copiii mei. Pe viitor îmi voi deschide un ONG și mă voi ocupa de ei mereu, indiferent de anotimp”, spunea un coleg. O altă colegă spunea: “Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie experiența de la Poieni! Faptul că, anul acesta am revenit pentru al treilea an consecutiv spune totul! M-am întors cu același dor și cu aceeași nerăbdare să-i revăd pe toți. M-a impresionat faptul că cei mici erau foarte deschiși la activitățile pe care le-am propus, nu oboseau deloc, se bucurau de fiecare activitate și erau mereu cu zâmbetul pe buze. Ce poți să-ți dorești mai mult decât să vezi fericirea din ochii unui copil! Cel mai frumos dar, cum spune si Maica Tereza, este să fii util”. Alți colegilor au spus că experiența din tabăra de la Poieni le-a adus doar bucurie și împlinire și cu siguranță vor reveni mereu cu mare dragoste în suflete pentru a-și dedica puțin din timpul lor în favoarea copiilor. Eu, tot ce vă pot spune este că, tabăra de la Poieni a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea, pe care nu o voi uita niciodată și care m-a învățat că mai există oameni buni în adevăratul sens al cuvântului, doar trebuie să îi cauți, iar atunci când îi găsești să profiți de prezența lor, căci doar ei te pot face cu adevărat fericit. De acum în colo, voi merge anual în această tabără și mă voi dedica din tot sufletul meu, căci acei copii chiar merită.

Aș vrea să rămâneți cu imaginea că acolo, în Poieni, mai găsești copii fără telefoane, copii care se joacă până seara pe uliță, copii care se distrează non-stop și care nu găsesc fericirea în facebook, snapchat și instagram, ci în timpul petrecut unul cu celălalt. De mult nu am mai auzit: “Mamă, pot să mai stau 5 minute afară, te rog?”și asta a fost spusă din gura unui băiețel ce avea o bicicletă aproape distrusă, dar care pentru el, era cel mai de preț obiect.

Voi încheia cu un citat scurt, dar cu un mesaj mare: “Dăruind, vei dobândi”. Eu asta am făcut la tabără, am dăruit din sufletul meu și cu siguranță am dobândit, întrucât la finalul taberei, abia i-am dezlipit pe copilași de pe noi.

Anca Maria CORNEȘTEAN
Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”




Mesajele de pe pereți (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Sebastiana Joicaliuc

Clujul are viață. Are sufletul lui propriu – un suflet ale cărui culori, forme și oscilații i le dăm noi, oamenii, prin felul în care alegem să ne manifestăm, chiar cu riscul de a fi expuși.

Mesajele de pe pereții Clujului sunt, poate, unul dintre cele mai puternice exemple care susțin arta în cel mai pur sens al său: sinceritate materializată în cuvinte, faptul că acele cuvinte sunt mult prea mari ca să mai încapă în noi, simțind nevoia să le strigăm în gura mare. Pe lângă funcția lor, aparent estetică, aceste mesaje reprezintă o formă foarte puternică de comunicare vizuală care încearcă cu ardoare să monitorizeze și să expună, în cel mai sincer mod, pulsul, fericirile și tristețile, revoltele și trăirile oamenilor Clujului.

Asta mă duce cu gândul, în primul rând, la întrebarea: ce îi determină pe acești oameni să își expună pe ziduri aceste gânduri și trăiri interioare, chiar intime? Care e acest impuls lăuntric care-i face să-și pună sufletul pe tavă, în văzul tuturor? Am ajuns să cred că răspunsul e tocmai ăsta, faptul că zidurile sunt o poartă deschisă spre exterior, mesajele devenind, astfel, unele universale, lucruri pe care poate mulți le gândim dar nu avem curajul să ni le exprimăm nici măcar nouă înșine.

Deși aceste inscripții sunt anonime, ele devin, odată cu uscarea vopselei de pe perete, ale noastre, a tuturor. Ca să poți simți pasiunea Clujului în acest sens, e destul să te plimbi pe străzile acestuia, căci, oriunde ți-ai întoarce privirea, vei da cu ochii de un “sms” trimis întregii populații, pe wall-ul civilizației, care, poate, te va pune pe gânduri, sau măcar te va face să surâzi timid.

E soare afară și nu-s multe de făcut la ora asta din zi, sau, mai bine spus, la ora asta din duminică. Îmi iau șalvarii și plecăm în căutarea cuvintelor. Cei mai mulți pereți poartă urmele unor bătălii sociale, mâzgăliți din dorința de schimbare. Trec pe lângă un stencil din care încă pare că mai curge vopsea: “Salvați Roșia Montană” pictat în roșu și verde. Se poate observa amprenta timpului asupra lui, însă, inscripția rămane triumfătoare la locul său de drept, pe perete. Pe o clădire nu foarte îndepărtată, observ un altfel de mesaj care se vrea social: “Afară cu F.M.I din țară” care, la o primă vedere te poate duce cu gândul la o mare gafă misogină însă, după vreo două secunde de contemplare, ne dăm seama de dublul sens al acestuia. Tresar cu un zâmbet în colțul buzelor, mă gândesc că avem vandali “smart” până la urmă.

Țin minte când eram mai… tânără și obișnuiam să vin în Cluj, mai cu o treabă, mai cu un party, că mereu am fost atrasă și uimită de ceea ce vorbesc pereții. Făceam ore în șir pe jos până acasă, doar pentru că stăteam să citesc efectiv fiecare cuvânt așezat cu markerul pe o suprafață plată. Primul astfel de mesaj pe care l-am văzut și m-a atins într-unul dintre straturile sufletului, poate ăl’ mai superficial, dar nu contează, a fost stencilul care zicea așa: “Tu ce faci de apocalipsă?” Știți voi că era mare balamuc cu apocalipsa pe vremuri (nu-i vorbă, apocalipsa era un subiect la modă și în perioada lui Lucrețius, poetul latin), și toată lumea își făcea planuri pentru cum va sărbători acest eveniment important pentru umanitate. Oare prin ce bar își va petrece ipoteticele ultime ore pe Pămînt și, cel mai important, CU CINE. Sau, cel puțin, așa îmi imaginam eu. Oricum, doza de entuziam resimțită în legătură cu aceste banale cuvinte, vine abia apoi, când la câțiva centimetri distanță de acest mic stencil, era un altu’. De fapt, era exact același, doar că din mesaj era răzuit – cu vreun obiect contondent – un cuvânt, iar sensul era total schimbat: “Tu faci apocalipsa”. Ia o pauză, am să o mai zic o dată în caz că nu ai simțit-o cum trebuie: “TU faci apocalipsa”.

Nu știu exact ce ar fi vrut să transmită autorul, dar la ora de română am învățat că am voie să interpretez un text așa cum vreau eu, și poate asta e și ideea, că nimic nu înseamnă același lucru pentru mai mulți.

303 mii de suflete, 303 mii de perechi de ochi – câteva cuvinte. Tu ce vrei să însemne pentru tine?

 

Sebastiana JOICALIUC
studentă, Jurnalism, UBB Cluj-Napoca




C. N. „Dragoș Vodă” a câștigat un proiect de aproape 160.000 de euro!

Director, prof. dr. Vasile Mih

Proiectul Erasmus + „Primul pas în cariera ta IT”, în valoare de 158.880 de euro, depus de Colegiul Național „Dragoș Vodă”, a fost aprobat pentru finanțare. 

Proiectul se adresează elevilor de la profilul real, specializarea matematică – informatică având următoarele obiective:

  • parcurgerea de către participanții elevi a unor programe de învățare recunoscute la nivel european prin Documentul de Mobilitate Europass prin promovarea învățării bazate pe muncă și activități practice;
  • dezvoltarea unor parteneriate internaționale cu instituții de învățământ din UE și îmbunătățirea dimensiunii internaționale a educației și formării profesionale;
  • internaționalizarea planului de învățământ, îmbogățind curriculum în dezvoltare locală cu rezultate ale învățării și metode de lucru la instruirea practică ce se pot obține doar prin participarea la stagii de mobilitate VET;
  • dezvoltarea competențelor sociale, interculturale și civice ale elevilor și cadrelor didactice însoțitoare, perfecționarea abilităților de comunicare în limba engleză;
  • dezvoltarea competențelor privind siguranța online, combaterea fenomenului de cyber bullying, știri false, forme de dezinformare online.

În cadrul proiectului „Primul pas în cariera ta IT”, 8 cadre didactice și 56 de elevi de la specializarea matematică-informatică, împărțiți în patru grupe de câte 14 elevi și doi profesori însoțitori, vor efectua un stagiu de activități practice de două săptămâni în condiții reale de muncă. Astfel, vom avea patru deplasări în străinătate pe parcursul anilor școlari 2019-2020 și 2020-2021.

Director,
Prof.dr. Vasile MIH




Dincolo de măști (autor, Gabriela Pop)

„Cine suntem”? Poate că la început ni se va părea o glumă, dar întrebarea e cât se poate de serioasă: „Cine suntem?”. De fapt, suntem atât de multe individualități în același timp încât nici noi nu mai știm cine suntem.

Noi nu suntem altceva decât niște umbre care se ascund în spatele unor măști, pentru că ne e frică să spunem ce gândim și ce simțim. Ne e atât de frică să nu fim judecați pentru ceea ce suntem, încât alegem să ne ascundem, să ne prefacem, să îi păcălim pe toți cei din jur.

Suntem actori și ne jucăm atât de bine rolurile, încât ne păcălim singuri. Ne schimbăm masca în funcție de persoana cu care vorbim și ajungem să ne mințim singuri crezând că așa ne vom ascunde slăbiciunile, temerile și nesiguranța. Credem că dacă vom purta o mască, sau chiar două-trei măști, dacă ne vom transforma viețile în filme de cinema, vom înfrunta mai ușor ceea ce ni se întâmplă?

Ne-am transformat viețile în piese de teatru. Unii dintre noi râdem cât putem de tare, dar dincolo de mască, plângem; ceilalți plângem ca să atragem mila celor din jur și să profităm de ei, iar dincolo de masca pe care o purtăm, râdem de bunătatea celorlalți.

Ne învârtim într-un cerc de minciuni și ne purtăm ca la un bal mascat. Ne zâmbim unii altora și ne înjunghiem pe la spate, iar apoi ne acoperim mâinile murdare cu mănuși de mătase. Vorbim despre moralitate, bunătate și sinceritate, dar nu încetăm să mințim și să le facem rău celor din jur.

Ai citit toate astea gândindu-te la toate persoanele care te-au mințit, te-au păcălit, te-au trădat. Dar la tine te-ai gândit? Pentru că, la urma urmelor, toți facem parte din același cerc vicios… Tu nu te-ai săturat de drame, filme de cinema, piese de teatru și baluri mascate? Sau tu ești diferit de ceilalți? Sau poate că ești la fel, poate că mulți se înșală în privința ta sau poate că nu…

Dar tu, dincolo de mască? Tu cine ești?

Gabriela POP
clasa a XII-a E, C. N. „Dragoș Vodă”




#CNDV100 – Absolvenţii Liceului „Dragoş Vodă” Sighet (1920 – 1940) (II)

Continuăm cu lista absolvenţilor Liceului „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei din perioada interbelică, mulţumindu-le tuturor celor care, între timp, au îmbunătăţit-o sau corectat-o, neavând nicio clipă intenţia realizării unui studiu exhaustiv, ci doar de a aduce la cunoştinţa publicului larg evoluţia numerică a claselor de elevi, raportul rural – urban în funcţie de locul naşterii precum şi profesiile cu trecere în epocă. Lista este structurată astfel: nr. crt., numele şi prenumele elevului, locul naşterii şi, eventual, profesia sau locul în care trăieşte. În listă nu se regăseşte promoţia 1935 deoarece s-a revenit la structura cu 8 clase de liceu. În perioada interbelică, în cele 20 de promoții ale Liceului „Dragoş Vodă”, au absolvit 339 de liceeni, cu o medie de cca. 17 elevi pe an. Peste jumătate dintre absolvenţi (nu neapărat cu Bacalaureatul susţinut) au urmat profesii liberale: în deceniul 3 predomină preoţii şi avocaţii, iar în deceniul 4, juriştii, inginerii, medicii şi funcţionarii statului.

Credem că lista a fost redactată de profesorii din catedra de istorie – Holdiş Grigore, Torok Ioan, Varhanyovszki Lucia, Iuga Iulian şi Petreuş Vasile – în 1967 în vederea pregătirii Semicentenarului. Dar, despre această sărbătoare într-un material viitor.

Promoţia 1929 – 1930

1. Blumenfeld Paul – Cluj
2. Fuchs Mauriţiu – Sighet
3. Gavaler Adalbert – Sighet
4. Georgescu Florea – Romanaţi
5. Gutman Zoltan – Sighet
6. Holdiş Dumitru – Săpânţa – inginer agronom
7. Kormoş Andrei – Budapesta
8. Mihali G. Ion – Apşa – preot
9. Nagy Ludovic– Cehoslovacia
10. Niţchi Vasile – Vişeu – jurist
11. Oros Gheorghe – Săpânţa
12. Pop Grigore – Săpânţa
13. Rednic Gheorghe – Giuleşti – jurist
14. Sichet Traian – Budapesta
15. Stan Gheorghe – Iapa
16. Török Ion – Coştiui – profesor
17. Wohl Zoltan – Sighet

Promoţia 1930 – 1931

1. Amărăscu Dumitru – Romanaţi
2. Bosînceanu Victor – Brăila
3. Buşe Ioan – Seaca, Dolj
4. Chira Vasile – Sighet – medic veterinar
5. Codrea Laurenţiu – Berbeşti, Maramureş
6. Condrat Gheorghe – Rozavlea – jurist
7. Datcu Stan – Constanţa
8. Gorgan Marin – Ialomiţa
9. Gros Gheorghe – Carei
10. Hakel Adalbert – Coştiui
11. Katz Mauriţiu – Sighet
12. Kavetchi Ştefan – Şugatag – jurist
13. Marina G. Ion – Apşa
14. Marina Victor – Sighet – jurist
15. Miclea Alexandru – Şieu
16. Muntean Silviu – Hunedoara
17. Naghi Gheorghe – Slatina (Cehoslovacia)
18. Oros Mihai – Sighet
19. Pop Ion – Săpânţa – funcţionar
20. Popescu Gheorghe – Botoşani
21. Radu Ion – Bârsana
22. Simceac Ludovic – Sighet – arhitect
23. Stein Lazăr – Sighet
24. Ţiplea Vasile – Ieud – preot

Promoţia 1931 – 1932

1. Amărăscu Gheorghe – Romanaţi – jurist
2. Anderco Simion – Ilba – funcţionar
3. Başca Radu – Ilba – funcţionar
4. Batovici Petru – Roman – funcţionar
5. Bologa Petru – Bârsana – preot
6. Ciplea Vasile – Sarasău – jurist
7. Colomei Axente – Soroca – funcţionar
8. Davidovici Alexandru – Sighet – funcţionar
9. Drăguş Ion – Onceşti – preot
10. Filipescu Nicolae – Bucureşti – avocat
11. Friedman Adalbert – Sighet – funcţionar
12. Gogea Găvrilă – Rona de Sus – profesor
13. Gross Sigismund – Satu Mare – jurist
14. Mazilu Constantin – Muscel – jurist
15. Mezei Gheorghe – Sighet – jurist
16. Năsui Găvrilă – Vişeu de Sus – jurist
17. Polak Ernest – Sighet
18. Popescu Ion – Dâmboviţa
19. Rădulescu Dumitru – Romanaţi – profesor de istorie
20. Sasu Nicolae – Sibiu – funcţionar
21. Stern Iosif – Săliştea de Sus – medic
22. Sternberg Vasile – Sighet – medic
23. Ţiplea Ştefan – Fereşti – jurist
24. Turda Gheorghe – Săpânţa – profesor
25. Turtureanu Radu – Cernăuţi – jurist
26. Vlad Nicolae – Săliştea de Sus – jurist

Promoţia 1932 – 1933

1. Antohi Dorin – Dorohoi – funcţionar
2. Aslan Ilie – Putna – funcţionar
3. Balasz Iosif – C-lung la Tisa – inginer
4. Cernicica Dumitru – Sighet – inginer
5. Dăncuş Grigore – Ieud – preot
6. Hotea Tiberiu – Săliştea de Sus – jurist
7. Huban Gheorghe – Slatina (Cehoslovacia) – funcţionar
8. Leovi Eugen – Satu Mare – medic
9. Moiş Iuliu – Sighet – jurist
10. Nagy Ludovic – Ungaria – profesor de matematică
11. Pereni Alexandru – Sighet – jurist
12. Răducan Mihail – R. Sărat – jurist
13. Stein Ludovic – Sighet – jurist
14. Szabo Andrei – Maramureş – jurist
15. Tomoiagă Mihai – Vişeu de Sus – profesor
16. Udeanu Gheorghe – Teleorman – ofiţer
17. Zombori Francisc – Carei – funcţionar
18. Covalciuc Ştefan – Bălţi – preot

Promoţia 1933 – 1934

1. Balint Alexandru – Borşa – medic
2. Bogdan Ion – Dragomireşti – jurist
3. Botoş Eugen – Apşa – preot
4. Covalciuc Teodor – Bălţi – jurist
5. Cziplea Ion – Rona de Jos – jurist
6. Diaconu Ştefan – Romanaţi
7. Dumitrescu Ion – Romanaţi
8. Ekker Gheorghe – Sighet
9. Grigor Victor – Dâmboviţa
10. Katz Ernest – Hust (Cehoslovacia)
11. Mariş Ion – Ieud
12. Palfi Ştefan – Bihor – funcţionar
13. Patkos Iosif – Teceu (Cehoslovacia) – funcţionar
14. Pop Dumitru – Giuleşti – profesor Limba Franceză
15. Pop Grigore – Săpânţa – procuror
16. Pop Simeon – Leordina
17. Popescu Eugen – Dâmboviţa
18. Popescu Octavian – Dâmboviţa
19. Rădulescu Aurel – Constanţa
20. Silberstein Gavril – Choslovacia
21. Stancu Petru – Romanaţi
22. Steinghiser Solomon – Sighet
23. Szelely Zoltan – Sighet
24. Vlădescu Mihail – Dâmboviţa

Promoţia 1935 – 1936

1. Bucurescu Marius – Brăila
2. Kheimovici Eugen – Vişeu de Sus
3. Dan Gheorghe – Sighet
4. Danig Octavian – Sighet
5. Fuchs Nicolae – Sighet – contabil
6. Fulup Geza – Arad – învăţător
7. Kallusz Victor – Sighet
8. Lupu Aurel – Sighet
9. Mendelovici Artur – Sighet
10. Olteanu Ion – C-Lung (Bucovina)
11. Oniga Teodor – Iapa – profesor matematică
12. Sachter Nandor – Sighet
13. Sînjooan Sorin – Năsăud

Promoţia 1936 – 1937

1. Chirvăsuţă Mircea – Covurlui – actor
2. Coman Aurel – Vişeu
3. Ilanszky Robert – Cehoslovacia
4. Ivanciuc Ion – Iapa
5. Klein Nicolae – Sighet
6. Kraty Antoniu – Sighet
7. Marcovici Eugen – Satu Mare
8. Moiş Aurel – Sighet
9. Paszternak Isac – Sighet
10. Prag Gothard – Sighet – jurist
11. Şiman Mihail – Apşa (Cehoslovacia) – economist
12. Szmuk Alexandru – Sighet – inginer
13. Suciu Mihail – Bocicoi

Promoţia 1937 – 1938

1. Bleier Adalbert – Cehoslovacia
2. Costăchescu Ion – Suceava
3. Decsy Gavril – Budapesta
4. Dubb Andrei – Cehoslovacia
5. Halpert Enrich – Cehoslovacia – tehnician
6. Holdiş Teodor – Săpânţa – ofiţer
7. Iurka Mircea – Sarasău – funcţionar
8. Kahan Andrei – Sighet
9. Kormoş Paul – Bihor
10. Mîrza Ion – Rozavlea – medic
11. Moldovan Alexandru – Sighet – medic
12. Moldovan Mihai – Vad – medic
13. Moiş Traian – Călineşti (Satu Mare)
14. Moiş Vasile – Glod
15. Ona Ilie – Slatina – inginer
16. Socaci Eugen – Ocna Şugatag – funcţionar
17. Torok Găvrilă – Sighet – funcţionar

Promoţia 1938 – 1939

1. Apşan Grigore – Sighet – medic militar
2. Bathory Mihai – Sighet
3. Freund Alexandru – Baia Mare
4. Herstic Anton – Budeşti
5. Iagyer Avram – Rona de Sus
6. Karacsony Ştefan – Borşa – funcţionar
7. Kertesz Adalbert – Sighet – medic
8. Mihali Petru – Sighet – profesor
9. Moiş Tiberiu – Sighet – inginer agronom
10. Nemeş Vasile – Sighet – funcţionar
11. Pîrvu Grigore – Sighet – medic
12. Pintea Nicolae – Bihor – funcţionar
13. Pop Ladislau – Baia Sprie – inginer miner
14. Sas Ioachim – Sibiu – medic
15. Solomon Constantin – Botoşani

Promoţia 1939 – 1940

1. Basch Perety – Vişeul de Sus – consilier
2. Elek Ştefan – Satu Mare – jurist
3. Fuchs Iosif – Sighet
4. Knoblok Iosif – Sighet – funcţionar
5. Lahner Wilhelm – Vişeul de Sus – inginer mecanic
6. Moldovan Herman – Sighet
7. Popp Ştefan – Bocicoiul Mare (Cehoslovacia) – economist
8. Tivadar Ludovic – funcţionar
9. Walter David – Sighet

prof. Marius VOINAGHI

sursă foto: Ernest Villand




PoetikS – DEBUT – Anastasia HERBIL

Anastasia Herbil

Petale

Simțăminte reci și moarte,
Îngropate-n trandafiri,
Mai tresară, printre șoapte,
În definirea unei firi.

Bucle mari și-ntunecate
Ce ți se varsă pe umăr,
Ochi jucăuși, buze spurcate,
Și surâsuri fără număr.

Iară ochii tăi de sticlă,
Parcă desprinși dintr-o carte,
Îți pierd sufletul prin pâclă,
Iar tu vrei să pleci departe?

Tu, foaie albă de crin,
Cum mă lași în astă viață?
Cum mă lași singură-n chin?
Cum ai vrea să fac eu față?

Nu da drumul mâinii-mi reci
Ce te mângâie cu dor,
Strânge-o-n palmă, iar când pleci,
Să ții minte că te-ador.

Dar nu pleca, nu azi, nici mâine,
Cum n-ai plecat nici când te-am plâns,
Și de-ai mai sta o veșnicie,
Mie nu mi-ar fi de-ajuns.

Te rog, nu mă sparge încă,
Nu mă rupe-n bucățele,
Căci nu sunt făcută-n stâncă,
Sunt doar buchet de lalele.

Sunt doar un pumn de mărgele,
O frunză dansând în vânt,
Sunt un gram de praf de stele,
Un ghiocel ce s-a frânt.

Nu vreau să mă prăbușesc
Când adie-ntâia oară.
Vreau albă să înfloresc,
Ca un vis de primăvară.

Vreau să mă culegi pe mine
Dintr-un câmp întreg de flori,
Vreau să mă vrei lângă tine,
Vreau să vrei să-ți dau fiori.

Strânge-mă încă o dată,
Nu mă lăsa să mă sting,
Că-s o lumânare uitată,
Și după flacăra mea strig.

Tu, foaie albă de crin,
Floare gingașă de vară,
Simt că sufletul ți-e plin
Și-ți porți pe umeri povară.

Dă-mi o petală și mie,
Căci spinii tăi m-au străpuns,
Dar de-ai sta o veșnicie,
Mie nu mi-ar fi de-ajuns.

*

Mă uit

Mă uit la chipul luminat
Ce radiază ca un astru,
Și ascult râsu-i de băiat,
Că asta-i el – băiatul nostru.

Mă uit la ochii lui oceanici
Și lucitori, arzând ca stele,
Ce-nalță privirea, euforici,
Spre toate zâmbetele mele.

Mă uit la părul lui bălai,
Și printre degete-l simt moale.
Și parcă-i coborât din Rai,
Și luminează-a noastră cale.

Mă uit și-mi amintesc de noi,
Zâmbesc și plâng de bucurie,
Că am creat noi, amândoi,
O astfel de minune vie.

Mă uit cum a-nflorit a noastră
Iubire, de pus în ramă,
Iar bobocul, floare-albastră,
Aleargă și mă strigă ‘Mamă!’.

Mă uit și-mi amintesc de noi,
De toate clipele apuse,
De acel drum, parcurs în doi,
De sentimente dulci și spuse.

Mă uit și-mi amintesc de noi,
Cum am înfruntat de toate,
Cum am simțit soare și ploi.
Dragoste, fără dar și poate.

Mă uit și nu-mi pot stăpâni
Nici lacrima, nici măcar râsul.
Mai știi ce-am zis, că vreau copii?
Uite,-l avem acum pe dânsul.

Mă uit și nu mă mai satur
De el, care încă nu pricepe
Că răul aș vrea să-l înlătur
Din calea sa ce-abia începe.

*

Ea

O neagră dantelă, fină,
Învelește trupu-i rece,
Iar pe-obrazul de petală
Un strop de furtună trece.

Și pășește ca prin flori,
Lăsând în urmă-i văl de fum,
Când pe umărul cel alb
Lunecă dâra de scrum.

Iar pletele-i despletite,
Peste ochii săi căprui,
Se strecoară pân’ la nasul
Ei înecat în pistrui.

Uite-i buza pătimașă,
Ruptă, căci ea și-o mușcase,
Așteptând o sărutare,
Cea pentru care luptase.

Și te vrea numai pe tine,
Te visează, venerează,
Speră la o re-ntâlnire,
Într-o zi, -ntr-o după-amiază.

*

O clipă

Doar o clipă, atât cer,
Și îți promit că-mi va ajunge,
Dar, să știi, n-am spus-o sincer,
Și nu-ți voi zice de voi plânge.

O clipă vreau, să te mai strâng,
Deși nu știu de-ți voi da drumul,
Iar dacă m-aprind, n-o să plâng,
Ci-mi voi lăsa în urmă fumul.

Dă-mi o clipă, ca să vezi
Câte simt când ești cu mine,
Sigură-s c-o să mă crezi,
Căci fierbe sângele-mi în vine.

Căci fierbe așa cum se zbate
Când îți simt degetele lungi,
Când inima ți-o aud cum bate,
Când lumea mi-o pictezi în dungi.

O clipă, și te voi ruga
Arzător să mă asculți.
Aproape implor, nu pleca,
Iar dac-o faci… Să nu mă uiți.

Și iată-ne-n ultima clipă,
Și ți-am promis că n-o să plâng,
Dar am mințit, inima-mi țipă,
Că vrea-n brațe să te mai strâng.

Anastasia HERBIL
clasa a VIII-a, C. N. ”Dragoș Vodă”




Recital de vară la Sighet – Ansamblul ICOANE din Cluj-Napoca

Ansamblul de Muzică Tradițională Românească ICOANE invită sighetenii la un „Recital de vară” de excepție. Programul cuprinde folclor din zona Maramureșului.

Turneul folcloric se desfășoară sub egida Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și a Fundației Culturale TerrArmonia. Conducătorul Ansamblului este prof. univ. dr. Ioan Bocșa iar instructor, lector univ. dr. Alina Stan.

Invitați în concert sunt Ansamblul folcloric Mara (coregraf Gheorghe Rednic), Ileana Matus, Mihai Chiș și Nelu Godja.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, Primăriei municipiului Sighet, Centrul Cultural Sighet.

Spectacolul va avea loc Marți, 02 iulie 2019, orele 18:00 la Sala de spectacole a Centrului Cultural Sighet (Piața Libertății nr 24 A).

Intrarea este liberă!

Salut, Sighet!




Apel bucureștean către primarul Sighetului!

Către Primăria Municipiului Sighetu Marmației
În atenția domnului primar, ing. Horia Vasile Scubli

Aurel Vișovan
5 ani de la a doua răstignire pe crucea nedreptății

Domnule Primar,

Astăzi se împlinesc 5 ani de la a doua răstignire a fostului deținut politic maramureşan Aurel Vișovan, profesor al Liceului Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei. Vă reamintim că în 18 iunie 2014, în incinta Colegiului Național Dragoș Vodă (etaj 1, lângă fostul laborator de chimie), a avut loc ceremonia de sfințire a plăcii comemorative închinată lui Aurel Vișovan și grupului de rezistență anticomunistă, alcătuit din elevi ai liceului, pe care acesta l-a format și condus. La numai o săptămână distanță, în 25 iunie 2014, placa a fost înlăturată fără niciun temei legal sau moral.

Vă reamintim faptul că această placă a fost amplasată în urma unei solicitări scrise, formulată de Pr. Prof. Marius Vișovan, fiul lui Aurel Vișovan, solicitare aprobată în scris de conducerea de la acea vreme a Liceului. Înlăturarea a fost abuzivă, fără a se baza pe nicio decizie scrisă. Pur și simplu conducerea a dat-o jos, la intervenția neoficială și neasumată public a INSHR Elie Wiesel care nu a fost de acord cu existența plăcii.

Un capriciu fără nicio bază legală, care a fost satisfăcut cu rapiditate, în mod abuziv şi imoral. Oamenii care îi oferiseră lui Aurel Vişovan cinste şi respect în 18 iunie 2014 – în prezenţa familiei acestuia şi a supravieţuitorilor din grupul său de rezistenţă anticomunistă – îl răstigneau în 25 iunie 2014 fără remuşcări, fără să cerceteze situaţia, fără să îl apere…

Au trecut 5 ani de când Aurel Vișovan a fost umilit public împreună cu întreaga rezistență anticomunistă maramureșeană. Au trecut 5 ani, timp în care directorii CNDV s-au tot schimbat, nedreptatea rămânând însă aceeași. Au trecut 5 ani în care memoria lui Aurel Vișovan a continuat să fie cinstită de o țară întreagă, în timp ce la Sighet a continuat să fie batjocorită de autorităţi şi instituţii ale statului. Au trecut 5 ani, de când Maramureșul – leagăn de eroism și rezistență – a vândut memoria unuia dintre fiii cei mai buni, fără să se gândească la consecințe. Au trecut 5 ani, dar noi nu am uitat și nici nu o să uităm…

A sosit timpul ca umilința să ia sfârșit, iar autorităţile locale alături de actuala conducere a Liceului pot şi trebuie să reacţioneze. Măcar acum, după 5 ani. Iată de ce trebuie să puneți capăt nedreptății:

Cine este Aurel Vișovan?

Ca sighetean, cu siguranță cunoașteți biografia sa, reluăm aici doar câteva repere:
– născut în 1926, student al Facultății de Drept din Cluj
– profesor suplinitor la Liceul Dragoș Vodă din Sighetu Marmaţiei
– șeful Grupului Legionar Maramureș, șef al rezistenței anticomuniste din Maramureș
– deținut politic timp de 16 ani în temnițele Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Pitești (unde va trece prin infernul reeducării), Gherla, Baia Sprie, Aiud, Bărăgan (domiciliu obligatoriu), Noua Culme, Satu Mare
– eliberat în 1964, nu i se permite să termine studiile de drept și se orientează către studii economice
– după 1990 își scrie memoriile carcerale și participă activ la răspândirea adevărului despre generația sa, generație martirizată de un regim dictatorial, ateu și străin de esența neamului nostru
– 1990-2002, preşedinte de onoare al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Maramureşul istoric
– în 1997 îl întâmpină la Sighet pe Regele Mihai I, având onoarea de a rosti discursul de bun venit, în numele deținutilor politici și al tuturor maramureșenilor
– după o viață de pătimire, jertfă și demnitate oferite în Hristos neamului românesc, trece la cele veșnice în 2002.

Aurel Vișovan și legile statului român

În mod fals, s-a tot vehiculat ideea ca amplasarea acestei plăci comemorative contravine legilor 217/2015 şi 379/2003. Nimic mai fals! Nădăjduim că cei care se ascund sub aceste pretexte o fac pentru că nu cunosc suficient de profund legislaţia
şi nu cu intenţia vădită de a o încălca!

Legea 215/2015 incriminează promovarea criminalilor de război şi a legionarismului. Aurel Vişovan nu a fost condamnat pentru crime de război şi nici pentru „infracţiunea” de legionarism pentru că aceasta nu exista în Codul Penal atunci, după cum nu există nici acum. Aurel Vişovan a fost condamnat în baza Codului de Procedură Penală din 1936, modificat de regimul comunist la 2.02.1948, pe articolul 209 „uneltire împotriva ordinii sociale”.

Cât priveşte legea 379/2003, aceasta prevede necesitatea existenţei unui aviz din partea Oficiului Naţional Cultul Eroilor pentru orice operă comemorativă de război. În mod evident acesta nu este cazul nostru, fapt transmis şi în scris de reprezentanţii Oficiului, întrebaţi în cazul plăcii comemorative Aurel Vişovan.

După 1990 au intrat în vigoare mai multe legi ale statului român care recunosc suferințele și pătimirile foștilor deținuți politici, legi potrivit cărora cinstirea memoriei lui Aurel Vişovan şi amplasarea unei plăci comemorative în memoria lui reprezintă acţiuni perfect legale:

Legea 118/1990 care prevede drepturi și indemnizații lunare pentru foștii deținuți politici. Până la trecerea la cele veșnice, și Aurel Vișovan a beneficiat de toate prevederile acestei legi, statul român recunoscându-i astfel suferința și martirizarea nedreaptă suferită sub comuniști.

Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care stabileşte că sentinţele date pe articolul 209 din Codul de Procedură Penală al comunismului, sunt condamnări cu caracter politic, nu penal. Tot această lege stabileşte că „toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.”

Ordonanța de urgență nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Lui Aurel Vișovan i s-a recunoscut această calitate, potrivit legii.

În 2011 statul român adoptă legea 247 prin care oferă cinstirea cuvenită tuturor deținuților politici trecuți la Domnul, prin declararea zilei de 9 martie „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști”. Această zi se sărbătorește atât de către instituțiile statului, cât și de Biserică. Aceasta face, la nivel național, slujbe de pomenire pentru toți deținuții politici decedați.

Potrivit ordonanţei de urgenţă 11/19.03.2014, în subordinea Guvernului apare Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Potrivit deciziei nr. 277/2014, domnul Octav Bjoza – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – este numit de primul ministru în funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

În 2017 președintele Klaus Iohannis a promulgat legea 127/2017 privind instituirea „Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, în data de 14 mai. Legea 127/2017 acordă cinstire tuturor pătimitorilor din temnițele comuniste.

Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Română cinstește memoria foștilor deținuți politici, închinând anul 2017 „apărătorilor ortodoxiei în temnițele comuniste”.

La rândul său, Biserica Catolică a pronunţat în cursul acestei luni – iunie 2019 – actul de canonizare a celor 7 Episcopi Martiri, exterminați în temnițele comuniste – inclusiv la Sighet.

Așadar, statul român are legi prin care protejează, susține și promovează memoria și drepturile foștilor deținuți politici. Biserica susține, promovează și cinstește memoria pătimitorilor. Potrivit legilor menţionate mai sus autorităţile centrale şi locale au ca îndatoriri organizarea de evenimente în memoria acestora, promovarea şi cinstirea memoriei lor.

După toate astea vă mărturisim sincer că nu înţelegem de ce autorităţile sighetene şi conducerea CNDV au permis înlăturarea plăcii comemorative. Dar mai ales de ce și potrivit căror legi CNDV refuză şi acum să o reaşeze la locul ei şi să-i dea lui Aurel Vişovan cinstea cuvenită moral și prevăzută prin atâtea legi ale statului român?

România cinstește memoria lui Aurel Vișovan

Monumente:
Există numeroase monumente ridicate pe teritoriul țării noastre în care numele lui Aurel Vișovan apare spre veșnică amintire și cinstire, enumerăm căteva:
Penitenciarul Aiud – ansamblul plăcilor comemorative
Monumentul Calvarul Aiudului – plăcile comemorative din Biserica Sfânta Cruce
Monumentul Foștilor Deținuți Politici Ieud
Monumentul Foștilor Deținuți Politici Dragomirești

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet:
În cadrul Memorialului există o celulă care îi poartă numele, este vorba despre celula numărul 74 în care a fost deținut „lotul Vișovan”. Aici se regăsesc numeroase fotografii și documente ale rezistenței din Maramureș, conduse de Aurel Vișovan.

Mass-media:
Aurel Vișovan este o prezenţă constantă în mass-media românească. Există numeroase materiale apărute în presa scrisă și online, numeroase documentare și emisiuni închinate lui și grupului pe care l-a condus. Menționăm aici doar emisiunile
TV dedicate acestuia în anul 2017:
B1 TV – „Aurel Vișovan, omul legendă”
TV Sighet – Zestrea Maramureșului. Ziua memoriei, dedicată victimelor comunismului și rezistenței

Cărți:
Zeci de cărți de memorialistică a detenției, cărți care tratează fenomenul sfinților din închisori, cărți de cercetare istorică și culegeri de documente vorbesc despre jertfa și pătimirea lui Aurel Vișovan.

Aveți datoria reașezării plăcii comemorative pentru că:

După 45 de ani de comunism și încă 30 de ani de libertate nu avem voie să fim lași și să răstignim la nesfârșit pe cei care, crucificați de un regim ateu și antiromânesc, au înviat deja în împărăția cerului.

Datorăm familiei lui Aurel Vișovan respectul cuvenit pentru suferința îndurată în timpul comunismului. Atât soția, doamna profesor Aurelia Vișovan, cât și fiul, Pr. Prof. Marius Vișovan locuiesc în Sighet și după atâția ani de nedreptate și umilință (familie de „bandit anticomunist”) au fost încă o dată loviți prin înlăturarea abuzivă a plăcii care aducea dreptate memoriei soțului și tatălui Aurel Vișovan.

Nepoții lui Aurel Vișovan (o parte din ei foşti elevi ai Liceului Dragoș Vodă) au dreptul să își vadă bunicul reabilitat din toate punctele de vedere. Sunt 6 nepoți care duc mai departe moștenirea lui: demnitate, cinste, credință și dragoste de neam. Asta au învățat acasă, asta i-a învățat bunicul…

Odată cu abuzul comis la Sighet, supraviețuitorii „lotului Vișovan” au fost din nou victime și au fost tratați ca niște infractori a căror memorie nu merită considerație. Asta, în condițiile în care beneficiază de protecție, drepturi și recunoaștere din partea Statului și a Bisericilor!

Doi dintre ei locuiesc la Sighet și probabil îi întâlniți uneori pe stradă… Ceilalți se află în alte orașe din țară și în străinătate. În sufletele lor de eroi și martiri trebuie să ducă povara umilinței la care au fost supuși de conducerea Liceului Dragoș Vodă sub privirile indiferente ale conducerii de la acea vreme a Primăriei. De pe băncile acestui liceu au început să urce Golgota Neamului pe vremea comuniștilor, acum, în libertate și democrație, sunt izgoniți din memoria lui.

Aurel Vișovan în memoria neamului

Numele lui Aurel Vișovan este gravat cu litere de aur în memoria neamului, spre mândria și bucuria maramureșenilor. Nu puteți permite ca la el acasă să fie în continuare batjocorit!

Cine refuză să îi acorde astăzi cinstea și onoarea cuvenită se așează din proprie inițiativă alături de cei care l-au schingiuit în temnițele comuniste. Atunci era un regim criminal de dictatură, astăzi suntem în libertate într-o țară democratică. Torționarii Piteștiului de ieri au astăzi urmași de care pot fi mândri. Acum cei care lovesc și biciuiesc sunt torționari ai memoriei, dușmani ai adevărului istoric și ai valorilor românești.

Domnule Primar, nu erați în funcție la data comiterii acestui atentat la memoria națională. Cu siguranţă în timpul mandatului dvs. ați avut multe alte priorități și situația plăcii comemorative de la CNDV Sighetul Marmaţiei nu vă era prea bine cunoscută. De aceea vă trimtem acest memoriu. Acum aveţi ocazia de a îndrepta ceea ce predecesorul dvs., din varii motive, nu a dorit sau nu a putut să îndrepte.

Domnule Primar, în baza legii 215/2001, dvs. sunteţi garantul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Cetăţeanul Aurel Vişovan are dreptul de a fi pomenit şi cinstit în oraşul său. Legile statului român enumerate în această adresă îi conferă negru pe alb acest drept care continuă să i se refuze tocmai la el acasă!

Orice răstignire lasă urme… urmele cuielor care au pironit o nedreptate. Asta s-a întâmplat și la Sighet. La etajul doi al Liceului Dragoș Vodă se văd şi acum în perete 4 urme de cuie… Urmele lăsate de nedreptatea comisă acum 5 ani. Urme pe care conducerea de atunci și cea ulterioară nu au făcut efortul să le astupe.

Vă cerem să respectați memoria foștilor deținuți politici, să respectați legile emise de statul român întru recunoașterea și cinstirea lor, să respectați dreptul acestui neam la adevăr, istorie și dreptate. Sprijiniţi reașezarea plăcii comemorative la locul ei. Transformați răstignirea într-o înviere a demnității maramureșene.

Cezarina CONDURACHE
Fundația Profesor George Manu
24 iunie 2019




În România, traficul este o junglă în care supraviețuiesc doar cei cu bolizi puternici și portofelul gros! (autor, Antonia Dubovici)

Au trecut două zile de la înmormântarea lui Vasi (n. r. Vasile Dubovici), sigheteanul care ne-a fost răpit când traversa regulamentar pe o trecere de pietoni din Cluj-Napoca. M-am simțit datoare să-i scriu, nu doar fiindcă l-am cunoscut pe Vasi, ci și fiindcă nu pot să stau indiferentă, să văd cum ni se duc oameni buni, muncitori, valoroși din această țară, din cauza unor legi prea blânde, când vine vorba de siguranța noastră, a tuturor.

Mărturisesc că atât mie cât și familiei și majorității prietenilor cu care am discutat în aceste zile a ajuns să ne fie frică să mergem pe stradă, chiar și după ce ne asigurăm, chiar și dacă nu trecem singuri; Vasi era însoțit de încă un tânăr pe trecerea de pietoni, un tânăr care a trecut cu câțiva centimetri pe lângă moarte.

Să fie neputința, indiferența și incompentența cele care stau la guvernarea acestei țări? Câți mai trebuie sacrificați pentru ca România să se schimbe, să-și protejeze cetățenii? Mi-e teamă că lista nu s-a încheiat, că instanțele și instituțiile responsabile se ascund în birouri, după draperii groase și închid dosarele prăfuite înainte de vreme și fără ca problemele să fie rezolvate, fără le să prevină, fără să formuleze soluții pentru viitor, România ajunge un morman de victime, a căror glas a amuțit pentru veșnicie, iar acum, cine poate să vorbească în numele lor?

Mi s-a întâmplat nu o dată, ci de mai multe ori să scap ca prin minune de a fi lovită de vitezomani, de neatenți care nu conștentizează că traficul nu este un teren de senzații tari, de deplasări contra-cronometru, în virtutea unor interese pur egoiste. Ei au super-puteri, în timp ce noi, pietonii, suntem ținte sigure și da, nu ne protejează nimic și nimeni, nici măcar supra vigilența noastră nu este de ajuns.

Am citit numeroase articole, de la moartea lui Vasi, în care mulți internauți, poate unii care nici măcar nu-l cunosc personal, și-au exprimat revolta și indignarea nu numai față de lucrurile și instanțele care permit ca și la ora aceasta România să nu fie un mediu sigur de a circula și frecventa locurile publice, ci și față de răspunsul legal pentru încălcarea normelor și regulilor de circulație, care, în loc să ridice victima lovită, sau măcar familia ei îndoliată, o mai calcă o dată în picioare.

Vasi este unul dintre oamenii care au adus cinste acestei țări, nu doar fiindcă a iubit-o, ci și fiindcă a făcut tot ceea ce i-a stat în putință în acești 33 de ani scurți de viață, să încerce s-o schimbe, s-o facă mai bună, din păcate, n-a mai apucat să-și vadă visul împlinit. Ca noi, toți, a vrut o țară mai bună, pentru familia și copilașul lui, de aceea a înțeles încă de la o vârstă fragedă, încă de pe băncile școlii (Vasi a fost un elev eminent, absolvent al CNDV din Sighet, un student cu rezultate remarcabile, un profesionist și un mentor la locul de muncă) că România nu poate fi schimbată decât de noi, pionii cei de toate zilele, cei care lucrăm și trudim cinstit, fără ocolișuri sau scurtături, cei care ducem greul acestei țări, cei care mergem la vot și votăm cu speranța unui viitor mai bun, cei care credem încă într-o Românie frumoasă, curată și dreaptă, cei care nu ne aplecăm genunchii și ne ținem inimile sus, făcând toate eforturile care depind de noi, de cele mai multe ori, sângerând invizibil în ochii celorlalți, să ne aducem țara acolo unde îi este cu adevărat locul.

Dubovici ANTONIA , 30.06.2019




#CNDV100 – Clasa prof. Adriana Motogna, promoția 1998

Conform promisiunii, pentru întâmpinarea Centenarului CNDV cu imagini ale fostelor promoții dragoșiste, azi vă oferim (pentru „răscolirea” amintirilor de „tinerețe”) fotografia clasei a XII-a B, diriginte, profesor de matematică, Adriana Motogna. Reluăm rugămintea de a identifica „actorii” din fotografie.

 

Fotografie din arhiva prof. Ștefan Huber.

Salut, Sighet!