In Memoriam Caius Lugojan

LUCIAN CAIUS LUGOJAN – 4 august 1954 – 4 septembrie 2017

Caius Lugojan s-a născut la 4 august 1954 în Arad. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Universitatea de Vest Timişoara şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. A fost profesor de arte plastice la Clubul Copiilor din Sighetu Marmaţiei si antrenor de karate. Artistul plastic Caius Lugojan a participat cu lucrări la 30 de expoziţii din ţară şi două în străinătate fiind prezent şi pe simezele sighetene în numeroase expoziţii de grup. A participat la cinci tabere internaţionale de creaţie plastică. În anul 2012 i s-a decernat la Sighetu Marmației premiul “Gheorghe Chivu”. A fost sufletul expoziției mondiale itinerante „I colori per la pace”, fiind şi preşedintele Asociației „I colori per la pace”, România. Lucrări ale artistului se află în colecţii private din ţară și străinătate.

Echipa „Salut, Sighet!” transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!




Ansamblul Vişeul laureat la Festivalul Internațional de Folclor „Dobroge, mândră grădină”

În perioada 29 august – 03 septembrie 2017, pe litoralul românesc s-a desfăşurat Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii şi Tineret, „Dobroge, mândră grădină”, la care au participat ansambluri şi solişti vocali, peste 800 de tineri din Grecia, Republica Moldova şi România.

Ansamblul folcloric Vişeul a reprezentat Maramureşul şi se întoarce acasă cu numeroase premii: la categoria 8-13 ani, secțiunea solişti vocali, Hojda Vanesa a obținut mențiune I. La categoria 14-18 ani, Ansamblul Vişeul a obținut două trofee prin tinerele Cozma Ştefania şi Alb Anisa Diana. De asemenea, Ansamblul Vişeul a obținut şi un premiu special acordat de reprezentantul Diasporei românilor din Germania, precum şi invitația de a susține un spectacol pentru românii din Germania. Una dintre soliste, Alb Anisa Diana, a fost invitată de Radio România Craiova să participe, fără preselecție, la Concursul „Maria Tănase”.

Juriul Festivalului „Dobroge, mândră grădină” a fost alcătuit din producători ai emisiunilor TVR, reprezentanți ai Radio România, profesor-doctor Maria Tănase Marin şi renumiți maeştri-coregrafi.

Ansamblul Vişeul – instructor Ioan Bledea – are în componența sa 18 copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani. Colaborator al ansamblului şi profesor însoțitor, Felix Szabo, profesor la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Sursa: Felix Szabo

 

 

 




EDU.RO… (IV) – autor, Marin Slujeru

15 SEPTEMBRIE
Profesorul şi-a vopsit părul. A lăsat, totuşi, un pic de sur, de gris, să-l recunoască elevii.

***

TEST
Copiii sunt întrebaţi cu ce se măsoară lungimea şi lăţimea. Ţâgânuşul revenit de câteva luni din Franţa scrie: “cu  rulota”.

***

ORAŞ
Elevii din clasa a V-a învaţă „La portiţa mândrii mele”, horea lui Grigore Leşe. „Tare!” – aprobă băieţii partea cu “Lighida li Domba…”

***

SPUSA
Pauză. Fratele mai mare vine în clasa surioarei:
– Dă-mi mingea!
– Da’ ştii ce-o zis tata, să nu te joci cu mingea la şcoală!
– Dă-mi-o!
– Ţi-o dau! – îi întinde ea mingea. Da’  ştii că eşti deja spus!…

***

PROMISIUNE
Eleva promite în legătură cu notele foarte mici: „Le scot! Nu-i stress!”.

***

REGIM
– Fetiţo, de când eşti tu aşa subţire?! De ce nu mănânci?
– Mănâânc, domn’ professor! Dar mă menţin.

***

PREZENTARE
Nişte copii din ciclul primar se întorc de la şcolile din oraş, în sat. Îi ştiu specializaţi în fel de fel de gadget-uri şi cam impertinenţi. De data asta stau grupat, cuminți, în mijlocul autobuzului, privind un zgărdan prezentat de o fetiţă. Alături, bunica ei se măreşte:  ” Uăă! Nu şti’ nimeni câte au aieştia: câ’ne, iepur’ , mâţ, puiuţ’, mnel…!

***

PERFECŢIUNE
La prima ședinţă cu părinţii de la clasa pregăitoare, aceştia sunt rugaţi să-şi caracterizeze pe scurt copilul – trăsături pozitive şi minusuri. „ Mică, rea şi nu are nici un defect!” – îşi rosteşte un tătic odeleta.

***

CONSTANTA ȘCOLARĂ
Fetițele cu ochii şi fundiţele lor mari, cu scrisul lor limpede, fără greşeală,  cu degetele ridicate sus-sus, spre Doamna/ Domnul lor împing Şcoala înainte.

***

CLASA PREGĂTITOARE
Profesoara de religie le vorbeşte copiilor despre îngerul de pază, care ne apără.
– Cu ce ne apără? Cu arcul? Cu arbaleta? Cu sabia? – întreabă un copil doldora de Festivalul Medieval & Hero Factory.
*
Același, tot după o oră de religie:
– Mami, da’ si apa minerală Borsec, ce o luăm noi de la Kaufland, este sfințită?
*
” Dimineața mâncăm micul de-jun, iar seara mâncăm micul de seară” – conchide elevul din clasa ”a 0”, la lecția despre mesele zilei.
*
Cei mai mici elevi din ciclul primar ies de la școală. Îi întreb:
– Cine-i băiețașul ăsta atâta de mic? În ce clasă-i și el?
– În clasa a Zero! – sar niște chișchirițe de-a II-a.

Autor, Marin SLUJERU

sursă foto: Ion Mariș




Jurnal de tabără – o sigheteancă pe „urmele” comuniștilor (autor, Georgiana Ciobanu)

20 august 2017
Bogdan Popescu (trainer): Care fel de mâncare te caracterizează (poate să fie fruct, legumă, animal) şi de ce?
Eu: Mâncarea care cred că mă caracterizează este sfecla roşie deoarece, într-un fel sau altul, reuşesc să îmi las amprenta în vieţile persoanelor cu care intru în contact.

Nu ştiu exact scopul întrebării, dar tind să cred că este unul foarte educativ.

După mult timp, am simţit cum toate planetele mi se aliniază într-un drum perfect spre cealaltă parte a ţării. Reuşita din timpul şcolii în urma participării la concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer, mi s-a materializat şi, cu cea mai mare sinceritate mărturisesc că nu sunt dezamăgită deloc. După cum mă ştiu cei apropiaţi, sunt un copil tare imprevizibil şi nătâng, însă, ceva legat de acest subiect îmi atrage atenţia fără prea mult efort şi mă maturizează instant. Cred că o pot numi pasiune.

21 august 2017
Ştiaţi că în acest mod deţinuţii surdomuţi comunicau un enunţ incredibil de drăguţ?
“Dumnezeu este aici”. Artistul Bogdan Raţă, lector la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, a concretizat manifestul care pentru unii era singurul lucru ce îi mai ţinea în viaţă. Mulţi deţinuţi au preferat să se sacrifice în numele spiritualităţii, iar această sculptură este pe departe cea mai bună reprezentaţie a purităţii şi a credinţei pe care am văzut-o până acum.

22 august 2017
Închisoarea de la Râmnicu-Sărat se află într-o stare avansată de eroziune şi nu o puteam vizita în nici un fel, de aceea un reprezentant al institutului, care se ocupă în prezent de restaurarea clădirii, ne-a făcut un tur virtual. Domnul Cosmin Budeancă, foarte comic şi simpatic de altfel, afişează o pasiune aparte pentru această nu prea cunoscută închisoare, încercând de mulţi ani să îi facă trecerea de la spaţiu recluzionar la memorial.

23 august 2017
Unul din cei doi foşti deţinuţi politici pe care i-am întâlnit ne-a onorat cu prezenţa sa într-o zi de miercuri. În prezent dânsul, Ion Sarion, profesează ca medic la Buzău. Ce m-a impresionat la el a fost faptul că nu poartă pică oamenilor care i-au provocat multă suferinţă şi că este supus propriului destin.

24 august 2017
Ziua de 24 august ne-a întâmpinat devreme cu o mică excursie în trei locaţii: Cascada Pruncea, Barajul Siriu şi Mănăstirea Ciolanu. La cea din urmă am stat prea puţin pentru a-mi forma o părere, însă celelalte două într-adevăr mi-au cucerit toate simţurile.

25 august 2017
Vineri, am avut ocazia de a afla despre caracteristicile regimului comunist nu numai în plan intern, ci şi extern. Mai exact, Albania. Matilda Karçanaj a fost cea care ne-a prezentat proiectul „Situation of Albania during communism”. După cum spunea criticul de film Cristian Tudor Popescu: „Comunismul se defineşte prin absurditate, nu prin teorii politice”. Nimeni nu o putea formula mai bine.

26 august 2017
Ca să fiu sinceră, aşteptam ziua aceasta încă de când am fost întrebată ce fel de mâncare mă caracterizează. Şi nu mă refer la plecare, ci la vizita la Jilava. Aici l-am întâlnit pe cel de-al doilea fost deţinut politic, Alexandru Teodorescu, care a realizat şi ghidajul. Ce am remarcat şi la Alexandru Teodorescu, a fost, din nou, lipsa oricărui sentiment negativ. De câtă înţelepciune este nevoie pentru a nu-ţi dispreţui suferinţa? Poate nu e vorba de înţelepciune. Să fie vorba de timp?

20 august 2017
Bogdan Popescu: Dacă s-ar face un film, iar tu ai fi personajul principal, care ar fi titlul?
Eu: A doua şansă la viaţă.

Autor, Georgiana Evelina CIOBANU

N.R. 3 elevi de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu-Marmaţiei: Apan Letiţia Teodora, clasa a X-a B, Ciobanu Georgiana-Evelina, clasa a XII-a E şi Tivadar Simona, clasa a IX-a A, coordonaţi de prof. Voinaghi Marius, au câștigat concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer. Câştigătorii au participat la Şcoala de Vară pentru liceeni; cei din clasele IX-XI au mers în perioada 2-7 iulie la Braşov, iar cei din clasele a XII-a, la Râmnicu Sărat în perioada 20-26 august.

Sursă foto: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului




Pantofi din piele de Sighet

Limba noastră-i o comoară
Și-o vorbesc de-a valma, unii,
Sunt destui ce o omoară
Agitând din morți, străbunii.

Limba noastră-i violată
De ciobani stăpâni pe turme,
Ce n-au reușit vreodată
Pe pământ să lase urme.

Limba noastră-i azi pribeagă –
Se dezvoltă cu sechele:
Surghiunită-n lumea largă
Face, sclavă, temenele.

Oare unde -s visătorii
Ce-au crezut în revoluții?
Azi în țară-i plin de molii:
Fără „piele” nu-s soluții!

Ars Publica




Sighet – Întâlnirea anuală a „lotului Vișovan”

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.

După participarea la liturghia pelerinilor conduși de preoții catolici din „Congregația Don Orione” celebrată pe celularul închisorii – Memorial, în cadrul căreia a luat cuvântul domnul Ioan Ilban, președinte AFDP Maramureșul istoric, seniorii și urmașii lor au urcat în celula 74 (unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan, urmat apoi de agapa fraternă găzduită generos de domnul Petru Codrea. În ziua precedentă au avut loc momente de reculegere și rugăciune la mormintele camarazilor din cimitirul municipal.

Alături de cei 3 membri prezenți ai „lotului Vișovan – Ioan Ilban, Petru Codrea și Grigore Hotico, au mai fost prezenți foștii deținuti politici Vasile Măgurean (Baia Mare) și Melania Rițiu (București). Datorită decesului neașteptat al soției sale, domnul Nistor Man s-a întors de urgență la Târgu Mureș, după ce participase la prima parte a manifestărilor de la Sighet. Îl asigurăm de profunda noastră compasiune și solidaritate în această grea încercare.

Cei 5 supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși la vârste venerabile sunt: Ioan Ilban (87 ani) și Petru Codrea (86 ani) – ambii cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (85 ani) -Vișeu de Sus, Grigore Hotico  88 ani) – Baia Mare și Nistor Man (88 ani) – Tg. Mureș.

În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 12 deținuți politici din Maramureșul istoric.

Sursa: Marius Vișovan




PROTEST (autor, Ileana Pisuc)

Nu știu, Doamne, ce-i cu mine
Niciodată nu mi-e bine
Și mereu îmi zboară gândul,
Ce se-ntâmplă cu Pământul?

Ce metodă s-adoptăm
De gunoaie să scăpăm
De pe-obrazul câmpului
Și din lunca râului?

Pentru-a fi eradicat
Tot gunoiul adunat,
Cred că ar fi necesară
O navetă spațială
(Ca să ia gunoiul brut
Și cu cei ce l-au făcut!)

Nici nu știi cum să-i numești
Pe acești băieți deștepți
Care cred că fac ce vor
Și că Pământul e al lor!

Și aruncă la-ntâmplare
În râuri și prin zăvoaie
Tot ce lor le prisosește,
Iar pe noi ne otrăvește.

Nu văd rana câmpului
Nici lacrima râului
Protestând din greu prin zoaie,
Din mormanul de gunoaie.

Și tot lor le umblă gura,
Când se-nfurie natura
Când coboară dealu-n vale
Și se umflă râul mare.

Cum să curgă apa-n vale
Când ea geme de gunoaie?
Cum vrei dealu-nțelenit
Când pădurea ai stârpit?

Nu mai vezi păduri stufoase
Numai gipuri arătoase
În loc de păduri răzlețe,
Palate cu turnulețe.

Nu avem apă curată
Scoatem nitriți în găleată!
Ce ar mai putea fi spus?
Toate sunt cu josu-n sus!

În loc de aer curat
Vom sta cu oxigenu-n pat
Respirând cu bucurie
Oxigen din butelie!

*

Țăranul curat, se pare,
Era nobil prin născare
Dar marea globalizare
L-a contaminat (se pare).
(Se-ntreabă ca orice om:
– Doamne, ce-s? Țăran ori domn?)

Din păcate pentru noi,
Dispar țăranii de soi.
Rămân doar „domnii făcuți”
(Nu deștepți, dar foarte mulți!)
Și fără identitate,
Făcuți domni doar peste noapte.

Vom trăi și vom vedea,
Va fi ca-n America!
Ca să nu dispară-n neant
Sămânța acestei nații,
Le-au amenajat colibe,
În superbe… REZERVAȚII.

Vrei să vezi un indian?
Poți s-o faci, dar dai un ban!
Ca la CIRC sau ca la MALL
TOTUL este CAPITAL!

O să fie GARANTAT
Și la noi amenajat
Într-o MARE de DOMNI MARI
REZERVAȚII DE ȚĂRANI!

Autor, Ileana PISUC




Artă-mă (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Azi nu o să-mi aleg, ca să mă îmbrac, cele mai frumoase haine din dulap
Și nici nu o să mă chinui să-mi potrivesc culorile sau gândurile
Nu o să-mi schimb pielea, precum un șarpe, cu fiecare anotimp care se naște-n mine
Si nici n-o să-mi pun în ochi ploi de vară sau curcubee
Sau zâmbetul din dimineața aia albă cu flori de cireș

Azi nu o să transform tot ce ating în aur
Și nu o să-mi ling rănile ca și cum
Sângele meu ar fi zahăr
Azi o să-mi scot pumnii din buzunare
Și unghiile din carne
Și o să răspund la fiecare întrebare cu „nu”

Azi o să-mi imprim lăcomia pe piele ca un tatuaj
Și-o să-mi port defectele ca pe o coroană
Azi nu o să-mi șterg oboseala de sub ochi
Și nici furia nu o s-o mai țin în piept

Ei ne-au învățat că o fată
Trebuie
Să aibă –
Potențialul de a fi o capodoperă – pictată în cuvinte frumoase și îmbrăcată în metafore
O operă de artă, fără greșeli de tipar sau de compoziție
Capabilă să supraviețuiască doar prin ochii celorlalți
Și dependentă de unghiul din care cade lumina
O fată
Trebuie
Să fie
Artă – dar arta nu e artă
Decât dacă are potențialul de a disturba
Arta nu e artă
Decât dacă se naște din haos

Ceea ce vreau să spun e că
Stelele se nasc din spațiu vid și praf și explozii
Stelele mor
În același fel

Realitatea e că
Am rămas fără prea multe metafore pentru noi
Realitatea e că
Suntem doar oameni
Curajoși și tragici
Nevinovați și monstruoși
Dar, totuși, oameni.

Ceea ce vreau să spun e că
Azi am obosit să mai fiu frumoasă
Dar dacă vrei, mă poți face tu să fiu.

Autor, Sebastiana JOICALIUC




[VIDEO] – „Floarea de Colț” a Sighetului a respirat cu… Ducu Bertzi (autor, Sorin Markus)

O seară minunată la Sighetu-Marmației în a doua zi a Galei Folk „Floare de Colț”, ediția a V-a!

(20.08.2017)

Autor (foto & video), Sorin MARKUS




Pensionari… speciali!

Pensionarii noștri “jalnici”
Sunt mulțumiți c-un ban de pâine:
Deși au fost odată harnici,
Azi ei trăiesc de azi pe mâine.

Să-i mai întrebi cât le dă statul
Pe câți leuți și-au vândut viața?
E prea târziu, așa li-i datul
Din pensie-și pot face… piața,

Să-și strângă-n pungă niște ceapă,
Cartofi, doi morcovi și-o gulie,
Iar cei de Sus n-or să priceapă
De ce fac “ăștia” gălăgie.

Se mai revoltă, rar, sărmanii,
Pe cei cu pensii speciale,
Pe cei ce au trișat cu anii
Și au muncit cu… vorbe goale.

Cică din toți prea – specialii
Ce s-au retras cu pensii grase
Cei mai plătiți sunt generalii,
Parlamentarii și-alte caste:

Soldați ce n-au văzut războaie,
Judecători cu grade-ascunse,
Chiar bugetari cu mari căsoaie,
Și alte funcții bine… unse.

Iar cei săraci, bieți profesórii,
Pensionari cu multă carte,
Și inginerii, muncitorii,
Categorii ce n-au fost parte

La marea luptă pe ciolan,
Trăiesc în lumea imperfectă
Ce îi “suportă” an de an,
Și-așteapt-o soartă mai… corectă.

Ars Publica