Poetul, scriitorul Vasile GOGEA născut la Sighet, se numără printre nominalizații PEN România, afiliată PEN (Poets, Essayists and Novelists) International.

Premiul PEN România se acordă anual unei cărți apărute în anul precedent, care exprimă în paginile sale, indiferent de genul abordat dar de o manieră înalt estetică și morală, valorile de implicare civică, libertate a cuvântului, promovarea democrației, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului etc, idei susținute pe plan mondial de organizația PEN Internațional.

Juriul 2019 – alcătuit din Iulian Boldea, Bianca Burța-Cernat, Magda Cârneci, Caius Dobrescu și Alex. Goldiș  – a selectat dintr-un an editorial foarte bogat, o listă de 14 titluri. Nominalizările sunt (în ordine alfabetică):

Constantin Abăluță, Mai sincer ca Himalaya. Poeme politice, Casa de Edit. Max Blecher, 2018;

Gabriela Adameșteanu, Fontana di Trevi, roman, Polirom 2018 ;

Romulus Bucur, Odeletă societății de consum, poezie, Tracus Arte, 2018;

Ruxandra Cesereanu, Scrisoare către un prieten și înapoi către țară, poezie, Paralela 45, 2018;

Liliana Corobca, Capătul drumului, roman, Editura Polirom, 2018;

Diana Geacăr, Cine locuiește la subsol, proză scurtă, Paralela 45, 2018;

Vasile Gogea, 65. Ani și propoieziții, poezie, Editura Școala Ardeleană, 2018;

Florina Ilis, Cartea Numerilor, Polirom, 2018;

Nora Iuga, Alături cu drumul, poezie, Casa de pariuri literare, 2018;

Dan Lungu, Pîlpîiri, roman, Polirom, 2018;

Cosmin Perța, Cântec de leagăn pentru generația mea, poezie, Paralela 45, 2018;

Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută, roman, Humanitas, 2018;

Radu Vancu, Transparența, roman, Humanitas, 2018;

Ion Vianu, Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru, Polirom, 2018.

Câștigătorul Premiului PEN România va fi anunțat în data de 22 noiembrie 2019, în cadrul târgului de carte Gaudeamus de la București.

(Conform http://www.agentiadecarte.ro/2019/11/premiul-pen-romania-2019-lista-scurta/)

Salut, Sighet!

Un tânăr și talentat violonist din Serbia va fi prezent la Sighet pentru un Recital extraordinar. Sergej Skeledzija va fi acompaniat la pian de doamna Nera Skeledzija.

Sergej Skeledzija este laureat la numeroase concursuri internaționale inclusiv la Concursul de interpretare instrumentală și arte vizuale de la Sighet.

În program sunt cuprinse lucrări de G. Fr. Telemann, H. Wieniawski, P. Sarasate, J. Massenet.

Recitalul are loc Joi, 14 noiembrie 2019, orele 18:30, la Școala de Muzică și Arte Plastice – Sala “Monica Chifor”.

Preț bilet – 15 lei. Elevii vor avea acces câte doi pe un bilet.

NB: Se pot cumpăra bilete la sediul Școlii de Muzică.

Salut, Sighet!

   Suntem ceea ce gândim și cu gândurile noastre ne construim lumea. (Buddha)

Imaginează-ți pentru o clipă că ești înconjurat de 300000 de tineri, din peste 138 de țări, care încurajează prietenia, echipa adevărată și afirmă cu mândrie Service above self. Cum te simți? Ce crezi: sunt mulți sau puțini pentru a schimba lumea? Ești convins că implicarea face diferența?

Ei bine, aceasta e marea familie INTERACT organizată în peste 13000 cluburi în întreaga lume; familie care a învățat pe parcurs că în orice colț al lumii am fi,  trebuie să ne comportăm ca și cum acolo unde există oameni, este și casa noastră.

De 57 de ani fiecare club ITC contribuie la bunăstarea comunităților din care face parte. De 57 de ani  We grow. We act. We share e deviza care ne îndeamnă să credem într-o lume frumoasă și  să o formăm, să facem ca azi să fie mai bine decât a fost ieri și să dăruim tot ce avem pentru binele celor din jur.  Iar de 5 ani clubul Interact Sighetu -Marmației încearcă să împărtășească iubirea pentru frumos tuturor.

Interact e o organizație nonguvernamentală, non-profit, în legătură foarte strânsă cu Rotary și Rotaract, axată pe beneficiile directe și indirecte ale lucrului în echipă, cu scopul de a promova valorile morale, de leadership și comunicare. Însă, mai presus de toate, Interact prezintă un set de valori:

Inițiativă – Fiecare proiect e un nou început cu  o dorință arzătoare de  a crea ceva tot mai frumos pentru cei din comunitatea noastră.  De la idee până la realizarea ei e un drum lung,  plin de  obstacole .  Însă, cel care contează e finalul; fericirea de pe chipurile participanților te determină să uiți toată oboseala și să o iei oricând, cu drag, de la capăt.

Noblețe –  Omul să fie nobil, bun şi milostiv. Şi să depună stăruinţă fără încetare pentru a izbândi ceea ce este drept şi folositor. (Goethe)

Timp –  În viață, totul ține de priorități. Poate nu realizăm, dar avem exact același număr de ore ca Leonardo da Vinci, Albert Einstein sau  Marie Curie pentru a face lumea un loc mai bun.  Ce ne lipsește? Doar VOINȚA! Iar la Interact am învățat cu toții că avem timp, trebuie doar să fim organizați.

Entuziasm –   Bucuria unui Interactian se poate înțelege doar lucrând cu oameni și pentru oameni.

Respect – Cluburile Rotary, Rotaract și Interact vor fi mereu formate din membrii care sunt respectați și, la rândul lor, respectă.

Amabilitate și ambiție –  Ceea ce caracterizează un interactian este ospitalitatea și ambiția în realizarea a ceea ce își propune. La orice proiect fiecare participant este considerat parte din familia noastră și primit cum se cuvine.

Curaj – Dacă curaj nu e, nici proiect nu e. Orice membru din ITC are nevoie de curaj pentru a-și exprima ideea de proiect, iar noi, echipa sa, avem nevoie de și mai mult curaj pentru a o realiza.

Talent –  Talanții ne sunt dați tuturor pentru a fi înmulțiți. Interact promovează  și stimulează încă din 1962 expunerea tuturor talentelor de la cele native, până la cele dobândite pe parcurs.

Ni se spune tuturor mereu că e important să câștigi, să primești aplauze, să fii lăudat și veșnic apreciat. Însă ceea ce contează cu adevărat e drumul parcurs, integritatea de care dai dovadă și echipa din care faci parte.  Noi, membrii ITC Sighet, nu suntem doar o echipă, ci o familie care a învățat că iubirea e  cea mai bună modalitate de a schimba lumea. Iar dacă ne-ai întreba ce înseamnă această familie pentru noi sau care sunt motivele pentru care zâmbim când ne gândim la ITC, ai primi fără ezitare, cu o licărire de speranță în privire și un zâmbet larg pe chip, următoarele răspunsuri:

Prietenie, încredere, proiecte – Pop Carla

Un prim lucru ar fi faptul că eu văd ITC- ul ca o familie și asta îmi aduce fericire. Un al doilea lucru e ca îmbinăm munca și perseverența cu distracția și un al treilea lucru ar fi relația pe care o avem între membrii clubului și susținerea reciprocă – Diana Derșidan

Colaborarea, frăția și înțelegerea – Nistor Cristopher 

Echipa, vibe-ul și ideile – Rachiș Alexandra

Interactul reprezintă  pentru mine o familie, un loc în care pot să fiu eu însămi deoarece știu că nu voi fi judecată. Un loc care ne permite să facem o activitate, dar să ne simțim bine deși avem și responsabilități, însă cel mai important lucru este că ne dezvoltă ca persoane printr-o „simplă joacă”. Când mă gândesc la mandatul meu nu îmi aduc niciodată aminte de momentele în care ne certam sau în care mă stresam ca totul sa iasa mereu cât mai bine, ci mă gândesc la ce am obținut în urma acestora. Finalul mandatului meu a fost cel mai marcant pentru mine deoarece mie mi s-a părut că a trecut foarte repede acel an, însă, când am văzut prezentarea întregului an mi-am dat seama cât de multe am realizat ca și club și am fost mândrâ de întreaga echipă – Carla Spaczai, președinte Interact 2018-2019

Colegii, atmosfera și activitățile – Amalia Szebeni

Creativitatea membrilor, progresul individual cât și cel de grup, ideea de voluntariat, de schimbare  –  Raisa Semeniuc, președinte Interact 2019-2020

Team-building – urile, oamenii din cadru ITC și faptul că suntem  o familie – Paul Marina

Colectiv, dedicare și creativitate – Mara Mih, președinte Interact 2017-2018

Membrii din club, activitățile  și  amintirile  pe care le am  – Coroian Andreea

Da, mulți dintre noi lucrăm mai bine individual decât în echipă. Dar ce folos are o echipă cu cel mai bun jucător dacă acesta aleargă de unul singur și nu dă pase altora? De aceea, în cadrul fiecărei ședințe săptămânale am învățat că fiecare suntem minunați, dar doar împreună devenim imbatabili.  Astfel ne-am unit forțele, am dezbătut fiecare idee și abia apoi am acționat. De la atât a face,  majoritatea omenirii a uitat despre a fi.  Și sunt absolut recunoscătoare  că în Interact am descoperit ce înseamnă cu adevărat a fi: tare ca oțelul, dar în același timp sensibil; lider, dar și coechipier; organizat, perfecționist, dedicat, dar și dornic de a primi idei, iubit, dar  și iubitor; atent, dedicat, creativ, prietenos și  mereu deschis spre nou.

Iar dacă vă întrebați cu ce ne mai ocupăm în ultimul timp, să știți că pregătim cu drag cele 6 proiecte- tradiție și multe alte surprize.

GALERIA DE TALENTE – un proiect de valoare al clubului –  a ajuns deja la cea de-a patra ediție și promovează tinerele talente; tineri  cu povești uimitoare care ne-au demonstrat de fiecare dată că ceea ce alții dezbină prin ceartă, ei reclădesc prin artă.  Talentul e ceea ne diferențiază și ne face unici, iar de la an la an întâlnim persoane tot mai talentate, mai deosebite ce ne inspiră să credem ca arta e în jurul nostru, indiferent câți nori negri am întâlni în calea noastră. Vouă, participanților, vă mulțumim că ne determinați să continuăm acest proiect și să realizăm că dacă punem reflectoarele pe calitățile cuiva, acestea se vor dezvolta atât de frumos!!

 „Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!” – SEARA JOCURILOR DE SOCIETATE este  un alt proiect drag sighetenilor prin care demonstrăm că distacția poate exista și fără tehnologie. Astfel,  dacă Jocul este o provocare- înfrunt-o! Dacă  Jocul e o oportunitate de distracție- folosește-o! Dacă  Jocul inseamnă reguli- respectă-le! Iar dacă vrei să îți amintești de copilărie, te așteptăm cu mare drag la proiectul nostru! Nu uita:  Jocul este libertate, noroc, prietenie, echipă… jocul este totul!

STREETBALL e proiectul destinat tinerilor până la vârsta de 20 ani care  s-a născut din dorința de a promova  sportul. Dacă iubești baschetul, ești un jucător pasionat și vrei să te distrezi, Streetball e proiectul realizat special  pentru tine. Iar dacă nu dorești să participi la această competiție, e îndeajuns să vii și să privești; vei fi încântat de dăruirea și implicarea fiecărui jucător.

DEMOSTENE e proiectul din care am învățat că Limbajul este îmbrăcămintea gândului, dar faptele sunt cea mai bună interpretare a acestuia. Astfel, curajul de a vorbi în public și de a-ți susține opinia este primul pas spre schimbarea lumii. Dacă azi ai spus o vorbă ce a avut impact, mâine sigur vei reuși să clădești un viitor luminos pentru următoarele generații.  Pentru tinerii între 14 și 19 ani, Demostene e opotunitatea de  a-și forma și demonstra abilitățile de orator

Dacă ești curios din fire,  un as la găsirea indiciilor și evadări, prieten bun cu misterul și dornic de aventură, Escape Room e proiectul care îți va testa aceste abilități.   Nu ezita să îți formezi o echipă, să te înscrii și să te distrezi!

Și ultimul, dar nu cel din urmă, proiect-tradiție e reprezentat de vizita la Școala Generală  Pentru Copii Cu Deficiențe Sighetu- Marmației. Cuvintele pot fi  uneori insuficiente și nepotrivite. Însă, ceea ce pot spune e că zâmbetele și strălucirea din privire sunt semne că, dincolo de toate, umanitatea prevalează și că bucuria unui copil nu poate fi echivalată cu nimic.

Darurile cele mai de pret pe care le- au primit  din partea noastră au fost aprecierea, prietenia, jocul și iubirea.  Micuții si-au lasat imaginația să lucreze, creând decorațiuni de vis, globulete colorate și stelute minunate. Astfel a luat naștere cel mai frumos brad… bradul Lor. Mai apoi, în așteptarea Moșului, au scris scrisori, exprimându-si cu ardoare dorințele după un an intreg în care au fost cuminți.

În afară de proiectele –tradiție, încercăm să aducem întotdeauna câte ceva pe placul tuturor cum ar fi Quiz Night – proiect care are ca scop promovarea cunoașterii diferitelor domenii, pentru că noi, interactienii, suntem convinși că adevărata cunoaștere este putere-  The day it rains hearts – proiect de Valentine’s Day prin care încurajăm admirație, respectul, mulțumirea, iubirea prin scrierea scrisorilor- diferite campionate de jocuri video, Un măr pentru o țigară și multe altele.

Chiar dacă multe gesturi ale Clubului ITC Sighet rămân fără ecou, contează doar faptul că  există  undeva, în adâncurile noastre, un germene de floare, de frumos, de dăruire, de implicare și de ambiție.

Tare mai e frumos Interact-ul ăsta! E ciudat cum uneori, o decizie nesemnificativă ajunge să te schimbe întru totul. La fel a fost și în cazul meu. Dacă m-ai fi întrebat acum un an de ce am ales Interact, aș fi răspuns simplu pentru a mă dezvolta. Însă am primit mai mult decât ce mi-am dorit; am primit o familie, prieteni de valoare, mi-am dezvoltat creativitatea, am învățat atât să coordonez, cât și să lucrez cu o echipă și am învățat să fiu eu. Pentru toate acestea mulțumesc cluburilor Interact, Rotaract și Rotary.

Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiți pe cât mai mulți oameni. (Denis Diderot) Pentru mine, Interact e mai mult decât un club de voluntariat…. INTERACT înseamnă familie, schimbare, dăruire, autodepășire, organizare, inițiativă, implicare, proiecte, creativitate, pasiune. Clubul Interact Sighetu Marmaţiei e despre dragostea față de oameni.

LA MULȚI ANI, INTERACTIENI! LA MULȚI ANI, SIGHETENI! SĂ VĂ BUCURAȚI DE CÂT MAI MULTE PROIECTE! IAR VOI, INTERACTIENI, SĂ DĂRUIȚI CÂT MAI MULT!

Gabriela MICH
Secretar Interact Club Sighet

Miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 12:00, eleva Iasmina Katia Oțoiu își va lansa, la Centrul Cultural Sighet, volumul fantasy „Reuniunea vampirilor”, apărut recent la Editura Limes.

Iasmina-Katia Oțoiu s‑a născut la Cluj pe 3 septembrie 2001. A debutat în 2013 cu povestea Viața dublă a Lili-Rozei, premiată și publicată în cadrul unui concurs la Iași, iar în același an, povestea sa Prima carte găsită în iarbă a fost publicată în volumul Care‑i faza cu cititul? Juniorii la editura Arthur.

În anul 2014 a câștigat premiul I la concursul „Scriitor pentru o zi,” cu povestirea Instinct animalic…, și tot premiul I la Concursul Interjudețean „Otilia Cazimir, poeta sufletelor simple” cu câteva poezii despre pisici.

În anul 2018, a câștigat premiul I la concursul „Reverberații Eminesciene,” cu poezia Efemerida clipei de amurg.

Iasmina a început să scrie la Reuniunea vampirilor la 11 ani, în 2013, pornind de la niște povestiri mai vechi de-ale ei. După ce a rescris manuscrisul de mai multe ori, l‑a încheiat în toamna anului 2015.

A ținut timp de mai mulți ani blogul Ce cărți a citit Iasmina, despre „cărți pentru puști și puștoaice”.

Iasmina este o cititoare avidă, o iubitoare de pisici și o fană a testelor de personalitate.

În prezent, Iasmina – elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare – lucrează la un alt roman fantastic, Amnezie și război, precum și la alte proiecte secrete.

Mai multe detalii despre autoare și cartea Reuniunea vampirilor, găsiți pe blogul Iasminei.

Salut, Sighet!

La sfârșitul lunii octombrie, este prezentă o „sărbătoare”, Halloweenul, care se practică mai ales în America de Nord și Canada. Simbolurile, decorațiile și obiceiurile sunt de natură păgână, invocă ritualuri oculte, antice și crează un mediu sinistru. Este un obicei de a se goli bostani mari, galbeni, în care se decupează o gură, ochii și se luminează în interior, pentru alungarea spiritelor rele. Se muncește în această zi, deci nu este o sărbătoare oficială, ci este în trăire formală, un mod și o ocazie de distracție, probabil un obicei păstrat de la vechii băștinași, o varietate în amplitudinea mediului de viață atât de bogat în toate, prin acele locuri. Și la noi se mai practică, prin diferite părți, unele obiceiuri vechi, oculte.

Dar, contrar acestora, cu toate fantasmele lor, ne amintim de unele evenimente petrecute, văzute și trăite de noi în mod real, în interpretare creștină, lipsite de asfel de zdruncinări sinistre, cu manifestări într-un adevărat miracol.

COINCIDENȚE?

Uneori, te întâlnești în derularea vieții cu situații deosebite, cu totul aparte, neașteptate și-ți pui în mod firesc întrebarea: oare cum s-a întâmplat aceasta, cum s-au aranjat astfel lucrurile, de parcă erau puse de cineva cu mâna, acolo, atunci, în momentul cel mai potrivit?! Am să relatez câteva astfel de exemple.

Mai amintesc faptul că, atunci când eram mic, aveam un fizic plăpând, care refuza să se înzdrăvenească și mama m-a dus la un „ghicitor” din comună, pentru a-i prezice cele ce mă așteaptau. Acolo sosiți și spunându-i dorința, acesta a adus o carte foarte mare, care se numea „Gromovnic”, pe care m-a pus să-l deschid, trebuind mama să-i dea diverse date personale, de identitate. A citit el ce a văzut acolo și după ce le-a interpretat de pe fișierul acela, a spus:

„Băiatul va trece prin mari primejdii, dar, dacă va scăpa de ele, o să aibă o viață lungă”.

Acești ghicitori, asemeni „Oracolului de la Delfi”, consultat la vremea lui de Diplomații lumii, anunțau un spectru larg de posibilități, inteligente, dintre care una se cam realiza, în general. În cazul meu, „Gromovnicul” a transmis adevărul plin: am petrecut multe și mari primejdii, din care am scăpat și viața mea este deja lungă, până acuma!

*Eram elev în clasa IX-a la Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet și, în ziua de vineri, 01.04.1949, am mers puțin la biserica romano-catolică din imediata apropiere a liceului; aproape în fiecare dimineață, aveam un interval de timp liber, de cca o jumătate de oră, între încheierea programului la internat și începerea cursurilor. Mă simțeam bine să petrec câteva minute în reculegere și rugăciune și făceam aceasta deseori, mergând la acea biserică. M-am întors și eram pe scările de intrare în școală, la intrarea din față, pentru prezența la cursuri, neavând obișnuința să lipsesc nemotivat de la activitățile școlare. Dar m-am răzgândit instantaneu și am decis să merg la autogară, pentru a afla ora plecării autobuzului pe Iza, a doua zi, sâmbătă, urmând să iau un mic concediu medical, cu ședere acasă, fiind răcit și cu un început de pneumonie. Am plecat deci spre autogară și, trecând pe lângă Securitate, care avea sediul lângă liceu, aproape m-am tamponat cu un grup de 3 securiști ce ieșeau vijelios și se deplasau în sens contrar cu mine; uitându-mă puțin după ei, din mers, am constatat că au intrat la Liceu și mă gândeam dacă n-o să aibă cineva „norocul” să-l întrebe „cum se simte”. Ajung la autogară și autobuzul chiar sosește, oamanii coboară și, printre primii călători, pe cine văd: chiar pe mama (!), care privește speriată în jur și, palidă, mă trage repede de o parte, spunându-mi: în noapte a tăbărât securitateta la noi, au căutat peste tot și au întrebat de Mihai! Speriat acuma și eu, întreb: și ce s-a întâmplat, fiind cu multă grijă? Mihai s-a ascuns și nu l-au găsit; au tras și cu arma, m-au îmbrâncit și tot întrebau: unde-i banditul, pentru că se vede că a fost pe aici. Le-am spus că a plecat de mai mult timp și nu știm pe unde, iar de atunci n-a mai venit pe la noi. După ce au răvășit tot, au plecat spunând: să-i facem o vizită și preotului Trif, de întâi aprilie!

Ne-am depărtat spre marginea orașului, spre Cămara, cumpărând ceva mâncare și am decis să mergem cu trenul, din stația de după Cămara; la autobuz sau în stația Sighet mă puteau căuta securiștii cu ceva elev de-a lor, pentru recunoaștere. Ei au intrat la Liceu pentru a mă aresta pe mine, din clasă, mai spectaculos, așa cum am auzit după aceea; n-au vrut proabil să mă deranjeze din somn mai devreme, la internat! Atunci nu era telefonia dezvoltată și nu se puteau gândi că aș putea fi anunțat așa devreme de cineva și nici nu am fost lipsă la cursuri din acest motiv. Am ajuns astfel cu bine acasă, cu trenul, a sosit și tata de la Sighet și, cu fereală, am rămas ascunși, în urmărirea securității.

Mama a fost deosebit de inspirată, în tot ce a făcut; la întrebarea securiștilor despre tata, ea a răspuns că este plecat pe deal să pregătească lemne pentru foc; parcă ar fi știut întrebarea! Tata era însă plecat la Sighet cu fratele Ion și cu alți flăcăi, cu căruța, pentru încorporare. Dacă aflau acest lucru, legitimau cele 2-3 căruțe întâlnite în drum, spre Sighet, și-i arestau și pe tata și pe Ion, ceea ce mama o fi bănuit, desigur; lucrurile puteau lua o cu totul altă întorsătură, cei doi neștiind ce a fost pe acasă și, mințiți și speriați, puteau fi înșelați și se puteau da de gol cu ceva despre ascunderea lui Mihai și puteau reveni la noi să-l ridice, el fiind acolo, din nou ascuns; putea cădea tot sistemul de protecție, atunci, pentru toți și erau mai multe persoane pe care i-ar fi așteptat mari necazuri. A urmat apoi decizia mamei de a veni la Sighet și lipsa mea de la prima oră, cu plecarea intempestivă la autogară. Dacă mama nu venea la Sighet, eu mergeam la școală la a doua oră și tot eram arestat; aceeași situație dacă mergeam la prima oră. Dacă mama venea la Sighet, dar eu mergeam la oră și nu la autogară, venind mama la Liceu și întrebând de mine, putea fi și ea arestată, după arestarea mea, cu cine știe câte consecințe.

Dacă tata „nu era pe deal”, după lemne, dacă mama nu venea la Sighet, sau dacă eu nu mergeam la autogară, oricare dintre situații dacă nu se producea, era un dezastru. Cineva, anume, parcă le-ar fi rânduit pe toate.

Trei persoane, din trei locuri diferite și depărtate între ele, trei decizii, toate corelate și unite într-un scop unic, esențial de folositor nouă!

* Al doilea eveniment „ciudat” s-a produs la Securitatea din Satu Mare. În celua aceea, în beznă, cu pământ pe jos și plină cu șobolani, în care am fost aruncat în ultimele zile, aveam ca mobilier doar o tablă de scândură,„patul”. Acolo eram la discreția șobolanilor, neputându-mă apăra de ei decât cu mâinile (!). Am fost mușcat de mai multe ori de picioare, atunci când, răpus de somn, mă așezam pe scândură, cu capul acoperit de zeghe, pentru a-mi proteja gâtul. În scurt timp am făcut o febră puternică, cu respirație fierbinte și delir („febra mușcăturii de șobolan”-DEX), cu șobolanii pe lângă mine. Mi-a venit o idee, ca să fie, puteai crede, dar a fost salvatoare. Oare cum mi-a venit? M-am ridicat încet și, împleticindu-mă, m-am deplasat spre ușă, în care am început să bat, să bat într-una! De ce băteam, ce se putea întâmpla? Ușa era blindată, masivă, încărcată de feronerii, prezenta o siguranță totală. Veneau acolo foarte rar torționarii, numai așa cum aveau ei programul. Mă puteam gândi doar că voi obosi în plus și mă va durea mâna, că după un timp nu voi mai putea lovi ușa, urmând să revin pe aceeași tablă de scândură. Totuși n-a fost așa; un gardian a deschis ușa, atunci când eu m-am prăbușit afară și mi-am pierdut cunoștința. Probabil acesta a venit să mă sancționeze, dar nu mai avea pe cine. În mod sigur, bătăile mele în uță făceau mult zgomot, amplificat și de acele tunele subterane rezonatoare, care-i deranja. Când m-am trezit, „uniforma” îmi era schimbată cu hainele de acasă, fără să știu cum și când au făcut această schimbare și eram predat de către 2 civili milițienilor de la Penitenciarul Bistrița.

Deci starea mea de inconștiență a fost de lungă durată, cu toată pregătirea necesară „transferului” și celelalte activități, cu timpul necesar drumului (numai cu mașina se putea face), de la Satu Mare la Bistrița și cred că eram în mare pericol. Șobolanii!

Aceea decizie de deplasare, buimacă și împleticită, care părea fără niciun rost, fără nici-o așteptare, „de pomană”, ca să fie, cred că a fost genială pentru viață, pentru salvarea ei. Dacă eu rămâneam în continuare pe aceea scândură, într-o indiferență specifică unor astfel de stări, iîmi venea și acolo rău, îmi pierdeam cunoștința, venea „leșinul” și în scurt timp eram acoperit de un „strat” de șobolani, care m-ar fi mușcat de gât, de peste tot. Gustul și mirosul sângelui i-ar fi înebunit și ar fi început să mă devoreze încă de viu. Nu după mult timp, torționarii găseau acolo, probabil, un schelet și o „pagubă” de uniformă zdrențuită.

Deplasarea spre ușă, în aparență fără niciun rost, în letargia stării în care mă aflam, a fost totuși un „Miracol”, după cum s-a văzut. Oare cum s-a produs, sub ce imbold?

*Un coleg de la Baia Mare m-a rugat să-l însoțesc cu mașina lui, pentru a-și aduce acasă niște lucruri cumpărate de afară. Drum întins, fără opriri, cazarea, pentru somn și odihnă, suprimate, cu conducere și dormit în mașină; am condus și ne-am odihnit cu rândul. Imediat, la trecerea frontierei în România, a luat el volanul și eu am trecut la odihnă și am adormit, fiind obosit.

Nu știu cum se face, dar prin apropierea Aradului, parcă m-a strigat cineva (în vis), m-a scuturat și, speriat, m-am trezit. Cu ochii deschiși, văd în față un camion mare în staționare, blindat cu tablă albă, picioarele colegului înfipte în accelerație, mașinuța noastră se apropia vertiginos de camion și nici urmă de semnalizare. Toate acestea le-am conștientizat în fracțiune de secundă, de cum am deschis ochii și nu cum le-am descris și, ca la un strigăt al vieții, am prins volanul și am virat forțat stânga, apoi dreapta, manevre rapide, din față sosind, pe drumul lui, un alt autovehicul. Am avut o teamă groaznică că-i prea târziu, caă puteam lovi colțul stâng din spatele camionului, când ne-am fi rostogolit, cine mai știe cum dar am scăpat, la fix (!) și de pericolul din față, strecurându-mă forțat în fața camionului. Abia atunci am rostit primul cuvânt și bine am făcut, altfel cine știe cum se busculau lucrurile. I-am spus colegului să țină accelerația, viteza, eu fiind tot cu mâinile pe volan, până ne-am depărtat la 400 – 500 m de camion. Îmi era teamă să nu vină șoferul de la camion cu manivela la noi; el se afla lângă motor, cu capota ridicată și, sesizând pericolul acroșării în acele viraje scurte și rapide, a sărit peste motor. Am oprit și atunci colegul meu, de viață, palid, ca și mine, transpirat (cred cu picături reci) și încă tremurând îmi spune: am adormit! Eu nu mai conduc!

„Nu te mai gândi la ce a fost, bine că am scăpat”. Am schimbat locurile; eram amândoi afectați gândindu-ne prin ce am trecut și am decis să conduc numai eu, cu multă atenție, să evit orice pericol, pentru că șansele nu vin nici ele pe bandă rulantă. În drum am dat peste o conductă purtătoare de apă, cu o mică fisură, prin care un jet subțire de apă țâșnea cu viteză în sus; mi-am pus obrazul în aceea apă răcoroasă și m-am înviorat.

Ajunși acasă, am stat la masă cu mama și cu fratele lui și, închinând cu un pahar de țuică, el a spus: dacă avem plăcerea să închinăm și să servim un pahar de țuică, aceasta se datorează prezenței lui Ghiță; altfel, trebuia să mergeți prin vecinătățile Aradului, să adunați ce se mai putea aduna după noi; le-a spus întâmplarea (nu trebuia) și am observat că paharele erau bine golite, înainte de a le duce la gură.

Cine m-a strigat, m-a speriat din somn și m-a trezit, chiar atunci, la limită, nu o secundă mai târziu, la frontiera dintre viață și moarte?!

*În anul 1988, D-na doctor Dincă, de la spitalul din Borșa- Maramureș, la un control medical la care m-am prezentat oarecum formal, m-a găsit cu o hipertensiune pronunțată, urmând în continuare un tratament riguros, ce s-a impus. Destul de repede după aceea, au apărut și fibrilațiile și au continuat ani de zile, cu manifestări tot mau grave: flatere, secvențe ventriculare bigeminale, de amplitudine tot mai ridicată. Am solicitat să mi se facă șoc electric sau operație, dar mi s-au refuzat, ca fiind nerecomandate, pentru că erau de amplitudine mare și, pentru refuzul operației, invocau vârsta înaintată. Aveam crize săptămânale, sau de 2-3 ori pe lună. Îmi apăreau imediat când mă enervam, la căldură sau frig mare, sau în caz de oboseală, de efort. Am frecventat Spitalul din Borșa de sute de ori, de 3 ori am fost internat la Baia Mare și de 2 ori la Cluj, câte 2 săptămâni. Din 2000 ne-am mutat la Cluj și prezența la urgențe cardiologie era tot mai freventă, cu staționări de la 2-3 ore, la 2-3 zile, sub perfuzii cu propafenonă. Mi s-a stabilit atunci un program, pentru a evita deranjul cu acel du-te-vino: când apar fibrilațiile, să iau 2 tablete de ritmonorm și, dacă după o oră nu se ameliorează ritmul cardiac, atunci să merg la urgențe – cardiologie. Am urmat acest program ani de zile, cu rezultate amestecate.

Dar, odată, după mai mulți ani, imediat ce a început să se manifeste fibrilația, am chemat un taxi și am plecat repede la urgență, fără a mai respecta programul fixat; asa mi-a venit mie! Așezat pe un pat, mi-au pus acel triunghi pe piept și m-au conectat la monitor, după care D-na Doctor trece repede la un telefon și, vorbind, o aud pronunțându-mi numele. Îndată apar 2 bărbați („rezidenți”), de o parte și de alta a mea, care aruncă diverse cabluri peste mine, iar eu întrebându-mă: dar ce mai vor să-mi facă? Imediat însă am sărit sus de pe pat: șoc electric! Știam că acesta se face cu pregătire, uneori te adoarme; privesc spre monitor și văd pulsul oscilând în jurul a 250 bătăi/minut! Ați avut 300 pulsul și viața vă era în pericol, îmi spune un rezident! Am rămas acolo în tratament și supraveghere, la terapie intensivă, 10 zile! Cine m-a trimis urgent la „urgențe”? Dacă mai rămâneam în așteptare câteva minute, nu o oră, inima mi se făcea bucăți! O operație în Franța (Dr. Marius Andronache), în 2010 și inima s-a liniștit…

Am relatat câteva cazuri din acestea „ciudate” dar au mai fost și altele, care nu te pot scoate din lumea miracolelor, ci te fac și mai încrezător în acestea.

Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș Vodă”, Sighet

De ceva vreme, mă preocupă o clădire pe care o văd foarte des: Sala Polivalentă din oraș! Nu clădirea în sine mă preocupă, ci mai degrabă, lipsa activității din ea. Din câte știu, de câteva luni a fost închisă pentru renovare, dar această perioadă pare să nu se mai termine. Am încercat să aflu care este soarta acestei clădiri, temându-mă că va urma „trendul” dezastruos al altor instituții care deserveau sighetenii și acum sunt în paragină. Nu am primit niciun răspuns, și de aceea m-am gândit să scriu despre asta, așa, poate voi trezi „curiozitatea” mai multor sigheteni.

Departe de mine să lansez acuze, dar, sala de sport a fost administrată o perioadă de timp de o firmă privată, dar edilul din acea vreme a considerat că Primăria ar face o treabă mai bună… și, uite astăzi, e închisă și folosită de unele partide ca loc de făcut poze în campania electorală.

Sper, sincer, că e doar o situație în care comunicarea nu e foarte bună și că această sală își va deschide porțile în curând și nu va lua, Doamne ferește!, calea „vecinei” de cartier, clădirea care trebuia să fie școală și nu și-a găsit, nici după atâția ani, utilitatea!

Și, atenție, vine iarna și îmi închipui că multe dintre grupele sportive care s-au antrenat în aer liber vor avea nevoie de o sală unde să își desfășoare antrenamentele!

Camelia PESEK

Bineînțeles cu… EA! Cu… POEZIA!

În numele TrandafiruluI de Noiembrie vă invităm să ne-ntâlnim sâmbătă… după – amiază! Cum unde?…

La Granell (str. G. Coposu, nr. 5, cunoscută și ca strada pietonală), acolo, poeta Doina Rândunica Anton ne așteaptă cu… „Trandafirul de noiembrie”.

Un buchet de trandafiri – poeme este conținut în ultimul volum al poetei „de Sighet” ce va fi lansat sâmbătă, 09 noiembrie 2019, orele 14:14, în „biblioteca” Granell – ului!

Cei care iubiți poezia și trandafirii (sau viceversa!) sunteți așteptați la Granell cu… vorbe frumoase și o surpriză!

Și îndemnul zilei de azi: Doinei Rândunica Anton să-i spunem LA MULȚI, MULȚI ANI!… mult mai înalți!

Salut, Sighet!

Un concert caritabil pentru a contribui la sprijinirea DALIEI!

„Mă numesc Dalia și sunt elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighet. Am terminat Școala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” cu media generală 9,50 pe ultimii 4 ani. Sunt singură la părinți, Mama este pensionară, tata se pensionează și el de boală. Doresc să trăiesc și visez să am o copilărie și o viață normale. Să pot merge pe picioarele mele. Am fost diagnosticată cu tulburare de dezvoltare motorie, scolioză lombară sinistroconvexă secundară – neuromusculară, amiotrofie spinală Weernig – Hofmann Tip II și deficit sever de ortostatism și de mers. Trebuie să trec prin mai multe operații, iar costurile sunt foarte ridicate, peste posibilitățile părinților mei.
Vă mulțumesc din suflet! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

Puteți sprijini efortul Daliei prin donații în contul având Codul IBAN: RO43BRDE250SV95777692500, deschis la BRD Sighet pe numele Borș Dalia Viorica.

Una dintre acțiunile demarate pentru a o sprijini pe Dalia este CONCERTUL CARITABIL pe care îl organizează Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România împreună cu Taraful Rutenilor și Cenaclul Ecouri Tinere în data de 09 noiembrie 2019, orele 17:00, la Școala de Muzică și Arte, sala “Monica Chifor” și la care vă invităm să participați.

Sighetenii au ocazia să o ajute pe Dalia Borș! Puteți cumpăra/ rezerva invitații la Concertul Caritabil (prețul – 50 lei) și sunând la la tel. 0755306820.

Comunicat de presă

Flashover (Cluj) – Concert în Friends Sighet pe 8 noiembrie 2019, de la ora 20.

Flashover s-a format în vara lui 2018 de către Roje și Teodora Bârla, doi muzicieni din Cluj-Napoca care ne vor oferi o seară specială de muzică Electro, Jazz, Downtempo, Chamber Music, Trip Hop, Experimental.

Trupa ne va încânta cu adaptări personale ale unor piese semnate Pink Floyd, Leonard Cohen, Nancy Sinatra, Chris Isaak, Tori Amos, George Michael, Sade, H.I.M., Diana Krall, Haddaway, Red Hot Chilli Peapers, Morcheeba, Shivaree, Kovacs, Portishead, Hooverphonicși multe altele.

Roje e un pianist/ claviaturist cu o vastă experiență și un repertoriu variat în domeniul proiectelor de piano bar și trupe de coveruri. A împărțit scena cu nume mari în domeniu, inclusiv formația Camelot. De asemenea, a cântat în trupe ca Seven, CASH, Slut, Hazard, Pianette (alături de Aminda), Electrochock și a compus și orchestrat pentru artișt cunoscuți, cum ar fi Emeric Imre, Mircea Baniciu, Vasile Seicaru, Florin Chilian, Razvan Krivach, Magda Puscas, Tatiana Stepa, Emilian Onciu, Vali Moldovan, Highlight Kenosis și mulți alții. În Decembrie 2010, artistul a dat viață primului său draft de compoziții, combinând sunete cu arta vizuală, alături de marea artistă Adriana Jebeleanu. Inspirat de această colaborare, Roje a compus o serie de lucrări pianistice, astfel născându-se sunetul conceptual „Blind Deaf Mute”.

Teodora a început să cânte din liceu, alături de formația longevivă de metal modern Vespera (până în 2018) și în proiectul local de piano bar Soiree, alături de pianistul Liviu Sorescu. Aceasta a lucrează și la câteva compoziții proprii, sub numele de Galetheia, proiect în care a început să experimenteze cu varii stiluri ale muzicii electronice. De asemenea, Teodora lucrează în calitate de vocal coach la o școală locală de muzică, Art’sCool (inițiată de muziciana Aminda).

În prezent, duo-ul susține concerte în diferite localuri, preluând piese ale unor artiști din sfera electro, jazz, downtempo etc., lucrând în același timp la compoziții originale. Aceștia au avut și o apariție în cadrul emisiunii Sofar (Cluj-Napoca).

Rezervări și bilete la Friends Wine Bar Sighet & The Coffee Factory Bistro, str. Iuliu Maniu nr. 20. Suport artiști: 25 lei.

Comunicat de presă

Anul trecut am devenit studentă în Cluj-Napoca, ceea ce a însemnat o sumedenie de experiențe noi, locuri și evenimente, trăiri și… prietenii în curs de consolidare. Alături de toate acestea a apărut o decizie foarte grea: găsirea unu club Rotaract în care să activez.

La Conferința Regională Rotaract de la Cluj, care a avut loc doar la câteva zile după ce mi-am transferat activitatea în acest oraș minunat, l-am întâlnit pe Christian Roth care mi-a făcut cunoștință cu colegii noștri din Rotaract Cluj-Napoca. După multe povești, am participat la prima mea ședință rotaractiană la Cluj. Niște oameni atât de faini, de deschiși și de naturali, m-au primit cu brațele deschise „în casa lor”! Aveam emoții, sigur! M-am bâlbâit puțin, dar a fost parte din efectul momentului meu de nesiguranță, moment în care am realizat că mai sunt atât de mulți oameni ca și mine. Am ales să îmi desfășor activitatea rotariană în cadrul Clubului Rotaract Cluj-Napoca. Aici am găsi ceva ce caut încă din momentul în care am rostit primul cuvânt. Am găsit tradiție. Fiind al doilea cel mai vechi club din Districtul 2241, am observat un oarecare protocal de care aveam nevoie, o anumită sobrietate pe care eu o căutam. Bine, dacă ar fi după mine, în fiecare săptămână aș merge la alt club, fiindcă mi-s dragi toți și absolut fiecare membru Rotaract are ceva special. Nu degeaba sunt patru cluburi Rotaract în Cluj. Ai oportunitatea de a alege ce ți se potrivește foarte ușor și, tot să fii rotaractian! Deși, repet, am senzația că aș putea funcționa la fel de bine și la Cluj-Napoca, și la Visio, SAMVS sau Cetățuie. Toți sunt faini și parte din sufletul meu!

La Clubul Rotaract Visio am ajus prin intermediul Ioanei Marin și al lui Mihnea Țintea. La Visio am dat de foarte mulți foști interactieni cu care m-am mai intersectat pe la evenimentele districtuale Interact, oameni pe care am fost foarte fericită să îi revăd, oameni care m-au ajutat să îmi mai stăpânesc emoțiile pentru că măcar aveam habar de numele lor. Aici m-am simțit cuprinsă de o căldură care emana „acasă”, datorită dezimvolturii și a naturaleții surprise în cadrul întâlnirii.

După câteva săptămâni, i-am scris Mihaelei Hetea de la Clubul Rotaract SAMVS. Mihaela, dintr-o suflare, a răspuns pozitiv dorinței mele de a participa la una din ședințele lor. Foarte speciali oameni la SAMVS! Doamne, ce dragi mi-au căzut! M-am simțit în largul meu, deloc emoționată, ținând cont de experiențele anterioare. Tot așa, oameni dornici să creeze. Îmi aduc aminte cu mare drag de momentul în care am ieșit împreună după ședință, iar toată lumea voia să mă cunoască și îmi adresa întrebări. Eram atât de bucuroasă că erau atât de deschiși!

La Rotaract Cetățuie încă nu am ajuns, dar cu siguranță voi reuși să îi conosc și pe ei anul acesta. Mi-am propus să ajung la fiecare club, pentru că îmi doresc foarte tare să îi cunosc pe toți!

Primul proiect la care am participat, proiect marca Rotaract la Cluj, a fost „O cană de fericire”. Până acum nu am avut curajul să mă implic activ în niciun proiect. Am simțit că trebuie să stau deoparte și să privesc, pentru că totul era diferit față de acasă. Pe când mi-am luat inima în dinți, un coleg din Rotaract SAMVS, Cristian Zaharia, mi-a spus că toate cluburile Rotaract din Cluj au plănuit o zi în care să renoveze un foișor de la o casă de copii din oraș. M-am oferit să propun o serie de activități pentru copiii de acolo, ca să îi și destindem puțin pe cei mici. Când mi-a spus Cristian că activitățile propuse sunt super și că îi place ce am plănuit, mi-a dat încredere în mine și m-a motivat să mă implic activ în viitoarele proiecte organizate de Rotaract Cluj, el fiind un project manager foarte bun, a cărui părere sigur a contat. Cam asta a fost “intriga”, momentul în care am auzit cuvântul „Super!”.  Cred că asta-i deosebit la Rotaract, oamenii care se motivează reciproc și cresc împreună!

Rotaract înseamnă același lucru peste tot: prietenie, muncă în echipă și dorință (irelevantă e natura dorinței, atâta timp cât de pozitivă). Asta am întâlnit și la Cluj, și acasă. Proiecte frumoase, entuziasm, oameni care sunt cu adevărat oameni și multă muncă pentru un țel ce vizează comunitatea. Mă gândeam că Rotaract Sighet este o excepție, dar după ce m-am mutat la Cluj, am realizat că e ceva general valabil pentru Rotaract. Nici nu știu de ce îmi puneam asemenea probleme, atâta timp cât vezi un rotaractian o dată și povestiți de parcă sunteți prieteni din copilărie.

Frumos Rotaractul ăsta! Mă bucură că suntem din ce în ce mai mulți și încurajez pe oricine are posibilitatea să fie rotaractian, să nu ezite. E o oportunitate pe care nicio asociațe sau niciun club nu ți-o poate oferi, decât Rotary. Acestea ne sunt valorile și principiile și ne ținem de ele ca de ceva sfânt. În Rotaract nimeni nu e mai bun sau mai rău, în Rotaract se încearcă motivarea fiecăruia și exploatarea potențialului membrilor – colectiv și individual!

Oana Maria MARIȘ
PR & Social Media Officer – Rotaract Club Sighetul Marmației