Mi-e dor de acasă
De acasă de atunci de când eram mică
Și nu știam alt concept al acestui cuvânt
Și nici alte derivate adiacente
Acasă-i unde e mama și bunica și toți
Și mulți
Acasă e pe titulescu 22 și are și câini
Vreo 4 de-a-lungul anilor
Și are și pisici care le furau mâncarea
Și o curte mare cu un nuc bătrân
Acasă-i unde mi-am rupt mâna
De două ori în același loc
Acasă-i casa plină
Și niciodată nu-s singură
Chiar dacă uneori îmi doream asta
Acasă e gălăgie
Și multe lucruri
Și bibelouri și vase și haine adunate de generații
Și nu mă deranjează
Acasă poți găsi urmele din grădină unde au fost îngropate vrăbiuțe înghețate
Acasă e magazinul de vis-a-vis
Și 3 lei biscuiții la kilogram

Acasă e la etajul 3
Acasă nu mai e o curte mare și mulți oameni
Acasă e liniște și un caniche
Și mama
Care mă ajută la teme
Și la viață
Acasă e libertate și înțelegere
Și „să-mi dai mesaj dacă stai mai mult în oraș”
Și „ți-am lăsat mâncare în frigider”
Acasă e mică
Și miroase a cartofi copți
Acasă e câinele care mă așteaptă și dă din coadă
Oricât de mult aș fi fost plecată
Și mă trezește în fiecare dimineață
Pentru că ocupă tot patul

Acasă e la 200 de km de casă
Acasă au fost vreo 3 case
Și mulți oameni și puțini prieteni
Și vremuri bune și vin mult
Acasă e sfaturi sincere și nopți albe
Și beții și dimineți cu greață
Acasă e lipsit de la cursuri
Și frică
Acasă e provizoriu acum
Acasă e mâncat aceleași paste de 3 zile
Acasă e singură și e dor de casă
Acasă e drumuri lungi cu mașina și drumuri și mai lungi cu trenul

Acasă e eu+1
De ceva timp
Acasă e dormit într-un pat mai mare, dar împreună
Acasă e prieteni noi, grupuri mari și oameni puțini
Acasă e altă rută de bus, alt drum până la facultate, alte cafenele
Alte baruri
Acasă e netflix într-o seară de vineri
Și băut până dimineața într-o noapte de marți
Acasă e multe filme și multe rețete inventate
Acasă e o singură cheie și timing perfect
Acasă e din nou gălăgie, dar e și înțelegere
Și „mi-e dor de tine hai mai repede”
Acasă e certuri banale și nervi degeaba
Acasă e o mână caldă lângă mine noaptea
Și dimineața
Și oricând

Cu timpul mi-am făcut atât de multe case
că parcă încep să încurc adresele
Și Cheile nu se mai potrivesc
Parcă niciunde nu mai e ca
Acasă
Și, sincer
Nu mai știu încotro să mă îndrept
Decât înăuntru.

Sebastiana JOICALIUC
studentă Jurnalism, UBB Cluj

Azi sunt foarte bucuroasă și vreau să împărtășesc lumii motivul fericirii mele. Mă număr printre oamenii norocoși care au avut șansa să crească frumos, într-o familie frumoasă și, mai apoi, într-un mediu profesional sănătos și motivant. Timp de 13 ani am activat în domeniul asistenței sociale, perioadă în care am adunat în bagajul de amintiri momente deosebite care m-au format ca profesionist, dar mai ales ca Om. Este important să menționez că persoanele pe care le-am întâlnit în „drumul” meu au avut un rol decisiv în ceea ce am devenit azi, o sumă a lucurilor fantastice pe care le-am învățat de la ei. Și da, am fost super norocoasă să am mereu în jurul meu oameni valoroși cu care am creat legături de lungă durată.

Despre acești oameni vreau să vă vorbesc azi, despre prietenii mei dragi care mi-au facut ziua atât de frumoasă! Așa cum am menționat, am activat în domeniul asistenței sociale timp de 13 ani, dar, din toamna aceasta, am schimbat total domeniul ocupațional. Deși îmi place ceea ce fac, vorba ‘ceea: „prima dragoste nu se uită niciodată!” Astfel că, am decis să mă implic în continuare în viața comunității și să-i ajut, pe cât se poate, pe semenii mei.

De aproximativ 3 ani o fac prin intermediul Clubului Rotary Sighet din care, cu mare mândrie fac parte după o experiență de 5 ani în care am fost membru fondator și președinte al clubului Rotaract Sighet. Proiectul meu de suflet este legat de Centrul de Zi „Micul Prinț” care, începând cu toamna aceasta, va găzdui activități destinate copiilor și tinerilor din casele de tip familial din oraș și vârstnicilor din comunitate, prin implicarea directă a asociațiilor SOS Bambini, Frați Minori Capucini și a Clubului Rotary.

Azi mi-a facut ziua mai bună proiectul „Fratele cel mare”. Prin intermediul acestui proiect, doresc să organizez o excursie la un centru de călărie din vecinătatea Sighetului, la care să participe un număr cât mai mare de copii din sistemul de protecție a copilului. Pentru reușita proiectului, este nevoie de… „frați/surori mai mari”, adică persoane care să susțină financiar și, eventual, să însoțească copiii în această excursie. Am prezentat acest proiect prietenilor mei mai apropiați și am fost plăcut surprinsă de răspunsul prompt, pozitiv prin care și-au arătat susținerea și implicarea.

Profit de această ocazie ca să le mulțumesc acestor dragi oameni că au acceptat propunerea mea, dar mai ales că m-au umplut de optimism văzând că există un simț civic puternic și că se poate lucra la acest aspect chiar dacă vremurile sunt destul de… gri.

Dacă mai sunt doritori dintre cititorii site-ului „Salut, Sighet!” care doresc să se alăture inițiativei, îi rog să mă contacteze prin intermediul redacției. Excursia va fi în vacanța de Crăciun, până atunci, aștept să fiu contactă de…. noi prieteni :).

Lumea se schimbă prin oameni! Fii tu schimbarea!

Camelia PESEK

A II-a ediție a cursului de inițiere în fotografie organizat de dl. Toth Ștefan este programată la Sighet pentru 11 noiembrie.

Toma Enache ajunge peste câteva ore la Sighet! Proiecția filmului „Între Chin și Amin” are loc azi, 30 octombrie 2019, la Dej. De la Dej, traseul peliculei include și mult-așteptata premieră de la Sighet. Mâine (31 octombrie 2019), sighetenii vor avea ocazia să se conecteze la un fim artistic cu rezonanțe sumbre, din istoria recentă a țării: „experimentul Pitești”. L-am abordat de la distanță (relativ mică!) pe Toma Enache, pentru a evalua impactul de până acum al filmului și pentru a-i lua „pulsul”, în teren, înainte de sosirea la Sighet.

Ion Mariș: Cum s-a desfășurat până acum periplul prin țară cu ultimul tău film „Între chin și amin”? 
Toma Enache: E o bucurie de nedescris! 30 de proiecții de Gală în toată țara, cu un public extraordinar care a făcut multe săli pline sau arhipline, cu emoții unice și întâlniri de neuitat!

IM: Cum percepi că este primit filmul?
Toma Enache: Dacă e ceva ce a depășit…. mi-a depășit așteptările aprecierile publicului! Primirea sinceră și reacția deosebită din partea publicului – exprimată după proiecție – mă lasă și pe mine de multe ori fără cuvinte….

IM: Ce speri să „obții” prin acest film?
Toma Enache: Sper ca filmul să aducă măcar o mică parte din finanțarea pentru următorul proiect cinematografic. Deși e foarte greu, noi suntem încrezători.

IM: Cu ce actori ajungi la Sighet?
Toma Enache: A promis că va veni la Sighet și la Baia Mare (01 noiembrie 2019) actrița Kira Hagi. Sigur voi fi și eu și încă cel puțin doi oameni din echipa! De fapt, cred că întâlnirea cu filmul la care s-a muncit enorm este cel mai important lucru!

IM: Te așteptăm cu drag, Toma Enache! Ne vedem joi, 31 octombrie 2019, la Școala de Muzică și Arte Plastice (Sala „Monica Chifor”), de la orele 18:00!
Toma Enache: Abia aștept întâlnirea cu publicul din Sighet. Un public cu care ne-am întâlnit și la primul meu film și cu alte ocazii cu piesele mele de teatru!

 Ion MARIȘ

Cu sigurantă ți s-a întâmplat să te oprești brusc din ceea ce faci, să abandonezi totul, mintea sa-ți fie inundată de zeci de întrebări, să începi să te compari cu cei din jurul tău, să fii nemulțumit de ceea ce ești, însă mă simt nevoită să-ți spun ceva, omule: fiecare dintre noi e unic și irepetabil, nu există decât un singur „tu”. Ești o expresie prețioasă irepetabilă a lui Dumnezeu.

Viața nu este roz, dar nici neagră, uneori o definim ca fiind o luptă, și, în fond, așa și cred că este. Fiecare zi e o luptă. E o luptă să iei decizii corecte, e o luptă să fii bun, e o luptă să-ți aranjezi cumva viitorul pentru că tu ești singurul responsabil pentru ceea ce ți se întâmplă, iar ca să ajungi unde îți dorești, va trebui să tragi cu dinții, să faci sacrificii, si să ști tu, omule, că nimic nu vine gratis. Îți va lua ceva timp să înțelegi că lumea nu se oprește în loc pentru problemele tale, că unii oameni apar în viața ta, nu ca o binecuvântare, ci mai mult pentru a-ți da o lecție. Nu uita că ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi, dar tu să nu te oprești, construiește oricum. Dumnezeu nu a promis zile fără durere, dar a promis putere pentru zi, și lumină pentru drum. Nu știi niciodată cât de puternic ești, pănă nu te uiți în spate, la tot ce ai depăsit și realizat.

Misiunea ta e să fii bun, s-ar putea ca oamenii să-ți urmeze exemplul, fii „lumină” acolo unde ești. Așa cum o candelă luminează în întuneric, tot așa să luminezi tu între oameni, trăiește printre alții, ca și cum ar fi frații tăi. Micile tale fapte de bunătate pot schimba viața cuiva, fii bun, pentru că fiecare om pe care îl vei întâlni, duce deja o bătălie grea. Iubește și iartă, căci Dumnezeu face același lucru cu tine, multumește-i Lui și pentru ce ți-a dat și pentru ce nu ți-a dat, căci știe el mai bine de ce, și crede că imposibilul chiar e adeseori posibil. Poate că binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine, nu contează, continuă să faci binele, dăruiește zâmbetul tău, timpul tinde spre înălțimi, bucurându-te de ceea ce faci și ești acum, luptă când alții spun că nu ai nimic pentru care să lupti, și, mai presus de orice, să iubești. Când iubim, toate celelalte vin de la sine, din dragoste să te dăruiești și fericit vei fi mereu. Crede-mă, ești un dar prețios pentru cei care te întâlnesc.

Și revin la întrebarea de mai sus: când viața ne pare lipsită de sens, de ce nu privim la Cer mai des? Acolo se află toate răspunsurile pe care le cauți, trebuie doar să crezi, și unit în rugăciune poți să reclădești speranța în lume. Iar când totul pare că se năruie, nu-ți pune multe semne de întrebare, doar ridică-te, roagă-te, crede, și iubește.

Fii un om bun!

Monica BUD

Acum 60 de ani, în octombrie 1959, în sinistra închisoare comunistă din Satu Mare, o parte din eroii maramureșeni încep a doua parte a Calvarului: suferințele sunt imense și par fără de sfârșit dar o rază de lumină țâșnește din iubire și credință. Profesorul Nistor Man, decanul de vârstă al supraviețuitorilor „lotului Vișovan” ne destăinuie acest moment impresionant, îngrozitor și sublim…

Octombrie 1959, la Satu-Mare. Procesul s-a sfârşit. O parte a membrilor Grupului Tinerilor Anticomuniști maramureşeni – arestaţi prima data în 1948 şi eliberaţi după executarea unor detenţii mai mari  sau mai mici – au fost condamnaţi din nou, primind pedepse şi mai mari. De această dată, acuzaţiile erau complet inventate şi concluziile de-a dreptul aberante. Securitatea a mai adăugat grupului alte câteva persoane  care nu fuseseră arestate prima dată pentru a arăta că noua „organizaţie” luase amploare…

Trei dintre cei condamnaţi – Fănică Deac, Ghiţă Nan şi cu mine, am fost băgaţi la izolare, fiind acuzaţi de sfidarea justiţiei în timpul  procesului.  Era ziua de 26 octombrie, sărbătoarea sfântului Dumitru. Am fost introduşi într-o celulă fără geam, afară era o toamnă friguroasă, temperatura sub zero grade, noi îmbrăcaţi în haine subţiri de doc, cu lanţuri la picioare, lanţuri grele şi groase cu veriga de 15 mm. În celulă nu era niciun  mobilier, doar o tinetă fără capac, ciment pe jos şi o cană pentru apă.  Mâncarea era o dată la 3 zile… Ne ţineam în braţe unul pe altul ca să nu îngheţăm, ne schimbam tot la 40 de secunde, cel din faţă venea în spate şi tot aşa… La ora 10 seara era stingerea, primeam o pătură zdrenţăroasă pe care o înfăşuram pe lângă noi şi ne culcam unul în braţele celuilalt. Nu mai puteam de foame, oboseală, frig… Aşa au trecut 30 de zile îngrozitoare.

Pe 25 noiembrie am fost scos de la izolare. Când mi-au scos lanţurile am simţit că zbor!  În celulă mă aşteptau Aurel Vişovan şi Ştefan Minică, ei ştiau de unde vin. Am intrat în celulă unde era destul de cald şi plăcut… Ei cântau „Rugămu-ne îndurărilor, Luceafărului mărilor” şi apoi  „Ave Maria”… Eram aşa de fericit, credeam că sunt în rai!

Nistor Man (mărturie cuprinsă în Marius Vișovan,  Maramureșul în lupta anticomunistă, editura Babel, Bacău, 2013)

Marți, 29 oct. a.c., la Centrul Cultural Sighetul Marmației va avea loc lansarea cărții „Călătorie spre Constelația Scorpionului. AUGUSTIN COZMUȚA – 75 de ani de la naștere”. Este un volum omagial sobru și elegant, bogat în conținut și bine alcătuit, la realizarea căruia au colaborat mulți dintre cei care l-au cunoscut și prețuit pe criticul și istoricul literar, pe omul de cultură și ziaristul Augustin Cozmuța, trăitor în Baia Mare, dar spirit de anvergură națională, trecut în eternitate în urmă cu patru ani.

Dar, cartea lansată acum este și o carte model, un exemplu demn de studiat și de urmat. Soția sa, Doamna Ileana Cozmuța, a alcătuit-o și a realizat tehnoredactarea. Ce muncă uriașă a făcut cea care i-a fost toată viața alături, adunând laolaltă un număr atât de mare de texte – peste o sută! – și așezându-le ca într-un puzzle-portret al celui omagiat. Haina care îmbracă volumul, coperta lui adică, a fost inspirat realizată de Ioana, fiica sa de peste mări și oceane – dar mereu atât de aproape sufletește! – iar prefața a fost scrisă de prietenul de cursă lungă, ziaristul și scriitorul Gheorghe Pârja. Iar transformarea tuturor acestora într-o carte se datorează prietenilor: Ștefan Mariș, Nicu Scheianu și ceilalți, de la Editura Ethnologica.

În „Călătorie spre Constelația Scorpionului” este vorba, așadar, despre o constelație de prieteni, de oameni care l-au iubit și l-au prețuit pe Augustin Cozmuța și sunt onorat că figurez, și eu, printre ei.

I. ARDELEANU-PRUNCU

În Baia Mare a avut loc de curând, un atelier de lucru cu agenți economici din județul Maramureș, intitulat „Integrarea pe piața forței de muncă a persoanelor marginalizate”, activitate prevăzută în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Echipa din Sighetu-Marmației, sediul partenerului în proiect a prezentat proiectul în fața a 20 de agenți economici prezenți într-una din locațiile Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă MM din Baia Mare, după care au discutat despre ce înseamnă persoanele marginalizate pe piața muncii și ce soluții pot fi găsite pentru a putea fi integrate mai ușor în muncă. S-a discutat și despre discriminarea și stereotipurile pe care angajatorii le au și cum îi împiedică pe aceștia să găsească forță de muncă pentru activitatea pe care firma lor o desfășoară. Printre soluțiile propuse de angajatori se numără programele destinate angajatorilor pentru a-i conștientiza de greșelile pe care le fac la angajare, măsuri de reducere a discriminării luate la nivel național și programe de integrare a persoanelor marginalizate, cu stimulente pentru cei care aleg să lucreze cu această categorie de oameni.

Atelierul de lucru „Integrarea pe piața muncii a persoanelor marginalizate” a avut loc și în localitatea Beclean, în ambele orașe (Beclean, respectiv Baia Mare) având loc cursuri gratuite de formare profesională în domeniul Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, la care au participat cu precădere persoane de etnie romă.

Comunicat de presă

* Toamnă, augustă înserare. La Pod, pe bănci, şed nişte pensionari înconjuraţi de atâta minunăţie – Iza, Solovanul… „La noi ca la nimeni… După 46 de de ani de muncă, am….”– povesteşte unul dintre ei.
* Zi de pensie. Aglomeraţie la „Acatena”. Venindu-i rândul la „compensate”, un bătrânel scapă bancnotele pe jos. Aplecându-se să-l ajute, un tânăr viguros remarcă: „He, he, he! Ţi-i plină gentuţa de bani!”
* Duminică dimineaţă. Dialog înfocat între cucoşi, în grădinile de departe. Un necăjit în haine second hand se îndreaptă spre centru. Priveşte suspicios orice trecător. Îşi freacă pantofii noi-nouţi unul de altul, la fiecare pas – prea mari, ca şi costumul.
* Soarele înserării. O domnişoară cu păr roşu pe dig, alta cu păr lung, auriu, la mal, în briza de Iza. Nu merge camera telefonului… „Probabil ar fi „ars” poza cu atâta luminozitate” – mă linişteşte un amic. „Chipurile domnișoarelor sunt în oglinda apei… “ – mă pune pe foc altul…
* Seară toridă. O casă jerpelită, cu ferestrele larg deschise – înăuntru se urlă tot aşa. O micuţă de la blocuri tocmai a primit prima ei rochiţă. Îşi trage de mână bunica, spre centru. „Vrea şi ea la oraş” – râde maică-sa, cu următorul bebe în cărucior. Tineri eleganţi, uşori, se risipesc în toate direcţiile. O doamnă intră în căminul ei – lumini joase, muzică discret. „Ţac!” face cheia porţii după ea. Se topesc fructele prin livezi…
* „ ’I ciudă pă meicap. Şi că mi-am făcut seifi şi l-am pus pă Insta’!…”
* „Noa, şi ce mai dolgozuieşti?… “
* „Io nu cred că nu se spală cu sămăt’işă… Ori groşcior(?)… Că-s ca florile alea, pudărele, la faţă…”
* „Da’ ştii?… Când eram într-a doua, mătuşa îmi trimitea caiete din Italia şi eu le dădeam foc în faţa şcolii…. Acuma sunt băiat cuminte…” (– adolescenţi de la „Case”, spre Grădina Morii)
* Dacă priveşti mai bine trandafirul, ochiul se tot deschide, ca el…
* Septembrie. Spre asfinţit, pe cerul senin, survol de supersonice – dau onor Solovanului, iuţesc viteza subit. Seara cade la fel.
* „Am terminat! Pa, fetelor! Todosî’, Mări!…Ne vedem luni!” „Pa luuni! Să-mi scrii!…” (- precupeţe despărţindu-se în piaţa Sighetului, sâmbătă, la amiază)
* „Fetelor, dimineaţă era să întârzii la şcoală, cum mi-am făcut buclele!…” „Taci, tu, că veneai în spatele noastre, te-am văzuut…” (- fete la amiază, Lux Octobriensis)
* Soare blând pe corzo „…Nu te superi dacă-ţi spun ceva? …Mai drept puţin…” „Da’ tu, te superi? Mai repede puţin…” (-sexagenari)
* „…Taică-său îi plăteşte orele să meargă acolo şi maică-sa, dincolo… Îţi dai seama?” (-grup de gimnazişti)
* „O sută patruzăci!?” – dă să zâmbească omul către ospătar, plătind, la ieşire. Nu-i de glumă. Îl urmează două bătrâne cu năframe negre, dând din cap, apoi, doi băieţoi mărunţi, energici…” (-la pizzerie, la oraş)
* „Să nu te superi că mă mai uit şi eu după câte una…” „Nu, nici vorbă, fii liniştit! Mă bucur că ai simţ estetic.” (- soţi vârstnici, flagrant delict)
* Scundă, bunetă, vorbind însufleţit. Blond, înalt, se-nclină s-o audă, spre aprobare. O iau spre râu. Între ei, o distanţă schimbătoare, de la cca 30 la cca 50 cm.
„…Băiatu-so mai mare o făcut infarct…, da’ l-o salvat…, l-o dus la Baia Mare şi i-o pus stern…” (- precupeţe, la piaţă)

Consemnări
Marin SLUJERU

Mult așteptata premieră sigheteană a filmului „Între Chin și Amin”, în regia lui Toma Enache, va avea loc joi, 31 octombrie 2019, orele 18:00, la Sala de Spectacole „Monica Chifor” a Școlii de Muzică și Arte Plastice (str. M. Eminescu, nr. 9 -5). 
Din distribuție: Constantin Cotimanis, Vali V. Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi, Ciprian Nicula, Alexandru Mereuță, Michael Szegedi, Kim Ciobanu, Laurențiu Stan, Csaba Ciugulitu etc.

Filmul are ca temă odiosul fenomen de „reeducare” de la Pitești, a studențimii române, inițiat de Partidul Comunist Român, ca formă a distrugerii elitelor din România în anii ’50. Studiat îndelung de organisme interne și internaționale după 1989, „fenomenul Pitești” este unul dintre cele mai negre capitole din istoria comunismului și a întregului secol XX.” (Marina Cușa, jurnalist)

„Între chin și amin este un film care te duce în iad, îți arată că oamenii pot deveni brute, te scufundă în smoala încinsă a lumii păcătoșilor, te ține acolo sufocat și revoltat, cu lacrimi de neputință în ochi, pentru ca apoi să te ridice spre rai. Ridicarea aceasta se produce prin iubire sau credință. ” (Ciprian Hagi, jurnalist)

La premiera din Sighet va fi prezent regizorul Toma Enache împreună cu doi protagoniști ai peliculei. Încă nu vă dezvăluim numele lor (Sic!)!

Clubul Rotary Sighet este organizatorul premierei filmului din municipiul nostru.

Biletele se vor distribui începând de luni, 28 octombrie, prin intermediul membrilor Clubului Rotary Sighet, iar cele nevândute cu 30 de minute înainte de proiecția de la Sala de spectacole.

Prețul unui bilet: 15 lei.

Salut, Sighet!