Wimbledon 2019 și neașteptata idilă a Simonei cu iarba (autor, Dragoș Ardelean)

Wimbledon 2019 și neașteptata idilă a Simonei cu iarba
(Simona Halep – Serena Williams 6-2 6-2)

Ziua de sâmbătă 13 – o zi de mijloc de iulie și de sfârșit de Wimbledon – a devenit prin grația divină a zeilor tenisului și prin prestația vecină cu perfecțiunea a unei imense campioane, ziua în care am plâns cu toții de fericire. Nu și Simona, ea nu plânge așa ușor, cu un șlem – cu două. De asta suntem noi unde suntem și de aia e ea unde e.

Sâmbătă 13 – a fost ziua în care Simona, cea mai bună dintre noi, fata cu ochii verzi sau albaștri (e o discuție nedecisă pe tema aceasta…) și cu privirea scrutând infinitul, atunci când nu e ocupată cu disecția adversarilor, a primit onorurile unei lumi întregi, începând cu protipendada de pe coridoarele elegante de la All England Club și până la ultimul fan umil al tenisului, care cu toții au înțeles că tocmai s-a închis o pagină de istorie pentru a se deschide o alta.

Sâmbătă 13 – a fost ziua în care din fericire, din nou, despre România s-a vorbit altfel.

Ziua în care o poveste care s-a desfășurat într-un permanent crescendo și s-a rotunjit atât de frumos de la un capitol la altul – idila Simonei cu iarba de la Wimbledon 2019 – s-a săvârșit/desăvârșit în singurul mod posibil, cu o prestație desprinsă din manualele de tenis și cu fericirea absolută și întru totul meritată pe chipul româncei, în timp ce picioarele–minunatele, zăboveau după atâta drum, într-o binecuvântată îngenunchere.

Ziua în care Simona – în sfârșit, dar ce ușurare! – a simțit și apoi a crezut cu adevărat ceea ce a tot spus în ultimii ani, în preajma fiecărui meci pe care l-a disputat în fața Serenei Williams. Că are o șansă. Simona avea de o bună bucată de vreme tenisul care îi permitea să o bată pe marea campioană americancă, dacă ar fi înfruntat-o cu adevărat, cu încredere, minte, trup și suflet, așa cum a făcut-o acum.

Răspunsul fetei noastre la faptul că marea masă a specialiștilor acestui sport, nevăzând dincolo de serviciul Serenei – considerat cel mai puternic din istoria tenisului – și de scorul întâlnirilor directe, sec și profund defavorabil Simonei, au considerând-o pe americancă marea favorită a finalei, ei bine răspunsul a fost unul fără echivoc și fără milă. Simona a găsit incredibil modalitatea de a ridica și mai mult nivelul de altfel uriaș al tenisului său – pe care îl arătase în semifinala cu Svitolina. Ea a păstrat liniștea, simțul deosebit al terenului și al mingii și tot ce făcuse minunat până atunci și a adăugat o supradoză de agresivitate în jocul său, cu care și-a surprins adversara și a împiedicat-o să ia inițiativa în majoritatea punctelor, așa cum stătuseră lucrurile mai de fiecare dată între ele.

Când am văzut că de peste fileu, Simona răspundea constant cu retururi lungi și apăsate în picioarele adversarei, la servicii catapultate cu 190 km/h, am știut că o parte din problemă e rezolvată.

Când Simona și-a dat drumul la picioarele nu degeaba considerate ca fiind cele mai rapide din circuit și a început să returneze mingi imposibile din vecinătatea tribunelor laterale, mingi transformate în passing-uri câștigătoare în cros sau în revere în lung de linie – marcă înregistrată Halep, mi-am dat seama că nu multe mai sunt necunoscutele deznodământului acestui meci.
Ultima speranță pentru Serena era să intre cu toată puterea în serviciul româncei – considerat multă vreme punctul nevralgic al jocului său.

Astăzi însă, Simona a excelat și la acest capitol, reușind să nu se expună prea des cu serviciul secund – care oricum, comparativ cu trecutul nu foarte îndepărtat, nu a mai fost decât arareori direct atacabil – și servind minunat cu primul serviciu, excelent plasat, variat ca plasament și efecte, un serviciu la adăpostul căruia Simona și-a construit punctele în liniște. Ea a reușit cu adevărat remarcabila performanță de a nu își ceda serviciul în fața uneia din marile jucătoare la retur din circuit.

Cu Simona „full speed” și securizându-și toate potențialele fisuri din joc, puține au mai rămas de făcut din partea Serenei, cea al cărei tenis nu a avut niciodată potențialul să devină surprinzător.

Într-o zi de 13 care finalmente i-a purtat ghinion, Serena nu a putut decât să aplaude cu uimire dar și cu sportivitate – atât în timpul jocului cât și la final – jocul “out of her mind” izbutit de româncă. A fost cu siguranță cel mai bun joc din carieră pentru Simona, deși în semifinala cu Svitolina, ea se apropiase deja de Everestul tenisului. O execuție sumară aplicată legendarei campioane și deținătoare de recorduri – cum altfel să numesc un meci de doar 53 de minute în care românca nu și-a cedat deloc serviciul oferind o singură minge de break, a făcut doar 3 greșeli neforțate și a lovit din toate pozițiile 13 lovituri direct câștigătoare?!

Într-o zi de 13 iulie, Simona și-a jucat rolul de Oscar pentru care la premiere, alături de trofeu ar fi trebuit să primească și o statuetă, rescriind astfel încă o dată istoria tenisului românesc.

Pe Henman Hill, români fericiți fluturând steaguri tricolore, au primit cu ochii în lacrimi și cu inima neîncăpătoare de-atîta mândrie, salutul Simonei – apărută în balconul luxuriant din spatele tribunei. Cea care tocmai devenise oficial Lady Simona și membră pe viață a exclusivistului și prestigiosului club britanic.

Dragoș ARDELEAN

foto:  siteul oficial Wimbledon




#Acel moment când realizezi că râzi a… pagubă! (autor, Camelia Pesek)

Bun neam poporul român! Cu un simț al umorului și al creativității dezvoltat muuuult peste medie, fapt ce ar trebui să ne situeze în centrul invidiei multor alte neamuri.

Simțul umorului… s-o fi născut românul poet, dar, între timp, și-a dezvoltat multe alte calități! Cred că sunteți de acord că nu există canal media (tv, internet, radio etc.) pe care, odată pornit, informațiile primite să nu ne aducă în situația de a ne „umfla râsul”. Fie că sunt cele de genul: Campanie umanitară-salvează un analfabet… fă-l ministru!; Să salvăm tenisul românesc trimițând în locul Simonei Halep o doamnă de încredere din Videle; Eforturile geo-politice românești de a ”strămuta” Iranul și Pakistanul pentru ca stimata doamnă ministru Vasilica să poată să ajute aceste state la fel cum a făcut-o în toți acești ani cu toate statele membre… UE. Și lista poate continua la nesfârșit… din păcate!

În ceea ce mă privește, încă de mică aveam mereu în minte, un soi de „avertisment” părintesc: ”râdeți voi râdeți, dar, până la urmă, careva va plânge”! Și așa și era: de câte ori ne găseam un joc aparent amuzant, în final, se lăsa cu tristețe. Mi-e cam teamă că așa suntem și noi acum, râdem, dar râdem a… pagubă! Nu cred că am mai trăit timpuri atât de rușinoase, încât să trăiești cu sentimentul că nimic nu te mai poate mira! Când ajungi la o astfel de perspectivă a gândirii, e o mare problemă! Oare ne-am acceptat soarta?! Nu mai găsim soluții, suntem atât de puțini și neimportanți încât nu contăm?

Nu cred că ne dăm seama cât de tare ne afectează abrambureala politică din ultimul an, dar am un sentiment ciudat cum că e posibil să plângă și… generațiile ce ne urmează! Oare putem sta impasibili și să acceptăm asta? Și dacă nu putem… ce alternativă avem?!

Camelia Pesek




Simona își apără titlul la Madrid!

Simona Halep își apără titlul câștigat anul trecut la Madrid și devine deținătoarea dintr-un singur foc a două recorduri la turneul Premier Mandatory din capitala Spaniei: prima jucătoare care se califică în 3 finale la Madrid și – alături de Serena Williams – jucătoarea care are două trofee consecutive la prestigiosul turneu. Madridul devine turneul Simonei, care reușește în premieră să-și apere un trofeu câștigat. Ea ajunge astfel la un număr de 15 trofee, dintr-un total de 23 de finale și de luni (15.05.2017) se va întoarce pe locul 4 WTA, cu șanse bune de a ajunge în preajma primului loc, în cazul unui succes la Roland Garros coroborat cu rezultatele celorlalte fete din top 5.

Am stat mai calm decât la meciul cu Vinci. Știam că Simona va măcina atâta cât va fi necesar și în 2 seturi sau în 3, va pleca cu victoria, chiar dacă Mladenovic nu prea a cedat până la final. Simona e acum la 100% ăla de care zicea Darren la Indian Wells. În momentul ăsta i-ar administra aproape sigur prima înfrângere Sharapovei, sper să apuce să o facă la Roma.

Simona a căzut puțin pradă tertipurilor adversarei, care se ținea de spate la fiecare eroare și uita să o mai facă atunci când dădea lovituri câștigătoare. Cel mai greu e să joci împotriva unei adversare care îți dă semnale că are o suferință dar pe de altă parte nu renunță, ba chiar continuă să alerge după mingi aproape pierdute. La 2-0 în setul secund, Simona putea tranșa partida, însă și-a pierdut puțin concentrarea din motivul explicat mai sus. Ea i-a permis astfel adversarei să rămână undeva aproape pe tabelă, și apoi pe final de set și-a pierdut avantajul break-ului, iar în tiebreak a fost de-ajuns o clipă de neatenție și puțin noroc de partea franțuzoaicei pentru ca jocul să meargă în set decisiv.

Poate altădată, în trecutul nu prea îndepărtat, Simona ar fi acuzat șocul și ar fi capotat în decisiv, acum însă se vede limpede câștigul pe care l-a înregistrat la capitolul mental după ce, așa cum a recunoscut chiar ea, a participat la niște ședințe cu un mental coach. Ea a luat-o muncitorește de la început, convinsă că armele cu care poate învinge sunt încă în posesia ei. Kiki a apărut un pic stoarsă de energie în setul decisiv, a răsuflat, poate prea devreme, ușurată după ce a scăpat dintr-o înfrângere în 2 manșe, iar Simona a trecut în față rapid cu un break, apoi, spre final, și-a dublat avantajul cu încă unul și, asta a fost. Simona cu moțul ei de samurai cu care a sperat să se ridice fizic mai aproape de a(l)titudinea de gazelă a Kristinei, s-a impus în stil de mare campioană, în fața unei adversare în mare formă, care și-a vândut scump pielea. Întreaga săptămână Simona a rezolvat cu mare succes meciuri complicate, a revenit în unele miraculos și a încheiat apoteotic.

În discursul de la final, Mladenovic a vorbit la superlativ despre performanța româncei, iar Simona i-a mulțumit antrenorului că s-a întors să o antreneze după episodul Miami, când cei doi au avut puncte de vedere diferite la un on court coaching.

Mai e de adăugat că unul din cei doi patroni ai turneului – domnul Ion Țiriac – a încercat să-i repare un pic imaginea șifonată a prietenului de o viață Ilie Năstase, invitându-l pe acesta să participe la festivitatea de premiere, după ce, atât organizatorii de la Wimbledon cât și cei de la Roland Garros, au anunțat că nu îi vor permite accesul la turnee în acest an.

Dexter71

sursă foto: Twitter




A doua cădere a… Madridului?!

Mladenovic este o jucătoare pe val, însă, până acum, ea nu s-a prea adaptat la presiunea finalelor, sper să nu o facă nici azi. Are 3-1 cu Simo, însă azi e zgura, iar Simona e una dintre reginele acestei suprafețe. Va conta mult serviciul de ambele părți, important este ca Simona să se expună cât mai puțin pe serviciul secund și să nu ofere prea multe retururi direct câștigătoare adversarei.

În statisticile pe 2017 ale celor două mari jucătoare, procentajele mingilor câștigate pe ambele servicii sunt asemănătoare. Kiki dă mai mulți ași, dar face și un număr dublu de duble greșeli. Simona are de înfruntat o altă jucătoare care dă scurte și la 2 noaptea cu ochii închiși și le dă bine, sper să i le citească din timp și să poată astfel să le răspundă cu contrascurte.

Răbdarea și tăria mentală vor fi determinante în acest joc, Kiki poate fi destabilizată, a făcut-o și Pati Tig, poate să o facă și Simona. Mladenovic este o jucătoare în plin progres, dar este de bătut, meciul stă în racheta Simonei.

Așa că… Hai, Simo! Be a smart aggressive fighter 2night!!!

Dexter71




Tenisul, dagostea mea (autor, Liviu Șiman)

Tenisul, dragostea mea – aceste cuvinte caracterizează pasiunea de-o viață a profesorului – antrenor de tenis, Eugen Mihaljek. Implicându-se cu multă dăruie și determinare a reușit să impulsioneze și să dezvolte această ramură sportivă în urbea de la poalele Solovanului. De-a lungul timpului a reușit să obțină rezultate excelente, făcând cunoscut tenisul sighetean, atât în țară, cât și peste hotare. Fără a greși, putem vorbi de o adevărată școală de tenis sigheteană.

Liviu Șiman: Ce v-a atras spre tenis și nu spre o altă ramură sportivă ?
Eugen Mihaljek: Tenisul a devenit pasiunea mea din momentul în care l-am văzut pe Ilie Năstase jucând în Cupa Davis cu Egiptul. Aveam atunci 12 ani. A fost un moment determinant pentru destinul meu și am știut că voi deveni antrenor de tenis.

Liviu Șiman: Cum se practica tenisul înainte de 1989?
Eugen Mihaljek: Îmi aduc aminte de perioda când jucam și 10 ore pe zi, cu precădere în vacanțe. Am început să joc în grădina părinților mei, după care, alături de prietenul meu Ioan Remeni, jucam de la 5 dimineața. Problema cea mare consta în dotarea tehnică. Trebuia să ne procurăm rachete, mingi, etc.

Liviu Șiman: Care a fost prima competiție la care ați participat?
Eugen Mihaljek: A fost un turneu organizat de dr. Ștefan Nadoși, un mare iubitor al tenisului, un pionier al tenisului sighetean. Eram tânăr și am câștigat toate meciurile, ajungând în finală, dar am vrut să mă retrag. Motivul a fost că îl consideram pe adversarul meu mult mai puternic decât mine. Domnul dr. Ștefan Nadoși a venit la mine și m-a rugat să particip la finală. M-a convins. Am jucat copleșit de emoții deoarece la meci au asistat și colegele mele de clasă. Am câștigat cu scorul de 6-0, 6-3. A mai urmat un turneu la Baia Mare, unde am câștigat din nou. Am băut șampanie din cupa primită împreună cu domnul dr. Ștefan Nadoși. Din acel moment am devenit prieteni foarte buni până când el a trecut la cele veșnice. Împreună am format o echipă de dublu imbatabilă, chiar dacă domnul dr. Nadoși era mai în vârstă. Jucam în acea periodă la Clubul “Sănătatea’’.

Liviu Șiman: După ce ați absolvit Liceul “Dragoș Vodă” ați susținut examenul de intrare la I.E.F.S.(Institutul de Educație Fizică și Sport), examen pe care l-ați luat. Cum au fost anii studenției ?
Eugen Mihaljek: Era foarte greu să se intre la I.E.F.S. M-am pregătit intens cu prof. Felician Ilnițchi, care m-a încurajat și mi-a fost îndrumător. Odată intrat, am jucat foarte mult tenis la “Tenis Club București”. Era cea mai mare bază de tenis din țară. Am avut prilejul să văd jucând mari lideri mondiali ca: Jimmy Connors, Ilie Năstase, Bjorn Borg, etc. În timpul vacanțelor am fost și profesor de tenis la Costinești. I-am învățat să joace tenis pe artiștii Tamara Crețulescu, Florina Cercel, Ileana Bârlădeanu, Damian Crâșmaru, Tudor Gheorghe, Vasile Șeicaru. De asemenea, eram profesor și în parcul Herăstrău din București. Au fost ani foarte frumoși.

Liviu Șiman: Ce ați făcut după absolvirea facultății?
Eugen Mihaljek: Am terminat facultatea în 1980. Pe atunci se făceau 3 ani. Cei care aveau rezultate bune puteau face 4 ani. Am făcut și al 4-lea an. Dacă mă limitam doar la 3 ani puteam prinde titular la București. Am vrut să mă întorc la Sighet, dar nu erau locuri pe specialitatea mea. Am plecat antrenor la “Cuprom” Baia Mare. Aici am rămas pentru  un an. Îmi doream cu ardoare să vin acasă.. Mi-an satisfăcut și stagiul militar, după care am venit la Sighet.

Liviu Șiman: Cu ce gânduri v-ați reîntors acasă?
Eugen Mihaljek: Am revenit cu multă dorință de a dezvolta tenisul la mine acasă. Nu a fost ușor. Fiind obișnuit cu condițiile excelente de la București și Baia Mare am fost oarecum dezamăgit de ceea ce am găsit acasă. La vremea aceea la Sighet existau doar două terenuri, unul de zgură și altul de bitum. Am muncit foarte mult. Stăteam și 14 ore pe zi pe teren. Am reușit să reabilitez cele două terenuri. Racordam manual rachetele. Ulterior abia am achiziționat o mașină de racordat. În pofida bazei materiale precare am reușit să obținem rezultate excelente. Am organizat primele ediții ale Cupei ‘’Marmația’’ și a Cupei ’Tata și Copilul”. Am avut jucători în Lotul Național și am obținut primul titlu de campion național din istoria Maramureșului, titlu adus de către tenismena Eva Ivanovici, care avea doar 10 ani. Competiția s-a derulat la Satu Mare, în anul 1988. A fost un meci dramatic. Fiind condusă, Eva Ivanovici a reușit să-și revină și să câștige. A fost un meci de infarct. În tenis, răsturnările de scor sunt foarte frecvente. Meciul nu se termină decât după jucarea ultimei mingi. Tot din acea periodă îmi aduc aminte de un meci jucat de Eva Ivanovici la un turneu în Ungaria, unde a ajuns în finală, iar Martina Higins nu a ajuns decât în sferturi. Martina Higins era nr. 1 mondial, poate cea mai talentată tenismenă din lume. În anul 1988, în urma rezultatelor excelente obținute, am fost numit în funcția de președinte al Consiliului Municipal pentru Educație Fizică și Sport. Ca să poți ocupa o asemene funcție, pe care nu mi-am dorit-o, trebuia să ai și calitatea de membru de partid. Eu nu am fost membru, dar m-au făcut rapid. Nu mă simțem în apele mele în costum și la cravată. A fost un calvar.

Liviu Șiman: Cum v-ați derulat activitatea după 1989?
Eugen Mihaljek: Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi ard carnetul de partid. Nu m-a interesat niciodată vreo funcție de conducere. Politica mea este tenisul. I-am spus și soției mele, cu care m-am căsătorit în anul 1983, că pentru mine tenisul primează. Am fost colegi de clasă și m-a înțeles. Mi-am continuat activitatea în cadrul catedrei de tenis de la Clubul Sportiv Școlar Sighet. Am mai amenajat un teren pe care l-am tot extins având și ajutorul prietenilor și al pasionaților de tenis. La acest teren s-a mai adăugat unul de dimensiuni mai mici folosit pentru antrenamente. Am antrenat jucători foarte buni. Nu mai puțini de 8 dintre ei au ajuns în Lotul Național. Eva Ivanovici, Marius Balea, Marta Szabo, Virginia Dutca, Sebastian Simion, Laura Mihaljek, Carmen Truș, Raluca Ghinda. Laura Mihaljek, fiica mea, a câștigat de 3 ori Cupa “Dinamo”. Laura, jucând un meci cu un tenismen din Australia, după meci tatăl acestuia a venit la mine și mi-a propus să merg în Australia, dar fără familie. Am refuzat categoric, cu toate că-mi doream foarte mult să vizitez Australia. Am mai avut ocazii să merg în în Statele Unite ale Americii și Japonia. Am preferat să rămân acasă. În perioda 1992-2016, pe lângă accederea jucătorilor sigheteni în Lotul Național, echipa de băieți și fete în formula CSS-Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Au fost câștigate numeroase concursuri interne și internationale. Au fost obținute la campionatele naționale 5 medalii de aur, 3 medalii de argint, 12 medalii de bronz. Un moment aparte a fost promovarea la celebra Academie “Nikola Pilić” ,München a sportivilor Carmen Truș și Vlad Onița. Echipa de fete under 18 a ajuns vicecampioană națională în 2012. Un alt aspect care vine ca o recunoaștere a valorii tenisului sighetean îl reprezintă evoluția jucătoareai Carmen Truș în Statele Unite ale Americii, Chicago, pe o bursă de 40.000 de dolari.

Liviu Șiman: Rezultate excelente obținute, hai s-o spunem, în condiții nu prea optime de pregătire.
Eugen Mihaljek: Așa este. Este din ce în ce mai dificil să faci performanță când te lupți cu orașe care au baze de pregătire excelent dotate. De exemplu, la București, s-a construit o bază cu 25 de terenuri acoperite. Noi suntem nevoiți să ne adaptăm condițiilor meteorologice, ploaie, vânt, etc. Este foarte bine și frumos când Sighetul are campioni și rezultate excepționale, dar nu primim un sprijin mai consistent. Nu vrem bani. Vrem un ajutor pentru a beneficia de condiții optime de pregătire adecvate. Iubesc Sighetul! Sunt consecvent principiilor mele și nu voi pleca niciodată din Sighet. Sunt foarte fericit când un elev de-al meu câștigă o competiție.

Liviu Șiman: Ce sfaturi le dați tinerilor care vor să îmbrățișeze această frumoasă și nobilă ramură sportivă?
Eugen Mihaljek: În primul rând, au nevoie de calități native: viteză și îndemânare, care sunt greu perfectibile, iar restul forța, rezistența sunt ameliorabile. Este nevoie și de multă inteligență. Nu întâmplător tenismenii sunt considerați sportivii cu IQ-ul cel mai ridicat dintre cei care practică performanța. A practica tenisul înseamnă să faci sacrificii enorme. Este nevoie să fii implicat mental foarte mult. Tenisul te dezvoltă armonios psiho-somatic.

Liviu Șiman: Ce alți tenismeni v-au inspirat?
Eugen Mihaljek: Pe lângă Ilie Năstase, au mai fost Andrea Agassi și Roger Federer.

Liviu Șiman: Ce proiecte aveți în vedere să mai derulați?
Eugen Mihaljek: Obiectivul principal rămâne în continuare edificarea bazei de antrenament. Am mai lansat o competiție “Tenis 10”, la care participă sportivi de 8, 9, 10 ani, pe care vreau să o dezvolt. Lansată anul trecut, această competiție ne-a adus rezultate foarte bune, competiția fiind înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis. Voi continua și cu Cupa “Tatăl și Copilul’’. Avem un parteneriat cu tenismenii din Vișeu de Sus și cu cei din Teacevo, Ucraina. Împreună organizăm diferite competiții.

Liviu Șiman: Știu că aveți și o altă pasiune legată tot de tenis. Sunteți posesorul unei impresionante colecții de mingi de tenis, dintre care unele cu autografe de la mari tenismeni. De când colecționați mingi de tenis ?
Eugen Mihaljek: Am început să colecționez mingi de tenis de pe vremea când eram profesor de tenis la Costinești. În prezent am în jur de 1000 de mingi de tenis. Obiectivul meu este să ajung la cifra de 1956, anul nașterii mele. Am mingi cu autograf de la : Ilie Năstase, Roger Federer, Horia Tecău, Simona Halep, Stan Smith.

Liviu Șiman: Vă mulțumesc pentru inteviul acordat și vă doresc să aveți în continuare o activitate susțnută care să aducă noi rezultate excepționale tenisului sighetean. Poate și factorii de decizie pe plan local se vor implica într-o mai mare măsură pentru a vă sprijini în eforturile menite a obține performanțe.
Eugen Mihaljek: Vă mulțumesc și eu pentru interesul pe care îl manifestați pentru tenisul sighetean. Deoarece sunteți la început de drum, vă urez mult succes în continuare și vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și în continuare. Sunt convins că, dacă vom avea un real sprijin, rezultatele vor fi pe măsură!

Liviu Șiman