Vizita la Sighet a Ambasadorului Israelului în România |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Ambasadorul Israelului în România, Dr. Lior Ben Dor, a sosit într-o vizită la Sighet. Părinții diplomatului s-au născut în România. Mama sa, Bianca, s-a născut și a crescut în Buhuși, județul Bacău, iar tatăl în orașul Bacău.

Excelența Sa, a vizitat sinagoga sefardă din Sighet fiind primit de Comunitatea Evreiască din orașul nostru.

În continuare puteți urmări un material VIDEO de la primirea Ambasadorului Israelului în România la Sinagoga sefardă Vijnițer Klois:

Foto & Video: dr. Sorin Markus




Concert KLEZMER la Sinagoga Vijnițer Kloiz Sighet

Publicul din Sighetu Marmației este invitat la un concert de muzică klezmer, organizat luni, 25 mai 2026, de la ora 17:30, la Sinagoga Vijnițer Klaus, situată pe strada Basarabiei nr. 8.

Pe scenă vor urca muzicienii Yale Storm, la vioară, Elizabeth Schwartz, voce și ukulele bariton, și Vasile Rus, la vioară.

Evenimentul este organizat sub egida Tarbut, organizație dedicată educației, memoriei și istoriei evreiești.

Concertul propune o incursiune în tradiția muzicii klezmer, gen muzical specific culturii evreiești din Europa Centrală și de Est.

Salut, Sighet!




Seara de Shavuot la Sinagoga Vijnițer Kloiz Sighet! |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Șavuot (Shavuot, ebraică: שבועות; în pronunția așkenază Șavuos, ad literam, „Săptămâni” Hag Hașavuot = Sărbătoarea săptămânilor”) este o sărbătoare evreiască care cade în ziua a șasea a lunii Sivan. (În calendarul gregorian ea cade la sfârșitul lunii mai- începutul lunii iunie).  În acest an, Shavuot este sărbătorită începând de joi seara, 21 mai 2026 și se încheie sâmbătă, 23 mai 2026.
Shavuot eternizează momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Este una din așa-numitele „șaloș regalim”, adică cele trei evenimente festivalice când evreii făceau pelerinaj la Ierusalim. În Statul Israel ea este o sărbătoare legală de o zi. În Diaspora evreiască este celebrată vreme de două zile – 6-7 Sivan.
Celebrarea Șavuotului este direct legată de ziua Pesahului (Paștelui). Tora poruncește să se numere șapte săptămâni numite „Omer”, începând cu a doua zi a Paștelui, până la data marcată ca Șavuot. La sărbătoarea Pesah, evreii serbează eliberarea din robia faraonului, iar la Șavuot – primirea Legii (Tora) care i-a consacrat, după tradiția iudaică antică, într-un popor dedicat slujirii lui Dumnezeu.

În continuare urmăriți un scurt montaj VIDEO de la sărbătorirea Shavuot-ului la Sinagoga Vijnițer Kloiz din Sighet și cuvântul președintelui Comunității evreiești din Sighet, dl David Liberman:

Happy Shavuot!

Foto & Video: dr. Sorin Markus