Am demarat reabilitarea potecii de pe Dealul Solovan: Poteca Sighet 700! (autor, Ion Mariș)

La sfârsitul anului trecut Asociația Valea Verde din Sighet a primit acceptul Ocolului Silvic „Mara” Sighet pentru a demara reabilitarea potecii de pe Solovan, care duce spre platoul din vârful dealului. În urma constatărilor că există porțiuni foarte deteriorate, alunecoase, improprii pentru o plimbare „mai ușoară” spre Vârful Solovanului – altădată un loc de relaxare și punct de belvedere a împrejurimilor Sighetului – un grup de inițiativă din cadrul asociației a decis asumarea acestui proiect important pentru locuitorii orașului nostru.

Am beneficiat de sprijinul unor sponsori și voluntari inimoși, s-au procurat (prin sponsorizare!) materialele necesare (contratrepte și țăruși din lemn etc.), care respectă cerințele impuse de reglementările valabile pentru situl Natura 2000 – Valea Izei și Dealul Solovan (Sit de Importanță Comunitară – SCI având codul ROSCI0264) și… în prima parte a lunii august 2025 am început munca la primele trepte.

Am continuat  cu alte câteva trepte și ne dorim – evident că totul depinde de vreme și de voluntarii care ni se vor alătura pe parcurs – să ajungem până pe platou cel târziu până în luna mai a anului viitor. Vom monta aproximativ o sută de trepte „eco”, doar lemn (sponsorizare) și piatră de acolo din zonă, care vor fi plasate pe porțiunile mai greu accesibile și vom fixa – acolo unde va fi nevoie – și mâna curentă pentru a ușura ascensiunea turiștilor și a facilita plimbarea. Cu cele câteva trepte amenajate marți, 16 septembrie 2025, am ajuns la un total de 20 de trepte (la două trepte – conform unui „obicei tradițional” – s-au furat din păcate scândurile–contratreaptă, dar au fost înlocuite de către noi).

Vom numi poteca astfel reabilitată Solovan – Sighet 700, pentru a marca și în acest fel cei 700 de ani de la atestarea documentară a Sighetului.

Debutul acestui proiect a fost susținut – evident prin muncă voluntară… la fața locului! – de către Dani Murczko (responsabilul acțiunii), Ticu Bogdan, Zoli Navodarszky, Ștefan Tivadar, I. Mariș dar și  logistic – informațional de către Doina Balazs (președinta asociației), Arina Haranguș, Crina Lihet.

Am primit mesaje și semnale că ni se vor alătura și alți voluntari, de aceea acest proiect al Asociației Valea Verde îl vom finaliza pentru a demonstra că implicarea societății civile poate constitui un semnal că… nu sunt puțini cei cărora le pasă de Sighet.
Resursele proiectului nostru sunt desigur limitate, este o inițiativă privată, dar poate că acest început este și impulsul de-a contribui mai ales prin voluntariat, atât cât se poate, la schimbarea imaginii orașului nostru și de-a rămâne… împreună!

Ion Mariș