15 SEPTEMBRIE
Profesorul şi-a vopsit părul. A lăsat, totuşi, un pic de sur, de gris, să-l recunoască elevii.

***

TEST
Copiii sunt întrebaţi cu ce se măsoară lungimea şi lăţimea. Ţâgânuşul revenit de câteva luni din Franţa scrie: “cu  rulota”.

***

ORAŞ
Elevii din clasa a V-a învaţă „La portiţa mândrii mele”, horea lui Grigore Leşe. „Tare!” – aprobă băieţii partea cu “Lighida li Domba…”

***

SPUSA
Pauză. Fratele mai mare vine în clasa surioarei:
– Dă-mi mingea!
– Da’ ştii ce-o zis tata, să nu te joci cu mingea la şcoală!
– Dă-mi-o!
– Ţi-o dau! – îi întinde ea mingea. Da’  ştii că eşti deja spus!…

***

PROMISIUNE
Eleva promite în legătură cu notele foarte mici: „Le scot! Nu-i stress!”.

***

REGIM
– Fetiţo, de când eşti tu aşa subţire?! De ce nu mănânci?
– Mănâânc, domn’ professor! Dar mă menţin.

***

PREZENTARE
Nişte copii din ciclul primar se întorc de la şcolile din oraş, în sat. Îi ştiu specializaţi în fel de fel de gadget-uri şi cam impertinenţi. De data asta stau grupat, cuminți, în mijlocul autobuzului, privind un zgărdan prezentat de o fetiţă. Alături, bunica ei se măreşte:  ” Uăă! Nu şti’ nimeni câte au aieştia: câ’ne, iepur’ , mâţ, puiuţ’, mnel…!

***

PERFECŢIUNE
La prima ședinţă cu părinţii de la clasa pregăitoare, aceştia sunt rugaţi să-şi caracterizeze pe scurt copilul – trăsături pozitive şi minusuri. „ Mică, rea şi nu are nici un defect!” – îşi rosteşte un tătic odeleta.

***

CONSTANTA ȘCOLARĂ
Fetițele cu ochii şi fundiţele lor mari, cu scrisul lor limpede, fără greşeală,  cu degetele ridicate sus-sus, spre Doamna/ Domnul lor împing Şcoala înainte.

***

CLASA PREGĂTITOARE
Profesoara de religie le vorbeşte copiilor despre îngerul de pază, care ne apără.
– Cu ce ne apără? Cu arcul? Cu arbaleta? Cu sabia? – întreabă un copil doldora de Festivalul Medieval & Hero Factory.
*
Același, tot după o oră de religie:
– Mami, da’ si apa minerală Borsec, ce o luăm noi de la Kaufland, este sfințită?
*
” Dimineața mâncăm micul de-jun, iar seara mâncăm micul de seară” – conchide elevul din clasa ”a 0”, la lecția despre mesele zilei.
*
Cei mai mici elevi din ciclul primar ies de la școală. Îi întreb:
– Cine-i băiețașul ăsta atâta de mic? În ce clasă-i și el?
– În clasa a Zero! – sar niște chișchirițe de-a II-a.

Autor, Marin SLUJERU

sursă foto: Ion Mariș

Demarat în luna august 2017, proiectul „Sprijin pentru Educație” al Clubului Rotaract Sighet continuă și la începutul lunii septembrie.

În zilele de 5 și 6 august, rotaractienii au scos la vânzare piese vestimentare și obiecte decorative pe platoul fostei fântâni arteziene din oraș, iar din banii donați de trecători s-au cumpărat ghiozdane și rechizite. Suma de bani strânsă în urma proiectului a fost completată de alte donații primite de club și, astfel, din 1.000 de lei, s-au achiziționat cele necesare începerii anului școlar pentru 10 copii. Aceștia provin din familiile pe care Clubul Rotaract le-a mai ajutat în anii anteriori, fiind beneficiari ai altor proiecte demarate de club.

Zilele acestea se distribuie ghiozdanele cu articole școlare, iar clubul promite și alte acțiuni prin care să fie aproape de comunitatea școlară din oraș.

Autor, Diana APOPI

20 august 2017
Bogdan Popescu (trainer): Care fel de mâncare te caracterizează (poate să fie fruct, legumă, animal) şi de ce?
Eu: Mâncarea care cred că mă caracterizează este sfecla roşie deoarece, într-un fel sau altul, reuşesc să îmi las amprenta în vieţile persoanelor cu care intru în contact.

Nu ştiu exact scopul întrebării, dar tind să cred că este unul foarte educativ.

După mult timp, am simţit cum toate planetele mi se aliniază într-un drum perfect spre cealaltă parte a ţării. Reuşita din timpul şcolii în urma participării la concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer, mi s-a materializat şi, cu cea mai mare sinceritate mărturisesc că nu sunt dezamăgită deloc. După cum mă ştiu cei apropiaţi, sunt un copil tare imprevizibil şi nătâng, însă, ceva legat de acest subiect îmi atrage atenţia fără prea mult efort şi mă maturizează instant. Cred că o pot numi pasiune.

21 august 2017
Ştiaţi că în acest mod deţinuţii surdomuţi comunicau un enunţ incredibil de drăguţ?
“Dumnezeu este aici”. Artistul Bogdan Raţă, lector la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, a concretizat manifestul care pentru unii era singurul lucru ce îi mai ţinea în viaţă. Mulţi deţinuţi au preferat să se sacrifice în numele spiritualităţii, iar această sculptură este pe departe cea mai bună reprezentaţie a purităţii şi a credinţei pe care am văzut-o până acum.

22 august 2017
Închisoarea de la Râmnicu-Sărat se află într-o stare avansată de eroziune şi nu o puteam vizita în nici un fel, de aceea un reprezentant al institutului, care se ocupă în prezent de restaurarea clădirii, ne-a făcut un tur virtual. Domnul Cosmin Budeancă, foarte comic şi simpatic de altfel, afişează o pasiune aparte pentru această nu prea cunoscută închisoare, încercând de mulţi ani să îi facă trecerea de la spaţiu recluzionar la memorial.

23 august 2017
Unul din cei doi foşti deţinuţi politici pe care i-am întâlnit ne-a onorat cu prezenţa sa într-o zi de miercuri. În prezent dânsul, Ion Sarion, profesează ca medic la Buzău. Ce m-a impresionat la el a fost faptul că nu poartă pică oamenilor care i-au provocat multă suferinţă şi că este supus propriului destin.

24 august 2017
Ziua de 24 august ne-a întâmpinat devreme cu o mică excursie în trei locaţii: Cascada Pruncea, Barajul Siriu şi Mănăstirea Ciolanu. La cea din urmă am stat prea puţin pentru a-mi forma o părere, însă celelalte două într-adevăr mi-au cucerit toate simţurile.

25 august 2017
Vineri, am avut ocazia de a afla despre caracteristicile regimului comunist nu numai în plan intern, ci şi extern. Mai exact, Albania. Matilda Karçanaj a fost cea care ne-a prezentat proiectul „Situation of Albania during communism”. După cum spunea criticul de film Cristian Tudor Popescu: „Comunismul se defineşte prin absurditate, nu prin teorii politice”. Nimeni nu o putea formula mai bine.

26 august 2017
Ca să fiu sinceră, aşteptam ziua aceasta încă de când am fost întrebată ce fel de mâncare mă caracterizează. Şi nu mă refer la plecare, ci la vizita la Jilava. Aici l-am întâlnit pe cel de-al doilea fost deţinut politic, Alexandru Teodorescu, care a realizat şi ghidajul. Ce am remarcat şi la Alexandru Teodorescu, a fost, din nou, lipsa oricărui sentiment negativ. De câtă înţelepciune este nevoie pentru a nu-ţi dispreţui suferinţa? Poate nu e vorba de înţelepciune. Să fie vorba de timp?

20 august 2017
Bogdan Popescu: Dacă s-ar face un film, iar tu ai fi personajul principal, care ar fi titlul?
Eu: A doua şansă la viaţă.

Autor, Georgiana Evelina CIOBANU

N.R. 3 elevi de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu-Marmaţiei: Apan Letiţia Teodora, clasa a X-a B, Ciobanu Georgiana-Evelina, clasa a XII-a E şi Tivadar Simona, clasa a IX-a A, coordonaţi de prof. Voinaghi Marius, au câștigat concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer. Câştigătorii au participat la Şcoala de Vară pentru liceeni; cei din clasele IX-XI au mers în perioada 2-7 iulie la Braşov, iar cei din clasele a XII-a, la Râmnicu Sărat în perioada 20-26 august.

Sursă foto: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Limba noastră-i o comoară
Și-o vorbesc de-a valma, unii,
Sunt destui ce o omoară
Agitând din morți, străbunii.

Limba noastră-i violată
De ciobani stăpâni pe turme,
Ce n-au reușit vreodată
Pe pământ să lase urme.

Limba noastră-i azi pribeagă –
Se dezvoltă cu sechele:
Surghiunită-n lumea largă
Face, sclavă, temenele.

Oare unde -s visătorii
Ce-au crezut în revoluții?
Azi în țară-i plin de molii:
Fără „piele” nu-s soluții!

Ars Publica

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.

După participarea la liturghia pelerinilor conduși de preoții catolici din „Congregația Don Orione” celebrată pe celularul închisorii – Memorial, în cadrul căreia a luat cuvântul domnul Ioan Ilban, președinte AFDP Maramureșul istoric, seniorii și urmașii lor au urcat în celula 74 (unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan, urmat apoi de agapa fraternă găzduită generos de domnul Petru Codrea. În ziua precedentă au avut loc momente de reculegere și rugăciune la mormintele camarazilor din cimitirul municipal.

Alături de cei 3 membri prezenți ai „lotului Vișovan – Ioan Ilban, Petru Codrea și Grigore Hotico, au mai fost prezenți foștii deținuti politici Vasile Măgurean (Baia Mare) și Melania Rițiu (București). Datorită decesului neașteptat al soției sale, domnul Nistor Man s-a întors de urgență la Târgu Mureș, după ce participase la prima parte a manifestărilor de la Sighet. Îl asigurăm de profunda noastră compasiune și solidaritate în această grea încercare.

Cei 5 supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși la vârste venerabile sunt: Ioan Ilban (87 ani) și Petru Codrea (86 ani) – ambii cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (85 ani) -Vișeu de Sus, Grigore Hotico  88 ani) – Baia Mare și Nistor Man (88 ani) – Tg. Mureș.

În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 12 deținuți politici din Maramureșul istoric.

Sursa: Marius Vișovan

“I love traveling. It’s often frustrating with delays, small bathrooms, and strange occupancies. But I love seeing people from different walks of life, connecting in small and strange ways and learning we really aren’t all that different after all. Here’s to a great week! Katie “

“Ador să călătoresc. E de multe ori frustrant datorită întarzierilor, a băilor mici şi a straniilor ocupanţi ai locului vecin. Dar îmi place să văd oameni din alte feluri de viaţă, care se conectează în intime şi ciudate feluri şi realizez că nu suntem chiar aşa de diferiţi până la urmă. Pentru o săptămână minunată! Katie”

Aşa vorbeşte un american despre călătoriile sale şi împărtăşeşte lumii acest lucru tranşând harta facebuchistă. N-aş îndrăzni să generalizez vacanţele românilor şi impresiile lor de călătorie, deşi sunt convinsă că există o statistică destul de exactă. Aş putea, însă, să construiesc o poveste despre cei care nu scriu despre asta. Sau nu o împărtăşesc în acest fel.

Pentru cei care nu se dau în vânt după turci, bulgari şi greci, vacanţele sau timpul verii se leagă altfel. Ei pornesc la drum cu bagaje mici şi haine puţine şi se lasă obosiţi de paşi, mii de paşi pe maluri de ape şi ruine romantice. Unii aleg pustiul, alţii ajung în oraşe. Mari oraşe, bogate oraşe în care văd stafii îmblânzite pe străzi îngustate şi sugrumate de istorii. Apoi întâlnesc, şi niciodată întâmplător, oameni care se hotărăsc să fie liberi. Chiar aşa! Să devină liberi începând de acum! Să aibă propria constituţie care reglementează libertatea spontană şi dreptul la fericire sau nefericire.

Apoi ajung în alte oraşe şi mai mari şi mai bogate în care se împedică de amăraciunea oamenilor fără zâmbet care par să nu mai aparţină locului, miraţi şi ei că pot să-şi ducă încă traiul absent. Astfel descoperă că încă mai există pieţe cu flori din plastic, clanuri de dame asortate, străzi aurite pline de cerşetori filosofi, sufocaţi de japonezi politicoşi cerşind şi ei la rândul lor selfiuri regulamentare, americani zâmbăreţi tulburând paşnica tristeţe cu nesfârşite amazinguri. Unii dintre călători iubesc ploile şi aleg doar să hoinărească gânditori prin umezeala verii. Pentru aceşti oameni, în aceste locuri, timpul încetează să mai fie timp şi reuşesc să-l odihnească pentru o vreme. Până la îmbarcare….

Se întorc, însă, inevitabil, la cuiburile lor izbindu-se de realitatea facturilor, a articolelor răutăciose şi a întrebărilor formale despre concediu. Îşi schimbă drumurile spre serviciu, evită transpiraţiile cumpărătorilor, tresar somnambuli la sirenele accidentate şi la pofta cheltuielii banilor munciţi atât de greu în oraşele mari cu oameni trişti şi grăbiţi, bani risipiţi frenetic în cuibul confuz, în amăgitoarea scurtă libertate… vacanţa.

Alina MARINCEAN

Puțină lume știe că în orașul nostru, acum 14 ani, a pornit la drum o mână de tineri entuziaști dornici să aducă o schimbare în lume, lume care și atunci era, ca și azi, încărcată de suferință și durere. E vorba despre o inițiativă de voluntariat creștin, tineri uniți de principii precum solidaritate, fraternitate și dragoste față de semenii lor.

Chiar dacă pe atunci se știa prea puțin despre ce înseamnă voluntariatul, de fapt nici nu avea conotații neapărat pozitive în accepțiunea generală, un om cu o mentalitate total diferită de cea a vremii, dar, mai ales, cu simplitate și dăruire, a reușit să pună bazele grupului Speranța, grup de tineri voluntari a cărui activitate încă bucură mulți dintre frații mai ”mici” ai orașului nostru.

Părintele franciscan Filippo Aliani, cel care timp de mai bine de 10 ani și-a desfășurat activitatea de preot catolic misionar la Sighet, activitate concretizată printr-o serie de servicii sociale, dar, mai ales, prin aportul pe care și l-a adus efectiv la schimbarea în bine a vieții multora din cei pe care i-a întâlnit, este cel care a avut un vis… visul de ajuta la crearea unei civilizații a iubirii și fraternității pe pământ.

”Episodul” grupul „Speranța” este doar unul dintre multele părți frumoase care au constituit ”filmul” proiectului desfășurat de padre Filippo în orașul nostru, și, deși el acum este în Georgia, povestea continuă cu succes prin moștenirea lăsată aici la Sighet în oamenii cu care a colaborat și care azi coordonează proiectele care au luat naștere acum câțiva ani.

Acum, în ceas aniversar, le dorim acestor tineri forță și entuziasm să continue acest frumos vis al căror protagoniști sunt, să nu uite de principiile de la care s-a pornit și, mai ales, să ducă peste tot în lume lumina speranței pe care o poartă în suflet!

Pentru cititorii site-ului „Salut, Sighet!” voi face o scurtă trecere în revistă a principalelor activtăți ale grupului „Speranța”: întâlniri spirituale săptămânale, animație în casele de tip familial, colaborarea cu diferite asociații/instituții din domeniul social, organizarea ”Sărbătorii Voluntariatului”, organizarea taberelor de vară de la Sighet, Piatra, Giulești și, anul acesta, cea de la Poienile de sub Munte precum și implicarea în diferite acțiuni cu tematică socială sau spirituală.

Îi așteptăm cu drag pe toți cei interesați să ne cunoască și să se alăture grupului! Sediul organizației „Frați Minori Capucini” este pe strada Al. Ivasiuc nr, 19,”Oratoriul Sfântul Francisc”.

Autor, Camelia PESEK

Prin bunăvoința și generozitatea unui fost sighetean, domnul Anton Fishman, care a decis să susțină financiar realizarea unei sculpturi reprezentându-l pe Elie Wiesel, cu concursul renumitului artistului Ioan Ladea, în curând vom avea un bust al laureatului Premiului Nobel pentru Pace, în orașul natal. Ne gândim să găsim o locație pe care să o amenajăm și care să poarte numele de piațeta „Elie Wiesel” și unde acest bust să își găsească locul.

Pentru că este extrem de important ca acest bust să fie cât mai bine plasat, vă consultăm în vederea identificării spațiului în care urmează să fie amplasat. Vă mulțumesc pentru ajutor. (primar, Horia Scubli)

Elie Wiesel (născut la 30 septembrie 1928, Sighetu Marmației – decedat la 2 iulie 2016, New York City) a fost un scriitor și ziarist, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România, supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠,  iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A publicat 57 de cărți – cea mai celebră fiind «Noaptea», o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

Nu știu, Doamne, ce-i cu mine
Niciodată nu mi-e bine
Și mereu îmi zboară gândul,
Ce se-ntâmplă cu Pământul?

Ce metodă s-adoptăm
De gunoaie să scăpăm
De pe-obrazul câmpului
Și din lunca râului?

Pentru-a fi eradicat
Tot gunoiul adunat,
Cred că ar fi necesară
O navetă spațială
(Ca să ia gunoiul brut
Și cu cei ce l-au făcut!)

Nici nu știi cum să-i numești
Pe acești băieți deștepți
Care cred că fac ce vor
Și că Pământul e al lor!

Și aruncă la-ntâmplare
În râuri și prin zăvoaie
Tot ce lor le prisosește,
Iar pe noi ne otrăvește.

Nu văd rana câmpului
Nici lacrima râului
Protestând din greu prin zoaie,
Din mormanul de gunoaie.

Și tot lor le umblă gura,
Când se-nfurie natura
Când coboară dealu-n vale
Și se umflă râul mare.

Cum să curgă apa-n vale
Când ea geme de gunoaie?
Cum vrei dealu-nțelenit
Când pădurea ai stârpit?

Nu mai vezi păduri stufoase
Numai gipuri arătoase
În loc de păduri răzlețe,
Palate cu turnulețe.

Nu avem apă curată
Scoatem nitriți în găleată!
Ce ar mai putea fi spus?
Toate sunt cu josu-n sus!

În loc de aer curat
Vom sta cu oxigenu-n pat
Respirând cu bucurie
Oxigen din butelie!

*

Țăranul curat, se pare,
Era nobil prin născare
Dar marea globalizare
L-a contaminat (se pare).
(Se-ntreabă ca orice om:
– Doamne, ce-s? Țăran ori domn?)

Din păcate pentru noi,
Dispar țăranii de soi.
Rămân doar „domnii făcuți”
(Nu deștepți, dar foarte mulți!)
Și fără identitate,
Făcuți domni doar peste noapte.

Vom trăi și vom vedea,
Va fi ca-n America!
Ca să nu dispară-n neant
Sămânța acestei nații,
Le-au amenajat colibe,
În superbe… REZERVAȚII.

Vrei să vezi un indian?
Poți s-o faci, dar dai un ban!
Ca la CIRC sau ca la MALL
TOTUL este CAPITAL!

O să fie GARANTAT
Și la noi amenajat
Într-o MARE de DOMNI MARI
REZERVAȚII DE ȚĂRANI!

Autor, Ileana PISUC

Divergenţele existente în comunitatea evreiască între rabinii Káhán şi Teitelbaum au dus la divizarea comunităţii în două, adepţii rabinilor Káhán formând o comunitate separată numită “sefardă”, faţă de cea ultraortodoxă condusă de rabinii Teitelbaum.

Sinagoga “sefardă” a fost construită în stil eclectic cu influenţe baroce, pe strada Nagyköz (azi Basarabiei) între anii 1885-1886, din donaţiile înstăritei familii Káhán.

Ea a funcţionat ca lăcaş de cult până în anul 1902, an în care s-a terminat construcţia noii sinagogi. După 1902, clădirea a fost folosită ca ieşiva (şcoală superioară religioasă pentru băieţi). După schimbarea funcţiei, clădirea a păstrat sala de rugăciune, pereţii purtând mult timp după aceea draperiile pictate în violet, cu margini aurii.
Sinagoga era unită cu locuinţa rabinului printr-un culoar de piatră, la etaj se afla biblioteca, accesul făcându-se pe trepte de piatră, iar beciul a funcţionat mult timp ca abator pentru păsări, în vanele de piatră fiind smulse penele zburătoarelor.

După terminarea războiului, în fosta sinagogă au fost depozitate cărţile adunate din lăcaşurile de cult evreieşti săteşti, bibliotecă pierdută în anii ‘70, când clădirea a fost demolată.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)