Marți, 01 august 2017, ora 11.30, la Prefectura județului Maramureş, tânărul avocat sighetean Vasile Moldovan a depus jurământul pentru importanta funcție de prefect al Maramureşului.

Fostul consilier local al municipiului Sighet accede într-o funcție de responsabilitate maximă pentru destinele Maramureşului şi, cu speranțe mari pentru Maramureşul istoric.

Ceremonia a fost moderată de către dl. Dan Mihai Chirică, ministru secretar de stat, reprezentantul Guvernului României, care a dat citire Ordinului de Numire în funcție atât pentru prefectul cât şi pentru subprefectul Maramureşului, ordin semnat de prim-ministrul Mihai Tudose. Au mai luat cuvântul fostul subprefect al județului, dl. Gavriș Ardelean, fostul prefect al Maramureșului, dl. Mihai Sebastian Lupuț, preşedintele Consiliului Județean Maramureș, dl. Gabriel Zetea şi Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Iustin Sigheteanul. În încheiere, proaspăt numiții în funcții, Vasile Moldovan – prefect şi Alexandru Cosma – subprefect, au rostit câte o alocuțiune.

Echipa „Salut, Sighet!” a fost prezentă la ceremonia de învestire fiind alături de noul prefect, beneficiind de o primă declarație. Vasile Moldovan:

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

În perioada 18-20 august 2017, la Sighet se desfășoară Festivalul „Aeternus Maramorosiensis” (a VII-a ediție) şi Gala folk „Floare de colţ” (ediția a V-a), organizate de Consiliul Local, Primăria Sighet și Centrul Cultural.

PROGRAM:

VINERI, 18 august 2017
Ora 11:00 – Centrul Cultural Sighetu Marmației (str. Libertății nr.24/A) – Simpozion: “Sighetu Marmației între tradiţie şi modernitate“ (participă: Primarul municipiului Sighetu Marmației, membrii Consiliului Local, cetățeni de onoare ai municipiului, foști primari și membri ai Consiliului Local, personalități ale vieții economice, sociale și culturale din comunitate);

Ora 11:00 – 14:00 – Parcul Grădina Morii: instalarea taberelor cavalerești și a corturilor meșteșugarilor
Expoziția “Medievalum” : instrumente muzicale din epoca medievală, arme de foc (7 tunuri și 10 archebuze, cu muniția aferentă), arme cavalerești (120 de săbii din diferite zone ale Europei și din diferite perioade, halebarde, topoare, sulițe, săgeți, lănci, buzdugane, bice de luptă, etc.), dispozitive de tortură, dispozitive de protecție cavalerească: armuri, platoșe, coifuri, cămăși și glugi/cagule din zale, etc. (peste 450 exponate); Expoziția “Medievalum” cuprinde recuzita lui Sergiu Nicolaescu, comandată special pentru filmele: “Mihai Viteazul”, “Dacii și romanii” și “Nemuritorii”;

Ora 12:00 – deschiderea atelierelor de creație care își vor derula activitatea pe toata durata zilei;

Ora 13:00 – 14:00 – animații pentru copii;

Ora 14:00 – vizite în tabăra medievală;

Ora 16:00 – MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI  – Aleea pietonală – Bogdan Vodă –  Parcul “Grădina Morii“ (participă: oficialități, muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, Cnezii de Maramureș);

Ora 17:00 – 19:00 –  demonstrații cavalerești cu diferite arme medievale și inițieri în mânuirea diferitelor arme medievale pentru copii și adulți curajoși: săbii, topoare, bice de luptă, buzdugane, sulițe; lupte full contact între cavaleri cu armură; concursuri interactive pentru public cu premii simbolice; dansuri medievale de la curțile domnești; școală de dansuri medievale pentru toate domnițele din public; animații medievale – turniruri cavalerești între spectatori și cavaleri; fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 17:00 – Biserica Reformată – recital de muzică simfonică SZ.M. MUZIK – își dau concursul: prof. Ioan Szekely, prof. Malicski Cristian, elevul Andreica Claudiu;

Ora 18:00 – 22:00 – scena din Parcul Grădina Morii
– 18:30 – 19:00: recital formația ”Another rock summer”
– 19:00 – 19:45: concret prezentat de „Taraful Rutenilor”
– 20:00 – 22:00: formația pirotehnică Fire Dream și Paladinii De Terra Medies; concert medieval – simfonic.
Prezintă: Ioan Dorel Todea

SÂMBĂTĂ, 19 august 2017, Parcul Grădina Morii
Ora 14:30 – miniconcert Lupus Dacus & workshop: “Cum să înțelegem mai bine muzica medievală, veche de sute de ani”;

Ora 15;30: workshop-uri de lupte cavalerești și dansuri medievale;

Ora 16:30: vizită în tabără/satul medieval, fotografii, explicații; fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 17:00: dansuri medievale oferite de domnițe;

Ora 17:30: vizite în cadrul Expoziției “Medievalum”, unică în România, explicații pentru public, forografii cu veșmintele și armele expuse;

Ora 18:00: concursuri interactive pentru public;

Ora 18:30: “Asediul Cetății Sighet”: lupte cavalerești între paladini și localnici;

Ora 17:00: MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI – Aleea pietonală – Bogdan Vodă, Parcul Grădina Morii (participă: muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, voluntari, Cnezii de Maramureș); fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 18:30 – scena din Parcul Grădina Morii
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”

Gheorghe Ștețca și folkiștii formați la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”
Anghelina Iovdii – Botoș, Apșa de Jos, Ucraina
Mircea Baniciu & Vlady Cnejevici și Teo Boar
Alexandru Andrieș
Florin Săsărman și Vali Șerban
Daniel Iancu
Ștefania Iacob
Traian Cosma
Prezintă actorul Adrian Păduraru

DUMINICĂ, 20 august 2017
Ora 18:30 – scena din Parcul “Grădina Morii“
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”
Parada costumelor medievale create de Casa de modă Ileana Vassiliev
Gheorghe Ștețca
Ducu Bertzi & friends (Irina Furdui, Constantin Neculae, Tavi Iacob)
Emeric Imre si Jimy El Laco
Alina Manole & band
Walter Ghicolescu
Dinu Olărașu și Titus Constantin
Prezintă actorul Adrian Păduraru
Închiderea Festivalului de muzică și artă medievală & folk – 2017

EXPOZIȚII DESCHISE ÎN TIMPUL FESTIVALULUI:
Muzeul Maramureșului (Piața Libertății nr. 15) – Expoziție de arme albe și de foc
Casa – Muzeu Ioan Mihalyi de Apşa – Breslele sighetene, expoziție documentară

ALTE EVENIMENTE
Târgul creatorilor de artă populară și de artizanat.

Sursă foto: Peter Lengyel & facebook

Aici, la frontieră, pe Tisa, viaţa arată altfel. Dar nu toată lumea o vede în forma ei iluminată. Trebuie cineva să-i decupeze tîlcul. Aşa a fost inventat de realitate jurnalistul Florentin Năsui. Aici, la frontieră, omul este nevoit să se oprească, dar gîndul lui poate trece pînă dincolo de orizont. Pentru cei care preţuiesc vuietul vremii ştiu că legea marginii de ţară are un registru de vamă. În care cronicarul scrie despre cum merge lumea. De aproape patru decenii în rolul omului cu scrisul la graniţă a fost distribuit de soartă şi de patima lui pentru realitate jurnalistul Florentin Năsui. Căruia i s-a dat în grijă vreo trei văi, două maluri de apă şi un Maramureş muşcat. Rar mi-a fost dat să întîlnesc în viaţă un confrate care poartă cuvîntul tot timpul în dreptul inimii. 

La mulți ani!
(Gheorghe Pârja – Florentin Năsui, jurnalistul de la frontieră)

***

Chiar dacă știe să redacteze o știre, inclusiv partea de investigație, aia cu ”de ce?”-ul de rigoare, chiar dacă stăpânește stilul direct adecvat comunicării prin presa scrisă, jurnalistul și epigramistul Florentin Năsui nu se lasă până nu o transformă într-un fapt cvasiliterar, abundând în aluzii, subînțelesuri, poante, jocuri de cuvinte – un adevărat festin al comunicării indirecte. El își oferă un cititor complice, vesel non-stop, care știe ”să se prindă”. Eu, datorită acestei practici de ”timp liber la serviciu” îl citesc.

La Mulți Ani cu seninătate, Florentin!
(Marin Slujeru)

***

The tremendous and fabulous journalist Fl. Năsui writes as the round table knights: circular. He brings to the reader’s judgment facts and happenings… savory. Happy Birthday, dear friend, Ilie Dorian Florentin!
(Sir. Donald W. Teacher’s)

***

E mare jurnalist Năsui,
Că s-a chivernisit cu graiul
De parc-ar fi averea lui,
Ș-apoi se plânge că-i greu traiul!

Zic guri mai rele că-i acid
Că-i cârcotaș și alte cele,
Că nu mai crede în… Partid
Că peste tot vede belele.

Eu l-am văzut trăgând ușor,
Nu din pahar ci de o lesă,
Se pare că mai are spor
Și o mai dă cu pixu-n… presă.

Da’ asta-i soarta lui, formală,
Să se agite-n tot orașul,
Să-i bage pe cei mari în boală
Pân’ și-o afla și el… nănașul.
(Ion Mariș)

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează jurnalistului Florentin Năsui… La multe petreceri printre ani!

Mă urmărește de ceva vreme, la început de primăvară, o imagine TV a unui stâlp de curent de pe care s-a aruncat un cuib de barză, pentru a aduce liniștea unui cetățean deranjat de vecinătatea unei sărmane înaripate care avea prostul obicei de a se întoarce an de an la același cuib și asta de peste 30 de ani…

Câtă impertinență pe această necuvântătoare cu picioare lungi, de a-și căuta cuibul, de a-l primeni pentru a-și aștepta puișorii gingași și neajutorați!

A trebuit o hotărâre „de sus” pentru a o pune la punct pe această „obraznică” pasăre și a o deposeda de prețioasa ei casă. Un fapt banal, veți zice, pe un post TV de știri, tratat cu ironie de unii, și cu revoltă de alții. Eu mă număr printre „alții”.

În acest stâlp pe care s-au montat țepușe pentru descurajarea berzei de a mai îndrăzni să-și refacă cuibul, eu mi-am văzut casa mea și a familiei mele prin anii ’91-’93, când, în loc de țepușe, noi primeam somații s-o părăsim pentru a ne fi luată de bancă. Casă făcută în urma încurajărilor date de către guvernanții de atunci (Petre Roman) cu credit de la Bancă.

Din cauza instabilității financiare și a fluctuațiilor leu-dolar, într-un final, am ajuns la o dobândă înrobitoare, imposibilă. Toată munca familiei s-a dus de râpă, fiind nevoiți (neputând plăti ratele) să plecăm doar cu ce aveam pe noi. Aveam și doi copii minori pe atunci.

Nimeni nu și-a pus problema unde vom înnopta, ce se va alege de noi. Patru destine în voia vântului… La început tolerați pe la prieteni, fără chirie, iar mai târziu cu chirie. Între timp, copiii au crescut. Au crescut însă cu o frustrare de a nu avea o casă stabilă, un cuib propriu, pentru care, totuși, noi ne-am zbătut și am avut curajul de a ne angaja în a o construi. N-am protestat, nu ne-am judecat, nu ne-am lamentat niciodată.

Ne-am însușit „crima” de a vrea să-ți construiești o casă cu credit bancar și ne-am dus pedeapsa până la capăt cu demnitate. Ne-am încrezut în Dumnezeu, am făcut toate sacrificiile și ne-am canalizat forțele pentru a investi în educația copiilor. Ne-am că, având o pregătire superioară, ei n-or să treacă prin ce-am trecut noi. Niciodată n-am fi crezut că lucrurile vor lua o cu totul altă întorsătură. Căpătând mai multă înțelepciune și orientându-se în jur, ei n-au mai vrut să riște rămânând în țară. Și-a făcut fiecare o carieră a lui, dar pe două continente diferite. Au preferat să lase „cuibul” nesigur din țara lor și să aleagă alte cuiburi, oferite de străini. Noi, ca părinți, am rămas cu o amărăciune în suflet pentru toată viața.

Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci și a trebuit ca o barză să-mi scurme prin cenușa timpului ca să ies la rampă și să le strig guvernanților de acum:
– Aveți grijă de cuiburile de berze/oameni! Nu le dărâmați, nu-i alungați, nu vă jucați cu destinele lor, pentru că toate se vor întoarce odată împotriva voastră (apropo de creditele în franci elvețieni)!

Dacă acea barză s-a îndărătnicit să stea cu picioarele pe țepușele de pe stâlp și să nu plece, la oameni e un pic diferit. Dumnezeu le-a dat rațiune și gândesc, și pleacă din țara în care li se bat cuie în tălpi!

Ne-am construit o altă căsuță prin mijloace proprii, micuță și cochetă, dar e GOALĂ! Eu trăiesc mai tot timpul singură în ea… Arareori (atunci când pot) mai vin copiii în vizită, dar pentru scurt timp.

Senzația de „cuib gol” devine tot mai acută și, din păcate, ca și mine sunt mii și mii de „berze”…

Ileana PISUC
20.07.2017

sursă foto: Peter Lengyel

Data de 4 mai 1872 marchează izbucnirea unui nou incendiu devastator, care distruge oraşul, biserica reformată fiind şi ea grav afectată. Lipsa fondurilor necesare pentru refacerea ei a determinat pe pastorul bisericii, Szikszay Zoltán, să plece prin ţară pentru a cere sprijin confraţilor.

Turnul cu clopotniţă a fost refăcut la doi ani dupa incendiu de către Asociaţia Pompierilor Voluntari din oraş, care a primit dreptul de a-l folosi ca punct de observaţie pentru prevenirea incendiilor. Restul bisericii a fost reconstruit între 1891-1892, sub supravegherea arhitecţilor Kassay Endre şi Krupás Károly, care au adus unele modificări aspectului clădirii.

Turnuleţele octogonale aflate în capul scărilor în spirală sunt modificate în turnuleţe cu patru laturi, fiind în acelaşi timp consolidate şi contraforturile.

Cele mai frumoase ornamente sunt reprezentate de garguie: cele aparţinând turnuleţelor fiind în formă de câini, iar cele aferente turnului cu clopotniţă având forma unor balauri cu aripi de liliac. Interiorul este refăcut în stil eclectic.
Biserica a fost sfinţită în data de 11 septembrie 1892 de către episcopul Kiss Áron.

În anul 1887, în partea de est a bisericii este ridicat un obelisc dedicat memoriei a doi eroi paşoptişti, Asztalos Sándor şi Móricz Samu. Banii necesari ridicării monumentului au provenit din donaţii publice şi din partea Asociaţiei Honvezilor, iniţiatorii proiectului. Materialul utilizat este granitul suedez, asigurat de firma „Gerenday és Fia” din Budapesta. În colţul din nord-est a bisericii a fost înălţat un alt obelisc, de această dată din marmură albă, în memoria revoluţionarei Leövey Klára, ridicat iniţial în grădina Liceului Reformat şi mutat în locul ei actual în anul 1899.

În anul 1910, parcul din jurul bisericii este împrejmuit cu un gard din fier forjat, în stil neogotic, demontat în 1942. Astăzi, acest gard înconjoară piaţa de alimente din localitate şi diferite şcoli din judeţ, ca de exemplu cea din Rozavlea.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Dacă cineva m-ar fi întrebat în urmă cu douăzeci de ani ce a însemnat pentru mine anul 1942, aş fi spus fără să stau pe gânduri că a fost anul în care se născuse Anca, pentru că nimic nu avusese puterea să eclipseze venirea pe lume a dragii mele surori. Mic fiind, tot ce îmi aduceam aminte din acei ani, care parcă trecuseră în ceață, o ceață prin care puteai vedea doar foamete, sărăcie şi moarte, au fost anii pe care acum i-aş da înapoi sau pur şi simplu i-aş şterge din memoria mea şi, în special, a părinților mei, care înclină balanța suferinței spre partea lor, pierderea unui copil, a unei părți din tine, cântărind mai mult decât pierderea unei surori, a micului meu partener de joacă, moartea ei fiind prea greu de înțeles pentru un băiat de paisprezece ani.

Acum însă, privind înapoi din postura unui om matur, îmi dau seama că pentru mica mea Anca a fost mai uşor, nu fusese nevoită să vadă sau să fie pusă în situația de a înțelege ceea ce se înâmpla în jurul ei, nu apucase să vadă adevărata față a oamenilor dispuşi să facă orice pentru un trai decent, nu apucase să vadă cruzimea şi nedreptățile aduse oamenilor de rând. Pentru asta sunt recunoscător – doar pentru inocența cu care văzuse ea lumina zilei timp de doar trei ani – cât despre restul evenimentelor ce au urmat, nu pot decât să simt dezgust. Față de conducătorii patriei noastre cât şi față de sine, un laş care pusese binele său mai presus de lupta care ar fi trebuit dusă pentru ca fiecare om să se poată simți liber, să trăiască liniştit cu gândul că mâine are ce mânca şi ca fiecare în parte să poată visa, trebuia să lupt şi să mor cu speranța că viața mea a reuşit să mute şi măcar cu un milimetru zidul ignoranței spre prăpastia distrugerii.

Deşi împlinisem deja nouăsprezece ani când se anunțase abdicarea regelui şi instalarea noii forme de guvernare în țară, alesesem să-mi urmez părinții în încercarea lor de a scăpa de inevitabila moarte a dreptății în România. Aşa că am plecat. Cu ajutorul puținilor bani primiți de la bunici, trecusem granița simțind în acele momente eliberare şi, pentru un scurt moment, crezusem ca viața mea de atunci înainte avea să fie una uşoară, nu mă gândisem în acele momente că decizia de a fugi o voi regreta cel mai mult. Fiecare zi care trecea era doar o altă reamintire a laşității mele, respectul meu pentru bunicii care s-au sacrificat pentru viitorul nostru, vorbele care circulau printre românii plecați despre cei rămaşi şi ceea ce continua să facă Republica Populară, toate îmi apăsau sufletul şi semănau în inima mea un regret amarnic care mă ajunge din urmă de fiecare dată când gândul meu zboară spre acei ani şi la faptul că aş fi putut găsi o cale prin care să-mi ajut țara rămânând şi luptând.

Ani de-a rândul trăisem ştiind ce se întâmplă în țară şi, văzându-mi neputința, gândul de a mă întoarce înflorea în mintea mea, aparând în fiecare zi şi împlinindu-se în cele din urmă, când lupta se terminase, când îmi făcusem curaj să revin la viața lăsată în urmă cu decenii, într-o țară reparată de poporul său, o Românie schimbată radical de ceea ce îmi aminteam eu din anii tinereții, dar schimbată în bine, unde după numeroşii ani trăiți în întuneric, oamenii de rând uniți au adus înapoi lumina în ochii mulțimii.

Asta îmi amintesc acum, ani mai târziu când cineva mă întreabă de anii trecuți, începând cu 1942 şi până în prezent, despre felul în care am ales să nu lupt şi, totodată, mândria şi respectul ce o să-l port până la moarte celor care au ales să fie schimbarea, celor care au rămas şi au reuşit într-un final să readucă libertatea în țara noastră. Mulți văd acei ani ca fiind ani plini de teamă, de îngrădire intelectuală şi fizică, şi acesta este adevărul, au fost anii regresului, deceniile în care România fusese aruncată înapoi cu câteva sute de ani din punct de vedere al gândirii dar, totodată, în aceşti ani am rezistat şi poporul a reuşit să-şi arate puterea în fața regimului bolnav şi să înflorească din cenuşa lăsată în urmă de regimul comunist.

Autor, Cristina PANCO
clasa a X-a B, C.N. „Dragoș Vodă”
(prof. coordonator, Marius Voinaghi)

Lucrare înscrisă la concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.

Școala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighetul Marmației este una dintre cele mai vechi din țară. Începuturile activității ei sunt marcate în ziarul „Maramarosi”, la data de 8 mai 1867, ca școală de muzică, cu 11 elevi. În anii care au urmat, ea și-a dezvoltat activitatea astfel încât, la începutul anului școlar 1907, ocupa patru încăperi ale unei importante clădiri din centrul orașului. Directorul școlii era Irșa Bela, profesor de muzică la preparandia maghiară și dirijorul orchestrei orașului și preda pian, flaut și canto clasic. A publicat, prin 1913, și o broșură de popularizare a școlii: „A Maramaroszigeti Zeneiskola hivatasa” (Menirea Școlii de Muzică din Sighet).

La sfârșitul anului școlar 1907-1908, elevii școlii au prezentat un concert foarte apreciat de public, în cadrul căruia s-au remarcat, printre alții, și elevele Mihalyi Iuliana (fiica cea mai mare a lui Ioan Mihalyi de Apșa) și Lazăr Valeria (fiica lui Alexandru Lazăr, președintele tribunalului), ambele de la clasa de canto. La începutul anului școlar 1908, școala s-a mutat într-o clădire mai mare, cea în care a avut sediul Șantierul de construcții. Număra peste 120 de elevi care învățau cântul, pianul, vioara, violoncelul, flautul, țambalul, istoria și teoria muzicii.

La 1 decembrie 1913 a fost inaugurat, cu mare fast, Palatul Culturii și Școala de muzică avea acum o sală pentru concerte de cea mai bună calitate, din păcate însă, după nici un an de zile-în oct. 1914 – orașul a fost ocupat de trupe rusești. Ocupația a fost de scurtă durată, dar distrugerile cauzate Palatului au fost considerabile. Fiind cea mai reprezentativă clădire din oraș și, având acoperișul prevăzut cu ferestruici și un fronton cu metereze de apărare, a fost întotdeauna prima clădire rechiziționată de armată. Din 1920, la conducerea instituției s-a aflat o altă personalitate a lumii artistice și muzicale locale, Ida Puschmann*(1), profesoară de pian, canto clasic și teorie muzicală. În Calendarul Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș, pe anul 1921, o găsim Școala de muzică menționată alături de celelalte școli din oraș, cu Ida Puschmann directoare și Dr. Florent Mihalyi curator. În 1922, pe structura Școlii de muzică, a luat ființa Societatea artistică-muzicală „Harmonia”, care a organizat în perioada următoare o serie de concerte și spectacole, frecventate și apreciate de public și comentate pozitiv în presa vremii.

În 1933, a venit la Sighet tânărul profesor Dimitrie D. Stan*(2) din Lugoj, fost elev al lui Ion Vidu*(3). Ca profesor de muzică la Liceul „Dragoș Vodă”, a format aici un cor deosebit de valoros, cu care a ajuns, în 1934, la București și a făcut câteva înregistrări la radio. Printre cântecele înregistrate atunci s-a aflat și piesa „Câtu-i Maramureșu”, armonizată în premieră, pentru cor și cunoscută apoi ca imn al Maramureșului și cântată frecvent și în zilele noastre. Activitatea sa cu totul deosebită l-a impus numaidecât ca director al Școlii de muzică, în locul Idei Puschmann, care se pensionase. Intrată sub patronajul Astrei și beneficiind din plin de sprijinul administrației locale – primarul dr. Petre Mihalyi și vice-primarul Alexandru Filipașcu fiind susținători declarați ai culturii – noul director a transformat Școala de muzică din Sighet în Conservator de muzică și dicțiune, ridicându-l la nivelul celor mai bune conservatoare din Ardeal. Cu corul Astrei dirijat de el și cu orchestra acesteia, formată, în principal, din profesorii și elevii Conservatorului, Dimitrie Stan a pus în scenă spectacole de operetă precum „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu și „La șezătoare”, de Tiberiu Brediceanu, prezentate pe scena sălii de spectacole din Palatul Culturii, dar și la Vișeul de Sus, Baia Mare, Satu-Mare, Cernăuți și câteva localități din Cehoslovacia vecină.

Anii în care la conducerea școlii a fost Dimitrie Stan, la conducerea Astrei Vasile Ilea și la cea a administrației locale Petre Mihalyi și Alexandru Filipașcu au fost anii de glorie ai mișcării și vieții culturale și artistice a Maramureșului. În 1938, Guvernul Octavian Goga a propus Comisiei interimare a județului Maramureș (Consiliul județean) – și aceasta a aprobat – cedarea Palatului culturii pentru sediul nou înființatei Episcopii Ortodoxe a Maramureșului, iar Astra – care îl închiriase în 1927 – cu Conservatorul de muzică și cu toate activitățile ei a fost nevoită să-l evacueze. Conservatorul s-a mutat în Redută și a funcționat acolo până în 1940. Despre perioada 1940-1945, negăsind documente, știm doar că s-a revenit la „Zeneiskola” (Școala de muzică) și că a funcționat, într-o formă mult redusă, și în timpul războiului. În 1946, profesoara de pian, Irma Weltner, rămasă din corpul profesoral al Conservatorului, a fost găsită continuând activitatea în câteva săli din Redută.

În 1948, Petre Dreab, absolvent al Conservatorului de muzică din Cernăuți, a fost trimis ca director al nou înființatului Liceu ucrainean din Sighet și i s-a atribuit și sarcina de a prelua Școala de muzică. Sub conducerea lui școala s-a reașezat în Palatul culturii, a devenit „Școala populară de artă”, a fost inclusă în rețeaua școlară locală și subvenționată din bugetul de stat. În 1956, P. Dreab a fost mutat la Școala populară de artă din Arad, iar în locul său a fost numit Ludovic Brukstein, absolvent al Școlii de literatură, scriitor și dramaturg aflat la început de carieră și tânăr activist al P.C.R. dar cu o mare deschidere pentru cultură și artă.

Din 1972 școala a fost condusă de profesorul Ioan Ardelean, din 1989 de subsemnatul, iar din 2010 de Ioan Tivadar. Dar, o școală este importantă mai ales prin rezultatele sale, prin elevii pe care îi formează și, din acest punct de vedere, bilanțul Școlii de artă din Sighet este unul grăitor și miile (multe) de elevi formați aici certifică acest lucru. Copiii familiilor din înalta societate sigheteană, unguri, români, evrei sau ucrainieni au fost, în marea lor majoritate, elevi ai școlii de muzică. Pictorul Simon Hollosy cânta foarte bine la violoncel, dar stăpânea destul de bine și pianul și vioara, învățate în copilărie, la Sighet. În timpul studenției, în Germania, a cântat într-o trupă instrumentală, iar când mergea în vizită la familia Mihalyi, cânta împreună cu fetele, la pian*(4). Episcopul Victor Mihalyi avea o voce foarte frumoasă și cânta foarte bine la flaut, fetele lui Ioan Mihalyi – opt la număr – cântau la pian, iar fratele lor, Longin, cânta la vioară. Izidor, fiul lui Iosif Man, a urmat studii strălucite la Academia de muzică din Budapesta, iar Valeria Pop-Herbaly *(5), după terminarea aceleiași academii s-a dedicat vieții muzicale clujene. Dintre surorile Mihalyi, cea mai mică, Adriana, a făcut carieră ca pianistă și a fost apoi, mulți ani, profesoară de pian la școala noastră. Sigheteanca Dora Cserveny, după terminarea studiilor la Conservatorul din Cluj, s-a întors acasă, s-a căsătorit cu profesorul Dimitrie Stan și a devenit profesoară de canto la Conservatorul din Sighet.

Peste ani, devenind școală populară de artă, și-a adaptat structura noilor cerințe sociale, au apărut noi discipline: teatru, arte plasice, dansuri și o necesară și firească orientare spre bogățiile folclorului local. Astfel, devenind neîncăpătoare, în 1960 s-a hotărît ca partea de muzică instrumentală cultă, cu profesorii și elevii respectivi, să se desprindă și să devină secție separată și cu un alt sediu. Atunci a luat ființă actuala Școală de Muzică (la care s-au adăugat mai târziu și artele plastice). A fost, de fapt, revenirea la forma inițială a vechii școli de muzică.

La Școala populară de artă, pe lângă catedra de canto clasic a luat ființă cea de muzică ușoară și cea de canto popular, iar catedra de vioară s-a tranformat treptat în catedră de instrumente specifice (ceteră, zongură, dobă) zonei Maramureșului. Celelalte discipline școlare: teatru, dansuri, arte plasice etc. rămânând pe loc, au sporit mereu în activitate. Tot în această perioadă s-au inițiat în diversele dișcipline artistice ale școlii o serie de elevi care au devenit apoi personalități marcante ale vieții culturale românești. Amintim doar câțiva dintre aceștia: Gheorghe Turda și Viorel Costin, Szeibert Ștefan și Molnar Ioan (de la Opera maghiară din Cluj), Ducu Bertzi și Ștefan Hrușcă, Năstăcuța Iuga, Măriuca Verdeș, Vlad Roman și mulți alții. Dacă până prin anii 1975 ceterașii Maramureșului erau fierarii și potcovarii satelor noastre – cântăreți după ureche – acum nu există sat în care să nu fie câțiva tineri (feciori și fete), foști elevi ai claselor de canto și instrumente populare, care cântă la petreceri, unii dintre ei asigurându-și în felul acesta chiar existența. Au fost cazuri în care elevii școlii veneau și din satele românești de peste Tisa,  (precum Hrin din Slatina, la vioară, sau Gheorghe Țiplea, din Biserica Albă, la canto, și care, continuând studiile, este acum un cunoscut cântăreț de operă la Moscova*(6), ori din Huta sau Huta Certeze (Oaș), și aceasta fiind, fără îndoială, una dintre realizările școlii.

De asemenea, în ultimii 5o de ani, au luat ființă o serie de secții externe, în satele în care existau meșteri populari cunoscuți precum: ceramica de la Săcel – cu meșterul Tănase Cocean, sculptura în lemn, de la Vad – cu Gheorghe Borodi, de la Săpânța – cu Ion Stan-Pătraș și cea de la Valea Stejarului – cu Pătru Gogea-Pupăză, cusături, țesături, clopuri și multe altele, reprezentând meșteșugurile tradiționale ale Maramureșului. Din acest punct de vedere, Școala de artă din Sighet a fost un model pentru celelalte școli din țară și singura care a avut, timp de aproape 20 de ani, un magazin propriu, prin care și-a valorificat produsele de artă populară. În loc să fie sprijinită și să crească în continuare, în urmă cu câțiva ani, i-a fost luat spațiul magazinului de artă populară și a fost transformată în „secție” a unui Centru cultural, probabil ca efect al politicii de… descentralizare. Anul acesta, când secția (Școala de artă „Gheorghe Chivu”) se pregătea, totuși, să sărbătorească 150 de ani de existență, (iarăși!) Episcopia ortodoxă a Maramureșului a dat-o afară din Palatul culturii, unde a „trăit” un secol. 

Scriu aceste rânduri în primul rând pentru a face cunoscută istoria acestei școli pe care Maramureșul a avut norocul să o aibă, dar, recunosc, și dintr-un sentiment de adâncă amărăciune. Am fost în anii 1955-65 elevul acestei școli, apoi colaborator și profesor, iar între 1989-2010 conducătorul ei. În 1992 am obținut aprobarea pentru a-i atribui numele unuia dintre cei mai iubiți și devotați profesori ai ei din ultima vreme: profesorul, pictorul și poetul Gheorghe Chivu. În 1996 am obținut de la Consiliul local spațiul și am deschis magazinul „Artis”.

În 2006, după peste 10 ani de documentare, am publicat lucrarea: „Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației – 140 de ani de învățământ artistic”, (format A4, cu peste 400 de pagini) în care a fost scoasă în evidență, cu documente, importanța de netăgăduit a acestei instituții de cultură.

Acum, când Maramureșul – și unii maramureșeni – caută să-și sporească valențele turistice reale și să le transforme în factori de dezvoltare, rolul acestei școli ar trebui să fie unul tot mai important și mai bine folosit, pentru că ea răspunde unora dintre cele mai importante cerințe culturale ale celor de aici.

NOTE: 1.* IDA PUSCHMANN – profesoară de muzică, pianistă și compozitoare. A fost printre primii muzicieni care a prelucrat teme din folclorul muzical local. A fost pasionată și de arta fotografiei. Vezi „Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației…..pg. 30.

2.*DIMITRIE D. STAN, născut în 1906, la Lugoj, a fost remarcat de Ion Vidu și luat sub protecția sa. A urmat teologia și cursurile Academiei de muzică din București. A fost printre studenții preferați de Kiriac și Brăiloiu, a cântat în corul „Carmen” (patronat de Casa Regală) și s-a bucurat de aprecierea lui Enescu. Ajuns profesor la Sighet, s-a căsătorit cu Dora Cserveni (nepoata lui Ilie Lazăr), absolventă a Conservatorului din Cluj. Refugiat la Lugoj, după 1940 el a făcut carieră ca dirijor al Corului „Ion Vidu”, a ajuns unul din marii dirijori de coruri, premiat, medaliat și declarat „Artist Emerit”. A fost și director al Casei de creație a județului Timiș și, împreună cu soția, au predat și la Facultatea de muzică din Timișoara. A murit în puterea vârstei, în 1968, pe scenă, dirijând Corul „Ion Vidu”, unul dintre cele mai cunoscute din țară. Despre rolul său în mișcarea culturală maramureșană, vezi „Școala de artă „Gheorghe Civu” Sighetul Marmației – 140 de ani de învățământ artistic”, pg.45-50.

3.* ION VIDU (1863 – 1931), compozitor și dirijor, un maestru al muzicii corale românești. A fost profesor de muzică la Arad și Lugoj și inspector general de muzică pentru școlile normale din țară, calitate în care a fost și la Sighet, în 1930. Colegiul național de artă din Timișoara îi poartă numele.

4.*Dintr-o relatare a Luciei Mihalyi.

5.* Valeria Pop, fiica profesorului Ioan Pop de la Preparandie, a studiat la Academia de Muzică din Budapesta și la Viena, cu celebra cântăreață Roza Papir. I se prevedea o strălucită carieră de cântăreață de operă.Vezi și „Școala de artă „Gheorghe Chivu”…..pg. 166.*Vezi „Școala de artă „Gheorghe Chivu”…. pg. 249

Autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu

Toți puștii îl cunosc pe Neluțu Hotea: puștii de azi și „puștii” de ieri, cei talentați și cei dedicați fotbalului. Neluțu Hotea a jucat și fotbal, dar laurii i-a cules din postura de antrenor. Are în „palmares” mulți tineri care au plecat din Sighet și joacă la echipe importante din țară. Mereu zâmbitor și binedispus, antrenorul Neluțu Hotea a acceptat fără ezitări să discute cu noi despre încercările, dar și performanțele pe care le-a obținut în ultimii… 10 ani.

Salut, Sighet!: Cum este să fii antrenor tocmai la… Sighet?
Neluțu Hotea: Minunat! 30 de ani pe terenurile sighetene spun totul. Iubesc aceste meleaguri prea mult, astfel încât nu mă văd antrenând în altă parte, deși oferte au fost și sunt încă și în prezent.

Salut, Sighet!: Cât de dificilă este – în general – munca de antrenor?
Neluțu Hotea: Depinde cum privești lucrurile. Trebuie să fii dedicat pentru această muncă grea, dar care îți poate aduce foarte multe satisfacții. Trebuie să fii capabil de sacrificii. 

Salut, Sighet!: Care sunt categoriile de vârstă (copii/tineri) pe care le antrenezi la ora actuală?
Neluțu Hotea: De-a lungul anilor am antrenat la toate categoriile de vârstă posibile, de la seniori până la cei de 5-6 ani. În ultimii ani, am activat doar la C.S. PLIMOB SIGHET, club care are în cadrul său 11 echipe. Pot să spun că, mai mult sau mai puțin, sunt implicat în antrenarea tuturor echipelor.

Salut, Sighet!: Cum este să te ocupi mereu și mereu de antrenat copiii?
Neluțu Hotea: Antrenoratul la nivel de copii și juniori necesită anumite aptitudini speciale, inclusiv o temeinică cunoaștere a felului în care se dezvoltă un copil: din punct de vedere fizic, biologic, psihic, să fii un bun pedagog, psiholog, să ai multă, multă răbdare cu copiii. Antrenorul trebuie să cunoască toate criteriile și particularitățile la grupele de vârstă. Un copil nu este un fotbalist în miniatură, astfel încât trebuie să cunoști totul despre copii. Fiecare categorie de vârstă are secretele ei și necesită o pregătire specifică.

Salut, Sighet!: Antrenezi în cadrul clubului înființat pe lângă Plimob S.A. Cât de ușoară/grea este colaborarea cu o societate privată?
Neluțu Hotea: PLIMOBUL se identifică cu domnul director Godja Vasile, iar colaborarea cu dumnealui, aș putea să o caracterizez ca fiind una foarte serioasă, cu rezultate excelente. C.S. PLIMOB SIGHET este unul din cele mai bine structurate cluburi din Ardeal. Menționez că, C.S. PLIMOB este susținut financiar doar de către societatea comercială PLIMOB S.A., fapt pentru care îi mulțumesc domnului director Godja Vasile, atât în numele meu, cât și în numele părinților și al copiilor.

Salut, Sighet!: Care sunt rezultatele tale cele mai importante din munca de antrenorat?
Neluțu Hotea: Opt finale pe țară cu 7 categorii de vârstă, este poate ceva unic pentru un club dintr-un oraș mic. 14 jucători la loturile naționale de juniori de-a lungul timpului, nu este puțin lucru, 7 jucători care au disputat în liga I. Și să nu uităm că C.S. PLIMOB a câștigat 130 de turnee pe plan național și internațional. DA, ați auzit bine, 130 locuri I și peste 150 locuri II și III.

Salut, Sighet!: Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un copil pentru a fi inclus în echipa Plimobului?
Neluțu Hotea: Prima condiție este să iubească fotbalul! De restul ne ocupăm noi. În cadrul clubului PLIMOB, copiii găsesc un mediu sănătos pentru performanță, dar și rolul educativ este foarte important pentru noi.

Salut, Sighet!: Se poate face performanță la Sighet în fotbal?
Neluțu Hotea: Încercări au mai fost, însă toate eșuate, din păcate. Lipsa de profesionalism al unora dintre cei implicați, precum și politizarea echipei, au dus la eșecuri repetate. Performanță se poate face, cu siguranță, însă doar cu implicarea unor oameni de afaceri serioși, un consiliu de administrație credibil și competent și, bineînțeles, cu sprijinul autorităților locale.

Salut, Sighet!: Ce șanse de a evolua, de a fi observat de alte cluburi mari, are un copil antrenat la Sighet?
Neluțu Hotea: Un copil antrenat la C.S. PLIMOB SIGHET, are șansa de a fi observat de cluburi mari, mai repede decât cei antrenați la cluburile din orașele mai mari, deoarece PLIMOBUL participă an de an la mari turnee internaționale. Spre exemplu, de-a lungul anilor, PLIMOB a jucat cu: ARSENAL Londra, BORUSIA Dortmund, SAO PAOLO (Brazilia), Olympique Lyon, GIRONDIN Bordeaux, Olympique Marseille, ST. Etienne, STRASBOURG, BILBAO, ATALANTA, STADES RENNES și altele. Am enumerat aici doar o parte din echipele pe care le-am întâlnit la turneele internaționale din Franța, Italia și Spania. Pe plan intern, am jucat în fazele superioare meciuri oficiale și amicale cu Steaua, Dinamo, Academia HAGI, C.S.U. Craiova, Pandurii Tg. Jiu, C.F.R. Cluj. În concluzie, șansele unui copil antrenat în cadrul C.S. PLIMOB SIGHET de a fi observat de cluburi importante, sunt foarte mari.

Salut, Sighet!: Știm că mai există cluburi private în Sighet care se axează pe aceeași categorie de vârstă. Se poate vorbi de…. concurență? Este benefică?
Neluțu Hotea: În Sighetu Marmației sunt cluburi care au maxim 2-3 categorii de vârstă, în timp ce C.S. PLIMOB are 11 echipe în competiție! Despre competiție vă pot spune ceea ce știți cu toții deja, și anume, că aceasta aduce progres. Personal, la copii, nu aș vorbi de concurență, doar despre construcție și colaborare în intresul copiilor. Îi felicit pe toți cei cu inițiativă în acest domeniu și le doresc succes tuturor copiilor! În ceea ce mă privește, dacă este nevoie să ajut un copil din Sighet să ajungă la un club mare, niciodată nu voi spune nu, indiferent de clubul de care aparține. Ideal ar fi ca de la o vârstă, toți copiii cu aptitudini să joace împreună.

Salut, Sighet!: Dă-ne câteva exemple de tineri de succes care au trecut pe la „academia” Plimob și sunt la ora actuală realizați!
Neluțu Hotea: Avem patru jucători la C.S.U. Craiova, doi la seniori – Sergiu Jurj și Raul Hreniuk, doi campioni naționali en titre la U17 –  Zbona Viorel și Marc Mihăiță, Tand Cristian vicecampion național cu Ardealul Cluj.  Menționez că Sergiu Jurj a fost împrumutat pe o perioadă de un an la HELAS Verona, iar Pop Ionuț a jucat un an pentru Rapid Viena. Desigur, mai avem jucători plecați la Satu Mare, Cluj, Oradea, Timișoara și urmează mulți alții, Plimobul fiind perceput ca o pepinieră importantă. 

Salut, Sighet!: Ce nume cu potențial deosebit are la ora actuală echipa tinerilor de la Plimob?
Neluțu Hotea: Toți copiii din cadrul clubului au potențial! Timpul o să îi scoată în evidență pe cei care sunt consecvenți și își doresc performanța.

Salut, Sighet!: Știm că în ultimii ani ați participat și la importante competiții internaționale. Unde s-au desfășurat și cu ce rezultate?
Neluțu Hotea: Am enumerat mai sus cluburile cu nume mari cu care ne-am confruntat. Spre exemplu, la turneul din Franța unde participă câte 90 de echipe de pe 3 continente, cea mai bună clasare a fost pe locurile 9-12.

Salut, Sighet!: În aceste luni de vară fotbalul este în pauză sau antrenamentele continuă?
Neluțu Hotea: Cred că suntem singurul club care nu are vacanță. Bineînțeles, cei care merg în vacanță cu părinții sau la bunici, sunt liberi să o facă. Pe majoritatea însă, nefiind presați de programul școlar, îi aducem pe terenul de sport. Astfel, putem lucra la deficiențe, putem lucra în subgrupe, automat repetările fiind mai dese, iar cu cei avansați, facem individualizare. Spre exemplu, Pop Ionuț și Vlad Bicuschi au pe 26.07 ultima selecție pentru lotul național de juniori U14, la Târlungeni, acțiune ce va dura 8 zile. Nu în ultimul rând, aducându-i la sport, îi mai îndepărtăm de viciul principal din zilele noastre – calculatorul – și de alte preocupări care nu sunt benefice copiilor.

Salut, Sighet!: Din cine este formată echipa de antrenori și care este organigrama posturilor?
Neluțu Hotea: Emil Dăncuș, Marincean Cosmin, Cozar Vasile și Pop Cosmin, sunt colegii mei cu care colaborez foarte bine. În ceea ce privește organigrama, ea se schimbă continuu, în funcție de evoluția copiilor și de strategia clubului.

Salut, Sighet!: Finanțarea voastră este 100% privată sau aveți și alte resurse (abonamente, alți sponsori, etc)
Neluțu Hotea: Finanțarea, așa cum am mai spus-o, vine 100% din partea domnului Godja Vasile.

Salut, Sighet!: Cum crezi că se poate îmbogăți/ îmbunătăți activitatea sportivă, dar mai ales cea fotbalistică la Sighet?
Neluțu Hotea: Eu sunt un susținător al tuturor sporturilor și colaborez excelent cu colegii de la celelalte ramuri sportive. Schimbul de opinii, recomandarea unor sportivi cu aptitudini certe pentru o anumită disciplină, precum și susținerea echipelor sighetene la orice disciplină sportivă, poate vor face sportul sighetean mai puternic, mai cunoscut și respectat!

Salut, Sighet!: Ce competiții importante la care veți participa aveți planificate până la finele anului?
Neluțu Hotea: Suntem invitați la foarte multe competiții în vacanța de vară. După o analiză atentă, vom alege ceea ce este mai benefic pentru copiii din cadrul clubului nostru, astfel încât, fiecare categorie de vârstă să beneficieze de jocuri de o calitate cât mai bună.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Mult succes!
Neluțu Hotea: Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a face cunoscută activitatea din cadrul C.S. PLIMOB. Pentru că noi nu prea am ieșit în mass media, le urez tuturor celor care vă urmăresc, multă sănătate, să își îndrume copiii spre sport indiferent de disciplină, iar dacă aleg fotbalul, cu atât mai bine. Mulțumim PLIMOB! SUCCES TUTUROR COPIILOR SIGHETENI!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate, Corul „Nostalgia” din Haifa – Israel a susținut un spectacol de excepție marți, 25 iulie 2017, de la ora 17.00, la Sinagoga Evreiască din Sighet.

Corul „Nostalgia”, înființat în anul 1987, a prezentat spectacole în Spania, Germania și în alte țări de pe Continentul European.
Dirijor: Uzi Essner.

Corul „Vocile Hebronului” este alcătuit din membri din localitățile Zichron Yakov (Amintirea lui Yakov -localitate înființată din donația baronului Yakov de Rothchild în anii 1882-1888) și Ghivat Ada (Dealul lui Ada). Prezintă spectacole în localitățile din Israel.
Dirijor: Haim Essner.

Autor (foto & video), Sorin Markus

Vara aceasta, luna aceasta, cu cele cinci zile speciale, sigur va râmâne în memoria copiilor participanți la tabăra organizată de Asociația „Frați Minori Capucini” (cu sprijin financiar și de la Consililul Județean Maramureș). Dacă la copiii din Poienile de sub Munte, integrați perfect în programul taberei, implicarea și veselia au fost maxime, la adulți – cunoscându-i pentru prudența specifică „vârstei” – doar o discuție directă putea să ne edifice în legătură cu evenimentul desfășurat sub… ochii lor. Am solicitat – și am primit prompt! – la rece, câteva impresii „locale” din partea domnului director al Școlii nr. 4 Poienile de Sub Munte, prof. Chifa Ștefan, precum şi a gazdei, „mama Irina”.

Salut, Sighet! : În această lună, şcoala dumneavoastră a fost gazda unei tabere organizate de Asociația „Frați Minori Capucini” din Sighetu-Marmaţiei. Cum au reacţionat elevii din instituția pe care o conduceți, la această… provocare?
Chifa Ştefan: Elevii au venit cu mare bucurie și s-au adaptat foarte bine la activitățile propuse în cadrul acestui proiect. A fost o noutate tabăra în sine, iar activitățile le-au captat total atenția.

 Salut, Sighet!: Ce a adus nou acest tip de tabără în comuna dumneavoastră?
Chifa Ştefan: Fiind prima tabără la şcoala noastră, a fost o provocare şi, cred eu, de bun augur. Activităţile au fost extrem de captivante şi copiii au participat cu drag şi entuziasm. Avem – prin această primă ediție – și un model replicabil pe viitor.

Salut, Sighet!: Care dintre activitățile propuse vi s-a părut cea mai interesantă și de ce?
Chifa Ştefan: Toate activitãţile au fost interesante, educative şi în beneficiul elevilor. Mi-ar fi greu să aleg una anume!

Salut, Sighet!: V-ar interesa ca şi în anul următor să fiţi gazda unui proiect similar?
Chifa Ştefan: Abia aşteptăm să continuăm colaborarea şi în viitor şi, mai ales, să facilităm accesul cât mai multor copiii la acest gen de tabără.

Salut, Sighet!: În încheiere, ce transmiteți echipei Asociaţiei „Frați Minori Capucini”?
Chifa Ștefan: Mult succes membrilor Asociației „Frați Minori Capucini”! Și… cât mai multe proiecte direcționate pentru educația copiilor.

Salut, Sighet!: Doamna Irina Popovici, ați fost gazda membrilor Asociaţiei „Frați Minori Capucini” pe perioada derulării taberei de vară. Cum v-ați adaptat la spiritul taberei și cu această experienţă inedită?
Irina Popovici: Am fost încântată să fiu… mama – gazdă a frumoşilor tineri care au lucrat cu copiii noştri, să-i cunosc în… acțiune şi, sincer m-am bucurat și eu de bucuria cu care copiii noştri au participat la această interesantă tabără, care a fost, cred eu, un real succes. Aş dori să îi mulţumesc doamnei învăţătoare Hanţig Stela care și-a adus un însemnat aport la acest superb debut, un prim pas pentru multe viitoare activități și proiecte. Mi-aș dori să îi revăd pe aceşti frumoşi tineri şi anul viitor şi, mai ales, să îi găzduiesc din nou. Le doresc tuturor sănătate şi bucurii nenumărate, precum şi o vacanţă frumoasă!

Echipa  Salut, Sighet!