Ca în fiecare an, parada desfăşurată cu ocazia zilei de 14 iulie, sărbătoarea naţională a francezilor comemorând căderea Bastiliei din 1789, va avea loc pe Champs-Elysées. Soldaţii americani vor fi onoraţi după 100 de ani de la implicarea Statelor Unite în Primul Război Mondial de partea Antantei. De altfel, Donald Trump a fost invitat de către proaspătul preşedinte Emmanuel Macron să asiste la paradă, invitaţie contestată de unii şi lăudată de alţii. Ultima dată când un preşedinte american a asistat la festivităţile din 14 iulie a fost în 1989 când François Mitterand l-a invitat pe George Bush.

Evenimentul va începe cu o defilare a vehiculelor militare din ultimii 100 de ani urmată de parada aeriană care va reuni 63 de avioane dintre care cele mai aşteptate sunt: F16 Thunderbirds, avioane ale patrulei US Air Force, avioane de vânătoare americane F22 Raptor precum şi avioane Alphabet din patrula franţuzească. Mai mult de 3.700 de persoane (dintre care 114 militari francezi care au luptat la Mossoul, în Irak, împotriva grupării Statul Islamic) vor lua parte la paradă, iar cortegiul va fi încheiat de aproximativ 210 vehicule militare, 240 de cai ai Gărzii republicane şi 29 elicoptere ale armatei, jandarmeriei şi securităţii civile. Orchestra militară va interpreta bucăţi ale formaţiei pariziene Daft Punk iar în încheiere va avea loc un omagiu adus victimelor din atentatul de anul trecut de la Nice.

Nu va lipsi bineînţeles tradiţionalul foc de artificii care va avea loc în mai multe oraşe : Paris, Toulouse, Tours, Valenciennes, Marseille, Lyon, Nantes, etc. Cel mai celebru rămâne cel din Paris care va dura o jumătate de oră, începând cu ora 23.00 şi luminând Turnul Eiffel în culorile Jocurilor Olimpice pentru a promova candidatura Parisului pentru organizarea acestora în 2024.

Crina VOINAGHI

După cum bine se ştie, ţara noastră are înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO următoarele situri: bisericile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Maramureş, bisericile fortificate din Transilvania, fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei, Delta Dunării, mănăstirea Horezu şi cetatea din Sighişoara.

În plus, Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii are incluse din România: ritualul Căluşului, Doina, ceramica de Horezu, Colindatul de Ceată Bărbătească şi Tehnicile Tradiţionale de Realizare a Scoarţei (ultimele două împreună cu Republica Moldova).

Apoi, lista românească a Rezervaţiilor Biosferei UNESCO are ca reprezentante: Delta Dunării, Munţii Retezat şi Rezervaţia Pietrosu Mare din Munţii Rodnei, în timp ce reţeaua globală UNESCO a geoparcurilor include Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului.

Tot prestigioasa instituţie culturală patronează Reţeaua Oraşelor Creative UNESCO, care numără în prezent 116 oraşe din 54 de ţări, printre care NU se află şi România, însă vecinele noastre Bulgaria, Ungaria sau Ucraina, da (cu oraşele Nessebar, Budapesta, Pécs, Kiev şi Lvov).

În fine, la începutul lunii iulie 2017, UNESCO a decis exinderea unui sit transnaţional preexistent (Pădurile virgine de fag), incluzând în acesta şi pădurile cvasivirgine din Carpaţii Româneşti.

Un alt tip de zone protejate, probabil cel mai complex, este Peisajul Cultural, unde, de asemenea, România încă NU a înscris nimic, deşi respectiva reţea UNESCO conţine deja 88 de situri, câteva dintre acestea fiind transfrontaliere, inclusiv din ţări din apropierea noastră – precum Ungaria, care are trei Peisaje Culturale: pusta Hortobágy, regiunea viticolă Tokaj şi lacul Fertő/Neusiedlersee (ultimul împreună cu Austria), Polonia (cu zona de pelerinaj Kalwaria Zebrzydowska şi marele parc Muskau – gestionat comun cu Germania) ori Ucraina (care a înscris vechea colonie greacă Cherson cu peisajul agricol antic înconjurător, amplasate în Crimeea ocupată azi de către Rusia).

În accepţiunea UNESCO, Peisaj Cultural înseamnă acel spaţiu unde umanitatea şi natura s-au îmbinat într-un mod intim şi îndelungat, rezultând o simbioză specială şi bine echilibrată între oameni şi mediul înconjurător.
Aceste Peisaje pot fi sate, grădini, livezi, pajişti, păşuni, agroterase, drumuri, poteci şi împrejmuiri, spaţii sacre, locuri cu biodiversitate remarcabilă sau unde se conservă viaţa tradiţională, meşteşuguri ancestrale sau tehnici agricole vechi, care pot fi încă practicate ori ce au dispărut deja – dar ale căror urme sunt încă vizibile…
Pe baza criteriilor de mai sus, România ar putea înscrie cu certitudine în UNESCO, dacă s-ar dori acest lucru, două Peisaje Culturale: Ţara Maramureşului, respectiv Podişul Târnavelor.

1. Ţara Maramureşului

Reprezintă, din punctul de vedere al vieţii tradiţionale, cel mai bine conservat teritoriu din Uniunea Europeană. Bine delimitată de munţii care înconjoară depresiunea de 3400 kmp, cu 220 mii locuitori şi peste 60 de localităţi, aceasta a fost unită de comunişti împreună cu Chioarul, Codrul, Lăpuşul şi părţi ale Sătmarului într-un nou judeţ Maramureş, care n-a reuşit până azi nici să devină un tot unitar, nici să aibă un caracter comun, drept pentru care amprenta Peisajului Cultural nu se poate suprapune decât peste vechea zonă etnografică cunoscută sub numele de Ţara Maramureşului.

Locuitorii arealului sunt majoritari români, dar există şi o enclavă importantă de vorbitori ai limbii ucrainiene (a căror cultură tradiţională are multe similitudini cu cea a românilor) precum şi comunităţi mai mici de maghiari, rromi, germani (ţipţeri) şi câţiva evrei.

Sătenii au creat, cel puţin începând din secolul al XIV-lea, de când pot fi urmăriţi în documentele de arhivă, o complexă cultură agro-pastorală cu particularităţi unice, multe reminescenţe medievale fiind perpetuate până în ziua de azi (elemente ale arhitecturii civile şi eclesiastice, păstoritul, mobilierul de interior cu ruda, paturile şi laviţele, frizele de blide, părţi ale costumului, tipuri de ornamente, o serie de meşteşuguri, elemente de folclor etc.).

Cei mai mulţi locuitori din satele înşirate de-a lungul văilor au fost şi sunt crescători de animale (oi, vaci, cai, capre, porci, păsări, mai rar bivoli). Cel mai multe animale sunt adăpostite mare parte din an în grajdurile din curtea casei, fiind hrănite cu iarbă şi fân uscat, o parte a lor urcând vara pe păşunile montane, în transhumanţă, iar altele fiind lăsate să pască liber prin fânaţuri, cu precădere primăvara şi toamna. Motivul acestui tip de gospodărire a terenului constă în insuficienţa spaţiului economic, dominat de pădurile montane care ocupă jumătate din Ţara Maramureşului şi care nu permite păşunatul tuturor animalelor. Animalele dau lapte şi derivatele sale, carne, lână şi piei, iar caii (rar, bivolii şi încă mai rar, boii) tractează mii de căruţe.

De-a lungul secolelor, terenurile situate în extravilanul satelor, între aşezări şi muntele împădurit, au fost modelate complex, codrii fără sfârşit de odinioară devenind un amestec de livezi, fânaţuri, păşuni, pădurici şi arbori izolaţi, delimitate de garduri vii, de lemn sau de piatră, de pâraie, şanţuri, poteci şi drumuri, în aşa fel încât locul să poată fi exploatat cel mai judicios.

Astfel, acest teritoriu este cât se poate de reprezentativ (conform criteriilor Agenţiei Europene de Mediu), pentru conceptul High Nature Value Farmlands, care defineşte spaţiile rurale unde agricultura tradiţională este ocupaţia principală, locuri caracterizate printr-o vegetaţie naturală sau semi-naturală foarte variată, terenurile fiind uneori integrate într-un imens mozaic precum cel descris mai sus, arealele respective aflându-se de obicei în afara ariilor protejate.

Acolo, iarna se taie unii copaci pentru lemn de foc şi se gunoieşte solul cu îngrăşământul natural scos din grajduri. Primăvara se curăţă terenurile, se recoltează aracii de alun (care servesc la construirea gardurilor, împletitul coşurilor sau ca beţe pentru fasole), se ară şi se plantează. Vara şi toamna devreme se face fân (de obicei una-două recolte pe an), se recoltează plantele medicinale şi fructele de pădure: ciuperci comestibile, fragi, mure, măceşe, afine, alune etc.

Prin exploatarea pădurilor din zonele joase dar şi cele montane, se obţine lemnul de foc sau de lucru, în timp ce poienile, marginile şi rariştile codrului sunt păşunate.

Maramureşul a fost supranumit « ţara lemnului » deoarece cândva totul era făcut din lemn, de la biserici până la case, porţi, acareturi şi garduri, unelte sau obiectele de zi cu zi. Astăzi lemnul este mult mai puţin important; totuşi aici se păstrează peste 80 de biserici de lemn vechi, dar şi recente (regiunea este singura unde tipologia bisericilor monument UNESCO este în continuare reprodusă identic şi la scară mare), câteva mii de case şi acareturi de lemn (numărul lor este într-o scădere îngrijorătoare şi accelerată), sute de porţi monumentale etc.

Practic, întregul teritoriu de azi al Ţării Maramureşului este încă utilizat de către practicanţii modului de viaţă tradiţional, începând de pe cursul râurilor folosite ca sursă de apă, forţă motrice pentru instalaţiile tehnice hidraulice ori sursă de hrană (peşte) şi până la cele mai înalte piscuri muntoase, care sunt păşunate vara.

Casele satelor sunt înconjurate de parcele arate, livezi şi fânaţuri, mai sus întinzând-se agroterasele construite cu trudă în secolele trecute pentru a îmblânzi pantele dealurilor.

Plantele cultivate sunt comestibile (cartofi, fasole, porumb, legume, zarzavaturi), furajere (sfeclă, dovleci, lucernă), tehnice (in, cânepă, medicinale), ornamentale etc. Un studiu a relevat faptul că maramureşenii dintr-un anumit sat identificau 435 specii de plante: 250 melifere, 172 medicinale, 87 comestibile, 82 de specii furajere (din care rezultau 24 tipuri de fân) etc.!

Prin curţi, grădini sau prin fânaţuri sunt cultivaţi pomi fructiferi, soiuri vechi autohtone altoite pe suporţi sălbatici, ori hibrizi contemporani (meri, pruni, peri, nuci, cireşi etc.), fructele folosindu-se crude sau preparate (gemuri sau pălincă- brand local) sau chiar la hrana animalelor.

Dacă gradul de conservare al arhitecturii vernaculare a Maramureşului lasă de dorit, alte lucruri sunt păstrate ca nicăieri altundeva: locuitorii regiunii practică cel mai mare număr de meşteşuguri şi ocupaţii populare din Europa contemporană, pentru uzul propriu, nu doar demonstrativ, pentru turişti, dintre care am identificat 63: diverse forme de prelucrarea lemnului şi a textilelor, fierăritul, olăritul, confecţionarea de opinci, de pălării de paie, de coşuri, de măşti ritualice, de butoaie, de icoane pe sticlă şi lemn etc. Sute de femei utilizează regulat războiul de ţesut, produsele lor fiind în principal covoarele şi hainele populare – pe care mii de oameni le poartă la sărbători, Maramureşul fiind ultimul loc de pe continent unde mai persistă în uzul curent ambele tipuri complete de straie tradiţionale: de iarnă şi de vară.

Aici se păstrează şi cel mai variat şi arhaic grup de instalaţii hidraulice ţărăneşti din lemn aflate încă în funcţiune în Europa: vâltorile folosite la spălatul şi îndesatul covoarelor şi a altor ţesături, morile de cereale, pivele pentru postav, daracele pentru scărmănat lâna şi chiar o batoză de treierat cereale, fără a mai socoti sutele de distilerii de alcool.
Obiceiurile laice şi religioase sunt conservate ca nicăieri altundeva, fie că vorbim despre riturile legate de naştere, nuntă şi moarte, ori de acţiunile şi obiceiurile legate de Paşti, Rusalii, Sfânta Maria, Crăciun etc. S-au păstrat şi obiceiuri cu iz precreştin, precum Tânjaua (ritual agrar dedicat primului plugar, încheiat cu o rugăciune adresată Soarelui), dar şi celebrul şi unicul Cimitir Vesel de la Săpânţa, despre care se spune că ar avea anumite origini în antichitate – prin versurile rimate care iau moartea în derâdere şi care par a proveni din « verşurile » recitate şi azi la înmormântări. În Ţara Maramureşului mai toţi locuitorii ştiu să danseze tradiţional, făcând acest lucru de câte ori au ocazia (mai ales la nunţi, botezuri şi la festivalurile locale), dar şi să cânte melodii populare. Munca în comun – claca, încă este practicată, atunci când se construieşte o casă, se ridică o biserică, se recoltează o parcelă întinsă de cartofi etc.

Într-un alt registru, Ţara Maramureşului are una dintre cele mai ridicate biodiversităţi din Europa, cu 11 mii de specii de plante şi animale, un rai al florilor sălbatice, fluturilor (1600 de specii de lepidoptere) şi al păsărilor cântătoare, cu păduri care adăpostesc carnivore mari (urs, lup şi râs). În regiune sunt cunoscute sute de izvoare minerale (majoritatea neutilizate), dar şi mlaştini periglaciare şi lacuri sărate.

Aproape jumătate din spaţiul neantropizat intensiv este teoretic protejat, făcând parte din Parcuri Naturale (Munţii Maramureşului), Naţionale (Munţii Rodnei) sau din situri Natura2000, însă satele tradiţionale cu zestrea lor, nu beneficiază practic de nici un fel de protecţie!

Clasarea Peisajului Cultural Ţara Maramureşului ar putea duce şi la conservarea şi valorificarea suplimentară a elementelor recunoscute deja de către UNESCO în regiune: bisericile medievale de lemn, covoarele tradiţonale şi Rezervaţia Biosferei Pietrosul Mare din Munţii Rodnei.

2. Podişul Târnavelor
​
Cunoscut prin bisericile fortificate ale saşilor şi cu un patrimoniu natural şi antropic bine păstrat, Podişul Târnavelor se întinde între râurile Târnava şi Olt, acoperind cam 4000 kmp şi având vreo 150 de sate cu cca 100 mii locuitori, fără a pune la socoteală oraşele de pe margine (Sibiu, Făgăraş, Braşov, Sighişoara şi Mediaş).

Acolo se păstrează cinci din cele şapte biserici medievale fortificate protejate de UNESCO: Biertan, Valea Viilor, Saschiz, Prejmer şi Viscri, precum şi oraşul Sighişoara, cu centrul vechi inclus în Patrimoniul Mondial.

Colonizat de germani în secolele XII-XIII, Podişul Târnavelor a cunoscut o emigraţie masivă a acestora în ultimele decenii, azi saşii devenind minoritari, populaţiile dominante fiind românii, rromii precum şi puţini maghiari, în timp ce armenii din Dumbrăveni au dispărut prin asimilare. Saşii rămaşi sunt ceva mai numeroşi în localităţile: Braşov, Sibiu, Mediaş, Cisnădie, Sighişoara, Petreşti, Râşnov, Hălchiu, Agnita, Alţâna, Hărman ori Măieruş, aşezarea cu cel mai pregnant caracter săsesc fiind Mălâncrav, Viscri rămânând satul cel mai bine conservat.

Arhitectura aşezărilor s-a păstrat aproape intactă vreme de sute de ani: case de cărămidă arsă sau nearsă, acoperite cu olane ceramice, având forme şi volume unitare, cu porţi zidite înspre drum, suficient de înalte pentru a lăsa să treacă o căruţă încărcată cu fân (precum în Maramureş), cu curţi pietruite, locuinţele fiind continuate de grajduri şi coteţe, ansamblurile fiind închise cu şuri imense, plasate perpendicular, în spate aflându-se grădini de legume şi apoi de livezi, graniţele proprietăţilor fiind marcate de multe ori prin şiruri de nuci în dosul cărora se află păşunea satului sau alte terenuri arabile.

Terenurile au toate aproximativ aceeaşi suprafaţă (grădinile – cam jumătate de hectar, iar livezile – dublu), dispunere faţă de reţeaua de drumuri şi mod de utilizare, habitatul fiind atât de bine păstrat de parcă ar fi fost protejat de lege, ceea ce nu s-a întâmplat!

Mai în toate satele există biserici medievale (doar câteva fiind reconstruite în urma incendiilor sau prăbuşirilor) care, pentru a face faţă atacurilor din secolele XV-XVII, au fost fortificate în cele mai variate şi atrăgătoare forme, cu turnuri multietajate, coruri întărite, rânduri de curtine simple, duble sau chiar triple, punctate de turnuri şi bastioane, dar şi de şanţuri de apărare etc. Interioarele acestora sunt pe măsura exterioarelor, conţinând fresce, altare poliptice, orgi, covoare şi mobilier vechi etc. În unele localităţi s-au păstrat palate şi conace nobiliare, iar oraşele de pe margine: Sibiu, Braşov, Sighişoara şi Mediaş au fost puternic fortificate.

Zonele care compun arealul respectiv au fost denumite de saşi: Altland (ţinutul vechi, între Olt şi Hârtibaciu), Waldland (ţinutul pădurii, spațiul dintre Hârtibaciu și Târnava Mare), Weinland (ţinutul vinului dintre cele două Târnave), Haferland (ţinutul ovăzului dintre Rupea şi Sighişoara), Burzenland (Ţara Bârsei) etc.

Habitatul natural al regiunii se apropie de perfecţiune, Podişul Târnavelor fiind considerat unul din ultimele peisaje medievale ale Europei, rămas practic neschimbat de sute de ani, extrem de caracteristic pentru conceptul High Nature Value Farmlands, precum Maramureşul. Acolo se păstrează cele mai bogate păşuni din relieful deluros al continentului, pajiştile tapisate cu stejari secular formând un peisaj unic, care aduce cu savana africană. Micile văi ce brăzdează regiunea sunt despărţite de culmi deluroase acoperite cu păduri în care trăiesc ultimii urşi şi lupi din sectoarele joase ale Europei. Biodiversitatea remarcabilă (zona este sit Natura2000) este cuantificată, printre altele, de cele 650 specii de fluturi şi molii descoperite până în prezent.

Privind hărţile de secol XVIII observăm că dispunerea suprafeţelor împădurite şi defrişate a rămas aceeaşi până azi, la fel ca şi majoritatea reţelei de poteci şi de drumuri de căruţă, lucru care este absolut remarcabil!

Locuitorii satelor sunt, în majoritate, practicanţi ai agriculturii sustenabile. Producţia agricolă înseamnă în primul rând cerealele (mai ales porumb şi grâu), cartofii, legumele, fructele etc. Apoi se remarcă creşterea animalelor: vacile pasc pe imaşul comunal, oile sătenilor sunt strânse în stâne toată vara, iarna animalele fiind hrănite cu fânul recoltat în sezonul cald. Produsele obţinute sunt carnea, laptele din care se obţin brânzeturi, lâna – valorificată parţial etc. Numărul atelajelor tractate de cai este foarte ridicat, în zona Făgăraşului încă mai există bivoli, în micro-ferme fiind crescute şi porcine (renumit este porcul de Bazna) sau păsări (găini, raţe, gâşte şi curcani). Unul dintre cele mai tipice produse ale regiunii este vinul de Târnave – Jidvei.

Meşterii care mai sunt prezenţi prin sate prelucrează nuielele, fierul sau cuprul (cazangiii rromi). Pe alocuri se ard cărămizi, ţigle şi plăci de teracotă, se produce ceramică, curele de piele şi cărbune de lemn, se stinge varul, se confecţionează şi pictează mobilă de lemn, iar gospodinele prepară pâine pe vatră, turtă dulce, gem de rubarbă, supă de mere, prăjitura hecleş etc.

Dintre tradiţii şi obiceiuri, cea mai deosebită instituţie săsească este cea a Vecinătăţilor, care reprezintă asocieri între vecini, după criteriul aşezării spaţiale. Astfel, toţi locuitorii majori ai unei străzi sunt organizaţi într-o Vecinătate de sprijin şi ajutorare reciprocă. Cu toată diminuarea drastică a numărului saşilor, azi luptă să mai supravieţuiască câteva mici Vecinătăţi la Saschiz, Turnişor, Cristian sau la Miercurea Sibiului, organizate tot mai puţin pe criterii de spaţialitate şi din ce în ce mai mult pe bază de prietenie şi compatibilităţi, în Vecinătăţile contemporane fiind prezenţi mai nou şi etnicii români.

Turnul slăninilor este un alt exemplu de supravieţuire a convieţuirii comunitare, constând într-un spaţiu (în general un turn al bisericii fortificate) unde întregul sat îşi păstra în siguranţă rezervele de hrană, care erau utilizate în anumite condiţii şi după un ritual precis. Mai există şi azi câteva turnuri ale slăninilor funcţionale, precum odinioară, la Gârbova, Cristian sau Cincşor.

Obiceiuri tradiţionale încă păstrate sunt Fasching-ul (varianta transilvăneană a carnavalului occidental), Kronenfest-ul din zona Rupea (sărbătorirea trecerii la vară) sau parada Lolelor – personaje mascate, groteşti, care aveau rolul de a proteja lăzile Vecinătăţilor, manifestări reînviate în ultimii ani în mai multe locaţii din regiune.

Chiar dacă elementul etnic săsesc este tot mai redus numeric, iar germanii rămaşi sunt, în majoritate, orăşeni şi nu agricultori ori meşteşugari din mediul rural, moştenirea spirituală şi materială, adică « rânduiala » atât de deosebită a lor, este încă palpabilă în regiunea propusă.

Desigur, dosarul Podişului Târnavelor mai include multe date neamintite aici, care, bine structurate, ar trebui să determine Comisia UNESCO să accepte această posibilă candidatură.

În afara celor două Peisaje Culturale prezentate succint mai sus, pe listele organismului cultural internaţional ar putea intra Ţinutul Secuiesc (cu scrierea runică, viaţa tradiţională, gastronomia, pelerinajul de la Ciuc etc.), acel sector din Munţii Banatului unde se practică agricultura pretehnologică şi mai funcţionează morile cu ciutură, peisajele viticole din unele sectoare ale Subcarpaţilor, simbioza om-natură din Munţii Poiana Ruscă sau Trascău, Patrulaterul Aurifer al Munţilor Apuseni (unde, însă nu prea mai sunt mineri tradiţionali ori şteampuri funcţionale, iar distrugerile provocate de exploatările din perioada comunistă sunt imense) etc.

Concluzionând, în vederea prezumtivei prezentări a celor două candidaturi propuse mai sus, pe lângă implicarea obligatorie a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, a Institutului Naţional al Patrimoniului şi a Ministerului Culturii cu insituţiile subordonate, ar trebui să participe cu expertiza lor şi fundaţiile non-profit care acţionează în cele două regiuni. Impedimente clar sesizabile sunt faptul că Podişul Târnavelor este împărţit administrativ între trei judeţe: Sibiu, Braşov şi Mureş, iar în Ţara Maramureşului numărul asociaţiilor implicate activ în conservarea zonei este unul foarte limitat. Totuşi, cu sprijinul instituţiilor de cultură publice şi private, precum şi cel al specialiştilor independenţi, se poate reuşi.

Personal, sunt dispus să particip cu baza de date pe care o deţin, pentru completarea dosarelor de clasare în UNESCO a Peisajelor Culturale Ţara Maramureşului, respectiv Podişul Târnavelor.
Merită, şi trebuie, ca România să facă acest pas important într-un mod cât mai rapid şi profesional cu putinţă!

P.S. Nu trebuie uitată nici Reţeaua Oraşelor Creative UNESCO, unde ţara noastră întârzie să-şi desemneze vreo candidatură şi unde am putea înscrie un oraş dinamic cultural precum Cluj-Napoca, Sibiu etc.

Autor, Teofil Ivanciuc

În fiecare an retrăiesc emoția absolvirii liceului. Consider că perioada anilor de liceu este cea mai frumoasă în viața unui tânăr/tinere. Cu bune, cu rele, cu suișuri și coborâșuri, prietenii legate poate pentru toată viața.

Și apoi vine examenul de maturitate. Emoții, contestații… rezultate finale. Lacrimi, zâmbete misterioase, îmbrățișări și apoi, mai departe, studenția.

Să ai 18-19 ani, să fi luat Bacul, ai lumea la picioare și în față, un palat cu sute de uși tainice… Cheia de intrare este la tine, trebuie doar să știi pe care să o alegi pentru a-ți realiza idealul.

Succes în viață tinerilor absolvenți, promoția 2016/2017!

Aurelia Dragoș

sursă foto: Peter Lengyel

Viața este un exercițiu al muririi. (Dorel Vișan)

Dacă tot am intrat în „era” simulărilor (în toate domeniile), dacă tot experimentăm și încercăm să găsim calea cea bună și nu reușim, eu, „persoană fizică”, mi-aș permite să vin cu o idee de simulare. Doar într-un singur domeniu, și anume în CIRCULAȚIE. Se tot schimbă codurile rutiere, se tot încearcă să se aducă noi amendamente, dar se pare că nu prea ne ies până acum. Se moare pe șosele mai rău ca în cazul unor conflagrații mondiale.

Îmi permit această „aroganță” de a da sfaturi, deoarece una e să elaborezi o lege dintr-un fotoliu confortabil, și alta e să fie aplicată „la sânge”, pe persoane nevinovate (ca în cazul meu). De aceea, codul rutier existent mie mi se pare prea indulgent față de anumiți „teribiliști” ai volanului, care, dacă au sub ei un bolid puternic, se simt zeii șoselelor, iar cei pe lângă care trec, eventualele lor victime.

Tocmai pentru a preveni suferințe inutile (suportate, culmea!, de persoane nevinovate care respectă regulile de circulație), aș veni cu următoarea sugestie:

• să se înființeze pentru fiecare departament din cadrul Serviciului Circulație, câte un laborator de tipul celor NASA pentru zboruri spațiale, unde piloții sunt familiarizați cu noile condiții de zbor în care vor trăi, făcându-se, practic, o selecție: reziști ori renunți! Laboratorul de care vă vorbesc să fie destinat acelor „piloți” (șoferi) care nu înțeleg să respecte regulile de circulație cu tot ce implică ele. Adică, dacă s-a hotărât acea reducere a vitezei în localitate de 60 km/h, apoi aia să fie sfântă, sau, în cazul în care calcă în curbă accelerația până la podea, să știe de la început că este oricând un posibil criminal!

Să revin la laboratorul ce-mi stăruie în minte (și în carne), și să enumăr aparatele cu care trebuie să fie dotat:

• un simulator de izbire a „pilotului” într-un șanț, pe marginea lui având și un gard din sârmă ghimpată (cât mai ruginită), presarea lui sub gard până la limita pierderii cunoștinței, cu desfigurarea lui pe viață;
• un simulator de rupere a coastelor (cât mai multe) și cât mai aproape de coloana vertebrală;
• un simulator de spargere a splinei printr-o lovitură bine calculată, în așa fel încât aceasta să facă implozie, urmată de pierderea a cel puțin 2-3 l de sânge;
• un simulator de spargere a dinților (fără număr), fără anestezie (totuși, pentru un pic de amortizare să i se umple gura cu pământ steril de pe marginea drumului);

(După aceste „probe” simulate „pe viu”, bineînțeles „experimentatul” să fie transportat de urgență la spital cu ajutorul unei mașini speciale (în cazul meu a fost o dubiță) prima care a apărut pe șosea. Pentru șosea să se intervină cu anumite trucaje pentru a da senzația că mașina dă din groapă în groapă. În situația în care „pilotul” a ajuns aici cu experimentul, vă garantez că deja acest mic amănunt îl va umple la fiecare hârtoapă de un adevărat extaz. Agonia o lăsăm mai la urmă.)

• în sfârșit, ajung la ultimul accesoriu al laboratorului meu imaginar, care constă dintr-un pat special, pe care pilotul trebuie așezat în așa fel încât poziția obligatorie trebuie să fie numai culcat pe spate, pe o perioadă de cel puțin 1-2 luni, intubat în toate orificiile posibile, injectat în toate venele cu care-i dotat, cu anumite substanțe care să-l mențină în viață (asta dacă a trecut cu bine prin operație!) – numai așa el putându-se bucura de reușita experimentului;
• pentru ochi, trebuie neapărat ca laboratorul să aibă niște dispozitive speciale (trăgărici) cu care să-i mențină deschiși 24h din 24h, cu privirea fixă în tavan. Dacă totuși ar dori să-i închidă, atunci, pe un ecran, să i se deruleze niște scene de coșmar (cu un bolid scăpat de sub control, care să nu-ți dea nicio șansă de scăpare);
• în sala de operație trebuie neapărat un monitor care să simuleze oprirea inimii de cel puțin două ori, și care să țiuie că se termină sângele, iar niște telefoane să sune întruna cerând cu disperare sânge, și un robot să răspundă: NU AVEM! NU AVEM!

Și dacă totuși, și după aceste „experimente” sau simulări (că tot e la modă) pilotul se va încăpățâna să rămână în viață și va susține în continuare că nu poate respecta regulile de circulație, atunci, următoarea fază a experimentului să fie transferul la spitalul de nebuni cu diagnosticul INCURABIL!

Semnează,
un cobai pe care s-a făcut experimentul fără cererea lui, în 4 aprilie 1999.

Ileana Pisuc

Chiar pe lângă Primărie
E-o terasă – bălărie,
Ce se vede-așé frumos:
E un loc… misterios!

Ține de pietonală
Mândra neorânduială:
Să se bucure turiștii,
Să se inspire artiștii

Că într-un oraș micuț
Crește așa verde gărduț.
Și tot crește și se-ntinde
Pe toată lumea surprinde

Că e colțul cel mai eco
Frumusețe marca loco,
Și-om ajunge mai vestiți
Cu vizitatori uimiți.

Nouă ne place bontonul,
Asfaltul, da’ și gazonul:
Că-n centru-i bună verdeața,
La sigheteni… măgăreața.

Ars Publica

Asociația EcoLogic din Baia Mare, custodele Sitului Natura 2000 Gutâi Creasta Cocoșului, președinte Edit Pop, în colaborare cu Muzeul Județean de Mineralogie a organizat sâmbătă, 8 iulie 2017, cea de-a II-a ediție a Zilei Crestei Cocoșului. Au participat 114 iubitori de natură, cel mai tânăr participant de 7 ani, cel mai vârstnic de 74 de ani.

Au „interferat” cu această sărbătoare și membrii Taberei de Creație de Film Documentar pe teme de ecologie, prima de acest fel din Maramureșul Istoric, organizată de Asociația Valea Verde din Sighet, rezultatul fiind un scurt film ce va fi prezentat publicului la Festivalul Internațional de Filme de Scurtmetraj cu subiect ecologic de la Sighet – SEFF, din perioada 5-8 octombrie 2017.

Despre Ziua Crestei Cocoșului a vorbit Edit Pop, „eco-motorul” oraganizației:

În cel mai înalt punct al oraşului din acea vreme s-a aflat biserica romano – catolică, sfinţită în cinstea Sfântului Imre (St. Emeric). În privinţa construirii bisericii, părerile sunt împărţite: unii istorici o datează 1050, alţii în jurul anilor 1150.

La acea dată, biserica a fost cea mai mare şi impozantă clădire de piatră din comitatul Maramureş. Planul de construcţie este cel al unei bazilici cu trei nave, nava principală fiind mai înaltă decât cele două nave laterale. În jurul bisericii a fost construit un zid de piatră în formă ovală, cu bastioane, prevăzut cu două porţi, una spre vest şi alta spre est. În lipsa unor săpături arheologice, existenţa bastioanelor se bazează pe numele de atunci al străzii, respectiv strada Bastionului. Mai târziu ea îşi schimbă numele în strada Lyceum, pentru ca astăzi să fie cunoscută sub numele de strada Dr. Ioan Mihalyi de Apşa.

În secolul al XIII-lea, absida bisericii care avea formă de semicerc specifică stilului romanic, este reconstruită într-o absidă cu cinci laturi, pe exterior fiind întărită de contraforturi specifice stilului gotic. În acelaşi timp, se construieşte şi un turn nou cu clopotniţă, în stil gotic, cu portal, fereastră gotică şi o fereastră luminator în formă de rozetă. Tot în această perioadă se poate data şi construcţia sacristiei, cu fereastra tot în formă de rozetă.

Sub ocupaţia trupelor moldoveneşti, biserica este jefuită, frescele şi mobilierul distruse; pentru refacerea bisericii, locuitorii oraşului sunt nevoiţi să ceară sprijin financiar regelui Matei Corvin.

Accesul în biserică se făcea prin poarta turnului cu clopotniţă, la vremea aceea fiind şi singura cale de acces.

Desenul alăturat este realizat pe baza unei gravuri de epocă ce reprezintă biserica aflată în reconstrucţie, probabil după un incendiu. Se poate observa că, în partea superioară, turnul cu clopotniţă are deja forme specifice stilului baroc, iar buştenii sunt pregătiţi pentru refacerea acoperişului. Interesant de remarcat prezenţa celor şase pietre de moară, folosite la măcinarea tencuielii căzute, materialul urmând a fi refolosit.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Numit manager al Spitalului Municipal Sighet în urmă cu un an de zile, economistul Dan Dunca și-a asumat o muncă dificilă, cu multe provocări. De-a lungul ultimilor ani, Spitalul a fost mereu un subiect fierbinte atât pentru clasa politică locală, dar mai ales pentru pacienții spitalului. Discuția foarte deschisă pe care o avem cu managerul spitalului, ar trebui să fie relevantă pentru cititorii noștri, ținând cont că Spitalul este un punct strategic pe harta socio-medicală a orașului și chiar a zonei… Maramureșului Istoric.

Salut, Sighet!: Domnule manager, ați fost o perioadă destul de îndelungată director de bancă. Cât de ușoară/ grea a fost trecerea în/ spre domeniul sănătății?
Dan Dunca: Nici nu știu dacă pot să spun că a fost ușor sau greu, dar sigur pot să spun că a fost interesant. Am întâlnit o problematică nouă, terminologii noi, o cultură organizațională nouă, complet diferită față de cea din sistemul bancar. A fost și este o provocare.

Salut, Sighet!: „Gura lumii” spune că Spitalul are cei mai mulți angajați dintre instituțiile bugetare din Sighet. Care este adevărul?
Dan Dunca: Numărul de angajați se situează în jurul cifrei de 850. La 30.06.2016 exista un număr de 848 salariați, iar la data de 30.06.2017 sunt 830 salariați. Este un colectiv mare fiind pe locul 3 în topul angajatorilor bugetari din municipiu, după Poliția de Frontieră și unitățile de învățământ.

Salut, Sighet!: Haideți să mai lămurim un aspect important. De unde primiți finanțare? Doar de la bugetul local sau există fonduri direcționate către Spitalul Sighet și de la Ministerul Sănătății?
Dan Dunca: În primul rând, trebuie menționat faptul că Spitalul Municipal Sighetu Marmației este un spital public local aflat în subordinea unității administrative teritoriale (Consiliul Local al municipiului), dar care este finanțat integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.

Art. 190. – (1) din Legea 95/2006 actualizată, privind reforma în domeniul sănătății prevede: „Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinațiile pentru care au fost alocate…”

De la bugetul de stat se asigură: a) desfășurarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condițiile legii; c) investiții legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuție; d) expertizarea, transformarea și consolidarea construcțiilor grav afectate de seisme și de alte cazuri de forță majoră; e) modernizarea, transformarea și extinderea construcțiilor existente, precum și efectuarea de reparații capitale; f) activități specifice unităților și instituțiilor cu rețea sanitară proprie; g) activități didactice și de cercetare fundamentală; h) alte cheltuieli curente și de capital.

Bugetele locale participă la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv bunuri și servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare, dotări cu echipamente medicale. Spitalele publice pot realiza și venituri suplimentare.

Cam acestea sunt prevederile legale. În cazul nostru, peste 90% din venituri se realizează în baza contractelor de prestări de servicii medicale încheiate cu Casa Județeană de Asigurări Sociale de Sănătate Maramureș. Sumele facturate și încasate sunt proporționale cu valoarea contractului cadru încheiat și cu prestările efectiv realizate.
De la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, primim finanțare tot în baza contractelor încheiate pentru serviciile medicale prestate în cadrul Programelor Naționale de Sănătate ce se derulează prin Ministerul Sănătății. Dar, în anul 2016 am primit și suma de 48.000 lei, tot de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, pentru modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe, în baza unei solicitări de finanțare depuse de spital, și cu o cofinanțare de la bugetul local de 5.000 lei.

De la bugetul local se primesc anual finanțări conform prevederilor legale atât pentru investiții cât și pentru finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare (plata utilităților, etc…). Veniturile suplimentare ce le realizează spitalul sunt, în principal, cele rezultate din prestări de servicii medicale la cerere (pentru persoanele care nu sunt asigurate sau nu apelează la statutul de asigurat în sistemul de sănătate), sponsorizări și donații, precum și venituri din închirierea unor spații.

În concluzie, putem spune că funcționăm aproape pe aceleași principii ca un agent economic, dar, opțional, putem primi finanțări și de la bugetul local sau bugetul de stat.

Salut, Sighet!: Care este nivelul finanțării Spitalului (procentual) din bugetul municipiului?
Dan Dunca: Pentru anul 2017 Spitalul Municipal a primit o finanțare de 1,72% din bugetul municipiului pentru investiții și bunuri și servicii.

Salut, Sighet!: Bănuim că fondurile alocate sunt insuficiente, cum de altfel se întâmplă și în alte domenii (cultură, educație, etc). Pentru un nivel rezonabil de finanțare, cu cât ar trebui plusate fondurile spre spital față de nivelul actual?
Dan Dunca: Este foarte greu de făcut o estimare. Mă refer la faptul că, pe lângă indicatorii cantitativi, mai intervin și cei calitativi. De exemplu, ar trebui să completăm dotarea cu aparatură medicală, dar, în același timp, putem vorbi și de înlocuirea celei existente cu alta, de ultimă generație. Mai trebuie avut în vedere stadiul avansat de degradare al clădirilor ce necesită resurse finaciare în vederea reparațiilor, dar, în același timp, putem să ne gândim la o relocare într-o clădire mai nouă, sau chiar construirea unui alt spital monobloc. Deci, variabilele sunt foarte multe pentru a face o estimare cât de cât pertinentă. Dacă ne gândim doar la o funcționare la nivelul celei existente, dar să ne permitem să ne achităm datoriile restante față de furnizori (cca. 4 milioane de lei) într-o perioadă de cca. 4 ani, ar trebui ca finanțarea lunară să crească cu cca. 175.000 lei – 200.000 lei.

Salut, Sighet!: Care sunt problemele mai sensibile cu care se confruntă spitalul (indiferent de natura lor)?
Dan Dunca: Lipsa medicilor pe anumite specializări, infrastructura învechită și degradată și, în unele cazuri, atitudinea personalului față de pacienți.

Cea mai mare problemă este că pe anumite specializări nu dispunem de un număr suficient de medici. Este vorba de medici de urgență fapt pentru care este din ce în ce mai greu să asigurăm permanența serviciului de gardă pe Compartimentul de Primiri Urgențe. La alte specializări avem un singur medic: neurologie, oftalmologie, oncologie, diabet și boli de nutriție, radiologie, pneumologie, anestezie și terapie intensivă. Acest lucru ne creează probleme în a asigura continuitatea activității secțiilor pe perioada concediilor de odihnă ale medicilor. Alte specializări la care am mai avea nevoie de medici sunt: psihiatrie, pediatrie, laborator de analize.

Salut, Sighet!: Ce credeți că ați îmbunătățit de când ați preluat conducerea Spitalului Sighet?
Dan Dunca: În primul rând, relația dintre echipa managerială și consiliul medical, relație care se bazează pe respect și colaborare. Cred că și unele aspecte ce vizează infrastructura spitalului, mă refer aici la câteva secții și compartimente reabilitate, igienizate și care, în final, sporesc confortul pacientului și, nu în ultimul rând, ridicarea suspendării temporare a activității compartimentului de anatomie patologică, prosectura (morga).

Salut, Sighet!: În ultima perioadă am avut câteva mesaje, nu tocmai pozitive, de la sigheteni, care vizau secția de oncologie, unde știm că doar un singur medic acoperă întreaga activitate. Cum apreciați că se desfășoară activitatea la oncologie?
Dan Dunca: Și în anul acesta, ca și în ultimii ani, datorită faptului că avem un singur medic oncolog, pe perioada cât acesta a fost plecat în concediu de odihnă, compartimentul de oncologie a fost închis, ocazie cu care s-a realizat igienizarea acestuia și unele reparații și modernizări. Existența compartimentului de oncologie în cadrul spitalului nostru este un avantaj pentru pacienții care necesită tratamente cu citostatice, aceștia nefiind obligați să facă deplasări în alte localități mai îndepărtate. Din păcate, existența unui singur medic specialist creează unele deficiențe în activitate, dar așteptăm ca peste doi ani să vină la post un alt medic care, în prezent, este rezident pe această specialitate.

Salut, Sighet!: Probabil știți, pe site-ul nostru au apărut unele articole critice la adresa Spitalului Sighet, asumate de către semnatari. Era vizat comportamentul nu tocmai “hipocratic” al unor medici. Ați fost sesizat în privința unor cazuri de discriminare în tratamentul bolnavilor pe criterii sociale, de vârstă, etc? Dacă da, ce măsuri ați luat?
Dan Dunca: Am avut o singură sesizare în scris formulată de pacient/aparținător față de modul de acțiune al medicului (diagnostic, tratament) și care, conform legislației, a fost cercetată de comisia de etică din cadrul spitalului. Nu am avut nicio sesizare din partea pacienților privind o eventuală discriminare pe criterii sociale, de vârstă, etnie, etc… doar sesizări datorită neînțelegerii de către pacienți a modului de funcționare a sistemului.

Salut, Sighet!: Cum poate proceda un bolnav nemulțumit de serviciile medicale ce i-au fost oferite?
Dan Dunca: În cazul în care pacientul consideră că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în legislația specifică de către personalul medico – sanitar și auxiliar, poate depune o sesizare la registratura spitalului care va fi repartizată spre analiză consiliului etic din cadrul unității noastre.

Pentru fapte săvârșite cu vinovăție de medici, prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau a corpului profesional, pacienții se vor adresa Colegiului Medicilor.

În cazuri de malpraxis pacientul fie sesizează Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis (organizate în cadrul DSP a fiecărui județ), fie sesizează direct instanța de judecată.

Salut, Sighet!: Care considerați că este secția cel mai bine pusă la punct din spital, din punct de vedere material, dar și al resurselor umane?
Dan Dunca: În prezent, în urma investițiilor recent efectuate, secția de Obstetrică – Ginecologie împreună cu cea de Neonatologie sunt cele mai bine puse la punct atât prin prisma infrastructurii (saloane, săli de operații și de tratament), cât și a personalului medico-sanitar.

Salut, Sighet!: Știm că în ultimii ani, datoriile spitalului s-au situat la un nivel destul de ridicat. Cât de mare este la această oră datoria spitalului, către cine, și cum se va „stinge”?
Dan Dunca: La 30.06.2017 Spitalul Sighet înregistrează datorii totale în sumă de 3.243.000 lei, față de 30.06.2016 când acestea se ridicau la 4.316.000 lei. Se observă o reducere a acestora, în contextul în care doar facturile de gaz în perioada octombrie 2016 – mai 2017 au fost în sumă de 1.200.287 lei, față de aceeași perioadă a anului precedent, când a fost doar de 902.000 lei. Deci, se poate observa că dacă nu aveam „norocul” de această iarnă grea, soldul datoriilor față de furnizori era și mai mic. Datoriile se înregistrează față de furnizorii de medicamente, materiale sanitare, utilități, dezinfectanți, materiale, etc.

După cum se observă, am început să reducem soldul datoriilor, în contextul în care am îmbunătățit hrana pacienților, am crescut valoarea achizițiilor lunare de medicamente, am alocat resurse financiare mai mari pentru dezinfectanți, am efectuat unele modernizări și igienizări pe secții și compartimente. Acest lucru a fost posibil datorită creșterii veniturilor și optimizării/ reducerii unor cheltuieli, proces care trebuie să fie continuu și care, în final, ar trebui să ne permită la un moment dat să „stingem” toate datoriile față de furnizori.

Salut, Sighet!: Relația cu Casa de Asigurări Maramureș este benefică spitalului? Sunt acreditate toate tipurile de servicii medicale?
Dan Dunca: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș este reprezentantul în teritoriu al Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, instituție prin care se asigură finanțarea spitalelor publice locale. Avem o relație bună cu această instituție, dar suntem parteneri de contract, deci ei vor să cumpere servicii cât mai ieftine/ puține, iar noi vrem să vindem cât mai scump și mai multe. Trebuie să găsim o soluție de mijloc. Atât spitalul cu secțiile și ambulatoriul, cât și laboratorul de analize sunt acreditate.

Salut, Sighet!: Ne permitem să vă semnalăm și diverse critici vis-a-vis de secția pediatrie în privința igienei și a confortului interior. Ați fost sesizat pe această direcție?
Dan Dunca: M-am autosesizat de la prima vizită pe secție, încă la preluarea mandatului, precum și la postările pe facebook făcute de unii părinți, fapt pentru care am solicitat primarului să convoace o ședință a Consiliului Local la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Ședința a avut loc în incinta secției de pediatrie și a participat majoritatea consilierilor.

S-a vizitat întreaga secție, inclusiv etajele abandonate (închise) datorită condițiilor improprii de cazare, și am prezentat proiectul de reabilitare al secției. Ca urmare, este cuprinsă în bugetul trimestrului III, suma de 1.163.000 lei pentru lucrările de reabilitare.

Lucrarea este publicată pe SEAP, în data de 17.07.2017 se închide procedura. Dacă nu vor exista eventuale contestații, până la sfârșitul lunii vor începe lucrările.

Salut, Sighet!: Vă mai solicităm un punct de vedere privind modul în care se desfășoară activitatea în zona „bugetară”. De ce uneori, așa ni s-a transmis, pacienții sunt tratați ca la… stat?
Dan Dunca: E greu de înțeles că aceeași persoană dimineața la stat tratează pacientul într-un anumit fel, iar după amiaza, într-un cabinet privat, are complet o altă atitudine, dar, din păcate, mai există astfel de cazuri, dar din ce în ce mai puține. Probabil diferența o face concurența, mai bine spus, lipsa concurenței pentru serviciile medicale decontate de Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, servicii de care pacienții din Sighet nu pot beneficia în altă parte decât în cadrul spitalului.

Salut, Sighet!: De ce-și doresc foarte mulți sigheteni locuri de muncă în spital (infirmiere, asistente)? Ce-i atrage pe oameni (salariul, programul, lejeritatea, etc.)? Am fost avertizați că se mai practică… aranjamentele la angajare. Ce ne puteți spune?
Dan Dunca: În primul rând, salariul care, începând din octombrie 2015, a crescut progresiv în mai multe etape astfel încât, la ora actuală, se situează la un nivel decent, fiind mult mai mare decât în alte sectoare de activitate. În al doilea rând, pentru mulți salariați, programul în ture de 12 ore este foarte avantajos, oferindu-ți posibilitatea să acumulezi timp liber pentru a-ți putea rezolva alte probleme fără a necesita zile de concediu de odihnă sau învoiri de la serviciu.

Am auzit despre aranjamente la angajare chiar înainte de a lua decizia de a angaja personal. La concursul pentru asistente medicale, cele 50 de întrebări pentru proba scrisă, au fost extrase de reprezentanți ai concurenților (la începerea concursului) dintr-un număr total de 1.230 de întrebări care acopereau întreaga bibliografie de concurs. Concluzia, vă rog să o trageți dumneavoastră!

Salut, Sighet!: Care este gradul de adresabilitatea pentru serviciile oferite de Spitalul Sighet. Știm că mulți bolnavi preferă centrele medicale din Baia Mare și mai ales din Cluj Napoca. Se justifică alegerea?
Dan Dunca: În ultimii ani, gradul de adresabilitate s-a păstrat relativ constant, respectiv pe secțiile spitalului s-a internat un număr de cca. 16.500 pacienți, anual. Acoperim o arie geografică destul de mare, respectiv pentru unele specializări, zona se întinde de la Borșa până la Piatra și Mara. Pentru cazurile de psihiatrie cronici, zona se extinde și dincolo de pasul Gutâi. Așa cum în unele situații pacienții din zona Vișeu de Sus sau Borșa apelează la serviciile noastre, sunt cazuri în care pacienții din zona Sighet ajung în unele centre universitare sau la Spitalul Județean Baia Mare. În unele cazuri este dorința pacientului, sau în alte cazuri, este decizia medicilor noștri de a transfera pacienții în alte spitale. Sunt cazuri în care, neavând medici de o anumită specializare pe serviciu de gardă, nu se poate trata pacientul (ex. anestezist), sau nu avem deloc medici pe acea specialitate (ex. neurochirurgie).

Salut, Sighet!: Ne-au fost semnalate în anumite cazuri, și lipsa unor medicamente din spital. Sunt situații izolate? Sunt… constante?
Dan Dunca: Sunt cazuri izolate. În general, avem medicamente pentru toate afecțiunile, dar nu întotdeauna cele de ultimă generație, care sunt mai scumpe. Dacă un pacient nu răspunde la tratamentul cu medicamentele ce se găsesc la farmacia spitalului și se impune alt medicament, se aprovizionează în regim de urgență medicamentul respectiv. De asemenea, se pot achiziționa de către pacient/ aparținător și se decontează ulterior de către spital (în baza bonului fiscal).

Salut, Sighet!: Știm că ați avut și mici proiecte finanțate din sectorul privat (inclusiv de către cluburile Rotary, dar și de către alte organizații caritabile din străinătate). Cât de utile sunt aceste ajutoare?
Dan Dunca: Donațiile și sponsorizările primite de la organizațiile caritabile din țară și străinătate, vin în completarea veniturilor realizate de către spital. De multe ori aceste donații s-au materializat în aparatură medicală, mobilier medical, saltele, lenjerii, paturi, materiale sanitare, etc. care, de multe ori, lipseau din spital sau se aflau într-un stadiu avansat de degradare. Sponsorizările primite ne-au dat posibilitatea să achiziționăm noi cele necesare desfășurării activității și pentru care nu întotdeuna aveam sursa de finanțare. Acest ajutor primit prin donații și sponsorizări este foarte util instituției, fapt pentru care mulțumesc pe această cale celor care au fost alături de Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Salut, Sighet!: Ați gândit și/sau depus proiecte pentru finanțare pe sume mai consistente, care să lase urme mult mai vizibile la Spitalul Sighet și în ce constă acestea?
Dan Dunca: Este în curs de finalizare (expertiza tehnica, audit energetic și DALI și s-au obținut toate avizele necesare) un proiect de finanțare pe programul POR 2014 – 2020, măsura 8.1, „Modernizare, reabilitare, extindere și dotare a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației” cu o valoare de cca. 9 mil. EUR. Titular de proiect, Spitalul.

În lucru pe același program, dar pe măsura 3.1 se află un proiect ce vizează creșterea eficienței energetice pentru trei clădiri din cadrul spitalului (s-au efectuat expertizele tehnice și auditul energetic, se lucrează la DALI ). Titular de proiect, Municipiul Sighetu Marmației în calitate de proprietar al clădirilor.

În faza de căutare de partener de proiect din Ucraina pe programul ENI CBC Programme 2014 – 2020 Hungary –Slovakia – Romania – Ukraine pe prioritatea nr. 2 „Support to the development of health”. Valoarea maximă a programului este de 1 milion EUR ce se împarte pe cei doi parteneri și a cărui termen de depunere a cererilor de finanțare este pe 15.09.2017. Pe acest program am dori achiziționarea de aparatură medicală.

De asemenea, s-a lansat în consultare publică, ghidul pentru un program pe România – Ucraina tot pe domeniul medical cu două componente, respectiv una „SOFT” în valoare de 500 mii EUR, și o componentă „HARD” în valoare de 1,3 mil. EUR. Dorim să aplicăm și pe aceste programe de finanțare.

Nu renunțăm nici la un proiect mai vechi, demarat de vechea conducere, de comasare a secțiilor chirurgicale în clădirea fostului Spital de copii deficienți, și pentru care există expertiza tehnică, auditul energetic și DALI, dar care trebuiesc actualizate și, ce este mai important, de căutat finanțarea.

Salut, Sighet!: Ce mesaj aveți pentru sigheteni vizând îmbunătățirea activității Spitalului Sighet?
Dan Dunca: Dacă va exista consecvență, în cca 5 – 7 ani, imaginea Spitalului Municipal Sighetu Marmației, se poate îmbunătăți radical.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru amabilitate și vă promitem să… revenim!
Dan Dunca: Și eu vă mulțumesc pentru ocazia de a face cunoscută sighetenilor o parte din problematica Spitalului Sighet. Vă mai… așteptăm!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Lupul dacic vine-n Sighet
Să ne facă mai eterni:
Zornăit de arme, icnet,
Să fim antici… subalterni.

Vin la noi să-ncerce leii
Dacă țin la tăvăleală,
Noi suntem blajini ca mieii
Nu le ținem socoteală

Celor ce gândesc anticul
Un aranjament sadea,
Că de aia-i simbol “micul”
Peste tot în… țara mea.

Înghițim idei pe pâine,
Credem în comiții drepte:
Tot sperăm, ziua de mâine
Un pic să ne redeștepte.

C-o fi una, c-o fi alta,
Avem bani și pentru lupi,
Bucuroși om duce soarta:
Bani să fie și să-i… pupi!

Ars Publica

Atleta Patricia Daria David este obișnuită cu dialogul permanent în cadrul site-ului „Salut, Sighet!”. Știm că în perioada 21-29 iulie urmează Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din Ungaria, iar sigheteanca Patricia David, legitimată la C.S.S. Sighet, multiplă campioană națională la triplusalt, face parte din lotul național de juniori al României.

Brîndușa Oanță: În ce localitate din Ungaria se desfășoară Festivalul și care sunt disciplinele de concurs pe care le include FOTE?
Patricia David: Competiția se va desfășura în Satul Olimpic Gyor – Ungaria. FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European) este olimpiada europeană de juniori. Această competiție include toate sporturile olimpice numindu-se și miniolimpiadă. Echipa României este formată din juniori care practică următoarele sporturi: atletism, ciclism, gimnastică artistică, înot, judo, kaiac canoe, tenis, handbal.

Brîndușa Oanță: În ce categorii de vârstă se încadrează competitorii?
Patricia David: Competitorii sunt juniori născuți în 2001-2002. 

Brîndușa Oanță: Câte țări s-au înscris în competiție?
Patricia David: Informațiile sunt încă în curs de actualizare, dar, pot să vă spun că va participa un număr mare de țări din Europa, la diferite discipline sportive. 

Brîndușa Oanță: La câte probe poate participa un sportiv, și la câte ești înscrisă tu?
Patricia David: Un sportiv poate participa la maximum două probe și o ștafetă. Eu voi concura în proba de triplusalt și cea de săritură în lungime.

Brîndușa Oanță: Vei fi însoțită de antrenorul tău, prof. Zolatan Csillik, sau aveți antrenor/antrenori al/ai lotului?
Patricia David: Voi fi însoțită și de domnul Zoltan Csillik, cel puțin în zilele în care voi avea probele, dar echipa României va fi însoțită de șefi de delegație, antrenori și cadre medicale.

Brîndușa Oanță: Ce așteptări ai de la probele la care participi?
Patricia David: În primul rând, mi – am dorit foarte mult să particip deoarece este o experiență frumoasă, în care pot învăța ce înseamnă un concurs de o asemenea anvergură. Unul dintre primele obiective este să realizez recorduri personale și să reușesc sa mă autodepășesc. Bineînțeles că țintesc finala în probele de triplusalt și lungime, cu un rezultat cât mai bun. Dacă e să vorbim de medalie, sincer, încă nu știu ce să cred, dar un lucru știu sigur: voi continua să cred că pot să fac o surpriză plăcută pentru că am acolo lângă mine niște oameni care mă vor susține necondiționat, printre care și domnul Zoltan Csillik. Concentrarea și ambiția cred că pot face lucruri deosebite. Sper să fie mândri toți cei care cred în mine prin rezultatele pe care le voi obține!

Brîndușa Oanță: Felicitări pentru admiterea la Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand” Sighet și mult succes la “miniolimpiada” europeană!
Patricia David: Hai România!

Brîndușa Oanță